6. Distrugerea

6.1 Momentul politic

Trebuie inceput cu inceputul. Exista nenumarate momente in viata cand fiecare dintre noi isi spune parerea despre sine, insotita de supraaprecieri, in dorinta de a impresiona pe cei din jur si de a-I face sa creada ca nu exista nicio diferenta intre vorbe si realitate. In perioada comunista, de dinainte de Decembrie 1989, cum ne place noua celor bantuiti de democratie sa zicem acelor vremuri, nenumarate cosmetizari se produceau pentru a face dintr-un lucru neplacut, ceva placut, pentru a face din sare, zahar si din minciuni gogonate, adevaruri sublime. Insa, ca in toate povestile bine construite, apare si momentul adevarului. Pentru noi, momentul adevarului a fost 4 martie 1977, cand a avut loc cutremurul cel mare, de magnitudine 7,2 grade pe scara Richter, de la ora 21,22 si care a durat cam 55 secunde si in care s-au pierdut viata 1570 de persoane, printre care oamenii de cultura Toma Caragiu, Doinea Badea, Alexandru Bocanet, A.E. Baconski, Mihai Gafita, Alexandru Ivasiuc, Veronica Porumbacu si Corneliu M. Popescu. Sa descriu in cateva cuvinte cum a fost atunci si abia dupa aceea sa trec la analiza. Pe la ora 20 am dat drumul la televizor si era un reportaj stupid al unei reporterite, parca Anca Arion care punea la zid niste profesori la o scoala de cartier sau arata ceva despre meditatii date de profesori, activitati incriminate atuncica si acum cand unui professor de fizica de provincie I se lua in calcul ora de meditatii pentru a justifica niste case cumparate candva. Pusesem de cateva zile decoder la aparatul meu de radio Maestro Stereo, care initial din magazine cand l-am luat desi se numea stereo, nu era stereo. Plictisit de programul tvR m-am dus in alta camera si am pus boxele si aparatul in triunghi echilateral. Am intrat pe prograul 3 de la radio si am inceput sa ascult una dintre rapsodiile lui George Enescu, mai précis rapsodia Romana nr. 2, care este de o maretie aparte. Tocmai cand ascultam partea ultima, cea mai rascolitoare, parca se auzeau in boxe niste paraziti pe care i-am pus in seama unui vecin care avea aparat de sudura si mai facea si el in casa una-alta. Am auzit un vuiet, peretii de beton ai blocului au inceput sa se zgaltaie si sa scrisneasca, lustra sa se clatine si emisiunea de la radio s-a intrerupt. M-am speriat si dintr-o data s-a asternut linistea. Nu-mi amintesc sa se fi interrupt lumina. Parca nu s-a interrupt. Am iesit din bloc. Lumea era nauca si se plimba fara rost pe trotuare, nestiind despre ce este vorba. Am revenit in casa. Am dat drumul la radio si Europa Libera a anuntat ca a fost cutremur, a dat si magnitudinea. In acest timp si in zilele care au urmat:
- Postul de radio national a tacut prea multe minute
- Ceausescu era in turneu prin Africa
- Intr-un tarziu a fost dat un comunicat neclar la radio
- Programul de radio si Tv s-a schimbat cu muzica si fara stiri
- Intr-un comunicat rezulta foamea de profit a capitalistilor pentru blocurile prabusite
- Urgent Ceausescu s-a intors in tara
- Au inceput actiunile de salvare a victimelor
- Ziarele aratau imagini dezolante
- In central atentiei era Ceausescu vizitand locurile calamitate, dand indicatii
- Poetul de curte a scris un poem, ceva cu pasul apasat in Flacara
- Soldatii munceau cu abnegatie spre a inlatura efectele dezastrului
- Oamenii muncii erau alaturi de armata cu elan si daruire la inlaturarea nenorocirii
- Era un secret numarul victimelor
- Oamenii erau tacuti si nelinistiti
- Aparusera bancuri
- Incet dar sigur, viata revenea la normal insa nimic nu mai era ca inainte
- Se vedea ca sistemul are carente de netrecut prin esenta oranduirii.
Sistemul communist, adica la noi societatea socialista multilateral dezvoltata, avea minusuri care au zacut bine ferecate de propaganda comunista din sediu CC, dar care dupa 4 martie 1977 prin forta lucrurilor au iesti la iveala, mai ceva ca untdelemnul din apa. Lipsa de transparenta, cea care a definit comunismul romanesc, s-a manifestat in forma ei cea mai violenta. Faptul ca nimeni nu gandea independent si nici nu comunica, s-a vazut inca la primul minut dupa ce s-a terminat cutremurul a fost o tacere de mormant. Cred ca nimeni nu avea curajul sa anunte evenimentul, pentru ca la noi propagandistii erau dresati sa anunte:
- Depasiri de plan in orice domeniu de activitate
- Realizari inainte de termene
- Succese remarcabile
- Actiuni patriotice
- Cand va vorbi Ceausecu
- Ce a glasuit Ceausescu
- Cat de sublime si stiintifice erau tezele zise de conducatorul iubit
- Mesaje folosind fraze din cuvantarile lui Ceausescu
- Laudele la adresa Ceausestilor
- Vizitele de lucru in tara si vizitele de peste hotare
- Ideile de ultima ora ale conducatorului si ale conducatoarei
- Titlurile primate de tovarasa academician
- Aparitia unui volum din operele tovarasului
- Cand se inaugureaza ceva
- Analize si stadia despre indicatiile pretioase
- Noi caracterizari adresate conducatorului altele decat stejar, carmaci, geniu
- Scurtarea termenelor la mari obiective
- Cine s-a mai angajat un pic sa faca nu mai stiu eu ce
- Mari recolte de grau, de porumb, de orice, numai mari sa fie
- Primiri cu paine si sare dar si cu mult fast
- Suite de omagii cu diferite prilejuri, precum varstele rotunde
- Acordarea de distinctii, un fel de autoacordare in realitate
- Aniversari festive de evenimente istorice pe stadioane intestate de popor si de artisti
- Spectacolele omagiale de duminica de la pranz cu multa suflare.
De aceea, cand s-a produs cutremurul au fost moment de totala paralizie si cred ca pana s-a luat contactul cu Ceausescu, s-a adoptat un ton neutru, neangajant care sa nu supere pe nimeni. Circula la noi dupa 1980 un banc, legat de faptul ca toata lumea vorbea de sindicatul Solidaritatea din Polonia, la noi presa aservita, nu scotea o vorba. Se zica ca daca Napoleon ar fi pierdut luptele de la Waterloo, presa franceza ar fi relatat cu lux de amanunte cum s-a produs fiecare batalie, pozitia beligerantilor, ce faceau generalii si ce faceau ostenii si ar fi conchis ca era loc de mai bine, pentru a fi invingatori in articolele lor. Presa sovietica ar fi aratat cum ostasul sovietic, a luptat cu eroism pentru a-l invinge pe dusman si plin de eroism a iesit invingator, acolo la Waterloo, atat de departe de maica Rusia. Poporul roman n-ar fi aflat nici acum despre batalia de la Waterloo, pentru ca presa noastra, nu scria nimic daca nu era si acolo de fata conducatorul iubit, iar Napoleon nu invitase pe nimeni din Scornicesti sa dea piept cu dusmanul, sa duca zarzavaturi la piata cu cobilita sau sa care sacaua cu apa. Abia dupa ce s-a luat legatura cu Ceausescu si acesta a dat unda verde, au fost facute cunoscute o serie de detalii, tot seci, tot nelamuritoare, din care lumea sa fie linistita sau sa se linisteasca. Rezulta mai degraba ca avem tot ce ne trebuie sa depasim toate necazurile sub conducerea inteleapta a titanului, a mult iubitului, a arhitectului, a genialului, a stralucitului, a luceafarului, a neinfricatului, a eroului, a falnicului, a omniprezentului, a constructorului, a stejarului, a puternicului, a ganditorului, a carmaciului, a inteleptului, a extraordinalului nostru conducator. Lipsa de transparenta a fost cea care a determinat:
- Escamotarea adevarului legat de tot ce se intampla in viata, in economie
- Prezentarea numai a aspectelor care conveneau propagandei
- Construirea de motivari pe baze nerealiste
- Tendinta de nivelare astfel incat performanta era lipsita de fundamente
- Eliminarea proportionalitatii veniturilor functie de valoare
- Promovarea nonvalorilor pe sub masa motivandu-se loaialitatea fata de partid
- Inregimentarea tuturor in cohorte caracterizate prin inertie excesiva
- Stavilirea ideilor care erau diferite de cele desprinse din dogmele marxiste
- Combaterea fara rost a opiniilor care pareau altceva decat textele batute in cuie
- Ajungerea la un proces vremelnic in transformare crezuta a fi ireversibila
- Construirea unei lumi virtual si ortogonala in raport cu lumea reala
- Concluzionarea ca in societatea socialista sunt eliminate marile contradictii.
Transparenta a fost intotdeauna apanajul unei societati moderne, democratice, in care deciziile sunt luate in cunostinta de cauza. Licitatia transparenta, inseamna:
- Fixarea obiectivului si a conditiilor si prezentarea lor
- Depunerea de oferte de catre realizatori reali ai obiectivului
- Afisarea continutului ofertelor sa le vada poporul
- Definirea de criterii de selectie cunoscute de catre toata lumea
- Constituirea unei comisii de evaluare si afisarea ei
- Afisarea rezultatelor evaluarii cu modul in care au fost date punctele
- Declararea castigatorului si acceptarea de contestatii
- Incheierea contractului restrictionat de limitari stranse de variatie a costului final
- Verificarea permanenta a stadiilor si efectuarea conditionata a platilor
- Auditarea finala a lucrarilor si efectuarea ultimei plati
- Definirea proiectului ca fiind de succes daca asa stau lucrurile.
La noi licitatiile nici dupa 25 de ani de la revolutie nu exclude coruptia virala si dovada stau blocarile in cascada a rambursarii de fonduri europene la nenumarate proiecte cu multe trucaje incorporate pe durata derularii.
Lipsa de transparenta inseamna:
- Introducerea de conditii ascunse care favorizeaza numai pe cunoscatori
- Acceptarea de castigatori fara potential care apoi subcontracteaza
- Stabilirea apriorii a parandaratului uzual de 10% sau 20%
- Criteriile de selectie sunt vagi, variabile de la ofertant la ofertant
- Comisia de evaluare nu este impartial, membri ei au interese printer ofertanti
- Evaluarea este ermetica, fara existent detaliilor de acordare a punctelor
- Contractual nu contine limite privind suplimentarile tripleaza costurile
- Platile transelor se efectueaza in avans, fara a reflecta stadiile lucrarilor
- Auditarea este evitata
- Incheierea premature a proiectului neterminat nu devine insucces
- Lipsesc vinovatii pentru insuccese si nu se recupereaza nicio pierdere.
In comunism, ideia de performanta, de competitie era prezenta numai in sport. In rest toti erau foarte buni, ingroitor de buni. Imi amintesc un film nord-coreean, parca i se zicea Invatatoarea, in care era vorba de o invatatoare dintr-un sat pierdut de lume. Ea auzise ca intr-o anumita zi, cam pe la o suta de kilometric de scoala unde lucra va trece trenul in care era Kim Ir Sen. Ea si-a propus sa intimpine acest maret eveniment cu niste rezultate pe masura. Adica, sa-i faca pe elevii din clasa ei sa invete atat de bine incat sa obtina toti numai note de 10. Tot filmul era chittit pe eforturile titanice ale bietei femei in a-i determina pe tanci sa invede pentru a da raspunsuri exceptionale. Si a reusit, iar in ziua cand a trecut trenul, ea a iesit parca in curtea scolii sa-l salute pe conducator si pe fata ei jucau raze de soare, iar ochii ei straluceau de fericire, ca toti elevii ei atinsesera perfectiunea de dragul marelui conducator, cel care daduse lumii invataturile CIUCE. Nici noi nu eram prea departe pentru ca vizitele lui Nicolae Ceausescu pe acele meleaguri au lasat urme adanci precum Casa Poporului si marile adunari cu tablite colorate de pe stadioane, unde se canta imnul pe versurile lui Aurel Storin, pe muzica lui George Grigoriu autoconsiderat disident dupa 1989, ale carui versuri erau cam asa:

Aven in fruntea noastra un fiu al tarii
Cel mai iubit sic el mai ascultat.
Ce-n lume, pana-n departarea zarii
E pretuit de oameni si stimat.
Si-aceste trei cuvinte minunate,
Cuvinte demne ca un tricolor,
Noi le purtam in inima sapate,
Spre comunism, spre anii viitori.
Poporul, Ceausecu, Romania,
Partidul, Ceausecu, Romania.

Sa nu mire pe nimeni ardoarea cu care in numele partidului era simulate un elan nebun, o vointa exagerata de a actiona, necesitatea de a avea idealuri marete, supreme, inconfundabile de neegalat, istorice si unice. Ori in conditiile in care totul este perfect transparenta devine caduca, iar solicitarea ei este considerata un afront la adresa valorilor noii societati. Existau numerosi algoritmi de bun simt care se aplicau si lumea era multumita. La stabilirea premiantilor clasei rareori se intamplau mistificari brutale, care nemultumeau pe cei care aveau meritul de a urca pe podium. Numai in cazul meciului terminat in minutul 97, meci din finala de cupa a Romaniei dintre echipele Steaua si Dinamo din anul 1989, lucrurile si-au pierdut claritatea pentru ca cineva, nu spui cine, persoana importanta, fiu de dictator, prezent pe stadion isi dorea ca echipa care pierduse cu 2-1 a fie detinatoarea trofeului si a fost. Socialismul a insemnat:
- Intelepciunea partidului
- Un partid care da gratis case , care da salarii
- Sa se faca totul pentru muncitori
- Sa fie ajutati batranii si copiii
- Sa se construiasca scoli si spitale
- Sa se reduca consumurile specifice in industrie
- Sa creasca nivelul de trai
- Sa se dubleze productivitatea muncii in cinci ani
- Se se realizeze cincinalul in patru ani si jumatate
- Muzica dedicata aprtidului si conducatorului
- Versuri si spectacole pentru partid si conducator
- Munca, munca si concedii prin sindicat
- Sa fie ajunsa Spania din urma ca nivel de trai in cinci ani
- Mancare si benzina pe cartela
- Poporul sa fie implicat in politica, de la copii, gospodine si pana la batrani
- Lingai, propagandisti, imbuibati, slugi si acoliti.
Intr-un climat rigid, in care toata lumea credea ca lucrurile sunt simple, ca algoritmii se aplica mecanic era impanantenita ideia ca transparenta nu este necesara, iar cel ce solicita transparenta echivala cu a arata cu degetul ca s-a produs ceva in neregula. Era de neconceput ca una se zice si alta se face, desi una se zicea si multe altele foarte diferite se faceau, iar in final se gasea un tap ispasitor daca lucrurile nu ieseau bine. Daca din contra, totul mergea uns, partidul era cel care facuse si dresese, insusindu-si succesul. Despre transparenta stiam numai derivatul transperant, adica o bucata de panza care se rula si care acoperea fereastra pe timp de vara, sa nu patrunda razele soarelui si sa distruga perdelele. Eu n-am lasat transperantele 25 de ani niciodata, asa ca si uitasem cum este cu transparenta. Stiam insa altceva, anume ca nu trebuie sa am secrete. Cel mai bun secret este acela pe care il tin la vedere, pentru ca lumea nu-i da atentie. Asa ca eu am asigurat transparenta a tot ceea ce fac din simplul motiv ca doream sa-mi tin ascunse secretele, punandu-le in vitrina. Am facut un experiment reusit si am concluzionat ca daca s-ar afisa subiectul de examen pentru admiterea din iulie 2016 in 1 august 2015 pe toate gardurile ASE-ului si mai mult, s-ar da sub semnatura candidatilor foi cu subiectele tiparite, rezultatul ar fi ori curba lui Gauss, ori ar fi o catastrofa, nefiind persoane care sa-si imagineze ca totul nu a fost altceva decat o gluma sinistra, desi la examenul de admitere, foile cu texte distribuite cu un an in urma, rezolvate gata, chiar au fost date ca proba de examen. Eu am aplicat regula pentru 16 grupela disciplina de Structuri de date si m-am socat de lipsa de comunicare dintre tineri. Comunismul nu necesita transparenta pentru ca glasul poporului era puternic in tacerile lui prelungite intrucat numai partidul vorbea pentru toti. Si atunci nu trebuia transparenta, ca si acum. Calitatea conducatorului este foarte buna daca are darul de a comunica ce trebuie, cui trebuie, cand trebuie si mai ales, cat trebuie. Nu voi spune ca in ASE am intalnit transparenta inainte de Revolutie. In afara de aviziere si de anunturile de a fi de garda la partid si la CUB, nu-mi amintesc sa fi luat la cunoastinta de ceva special. Cand se facea statul de functiuni, usile erau inchise si aflam hat, tarziu despre disciplinele la care lucram. Cand aveau loc discutii despre mine, aflam de la altii ce se discutase, ce hotarari se luase. Imi amintesc cu mare tristete de o intamplare nefericita, in care transparenta a fost de doi bani. Se facea de garda la Centrul de Calcul dupa incidental cu bombele atat de la 15 -22, cat si de la orele 22-07. Intr-o noapte eu si SC, cumnatul unui urias al matematicilor, emigrat si pentru care a venit presedintele Frantei sa-l extraga, am facut de garda, stand fiecare pe cate un scaun in secretariatul directorului si discutand ba de una, ba de alta. Dimineata a venit doamna H si ne-a schimbat. Sa fi fost 6,55 adica nu ora 07 punct. Am facut procesul verbal si am plecat, nu acasa, ci un etaj mai jos. A aparut directorul si a constatat ca plecaseram, drept care am fost sanctionati. Si azi am acea hartie si mi se pare absolute bizar ca s-a intamplat asa chiar dupa atatea ani si mai ales ca atunci nu m-a deranjat pentru ca stiam ca nu gresisem. Ma intreb nedumerit de ce acum sufar pentru un nimic scris cu toate litere majuscule. Transparenta era legata de modul in care a decurs analiza a ceea ce s-a intamplat si mai ales asupra modului in care s-a dat acea sanctiune, fara sa se discuta cu noi. Dupa foarte multi ani mi-am intalnit calaul si bineinteles ca nu l-am crutat, facandu-l sa lase privirea in pamant si bineinteles ca i-am refuzat solicitarea desi nu era un capat de tara sa rezolv doleanta sa batran pensionar. Multe au fost chestiunile netransparente, dar cele legate de soarta fiecaruia dintre noi erau strigatoare la cer. S-a vorbit de piramida rasturnata ca motiv al nepromovareilor, dar niciodata nu s-a vorbit de exceptiile facute cu promovarile unor fii sau fiice de supergranguri. Tot lipsa de transparenta a facut ca o serie de teze de doctorat sa se sustina cu usile inchise pe motiv de codoi. Absenta transparentei genereaza abuzuri si actiuni in care arbitrariul este dominant, ceea ce se concretiza si atunci dar si azi prin:
- Parasutarea in Central de Calcul in cercetare a unor fii sau fiice sau nepoate sau neveste sau amante de barosani; - Scoaterea la concurs si declararea reusite a unor persoane care nu aveau ce cauta in invatamantul superior pentru ca nu le recomanda nici media nici activitatea;
- Accederea in stagii doctorale a unor persoane pe care eu le stiam ca repetasera anii de studii sau trecusera numai dupa reexaminari sau foilelor matricole nu cunoscusera note mai mari de 7 si am exemple pentru nedumeriti;
- Ocuparea de functii a unor doamne care erau sotii de sefi de parlament sau neveste de consilieri la CC sau doamne care trebuiau sa aiba functii importante in structurile partidului din ASE numai pentru ca sotii lor erau granguri in CC;
- Scoaterea de posturi la concurs fara a fi discutate in catedra pentru unii si amanarea altora neagreati de sefi din motive de chiolhanuri sau din lipsa de damigene cu licori colorate discret si a halcilor de grohaitoare;
- Laudarea nejustificata a celor care aveau spate politic sau functii in guvern, astfel incat si respectivii se simteau neconfortabil tocmai prin lipsa de transparenta cu care li se ofereau si ceea ce nu cerusera sau li se dadusera ceea ce ei nu aveau nevoie sau nu solicitasera vreodata.
Sa nu ne iluzionam ca acum in societatea asa-zis democratic de la noi transparenta bantuie prin toate cotloanele. Si azi ca si in vremurile comuniste metehnele nu au disparut si se fac lucrui ata de murdare incat chiar cei care clameaza transparenta, prin ceea ce fac arata ca sunt primii care incalca principiile bunului simt cu o usurinta condamnabila. Nu degeaba flutura deasupra capului nostrum acel MCV sugubat. Folosirea excesiva a limbii de lemn a fost o alta cauza a decaderii societatii romanesti, desi dupa anul 1965 se anuntase un inceput de dezghet care nu avea cum sa dureze mult pentru ca iesirea din tipare insemna diferente, iar comunismul insemna sa fim toti la fel, sa gandim la fel, sa actionam la fel. Chestia cu imbracatul la fel s-a practicat in China lui Mao si inca si acum mai sunt barbati si femei care poarta acele salopete si acele sepci care i-au facut celebrii in toata lumea, mai ales dupa Revolutia Culturala. Si azi mai sunt exemplare in Carpati care sunt binecuvantate de natura in a folosi tot o limba de lemn, dar este vorba de limba de lemn a societatii capitaliste pe care ne strofocam si noi s-o edificam, ba cu o minciuna, ba cu un furtisag, ba cu o incompetenta, ba eludarea economiei de piata, ba cu o pomana electorala, ba cu o indecizie, ba cu o lege valabila 20 de minute, ba cu o spaga de cateva milioane de euro purtata la sacosa de un leu, ba cu o geanta de firma care depaseste 10 salarii ale purtatoarei, ba cu o gasca de ziaristi platiti din spagi sa scrie sau sa modereze intr-un anume fel, ba cu scurgeri de informatii din dosare. Fie cum o fi, dar numai limba de lemn sa fie. In acele vremuri, limba de lemn insemna o succesiune de ziceri precum:
- Asa cum este precizat in documentele partidului nostru in legatura cu ….
- Dupa cum a spus secretarul nostru general in cuvantarea la ….
- Consider ca dezvoltarea societatii socialiste multilateral dezvoltate impune si…
- Imi exprim atasamentul la politica inteleapta a partidului nostru si…
- Realizarile marete ale poporului nostru sunt garantia ca…
- Politica interna si politica externa a tarii noastre evidentiaza ca…
- In aceste clipe inaltatoare, adresez omagiul meu…
- Exprimam angajamentul nostru plenar de a…
Limba de lemn contine un vocabular in care adjectivele au o pondere insemnata, iar structura frazei, de asemenea, are o lungine care nu trebuie sa fie mai mica decat un numar foarte mare de cuvinte. Limba de lemn are un vocabular restrans si un dictionar frazeologic, de asemenea restrans. Orice activist trebuie sa stie cateva zeci de fraze cu structura si cu mesaj unic si el trebuie sa stie arta de a intercala printre cateva propozitii ale sale, anoste, incolore, fara continut, cateva dintre frazele memorate si miraculoase in acelasi timp. Textul care rezulta nu are nici el continut, insa este atat de placut si acceptat de cei care asculta, incat toata lumea este multumita. Nu trebuie blamat niciunul dintre practicantii limbii de lemn, pentru ca sunt sigur ca si maimutoiul, stramosul nostru tot o limba de lemn a avut la baza. Sa nu-si imagineze cineva ca acel stramos, paros, fara chiloti, cu capul tesit si cu ghioaga pe umar, cand isi certa femela sau mergea la masculul alfa sa se sfatuiasca intr-o problema conjuncturala si existential sa nu zic nietzscheniana, avea un discurs comparabil cu discursurile lui Platon sau cu cele ale lui Cicero sau avea si expresii care sa ramana célèbre. Cel mult a lasat niste zmangalituri, decente nu zic, prin pesteri, dar mai mult de atat nu. Inseamna ca acesta avea nu o limba de lemn ci o limba de piatra daca ne gadim ca-si omora animalele si rivalii cu bolovani sau uzita o limba de pamant, daca facea agricultura, la fel de primitiva ca in satele noastre acum in mileniul numai stiu care, dar in secolul al XXI-lea, cu siguranta unde omul trage ca animalul la jug. A, da, Angela Similea zicea ca va canta pentru mileniul trei, deci despre mileniul trei e vorba ca in mileniul trei se gandea sa-si vanda conacul de la Belciugatele, comuna cu primar cu bust facut de pe cand traieste. Este normal sa-si faca omul bust ca dupe ce nu va mai fii, nerecunoscatorii de consateni il vor da uitarii. Asa sa se bucure omul de propriile-i grozavii acum cand traieste. Si eu mi-as face, ca nu sunt sigur ca mi-ar face copiii sau prietenii bust la o intrare, fie ea si de la o toaleta de apartament, macar. Asa sa fie omul sigur ca atat timp cat traieste il arata lumea cu degetul si macar vine si cate un caine vagabond si se sloboade la baza soclului, pentru ca lumea e prea invidioasa. Cel mai frumos a fost ca scriitorii s-au intercut in a construi limba de lemn slefuit, punand linga numele lui Nicolae Ceausescu tot felul de cuvinte, pentru a-i gadila auzul prin plenare, congrese sau intalniri de breasla. La un moment dat numarsem acele cuvinte si le-am pierdut numarul. Cel mai prolific a fost poetul sau de curte dar nu s-a lasat mai prejos nici ADM, ins plecat mi se pare peste mari si tari, de unde se dadea disident. Nici acum nu am vazut alte scene, pentru ca fiind atatea canale de stiri, limba de lemn a deceniului al doilea din secolul al XXI-lea a capatat circulatie. Imi amintesc o personaja intr-un conclave zicand ceva de Kill-Bill sau un mascul zicea ca-si retine cu greu cumpatul in fata frumusetii unei dame si un altul mai prostanac zicea ca doarme cu poza damei sub cap. Si atunci, imi vin in minte versurile lui Vali Sterian:

