3. Prima si a doua promotie

3.1 Initiativa

Dupa atatea ani lucrurile ar trebui sa fie clare, sa nu mai existe patimi si lumea sa fie mai detasata. In realitate nu este asa. Noi avem meteahna ca daca nu noi am facut ceva si acel ceva l-a facut altcineva conchidem ca:
- Nu este bine
- Trebuia facut altfel
- Este inutil
- A fost pierdere de timp
- Banii trebuiau directionati altundeva
- Trebuie anulat, demolat, ignorant
- Noi am fi facut altfel, altceva, altcumva, altundeva
- Am fi facut ceva exceptional daca
- Stiam cum se face daca
- Ideile noastre erau mult mai bune daca
- Stiam ca e gresit facut dar
- S-a cheltuit fara rost dar
- S-a cheltuit prea mult dar
- Calitatea este scazuta dar
- Solutia noastra era de o mie de ori mai buna dar.
In conditiile acestea, chiar dupa doi ani de la moartea lui Manea Manescu, inca se mai discuta si este dificil pentru contemporani sa faca pasul necugetat in a-si atribui merite, caci daca cei ce acum au undeva la un pic peste 60 de ani, ar insemna ca la undeva un pic peste 10 ani ca varsta, sa fi avut in condei puterea de a face o facultate de talia Ciberneticii. Ridicolul ne-ar bantui ireversibil si ne-ar aduce aminte de poza aceea cu NC la demonstratia de 1 Mai 1939. M-ar bantui si pe mine caci aici nu inseamna a implanta un chip de tanar de 21 de ani intr-o multime aflata in miscare la o demonstratie pasnica, inseamna a face falsuri grosolane si impardonabile. De aceea, mi se pare foarte important sa deduc ca initiativa plutea in aer, iar daca Manea Manescu este numele celui care este considerat taticul si mamica Facultatii de Calcul Economic si Cibernetica Economica, nu trebuie sa ne mire, caci intreaga mea viata am stiut ca ma trag din Traian si Decebal, iar o doamna Elena Gabriela Udrea mi-a zis si mai clar in 25 octombrie 2009 ca ma trag dintr-un singur om si acela poarta numele de Traian, Traian Basescu. Deci totul este posibil, trebuind sa vedem cum ar fi cu facerea lumii fara a exista Eva. Sunt sigur ca si atunci ca si acum stiinta avea progresele necesare specific inmultirii prin butasire ca la vita de vie, pentru a avea ca sansa o singura sursa a perpetuarii. Deci, cred, asa ca exist si mai mult de atat nu am ce face. Intr-o gandire si mai simplsta voi accepta ideia ca la facerea Facultatii de Cibernetica au existat multe moase, multi nasi, nenumarati asistenti, privitori dar si oameni care au pus umarul. Cel puternic, cu vana si ascultat a fost Manea Manescu. Nu sulfa nimeni in fata lui. Nici nu vorbea direct cu cei din randul maselor. Avea pe cineva care te asculta daca erai din popor, acela sintetiza si ii transmitea MM-ului. MM-ul ii vorbea celui care ii zisese direct ceva si acesta iti spunea tie, cel din popor, ce cugetase MM-ul adanc, din put, scurt si cuprinzator, de parca el era Cel de Sus sau ma rog, se credea asa ceva. Sunt oameni care pierd contactul cu realitatea si cand trebuie sa ia decizii, altele decat cele din campul lor viziual, in prezenta unor socuri fac lucruri atat de traznite incat te minunezi. Despre MM nu se stiu cartile, nu se stiu cladirile, nu se stiu disciplinele predate, nu se stiu faptele bune, se stie numai ca a pupat mana dictatorului in 22 decembrie 1989, implorandu-l sa nu plece cu elicopterul. Si asa va ramane in istorie. Stiu multi care si-au anulat opera printr-un cuvant nepotrivit spus cand nu trebuie, unde nu trebuie si in fata cui nu trebuie. Cum tot asa de bine sunt persoane care printr-un cuvant bine plasat raman in istorie si nu prin opera lor. Se zice ca marele istoric Nicolae Iorga l-a abordat pe Armand Calinescu si i-a zis: Nu stiu cine ma barfeste la rege, ca daca as sti, i-as scoate si celalalt ochi. Numai ca marele Iorga a avut si multe alte vorbe de duh, mai ales cand era intrebat despre performantele intelectuale ale fiilor sai. El facea diferenta intre cele doua capete, lucru mai rar intalnit azi din moment ce un compositor isi face fiu tot compositor, un professor universitar isi face fiicele tot prefesoare universitarese. Revenind la subiect, Manea Manescu a fost initiatorul demersului sau cum zicem noi acum al proiectului intitulat CREAREA FACULTATII DE CALCUL ECONOMIC SI CIBERNETICA ECONOMICA. Am certitudinea ca el a fost un iscusit manager de proiect pentru ca:
- Avea puterea si parghiile pentru a primi toate aprobarile
- Acumulase multa experienta in functii de conducere
- Stia directia din care bate vantul unitatii de management, adica PMR
- Identificase cine erau sfetnicii sai si cine erau savantii de la curte
- Experienta ii spunea ca numai mecanizarea si automatizarea calculului sunt solutia
- Stapanea lucrul in echipa ceea ce in managementul de proiect este essential
- Stia etapele ce trebuie parcurse de la ideie pana la a pune in opera
- Studiase necesarul de resurse si stia ca are disponibilul asigurat
- Cunostea metodele de a gestiona riscurile, in communism acestea nu sunt acceptate
- Selecta numai persoane extrem de performante cu care lucra
- Stia sa construiasca mesaje clare pentru a comunica
- Isi cunostea capacitatea de a indeplini obiectivul.
Manea Manescu nu era aventurier. La varsta de 49 de ani un barbat are capul pe umeri si rareori se intampla sa o ia razna, dar asta este in legatura cu vreo femeie zbanghie ale carei picioare se unesc tocmai la gat, in niciun caz in ceea ce priveste infiintarea unei facultati. In jurul lui erau si tineri scoliti la Moscova dar si specialist mai copti, profesori trecuti prin viata, care cunoscusera razboiul, foametea si greutatile vietii, caci a te ridica de foarte de jos nu e putin lucru si multi dintre ei nu traisera in puf, cum zicea proletariatul cand vorbea despre fiii sau fiicele provenite din burghezie, spre a fi arati cu degetul, pusi la zid si marginalizati cam fara vina ca parintii lor fusesera cu pamanturi, fabrici sau posedeau titluri nobiliare incompatibile cu revolutia bolsevica. Ideia de a se realiza aceasta facultate are radacini in epoca lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru ca marile jaloane pentru Sectia de Mecanizarea si Automatizarea Calculului Economic au fost trasate undeva dupa inceperea anului universitar 1964-1965, pentru a se infaptui in concret incepand cu semestrul al doilea care incepea prin februarie 1965. Contemporanul meu Constantin Gelu Apostol, traitor al acelor vremuri a zis clar ca asa a fost. Manea Manescu in acel timp era un personaj cu mare influenta in zona politica, iar ascensiunea sa in viata administrativa a inceput ceva mai tarziu, dupa 1967 si a culminat cu functia de prim-ministru intre 1974-1979. Ca om politic si fiu de ilegalist, MM avea o pozitie importanta, ceea ce i-a permis sa aiba opinii si puncte de vedere interesante, mai ales ca multi dintre membri CC ai PMR nu aveau nivelul scolilor absolvite ca el. MM stia foarte bine ce se gasea in ISEP, caci asa se numea ASE-ul de azi, mai ales dupa ce marii profesori ai Academiei de Inalte Studii Comerciale fusesera indepartati sau luase calea puscariilor comuniste unde avea sa sfarseasca intreaga crema a intelectualitatii acestei tari. Ma gandesc la marele istoric Gheorghe Bratianu, cel care a scris monumentala lucrare Marea Neagra si care si-a gasit sfarsitul in inchisoarea de la Sighetul Marmatiei. Dar au fost nenumarati mari intelectuali, pe care nicio istorie a neamului nu-i aminteste fiind dati uitarii pe nedrept. Stiind toate detaliile, MM s-a orientat rapid spre zona unde are cele mai mari sanse sa implanteze noua sectie. Ii cunoastea foarte bine pe profesorii care lucrau in zona statisticii si a convins pe cei de la Facultatea de Economie Politica sa gaseasca solutia si cu eforturi importante solutia s-a gasit. Sa se inceapa o noua specializare in mijlocul anului universitar, era posibil numai intr-o tara unde political bate orice, mai ceva ca filmul care bate viata. Nu a existat opreliste in fata deciziei de a face noua sectie pentru ca Manea Manescu a stiut sa cladeasca o argumentatie solida, convingatoare, simpla, in concordanta cu idealurile clasei noastre muncitoare si mai ales izvorata din documentele programatice ale Partidului Muncitoresc Roman. Gheorghiu – Dej era conducatorul care mergea la Moscova si citea lungi cuvantari la congresele PCUS, mergea pe acelasi vapor cu NS Hrusciov pentru a cuvanta la ONU si avea o fetita rasfatata, mare actrita care a jucat in Lupeni’29 dar si in filmul TUDOR cu marele actor Emanuel Petrut. Era vorba ca in acele vremuri actritei Silvia Popovici i se zicea ca este talentata, in timp ce Licai i se zicea tare-n tata. In asa vremuri cu mari convulsii sociale, caci se lucrase intens la desavarsirea colectivizarii si chiar daca trecusera trei ani ranile mai sangerau. Nici cei 11.000 de tarani chemati pe 27 aprilie 1962 la Pavilionul Realizarilor Economiei Nationale, unde in anii trecuti se organizau Vanghelioanele, de la Casa Scanteii, exact cati tarani murisera in 1907, in costumele lor de un alb imaculat nu au reusit sa potolesca durerea romanului pentru pamantul pierdut. Nici cantecul cu foc al Mariei Lataretu sub cupola acelui pavilion

