|
Parca este un facut. Lumea din ASE nu stie sa iasa la pensie. Toti profesorii se cred mari, foarte mari, groaznic, penibil de mari si de aceea cred ca daca ies ei la pensie, lasa un gol atat de mare incat nu va fi umplut de nimeni, in vecii-vecilor! Eroare! De a doua zi, lucrurile reintra in normal si lipsa maretului nu va fi simtita de nimeni nicio clipa... Unul, la plecare le-a reprosat profanilor ca nici nu stiu ei cat pierde stiinta planificarii prin plecarea lui. Altul dorea ca si impaiat sa fie prezent in catedra. Altul a venit la sedinta si se astepta ca cei pe care i-a jignit, umilit si blocat, sa-l implore sa ramana in catedra dupa 65 de ani. A fost liniste si momentul adevarului a fost crud. Specimenul nu lasase loc de bunaziua. O alta persoana credea ca a cladit ceva durabil si numai ea are capacitatea sa continue. Cand a vazut ca lucrurile nu stau asa, s-a suparat groaznic, a tunat, a fulgerat si a plecat cu coada intre picioare... Numai un caz in catedra de Statistica a fost civilizat, cand colegul Ilie Niculescu a dat o masa, s-au spus lucruri frumoase si toata lumea s-a pupat cu toata lumea. Altii nicio acadea n-au servit si au asteptat ca altii sa le dea onorurile, pe care nu le-au meritat niciodata. In fapt, totul are un inceput si un sfarsit. Intrarea in catedra, ca tanar asistent se face timid, discret si fara valva. De ce iesirea din decor sa fie altfel? Fiecare este numai ceea ce a reusit sa fie. Adica un X sau un x sau nimic. Si indiferent cine a fost, indiferent ceea ce a facut, trebuie sa inteleaga ca cimitirele sunt pline de oameni de neanlocuit. Asa ca plecand azi, nici dupa 3 minute locul sau nu va ramane neocupat. Totul este ca toti cei tineri sa astepte pana cel ce pleaca inchide usa. Dupa aceea faca ce vor. Dar sa astepte, doar atat. Sa se inchida usa si sa se asigure ca insul nu se va reantoarce sau nu asculta ca de obicei pe la usa... |