Cum se scrie o poezie

A existat undeva în obsedantul deceniu, adică imediat după 1950 o şcoală de literatură, unde tinerii erau învăţaţi să devină poeţi. experimentul a eşuat, deci nu trebuie să vă aşteptaţi să vă învăţ eu cum să scrieţi o poezie, căci nici pe departe nu sunt eu poetul sau mă rog, acel cineva care să dea sfaturi în această direcţie.
Văzând câte versuri proaste sau mediocre se scriu azi, singurul sfat pe care îl dau celor care doresc să scrie poezie, este acela de a citi cel puţin 10.000 de poezii şi de a învăţa pe de rost cel puţin 500 de poezi de lungime medie spre mică, pentru a le recita cu intonaţie. După a astfel de întreprindere, am certitudinea că omul, fie se va lăsa de scris poezii, fie va scrie poezii undeva peste nivelul de mediocritate de azi, adică va scrie poezii bunicele sau ceva mai rar poezii bune şi foarte bune.
Orice altă abordare duce la nişte însăilări ridicole de cuvinte care rimează căznit şi care sunt atât de banale încât îi aruncă în ridicol pe autorii lor. Nenorocirea constă în faptul că respectivii nu-şi dau seama de situaţia jenentă în care singuri se aruncă, iar ceea ce este deosebit de grav, unii chiar cred că fac lucruri bune, poezii valoroase, apreciate. Numai că şi cei ce îi aplaudă se zbat în mediocritate şi ridicol la acelaşii cote, aşa-zişii poeţi sunt un fel de chiori în ţara orbilor.