Foaie verde iasomie
Se marita fata lui Ilie
Face nunta la gospodarie
Hop una s-apoi doua
Ca traim o viata noua.

nu a facut viata nimanui mai usoara, mai lina si mai putin indurerata. Plutea in aer ceva indefinit spre o schimbare neinteleasa, dar care se dorea sa se numeasca progress economic-social. Declaratia din aprilie 1964 privind respingerea planului Valev, bazata pe studiul profesorului Costin Murgescu, sotul dramaturgului Ecaterina Oproiu si multe alte chestiuni transante de distantare fata de politica de bloc a tarilor comuniste din Europa de Est, au determinat reconsiderari spectaculoase, inclusiv in stiinta. Daca se mai vehicula ideia conform careia cibernetica este o stiinta retrograda, in 1966 se tiparea in Editura Stiintifica lucrarea lui Norbert Wiener Cibernetica sau stiinta comunicarii la finite si masini, pe care am citi-o si am considerat-o piatra de temelie pentru o noua era. Lucrurile se miscau rapid si nu era vorba de o deruta a unui sistem, ci de o reformulare de pozitii, pentru a fi in concordanta cu ceea ce insemna stiinta mondiala, caci a realiza calculatorul CIFA 101 la IFA in 1957 insemna un salt urias facut de tara noastra care devenea a treia putere a lumii in productia de calculatoare electronice, dupa USA si URSS. Evolutia era complexa si atacul spre nou trebuia abordat din toate partile. Daca in 1965 se infiinta sectia de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, tot in 1965 s-a infiintat in cadrul Facultatii de Matematica o Sectie de Masini de Calcul. In anul 1970 a absolvit prima promotie de calculatoare din Institutul Politehnic Bucuresti. Ceva mai tarziu tara a fost impanzita de licee de informatica. Se observa o concentare maxima spre calculatoare privite din diferite unghiuri pentru invatamantul superior din tara noastra. La Universitate era abordata partea teoretica, in IPB era abordata latura tehnica, iar in ASE orientarea a fost spre dezvoltarea si utilizarea de aplicatii informatice in intreprinderi de catre economistii informaticieni. Era un mers al istoriei, pe care unii dintre politicienii nostri de la varf l-au inteles bine si au gasit forme idale de a le transpune in practica permitand declansarea de procese cu bataie pe termen lung. La Universitate era academicianul Grigore C. Moisil, la IPB era profesorul Cornel Penescu, iar in ASE era Manea Manescu. Firecare in felul sau a miscat acel bolovan urias pentru a deschide zagazul unor forte care aveau sa se dezlantuie, impingand inainte economia noastra pe termen lung, mai ales prin cresteri de ordin calitativ. Sa nu se uite ca nenumarati informaticieni romani sunt in Silicon Valley. Desi nu am avut un contact prea strans cu lumea politica am observant ca:
- Intre ei politicienii vehiculeaza din 10 cuvinte opt sunt nume proprii;
- Peste 80% din discutii sunt canalizate pe cine a venit, cine a plecat, pe ce pozitii;
- Interesul este strict legat de functie si avantaje personale;
- Intre vorbe si fapte distantele sunt ca de la cer la pamant;
- In orice text, 90% sunt promisiuni fara acoperire;
- Gradul de nesimtire este cu mult peste nivelul mediu;
- Lacomia este motorul ascensiunii;
- Omul vrea sa auda numai ceea ce ii place nespus de mult;
- Fiecare isi doreste un cult al personalitatii pentru sine;
- Odata ajuns sef, individual este atoatecunoscator in domeniul condus;
- Toate au un prêt, cu mult diferit de ceea ce este in piata la care are acces tot poporul.
Rezulta cu claritate ca nu oricine are calitatile sau mai bine zis gramada de defecte pentru a acede in politica de la varf. Limba este elemental cheie. O limba aspra, insotita de vorbe gloduroase nu va fi niciodata acceptata in sferele inalte. O limba catifelata, mobila, unduitoare, in care consoanele se rostogolesc suav, este altceva si oricand este bine primita fie in a spune cuvintele asteptate, dar mai inainte pentru a lustrui si pentru a atinge calificat suprafetele netede ca destinatii, cu denumiri stiintifice extrem de complicate. Politicienii exerseaza foarte mult utilizarea limbii si cuvantarile unora sunt atat de bine concepute incat numai urcatul spre esafod si zgomotul ghilotinei in cadere ar mai fi ca termene de comparatie in ceea ce priveste golirea de continut si repeziciunea cu care se pierd in neant. Am citit si am si pus pe un site una dintre cuvantarile lui Manea Manescu si rar mi-a fost dat sa vad cum acest om intuia exact ecea ce doreste personajul din fata lui sa auda. Imi amintesc cum nea Titi mi-a zis candva ca familia, a cautat sa-l indeparteze pe MM din sfera ei si atunci s-a vazut ca au aparut asperitatile. MM reprezenta echilibrul pentru familie. Cand zic familie ma refer la el si la ea. Cand zic el zic de fapt Nicolae. Cand zic ea, zic de fapt Elena sau cabinetul 2. Imi este un pic de jena sa reproduce din textele acelea dar aveam explicatia ca asemenea texte zise lui Gheorghiu-Dej sau lui Ceausescu, aveau efectul de calmant, asemeni unui produs miraculor care are darul de a alunga oboseala, de a indeparta supararea si mai ales de a crea premise unei solicitari care nu mai are cum sa fie refuzate. Impachetand cu miscari de maestru si cu vorbe de cuceritor, Manea Manescu a prezentat conducerii de partid planul sau ca fiind expresie a maretelor idealuri ale partidului si a obtinut victorie dupa victorie, ajungand ca in semestrul al doilea al anului universitar 1964-1965, adica din februarie 1965 sa porneasca prima grupa a Sectiei de mecanizare si Automatizare a Calculului Economic. Il stiam pe rectorul de atunci Marin A. Lupu, il stiam si pe decanul de atunci Constantin Danciu. Erau oameni astfel construiti incat daca primeau o sarcina stiau s-o duca la bun sfarsit. Ei intelegeau mersul istoriei si nu se impotriveau drumului trasat. Rectorul ASE avea multe lucrari si imi amintesc ca intr-un context vaduva lui a adus unei doamne din Central de Calcul multe pagini dactilografiate cu grija in care erau insirate articolele si cartile scrise de Marin A. Lupu. Ironia soartei a facut ca doamna aceea din Centrul de Calcul sa o ia peste picior pe biata doamna Lupu si cand doamna din Centrul de Calcul mi s-a adresat cu: Ivanusca ia vezi tu ce sunt astea, ca eu cel mult le-as da la gunoi ca n-am ce face cu tot felul de troace, am inteles ca din politete sa le iau sa le citesc. Asa am si facut. Dupa aceea le-am dus la biblioteca la doamna Mihnea Bella si nu mai stiu ce s-a intamplat cu ele. Peste ani, ma gandeam sa fac si eu tot cam asa un fel de inventar. Aveam sa-mi raspund singul al cateva intrebari precum:
- Cine are nevoie de titlurile a ceea ce am scris eu?
- Cui ii sunt necesare chestii de arheologie a informaticii?
- Unde s-a mai pomenit ca toate nimicurile sa fie ridicate la rang de capodopere?
- Nu este nimeni nebun sa-si faca singur ceva care sa-l plicitseasca de moarte.
Asa ca mi-am reprimat acesta intentie absurda pana la un punct. Am scris despre aceste aspect pentru ca bietul MM transmitea prin toate canalele posibile mai ales dupa anul 2000 ca are nenumarate documente pe care este dispus sa le doneze Catedrei de Informatica Economica. Fara acordul conducerii ASE nu aveam cum sa intreprindem niciun pas, pentru ca MM trebuia adus in ASE si in mod oficial cineva trebuia sa preia materialele donate. Stiu ca el avea si o stampila pe care scria ceva precum: DONATIE ACADEMICIAN Manea MANESCU. Au fost atatea personaliatti care in istorie au fost cand sus, cand jos si intr-un final au fost asezate pe locul meritat. Nesansa lor ca au reocupat locul de sus dupa ce nu mai erau in viata. Imi amintesc cum diferiti prezidenti decoreaza postmortem anumite personalitati. Este o recunoastere care le era ami utila respectivilor cand traiau, nici cand sunt pe catafalc, nu cand sunt oale si ulcele.
