PUBLICAREA IN REVISTE DIN STRAINATATE

Dupa publicarea articolului despre complexitatea software in revista SIGPLAN NOTICES am primit semnale ca abordarea noastra era corecta. Acolo am evidentiat ca indiferent de numarul de modele si indiferent cat de sofisticate sunt ele, daca intre ceea ce aceste modele ofera nu exista diferente semnificative, este rezonabil sa fie ales modelul de estimare a complexitatii cel mai usor de utilizat.

Chiar de la unul din laboratoarele de cercetare ale IBM ne-a parvenit o carte postala in care era solicitat unul dintre articolele publicate in Editura Academiei. Si atunci se facea cercetare. Mai multa decat acum pentru ca atunci erau mai multi cercetatori. Acum cercetarea este dispersata. Exista reviste dar standardele lor sunt foarte variate. Se cere sa fie ISI catalogate. Sunt foarte putine. Trebuie o alta viziune.

	Atunci cand se dorea ceva, evident, trebuia trimisa o scrisoare.tentativa de a publica o carte a fost. De aceea a fost trimis un schelet al acesteia si alte cateva detalii. Ceva s-a intamplat ca s-a intrerupt corespondenta. Probabil nu prezenta atat interes ceea ce s-a propus.
	La o solicitare printr-o carte postala s-a primit prompt raspunsul. Era de fapt un plic consistent cu documentatie.
	Indiferent cat de titrata era compania, raspundea solicitarilor. De la profesorul Fabian am invatat sa trimit si sa si astept raspuns.Toti raspundeau. Era important ca plicul sa ajunga in ASE si acolo sa-mi fie dat mie.Uneori am regasit materiale care erau solicitate de mine, undeva pe la niste laboratoare, ratacite.
	Si marea Universitate din Pittsburg a raspuns numeroaselor solicitari. In 1987 am dat la DCA cam 300 kg de documentatie adevarata despre compilatoare, intrucat nu se mai intrezarea nicio sansa de a iesi din ignoranta.
	Pentru LOS ALAMOS am avut ceva teama caci erau legati de cercetari cu arma atomica.Nu s-a intamplat nimic. Am trimis solicitare, a venit materialul. Asa am putut fi la zi cu tot ce era noutate in domeniul complexitatii software.
	La biblioteca ICI erau volume de testare software cu contributii de la INFOTECH. Le-am cerut alte materiale caci erau la etajul 7 la biblioteca doamnei Mihnea CURRENT PAPERS IN COMPUTERS si puteam vedea acolo toate noutatile. Au trimis si m-am folosit de acele materiale.
	Asa arata macheta pe care o completam. O puneam la posta si in 1-3 luni imi veneau materiale pe banda rulanta.Ii speriasem pe cei din ASE care se ocupau cu corespondenta. Plicurile erau mari. Uneori din strainatate le taiau la colturi sa fie mai ieftina trimiterea. Alteori, cand plicul era nedesfacut, clar ca multi se holbau si se intrebau ce este acolo.
	Se vede clar ce am cerut. Se vede clar ce au trimis. Erau totusi materiale de top.
	Marele HARRISON s-a interesat de material. I-am facut un plic. I-am trimis ceea ce a solicitat. Era foarte bine si daca noi eram mai insistenti si largeam corespondenta. Atunci se dorea sa facem cat mai multe si cat mai diferite. Asa s-a produs o dispersare de eforturi care a facut sa se reduca profunzimea cercetarii.
	Cand a fost nevoie de un material al profesorului Izrael BOROVITZ, i-am scris.
	Pe plic a avut adresa de acasa, pentru a fi sigur ca primesc copia materialului.
	Se vede ca profesorul a fost punctual. Asa ca sa nu vina sa spuna cineva ca asa si pe dincolo. daca vroiai gaseai sa te documentezi. Totul era sa vrei. Acum ca exista Internet, oprelistile mai exista? Cati nobeliati neosi de-ai locului, care au papat soia acilisa cu noi, vulgul, avem?...
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	Alta scrisoare catre vama. Era o matrita si trebuia specificat clar ca materialul a fost publicat in tara. Si acum nu ar fi rau daca revistele romanesti ar prelua cat de cat ceea ce se trimite afara.
	Materialele care trebuiau trimise sa fie publicate trebuiau sa se incadreze in formate care acum pe calculatoarele de azi nu mai ridica nicio problema. Atunci, trebuiau facute masuratori cu rigla, trebuia din carul masinii de scris realizat incadramentul. Era o problema.
	Scrisoarea catre vama era destul de seaca si civilizata. Nu a existat rector sa refuze o trimitere.Nu am avut eu atatea materiale cat ar fi fost ei in stare sa aprobe.
	Materialul publicat in NORTH HOLLAND de la Conferinta de la Viena, pentru care s-au intrunit unii si in loc sa se bucure s-au zburlit de ce nu li s-a cerut avizul, de parca ei trebuiau sa verifice de la definitia vacii pe care o dedeau curs-de-curs, cum este cu indicatorii de calitate software. Avizul era dat de cei de la ICI, unde intr-adevar se studia calitatea software, prin Ileana Trandafir si Balog. Dactilografierea a fost o problema. Din masina de scris a trebuit sa fie facute cele doua coloane. Secretara Steluta Funieru a dat dovada de mare arta si de inalta performanta. A dactilografiat in engleza, fara gresala, pe doua coloane un material direct multiplicabil in Olanda.
	aaaaaaaaaaaaa
	aaaaaaaaaaaaa
	Totul este foarte bine pus la punct. De la mapa pana la eticheta si volum.

	Ideea de invatamant deschis la distanta - IDD nu este noua. Am avut interes pentru asa ceva inca din anul 1965.
	Acolo totul era foarte clar. Chiar formele de verificare erau radicate. Romaniei i-au trebuit 50 de ani sa faca ceva pasi. Invatamantul de tip IDD are si examene face-to-face...
	Cand prin 1965 sau 1964 postul BBC a organizat un concurs am trimis si eu ceva despre Shakespeare. Ei au raspuns.
	Asa ca este mult mai bine sa fie si retineri atunci cand este vorba despre a asculta posturi si a trimite corespondenta. Iata dovada ca am putut trimite si nu s-au vazut represalii de niciun fel.

revenire