Lumea este oripilată de cuvântul planificare. Eu sunt oripilat de acest cuvânt din 1978 de când cuvântul planificare a fost introdus cu brutalitate şi nejustificat în denumirea facultăţii de Cibernetică, aceasta devenind Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică.
Este bine ca în producţia de software să se planifice:
- durata de realizare a produsului,
- numărul de programatori care să lucreze,
- structura produsului ca număr de niveluri,
- dimensiunea fiecărei proceduri,
- fondurile necesare pentru a realiza produsul,
- numărul de activităţi care se vor derula,
- lista livrabilelor care se vor realiza
- complexitatea produsului,
- nivelurile caracteristicilor de calitate.
Planificarea presupune existenţa unor tabele cu consumuri specifice, cu niveluri de calitate ale unor produse software existente. Cel ce planifică, studiază ceea ce există deja în exploatare şi caută să vadă similitudini între produsele software existente şi produsul software care trebuie realizat. Toate nivelurile planificate sunt obţinute prin calcule care utilizează informaţii culese despre produse deja aflate în uz curent. Este vorba de informaţii de natură tehnică, de natură contabilă, dar şi de valori ale unor indicatori de calitate măsuraţi.
Cine crede că a planifica înseamnă a stabili nişte valori şi a considera că dacă nivelurile reale diferă de cele planificate deja ne găsim într-o situaţie catastrofală, eu zic să se lase păgubaş şi s-o ia la fugă pe pustii. Nivelurile planificate sunt orientative.
Dacă nivelurile planificate diferă de cele efective cu câteva procente în plus sau în minus, este ceva normal. Problemele apar dacă nivelurile planificate diferă faţă de cele efective de câteva zeci de mii de ori. Este ca şi cum am spune că avem pe cap 31.235 fire de păr. Când ne apucăm să le numărăm vedem că sunt 31.234 fire, fără a fi siguri că nu am sărit vreunul sau că între timp a căzut un fir şi au crescut două. Deci, planificarea are un caracter orientativ, care ne arată cam care este nivelul resurselor de care avem nevoie, pentru a nu porni la drum cu resurse prea puţine şi a rămâne aşa cum vedem prin oraş, cu construcţiile neterminate din lipsă de fonduri. Este şi situaţia în care avem resurse prea multe şi le ţinem imobilizate pe un produs şi ne dăm seama că s-ar fi realizat simultan şi alte produse, dacă am fi avut o planificare a costurilor pentru produsele software pe care intenţionăm să le producem.
Totul este să nu facem eroarea pe care o fac unii care cred că prin timpul probabil se înţelege timpul cert. Timpul cert este doar acela care a trecut. Timpul probabil este unul aproximat cu două grade sau cu nouă grade sau cu cincisprezece grade în plus sau în minus, că oamenii nu sunt atât de deştepţi să ştie timpul cert, că dacă l-ar şti nu ar mai fi oameni, ceea ce ar fi trist, vulgar şi caraghios.