Dar sa revin la ceea ce a insemnat inceputul de semestru doi de la debutul anului calendaristic 1965. S-a pus in miscare un intreg sistem birocratic, pentru ca o noua sectie insemna o alta definire de foi matricole, alte planuri de invatamant, insemna documente oficiale si hotarari ale organelor de stat. Daca pana atunci erau sporadic colaborarile intre economisti si altii, acum se contura constituirea unui colectiv de catedra si aici ma refer la Catedra de Cibernetica Economica unde lucrau economisti, matematicieni si ingineri, pentru ca numai asa se concepea informatica si cibernetica, doua domenii foarte complexe, moderne si de granita. Daca la Catedra de Matematica erau numai matematicieni, daca la Catedra de Tehnologie erau numai ingineri, la catedrele de limbi straine erau numai absolventi ai Universitatii, iar in celelalte catedre erau numai economisti, noua sectie aducea un suflu nou si consfintea forma concreta a echipei interdisciplinare, in care matematicienii au rostul lor, inginerii au felia lor, iar noi cei care absolviseram Sectia de Mecanizarea si Automatizarea Calculului Economic aveam menirea si locul nostru bine definit. Imi aduc aminte cun un tip cu nume de produs de crematoriu i-a jugnit pe economisti intr-o sedinta de Senat al ASE, el mathematician fara opera fiind. Nu vreau sa-mi aduc aminte cum i-a intrat odrasla student ca ma supar. Manea Manescu a introdus acest spirit si imi amintesc cum la un moment dat a explicat cum istoricii in USA fac bani dand consultanta la realizarea filmelor americane de capa si spada. In treacat fie zis, consultannta penibila data la filmul Caderea Imperiului Roman cu Sophia Loren arata pe daci ca pe niste barbari de un primitivism inimaginabil, ceea ce arata ca nici istoricii de peste ocean nu se dovedeau asa de buni consultanti, chiar daca bine platiti erau. Tot MM a zis cum s-a desfiintat institutul de matematica pe motiv ca Ceausescu vazuse cum matematicienii americani folsoesc computere si cand a propus ca si ai nostri sa faca tot asa si acestia au refuzat, au fost arsi, pentru ca Ceausescu nu accepta sa fie contrazis. Gurile rele vorbeau despre niste escapade in Sibiu ale unei algebriste. Povestile cu escapadele junei si altele asemenea erau numai chestii care sa arate ca a fost o masura abuziva. Ma intrebam de ce si alte institute nu au fost desfiintate si numai acela caruia i se harazise o cladire pe Grivita cu vreo opt etaje. Era sus pe un frontispiciu niste semen uzuale din matematica lui Bourbaki. Pe acolo acum este sediul Editurii Economice dar si sediul revistei ECTAP unde am publicat cu mare placere. Cand am venit eu in catedra in toamna lui 1971 lucrurile erau aranjate, in sensul ca:
- Fiecarei discipline ii erau arondati atat cei norma de baza din catedra cat si cercetatori din Centrul de Calcul sau specialisti, preponderant din DCS – Directia Centrala de Statistica;
- Erau alocate spatii pentru echipamentele de prelucrare mecanica, electromecanica si electronomecanica a datelor, desi unele dintre masinile de calcul, mai ales cele de birou se vedea de la o posta ca sunt vechi, iar dintre ele cele mai complexe nu-mi aduc aminte sa le fi vazut functionale; ma refer la masinile Soemtron destinate si operatiei de impartire;
- Colegii mei cu mult mai multa experienta decat mine, Constantin Baron, Marin Predescu, Rodica Mihalca si altii isi vedeau de treaba lor, fiind harnici ca niste furnicute care isi stiau rostul lor, mai ales ca toate mitralierele erau indreptate de catre seful de subcolectiv asupra lor, deci si asupra mea; acesta avea o parere nu prea buna fata de noi cei cu norma de baza in invatamant pentru ca in mintea lui, aia cata avea, credea ca noi stam degeaba, in timp c in productie se munceste pe branci;
- Circula peste tot cartea lui Manea caci asa i se zicea lucrarii ai caror autori reali erau, zic eu, Bita-Grama-Pescaru, pentru ca pe ei i-am vazut lucrand si cu rigla de calcul si cu aritmometrul si cu masinile zgomotoase electromecanice de birou dar si cu echipamentele de mecanografie rusesti cu cartele perforate;
- Masinaria numita Sectia de Mecanizarea si Automatizarea Calculului Economic, pe scurt Mecanizare, mergea ca unsa, fara a exista disfunctionalitati precum: profesorii sau asistentii sa lipseasca sau sa intarzaie la cursuri sau seminarii, neconcordante si suprapuneri intre discipline, profesori diletanti si fara experienta practica, amatorism ieftin, vaicareli si povestioare in seminarii, supradozare cu teme, proiecte si referate pentru a impresiona si examenele nu erau doar cu teste grila in niciun caz, pentru ca numai democratia a introdus cantarul la milligram in docimologie si datul in judecata a profesorilor de catre studenti;
- Existau si cursuri tiparite in care se vedea ca profesorii erau preocupati ca studentii sa invete multe detalii practice, astfel incat la absolvire sa fie ceva de capul lor, in sensul de a avea idei, de a avea personalitate si mai ales de a fi creativi si nu recitatori ai unor texte stiute la perfectiune azi, uitate cu desavarsire maine, ca si cum nici n-ar fi fost;
- Manea Manescu inspira atata frica incat nimeni nu-si permitea sa faca un lucru nasol care sa ajunga la urechile acestuia, pentru ca iremediabil si invariabil s-ar fi adresat intermediarului si intermediarul s-ar fi adresat impricinatului cu: sa fie dat afara! si cand zic asta stiu exact ce inseamna, mai ales atunci cand cauza este exterioara celui supus patemilor, biciuirii si drumului insangerat spre rastignire;
- Intr-o lume cenusie, lozincarda, proletariana cu tramvaie foarte zgomotoase si cu taxatoare grase si vulgare in autobuze, in conditiile in care abonamentul pentru student era de 3 lei din cei 26 alocati in bursa, Sectia de Mecanizare si Automatizare reprezenta o oaza de pe alta lume, exact cum se zice despre Japonia ca este o insula picata in ocean de undeva pe aceasta planeta sau din universal infinit;
- In biblioteca ASE existau carti scrise de noii profesori instalati de comunisti, multi veniti de la studii din URSS, imbibate cu citate din Hrusciov si Dej, incat era creata senzatia ca stiinta lumii cu acestia incepea; se zice in popor ca ce-i mult, nu-i bun; aici se aplica de minune zicerea, ca asa de multe erau citatele, incat orice tanar era suprasaturat dupa citirea a cel mult cinci pagini din acele carti tiparite in edituri si cu coperti de carton si imbracate in panza cerata de culoare bleumarin, cu texte fie scrise cu argintiu, fie cu un alb aorecare.
Entuziasmul inceputului dar si tatonarile au facut ca de la un an la altul sa apara schimbari, un fel de corectii acceptate tacit pentru ca erau necesare, iar doritnta de a fi mai bine nu nemultumea pe nimeni, ci fericea un popor tanar. Acum nu era vorba de a strica si de a zice ca se fac perfectionari, ci chiar de a imbunatati. Imi aduc aminte ca in vremea comunistilor, cand era de luat o masura mai putin populara, era adunata clasa muncitoare si se gaseau activiti egal mancatori de excremente de om care veneau, puneau problema si aratau ca efectele sunt foarte bune, desi ei faceau din negru alb de vedea oricine cu ochiul liber; meteahna s-a perpetuat si cu acelasi succes la Emil Boc, cel care s-a prabusit la o emisiune in direct la PROtv, despre care se stia ca fusese activist UASCR in studentia lui, manuia cu abilitate metodologia. Cand a redus de la umbra marelui stapan cu 25% salariile a generat acea avalansa de inscrisuri mai ales in universitati, ca profesorii semnau niste hartii in care isi exprimau acordul cu noile salarii. Cata mizerie, bre. Dar sa revin la perfectionari. Daca analizez cum era planul de invatamant al promotiei mele, a daoua la numaratoare, se va vedea ca exista schimbari fata de planul de invatamant dupa care si-a facut studiile profesorul Gelu Apostol, absolvent al primei promotii. In viata trebuie sa existe echilibru. Si un acrobat care merge pe sarma invata sa-si tina echilibru. El nu este ca o pasare care sta lejer din start pe un fir de telegraf. Echilibristul cade, se ridica, o ia de la capat si in final invata sa faca tot ce arata sub ropote de aplauze publicului care vine la circ. Asa si in cazul nostru. Nici Michelangelo nu a dat cu barosul in forta cand a cioplit marmura sa. A dat cu dalta mai tare dar pe masura ce se conturau formele el a redus intensitatea, ajungand ca la slefuire sa nu mai foloseasca nici forta excesiva si nici unelte ascutite. Imi amintesc de micuta statuie de 54 cm de la Ermitaj cu baiatul gemuit executata in marmura de marele sculptor renascentist, care are din cauza stadiului in care a fost lasata urmele daltilor, ceea ce arata ca este vorba de stadii de prelucrare, asemeni planurilor de invatamant in evolutia lor fireasca spre perfectiune. Numai ca la noi este greu sa se vorbeasca de perfectiune. Daca intre 1965 si 1977 marii maestri au lucrat cizeland acea opera de arta numita Sectia de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, in 1978 asemeni talibanilor sau a combatantilor Statului Islamic care au distrus unele dintre comorile umanitatii, am avut si noi talibanul nostru si combatantii nostril intru planificare, rezultatul fiind mai rau decat o distrugere de comori. Asa ca peste tot apare caracterul ciclic al istoriei. Nero nu este inventia mea si versurile lui George Cosbuc:

Orice poet ca rege-i prost;
Dar ca poet e orice rege
Un geniu cum putini au fost!
Deci se-ntelege:
De ce murind fu Nero trist,
Nu ca-mparat, ci ca artist.

spun multe , chiar prea multe. Era si de mirare sa nu fia avut si Facultatea de Cibernetica un Nero al ei, desi la nasterea ei nu au fost ca la nasterea Romei doi fratiori, ci numai un tatic in persoana lui MM. nimeni nu avea cum sa prevada viitorul sumbru, caci asa cum stim fiecare ca vom muri la un moment dat si nu asteptam cu mainile in san sa vina respectivul moment, ci ne luptam cu viata, asa si parintele Sectiei de Mecanizare si Aturomatizare s-a luptat sa impuna un nou stil de invatamant, mult mai aplecat spre calitate, spre practica si mai ales indreptat spre progres. Tonul face muzica si se va vedea peste ani ca absolventul nostru era altceva, caci altceva era din start, de la admitere, din timpul studiilor si de la modul cum isi elabora lucrarea de stat, adica lucrarea de licenta cum zice poporul azi, fara a fi chiar acelasi lucru, intrucat:
- Atunci facultatea se facea in cinci ani
- Pentru elaborarea lucrarii era alocat separat un semestru
- Studentul era interesat de latura practica pentru ca il ajuta dupa repartitie
- La calculul notei nu intra nimic din trecutul studentului
- Studentul isi prezenta lucrarea in fata unei comisii stiind nivelul de exigent
- Nici profesorii nu exagerau si nici studentii nu contestau
- Lucrarile nu erau marfa vanduta pe baza unui numar de telefon din toaleta
- Ideia de copy-paste nu se inventase.
Asa ca inceputurile au fost aspre, cu multe incercari, bantuite si de incertitudini, insa totul s-a rezolvat din mers, pentru ca dupa Gheorghiu-Dej a venit la putere Ceausescu si ca orice incepator nu avea un sistem represiv al sau pus la punct, ceea ce a dat impresia unei relaxari, pana cand s-a dumirit lumea cum sta treaba cu revolutia culturala demarata dupa zicerea din 6 iulie 1971, cand eu eram la Mangalia si ma plimbam pe plaja, fara ca soarele sa apuna instantaneu, cazand din cer in miezul zilei, dupa ce insul si-a terminat discursul. Ce inseamna sa-ti ia Dumnezeu mintile! Sa vezi stadioane pline cu popor care iti canta numele, sa vezi constructii immense, sa vezi chipul tau pe panouri uriase. Orice om normal ar trebui sa se cutremure si sa-si scuipe in san, daca are o educatie cat de cat. In lipsa, crede ca i se cuvine, mintea sa o ia la trap si nu face altceva decat sa reproduca in scurt si nu in rezumat, la el acasa ce a vazut ca merge altundeva, fara sa gandeasca o clipa ca Europa nu este nici bordel, nici hazna si nici desert. In contextul bizar de dupa 1971 in numele a nu stiu ce evolutii legate de omul nou, toate mergeau intr-o directive gresita. La noi, motivatia ca omul nou trebuie sa fie un specialist de inalta clasa, sa stie cele mai noi tehnici si metode, a dat rezultate, in timp ce in arta s-au facut nenumarati pasi inapoi, caci era mai rau decat pe vremea lui Stalin. Scapau de cenzura salbatica numai productiile ce includeau fie chipul fie episoade legate de viata pelticului conducator. Norocul a fost ca fundamentele se pusesera solid inainte de tezele din iulie 1971 si insasi Facultaea de Calcul Economica si Cibernnetica Economica avea traiectoria ei si motoarele erau ambulate, iar MM era bine infipt acolo foarte sus. Ceausescu a pastrat un timp destul de indelungat cultul personalitatii lui Gheorghiu-Dej si in invatamant chiar si in 1970 studentii cu rezultate foarte bune la invatatura obtineau BURSA GHEORGHIU-DEJ, intr-un invatamant gratuit, cu nenumarati bursieri, cu condica de prezenta si cu multa ideologie inoculata fara prea multa abilitate. Sa nu se uite excesele care au dus la plimbarea din Ajunul Craciunului din anul 1969 cand studentii au mers sa-si colinde profesorii si in final s-au trezit pe Bulevardul 6 Martie strigand lozinci anticomuniste, iar secretar al CC al UTC nu era nimeni altul decat Ion Iliescu, cel care credea in relaxarea ideological pentru tineri, dar care a grabit opunandu-se, venirea revolutiei cultural peste literatura si arta de la noi ca o grindina pustiitoare.