Doamne, vino Doamne,
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni.

Ca asa cum stau lucrurile, nu a ramas prea mare branza din oameni, daca am luat-o de la capat cu cultul personalitatilor, unul mai desantat decat altul. Sau este numai un exercitiu, pentru ce va fi sa vina, vorba cronicarului, daca stau si ma gandesc la faptul ca roata istoriei se invarteste si cam la 50 de ani apar elementele repetitive, fie for(), fie do-until, fie while-do cum zicem noi programatorii, caci istoria tot un software este, adica moale, slinos, pestilential, interpretabil, lunecos, marsav, nedrept, dar scris de destin cu mana omului priceput mai mult sau deloc.
Existenta unei democratii mai mult ca perfecte in care cei multi constientizeaza prin numarul lor ca au puterea si conduc si de aceea sunt prezenti, iar conducatorii sunt atat de perfecti incat tot ceea ce propun este votat cu unanimitati excentrice si vulgare. Numai asa se explica alegerea secretarului general al partidului, in congres cu unanimitate de voturi. Numai asa se intelege necesitatea de a avea usingur candidat pentru alegerile de deputati in Marea Adunare Nationala. Numai asa se intelege cum cel mai iubit fiu al tarii era ales cu 100% voturi pentru 0% abtineri si 0% voturi impotriva, in circumscriptia unde erau Uzinele 23 August. Unii zic ca acolo in comisia de numarare a voturilor erau securisti pentru a nu iesii dintre patru pereti textele semnificative ca injuraturi scrise de proletariat in semn de multumire, admiratie si respect, toate netarmurite bineinteles. Ratiunea de a avea o democratie mai mult ca perfecta nu avea o baza filosofoca exagerat de elaborata, ci mergea pe ideia de cum adica sa fie voturi impotriva. Stiu cu mare exactitate ce inseamna unanimitate, pentru ca am trait pe pielea mea astfel de evenimente si tocmai de aceea, ani in sir mi-am pus intrebari si abia acum la pensie am gasit si raspunsurile care oricum nu-mi mai folosesc la nimic. Mortul de la groapa nu se mai intoarce, asa cum nici comunismul nu-l mai vad sa revina prea curand pe pamanul nostru stramosesc, udat cu sangele strabunilor si cu sudoarea taranilor lipsiti de utilaje agricole moderne care-si lucreaza pamanturile lor faramitate, dupa ce si le-au recuperat de la CAP, vai de capul lor. Asa ca se facea ca intr-o toamna sa se organizeze alegeri la o organizatie de baza de la Facultatea de Cibernetica. Se facea ca eu terminasem doctoratul si nu aveam nevoie de vreo functie in partid pentru a potenta datul din coate pentru a deveni lector universitar. Se facea ca eram plecat intr-o baza de practica agricola langa Focsani. Si in acele vremuri a venit o masina, m-a adus in Bucuresti la ASE, am intrat intr-o sala unde nu cunosteam ABSOLUT pe nimeni. Se facea ca venea la mine un domn pe care nu l-am vazut niciodata si mi-a zis sa stau linisitit. Se facea ca s-au facut niste propuneri de mi-am auzit si eu numele. S-a ridicat un necunoscut si a vorbit despre mine atat de frumos incat daca m-as fi privit in oglinda ziceam ca nu sunt eu, ci Jean Marais. S-a trecut la vot si surpriza pentru mine, situatie normala pentru cei din jur, am fost votat cu unianimitate pentru a fi ales in biroul organizatiei de baza – BOB al seriei D. Acum sa ma explic asupra acestui fenomen numit unanimitate, care se obtine daca:
- Votantii sunt plictisiti si manipulabili sau traiesc cu credinta ca orice s-ar alege tot acolo se va a junge si votul lor nu conteaza;
- Cel votat este o persoana necunoscuta despre care vorbeste un cunoscut respectat din colectivitatea care voteaza si vorbitorul da un fel de garantie;
- Miza este foarte importanta si votantul se considera acea rotita din mecanism care daca se opreste, ceasul nu mai functioneaza si fara ceas universal se prabuseste in sinele lui minoritar si sucomba stralucitor scotand un zgomot insotit de duhoare;
- Simpla ridicare in picioare a unui necunoscut este inteleasa ca semnul respectului suprem, iar noua figura este dintr-o data inconjurata de o aura specifica oricarui necunoscut care prin prezenta sa contureaza persoana providentiala, care se gaseste in momentul potrivit, la locul potrivit, pentru a infaptui menirea pentru care s-a nascut;
- Votantul il vede pe necunoscut ca realizarea suprema a bijectiei functie-individ si de aceea pentru a nu pierde ocazia unica, asemeni eclipselor totale, dar anuntate, cand pentru cateva zeci de secunde se face noape in cursul zilei, pune stampila sau incercuieste numele elementului pereche, element ce se gaseste in codomeniu, daca functia de partid este definita pe un domeniu si este.
Scoaterea religiei din scoli si nu numai ca solutie sigura pentru a dezvolta fundamentele pe care se va construi omul nou, al societatii socialiste, cu constiinta inaintata, fauritor al noii societati, cu daruire, cu toate fortele lui, dupa puterile lui, dar care sa consume dupa nevoi. Cand eram in clasele mici, adica dupa 1954 inca se mai mergea la biserica si directorul scolii mele facea pe Cristos in biserica in noaptea de Inviere. Mergeam la Prohod, ne impartaseam. Spre anii de liceu, lucrurile au devenit sumbre si venitul cu oua rosii de Paste sau cozonac de Craciun era prilej de a-i chema pe parinti la scoala sa fie atentionati ca nu este voie cu manifestari ale misticismului in familie si in societate. Mult mai tarziu, cand a aparut Cenaclul Flacara, se organizau manifestari zgomotoase in Sala Polivalenta in paralel cu slujba de Inviere de la Mitropolie. Era rau daca elevii erau prinsi ca merg la biserica. Nu stiu ce sanctiuni se dadea dar stiu ca de frica nu prea mergeau elevii si studentii la biserica. Copiii se parau intre ei si mai mult de aceea nu mergeau la slujba. Inchinatul in locuri publice unde se aflau cruci era un lucru periculos pentru ca un copil pionier fiind, daca era vazut si spus la scoala era scos in fata detasamentului, criticat si i se lua cravat pentru un timp. Imi amintesc cum la liceul Balcescu din Pitesti se organizase o chermeza intr-o noapte de Inviere, iar un el si o ea s-au baricadat intr-o sala pentru a face nu stiu ce. Au fost gasiti de directorul liceului si in final domnisoara T. a trebuit sa se casatoreasca cu tinerelul din acea sala, din acea noapte dupa acea intamplare. Si vreau sa spun ca erau niste frumosi, dar viata lor trebuia sa arate altfel daca nu devenea atat de absurd pozitia fata de o noape cu atat de multe semnificatii pentru intreaga lume crestina. Poetul Eminescu a fost redus la poemul Imparat si proletar, iar poemul sau a fost redus la strofa:

Religia- o fraza de dansii inventata
Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug,
Caci de-ar lipsi din inimi speranta de rasplata,
Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata,
Ati mai purta osanda ca vita de la plug?

