PROGRESELE IN DERULAREA PROGRAMULUI


Orice persoana doreste ca dupa un timp sa se vada si rezultatele.
Sunt situatii cand la sala persoanele nerabdatoare se privesc in oglinda ca si cum de la un exercitiu la altul, de la un set la altul sau mai exagerat, de la o repetare la alta, trebuie musai sa se vada cum cresc instantaneu muschii.Acestea vor veni cu siguranta.
In primul rand progresul vine din scaderea greutatii. Executantul de program vine la sala, lucreaza, transpira, are un program, are o dieta. Toate acestea conduc la scaderea in greutate, daca dupa calcule, persoana era mai mult decat corpolenta sau plinuta sau grasuta sau barbat implinit sau barbat bine sau mai putin delicat, un gras. In cazul in care persoana este in limite rezonabile ale greutatii raportate la inaltime si varsta, aceste progrese de scadere in greutate sunt lente sau chiar nu sunt, pentru ca daca persoana lucreaza corect, creste masa musculara si deci la pierderea de grasime apare compensarea cu cresterea masei musculare, oricum mult mai mare in greutate
In al doilea rand progresul se vede daca scade dimensiunea taliei. cand motivatia de a face bodybuilding are la bara slabirea, adica datul jos a straturilor de osanza de pe burta executantul va urmari regimul alimentar si exercitiile si va masura circumferinta taliei si se va simti mandru tare for, pe masura ce numarul centimetrilor scade. Este important sa fie facuta masuratoarea in aceeasi pozitie, adica relaxat. Altfel, cu abdomenul supt la adoua masuratoare, apare o stare de euforie, fata de prima masuratoare in pozitia relaxat.
In al treilea rand apar diferente semnificative in efectuarea unor munci obisnuite. Urcatul scarilor pana la etajul sapte, este altceva acum, decat atunci cand persoana nu mergea la sala. Alergatul dupa autobuz, dupa ce persoana a alergat pe banda multi kilometri, devine foare la ureche. Chiar caratul plaselor, devine o indeletnicire pe care cel care merge la sala o percepe ca o sansa de a continua lucrul si in afara salii, pe cand anterior, era ceva ofensator ca el, barbatul sa care plase. Plasele sunt niste gantere cu forme variabile, usor diferite de la una la alta, functie de inspiratia celui care le-a umplut cu marfa.
In al patrulea rand increderea in fortele proprii este alta. Un barbat care vine la sala se verifica in principal ca poate face ceea ce-si propune. El va extrapola aceasta noua imagine a capacitatilor sale si la alte domenii. Increderea ca va executa un numar de repetari sporit, ca executa aceleasi exercitii cu sarcina crescuta, ii permite persoanei o noua apreciere a calitatilor sale si mai ales a disponibilitatilor sale reale.
In al cincilea rand daca executantul doreste sa intre in competitii si isi impune un program intensiv, el va urmari progresele folosind fotografiile. Trebuie sa respecte cerinte stricte de efectuare a pozelor pentru a face evaluari si comparatii corecte. Este dificil de vazut progresele daca pozele se fac saptamanal. Trebuie intervale ceva mai largi. la sase luni sau la noua luni sau la un an de la o sedinta foto la alta, in conditiile in care executantul a lucrat respectand ceea ce si-a propus.
In al saselea rand progresele sunt percepute prin afirmatiile daca nu exclamatiile celor din jur. cand evolutia este rapida, aceste semnale vin instantaneu si involuntar de la cei din jur, colegi de serviciu sau membri ai familiei. E un semn foarte bun si de fapt o confirmare.
In al saptelea rand se vad diferentele cand sunt imbracate hainele. devin largi la talie sau din contra devin stramte la umeri.
In al optulea rand progresele se vad atunci cand sunt pregatite, prin executia de exercitii si in timpul executiei. daca exercitiile se executa lent si creste intensitatea, partile corpului solicitate, in timpul executiei prezinta un mod de contractie a muschilor care altadata nu se vedeau. Este bine ca executantul sa se concentreze pe exercitiu si nu sa cada in autoadmiratie.
Urmarirea progreselor nu trebuie sa devina obsesie. Adica persoana sa se cantareasca la doua ore, sa se masoare zilnic. Nici privitul in oglinda nu este o solutie. Oglinda se foloseste exclusiv pentru a vedea daca exercitiul este executat corect, daca pozitia corpului este cea corecta si atat. Sunt multe reviste care pentru a vinde suplimente prezinta progrese intr-un numar de saptamani redus, ceea ce devine riscant pentru un executant de program de bodybuilding care nu consuma acele suplimente si face numai efort sa creada ca chiar va face exact acele progrese. Nu intodeauna ceea ce este pe afis este si la spectacolul in sala. Mai se schimba un cantaret, mai lipseste un comic, spectacolul insa merge mai departe, cu scuze cu tot. Asa si cu reclamele. Cine vrea progrese sa puna mana sa munceasca, sa munceasca si iar sa munceasca. Numai dupa aceea sa se intrebe daca a sosit momentul analizei acestor progrese.


. Doar atat! Nimic mai mult. Punct.


REVENIRE