revenire

3.2 Crearea primelor grupe

Dupa relatarile profesorului Constantin Gelu APOSTOL, care este unul dintre absolventii primei promotii ai Sectiei de Informatica Economica, sectie al carui nume era Mecanizarea si Automatizarea Calculului Economic, rezulta ca in iarna anului 1965 studentilor din anul intai ai Facultatii de Economie Politica li s-a prezentat ca exista posibilitatea de a opta pentru a trece sa urmeze o noua sectie din cadrul facultatii, sectie care s-a infiintat atunci si care presupunea lucru cu masini de calcul de toate tipurile si programele de studiu vor contine pe langa disciplinele economice fundamentale, discipline tehnice si multa matematica. S-a prezentat ca in cazul in care numarul solicitarilor va fi mai mare decat cel al locurilor stabilite, criteriul de departajare va fi nota de la matematica obtinuta la concursul de admitere din toamna anului 1964. Un numar important de tineri studenti au scris cereri in care si-au exprimat acordul de a urma cursurile noii sectii a facultatii, dintre acestia au terminat, devenind absolventi ai primei promotii de la Mecanizarea si Automatizarea Calculului Economic , urmatorii:
Apostol Constantin-Gelu
Bajenaru Filofteia
Borocan Petre
Brodeala Alexandru
Bruss Alexandra
Caramalis Cristina
Cofman Liliana
Dan-Frunzescu Gertrude Denise
Glodeanu Mariana
Grigore Elena
Hirtu Constantin
Lepadatu Octavian
Manea Nicolae
Mihai Jana
Mucheci Petra
Nica Petre
Nicolae Ion
Oprisan Maria Mimi Doina
Panduru Marius
Pelaghe Margareta
Radulescu Emil
Rosca Valer
Stacescu Vasilica
Surugiu Nicolae
Tsaganea H. Costel Doru.
Decanul facultatii de Economie Politica era profesorul Constantin DANCIU si trebuie spus ca a avut o contributie deosebita la dezvoltarea noii sectii prin faptul ca:
- a impus selectarea celor mai buni profesori din ASE care sa predea disciplinele economice fundamentale;
- a acceptat pentru disciplinele tehnice si pentru cele de informatica sa vina si sa predea renumiti profesori de la alte institutii de invatamant superior si de la Academia RSR;
- a colaborat cu grupul de initiatori ai sectiei de Informatica Economica de sub coordonarea profesorului Manea MANESCU, astfel incat toate initiativele grupului au fost validate de Consiliul Profesoral al facultatii si de Senatul ASE;
- a vegheat ca toate activitatile didactice sa se desfasoare in conditii ireprosabile, colaborand ferm cu toti cei care trebuiau sa puna la dispozitie spatii pentru cerarea de laboratoare in care sa fie instalata tehnica de calcul destinata activitatilor practice ale studentilor informaticieni; spatiile destinate laboratoarelor erau scoase din circuitul didactic clasic, intrucat masinile de calcul aveau o destinatie speciala si valoare de inventor ridicata;
- a dat dovada de concentrare, perseverenta si multa discretie in tot ce a insemnat asigurarea calitatii pentru pregatirea studentilor din noua sectie a facultatii;
- a gestionat intr-un mod deosebit de eficient cresterea numarica a gurpelor, respectiv, a numarului de studenti ai sectiei, ajungand in a treia serie care a a dat examen de admitere in anul 1966 la cinci grupe;
- a coordonat examenele de admitere in care probele de concurs erau doua probe de matematica si una de fizica, in conditiile in care pentru toate celelalte facultati admiterea consta in probe de economie politica, geografie si numai o proba de matematica; criteriul admiterii a dat inalta performanta a tot ceea ce se petrecea in sectia de Informatica Economica si calitatea deosebita a absolventilor, recunoscuta ani in sir pe piata muncii.
Fiind o singura grupa, cursurile si seminariile s-au desfasurat pentru disciplinele de specialitate in sali de mici dimensiuni. Pentru disciplinele fundamentale studentii de la Mecanizare, caci asa li se zicea acestora, dupa numele de atunci al sectiei, erau reuniti cu studentii altor sectii din Facultatea de Economie Politica si audiau cursurile in marile amfiteatre I, II sau III din cladirea veche, cum era denumita cladirea din Piata Romana nr. 6, cladire in care se zice ca la cutremurul din 1977 s-a gasit o matura ascunsa intr-o coloana care ar fi trebuit sa fie de rezistenta, nu decorativa.
Intrucat masinile de calcul mecanografice si echipamentele auxiliare aveau dimensiuni foarte mari si erau foarte grele, laboratoarele unde au fost instalate se aflau la subsolul cladirii din Piata Romana, unde este acum holul Editurii ASE. Acolo langa perete se aflau cele doua tabulatoare, in stanga se aflau masini de perforat si de sortat. In spatial ramas erau banci si scaune pentru studenti. Tot in stanga, langa usa care dadea spre Sali ale tipografiei era o masa si un scaun pentru profesor.
In partea dreapta pe niste mese se aflau masinile de calcul elctromecanice Soemtron, Ascota si un aritmometru produs la Targu Mures. Se lucra foarte mult si cu rigla de calcul pentru efectuarea de operatii simple de adunare si scadere. Nu exagerez daca voi compara rigla de calcul cu barba de la gimnasitca feminine. Amandoua se numeau puntea suspinelor, prin dificultatile care erau intampinate de studenti, respectiv, de gimnaste. Aritmometrul era o masina mecanica de calcul, cu nivel de complexitate ridicat, pentru ca avea nenumarate roti dintate si multe parghii care erau pozitionate in dreptul unor valori numerice si cu o manivela prin punerea in miscare a rotilor dintate in sensul acelor de ceasornic se efectuau adunarile. Daca miscarea era insensul invers acelor de ceasornic se efectuau scaderi. Inmultirile erau efectuate ca adunari repetate. Daca se dorea inmultirea unui numar X cu 98, numarul era definit pozitionand parghii, iar ultimele doua parghii erau pozitionate pe zero, ceea ce corespundea inmultirii cu 100 a numarului X, numar care se fixa in totalizator. Se culegea numarul X inca o data si manivela se rotea in sensul invers acelor de ceasornic de doua ori, adica se efectuau doua scaderi ale numarului X, obtinandu-se rezultatul cerut.
Masinile electromecanice din gama Soemtron, produse in Republica Democrata Germana erau niste constructii interesante cu foarte multe taste colorate si cu un car mobil care permitea efectuarea de adunari, scaderi, inmultiri dar si impartiri. Se culegeau numarul la tastatura, se fixa in totalizator. Se culegea si al doilea operand si se apasa tasta corespunzatoare opeartiei de adunare sau de scadere. Pentru masinile electromecanice destinate operatiei de impartire lucrurile erau mai complicate, cei doi operanzi trebuiau tastati separat in doua zone ale tastaturii. Trebuie sa spun ca zgomotul facut nu era deloc placut numai pentru o masina. Daca intr-un birou erau multe astfel de masini, este clar ca zgomotul era amplificat. Tot electromecanice erau si masinile de facturat ASCOTA, laboratorul nostru avand o astfel de masina. Eu nu am vazut cand se lucra cu ea, pentru ca studentii din anii I si II invatau sa o foloseasca, iar eu eram prin anul al IV-lea. Cand am devenit asistent universitar si in anul 1972 an mers sa coordonez o echipa de studenti in baze de practica la Cluj, acolo am vazut la ICL ALIMENTARA un sistem integrat de facturare bazat pe masini de facturat ASCOTA, acolo seful contabil fiind promotorul intregii abordari de succes. Era un mare profesionist si pusese in miscare un nou mod de gandire, asa cum rar se intalneste, numai pasiunea sa pentru perfectiune fiind motorul. Nu erau echipamente noi. In acele vremuri, dotarea se obtinea atat prin achizitii dar mai mult prin redistribuiri de echipamente si Directia Centrala de Statistica era un mare furnizor. Echipamentele erau in foarte buna stare, pozitia profesorului Manea MANESCU ii permitea sa solicite si sa obtina tot ce dorea. In Central de Calcul al DCS departamentul mecanografie din Slaiul Independentei, erau nenumarate masini de perforat cartele de productie ruseasca, zgomotoase si tot atatea masini de verificat cartele perforate. Dintre acestea au fost aduse in laboratorul de la subsol cateva exemplare. Daca as dori sa descriu cum functionau, deja devin nostalgic. Totul era electromecanic. Exista o magazine in care cartelele se asezau cu grija orientate cu partea imprimata spre operator si cu coltul taiat in partea stanga a operatorului. Un cutit realiza alimentarea cartela de cartela prin glisare de sus in jos. O cartel paerforata ajunsa in situatia de a fi citita, avansa coloana de coloana de la dreapta spre stanga. Masinile de perforat aveau numai taste cifrice si tasta de spatiu. Poansoane foarte ascutite decupau din cartela dreptunghiuri astfel incat o cartela perforata aparea ca o bucata de carton ciuruita, ciuruita dar frumos. Cartelele perforate se pastrau in aceleasi cutii cu care veneau in sala de operare. Nu mai tin minte exact, dar o cutie continea cam 1000 de cartele. Sa ne imaginam un recensamant al populatiei cu 22 de milioane de cetateni, care presupunea 22.000 de cutii cu cartele perforate. Cata munca de carausie! Cata grija sa nu se incurce cutiile! Ce riscuri sa se faca perforari decalate! Cartelele, inainte de a fi utilizate de calculatoarele electronice moderne din seria ICL sau IBM 360 sau FELIX C 256, au fost utilizate pentru a furniza date de intrare tabulatoarelor. Tabulatoarele erau masini electronomecanice. Citirea cartelelor se efectua cu ajutorul unor perii prin contact electric cu un tambur. Existau mecanisme complexe care faceau ca roti dintate sa se pozitioneze astfel incat sa fie reprezentate cifrele. Atunci cand citirea era completa si o roata realize o miscare de 360 grade se realize transportul, ceea ce insemna ca roata dintata din stanga ei avansa cu o pozitie. Tabulatorul era programabil prin folosirea unui tablou cu fise care aratau corespondenta intre cele opt totalizatoare si campurile din cartelele perforate. Erau pe tablou si borne ce corespundeau unor comenzi,. astfel incat orice problema care presupunea adunarea de numere pe coloane isi gasea rezolvare folosind un tabulator. Viteza de citire a cartelelor era mare, dar zgomotul pe toata durata utilizarii unui tabulator intrecea orice imaginatie. Asa se explica programul redus de 6 ore pe zi pentru toti lucratorii din sectoarele de mecanografie, perforare cartele, verificare cartele si lucru la tabulator.
In acele timpuri fiecare Directie Judeteana de Statistica – DJS avea in dotare cel putin doua tabulatoare de provenienta ruseasca, multe masini de perforat si de verificat. Recensamantul populatiei si locuintelor din 1977 ale carui date se transpuneau pe cartel atat in 1977 si in anii care au urmat, a avut la baza utilizarea preponderenta a masinilor de perforat rusesti, a tabulatoarelor si numai spre final a fost utilizat calculatorul ICL din dotarea Centrului de Calcul al DCS, cel situat in Drumul Taberei intr-o scoala. Existenta in productie exact a acelorasi echipamente cu care se lucra la seminariile de sisteme de calcul, permitea o integrare rapida a studentilor care faceau stagii de practica la DJS-uri. In vara anului 1968 cand am efectuat practica la DJS Arges am avut ocazia sa programez un tabulator si am avut surpriza placuta sa vad ca la imprimanta am obtinut rezultate corecte, usor de verificat datorita numarului de cartele si a cifrelor perforate pe coloane. Pe acel tablou se aflau conexiuni care permiteau si transferul datelor de la un totalizator la altul, ceea ce corespunde acum adunarii valorilor de pe linia unei matrice. Dupa multi ani am ajuns la concluzia ca tabulatoarele erau masini paralele de calcul, cele opt totalizatoare aveau in spate opt mecanisme de calcul independente si daca erau asociate procesoarelor, transferurile intre totalizatoare, creau premisele unui rudiment de procesare paralela.