Lucrurile s-au deteriorat si mai mult in anii de dupa vizitele lui Nicolae Ceausescu prin tarile din Asia unde comunismul era de factura orientala, caci acolo fusesera culturile vechi, iar taoismul, dus spre performantele masculine pe intelesul europenilor dupa o simplificare rapida, iar drumul de la Confucianism spre Maoism a fost parcurs de superficialii damboviteni cu multa aplicatie intr-un timp record, crezandu-se ca poporul roman abandoneaza miturile lui ancestrale de dragul unor chestii neintelese si de import. Poporul nostru a avut puterea de a rezista in veacuri tuturor vicistitudinilor, asa ca tavalugul communist nu a avut puterea sa-l ingenuncheze. Credinta puternica in Dumnezeu a calauzit pe batran, pe adult dar si pe tanar. Pruncul a fost crestinat prin botez si copilul a fost dus la impartasanie de bunici. Copilul a fost invatat rugaciuni si daca in clasa intai copilul care nu fusese la gradinita si era pus sa spuna o poezie, spunea rugaciunea Inger, ingerasul meu, invatatoarea intervenea brutal facandu-l pe copil sa sufere pe nedrept. Eu stiu ca parintii mei nu au conceput sa nu ma cunun religios si am afcut acest lucru, mi-am botezat copiii si nu am considerat toate acestea acte de vitejie, ci exact ceea ce trebuia sa fac in aceasta viata, pentru a fi in randul lumii. Si asa au foacut si altii si este antologica intalnirea de la Manastirea Casin cand eu botezam o finuta, cand fiul procurorului general al republicii, MP, isi boteza copilul fiind insotit de colegii lui, care erau studentii mei de la seminarul de la disciplina Limbaje de programare. Este foarte important ca nimeni de la partid nu m-a tras de urechi, eu fiind in acele vremuri secretar de partid, ceea ce insemna ca si mai sus, religia nu era lucrul interzis, ci era ceea ce trebuia sa fie, credinta omului in Dumnezeu. Imi aduc aminte cum preotii au fost folositi de comunisti in crearea de intovarasiri dar si la colectivizare. Preotul de pe strada noastra a venit si i-a zis tatei sa dea pamantul la colectiv ca altfel ne da afara partidul din scoli. Asa s-a inmuiat mama si l-a pus pe tata sa semneze cererea de inscriere in CAP. Adica omul se ducea la calau si il ruga sa-ismulga bucati de carne cu clestele inrosit in foc sau sa-l biciuiasca, pentru ca in ambele situatii ii va face placere si ii va multumi acestuia el si nenumarate generatii de dupa el pentru cat bine i-a facut prin umilirea in piata publica. Dar asa au fost vremurile atunci. Comunismul a fost fundamentat gresit, opunand stiinta religiei si credinta ca va exista un om nou care sa nu se bazeze pe credinta in Dumnezeu, i-a facut pe comunistii cei mai inversunati sa ia masuri aberante care au avut efect contrar. Cand in Pitesti a fost daramata Biserica cu Ceas de pe calea Victoriei se zice ca a fost adus un condamnat pe viata spunandu-i-se ca i se reda libertatea. Se zice ca la coborarea de pe turla s-a parbusit si a fost un semn rau. Daramarea bisericilor in vremea comunismului a fost acel lucru care nu trebuia sa se intample. In tarile vecine nu s-a produs asa ceva. Numai caracterele mici si oamenii fara cultura iau masuri de a distruge ceea ce au afcut inaintasii, asa cum in zilele noastre talibanii au distrus monumentele din muntii Hindu Kush cu vechime de 1700 de ani, doar pentru ca asa au crezut ei ca trebuie sa faca. Peste tot exista forte distructive si trebuie sa remarc si actele temerare de a salva ce mai era de salvat. La Mogosoaia se afla fragmente din zidaria manastirii Vacaresti, numai ca sus in Dealul Vacarestilor acum troneaza un Mall. Am trait vremurile in care toata lumea se ferea de toata lumea si toata lumea stia ca toata lumea roseste oua, face cozonac si imparte colaci de Mosi. Circula legenda ca la moartea lui Andruta, Ioana Radu l-a apostrofat pe Ceausecu cu: Niculae, ingenuncheaza acum si zi Tatal nostru! Si Niculae, s-a conformat fara sa cricteasca. Imi aduc aminte ca la moartea lui petru Groza au slujit popi. Imi aduc aminte ca Stefan Voitec a fost ingropat cu popi. Numai Gheorghiu-Dej nu a fost dus la cimitir cu popa. Stalin nu a avut mainile la piept asa cum cere ortrodoxia, ci pe langa corp. Am vazut si eu in Pitesti in copilaria mea activisti de partid dusi la cimitir in autocamioane drapate cu rosu, cantandu-se Internationala si femeile de pe strada mea se inchinau si dadeau cu aghiazma dupa acele facaturi ale anticristului coborat la noi. Sunt sigur ca prin inteligenta, prin crearea de situatii speciale, tinerii gaseau un echilibru intre religie, stiinta, sport si distractie, iar omul nou s-ar fi cerat daca societatea comunista aducea alternativa viabila a superioritatii reale fata de comunism, adica:
- Masini de lux, ieftine si puternice pentru tot romanul
- Haine de firma cu mult peste Dior, Prada, Versace
- Filme peste ceea ce realizau Fellini, Antonioni sau Visconti
- Excursii oriunde la preturi derizorii
- Case cu confort special
- Bijuterii de cea mai buna calitate, diamantele devenind banalitati commune
- Nenumarate canale de televiziune
- Diferentierea oamenilor strict pe rezultatele muncii si nu pe speculatii.
Ingenunchierea capitalismului se facea numai prin productivitate superioara si prin supercalitate. Orice alta abordare era numai o poveste de adormit copii care nici ei nu mai adormeau de plictis.
Generalizarea prin exacerbare a proprietatii intregului popor pe orice, de la bogatiile solului si subsolului, a uzinelor, a mijloacelor de productie, a locuintelor, pana la cele mai nesemnificative elemente precum aparatele de telefonie, contoarele de current si a tot felul de conducte pe care cetateanul le achizitiona la un prêt, iar statul le rascumpara aruncandu-i cetateanului praf in ochi. Faptul ca toti eram proprietar peste tot dar nu aveam cum sa plecam cu bucatica noastra din acea proprietate la noi acasa, era o mare problema. Fara proprietate omul nu mai valoreaza nimic. Tarziu am inteles greutatea cu care parintii mei s-au despartit de bucatica lor de pamant cand au trebuit s-l dea la colectivizare. Era ca si cum se smulgea o bucata din trupurile lor, plecarea acelui pamant de sub ochii lor, chit ca in ultimii ani darile erau atat de mari incat pamantul devenise o povara. Dar parintii mei gasisera resurse sa traverseze si acest calvar. Cand s-a vazut ca proprietatea intregului popor nu inseamna solutia viabila a comunismului real, s-a tecut la:
- Construirea de apartamente proprietate personala
- Acceptarea existeneti caselor de vacanta
- Aparitia mandatarilor care aveau mici restaurante si pensiuni
- Reaparitia micilor ateliere de croitorie, cismarie pentru pingele si reparatii tamplarie
- Mentinerea artistilor de circ si a vanzatorilor de flori ca particulari.
Numai ca acestia nu reprezentau decat sub 1% din tot ce era economie si ba se largea latul, ba se strangea, caci toata ura proletara era orientate spre cei care chipurile se imbogateau prea repede si prea mult, desi munceau pe ruptelea. Comunismul a disparut pentru ca a adus egalitatea in saracie a oamenilor. Cine viziteaza Olanda are surpriza sa vada ca acolo este egalitate, dar in bogatie si de aceea socieateta olandeza este superioara si are toate rezervele sa se dezvolte si in continuare, ceea ce nu era cazul la noi, caci saracia naste nemultumiri, nenumltumirile duc la revolte si revoltele cand ating un anumit nivel de intensitate duc la revolutii. Si la noi asa s-a si intamplat in Decembrie 1989 de a curs atata sange tanar.
Prin anul 1968 parca, s-a dat prima ideie legata de posibilitatea ca oamenii muncii sa-si faca apartamente proprietate personala. Si eu m-am gandit sa am casa mea, asa s-a facut ca in 1970 am depus un avans si in 1975 m-am mutat intr-un apartament pentru care am platit 25 de ani rata de 396 de lei pe luna, ajungand ca in 1995 sa achit o rata lunara care era mai mica decat pretul unei paini, caci contractual cu CEC-ul facut in 1975 nu prevedea existenta inflatiei, caci pe atunci nimeni nu-si imagina ca va veni Decembrie 1989 si comunismul se va prabusi cat ai bate din palme. S-au construit nenumarate case care se dadeau oamenilor muncii de-a moaca, acestia trebuind sa fie salariati la o intreprindere s-au sa se jaluiasca la partid cum ca au situatie grea, ca au multi copii sau ca sunt in imposibilitatea de a cumpara casa. Cu timpul casele date de stat cu chirie oamenilor muncii se deteriorau si statul trebuia sa faca marile reparatii, ceea ce diminua fondurile destinate construirii de noi locuinte. Pentru a solution intr-un fel cererile mereu crescande de case, s-a luat decizia sa se faca blocuri cu confort diferentiat. Asa au aparut apartamente de confort II, de confort III si chiar de confort IV. Apartamentele de confort I sau de confort I sporit aveau suprafete mai mari si finisaje mai de Doamne-ajuta. Cu cat scadea nivelul de confort, cu atat scadeau dimensiunile camerelor, grosimile peretilor, numarul de usi, structura baii si se punea sub semnul intrebarii existenta bucatariei. Am vazut o caricature cu o umbrella confort II care avea numai o parte din zona aceea care te ferea de ploaie, iar restul de spite erau neacoperite de materialul impermeabil. Tot in acea expozitie, sticla de vin confort II avea o bucata din fund lipsa. In cofetarii se gaseau lingurite confort II cu o gaura in caus pentru a nu mai fi furate. Pentru a se debarasa de cheltuielile de reparatii capitale, partidului si deci statului i-a venit ideia de a face un pic de propaganda legata de grija fata de om, asa fel incat sa-l bucure pe omul nou, adica ii va da posibilitatea sa-si cumpere apartamentul unde acum locuieste in calitate de chirias la un prêt avantajos, sa devina si el proprietar pe patru pereti, caci pe patru scanduri cand ii venea sorocul, era proprietar moartea fiind si in comunism si in capitalism o aceeasi doamna cu o aceiasi coasa. Statul avea nenumarate beneficii din tarasenie precum:
- Scapa de cheltuielile cu reparatiile capital
- Incasa niste bani pe niste ziduri invechite
- Restructura cheltuielile populatiei
- Scapa de gestiunea unor vechituri
- Construia corul de proprietari pe ceva
- Isi consolida imaginea de binefacator.
In acelasi fel s-a pus problema si cu uzinele si fabricile, statul gafaind datorita neperformantei excelent ocolite prin vorbe inteligent rostite. Asa s-a facut ca la un moment dat s-a luat hotararea intr-o plenara a CC al PCR sa se introduca partile sociale, adica muncitorii, proprietarii vai de capul si de sufletul lor a mijloacelor de productie, sa devina cu acte proprietari efectivi cumparand de la insisi acele mijloace de productie platind rate lunare. Am primit si eu un carnet in care imi scriam luna de luna ca achitam 100 de lei. S-au strans suficient de multi bani, pe care Petrica intr-un elan de dragoste zdrobitoare fata de noi, astia mai amarati, ni i-a dat inapoi prin 1990 sau 1991 si ne-am bucurat nespus, ca oricum nu ne interesa sa fim proprietari peste un morman de fiare, exact cum cu gurita sa zisese mai inainte si bine i-a facut ca in februarie 2015 l-au dat afara din Parlament pe motive de ANI, desi cam tarziu.
Concentarea de functii diverse intr-o singura mana nu era dovada ca persoana aleasa este si singura in stare sa resolve impecabil niste probleme. Vedem si in ziua de azi manageri cu mari carente, care desi au in subordine nenumarati insi, lucreaza el pentru toti. Un astfel de manager:
- Nu are incredere in subalterni
- Crede ca pierde prea mult timp expliand unui subaltern ce are de facut
- Cand vede ca subalternul a gresit trece si munceste el bine in locul aceluia
- Este taciturn si solitar
- Nu are capacitatea sa defalce un proiect pe persoane
- Uita sa controleze ceea ce fac altii
- Isi asuma el toate esecurile echipei
- Trateaza pe toti la fel, adica nepriceputi - Crede ca numai el este in stare sa faca de toate
- Are incredere numai si numai in ce face el
- Ii plateste si pe cei care nu misca un pai.
In comunism lucrurile stateau cu totul altfel decat in imperialismul aflat demult in putrefactie. La bani putini tot omul vrea si responsabilitati putine. Asa ca daca este posibil fara responsabilitati, cu atat mai bine. Daca este gasit si omul in carca deosebit de puternica in care sa se puna si sa se puna si iar sa se puna responsabilitati, este deja situatia ideala. Si in zilele noastre am vazut manageri importanti care se pierd in nimicuri, numai pentru ca simt ca cei care vin la ei sa se consulte, vin si cu problem importante. Din contra, problemele sunt minore, iar ei vin la sef:
- Sa fie vazuti
- Sa arate ca se fac ca fac si ei ceva
- Sa dea importanta sefului pentru orice nimic plasat inteligent
- Sa primeasca sugestii
- Sa gaseasca un prilej de a se lauda in fata sefului
- Sa se vaite cat de mult au de munca
- Sa parasca pe colegii lor care nu lucreaza cat ei
- Sa propuna ca geniale niste banalitati
- Sa faca pe spiritualii spunand glumite stupide
- Sa laude pe sef ca lucreaza prea mult
- Sa cada in admiratie fata tot ce emana seful.
Exista si persoane care vor sa faca pe sefi sa creada ca sunt niste omniprezenti, ceea ce determina preluarea de sarcini. Sunt si unii care nu au capacitatea de a refuza, dar nici nu rezolva bine un ce acolo sa multumeasca barem pe un solicitant. Exista persoane care doresc sa se faca utili in orice situatie. Acestia sunt cei care se autopropun sa faca tot felul de activitati, se baga in fata pentru a avea cat mai multe functii. Numai asa se explica implicarea unora in tot felul de treburi. Dar sa nu uitam nicio clipa ca orice functie aduce avantaje si nimeni nu face ceva gratis. Asa ca in comunism, individul care cumula nenumarate functii pe diferite niveluri, avea din fiecare functie un oarece profit. Sa nu creada cineva ca la nivelurile de la baza era aceasta practica. Nu, cei din varf aveau astfel de dedulciri si cei de sub ei copiau pur si simplu. Acesata anormalitate se producea din faptul ca la cel mai inalt nivel, seful isi dorea ceva. Exact la momentul potrivit, aparea individual providential care facea propunerea si omul din varf, daca era slab, accepta fara sa gandeasca prea mult si fara sa-si dea seama ca el isi va faramita timpul intr-o mie de scheme care mai de care mai diferite, chiar unele fiindu-i necunoscute si unde va da masura amatorismului sau brutal, vulgar, superficial, astral si venal. N-am sa accept niciodata idea ca un om puternic se lasa tarat in astfel de chestii un pic jegoase de a concentra intr-o singura mana tot felul de activitati care unele nu au nicio legatura cu altele. A fi si in politica si in administratie si in arta si in sport, mi se pare mult prea mult. O pozitie este foarte buna. In doua pozitii, activitatile sunt usor conduse la nivel mediocru. In mai mult de trei domenii ortogonale, rezultatele sunt atat de proaste incat ocupantul pozitiei nu se mai recunoaste nici el pe el insusi si la rece va medita de cum a fost posibil sa ia asa decizii traznite sau extravagante ca sa nu spun imbecile. Un calcul este simplu: la cel mai inalt nivel, sa zicem ca un ins are de rezolvat 1000 de probleme complexe pe zi. Ziua lui de munca are 12 ore, adica 720 de minue, adica 43.200 de secunde. Pentru una din cele 1000 de problem conducatorul aloca 43 de secunde, adica sub un minut. Ma intreb si eu, un om care trece fara pauza de la o problema la alta ca un mechanism perfect uns, ce calitate de solutii ofera? Eu zic, zero sa sa fiu mai exact, zero barat. Probabil asa se explica de ce nenumarate dintre domeniile de interes maxim au fost asa de prost gestionate nu numai de comunisti. Sa nu uitam, ca acel personaj care este pana peste cap de mobilat cu functii dintre cele mai diferite are si viata sociala, obligatoriu trebuind sa fie present la:
- Un botez ca nasic
- Inaugurarea unei statui
- O emisiune tv
- O piesa de teatru ca spectator
- Un teledon
- Un supermarket sa vada lumea ca este gospodar
- O sarba cu poporul
- Un azil de batarni
- Academie pentru o omagiere
- Depunerea de coronae de flori
- Decorarea unor personalitati
- Ciocnirea unui pahar de tarie
- Semnarea de decrete pentru ridicare in grad
- O barfa ieftina pe o tema degradanta
- In tribunal
- Cand introduce buletinul de vot in urna
- Bocirea propriei sale neputinte.
Chiar daca este placut sa fie primit colo si colo cu paine si sare, intrat intr-un mechanism neiertator, se indreapta omnipotentul si omniprezentul spre ceea ce toti numesc autoritarism, dictatura intrucat el insusi considera ca este:
- De neinlocuit
- Cu idei geniale
- Prietenos
- Puternic
- Cinstit
- Vizionar
- Asteptat ca providential
- Glumet, adica spiritual
- Cu putere de decizie
- Ingandurat
- Analitic si sintetic.
Sunt sigur ca numai un om slab nu are puterea de a pune punct propunerilor celor din jur de a i se atribui functii si pozitii care sa insemne si mai multa munca si mai multa responsabilitate, deoarece acestia paseaza responsabilitati lui, pentru a-si face viata lor mult mai usoara, nu din respect si nici pentru a-l aprecia pe nefericit, ci pentru a-iexploata credulitatea si toate defectele dintre care orgoliul este cel care il va nimici. Si in ASE-ul de demult, erau persoane care cumulau tot felul de functii si imi dadeam seama de acest lucru la sedintele de partid, unde ori veneau cu intarzaiere, ori plecau mai devreme invocand alte sedinte. Stiu pe o persoana care era:
- Sed de catedra
- Membru in comitetul de partid pe ASE
- Lector la universitatea de partid
- Membru in Consiliul Profesoral
- Membru al Senatului ASE
- Ceva pe la sindicat
- Invitat sa elaboreze material pentru congresul PCR
- Membru intr-o comisioara oarecare in exteriorul ASE
- Agatat cu ceva la CUB.
Ori de cate ori era vreo manifestare prin ASE de orice natura se dorea si el bagat in seama, musai trebuia sa fie in comitetul de organizare sau sef la vreo sectiune. Sunt sigur ca era acolo doar cu numele, caci altii trudeau nu numai pentru el, ci pentru cei cu functii inalte, din slugarnicie, caci le erau sefi sau conducatori de doctorat si orice impotrivire se lasa cu abordari mai putin principiale. Eu stiu un tip care a avut tupeul sa-si infrunte conducatorul de doctorat si acesta perfid, l-a distrus cu zambetul pe buze. Cand doctorandul i-a adus teza, conducatorul l-a felicitat cu multa caldura si i-a propus o comisie formata din niste personalitati, pe masura tezei deosebite. Doctorandul nu stia ca doi dintre cei propusi erau dusmanii de moarte ai conducatorului. Cand doctorandul le-a dus tezele, cu zambetul pe buze acei dusmani l-au felicitat dupa care i-au strans mana si l-au asigurat ca in cateva zile ii vor da referatul. Sa nu uit, conducatorul nu-idaduse referatul, ci il aruncase in cusca cu lei. Cand doctorandul a mers dupa referate, cei doi dusmani ai conducatorului, i-au zis ca teza este exceptionala dar mai trebuie sa faca inca niste completari. Bineinteles ca acele completari l-au aruncat in timp si mai ales in spatiu pe doctorand in asa hal incat bietul nici in ziua de azi nu a sustinut teza. Asa ca de aceeea morala era sa lucrezi fara sa comentezi pentru acel sef care era implicat in tot felul de comisii si comitete precum, membrii Comitetului permanent, ai Comitetului electoral, ai Comitetului scolar, ai Comitetului pentru staua lui Traian, ai Comitetului agricol si etetera, vorba lui Trahanache din actul II scena I a Scrisorii pierdute de I.L. Caragiale.
Asa stand lucrurile, societatea socialista multilateral dezvoltata, recunosteau chiar si teoreticienii, generase o prapastie intre ceea ce era in teorie si realitatea de zi cu zi. Atat timp cat bunastarea nu era decat pe hartie, obiectivul fundamental al acestei societati era iluzoriu. Legea fundamentala a socialismului care prevedea satisfacerea necesitatilor mereu crescande ale maselor populare, pe baza perfectionarii continue a productiei folosind cele mai noi cuceriri ale stiintei si tehnicii, era un deziderat atat de frumos incat oricine avea contact cu aceasta lege, cadea in spagat si nu se mai ridica. Socialismul nu avea acele mecanisme care sa genereze cresterea productivitatii muncii asa fel incat sa depaseasca nivelul aceluiasi indicator din tarile capitaliste cat de cat avansate. Clasa politica era anchilozata in dogme si chestiunile privind calitatea produselor, flexibilitatea sistemelor de organizare a productiei, dar mai ales diferentierea salariatilor, erau deja aspecte care terbuiau evitate in orice discutii pentru a nu cadea in deviationism, antisocialism si incercari de a lovi la temelia SSMD adica a societatii socialiste multilateral dezvoltate. Ideia de a vorbi de contradictii in socialism i-a apartinut lui N.N. Constantinescu, un mare economist care fusese si la taiat de stuf in Delta daca nu gresesc, paroblema care era privita cu multa reticenta. Cand un alt profesor I.B. a vorbit in sala de Consiliu a ASE despre posibilitatea de aparitie a crizelor in socialism, l-am vazut pe un parasutat de la Stefan Gheorghiu in exil la noi in ASE ca fluierase in biserica, cum se schimba la fata si l-a combatut cu manie proletara pe I.B., numai ca I.B. era de neclintit, iar parasutatul, dupa Revolutia din Decembrie a fost mare scula pe bascula, de nainlocuit in ale strategiilor si programelor economice pe 1.000 de ani ale noii puteri. Contextul politic ducea atunci spre dezastru, pentru ca o greseala perpetuata peste 25 de ani se razbuna ireversibil pe termen lung. Dupa vizitele de lucru in unele tari din Asia conducatorii de atunci ai PCR au vazut niste lucruri dar au retinut ca numai reducand oamenii la statutul de furnicute harnice, fara idealuri proprii vor realiza stadioane cu ovatii, manifestari grandioase, constructii faraonice si bineinteles un cult al personalitatii dus le paroxism. Ei au gasit si uneltele, numai ca noi europeni fiind, nu prea am rezonat ca popor la astfel de gesturi si daca ziua lumea era de un anume fel, seara cu o Europa Libera, cu o Vocea Americii, cu un film la bulgari sau cu discutii despre ce a fost tara noastra candva, totul se eroda, naruindu-se putin cate putin, desi pe stadioane erau manifestari fara viata, desi erau cladiri immense fara suflet, desi vorbele marete erau goale si recitatorii lor erau falsi. Ralitatea cutremurului a scos la iveala intregul dezastru pentru ca s-a vazut:
- Lipsa vitezei de reactie
- Inexistenta unei echipe puternice la partid
- Masuri superficiale de stergere a urmelor dezastrului
- Putinatatea contactelor cu lumea dezvoltata
- Cohorte de oameni lucrand necoordonat
- Atitudini simpliste
- Solutii neadecvate
- Escamotarea adevarului
- Fermitatea dirijata si diluata de sus in jos
- Asteptarea prelungita a evenimentelor
- Capacitatea limitata de alocare de fonduri
- Necesitatea de a face corectii in toate domeniile, dar fara efect
- Ascunderea sub pres a locurilor unde sunt pierderi
- Imposibilitatea de a mai suporta ineficienta.
S-a vazut ca partidul are sacul aproape gol si nu mai are de unde oferi poporului tot felul de facilitati, mai ales in conditii de nemunca. Stiu o familie unde nimeni nu muncea desi toti erau apti de munca si aveau zece copii. Un frate de-al meu i-a scris lui Gheorghiu-Dej si l-a rugat s-o faca pe femeie mama eroina, lucru care s-a si intamplat. Primeau ei niste bani cu care barbatul si femeia se veseleau cateva zile in carciumi si mai proiectau cate un copil, dupa care faceau foamea ca mai inainte. Tot asa se intampla si cu datul caselor de la stat. oricine se ducea la partid si se jaluia cu ceva argumente, primea aprobare de casa. Versurile lui George Lesnea:

Partidul e-n toate
E-n cele ce sunt
Si-n cele ce maine vor rade la soare
E-n pruncul din leagan
Si-n omul carunt
E-n viata ce vesnic nu moare.

se potrivea de minune dorintei secretarului general al partidului de a avea un partid care sa fie omnipresent, mai ceva decat divinitatea, aspect de un absurd stralucitor, caci nimeni nu are resurse infinite spre a multumi tot poporul. Cutremurul a aratat ca partidul nu este in toate, caci daca era, cutremur n-ar fi fost. Partidul nu a fost in toate caci daca era populatia nu era lasata a nimanui minute in sir cand posturile de ardio si tv au amutit nejustificat. Si ca tacamul sa fie complet, cutremurul de la 4 martie 1977 a impus o analiza a ceea ce exista in sac si cum se goleste sacul si i-a pus pe ganduri pe carmuitori, asa fel incat acestia au mai legat gura sacului si l-au mai carpit asa incat sa nu se mai scurga fonduri. Numai ca au fost stopate cheltuieli acolo unde nu trebuia si s-au dat bani pentru faurirea omului nou, cu un fel de Revolutie Culturala damboviteana, unde nici ca ca si nici ca ca, adica un fel de ca. Daca de la propaganda nu trebuiau taiati banii, daca de la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste al Suzanei nu trebuiau taiati banii, daca de la actiunile de pe stadioane nu trebuiau taiati banii si daca industria sau agricultura nu mai aduceau carele cu galbeni, atunci era obligatoriu sa nu zic implacabil sa se produca inevitabilul, adica sa se taie de la invatamant si de la sanatate banii, asa cum au procedat toti, de la domnitorii pierduti in istorie, pana la comunistii intunericului si continuand pana la toate piticaniile sufletesti postrevolutionare. Ce va urma aici isi are radacina adanca, in disproportiile create artificial intre cei care genereaza venituri si cei ce le consuma fara rost. Daca nu era cutremurul, aceste adevaruri dure tot ar fi aparut dar in alt context si s-ar fi aratat cu degetul spre un grup care ar fi fost acuzat de atitudine ostila construirii societatii socialiste multilateral dezvoltate, ar fi cazut niste capete intr-o plenara si s-ar fi zis ca partidul in intelepciunea lui gaseste toate solutiile sa readuca pe linia de plutire corabia, ba mai mult sa mergem in comunism in zbor asa cum insusi poetul N. Ceusescu citise la un congres din creatia sa versuri extrem de lungi, asa cum erau stihurile din piesele in versuri scrise de un foarte mare istoric. Zice-se ca a fost ajutat de unul dintre poetii lui de curte, poet foarte mare dar care din pacate a jucat gresit o carte in jocul cu viata, care in cruzimea ei a facut sa plateasca nenumarate oale sparte. Si dupa ce lucrurile s-au potolit si lumea a inceput sa uite de ceea ce a fost cu cateva luni in urma, s-a pornit tavalugul si gaurile negre au inceput sa fie acoperite din putinul existent prin transferul de la unii la altii, cu motivatii dintre cele mai incredibile, ca nobile modificari, pentru perfectionare, pentru imbunatatire, dupa o indelingata analiza stiintifica. Au fost gasite si cozile de topor care sa propuna, sa argumenteze si apoi sa se supuna la vot, iar trepaduserimea sa lucreze pentru a transpune in fapt inteleptele masuri, care s-au dovedit a nu fi atat de intelepte, pentru ca peste ani toate transformarile care s-au petrecut, au aratat ca acele asa-zise corectii erau abuzuri pur si simplu.
revenire

