|
Gavana este locul unde m-am nascut si am crescut. Acolo am cunoscut oameni si despre ei vreau sa scriu acum.
Sunt oamenii asa cum i-am vazut, cu bune si cu rele, care traiau intr-un anume fel si despre care trebuie sa se stie cate ceva
Unii ziceau despre Gavana ca este picior de Paris. Nu stiu ce insemna acest lucru. Numai faptul ca sapte ani am batut drumul de acasa pana la scoala si de la scoala pana acasa, ainsemnat enorm pentru mine in a cunoaste fiecare casa, fiecare gard, fiecare piatra. Stand acolo zi de zi pana am plecat la Bucuresti la facultate, mi s-au intiparit in minte fapte pe care nu am cum sa mi le scot din cap, intrucat mi-au marcat existenta.
La inceput, voi scrie despre femei din Gavana, asa cum le-am perceput eu cu mintea mea de copil dar si prin zicerile mamei, care in cateva cuvinte definea un om sau o situatie, oricat de complicata era aceasta.
Apoi voi scrie despre barbatii intalniti, fie buni, fie rai, fie betivi, fie batausi, fie harnici, fie puturosi, oricum asa cum i-a lasat Dumnezeu.
Numai in final voi scrie despre copiii cu care m-am jucat sau cu care am fost coleg, cautand sa-i aduc in fata ochilor asa cum i-am vazut atunci dar cu judecata de acum cand s-au asternut atatia ani peste acele vremuri.
Ceea ce scriu, s-au petrecut intre 1952 daca la cinci ani puteam analiza prea mult, pana in 1965, cand la 18 ani am plecat sa-mi caut drumul in viata.
Atunci vremurile erau tulburi, totul se dadea pe cartela, painea era dramuita, Stalin era peste tot, oamenii devenisera rai si se nastea o noua lume, care s-a dovedit a fi un fals, ceva de mucava, fara termen de valabilitate prea mare. in cautarile ei aceasta noua lume a suferit nenumarate socuri si tocmai de aceea s-a subrezit. Fata de alte locuri, aici, in rautatea si dispretul lor, oamenii au adus vremuri si mai negre si zbateri mai dureroase. Numai in chinuri s-au facut toti pasii, desi acestia erau de melc. Gavana a trecut si ea prin toate. De dupa razboi, prin colectivizare, pana la sistematizarea grotesca cu blocuri cu strazi retrasate si cu multe minciuni.
Nu spun ca detin adevarul, dar faptele descrise aici asa s-au petrecut si nu altfel, caci nu am interes sa infloresc ceva ce s-a petrecut acum peste o jumatate de secol, cand cei despre care scriu sunt demult oale si ulcele si nu intereseaza pe nimeni destinele unor oameni marunti asa cum au fost ei si sunt eu acum, pentru ca atat timp cat un om e muritor, el este un niemni si eu nu ma vad a fi vesnic, ca n-am cum sa fiu, timpul prabusindu-se peste mine violent, lucru pe care-l simt zi de zi. Acum Gavana este numai o amintire. Ici si colo mai sunt locurile de atunci, casele de atunci, dar in peisajul general, totul este distorsionat, contrastele fiind abrupte si plangacioase, conducand spre o directie gresita a unui timp ireversibil de dureros.
|