revenire

3.3 Programul de invatamant

Prima si a doua promotie au avut un ciclu de instruire pe parcursul a cinci ani de studiu, au avut parte de o instruire ceva mai tehnica, planurile de invatamant avand disciplinele dupa cum urmeaza:
Anul I
Matematici superioare 1
Electrotehnica
Desen tehnic
Economie politica
Matematici superioare 2
Masini de calcul
Electronica
Mecanica tehnica
Limba franceza
Educatie fizica
Anul II
Electronica
Mecanica tehnica
Masini de calcul
Economie politica
Matematici superioare
Materialism
Teoria evidentei contabile
Limba franceza
Practica in productie
Anul III
Masini de calcul 1
Statistica teoretica
Planificarea economiei nationale
Socialism stiintific
Organizarea si planificarea intreprinderilor
Evidenta contabila
Masini de calcul 2
Limba franceza 1
Limba franceza 2
Practica in productie
Anul IV
Evidenta contabila a ramurilor economiei
Programari matematice
Masini electronice de calcul
Calcul economic si statistic
Cibernetica economica
Organizarea si proiectarea lucrarilor
de calcul economic si statistic
Programarea calculatoarelor electronice
Practica in productie
Anul V
Cibernetica economica
Masini electronice de calcul
Organizarea si proiectarea mecanizarii si
automatizarii lucrarilor de calcul
economic si statistic
Programarea calculatoarelor electronice
Practica in productie
Elaborarea lucrarii de diploma
Foaia matricola a promotiei care a invatat informatica economica intre 1993 si 1998 contine disciplinele:
Anul I
Algebra liniara (sem. I)
Istoria economiei nationale (sem. I)
Economie politica (sem. I)
Analiza matematica
Bazele programarii
Sisteme de calcul si operare
Bazele statisticii
Bazele tehnologiei
Limba straina
Sport
Anul II
Drept civil (sem. I)
Elemente de probabilitati si statistica matematica (sem. I)
Finante moneda (sem. I)
Bazele contabilitatii
Programarea calculatoarelor
Management
Baze de date
Cercetari operationale
Analiza sistemelor
Limba straina
Educatie fizica
Anul III
Structuri de date (sem. I)
Contabilitatea intreprinderii (sem. I)
Probabilitati si statistica matematica sau Econometrie sau Matematici
speciale (sem. I)
Microeconomie (sem. I)
Sisteme de operare
Limbaje evoluate de programare
Analiza si proiectarea sistemelor informationale economice
Algoritmi si logica matematica
Limbaje de asamblare
Finantele intreprinderii
Dreptul afacerilor
Practica de specialitate
Anul IV
Teleinformatica (sem. I)
Previziune macroeconomica (sem. I)
Proiectarea sistemelor informatice economice
Ingineria programarii
Sisteme de gestiune a bazelor de date
Analiza statistic economica a firmei
Cibernetica economica
Proiectarea sistemelor informationale economice
Programe aplicative
Inteligenta artificiala si sisteme expert
Practica de specialitate
Anul V
Programe aplicative (sem. I)
Inteligenta artificiala si sisteme expert (sem. I)
Matematici actuariale sau demografie (sem. I)
Marketing sau Tranzactii internationale sau Dreptul afacerilor (sem. I)
Grafica interactiva sau Elemente multimedia sau Simularea proceselor economice (sem. I)
Istoria gindirii economice sau Gestiunea previzionala a firmei (sem. I)
La un invatamant de trei ani, pentru promotia 2013-2016, planul de invatamant contine disciplinele:
Anul I
Economie
Algebra
Bazele statisticii
Bazele tehnologiei informatiei
Bazele programarii calculatoarelor
Analiza matematica
Algoritmi si tehnici de programare
Sisteme de operare
Bazele ciberneticii economice
Marketing
Contabilitate
Limba straina
Educatie fizica
Anul II
Programare Orientata Obiect
Baze de date
Statistica macroeconomica
Probabilitati si statistica matematica
Microeconomie cantitativa
Management
Finante
Educatie fizica
Comunicare in limbi straine
Programarea aplicatiilor Windows
Macroeconomie cantitativa
Programare evolutiva si algoritmi genetici
Structuri de date
Programare Java
SGBD Oracle
Practica de specialitate
Anul III
Econometrie
Retele de calculatoare
Dispozitive si aplicatii mobile
Multimedia
Analiza datelor
Tehnologii web
Sociologie
Dreptul afacerilor
Serii de timp
Proiectarea sistemelor informatice
Pachete software
Sisteme informationale economice
Calitate si testare software
Pregatirea lucrarii de licenta.
Se observa dorinta de a include in cei trei ani cat mai multe discipline. Trebuie vazut daca obiectivul definit prin reforma din 1999 de la Bologna isi atinge obiectivul. Este de notorietate preocuparea UE de a cheltui banii cu masura, urmarind cu perseverenta eficinta cu care acesti bani sunt cheltuiti. Structurarea pe cele 3 cilcuri, 3 ani pentru licenta, 2 ani pentru masterat si 3 ani pentru PhD are tocmai in evidenta gandirea de a face ca absolventii sa-si gaseasca rapid loc pe piata muncii dar si ca durata de acomodare la noile locuri de munca sa fie cat mai scurta. Gandirea diriguitorilor UE este ca studentii sunt diferiti si nu este normal sa-i oblige pe toti sa parcurga cicluri prea lungi de instruire. Totul functioneaza pe principiul robinetului. Adica se pleaca din sistem dupa cicluri scurte si finalizate cu diplome. Trebuie analizat cu obiectivitate daca aceste obiective sunt atinse. Sunt locuri de munca fara prea mari pretentii dar si plata este mai mica. Exista locuri de munca speciale care necesita oameni foarte calificati. Daca stuctura reformei bolognese ofera aceste categorii de specialisti este OK, daca nu, nu. Pentru a se masura efectele bune sau rele sunt necesari cam 30 de ani. Intre timp naste purcelul, moare catelul si toata lumea zice: pardon. Dupa 2005 care a fost anul limita de implementare, iata au trecut 10 ani si se impune o analiza partiala. Sa speram ca rezultatul analizei va fi unul pozitiv, altfel toata lumea va trebui sa izbucneasca in hohote de plans, la gandul ca au avut in mana un vas de cristal pe care l-au facut tandari si ale carui cioburi nu au cum sa le lipseasca indifferent ce-ar face. Cele trei cicluri permit repozitionarea tinerilor functie de obiectivele lor dar si de cerintele sociale. Este un process de reglare cred eu cu mult mai fin decat in situatia in care invatamantul ar fi mult mai lung si ar genera stari de inflexibilitate cu repercursiuni importante pe termen lung. Mobilitatea in profesie nu strica nimanui. Supercalificarea duce la automultumisre, suficienta, ingamfare, somaj si proasta gestionare a carierei. Oricine se considera ca are multa scoala va accepta si mai greu trecerea pe pozitii pe care le considera inferioare calificarii. Ori treptele de calificare diferentiata au menirea de a pune pe fiecare exact pe locul pe care calificarea sa ii asigura concordant intre ce stie si ce vrea societatea, pozitia fiind aproape perfecta.
Ca tot m-am ocupat de ortogonalitate si am scris si am coordonat si teza de doctorat a lui Daniel Constanti Milodin ORTOGONALITATEA ENTITATILOR STRUCTURATE, ar fi interesant sa analizez:
- Cat de diferite sunt planurile noastre de invatamant de ceea ce se face in UE la peste 10 ani de la aderarea noastra
- Cat ceausism au planurile noastre de invatamant la peste 25 de ani de la Revolutie
- Daca suntem sau nu aliniati la ceea ce vrea Europa prin programul Bologna
- Cat din reforma ceruta in 1999 s-a realizat efectiv
- Cat de satisfacuta este piata muncii de absolventii de dupa 2008
- Ce trebuie facut, pentru ca indicatorii cantitativi sa fie ameliorati.
Exista formule, exista date dar nu vreau sa dezvolt suferinte si temeri care ar face sa curga siroaie de lacrimi pe obrazurile fine si nefardate ale unora si sa se increteasca laba gastii abia saturate de botox de la domni care sunt preocupati mai mult de cum arata decat de politicile educationale pentru care sunt sustinuti financiar. Numai analizele cantitative au darul de a fundamenta decizii. La cate decizii se iau fara nicio fundamentare cantitativa, una in plus sau in minus, nu mai conteaza, iar despre planurile de invatamant care tot timpul se comprima deciziile inseamna a taia ore, a elimina discipline si in rare cazuri a dezvolta, adica a introduce progresul de bunaboie si nesiliti de nimeni ca intr-un mariaj la inceput foarte reusit dar cu final imprevizibil pe motive de rating. Ca fapt divers: vreau sa vad si eu o decizie la nivel macro bazata pe un studiu care contine un model cibernetic construit de cercetatori care se tot perinda pe la tv. Si daca cercetarea economica moderna nu e folosita in fundamentarea de decizii radical, nici economie performanta nu e.