6.2 Noul specific

Era o lupta surda, dura, muta si lunga in ASE, lupta intre vechi si nou. Cand cibernetica isi facuse loc Manea Manescu era o persoana foarte influenta. Numai ca dupa 15 ani au aparut si altii, s-au mai schimbat lucrurile, conceptiile s-au modificat. Intr-o cuvantare a titanului din Scornicesti de dupa cutremurul din 4 martie 1977 razbateau nenumarate idei, dintre care ideia de a mai transfera unele dintre poveri pe spinarea clasei muncitoare, caci locomotiva unui partid care da, tot da si tot da, gafaia al naibii de rau si risca sa ramana fara putere la jumatatea drumului, in panta. Era creat noul specific, in care ideile marete veneau in avalansa si se rostogoleau una dupa alta cu consecinde imprevizibile. Ziceam ca o ideie de a face rost de bani era sa se reduca cheltuielile in invatamant. Modalitatile erau foarte simple, mai ales daca doreste cineva sa faca acest lucru si sa arate ca de fapt nu s-au redus, ci au crescut. Voi lua un exemplu banal. Sa zicem ca dispunem de un ziar cu 20 de pagini in format mare. Exemplul este si acum de maxima actualitate, caci si azi aceasta hotie mascata este la mare moda, adica fashion. Pentru a face o inginerie, pretul ramane pe loc, dar numarul de pagini scade la 10 de la 20. Propaganda desantata arata ca la noi preturile ziarelor nu au crescut ca in tarile capitaliste, unde, iata, exploatarea muncitorimii se manifesta pana si in cresterea nerusinata a preturilor la ziare. In realitate, pretul s-a dublat, pentru ca in aceiasi bani, omul primeste numai jumatate din cat primea inainte. Se observa ca formatul ziarului a ramas format mare. Cuiva ii vine ideia de a micsora formatul ziarului la jumatate, deci de a mai dubla inca o data pretul petecului de hartie numit ziar sau cotidian sau magazin sau hebdo sau cine mai stie cum. Si ca sa nu zica lumea ca s-a exagerat, pretul apare pe prima pagina diminuat cu cativa banuti. Toata lumea este multumita. Patronul este multumit ca-si umple buzunarele, iar cetateanul, aproximativ de turmentat, are satisfactia ca pe ¼ din cat cumpara cu un an in urma plateste cu sa zicem 10% mai putin. Aplauze. In supermarketuri treaba este arta dusa la puritate daca analizez metamorfoza bidoanelor de SANA de 1L care au devenit de 900ML dar ambalajul era de 1L si suna a gol si in sfarsit a ajuns sa fie undeva la 730ML, desi 730 nu este numar prim si nici nu are o legatura intrinseca cu PI= 3.1415926535897932384626433832795028841971693993751058209749445923.
Lectia invatata a dus rapid la schimbari si in invatamant, propunand solutii care invesmantate in vorbe atent imbinate aratau ca fac parte dintr-un program de perfectionare a fortei de munca astfel incat absolventul sa contribuie mai repede si mai eficient la faurirea SSDM. Trebuie facut un calcul. Daca instruirea unui student are costul anual la nivelul dat de variabila numita COST, pentru un numar de studenti NRSTD si pentru un invatamant de durata DRST exprimata in numar de ani de studii, bugetul de stat comunist cu invatamnt integral gratuit va fi grevat totalul de fonduri necesar pentru derularea studiilor TOTST dat de relatia:
TOTST = NRSTD * DRST * COST In ideia ca toti cei care au fost admisi in anul intai finalizau studiile, mergeau la locurile de munca unde erau repartizati, fara a-si impuna sa ramana repetenti doar de dragul de a fi impreuna cu nevasta, pentru a deveni peste ani oarece si a merge amandoi la tara in acelasi catun, cum stim ca a facut un politician care isi propunea sa devina ilustru dar care s-a epuizat, asa cum un bat de chibrit arde numai cateva clipe.
In cazul in care procesul educational are durata de DRST ani si in fiecare an numarul de studenti variaza, ca unii mai si raman repetenti, altii revin dupa mai multi ani sa-si continue studiile, se considera NRSTD1, NRSTD2, NRSTD3, ........., NRSTDDRST, numarul de studenti care finalizeaza fiecare an de studii, iar totalul de fonduri necesar pentru derularea studiilor este dat de relatia:
TOTST = (NRSTD1 + NRSTD2 + NRSTD3 + ......... +NRSTDDRST,) * COST
In ipoteza fezabila ca:
NRSTD1 > NRSTD2 > NRSTD3 > ......... > NRSTDDRST, Se calculeaza nivelul pierderilor la buget PIERD, generate de acei studenti pentru care s-au cheltuit banii si respectivii nu au finalizat cu examen de stat sau examen de licenta cum se zice acum, pierderi date de relatia:
PIERD=[(NRSTD1 - NRSTD2) + (NRSTD1 - NRSTD3) + .... +( NRSTD1 - NRSTDDRST)]*COST
Aceste calcule sunt sigur ca se efectuau undeva si tot acolo se stabilea ce inseamna sa se reduca durata de scolarizare de la DRST la DRST’ cu DRST’ = DRST – 1. Toate modelele sunt valabile in ipoteza in care costul per student per an ramane constatn la nivelul dat de variabila COST. Daca nu se mentine aceasta ipoteza, modelele se complica si se vor lua in considerare costurile variabile din fiecare an de studii COST1, COST2, ... COSTDRST, cheltuielile totale cu studentii vor fi date de relatia:
TOTST = NRSTD1 * COST1 + NRSTD2 * COST2 + NRSTD3 * COST3 + ......... +NRSTDDRST * COSTDRST
La fel se modifica si modelul pentru calculul pierderilor PIERD. Daca se intra intr-o alta zona, se iau in considerare probabilitati de producere a anumitor evenimente si modelele clar ca vor conduce spre o alta directie, unde ipotezele deterministe inceteaza. Consider ca statul comunist avea toate elementele pentru a construi serii de date organizate intr-un tabel in care coloanele sa aiba seminificatiile urmatoare:
Coloana1 – anii pentru care se fac inregistrarile;
Coloana2 – numarul de studenti bursueri existenti
Coloana3 – numarul studentilor promovati
Coloana4 – cheltuielile pentru invatamantul superior
Coloana5 – numarul de cadre didactice universitare.
Intrucat Nicolae ceausescu a domnit 25 de ani, consider ca seriile de timp cu peste 20 de termeni sunt reprezentative pentru a construi modele de prognoza si pentru a vedea daca dupa 1989 s-a produs o falie in interiorul invatamantului superior dupa infiintarea universitatilor particulare, barfite aiurea de unii si de altii mai ales daca nu au fost acceptati sa predea acolo, fara a avea la baza o analiza serioasa, decenta, obiectiva si mai ales lipsita de patimi paguboase. Eu considera ca avand acel tabel cu cele cinci coloane trebuie procedat astfel:
- Se calculeaza coeficientii de corelatie intre toate variabilele si cred ca acesti coeficienti au valor care sa evidentieze faptul ca timpul nu a jucat feste invatamantului superior, ci din contra, timpul a fost un factor de progres pentru universitati;
- Se construiesc modelele de prognoza adecvate, prin incercari succesive asa cum arata teza de doctorat a lui Adrian VISOIU si sunt sigur ca totalul cheltuielilor cu invatamantul superior va fi estimat suficient de fin incat sa fie o buna baza de discutie pentru cei ce vor sa construiasca strategii, ceea ce nu este cazul intrucat decidentii nostri sunt prea buni si mirosul lor special ii determina sa ia decizii dupa ureche,m dand dracului si modelele dar mai ales pe autorii lor care le tulbura vaul lor cel stiintifico-ancestral.
La un invatamant de 5 ani, reducerea cu un an a ciclului de licenta care devenea de 4 ani insemna reducerea cu 20% a cheltuielilor. Daca reducerea opera pe intreg invatamantul, trai Neneaca! Acest calcul s-a facut si in 1978 cand s-a trecut de la invatamantul economic de 5 ani la cel de 4 ani. Sa nu se creada ca Europa a avut alte ratiuni cand a trecut la cilcul de licenta de 3 ani. Nu m-ar fi deranjat foarte mult aceasta trecere, pentru ca o intelegeam pana la un punct. Intr-o economie slaba, neperformanta, cu ramuri energoface, fara robotizare, in care cercetarea stiintifica avea un nivel de performanta deloc de invidiat, cam functionaresc, un invatamant foarte specializat sa zicem ca nu-si gasea rostul. Dar in cazul Facultatii de Calcul Economic si Cibernetica Economica s-a produs mai mult decat o crima, pentru ca:
- Popunerea de unificare s-a facut de catre un om din afara sistemului
- Motivatia a fost falsa, paralelismele fiind inexistente
- Se alipea o entitate neperformanta uneia de exceptie
- Rezulta o struto-camila, in conditiile in care unii jubilau
- Perfectionarea a insemnat distrugere
- S-a produs diluarea unui domeniu datorita persoanelor
- Cresterea extensiva a disciplinelor planificarii a dezvoltat banalitati
- Dispareau sectiile de informatica, cibernetica si statistica economica
- Se construia un profil nedefinit, de neregasit niciunde
- O realitate era privita ca pierderea unui razboi de catre Manea Manescu
- Un domeniu de varf era strivit sub calcaiul crapat al ignorantei
- Informatica economica nici macar anexa la ceva nu mai se prefigura
- A inceput dominatia asa-zisei abordari calitative nebazate pe determinari cantitative
- Punerea la colt a fostilor specialisti din vechea facultate s-a permanentizat
- Hotul a strigat hotii, cibernetica fiind aratata cu degetul in loc sa fie invers.
Am analizat in alt loc si discursul lui Ion Traian Stefanescu si am stabilit si care au fost efectele pentru noi cei din subcolectivul de informatica economica, unirea planificarii cu cibernetica. Am perceput-o ca pe un traznet pentru ca eu facusem in studentie planificare si stiam cu ce se mananca. In plus, tot mergand in URSS si avand ruble cu nemiluita, am cumparat carti, inclusiv doua volume de planificare scrise de un savant rus si traduse in engleza, in care exista multa matematica. La cursul de planificare nu-mi amintesc sa se fi scris mai mult de zece formule in care fie ca se adunau date din patru coloane, fie ca se calcula un total. Stiu numai ca profesoara mea de planificare avea lipsa o falanga la degetul mijlociu al mainii drepte si tot anul ma uitam exact la mana ei, asa cum pe toata durata concertului Patriciei Kaas cand s-a aniversat Orange la Bucuresti in Piata Constitutiei, m-am uitat ca sub brat avea bluza rupta si aveam ochii atintiti la gaura din bluza. Desi am luat nota foarte buna, in afara de texte, fara demonstartii, nu-mi amintesc altceva de la disciplina de planificare. In rest doamna profesoara isi tinea cursul cu descrieri, cu analize calitative, cu comparatii, cu cerinte, cu necesitati, cu legitati, cu exemplificari din care sa se desprinda caracterul planic, determinist al economiei socialiste. Nu mi s-a zis niciun cuvant despre corectiile din plan, despre ce insemna plan anual ca defalcare a planului cincinal, ce insemna proces de dezagregare de date cand se face proiectia cu cresterea gradului de detaliere asa cum se proceda la analiza structurala SADT, cand se proiecta un sistem informatic, cu trecerea de la un nivel la altul, cu crestere a detalierii. Nu s-ar fi inventat nimic, ci s-ar fi luat de la francezi, caci ei faceau planificare macroeconomica pe 5 ani. In plus, exista modelul econometric al lui Klein si Goldberger care continea vreo 15 ecuatii ce priveau cheltuielile cu consumul, constituirea capitalului, profiturile, amortizarea, salariile, PIB-ul, importurile, veniturile din industrie si din agricultura, dobanzile si mai erau si altele dupa cate imi mai aduc aminte dintr-o carticica mica de econometrie in limba franceza pe care am cumparat-o de la Libraria Dacia in vremuri apuse. Am cautat acum pe Internet sa regasesc ecuatiile simplificate pe care le-am gasit in carticica aceea dar nu am reusit. Stiu insa ca pe toata durata existentei Facultatii de Planificare si Cibernetica, nu am auzit sa se fi facut pe undeva ceva despre aspecte cantitative elevate de planificare, in care sa apara vreo ecuatie diferentiala sau cu derivate partiale, asa cum vedeam eu prin tezele de doctorat care erau la biblioteca de la etajul 7 a Centrului de Calcul unde veneau teze de doctorat de peste tot si materiale de la ONU sau de la mari universiutati. Cand am discutat cu cineva de acolo dintre planificatori despre caracterul aleator al unor variabile care intrau intr-un plan, persoana s-a incruntat si mai ca era sa se duca la partid sa ma cante ca nu dau importanta documentelor de partid si transform planul unic, instrument politic, stiintific fundamentat de dezvoltare economico-sociala intr-un joc de zar. Degeaba i-am explicat ca nu este ca la teoria probabilitatilor cu zarul unde fiecare fata are probabilitatea p=1/6 de a se produce un anumit eveniment echiprobabil. La mine este altceva. Daca ne propunem sa realizam IN MEDIE 100 de tractoare, numarul de tractoare care se produc efectiv sunt intr-un interval [97; 103] sa zicem si fiecare nivel are asociata o probabilitate de producere. Imi doresc pentru nivelul 100 sa fie probabilitatea cea mai mare, dar nu inseamna ca ceea ce-mi doresc eu se va si intampla. Studierea din acest unghi ar fi determinat dirijarea eforturilor pentru a diminua riscurile de producere de evenimente nedorite. Daca nu studiez ceva, nu inseamna ca acel ceva nu exista. La cati nu aveau doctorat acolo in catedra de planificare, nu m-a mirat ca persoana din fata mea se uita la mine fara sa priceapa ce vreau eu sa zic. Am lasat-o balta dar intr-o discutie cu un mare profesor de la Facultatea de Matematica, persoana a acceptat ca merita sa discutam acest subiect, mai ales ca modul in care se transpunea in viata un plan, este clar ca trebuia sa se vorbeasca de o abordare stochastica, intrucat economia, oricat de socialista ar fi fost, oricat de planificata era, una era sa ai un plan si alta era ca oamenii, foarte diferiti intre ei, sa concure la realizarea planului, adica sa se vorbeasca de indeplinirea sarcinilor de plan in proportie de 100%. Supararea mea a venit si de la faptul ca facultatea rezultata avea un nivel stiintific mai slab, exigenta mai scazuta, calitate mai scazuta a procesului de instruire pe latura planificarii. Este adevarat ca au fost retinute in catedra de planificare persoane tinere si valoroase, care au facut ca multe lucruri sa se schimbe. Insa atat timp cat acolo erau persoane de sex masculin care pierdeau prea mult timp in oglinda spre a-si aseza firele de par pe cap, despre performanta ca nivel generalizat nu aveai cum sa vorbesti. Si ca o picanterie, se zice ca un profesor care se considera el insusi foarte bun solicitase maximum de prelungire pe profesor consultant. Venise si vremea ca sa plece din sistem ca facuse undeva la 72 de ani si nicio prelungire nu mai opera, indiferent cata bunavointa ar fi manifestat poporul. Respectivul cand sa plece, s-a intors din drum, a zis: NICI NU STITI VOI, CE PIERDE STIINTA PLANIFICARII PRIN PLECAREA MEA! Apoi a trantit usa. Il stiam pe profesor si nu-mi venea sa cred ca omul blajin in felul lui a fost in stare sa faca una ca asta. Daca de la mai multi am aflat povestioara, inseamna ca asa era. In viata sunt unii atat de patrunsi de ceea ce fac, incat:
- Cred ca sunt de neinlocuit
- Numai ei stiu sa faca un anumit lucru
- Doar ei au darul de a impinge lucrurile inainte
- Intreaga existenta a universului sta in ei
- Merita toata admiratia in mod vesnic
- Plecarea lor inseamna un gol de nesuportat
- Trebuie sa fie implorati sa ramana
- Prin merite si-au castigat vesnicia
- Nu conteaza nimeni in afara de ei.
Am apucat vremurile cand palaria asezata pe fruntea celor din catedra de planificare le acoperea nu numai ochii, ci fata cu totul si nu mai vedeau pe unde calca. Foarte multi din ASE nu intelegeau cum de s-a intamplat alipirea contra naturii a planificarii cu cibernetica. Este adevarat ca toate cartile de MACROECONOMICS se ocupa de dezvoltarea economica, unele amintesc de planuri nationale, dar daca statistica isi merita o sectie intr-o facultate, ma cam indoiam ca si Comitetul de Stat al Planificarii isi merita un ceva in titulatura unei facultati. O sectie merita, dar nu mai mult si nu la cibernetica, ci in alta parte. Am crezut ca planificare inseamna mult mai mult decat a face balante din care sa se vada clar necesarul dat de ce obiective strategice se urmareste si disponibilul, pornind de la resurse si de la capacitatile existente sau care se vor dezvolta. Eu vedeam mult mai mult. Imi placea BLR-ul lui Leontieff, adica balanta legaturilor dintre ramuri, pe care o intelesesem foarte bine din cartea lui EugenTiganescu si a lui Ludovic Tovissi – Balanata legaturilor dintre ramuri tiparita in 1969. De acolo vedeam ramuri si planificarea ramurilor o vedeam ca niste puncte unde se doreste sa se ajunga. Mai vedeam un model econometric mai sofisticat specific economiei noastre. Numai ca nu am cunostinta ca BLR-ul sa se fi facut ritmic si sa fi folosit cuiva in fundamentarea deciziilor la nivel macro. Avand acestea la dispozitie eu vedeam planurile care trec prin niste fundamentari care ocolesc empirismul de care avusesem eu parte in studentie. Mi se parea nefiresc sa se construiasca planurile prin incercari succesive, cu mai pune jupane, mai lasa stapane, pana se produce echilibrarea. Dovada ca la catedra de planificare se lucra cu metode invechite este data de componenta acelei catedre, de cartile scoase acolo si mai ales de faptul ca oamenii plecasera dinspre CSP spre catedra si nu se solicitau specialisti in planificare din catedra de specialitate din ASE spre CSP. Cand s-a plecat spre CSP, cei care au plecat din ASE au fost cei din Centrul de Calcul, Catona, Popescu si Pescaru. Este de notorietate ca multi absolventi de informatica economica lucrau in centrul de calcul al CSP si chiar cunosc pe un tip, Viorel D. Care si-a facut doctorat in informatica economica. Sa nu mai spun ca multi din Centrul de Calcul al ASE au plecat spre centrul de calcul al CSP cand manea Manescu a devenit presedinte al CSP intre 1972 si 1974 si a plecat profesorul meu Valeriu Pescaru in calitate de director al centrului de calcul al CSP. Eu vedeam ca sa apara discipline cu fundamente de planificare dar din catedre care aveau cadre didactice care erau cunoscatoare de economie, metode cantitative, capitole de optimizare, simulare, modelare macroeconomica si informatica. Nu am vazut rostul distrugerii unei facultati mari, cu traditie si performanta pentru a satisface un orgoliu al cuiva. Vechea facultate se numea FACULTATEA DE CALCUL ECONOMIC SI CIBERNETICA ECONOMICA. Manea Manescu scosese un cartoi imens de CALCUL ECONOMIC si acolo avea tot ce trebuie pentru a face o planificare moderna, daca chiar cineva si-ar fi dorit asa ceva. Schimband denumirea facultatii s-a pierdut esenta, caci cuvantul planificare nu aducea modernitatea pentru ca nu o continea. Ceea ce se facea acolo era ceva usor stalinisto-descriptivisto-statico-empirico-epic, adica ceea ce face poporul nostru in vremuri de restriste cand trebuia sa-si dramuiasca granele asa fel incat sa treaca peste o iarna grea si sa traiasca pana la recolta viitoare.
Teoreticienii comunismului descoperisera o lege economica si anume faptul ca in comunism functioneaza legea dezvoltarii planice si proportionale. Fundamentul acestei legi era dat de existenta proprietatii socialiste, adica a poporului, cu care statul face fix ce vrea, cand vrea si gandirea economica centralizata a partidului care spune ce trebuie executat pentru a face functionala legea fundamentala a socialismului, in care fiecare da ce poate si fiecare ia ce are nevoie. Este un mod aproape metaforic de a gandi, pentru ca nu este chiar asa. Existenta cartelelor din anii ’80 arata ca nici statul nu reusea sa ia de la indivizi chiar tot din ceea ce ei aveau capacitatea sa ofere, insa se vedea de la o posta ca nici statul nu avea de unde sa ofere ce tot omul avea nevoie. Erau aici doua popoare. Un popor era cel care muncea cat credea el de cuviinta la stat si beneficia de ceea ce statul ii oferea. Al doilea popor era format din aceiasi oameni care faceau chestiuni care dezvoltasera o a doua economie care nu avea nimic cu prima. Era economia care permitea oamenilor sa o duca mai bine. Toata lumea se vaita dar toti aveau frigiderele pline. Asa ca a planifica insemna a gandi ce si cum cu economia la vedere de care stia statul, care era importanta dar nu cine stie ce. De planificat, se autoplanifica desigur economia cealalta, pentru ca se baza pe colectivitati restranse interconectate. In niciuna dintre situatii nu era necesara o facultate care sa-i invete pe oameni sa planifice. Saracia nu se planifica, ea exista pur si simplu. Esecul planificarii a fost zdrobitor cand conducerea partidului a anuntat la un congresc ca in 5 ani tara noastra isi va dubla productivitatea muncii. Lenin zisese el ceva despre productivitate. Adica prevestise probusirea socialismului daca nu va face sa creasca productivitatea muncii asa fel incat sa fie foarte, foarte aproape de productivitatea din capitalism. Ori nu s-a reusit si aceasta a fost cauza prabusirii comunismului, caci comunismul a insemnat egalitate in saracie si nu egalitate in bogatie. Cauzele esecului dublarii productivitatii in 5 ani au fost:
- Nuivelul scazut de calificare a fosrtei de munca la nivel de executie
- Lipsa unei strategii clare si fundamentate stiintific
- Lucrul dupa ureche si nu folosind procedurile
- Lipsa unui management performant si reproductibil
- Inexistenta corelatiei dintre cantitatea, calitatea muncii depuse si salariul primit
- Imixtiunea brutala a politicului in economie, mai ales in zona deciziilor
- Mentinerea unor mentalitati in care latura cantitativa era unica si dominanta
- Existenta unei birocratii care incetinea actul decizional
- Inlocuirea principiilor stiintifice cu unele reguli de provenienta empirica
- Supradimensionarea birocratiei cu sarcini de control
- Mentinerea pedepsei cu moartea
- Stabilirea eronata a duratei necesare pentru atingerea obiectivului
- Identificarea incorecta a factorilor care influenteaza productivitatea
- Nefolosirea experientei de tari in care productivitatea este ridicata.
Este adevarat ca planificarea este esentiala. Este adevarat ca planificarea este o stiinta. Este adevarat ca planificarea trebuie invatata. Este si mai adevarat ca planificarea fara matematica, fara econometrie si mai ales fara informatica, nu face nici cat o ceapa degerata. Daca problema dezvoltarii planificarii venea din interior prin:
- Definire de obiective
- Construirea de discipline autentice
- Existenta unui personal supercalificat
- Experienta unor planuri de succes create de cei din catedra
- Existenta unor manifestari stiintifice de prestigiu
- Aplicarea interdisciplinaritatii planificare-informatica-cibernetica-matematica
- Realizarea de modele cibernetice de planificare
- Dezvoltarea de software orientat pe construirea si optimizarea planului
- Definrea conceptului de management al planului
- Cunoasterea de teorii moderne ale antiechilibrului economic prin planificare.
Numai in aceste conditii se demonstra necesitatea ridicarii pe un plan superior a stiintei planificarii, in principal prin predarea ei la un inalt nivel de continut la toate facultatile si la toate specializarile din ASE, iar in Facultatea de Calcul Economic si Cibernetica Economica mai aparea o sectie noua sa zicem PLANIFICARE MACROECONOMICA. Asa sunt sigur ca rezultatele ar fi fost cu totul altele. Ca numar de studenti nu era nicio problema, pentru ca deja functionau in Facultatea de CECE 2 +2+1 serii din care cu usurinta se construia o a sasea, prin preluarea a cate unei grupe de la celelalte serii existente, asa cum se nascuse sectia de Mecanizare in 1969. Dar pentru o astfel de abordare trebuia si la planificare sa existe tot un Manea Manescu, vizionar, cu stiinta de ceea ce exista in lume si care sa stie incotro se indreapta lucrurile. Nu a fost cazul. In 1978, cand a fost distrusa facultatea in care lucram s-au produs simultan:
- Alipirea planificarii de cibernetica
- Disparitia celor trei sectii
- Realizarea unei singure specializari: planificare si cibernetica
- Lipsirea sistemului complex al statisticii de o specializare academica
- Negarea informaticii ca meserie
- Descresterea calitatii planurilor de invatamant
- Evolutia haotica a noii structuri in absenta obiectivului clar
- Lupta dintre nou si vechi, vechiul iesind invingator
- Destramarea unui vis frumos.
Ceea ce s-a intamplat in 1978 cand intr-o plenara s-a hotarat fara argumente decente disparitia celei mai frumoase constructii care a existat vreodata, a constituit intoarcerea inapoi in trecut cu cel putin 30 de ani, cand in tara exista in loc de Brasov, Orasul Stalin, cand sus pe frontispiciul cladirii actualului ASE trona cu litere mari si negre INSTITUTUL DE STIINTE ECONOMICE SI PLANIFICARE V.I. LENIN. Nu era loc de discutie, trebuia trecut la fapte si in mod brutal, s-a trecut la implementarea noilor hotarari. Asa ca in anul 1978 au terminat doua promotii, una cu 5 ani si alta de 4 ani. S-au redus cheltuielile cu 20% pentru ca in loc de 5 ani studentii invatau 4 ani. A inceput batalia pentru a construi planuri de invatamant pentru noua specializare de planificare si cibernetica. In planurile de invatamant daca cineva are curiozitatea sa faca o analiza va vedea ca din nenumaratele de discipline, se regaseau cel mult 8, iar fondul de timp era jalnic, daca tinem seama ca decanul nu era nici de planificare, nici de informatica si trebuia si el sa-si traga partea leului, asa cum au facut si sefii de catedre. Am resimtit neplacut impactul transformarilor, fara a fi dureros din cauza ca multe dintre disciplinele de dinainte erau acoperite de specialistii din productie, noi cei din catedra fiind minoritari, cu ore putine si fara pretentii la impartirea bunatatilor, intrucat nu dispuneam de pozitii in conduderea facultatii, a catedrei si cu atat mai putin la nivel de ASE. Ceea ce zisese Elisabeta a I-a a Angliei referindu-se la corabiile spaniole in 1588, FLAVIT DEUS, ET DISSIPATI SUNT, ni se potrivea de minune noua informaticienilor, desi nu eram nici greoi, nici nepriceputi, nici nenecesari. Pur si simplu, asa a fost sa fie destinul nostru. Si vorba ciobanasului cu trei sute de oi:

Jale mi-e si nu te pot uita,
Dar n-am ce face c-asa-i soarte mea.

Fiecare dintre noi trebuia sa-si duca crucea, sa-si urmeze destinul fie plangand, fie tanguindu-se, fie oftand, fie injurand, fie asteptand increzator ca soarele va rasari si pe ulita lui. Eu faceam carausie de varza, rosii si ridichii de luna, dominat de increderea in capitalismul meu individual cu un ARO 244D si cu o remorca de Satu Mare.
revenire

6.3 Restructurarea subcolectivului IE

Nemaifiind o sectie de informatica economica si informatica dezvoltandu-se prin implozie s-a produs un fenomen asemanator cu acela al corabiilor care iau apa si sobolanii cauta sa scape de la inec. In loc sa fie o activitate concertata, caci niste intrusi veneau in casa noastra, la nivelurile de conducere din facultate s-a cautat ca fiecare sa-si apare spatele, sa se salveze pe sine. A contat mai putin ceea ce se intampla cu ceilalti, iar daca acolo sus se credea ca noua specializare va forma acel specialist modern de care domeniul planificarii de la nivel de tara, de la nivel de judet are mare nevoie, planurile de invatamant au reflectat extinderea indecenta a disciplinelor de planificare, la unele dintre ele batandu-se apa in piua si vorbindu-se numai cu citate din ziarul Scateia cu cuvantarile secretarului general al partidului. Fiecare dintre barosani lupta pentru sine, fara a fi interesati decat in proportie de 74,34917504127483% de ce trebuie sa stie studentul pentru a-si indeplini menirea. Din punctual nostru al informaticienilor, patimile erau la inceput, drumul Golgotei fiind foarte lung, cu multe cumpene.
In primul rand disciplinele de informatica, din discipline importante au trecut in zona disciplinelor de mana a treia, in timp ce noi le consideram ca fiind esentiale, mai ales ca peste tot se gaseau calculatoare FELIX C 256 sau 512, iar absolventii de cibernetica, prin traditie trebuiau sa stie programare si analiza-proiectare de sistem informatic.
In al doilea rand, prin disparitia sectiilor, au disparut specializarile definite si recunoscute tacit pentru economistii statisticieni, pentru economistii analisti de sistem si pentru economistii informaticieni, care se regaseau si printre programatori si printre dzvoltatorii de sisteme informatice, s-a creeat camp liber abordarilor discretionare, conform carora planificatorul cibernetician trebuie sa faca ceea ce faceau cam toti absolventii de patru ani, adica sa fie un fel de Marita buna la toate, iar cand se intra in detalii, sa nu prea stie multe. In al treilea rand, prin reducerea cu un an a duratei de scolarizare s-a produs reducerea duratei unor discipline, fara a face o suplimentare de fond de timp tuturor disciplinelor in cei patru ani. A insemnat o concentrare a predarii si seminarizarii, cu eliminarea elementelor de detaliu, ceea ce l-a facut pe absolventul nostru sa fie dirijat spre chestiuni cu un grad de generalitate mai ridicat, fara a obtine acea abordare analitaca, premise fundamentale pentru a trece la efectuarea de sinteze intr-o echipa interdisciplinara.
In al patrulea rand, eliminarea semestrului destinat realizarii lucrarii de diploma sau a lucrarii de licenta cum se zice acum, a facut ca aceste lucrari sa scada ca nivel de complexitate si mai ales sa-si piarda caracterul de aplicabilitate directa. Toate vaicarelile ca absolventul de la noua facultate are nevoie de o perioada mult prea mare de acomodare decat era inainte, isi gasea explicatia finala prin modul comprimat si simultan de scriere a lucrarilor de diploma cu pregatirea sesiunii de examene din ultimul semestru de facultate. Disparitia unor discipline precum Limbaje de asamblare, Metode numerice si Tehnici de Simulare a insemnat o mare pierdere pentru ca se demola acel fundament solid pe care se gasea intreaga constructie ce a definit absolventul de informatica economica. S-a hotarat ca nu mai este nevoie ca studentul sa invete sa programeze in limbaje de asamblare. Asa ca tocmai ce publicaseram noi, ma refer la Valer Rosca, Constantin Apostol, Ion Gh Rosca si la mine, cele doua volume de programare in limbajul ASSIRIS, ca deja nu mai era nevoie de ele. Parca mergea in continuare acel bluestem care distrugea acele discipline unde se publicau materiale didactice si dintr-o data toata lumea se ilumina si explica necesitatea obiectiva a disparitiei disciplinei. Catedra de Cibernetica era plina de victime de acest soi. Nu mai era nimic de facut pentru ca forte obscure actionau conjugat pentru a ne distruge. Asa imi explic aparitia a niste ore din care urma sa se infrupte disciplinele de planificare, predate si de multi lectori care nu aveau doctorat si care au intampinat dificultati trecand pe post de asistent universitar intre 2004 – 2008 ca nu si-au sustinut niciodata teza. Nici disciplina pastorita de o colega a noastra ceva mai vocala, dar corecta prin pozitiile ei si aici ma refer la Metode numerice, nu a avut o soarta mai buna. A disparut. Celelalte discipline de informatica au avut daca nu o soarta cruda, au fost ciuntite, iesind foarte rau ca dupa abuzuri successive aplicate de personaje urcate aiurea pe cai mari si prea naravasi, pe care n-au stiut niciodata sa-i struneasca. Cursul de Simulare era predestinat disparitiei pentru ca in bunatatea lui, autorul cartii, un foarte distins om de stiinta, care a fost stralucitor in catedra de eficienta, pentru ca la Catedra de cibernetica economica nu-si mai gasea locul la noi, pentru ca, vorba poetului:

La noi sunt codrii versi de brad
Si campuri de matasa;
La noi, atatea fluturi sunt,
S-atata jale-n casa.

Seful catedrei avea aplecare spre alte talente, iar disparitia s-a concretizat tacit, fara varsare de sange de parca n-ar fi fost niciodata, desi cele mai bune planuri economice au la baza procese de simulare. Numai ca unde creier nu e, simulare nu e.
Reducerea fondului de timp alocat disciplinelor de informatica a insemnat trecerea de la abordarea clara, orientata pe dezvoltarea de aplicatii foarte apropiate de ceea c se petrecea in intreprinderi, catre studii de caz scolaresti, care sa permita finalizarea lor intr-un timp foarte scurt si fara naduseala. Informatica, ori se face ca lumea, ori nu se face de loc. Cine crede ca a face informatica inseamna a vorbi doua-trei cursuri se insala amarnic. A face informatica inseamna:
- Profesorul sa citeasca multe carti si articole despre o tema
- Achizitionarea mediilor de dezvoltare pe tema cu pricina
- Dezvoltarea de aplicatii care sa fie utilizate in economia reala
- Verificarea ca stapaneste toate detaliile teoretice si practice
- Elaborarea de material in conferinte
- Dialogul cu specialistii din care sa rezulte ca stapaneste bine despre ceea ce va dori sa vorbeasca studentilor.
Faptul ca toti de la subcolectivul de informatica aveau contact cu realitatea din intreprinderi si programau in centre de calcul, era un mare avantaj pentru noi. In plus, stiam ce este in productie si ne cunostea lumea prin carti, prin comunicari la conferinte si prin contactele noastre cu specialistii din productie. Noi stiam ce inseamna a face programare si mai ales cum se predau studentilor cursurile de programare. Aveam dovada celor care pretindeau ca mananca COBOL pe paine si cand am vazut ca predau limbajul in 3 cursuri si faceau 5 seminarii de COBOL, m-am minunat dar mi-a trecut cand am vazut cum defineau variabile si cum le initializau. Sa pui MOVE 0 TO SUMA. Sa pui din nou MOVE 0 TO SUMA. si sa spui ca ai pus de doua ori aceeasi instructiune pentru a fi sigur ca se face initializarea, pentru orice programator cu cat de cat putina experienta spune tot. Reducerea fondului de timp a avut consecinte dramatice pentru noi, caci se impunea sa lucram mai mult, mai intens in interiorul fiecarei discipline. Ori faceam totul la suprafata, ori faceam cum trebuie o parte si lasam apoi pe student sa aprofundeze el functie de ce avea nevoie, acele capitole pentru care noi aveam materiale tiparite dar nu mai aveam fond de timp fizic la sala de curs. Pe cat s-a putut nu s-a cedat la nivelul calitatii, insa am observant ca politrucii si-au facut aparitia cu cismele lor muradre de noroi si la disciplinele noastre, lucru care nu se intamplase pana la dezastrul unirii cu planificarea. Acei politruci:
- Nu stiau nimic despre calculator
- Nu stiau o limba straina
- Spuneau ca traiesc si fara sa scoata radical dintr-un numar
- Despre semnul integralei spuneau ca este un S mult mai pare
- Vorbeau ca au facut colectivizarea
- Erau pusi pe demolare
- Priveau pe toata lumea pe sus
- Te luau cu mai tovarasele, mai tovarasicule, asta nu mai merge
- Negau activitatea si rezultatele celor cu care discutau
- Erau tot timpul pe fuga
- Te intrerupeu si continuau ei idea sa dea senzatia ca au inteles
- Nu se asezau pe scanu si mergeau tot timpul prin camera
- Isi mestecau flegma
- Dadeau verdict in numele tovarasului, aratand spre tabloul din perete
- Rosteau lozinci exact ca la mitinguri in zile festive
- Nu se distingeau unii de altii decat prin noroiul de pe botine
- Puneau scrumul intr-o improvizatie din hartie indoita la colturi.
I-am intalnit in nenumarate situatii pentru ca unele decizii nu se luau decat in prezenta lor, rasariti de nu stiu unde caci de vazut nu i-am mai vazut in ASE niciodata. Ei erau necesari caci nimeni nu cedeaza o ora din fondul de timp. Ori la unirea cu planificarea se dadea cu barda in informatica si nu trebuia nici sa nu iasa scantei si nici sa nu curga sange. Ambele obiective au fost indeplinite si se raporta partidului ca sarcina trasata de secretarul general a fost adusa la indeplinire in mod exemplar, respectand linia politicii intelepte care din 1965 incoace isi aduce roadele in intreprinderi, pe ogoare, in scoli si acum, in universitati, mai précis in ASE si si mai précis, in noua facultate, Facultatea de Planificare si Cibernetica Economice. Aplauze puternice. Aplauze prelungite. Se scandeaza cate ceva, acolo sa nu se auda tacerile lugubre nascute din durerea acelei nenorociri petrecute intr-o secunda.
Schimbarea probelor de admitere realizandu-se acea vesnica omogenizare invocata de toata lumea a condus invariabil la indepartarea candidatilor care proveneau din liceeele de matematica-fizica si a celor care proveneau din liceele de informatica. Mai mult, s-a produs cresterea numarului de studenti care urmau cursurile acestei facultati, multa lume spunand ca era vorba de peste 70% studente si 30% studenti, cand in mod normal trebuiau sa fie, ca peste tot in ASE 50% fete si 50% baieti, cu mici fluctuatii de pondere de la o facultate la alta. Una este sa ai studenti admisi in facultate cu doua probe de matematica si o proba de fizica si alta este sa ai studenti care au fost admisi cu o proba de matematica si la alegere, o alta proba fie de geografie economica, fie de economie politica. Imi aduc aminte ca am avut o disputa cu un distins professor de geografie pe o chestiune a lui Marx. Se zice ca Marx ar fi zis cum ca cine zice ca Parisul este capitala Frantei, zice un adevar absolut si ca nicio stiinta nu este formata din adevaruri absolute, deci nici geografia n-ar fi o stiinta. La drept vorbind, dirigintele meu care ma scotea la tabla si stand cu spatele la harta imi cerea sa localizez cu un bat aratator nu stiu ce localitate, numai stiinta nu facea. L-am detestat si pe el si pe geografia lui si numai asa imi explic marea mea retinere de a sti unde este vreo localitate mai ascunsa de pe la noi. Cat despre munti, in afara de faptul ca exista muntii Carpati si cateva varfuri, nu vreau sa spun ca mi-a facut placere sa tot memorez ca disperatul diverse denumiri. M-a surprins absolut neplacut pe cand eram supraveghetor la admitere la comisia de corectat de la geografie, cum niste distinsi profesori comentau gresala unui candidat de a fi trecut la izvoare cu ape minerale sulfuroase niste localitati care aveau ape minerale de alt fel. Radeau acei profesori mai ceva decat la bancurile cele mai deocheate cu Bula, eroul nostru national sau la bamcurile cu nebuni in care in loc de a spune un banc nebunii spun numai numarul asociat bancului si ceilalti nebuni se tavalesc pe jos de ras. Pentru mine, acolo unde este vorba de memorare si de adevaruri absolute, lucrurile sunt foarte clare: nu ma bag. Ceea ce este foarte rau privind selectia candidatilor pe baza de geografie sau economie politica este strict legat de faptul ca acolo nu se cer rezolvari de probleme, interpretari, analize, nu se vrea sa se vada ca omul acela gandeste. Este situatia absurda ca si cum daca un economist merge la piata si cumpara castraveti, el daca recita sase localitati cu zacaminte de fier, achita castravetii. Este eronat. Omul in viata sa misca prin modul in care solutioneaza probleme, unele mai simple, altele mai complicate si nu dupa cum recita ceva despre economia socialista multilateral dezvoltata, in care nu exista:
- Contradictii
- Somaj
- Greve
- Saracie
- Prostie
- Ignoranta
- Tristete
- Inegalitati
- Durere
- Rautate
- Analfabeti.
N-am apreciat niciodata ceea ce nu se demonstreaza, ci sunt eu Gigel de la-mpins vagoane sa accept fara sa digere orice afirmatie facuta in targ de un neica-nimeni, fie el si un politician mai din varful ierarhiei. Dupa Revolutie s-a revenit la admiterea cu fizica, doua matematici dar se dadea candidatilor posibilitatea ca in loc de fizica sa opteze pentru economie sau geografie. Dar cum o minune nu dureaza decat trei zile, intre 2000 si 2003 am vazut ca s-a propus sa fie scoasa fizica. Propunerea a venit din interior, exact de la cine nu ma asteptam. A fost sprijinita cu zel de mai toata lumea. Noi romanii avem un obicei specific. Formam organe de conducere colectiva. Punem un sef. Acela vine cu tot felul de propuneri si ca e sef, i se si accepta zicerile, se voteaza si nimeni nu scoate o vorbulita. Cand respectivul nu mai este sef, iar in locul lui vine unul care anterior a fost supus fostului sef, acesta, desi a participat la luarea tuturor deciziilor si le-a votat cu ambele maini, vorbeste fara jena de mostenirea grea a trecutului, de cat de oprimat a fost el si spune despre alte nazbatii pe care le-a indurat, iar eu nu-mi amintesc sa fi iesit in piata publica sa se autoflageleze in semn de protest sau sa-si dea foc asa cum faceau calugarii budisti in Asia de Sud-Est, parca in timpul ocupatiei si in timpul razboiului, pierdut de ocupanti care aruncau bombe cu napalm in jungla. S-a vorbit ca Ceausescu a facut si a dres. Ca Ceausescu a redus durata studiilor de la 5 la 4 ani. S-a zis ca Ceausescu a schimbat structura admiterii in ASE. Uite, Ceausescu nu mai era de ani buni cand s-a trecut de la 5 la 4 ani reducand cheltuielile cu educatia in economie cu 20%. Nici cand s-a eliminat fizica de la admitere, Ceausescu nu mai era. Asa, ca sa fie clar, oamenii de la fata locului fac si desfac realitatile, ei proiecteaza viitorul dupa prezentul in care ei traiesc. Schimbarea structurii admiterii s-a simtit in zona disciplinelor de informatica. Programarea calculatoarelor presupune initiativa, constructie, puterea de a accepta greselile, de a le identifica si de a gasi cauzele care le genereaza. Un candidat care are ca prima preocupare memorarea de texte, va reusi cu greu sa se adapteze scrierii de programe. Numai asa se explica rezultatele modeste obtinute de studenti stralucitori la discipline de toceala, cand era vorba de programarea calculatoarelor. Nu fac procese de intentie nimanui, dar si in zilele noastre memorarea si recitarea de programe este o deprindere stimulata si care duce la scaderea cererii de programatori provenind de la noi in piata reala a industriei de software. Niciodata nu am opinat sa ramanem impietriti pe o ideie fixa. Desigur trebuie sa se produca perfectionarea invatamantului, incepand chiar cu probele de admitere. A scoate fizica si a destructura matematica in ceea ce priveste numarul de chestiuni mi se pare ca nu este calea perfectionarii. Ideia de a introduce cantarul cu grame si in evaluarea candidatilor mi se pare exagerat si fara efecte positive. Trebuie spus ca in economia unui examen sunt necesare reguli. Daca cineva a facut un test grila si un candidat bifeaza numai prima variant de raspuns la cele 30 de intrebari si ontine nota 7 nu este o grila bine construita. A perfection inseamna nu a face lucrurile sa fie exacte, sa multumeasca pe toata lumea, dar intr-o abordare superficial, ci a face lucrurile in asa fel incat candidatii cei mai buni sa reuseasca si rapa pierderilor din anul intai sa fie cat mai mica. Acolo unde raman repetenti peste 20% din cei admisi printr-un examen asa-zis exigent, cred ca erau mai nine selectati daca in Piata Romana un elicopter arunca biletele din care numai pe 3000 dintre ele scria admis si cei ce le prindeau deveneau student, pentru ca sunt sigur ca tot peste 20% se pierdeau dupa anul intai si nu mai era tevatura cu inscrierile, cu probele, cu imbulzeaza de la afisarea rezultatelor. Era numai costul tiparirii 30.000 de bilete dintre care 3000 aveau ADMIS tiparit pee le. Mai era si costul elicopterului, dar dupa cum am vazut ca se plimba lumea, bag seama ca nu e prea scumpa distractia.
Agresivitatea noninformaticienilor, a celor care nu lucrasera o secunda cu calculatorul dadea roade, acestia spunand peste tot ca informatica este numai un instrument, asemeni creionului, asemeni unei surubelnite. Ei uitau ca acel instrument trebuie totusi pus in mana unui meserias. Este de neinteles cum oameni mature nu realizau ca o surubelnita pusa in mana unui mechanic auto priceput duce la repararea masinii. Aceeasi surubelnita in mana unui ageamiu duce la fortarea cu ea a tot felul de capace pe care acela nu stie cum sa le dea laoparte pentru a avea acces exact la locul care trebuie poentru a face interventia si masina sa mearga. Si un creion in mana unui scriitor de talent si instruit este premise realizarii unei opera de arta, pe cand in mana unui analfabet este instrument de tortura, pentru ca devine dovada clara ca respective persoana nu stie sa scrie.
Deprofesionalizarea specialistilor prin includerea acestora in activitati cu nivel de calificare redus. Este latura specifica oricarei Revolutii Culturale in care teatrul se joaca de muncitori si tarani, iar actorii sunt dusi sa faca suruburi, piulite si roti dintate. Daca sunt lasati toti indivizii sa vorbeasca despre programarea calculatoarelor, fara ca in viata lor sa fi scris vreodata un program, ceea ce la noi este specialitatea casei, se ajunge la cele mai halucinante concluzii, dintre care aceea conform careia orice are un calculator sties a scrie programe, este fundamental eronata dar circula prin mahalale. Am trait si astfel de moment ale unei deprofesionalizari generate de transformarea programelor de invatamant astfel incat sa se prezinte studentilor numai si numai generalitati. Era o conjuncture speciala. In economie erau multe calculatoare. Se construiau peste tot centre de calcul. Normal, trebuia sa fie o mare foame de acdre de inalta calificare, adica de absolventi de-ai nostril, informaticieni pur-sange. Realitatea era alta. Acele centre de aclcul erau populate de analisti si de programatori care in viata vietilor lor nu auzisera de calculator nici in afcultate si nici dupa. Acestia vizau locuri caldute si bine platite. Aceste locuri erau cele din centrele de aclcul. Asa se face ca acolo au venit sa faca informatica persoane care nu stiau nimic despre proiectare de sisteme informatice, despre baze de adte si despre programare. Si in Centrul de Calcul al ASE au venit dupa 1975 persoane care nu avusesera nimic in comun cu informatica si nici cu matematica, insa aveau sprijin total, adica mari pile. Acestia puneau presiune pe invatamantul de informatica si ca rezultat a fost scaderea nivelului de profesionisti. Daca tot existau in centrele de calcul locurile ocupate de analisti si de programatori care nu faceau nici analiza si nici programare pentru ca nu stiau despre aceste activitati mai nimic, este clar ca invatamantul nu trebuie sa produca someri, deci trebuie sa faca planificatori si nu informaticieni.
Cresterea discrepantei intre disponibilul infinit de resurse si necesarul extrem de linitat, concretizat printr-o mare risipa, la nivelul orelor de curs si de seminarii, intrucat palaria pusa pe capul planificarii de ITS prin cuvantul sau in faimoasa plenara care a demolat Facultatea de Calcul economic si Cibernetica Economica, a fost foarte mare. Nu este necesar ca un om sa bea un litru de cianura pentru a-si gasi sfarsitul. Cateva picaturi sunt arhisuficiente. Asa si in cazul plictisului generat de tot ceea ce s-a produs dup ace s-a facut alipirea dintre cibernetica si planificare. Totul s-a derulat cu viteza luminii. Repede s-a desfiintat vechea facultate. Tot repede s-a infiintat noua facultate. Repede s-au incropit noile planuri de invatamant. Trebuia sa se termine totul sis a inceapa totul pana la intai octombrie si nici o secunta mai tarziu. Imi aduc aminte cum a fost cu congresul al IX-lea care a inceput ca al III-lea congres al PMR si a sfarsit ca al IX-le congres al PCR si imi aduc aminte ca totul a fost pregatit si cat ai bate din palme, dupa o scurta pauza, toate pancartele, toate lozincile reflectau noile realitati, punand in evident continuitatea istorica si rupand-o cu trecutul care amintea de venirea tancurilor rusesti in Bucuresti si odata cu ele marcau si venirea unor capetenii comuniste, care isi facusera veacul la Moscova. De a doua zi de la plenara buclucasa am avut senzatia aparitiei cotropitorilor. Pe holuri, prin decanat, prin secretariat, colegi draguti, care ne spuneau un banc, cu care ne salutam, devenisera exagerat de important. Eu am avut intotdeauna parerea ca daca unui ins ii dai fie un scaun asociat unei functii sau daca-l imbraci cu o uniforma, insul se transforma si crede ca din clipa cand s-a asezat pe scaun sau a imbracat uniforma este altul. Asa erau si fostii mei colegi. Devenisera peste noapre foarte importanti. Nu cred ca le erau straine evenimentele, caci cred 100% ca de la ei pornise totul si nu aveau cum sa para niste victim ale unei istorii marsave. Era evident ca ei se asteptau la o schimbare, ca isi doreau sa devina important, numai ca mersul istoriei era altul, cerea competente care lor le erau straine. Nu vreau sa barfesc pe nimeni. Nu vreau sa arunc vorbe de ocara in fata nimanui. Nu vreau sa am ganduri negre fata de nimeni. Vreau numai sa cred ca tot ce a fost, a fost premeditat, planificat pana la cele mai mici detalii, pentru ca ITS nu avea el de unde sa stie acele elemente de bucatarie ale noastre, el fiind ceva cu tineretul communist din mediul academic, dar la nivel central. Resursele au devenit infinite, exact cum prefer Ceausescu sa se laude cu cresterile lui din economie in moment aniversare. Daca cineva avusese un porc si acum avea zece, lui Ceausescu ii placea sa spuna ca numarul porcilor crescuse de zece ori. Dadea foarte bine. Daca cineva gasise pe drum un stiulete si il dusese acasa, in acel an el avusese un stiulete, caci pe pamantul sau avea o recolta de grau. Dar daca peste doi ani el pusese porumb si facuse vreo zece carute de stiuleti, si avea acolo cam 1500 stiuleti pe caruta, fata de anul cand gasise in drum stiuletele, productia lui crescuse de 15.000 de ori. Cine are curiozitatea, sa ia cuvantarile sis a vada cum se comparau productiile exact cu baza care sa convina cel mai mult. Imi aduc aminte ca productia de aluminiu crescuse fata de nu mai stiu ce perioada de 20.000 de ori. Asa si dupa lipirea planificarii de cibernetica. Daca inainte exista un curs de planificare si dupa unificare numarul cursurilor a crescut de nenumarate ori, numarul orelor de curs sic el al orelor de seminarii au devenit infect de mari, transformandu-se in resurse infinite, pe spinarea disciplinelor noastre de la informatica sau chiar de la matematica. Planificarea isi cerea partea leului si halca mare si sangeranda era trasa de labele puternice ale felinelor flamande. N-am sa uit atomsfera lugubra in care am trait acele inceputuri incerte si panica studentilor obligati sa finalizeze inainte de termen. Este o drama ca omul sa inceapa ceva sis a termine cu totul altceva. Cand studentii de anul al IV-lea au aflat ca nu mai conteaza ce sectie urmeaz si ei incheie specializarea de planificare si cibernetica, nu cred ca a fost bine cuiva. Ma intrebam cata brutalitate exista in sufletele oamenilor incat jocul cu destinele altora sa fie numai o chestiune de a arata cu degetul. Se zice ca Ceausescu mergea in automobile si in masina intrase o musca. Ceausescu dorea sa se apere sa nu-I stea pe fata si dadea cu mana dreapta in mai toate directiile. Atunci se discuta despre demolari intr-o zona unde mergea automobilul. Toata lumea a inteles ca zona trebuie rasa, interpretand gesturile conducatorului, el de fapt dorind sa indeparteze musca. Si a doua zi au intrat buldozerele si au pus toate casele la pamant. Era un mod de a explica semnificatia faptelor care defines istoria unui neam. Sunt sigur ca tot asa s-au produs evenimentele si cu finalizarea studiilor. Nu democratie, nu dialog cu masele, nu nimic, ci actiune pura, care imi aducea de ce s-a intamplat la Lidice sic red ca sunt multe similitudini cu evanimentele de acolo. Oricum ce-I mult, nu-I bun sau strica. Asa a si fost, pentru ca planificarea nu a fost pregatita sa faca fata mareui rol care I s-a atribuit. Este exact ca in situatia in care unui actor mediocru I se atribuie un rol important si acesta il mascareaza. Tot ce s-a intamplat pe aprcursul anilor pana la Revolutie nu a facut decat sa alimenteze sirul de insatisfactii, asa incat la revolutie s-a ales praful de toata constructia de mucava zamislita in cateva fraze dintr-o plenara si s-a vazut cine a fost zgripturoaica si care au fost cotloanele unde s-au scurs anii in care trebuiau sa se realizeze proiecte corecte, complexe, de calitate, nu caricaturile fortate, izvorate din mintile inguste ale unor personaje banale, venale si invelite in foi de sarmale, din lipsa de circumvolutiuni. Restructurarea subcolectivului de informatica economica a fost fara zgomote, in tacere, asa cum numai marile fenomene de rezistenta anticomunista din tari precum Polonia si Cehoslovacia se intalneau. Noi nu am fost zgomotosi, pentru ca impotriva unui sistem totalitar, cu tentacole adanc infipte la toate nivelurile, cea mai mica miscare insemna semnarea decapitarii politice, sociale si familiar. Intr-o societate unde oamenii erau criticati ca le-au fugit nevestele in sedinte de partid, cerandu-li-se detalii asupra comportamentului lor in asternut, asa cum s-a intamplat cu un conferentiar la Academia Stefan Gheorghiu, intr-o societate in care nemarginirea fatarniciei se masura in cantece, ode, poeme kilometrice si saruturi in cele mai secrete zone, numai rezistenta prin calitate era cea care mai avea sa ridice moralul oamenilor. Am zis ceva despre Polonia si Cehoslovacia, pentru ca numai niste oameni curajosi se opun unui sistem de tip nord-coreean in care toata lumea trebuie sa ia zece la examen. Am cu ce ma lauda, pentru ca am facut parte din grupul celor patru, ale caror nume au stat pe un panou urias la intrarea din Romana 6, in care un prorector stupid, politruc, mahalagiu, incult, arivist, dominator, dictator si enervant arata poporului supus, ca exista si elemente care ies din front si care nu se inscriu in linia partidului, de a munci din rasputeri pentru a asigura promovabilitate cat mai ridicata. Este adevarat ca invatamantul era platit de stat, de partid, in frunte cu secretarul sau general (aplauze furtunoase) dar tot atat de adevarat era ca studentii la programare trebuiau sa invete, sa ruleze programe si mai ales sa sties a-si prezinte proiectele. Studentii deprinsi cu munca, faceau aceste lucruri si examenul sau sustinerea de proiecte la noi, era floare la ureche. Din contra, studentii care credeau ca invata totul in cle doua saptamani de sesiune, se gaseau in situatia disperata de a nu face fata. Daca insa mai erau si odraslele unor secretar cu problem de propaganda, la Tulcea, sa zicem si nu am ales la intamplare zona, incercarea de a influenta occult dar fara success prin insusi personajul central, autor al afisului, restanta era nu o posibilitate, ci o realitate. Eu zic ca m-am opus sistemului dintotdeauna si am argument precum:
- M-am cununat cu popa
- Mi-am botezat copiii
- Ca secretar bob am botezat o finuta la manastirea Casin, martorii traiesc
- Am mers la Biblioteca Americana
- Am comandat cartea Software science de Halstead din USA
- A purtat corespondenta cu nenumarate universitati din occident
- Am publicat in USA
- Am trimis material si am fost acceptat la conferinte in occident
- Am facut unele ironii cu perdea
- Spuneam bancuri fara retinere
- Nu mi-am balacarit prietenii care plecau definitiv.
Sunt sigur ca daca 80% faceau un pic mai mult decat ce am facut eu:
- Nu ar fi fost stadioanele pline
- Cultul personalitatii ar fi intarzaiat
- Presa nu ar fi fost atat de lingacioasa
- Oamenii ar mai fi zis si altceva
- N-ar mai fi fost atat de multi falsi disidenti ca acum
- Revolutia ar fi venit cu mult inainte de 1989
- Coloana vertebrala a fiecaruia dintre noi ar fi fost mai vertical
- Sedintele aveau informarile politice pe care le facea profesorul de drept Stoica
- Soimisorii nu mai recitau despre tovarasa sic and erau pe olita
- Am fi mintit mai putin
- Nu am fi luat atitudine de a condamna cu manie proletara
- Turnatorii la securitate ar fi fost numai pe problem de securutatea statului
- Oranduirea socialista s-ar fi aliniat singura si linistit la valorile capitaliste.
As fi penibil sa ma consider eroul cuiva, candva si de undeva, pentru ca faceam carausie si apaream cu remorca si cu masina mea ARO 244D cu varza prin parcarea ASE si purtator al germenilor unui capitalism primitive, asa cum eram, reuseam sa rezolv marile problem cu carnea, legumele, nu numai pentru mine, ci si pentru altii, cumparand bunavointa de a nu mai participa la sedintele unde imi curgea nadusala pe sira spinarii cand auzeam tampeniile care se perorau acolo, de persoane pe care le consideram respectabile. Tocmai de aceea cred ca restructurarea in interiorul subcolectivului de informatica economica a avut mai multe fatete. Eu m-am resemnat din punct de vedere a dezvoltarii de compilatoare COBOL studiind la biblioteca ITC si de demonstrare a corectitudinii programelor mergand cu 400kg de maculatura – a se citi carti fotocopiate, munti de conspecte facute cu mana mea pe pagini verso de imprimanta, fie la biblioteca ICI, fie la biblioteca Facultatii de Automatica. Altii au gasit refugiu in a merge pe munte, altii in a face agricultura la tara sau in a astepta pur si simplu sa vina vremuri mai bune. Oricum nemergand cu turma, noi citeam din revistele mari de computer science de la INID sau de la ICI cum stau lucrurile in informatica. Mie imi veneau articole si teze de doctorat de la cei carora le solicitasem. Venea in Biblioteca Centrului de Calcul o revista CURRENT PAPAERS IN COMPUTERS SCIENCE care continea cam tot ce se publica in acest domeniu. Am fost foarte incantat cand am vazut acolo si articole din revista ECONOMIC COMPUTATION AND ECONOMIC CYBERNETICS STUDIES AND RESEARCH si m-am simtit extrem de mandru cand am vazut acolo si un articol in care eram coautor. In rest, am stat sa ascult cum valurile marii se sparg de tarm si trebuie sa vina acel moment numit revolutie, caci prea trecuse mult timp de cand avusese loc intalnirea de la Malta.
revenire

6.4 Dorinta de a ramane sus

Chiar in vremurile atat de grele care s-au scurs din 1978 si pana in 1989, toti cei care lucram in subcolectivul de informatica economica, am cautat sa ramanem cat mai ancorati in problemele foarte moderne ale informaticii adevarate, asa cum era ea in USA. , dar mai mult de atat nu am mai stiut. De plecat nu se mai pleca la burse in America. Am auzit intamplator ca au plecat in America la bursa Radu Homescu si Gabriel Diaconescu. Dupa ce acestia s-au intors nu am vazut ca informatica economica sa fi facut niste salturi spectaculoase. Nici nu avea cum, pentru ca Radu Homescu era fizician, cu doctorat in fizica si care in Central de Calcul al ASE era sef de sector peste operatori de toate felurile lor. Mie mi s-a aratat ca fin om de cultura, cunoscator al literaturii si istoriei noastre si nu numai. Stia nenumarate bancuri si detinea arta de a vorbi liber, coherent si captivant. Despre G. Diaconescu nici atat nu am avut ce noutati sa am legate de stagiul lui in America, pentru ca il antipatizam foarte mult si acesta era principalul motiv din care nu participam la seminariile stiintifice unde el avea oarece ziceri pe oarece teme. Este regretabil ca cei care au fost in USA in timpul comunismului nu au generat salturi spectaculoase. Probabil nu au fost lasati sa faca acest lucru. Stiu insa ca daca chiar si-ar fi dorit, ar fi gasit mijloacele de a face acele salturi spectaculoase, fara a fi salturi mortale.
Pentru noi cei ramasi acasa, dorinta de a ramane sus, s-a materializat prin:
- Scrierea de carti despre subiecte de actualitate a fost o provocare; am scris ca singur autor cum ii place unuia sa-si zica o carte de Programare Standard pentru ca mi se furase un manuscris din birou si mi-a fost etama sa nu il publice hotul si eu sa plang in mine cum plangea materia lui George Bacovia din Lacustra:

De-atatea nopti plouand,
Aud materia plangand ...
Sunt singur si ma duce-un gand
Spre locuintele lacustre.