Fata de planurile de invatamant ceausiste se intrezaresc putine modificari in zona anumitor discipline, ca filosofie de plasare nu din punct de vedere al continutului. Voi fi foarte entuziasmat sa stiu ca prin comparatie cu ceea ce se invata odinioara la disciplina Istoria gindirii economice, nimic nu se mai regaseste in noile cursuri. Se va obiecta ca marile curente au ramas aceleasi, ca marile personalitati sunt aceleasi, ca marile scoli ale trecutului nu s-au schimbat. Cred totusi ca daca stam in maini si privim lumea, aceasta apare rasturnata. Daca fereastra este murdara si un ochi de geam are un carton in el, desigur lumea exterioara apare altfel si multe lucruri nu se vad. Asa este si cu aceasta Istoria a gindirii economice, asa cum era atunci si asa cum este azi. Despre aceleasi lucruri pentru a fi analizate sunt folosite alte instrumente decat teoria marxista. Trebuie construite alte sabloane de analiza. Acum este o alta lume, cu alte instrumente, chiar daca profesorii sunt aceiasi. Curentele trebuie regandite si trebuie facute nenumarate reformulari. Voi fi de-a dreptul entuziasmat sa stiu ca daca se compara cartile de azi cu cele de acum 30 de ani, nu mai regasesc nimic din ce a fost acolo, caci totul este nou, ca toate abordarile dau deschidere studentului si-l invata cum sa vada doctrinele economice dar mai ales, cum sa adauge la ceea ce a invatat in scoala, peste ani, noile doctrine care vor apare, astfel incat singur sa aiba o imagine la zi asupra evolutiei gandirii economice. Daca are cineva curajul sa ia carti de acum 30-40 de ani si carti de acum si sa le introduca in analizorul de ortogonalitate cu care se verifica tezele de doctorat, s-o faca.
Se obeserva in planurile de demult existenta disciplinelor fundamentale economice specifice intregului invatamant superior economic, economie politica, socialism stiintific, contabilitate, planificarea economiei nationale, organizarea productiei, statistaica economica si filosofia. Ponderea disciplinelor tehnice precum electrotehnica, electronica, mecanica si desen ethnic era importanta. De asemenea, disciplinele de specialitate precum sisteme de calcul, sisteme de operare, programarea calculatoarelor, metode numerice, cercetari operationale si cibernetica economica ocupau in planul de invatamant un loc semnificativ.
Materialele didactice pentru studentii primei promotii de la sectia de Mecanizarea si Automatizarea Calculului Economic era destul de putine. Cand am intrat in anul intai de studentie, la biblioteca ASE se gasea un dictionar tradus din limba rusa unde cibernetica era considerate ca fiind o stiinta reactionara. Cartile de economie politica erau intestate de citate din Gheorghiu-Dej si Nikita Sergheevici Hrusciov, cel care lovise cu bocancul in tribuna ONU in timpul unui discurs si se discuta inca de Planul Valev. Exista o carte ce cantarea cateva kilograme de Istoria economiei nationale, caci coordonatorul acesteia, M.A. LUPU era si rector al ASE atunci si cine-mparte parte-si face. In biblioteca ASE erau cartile lui Marx si Engels si setul de opera complete ale lui Lenin chiar intr-un dulap cu sticla la vedere in sala de lectura. Aveau coperti frumoase, erau multe dar nu le prea citea poporul studentesc. Erau mult prea ermetice. Sala de lectura a bibliotecii ASE de la etajul intai din cladirea veche era tot timpul plina, iar in sesiunile de examen era o mare problema de a gasi un loc liber. Exista si sala de lectura II, tot foarte ocupata. Era proverbiala cartea Masini de calcul pentru mecanizarea si automatizarea lucrarilor economice si administrative, coordonata tot de Prof. Manea Manescu, cu aceeasi titulatura de membru corespondent al Academiei RSR, avand coautori pe ing. Vasile Bita, ing. Grigore Grama si ing. Valeriu Pescaru, aparuta in 1966 si reeditata cu mici modificari ceva mai tarziu. Tripleta de aur Grama-Bita –Pescaru, gestiona partea de informatica in care erau uncluse instrumentele de calcul, masinile mecanice, masinile electromecanice de calcul si masinile mecanografice. Ei aveau o bogata experienta practica, toti trei terminasera studiile universitare in URSS si veneau din zona inginereasca a lucrului temeinic facut, ei anticipand lucrul bine facut din 2014, in care toate detaliile sunt foarte importante si nu trebuie nimic amanat. Cartea publicata in 1966 este un exemplu de lucrare care dupa ce este studiata, cititorul care are de solutionat o problema, trece la folosirea echipamentelor exact cum sunt descrise acolo si urmarind pas cu pas indicatiile, cu siguranta obtine ceea ce are nevoie. Este cartea de care orice practician are nevoie si valoarea ei este data de faptul ca autorii stiau foarte bine despre ceea ce scriu, punand pe primul plan cititorul caruia trebuie sa-i ofere tot ce acesta are nevoie. Sunt descrise principiile, sunt descrise mecanismele si apoi sunt prezentate solutii pentru probleme reprezentative. Am invatat dupa aceasta carte si am apreciat-o foarte mult si ca mine au fost multe generatii de studenti care au aprofundat partea de mecanografie de acolo, pentru ca mai existau si alte lucrari despre masinile de calcul de birou. Cine are curiozitatea sa se aplece asupra cartii va constata ca nu este cu nimic mai prejos decat carti aparute in marile edituri ale lumii. Probabil difera numai calitatea hartiei, mai putin velina in cazul cartii autorilor romani. Cartea avea cateva pagini cu niste tabele care trebuiau celor ce doreau sa lucreze efectiv si tocmai de aceea unii gaseau de cuviinta sa le rupa. Asa ca atunci cand completai fisa de imprumut si bibliotecara iti dadea cartea, te atentiona sa verifici ca exista acele tabele. Sau din proprie initiativa trebuia verificat. Daca lipseau, bibliotecara scria pe fisa ca tabelele sunt lipsa. Daca studentul omitea sa verifice si daca pe fisa nu scria nimic si daca bibliotecara la inapoierea cartii constata ca lipsesc tabelele, studentul nevinovat dar neatent sau lipsit de vigilenta, era sanctionat pentru ca i se facea un referat deloc magulitor care ajungea la decanat, aratandu-se ca respectivul a distrus o carte. Daca iau in calcul cartile de la alte discipline, cartile dupa care se invata erau preponderant litografiate in ASE. Daca existau carti tiparite, acestea isi pierdusera actualitatea. In zona economica erau de baza documentele PCR. Ori in 1965 murise Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar cartile tiparite erau intestate cu citate din cuvantarile defunctului. Congresul PCR a ales pe pozitia numarul 1 pe Nicolae Ceausescu, personaj care avea si el cuvantari publicate de toate ziarele si bineinteles ca lucrarile economice musai trebuiau sa includa si zicerile sale. Asa se explica retragerea cartilor tiparite inainte de 1965 si pana la inlocuirea lor cu alte carti tiparite in edituri, litografia ASE a muncit din greu, scotand carti de organizare, de contabilitate si de economie politica, dactilografiate si legate cu coperti albe, dintr-un carton absolute modest. Nu aratau ele bine, dar aceste cursuri universitare erau ingrijit facute si studentii aveau dup ace invata. Pentru rapiditatea actualizarii era moda fasciclolelor care contineau numai anumite teme care ulterior se constituiau capitol ale cartilor publicate in edituri.
Cartile de statistica litografiate erau superbe pentru ca aveau formule complicate, indicii fiind dactilografiati de niste doamne secretare adevarate artiste, iar semnele de suma erau scrise de mana. Daca se gresea la un cuvat, corectiile se faceau cu vopsea alba de zinc si trebuia asteptat mult pana aceasta se usca foarte bine. Acele corectii se vedeau la litografiere si era de dorit sa fie cat mai curat dactilografiat orice material. Era in secretariatul Centrului de Calcul doamna Stanciu, o dactilografa foarte priceputa de la care am invatat sa pun si indici jos dar si indici in partea superioara din miscarile carului masinii de scris. Toata lumea vorbea de cursul de organizare al profesorului Vagu, de cursul de statistica al profesorului Mircea Biji, de cursul de economie al progesorului N.N. Constantinescu si de cursul de contabilitate al profesorului Puchita. Sunt sigur ca si studentii primei promotii au avut placerea de a studia dupa cartile acestor mari profesori.