mi-a placut sa scriu carti dar in companii selecte; am evitat sa ma afisez cu cei care scriau carti preluand din alte carti mai mult decat trebuie; acesta este motivul din care am lucrat cu inima deschisa numai cu Ion Gh Rosca, cu Constantin Alostol si cu Valer Rosca, iar alte material le-am scris strict ca eram oblicat; cele cateva pagini la o carte publicata intr-o editura mai spalata, le-am scris fortat, prin 1982 parca; cand m-am intalnit cu sotul unei college de-a sotiei mele care era editor undeva, am simtit cea mai mare umilinta intr-un birou de la Casa Scanteii; pozitia mea la masa fata de el mi-a aratat ca sunt un pigmeu, iar discursul cetateanului a evidentiat ca sunt un zero barat; cand peste ani m-a rugat sa-I fac un transport de varza cu al meu ARO 244D, i-am intors spatele desi la noi in mahalaua copilariei melese obisnuia stampilarea zonei dinter felinare umed si lipicios, dar fara zgomot, la tinta cu precizie;
- Publicarea de articole in revistele de la noi nu a fost usoara, eu iesind in lume undeva prin 1977; erau putine revistele si era mare inghesuiala; incet-incet am patruns; nu m-am lipit de edituri pentru a publica lucrari;
- Dezvoltarea unei corespondente cu strainatatea mi-a fost insuflata de dr. Fabian care mi-a dat un formular dupa care mi-am tiparit si eu pe banii ASE-ului cam 500 de acrti postale; era ieftin sa trimit carti postale cu solicitari de material comparative cu trimiterea de plicuri; asa mi-am facut o biblioteca la zi cu articole si studii din zonele mele de interes si ma consideram un privilegiat; chiar vorbeam de sus pentru ca eu citeam literature adevarata si aveam nenumarati prieteni in ICI cu care schimbam material si scriam si articole si aici ma gandesc la Alexandru BALOG, Romulus ARHIRE si Marian MACESANU;
- Trimiterea de articole la reviste in strainatate a fost un sport benefic de care am profitat si care mi-a adus mari beneficii, pentru ca am dorit sa stau langa cei mari si am reusit sa fac acest lucru; mai bine am vrut sa fiu coada fruntii decat fruntea cozii; am lucrati cu colegi de super calibru si asta m-a facut sa obtinem rezultate foarte interesante, acceptate de unele conferinte importante si de unele reviste de top; nu-mi pare rau de ce am facut si sunt sigur ca multi care vorbesc acum de ISI ar fi bines a stie ca in 1981 aveam articol publicat intr-o asemenea revista; trebuie sa spun ca am luat si o sapuneala de la seful meu de catedra ca am publicat la o editura mare un material, fara sa-I fi cerut lui voie; replica mea a fost destul de nerusinata, caci i-am zis ca el si gasca lui nu sunt etalon in zona managementului calitatii software, ci Rodica Trandafir de la ICI, iar doamna isi daduse acordul ca materialul sa plece sis a fie publicat;
- Trimiterea de comunicari la conferinte in strainatate a fost o activitate vecina cu un hobby pentru ac faceam materialul, o forma o publicam aici, o alta forma usor modificata o traduceam,, faceam o scrisoare catre vama pe care o semna rectorul ASE; nu mi s-a intamplat ca vreun rector sa ma refuse; erau unii care isi cereau scuze ca nu-mi dau bani sa plateasca ei corespondenta; mergeam la vama undeva pe la Opera, trimiteam plicul si plateam mult; daca venea raspuns afirmativ, inchideam ochii si ziceam ca am plecat in orasul unde se tinea conferinta ca organizatorii ne trimiteau program cu zi, ora, sala unde sa prezentam; noi ne faceam ca ploua;
- Participarea la conferinte stiintifice in tara era posibila si realizabila fapt pentru care ma laud ca ASE-ul mi-a decontat multe dintre deplasari; nici nu se faceau multe deplasari dupa cate stiu printer membrii catedrei unde lucram; foarte rar ma intalneam cu colegiim mei din subcolectiv la IPB, la Universitate sau la ICI; niciodata nu i-am vazut la Cluj, la Brasov, la Timisoara sau la Curtea de Arges; imi aduc aminte cu mare placer de acele conferinte; erau neformale, serioase, profunde, pe tematica si selective; pentru mine a fost o veritabila scoala sa merg sis a prezint in fata unor veritabili specialist ceea ce obtinusem eu si colegii mei in activitatea noastra de cercetare, care trebuie sa spun ca era extrem de temeinica; foarte multe zile am petrecut la sala 2320 de azi, unde aveam un birou si faceam cercetare, pentru ca solutiile originale nu se fac pocnind din degete si nici facand copy-paste;
- Participarea la intalniri cu profesori din America care poposeau in ASE si erau adusi fie la sala 2001 fie la sala 2013 sa conferentieze pe problem de computer science; veneau, vorbeau si plecau; nu erau dialoguri de la professor la professor; teama de a fi raspandite idei subversive paraliza societatea noastra la orice nivel; cred ca dintre doi profesori trei erau securisti sau turnatori macar; de aceea cand venea un strain lumea fugea de rupea pamantul; numai pe la o conferinta am avut si eu posibilitatea de a de a vorbi cu un francez dar la cateva zile un coleg m-a tras de urechi si mi-am dat seama ca respectivul juca un dans legat si apasat cu ursul carpatin; nu stiu ce parere aveau bietii straini dar sunt sigur ca erau deranjati de izolarea in care erau tinuti ca in laboratoarele sterile, nu sa se contamineze ei de comunism, ci sa nu ne agraveze noua boala de care zaceam si asteptam tratamentul care a venit in decembrie 1989;
- Trimiterea de materiale la firme in occident pentru a aprticipa la concursurile de care afla lumea de prin revistele de specialitate care ajungeau cu regularitate la noi; stiu un prieten care a facut o mica descoperire, a trimis-o la AKAI si I s-a raspuns ca este castigator; nici in ziua de azi nu a primit diploma, sa nu mai vorbim de bani; mai stiu un prieten cu tatic aviator care a reusit sa trimita ceva in occident; materialul a fost primit, era castigator; diploma si medalia nici in ziua de azi nu le-a vazut; asa ca lucrurile erau clare, izolarea devenise cuvant de ordine; imi aduc aminte ca profesorul meu conducator de doctorat, inainte de a se instala prorector, m-a rugat sa-l ajut sa faca curatenie in urma predecesorului sau; intr-un sertar erau zeci de plicuri nedeschise cun invitatii la burse si tot felul de conferinte; omul nu lansase nicio propunere sa ni fie pus in situatia de a fi tras la raspundere daca unul trimis de el nu se mai intoarce, caci riscurile erau majore; era si un banc cu un politruc care in orice clipa sarea in picioare in sedinte si zicea: traiasca partidul communist roman! Lumea il credea atasat idealurilor socialiste si i-a dat liber sa plece in Franta; pe balconul de la hotel s-a terzit scandand: traiasca partidul comunis! Raman! Asa ca lucrurile erau foarte clare si aveam explicatia ramanerii in inturneric prin frica;
- Participarea cu lucrari la competitii in occident era un privilegiu de care m-am bucurat pentru ca profesorul Ludovic TOVISSI avea o larga deschidere spre occident prin cultura sa, prin pozitia ca prorector al ASE dar si prin lucrarile realizate de el; primea invitatii la conferinte; cand era vorba de conferinte pe tematica de mare ma ocupam eu sau de tematica de care se ocupa grupul de cercetare din care si eu faceam parte, primeam plicurile cu invitatii; ne puneam pe munca si faceam ce scria acolo; unele informatii le luam din call for pappers din CACM; trimiteam abstractul, asteptam; daca era OK aveam si forma extinsa si tradusa si o trimeteam; niciodata nu am fost la conferinte in occident sa zicem Vienna, Amsterdam sau Londra, pentru ca ne puneam in situatii ridicule legate de nenumaratele avize de dare aveam nevoie; era la Ministerul educatiei o regula ca se pleaca numai in vacantele studentilor, de parca organizatorii trebuiau sa tina seama de noi, care ne consideram un fel de central universilui, fara a ne uita o clipa in oglinda sa vedem ca la 20 de milioane de locuitori nu avem niciun laureate al premiului Nobel, in timp ce Ungaria cu numai 10 milioane, are premiati cu Nobel pe John Harsanyi, Dennis Gabor, George Hevesy, Imre Kertész, Róbert Bárány , Georg von Békésy, Herskó Ferenc, Oláh György, Wigner Jenő Pál, in total vreo 12; nu vreau sa par lipsit de modestie, dar cineva spunea ca a intalnit la Stanford University vreo 50 de bursieri bulgari, iar de la noi, el era singurul; ca sa avem dimensiunea catastrofei, la un meeting BRIE dupa anul 2000, la Institutul Tehnologic din Kennitz erau 3 profesori bulgari care predau la universitati din Germania, iar la noi pauza mare rau de tot; izolarea a costat mult si mai costa si azi; numai ca are radacini adanci pentru ca noi consideram ca suntem deasupra multora si nu avem ce invata de la nimeni ca destepti suntem noi din nascare, consideratie suficient de eronata ca sa ramanem si fara autostrazi si cu foarte mutli analfabeti;
- Abonarea la biblioteca Americana era privita de multi ca o incalcare a regulilor de baza ale doctrine comuniste in virtutea careia contaminarea cu ideile capitaliste incepe cu primii pasi pe teritoriu capitalist si acolo chiar era teritoriul capitalist, dupa mocheta, curatenie si atmosfera; la intrare era un portret pictat al presedintelui Nixon pictat in linii pe vertical, dar care arata superbl sistemul de imprumut dar mai ales diversitatea cartilor de computer science m-au uimit; ani in sir am mers acolo si am luat carti; spun ca peste 70% din ceea ce am citit superb din domeniul meu, era de la Biblioteca Americana; nu m-am dus acolo nici pentru ideologie, nici pentru a vorbi in engleza Americana si nici sa fac pe ideologul, sa vad cat de mult putrezeste capitalismul sau cum se prabuseste iremediabil, iar iesind si trecand prin fata cladirii Casei de prietenie romano-sovietica destul de coscovita, sa vad cum infloreste socialismul in lagarul lui, de parca cine este in lagar trebuie sa se simta si bine si mai rau, sa si prospere;
- Achizitionarea de carti de programare rusesti era un sport pe care il practicam ori de cate ori mergeam in URSS sau gaseam carti la raionul de acrte rusa de la Libraria dacia, raion foarte bine garnisit; cartile rusesti erau ieftine, cartonate, dar nu excelau prin calitatea hartiei; faceau diferenta cartile tiparite de Editura MIR traduse in limba franceza; eu le cumaparam pentru ca edsi nu vorbeam ruseste desi numele meu ar indica un pic pe dos, acolo programele erau scrise in FORTRAN si textele sursa erau universal; in plus, erau date ecuatii, algoritmi si din aproape in aproape, intelegeam si trebuie sa zic ca programele scrise acolo erau absolute corecte; ei nu-si permiteau sa puna programe netestate, asa cum faceau autorii damboviteni; sa nu-mi aduc aminte de un program de calcul al unui determinant care nu a mers, caci era prost scris si autorul facea furori si acaparase toate editurile cu pornografiile lui de tot rasul; imi aduc aminte ca acum foarte multi ani am gasit la Libraria Dacia o carte de programare tradusa in limba franceza, a unui autor rus, carte dupa care se cam inspirau multi dintre noi, caci era moderna si mai digerabila decat tratatul lui Knuth; in acei ani a venit sa studieze un tanar di Moskova si facuse programare cu respectivul autor care era si foarte mare professor in URSS; numai ca aveam niste colegi care nu vroiau sa echivaleze examenul de FORTRAN, studentul rus obtinuse la profesorul lui nota 5 care era echivalentul lui 10 de pe dambovita; m-am luptat mult pana sa-mi conving ortacii sa nu cadem in ridicol ca noi invatam dupa cartile acelui professor ca erau bune, dar nu validam ceea ce el il invatase pe tanarul care oricum in sesiunile de examene de COBOL si ASSIRIS obtinuse note foarte bune; asa eram noi, ne credeam buricul pamantului, tot asa cum ani in sir nu echivalam cursurile bursierilor TEMPUS sau ERASMUS desi universitatile de unde se intorceau figurau in top 200 sau top 300 in timp ce noi nu prea incapem nici in top 500; si acum mai am niste carti de programare in limba rusa; nu sunt din aceia care ar scrie in CV-urile lor ca stra-stra-strabunicii lor au mancat orez, la o adica daca ar fi vorba sa devin servitor la o familie bogata de chinezi stabiliti in Primaverii ca noua noastra nomenclatura; ma refer la a arata carti in limba rusa la o adica, asa cum multi dintre fostii membri PCR nu si-au aruncat carmentele din prudenta, ca cine stie cand trebuie sa iasa la liman aratandu-le;
- Copierea de carti unicat pentru a le avea nu era semnul ca doresc sa am asemeni taranului roman meteahna conform careia daca gaseste in drum o potcoava pierduta de la un cal, o ia si o arunca intr-o magazine gandind ca intr-o zi ii va fi folositoare la ceva; tot ce am xeroxat am platit cu bani grei dar am si citit acele material caci imi erau utile fie la doctorat, fie la a ma documenta pentru a scrie articole; eu am domenii inguste de interes si de aceea ce am xeroxat am folosit direct nu sa largesc orizontul, ci sa merg in adancime; merita sa scriu despre o intamplare; cunosteam niste doamne care xeroxau ieftin la o central pe langa Muzeul Medrea si acolo am facut multe xeroxari; doamnele ma ajutau, sa le dea Dimnezeu sanatate, daca mai traiesc; m-am gandit odata sa le fiu recunoascator si m-am gandit sa iau pentru una dintre ele care era mai binevoitoare un deodorant spray; am cumparat unul pe care am dat o groaza de bani desi era facut la MIRAJ, numai ca in ziua cu pricina doamna nu a fost la service si nu am avut cui sa-I dau spray-ul; am ajuns acasa si m-am laudat la sotie dspre cat de maret am fost de am achizitionat un spray de dama; sotia a dorit sa-l vad; I l-am aratat sic and mi-a zis pe unde era de dat acel spray, m-am felicitat ca doamna nu fusese la serviciu, ca sunt sigur ca mi-ar fi purverizat tot spray-ul in ochi pentru ofensa pe care i-as fi adus-o bietei femei, care se purtase asa de frumos cu mine si eu care era cat pe aici sa fiu un mare porc;
- Comandarea de carti straine pentru biblioteca ASE a fost foarte mult timp sansa care mi se oferise pentru a ma documenta; eram cunoscut pentru recenziile facute unor carti de informatica si faptul ca aveam colaborari cu BULETINUL DE RECENZII al Bibliotecii ASE, imi conferea posibilitatea de a comanda carti de calitate software printer care si cartea din 1978 a lui Barry W. Boehm de Characteristics of Software Quality din care m-am adapat copios caci intr-adevar cartea era exact ceea ce aveam eu nevoie ca programator, pentru a masura cat de cat ceea ce se face intr-un atelier de programare; am mai comandat si o alta carte de software relliability, adica fiabilitatea software, publicata tot in editura North Holland am primit-o dar a vazut-o cineva la mine acasa; i-am dat-o si nu am mai vazut-o, asa ca am fost bun de plata, iar pretul unui unicat m-a lasat fara bani de concediu;
- Realizarea de recenzii pentru cartile comandate a fost pasaportul meu pentru a intra in posesia unor carti foarte valoroase pe care le primeam acasa sa le citesc de la biblioteca ASE pentru a le face recenzii; doamnele de la biblioteca ma cunosteau ca pe un cal breaz dar si eu eram punctual si faceam treaba de calitate, din moment ce am colaborat ani in sir; un lucru este cert: am facut recenzii numai la acrti de informatica, pentru ca a ma duce in tot felul de directii am considerat ca este mai rau decat prostitutia; caci prostitutie intelectuala, dupa parerea mea nu exista; daca in ASE se mai pastreaza buletine de recenzii se vor gasi si ceea ce am facut eu; la mine pe site ionivan.ro se afla copertile acelor buletine de recenzii unde am scris si eu sinteze; era un lucru bun caci atunci nu exista Internet si lumea nu avea de unde sa stie ce carti noi au intrat intr-o biblioteca; acum este cu totul altceva si cine vorbeste de buletine de sinteza nu mai impresioneaza pe nimeni; mai mult, acum exista tools-uri care daca primesc niste cuvinte cheie ca un fel de titlu, ele cauta pe Internet lucrari si structureaza destul de intelligent sinteze astfel incat sa se gaseasca definitii, concept, clasificari, modele, tehnologii in ordinea aparitiei, toate descries dupa un sablon; daca cineva doreste o bibliografie, trebuie sa indice cuvinte cheie si mai ales sad ea intervalul in care au aparut acele lucrari sau editura sau autorul; lumea s-a perfectionat, dar si exigentele au crescut; daca cineva plagia acum 20 de ani un articol aparut intr-o revista de foarte mica circulatie nici dracul nu-l gasea pe hot; acum, numai daca cineva stranuta, se spune cine a starnutat, se dau coordonatele GPS, ora si minutul; pentru curiosi este dat stranutul insusi, care din intamplare sau nu a fost inregistrat cu sunet si imagine;
- Vizitare expozitii de carte ale editurilor de computer science care veneau ba in universitati, ba la Biblioteca Centrala Universitara, ba la sala Dalles; marile edituri de compuer scrience veneau pline de speranta in Bucuresti dar se intorceau dezamagite pentru ca lumea venea, vizita, admira, studia, dar populatia nu cumpara; numai bibliotecile de stat care aveau acces la fonduri valutare achizitionau carti dup ace inchideau expozitiile; imi aduc aminte ca la inaugurarea Centrului de Calcul, a fost o expozitie a editurii Prentice Hall International cu lucrari din domeniul Computer Science; am tinut in mana cartea lui Jeam SAMMET de istorie a limbajelor de programare, tiparita de aceasta editura cam prin 1969; multi ani am citit din acele carti pentru ca erau carti fundamentale; cartile lui randall Rustin de testare si depanare, de realizarea specificatiilor si de optimizare a compilatoarelor mi s-au parut asa de bine scrise incat am cerut voie, le-am xeroxat si cand aveam timp, citeam si conspectam din ele; era o placere sa citesti carti scrise de oameni care au inteles despre ceea ce scriau, adica erau profesionisti adevarati si cand spun acest lucru ma gandesc ca eu le-am identificat dupa anul 1975;
- Intrare in legatura cu autorii de carti de informatica era mai dificil dar nu imposibil; am avut nevoie de o carte a unui American despre productivitatea programatorilor, caci ma apucase din senin pe mine sa stau sa masor cum vine cu acest subiect si doream sa fundamentez si mai bine ce elucubrasem eu si vroiam sa trimit articolul la Buletinul Roman de Informatica, dar fiind acolo citadel ICI nu vroiam sa ma fac de cacao sub nicio forma; asa ca i-am scris autorului, Capers Jones, am primit o copie xeroxata a cartii Programming productivity si mi-a fost bine; o remarca trebuie sa fac: n-am plagiat; articolul din Buletinul Roman de informatica publicat impreuna cu Sergiu Coman sta martuire ca am lucrat noi si am fost originali, drept pentru care articolul nostrum a figurat la puncte de vedere si cineva din ICI a tinut articolul pe loc pana a scris si el despre subiectul acesta, intrucat nu se concpea ca in citadel informaticii sa nu fie preocupari pe subiect;
- Solicitarea de documentatii de firma era o modalitate de a procura documentatie; am cerut de la IBM despre PC-uri dar am fost refuzat politicos ca nu se achizitionasera la noi in tara IBM PC-uri; alte firme care produceau software de analiza, de optimizare software, mi-au oferit fie documentatie comerciala, fie documentatie de utilizator; imi spuneau ca daca voi achizitiona produsul, voi primi tone de documentatie; eu nu aveam valuta, iar a angaja statul roman in a plati valuta si eu sa platesc statului lei, echivala cu a-mi da foc nu la valiza, ci mie insumi; despre documentatiea de firma nu-mi faceam problem atat timp cat aveam prieteni in ITC unde era documentatie de detaliu despre sistemul de operare al calculatorului FELIX C256 si despre compilatoarele de COBOL si de FORTRAN; trebuie sa spun ca am avut slabiciune pentru limbajele formale si de aceea am cumparat carti despre acest domeniu realizate de scoala de la Cluj si de scoala de la Iasi care tratau pe larg problemele de limbaje formale si gramaticile lor; cei din Bucuresti scriau carti pe care le publicau in litografia Universiattii si le gaseam foarte rar, ma refer aici la brosurile lui Cazanescu;
- Comunicarea cu fericitii posesori de calculatoare personale era un obiectiv major pentru mine si de cate ori aflam ca a cumparat cineva un calculator personal cautam sa-l vad si daca era posibil sa si lucrez un pic; profesorul Fabian imi spunea pe cand era cercetator in central de Calcul ca la o vizita la o uzina din RFG a stat de vorba cu un inginer in slapi si pantaloni scurit si maieu care a scos dintr-un sertar o unitate central de PC si l-a uimit cu cat de multe date vehicular respectivul in timp real prin metode de achizitie modern cu senzori de presiune, temperature, miscari mecanice si fante luminoase; cand eram intr-o practica la IIRUC am vazut un PC OLIVETTI cumparat pentru ICECHIM-ul Elenei Ceausescu. Era un PC destul de voluminous dar performant. M-a impresionat rezolutia mpnitorului color si mai ales am vazut niste chestii de grafica absolute spectaculoase; era un joc de atletism si din atste era dirijat saritorul cu prajina si functie de niste parametric el sarea mai mult sau lovea stacheta; totul era bazat pe implementarea unor reguli de modelare din fizica, intrucat saritorul era personalizat cu greutate, inaltime si inaltimea stachetei ca date de intrare; erau niste calculatoare pentru elevi SINCLAIR dar nu am reusit sa achizitionez pentru copiii mei caci daca ele costau 85$ bucata, vama depasea 150$; am gasit nenumarati excroci care se ofereau sa ma ajute dar fie sa le platesc convorbirile telefonice cu rudele lor din USA sau din Anglia sau vroiau pur si simplu sa le dau banii inainte; despre unii m-au intrebat si militia caci gasisera numele meu si numarul de telefon; erau musterii vechi acesti hoti de maruntisuri, unii dintre ei fiind persoane venerabile;
- Solicitarea si primirea de teze de doctorat de informatica era o practica pe care am invatat-o de la doamna Bella Mihnea bibliotecarea de la etajul 7 din Centrul de Calcul, careia multi trebuie sa-I multumeasca pe unde-o fi ea acum, pentru cat de mult bine a facut trimitand revista inventata de Manea Manescu, in variant engleza catre nenumarate directii, de unde se intorceau fie carti, fie articole fie renume; asa am facut eu de am primit numeroase teze de doctorat scris ede francezi preferabil din ciclul al III-le, fie de la universitati din USA si Canada; tot prin acest procedeu, am primit material de la un centru foarte important de studii de corectitudine a programelor de la Karlsruhe University care avea o departament exceptional Computer Science si multi ani am primit lucrarile profesorului Hermann Maurer; drama a devenit insuportabila in clipa cand mi-am dat seama ca citesc degeaba literatura, ca am bagat bani adevarati in a copia carti si cand vedeam cum totul se degradeaza parca ireversibil in jurul meu; decizia de a duce la DCA la topit un munte de literatura de specialitate de inalta calitate, pe care o parcursesem, a fost gestul disperarii mele, ca trebuie sa ma apuc de altceva si carausia cu ARO 244D caruia i-am pus si o remorca a fost protestul meu activ, caci remorca cu varza a stationat intre doua cursuri pe Caderea Bastiliei cu gratie, demnitate si liniste, asteptandu-si stapanul; de multe roi colegii isi doreau cateva verze care se vedeau pe bancheta burudsuita a masinii mele din parcare in vremurile in care si varza era un lux, dar demni fiind stateau cu fruntea sus si cu burtile goale, gandind superior la cat de mic, dar satul ajunsesem eu.
Cine a vrut, a gasit modalitati eficiente de a studia, de a nu fi depasiti si de a sta cu fruntea sus. Toti cei din subcolectivul de informatica economica ne-am vazut de munca noastra si:
- Am publicat carti in edituri foarte bune din tara si aceste carti au rezistat peste ani;
- Am scris articole si le-am publicat in revistele de specialitate, putine cate erau ele; sa nu uitam ca a publica in revista de Statistica de la DCS, a publica in Studii si Cercetari de Calcul Economic si Cibernetica Economica din ASE sau a publica in Buletinul Romande Informatica de la ICI, erau evenimente arre si oricine considera o mare victorie cand era anuntat ca articolul a fost acceptat si era invitat sa mearga sa faca corectiile pe spalt, inainte de a se da bun de tipar;
- Am mers, fiecare cum a avut ocazia si disponibilitatea de a plati deplasarea, la conferinte de informatica organizate de ICI sau de ITC Cluj-Napoca sau de diferite universitati; era o adevarata lupta de a paricipa la manifestari stiintifice de mare anvergura, asa cum erau conferintele deschise de profesorul Mihai Draganescu sau cele organizate de Vasile Peteanu la Cluj; salile erau arhipline, iar prezentarile si discutiile erau reale, fara formalism; se intalneau acolo numai cei ce aveau ceva de spus; nu era nimic formal, nimic din obligatia, nimic generat de necesitatea de a acumula puncte necesare intr-un process de evaluare pentru a candida in vederea ocuparii un post didactic sau de cerceatre prin concurs;
- Am lucrat programare pe baza de contract, cautand sa tinem legatura cu productia; una este scrierea unui program didactic si alta este scrierea unuii program care este utilzat in productie sip e baza a ceea ce da el sse iau decizii care genereaza efecte instantaneu; am facut asemenea programe pentru sistemul informatics al fabricii de Calculatoare, pentru Institutul de Legume si Fructe din Berceni si pentru Fabrica de Hartie din Braila dar si pentru Institutul de Cercetari Geologie, acesta a fost ultimul contract cu care m-a prins Revolutia din 1989. Despre acest din urma contract vreau sa detaliez. Lucrasem de cativa ani cu profesorul Ion Sacuiu si cu prietenul meu Emil moscovici si facuseram niste lucruri foarte bine primate de cei de la Institut. Construiseram un model de simulare si totul mergea uns pentru ca iubirea era totala, adica ei ne spusesera clar ce vor, noi inteleseseram tot clar si ofeream o solutie manusa la cele solicitate. Ma bucuram nespus de mult ca am facut lucruri interesante si noi atat pentru ei, cat si pentru noi. Chestiunea era sa gasim ceva cu care sa eficientizam raportul effort de culegere a esantioanelor in raport cu informatia rezultata. Studiind ce facusera ei ani in sir am gasit o lege de reaprtitie, am stability distant optima dintre doua extrageri de esantion de roca, astfel incat pe o suprafata in forma de patrat sa rezulte un numar minim de sondar echidistante, informatia obtinuta sa nu-si schimbe calitatea. Programul FORTRAN scris arata superb si eram asa de mandru de el! Mai mult, ma mandream si ca reusisem sa translatez la calculatorul FELIX C 512 o rutina RABDU() de generare a numerelor pseudoaleatoare uniform distribuite creeata la IBM si incorporate in SSP, rutina al carei text sursa in aveam din cartea de la firma. Contractual curgea si dup ace Emil please definitive in Izrael si eu il condusesem la aeroport. Eram in decembrie 1989 si ramasese sa face u niste prelucrari, cu niste serii scurte de date. Aveam un calculator COBRA facut artisanal de un pusti cam excroc dar care lucre cu televizorul si avea implementat un interpreter foarte puternic de BASIC in care fortuit a trebuit sa lucrez. In dimineata zilei de 21 decembrie pe la 6,30 m-am asezat la masa in camera cu televizorul, am introdus date si am facut prelucrari pentru ca aveam predare lunea care urma. Am observant ca ecranul televizorului avea niste fluctuatii si banuiam ori ca sudeaza cineva in bloc, ori un becin radioamator este in actiune. Nicio clipa nu mi-a trecut prin minte ca semnalele proveneau de la unitatile militate din zona Aparatorilor Patriei. Am plecat repede spre ASE caci aveam intalnire cu profesorul Ion sacuiu. Stiind de la Europa Libera ce se intamplase in central orasului, am ocolit si am ajuns in parcarea din fata Centrului de Calcul fara vreo problema. In ASE era o liniste apasatoare. De la etajul 6 de la catedra se auzeau focuri de arma in zona Universitatii. L-am intalnit pe profesorul Sacuiu care era insotit de un geolog, am discutat si rezultatele obtinute erau bune, I le-am dat pe foaia de hartie scrisa de mana si ne-am despartit. Eu am plecat val-vartej spre casa tot pe o ruta ocolitoare, pentru ca masina mea un ARO 244D numai masina inocenta nu era, lucru care s-a dovedit pe toata durata evenimentelor. Toata ura unor indivizi s-a revarsat pe biata mea masina, pentru care asteptasem 7 ani la IDMS sa o cumpar. Era simbolul imbogatitilor sau a celor care se imbogatisera, desi eu tot ce am castigat, numai muncind din greu am facut-o. chiar si carausia mea tot munca grea era. A ma scula la 3 noaptea, a merge la tarani sa le acr rosiile, vinetele, varza sau gogosarii, nu era o treaba simpla. Dupa aceea in cursul zilei trebuia sa-I iau de la piata. Eu, lectorul universitar caram lazi, saci si nu m-am dat in laturi de la nicio munca. Aveam acstiguri dar munceam al dracului de mult pentru ele. Aveam doi copii care trebuiau meditate sad ea la facultate, sa dea examene pentru trepte. Era greu, greu, greu.
revenire

6.5 Sacrificiile

Distrugerea facultatii a insemnat sacrificii immense nu numai pentru noi cei din subcolectivul de informatica economica, ci pentru toata lumea. Lumea noastra a informaticienilor se naruise intr-o clipa pentru ca:
- Disparuse chiar sectia care ne dedea substanta propriei nostre existente; deveneam un subcolectiv anexa la ceva auxiliary si de fiecare data ni se reaminteaca fuseseram cineva si acum eram niste neica nimeni; ma gandeam la vechii burghesi care dup ace au venit comunistii la putere si le-aluat totul, umblau ca niste stafii imponderabile; asa eram si noi, care ne-a trezit din primadone, niste acotrasi care duceam tava pe scena istoriei traite de noi zi de zi si ceas de ceas; aveam senzatia de persoana in plus si numai faptul ca aveam legaturi cu colegi de la ICI sau de la ITC ma tineau in prize sa fac abstarctie de privirile chiorase ale celor de la disciplina regina sau de la disciplinele inrudite cu planificarea; imi amintesc ca era in catedra de planificare o doamna care fusese prietena cu una dintre iubitele mele si pentru care eu aveam respect tocmai din acest motiv; inainte ne intalneam, vorbeam, glumeam si ne aduceam aminte de vremurile de demult, doamna facand aluzie la prietena sa, despre care discutiile insemnau reinvierea unui trecut cam zgomotos si imperfect; dupa concatenarea planificarii cu cibernetica, aceeasi domana, mergea mult mai drept, tinea o geanta voluminoasa pe umar si nu-mi mai raspundea la salut; am vazut cat de mult schimba contextul pe om, nu am suferit dar am retinut; tot timpul cat a durat calvarul a fost asa;
- A venit si suprapunerea cum ca la cabinetul nr. 2 nu se mai doreste sa se auda de informatica; mult prea tarziu am avut explicatia, numai ca acolo si atunci, de frica lumea cauta sa evite folosirea cuvantului condamnat la inexistenta in titluri; imi aduc aminte ca era de fapt o molima; cum cineva ajungea mai sus si daca avea un domeniu de interes, cuvintele ce defineau acel domeniu intrau in proprietatea respectivului si nimeni niciodata nu avea vreo sansa sa le folosesca public; sa ma explic in legatura cu niste colegi asistenti din catedra care facusera o culegere de problem de cibernetica; s-a observant ca respective carte, care nu-si propusese sa submineze autoritatea stiintifica a cuiva zacea la tipografie de o bucata buna de timp; au aflat colegii ca nu se va publica prea curand din acuza utilizarii cuvintelor CIBERNETICA ECONOMICA, rezervate de Manea Manescu; colegii mei sufereau; la o discutie cu unul dintre ei am zis ca este important sa se publice, sa schimbe titlul; au cugetat ei si au schimbat titlul apoi cartea s-a publicat; am primit un exemplar cu autograph de la autori; textul scris de ei amintea d discutia me cu unul dintre autori, asa mai in gluma sa nu ne deranjeze dar daca citeste cineva din exterior sa nu se inflameze; in treacat fie zis, cine a avut de publicat carti de informatica adevarate, a facut-o si chiar cu mult success; numai vaicaretii invocau interdictia de la cabinetul nr. 2; voi aminti cartea monumentala de baze de date coordonata de Gigel SABAU, publicata in Edituar Tehnica unde director era Ion Iliescu in anii considerate ai intunericului, cam pe nedrept zic si eu, asa;
- Declinul economic antrena dupa sine si diluarea informaticii, lucru care se vedea din incetineala cu care se reforma economia, stagnarea proceselor de dezvoltare software si lipsa calculatoarelor personale, care aveau sa schimbe fata lumii intregi prin apropierea pe care o dadeau aceste pentru informatica in raport cu cetateanul de rand; la fabrica de calculatoare erau peretii despartitori facuti din sticla pentru a vedea un vataf ce fac salariatii, ca in occident; numai ca din lipsa de subansamble, oamenii stateau si asteptau; mai si atipeau din cand in acnd; pentru a nu se vedea un asemenea flux de non productie, oamenii au acoperit geamurile cu ziarele; unii ziceau si niste povesti cu un lift, dar nu vreau sa mai continui ca am si rosit de jena; cert este ca toate framantarile au dus ca ICI sa se uneasca cu ITC; unii ziceau ca a fost o lupta pentru putere si ca cineva dorea o palarie imensa sa si-o pun ape teasta; eu nu cred; sunt sigur ca se dorea reducerea drastica a cheltuielilor administrative; cand ai doua institute de cercetari, ai doi directori, doua secretare, doi contabili si tot asa; daca sunt comasate, ca la promotii, doi intr-unul adica ai un director, o secretara, un contabil; numai pe hartie ca realitatea bate filmul; apare un director general si cei doi fosti directori raman directori dar coordonati de directorul general; cele doua institutii comasate raman fiecare cu sediile lor; adica, mai pe romaneste s-a schimbat schimbarea si in loc sa se fac ce trebuie se face ce vrea fiecare, adica nimic; se zice ca asemeni modelului pomilor ci vrabii de la Universitate, tot asa se procedeaza si in societatea socialista si anume, cand trece troleibuzul, vrabiile zboara dar revin de fiecare data pe o alta creanga; si schimbarile aduse in structurile de organigrame sunt to asa; zvoara persoanele si fiecare tot trebuie sa aiba o greanga pe care sa se aseze, pentru ac somajul intr-o tara comunista este exclus; chiar decretul 153 consfintea acest lucru, iar decretul 400 ajuta efectuarea de salturi in jos ca sanctiune;
- Accentuarea cenusiului in societate prin tendinta de uniformizare dictate de sabloanele cu care se opera; dictatura proletariatului este una, iar dictatura mediocritatii este cu totul altceva; am inteles acest lucru cand am vazut doua atitudini diferite fata de brigade artistic a Ciberneticii la doua vizionari distinct in Amfiteatrul I pentru acelasi spectacol; prima data de la ideologic era o doaman profesoara de drept, cu larga cultura si care stia sa faca deosebirea intre o ironie fina si o atitudine impotriva regimului; cat a durat spectacolul, doamna nu a avut interbventii de niciun fel; la sfarsit a vorbit cu studentii si le-a dat cateva indicatii legate de ritm, de dictie, de vestimentatie; eram acolo si eu cam tot asa as fi zis, pentru ca erau locuri unde nu se intelegea ce spuneau tinerii; despre gesture, erau pasaje unde ei stateau imobili si din contra, terbuiau sa se miste; doamna a zis ca ei trebuie sa se ombrace mai tinereste; la a doua vizionare, sef era un politruc despre care eu aveam o parere foarte proasta si intersectiile mele cu el au fost foarte nefericite pentru amandoi; bie4tii ntineri nu ziceau doua cuvinte ca politrucul ii opera si venea el cu idei crete; mi-a amintit de acei critici care nu analizeaza cartea care o au in fata, ci compara ceea ce au in fata cu ceea ce ei ar fi scris la o adica, lucru daca nu aberrant, cel putin tampit, in opinia mea; insul le-a facut harcea-parcea spectacolul si in final i-a incurajat ca nu au mult de munca, adica refacerea integral, in mintea lui putina, era ceva lejer, banal, rapid si dulceag; norocul tinerilor a fost ca doamna profesoara a revenit si firul s-a reinnodat iar brigade a dat spectacole appreciate, pentru ca acolo era o gluma frumoasa care nu ataca metroul ca realizare a socialismului, ci mentalitatea studentului care invata in metrou.
Sacrificiile noastre au fost immense, mai ales in ceea ce priveste evolutia profesionala. Este ca si cum faci bucatarie fara sa ai cutit, ca si cum ai face mamaliga fara facalet, cum ai canta la harpa fara sa ai acest instrument in fata. Sub privirile intunecate ale celor care ne-au vrut raul a terbuit sa rezistam. Nu mai eram no ice fusesem si nici mult mai rau decat atat, dar levitam intr-un mediu absolute ostil. Nu am cum sa uit cum la seditele de partid erau analizate disciplinele de informatica. Tot timpul, exista cauze si efecte. Acolo nu se analizau cauzele, ci efectele, fara a cauta vreodata cauzele. Se stie cu claritate ca disciplinele de informatica sunt altceva. Trebuie munca, trebuie timp si mai ales trebuie ritmicitate. Munca era necesara pentru ca:
- O problema trebuie sa o aleg singur
- Algoritmul de solutionare se construieste
- Programul trebuie scris de student
- Cartelele trebuiau perforate tot de student
- Cutia de acrtele studentul o duce si o ia de la dispecerat
- Analiza imprimantei o face studentul ajutat eventual
- Reluarea etapelor din ciclu pana la obtinerea de rezultate inseamna munca multa.
Timpul necesar alocat disciplinelor de informatica in general si disciplinelor de programare in special este necesar pentru ca:
- Limbajul de programare se invata numai scdriind programe
- Alegerea instructiunilor este rezultatul unor comparari de secvente
- Variantele de program trebuie sa fie in concordant cu cerintele exprese
- Analiza specificatiilor este o activitate complexa
- Testarea este o arta in toate etapele ciclului de realizare
- Caracterul de unicat al programului face ca orice problema sa fie altceva
- Munca de rutina are pondere scazuta
- Nu omul judeca daca programul are erori de sintaxa sau de editare de legaturi
- Exista criterii precise de a considera ca executia programului este un succes
- Reluarile de etape nu garanteaza ca procesul ieste iterative convergent.
Ritmicitatea este caracteristica de baza a muncii programatorului si este impusa de:
- Accesul la calculator functie de gradul de incarcare, nu ca acum cand exista PC-uri
- Perforarea cartelelor se fectueaza la masini daca acestea sunt neocupate
- Structurarea datelor de intrare si a rezultatelor se face pas cu pas
- Eficienta muncii este proportional cu experienta
- Erorile de inceput trebuie evitate pentru a creste calitatea programlelor
- Instructiunile au chestiuni de finite care se invata dupa multe programe scrise
- Instructiunile se invata in functie de necesitatea utilizarii si nu alphabetic
- Volumul de munca si complexitatea conceptelor sunt cu niveluri foarte ridicate
- Nu exista lucruri putin importante in programare, lipsa punctului devine catastrofa
- Sedimentarea cunostintelor si capatarea de experienta necesita timp
- Creativitatea cere exercitiu unde se cultiva curajul si initiative
- Programarea inseamna analiza permanenta a tot ceea ce se face in orice moment
- Relatia om-calculator inseamna responsabilizarea omului, singurul ce greseste
- Dialogurile nu au cum sa fie trunchiate, ci legate de un context bine conturat.
De aceea disciplinele de informatica nu au cum sa fie invatate in doua-trei zile asa cum face studentul care invata in salturi. Intr-un system in care invatatul are la baza memorarea, disciplinele de informatica, chiar mai mult decat cele de matematica unde oamenii s-au obisnuit cu clasele de problem sau sabloane mai pe romaneste, necesita lucru sustinut, dialogul permanent student professor si participarea studentilor la cursuri dar si la seminarii. Mai era si un alt aspect si anume ca intre professor si student se interpunea calculatorul, asa ca evaluarea studentului depindea foarte mult de ceea ce se tiparea la imprimanta si raspunsurile studentului erau strict legate inclusive de identificarea cauzelor din care apar erorile. Intr-o lume croita altfel, disciplinele noastre par venite de pe alta planeta. Lumea gandeste ca 10 se ia si la sport pe alergat sau pe mersul piticului, 10 se obtine si pentru recitatul unui text dintr-o carte, tot 10 se ia si pentru rezolvarea de problem usoare din manualele litografiate. Apare intrebarea fireasca de ce trebuie sa munceasca studentul disproportionat de mult pentru a obtine o aceeasi nota de 10. Dupa Revolutie, raspunsul a venit din cei 16% scutire de impozit pe salariul informaticienilor cu calificare inscrisa expres. Din moment ce Parlamentul a votat legea Pambuccian, s-a produs relaxarea intrucat a crescut numarul celor care sunt scutiti de impozitul pe salariu, pentru ca regula s-a schimbat. Lasam istoricii sa-si bata capul daca a fost bines au a fost rau. Stiu numai ca in clipa cand batea o adiere cum ca se va renunta al aceasta scutire, nenumarati tineri isi si facusera bagajele sa plece de pe plaiurile acestea prea mioritice prin schimbariel atat de dese.
Distrugerea Facultatii de Cibernetica a fost o realitate dar ce urma sa vina in anul 2011 avea sa arate ca unirea cu planificarea a fost mizilic. In anul 2011 s-a produs disparitia catedrei de Cibernetica Economica. Ma gandesc la Atlantida, cea disparuta nu se stie cum, cea despre care nu se stie unde era amplasata, dar disparuta pentru totdeauna este. Numai in Dubai, hotelul Altantis cu imensele sale bazine, aminteste de ceea ce se crede ca a fost Atlantida. Acum, la patru ani de la disparitie, daca sunt intrebati oamenii din DICE despre cea ce a fost, multi ridica neputinciosi privirile spre cer si mi se adduce in memorie exact ceea ce faceau sefii mei cautand sa gaseasca sprijin sus, sus sus de tot la toate nimicniciile ai carori autori cu brevet erau. Viata este o insiruire de evenimente si daca ar fi si evenimente facute pe baza unor decizii stiintifice nu as avea nimic de zis. Ce fundament a avut alipirea planificarii de cibernetica in afara unui process de reducere a profesionalismului sau ce fundament a avut disparitia Catedrei de Cibernetica Economica, in afara unor justificari subtirele si palide, sunt intrebari de pus in gand si de dat raspunsuri tot in gand, pentru ca daca nu sunt urechi pentru a auzi cand plang pietrele, de c ear fi urechi care sa auda cand ne tanguim noi cei plecati in pensie care oricum nu mai contam in jocul acesta complicat al evolutiei omului catre maimuta, evolutie negativa, asa cum in criza cresterea economica este tot negativa.
revenire