revenire

3.4 Profesorii

Prima promotie de studenti a beneficiat de profesorii cei mai buni astfel incat in carnetele lor de student figureaza in dreptul notelor obtinute la examene semnaturi ale unor personalitati precum Nicolae RACOVEANU, Edmond NICOLAU, Valeriu PESCARU, Vasile BITA, Grigore GRAMA, Dragos VAIDA dar si profesori de exceptie din catedrele de specialitate ale Academiei de Studii Economice.
Multi dintre profesorii din acele vremuri erau mult diferiti de cei din perioada neagra a ceausismului dar si de cei din ziua de azi pentru ca:
- Proveneau dintr-o perioada de formare bazata pe manuale traduse din limba rusa
- Invatau limba rusa cantand asa cum era o emisiune zilnica la radio
- Ascultau emisiunea AICI MOSCOVA tot la radio Bucuresti
- Recitau poeziile stupide ale lui A. Toma si ale Veronicai Porumbacu
- Invatasera facultate pe puncte
- Stiusera pe dinafara scurta lui Stalin
- Creditau colectivizarea ca process natural
- Cantau cu smerenie imnul de stat cu Infratit fi-va vesnic . . .
- Traisera in copilarie vremea marii foamete din 1947
- Detestau imperialismul moribund
- Nu-si inchipuiau ca viata exista si intr-un alt mod de egalitate in bogatie
- Vedeau comunismul in antiteza cu capitalismul
- Nu intelegeau ca productivitatea muncii si calitatea sunt cheia capitalismului
- Citeau prea mult din ziare cuvantari de la plenare si congrese
- Credeau in socialismul victorios in lupta dintre cele doua lagare
- Sustineau continuarea sapaturilor la Canal si recoltarea de stuf cu detinuti politici
- Nu erau deranjati profund cand pe strazi marsaluia cizma sovietica
- Isi doreau sa mearga la mausoleul lui Lenin.
Am cunoscut si astfel de specimen dar n-am avut parte decat de vreo doi-trei si ma felicit. Chiar daca nu o aratau pe fata, multi dintre profesori traiau teama zilei de maine, caci printre ei erau si oameni care fusesera luati cu duba securitatii in miez de noapte si pana a fi dovediti ca nevinovati si eliberati au trait clipele cele mai dramatice din viata lor, clipe despre care erau sfatuiti sa nu vorbeasca niciodata, daca. Unii dintre acei profesori, chiar daca aveau limitele lor autoimpuse, mergeau in biblioteci si citeau carti venite din Vest, caci comunismul nu facea economii cand era vorba de a combate capitalismul cu propriile arme. Numai ca dupa ce se documentau, toate teoriile lor erau de un simplesm revoltator. Imi amintesc de o carte care il facea praf pe Radulescu-Motru, scrisa de un tanar L.G. Am vazut carti scrise de niste personaje care identificasera o serie de erori si neconcordante in Biblie. Dar si in zilele noastre stiu un istoric du doctorat in USA despre comunismul lui Ceausescu, o abordare care mi-a adus aminte de doctoratele in lupta de clasa de la Moscova cand tematica se referee la grevele de la Lupeni, iar autorii, dintr-o eroare regretabila nu aveau diploma de bacalaureat. Adica dupa doctorat, acestia reveneau in tara sa sustina bacalaureatul. Comic, nu? Dar am vazut si profesori fara doctorat care au condus teze de doctorat. Erau vremuri cu susul in jos.
Am avut profesori mari pentru ca Manea Manescu a impus o regula extrem de dura in a trimite sa predea cursuri si sa coordoneze activitati de seminarii pe cei mai buni profesori din ASE. Ma gandesc la faptul ca Manea este un derivat infrumusetat de la manios si sunt sigur ca pentru a scapa de mania posesorului acestui nume, toti cei care primeau sugestii, nu ordine, se executau ca si cum sugestiile erau mai mult decat niste porunci dictate cu voce mai puternica decat tunetele urmate de traznete devastatoare.
Il voi evoca aici pe profesorul Vasile Nechita, om de vasta cultura, provenind de la catedra de Economie Politica. In acele vremuri erau doua volume de economie, care cantareau destul de mult pentru ca:
- Erau copertate in carton dens
- Aveau multe pagini
- Hartia era de foarte buna calitate
- Nu mai erau noi
- Contineau citate din Hrusciov si Dej
- Aveau un grad de utilitate redus datorita uzurii morale.
Se zice ca moartea stapanului este bucuria nebunului. Nu este departe de adevar aceasta zicere pentru ca tot poporul se saturase de platitudinile din cuvantarile lui Dej si toti doreau un altceva. In naivitatea lor, ei credeau ca noul secretar general va depasi limba de lemn. Pentru un moment chiar incepusera se se miste lucrurile. Numai ca fauritorii de discursuri erau aceiasi, fara a fi stilisti, fara a manui metafore si fara a vorbii in dodii. Asa ca rapid, sa zicem dupa discursul de detasare din 21 august 1968, cand a fost condamnata invazia Cehoslovaciei, frazele folosite la plenare, congrese sau ori de cate ori Nicolae Ceausescu avea prilejul, se repetau jenant de nemodificate, pentru a arata ca esenta socialismului dambovitean este altceva, este perena si are o incarcatura absolut mioritica in multilateralitatea ei criptata. Niciodata nu am sa-mi explic faptul ca un tata isi inregistreaza in 1918 si in 1924 doi dintre baietii sai cu acelasi prenume, Nicolae. Inteleg ca exista parinti care doresc perpetuarea prenumelui lor, asa ca nu mi s-a parut excentrc faptul ca Niclae i-a zis Nicu fiului sau in 1951. Astrele au harazit ca in cartile de economie politica scrise ceva mai tarziu de momentul in care Nicolae Ceausescu a fost uns secretar general, sa contina citate copioase din sporovaielile acestuia cu nemiluita. Si programele analitice erau construite in acest sens. Profesorul meu de economie politica a avut intotdeauna eleganta de a ocoli hatisurile intinse de propaganda comunista, desi el preda ceea ce atunci se numea economia socialista, adica temele din cel de al doilea volum al disciplinei de Economie Politica. In anul intai se preda economia capitalista si in anul al doilea, economia socialista. Profesorii care scrisesera primul volum, cu care am discutat cand si eu lucram in invatamant erau fericiti ca soarta fusese generoasa cu ei pentru ca totul era pus la punct acolo de batranul Marx si ei nu-i ieseau din cuvant nici lui si nici lui Lenin. In schimb cei care lucrasera la volumul al doilea aveau de navigat in ape volburoase, unde stanci nimicitoare ii pandeau la tot pasul. Vasile Nechita era profesorul care venea in fata noastra si am remarcat ca:
- Nu dadea citate din nimeni
- Nu reproducea documente tiparite in Scanteia
- Punea problemele corect
- Arata ca este foarte mult de muncit in socialism
- Punea accent pe rolul cercetarii in dezvoltarea economica
- Interpreta nuantat chiar legea fundamental a socialismului
- Etapiza intr-un mod personal evolutia socialismului
- Exista nenumarate opinii ce trebuie ascultate
- Il pomenea pe Lenin de foarte putine ori
- La el politica era ceva si economia altceva
- Nu amesteca lucrurile si argumenta clar si serios totul
- Evita folosirea lozincilor
- Vorbea fluent, fara a fi catalogat ca stapaneste limba de lemn
- Era foarte punctual si politicos
- Vorbea calm, fara ridicari de ton, iar glumele lui erau foarte bine plasate.
Mult timp i-am multumit in gand acestui profesor caci de la el am deprins analiza de situatii si generarea de variante, scenarii cum se zice acum. In economia socialista contradictiile nu existau si faptul ca profesorul NN Constantinescu, devenit dupa revolutie academician scrisese si publicase in 1973 cartea de 327 de pagini in Editura Politica, actualmente Humanitasul lui Gabriel Liiceanu, intitulata CONTRADICTIILE IN ECONOMIA SOCIALISTA, mi-a aratat ca inca din deceniul precedent erau discutii teoretice legate de subiectul cu pricina. Sa nu uitam ca editura Humanitas a publicat in editii de lux in limbile romana, engleza si franceza la 35 de lei in anul 2008, Povestea povestilor de Ion Creanga, contribuind major la corectarea imaginii noastre in lumea civilizata, nemaiexistand ceva mai bun de publicat care sa ne reprezinte.... Dar sa revin la profesorul Constantinescu care enumera o serie de contradictii dar imi amintesc din tonalitatea profesorului meu Nechita, ca inca din iarna lui 1967, zambind, puncta mult mai multe discordante legate de forma de proprietate, muncitori si obiective, aratand ca nimic nu este colorat in roz. Cand a zis ceva despre caracterul planic si proportional, mai ales legat de necesitatea de a face corectii, am crezut ca nu este adevarat si ca de la catedra din sala 601 vorbeste nu un om, ci un spirit care bantuie o realitate diferita de ceea ce stiam eu atunci si care s-a vazut ca nesupravegheata duce la implozia socialismului, anuntata chiar de Lenin care a zis ca daca productivitate nu e, nici socialism nu e. Profesorul Vasile Nechita insista ca trebuie intreprinderile socialiste sa faca pe dracu-n aptru sa-si tripleze productivitatea. El zicea cu alte cuvinte caci era un elegant, un delicat, un educat si un adevarat professor. Multi ani mai tarziu, intr-un context privat la un botez unde eram nas, l-am intalnit pe profesor si abia atunci am inteles sintagma: ni s-a dat, am luat. Era forma lui de a ironiza ceea ce se intampla cand partidul spunea ca da case, ca da salarii, ca da cadouri copiilor de Mos Gerila, ca ofera burse tinerilor, de parca partidul producea ceva, de parca partidul era o fabrica de detonate. Partea a doua cu luatul arata ca nimeni caruia i se oferea ceva nu avea dreptul de a refuza, caci refuzul era interpretat ca disidenta, ca atitudine potrivnica partidului, impotriva oranduirii de stat, adica se lasa cu puscarie politica. Dupa 1964 nemaiavand detinuti politici, cine indraznea sa se opuna regimului avea parte de o inscenare perfecta si aparea drept un marunt borfas care trebuia pedepsit exemplar, pantru ca pentru o gainarie marunta se da 5 ani, iar pentru o delapidare barosana fie se da cativa ani, fie se mergea in fata plutonului de executie ca in Secretul lui Bachus, film dupa faptele reale ale lui Stefanescu. Oricum ce mi s-a dat, am luat dar ce mi s-a luat, luat a fost. N-am regretat, caci degeaba as fi regretat. N-am suferit caci degeaba as fi suferit. Nici n-am asteptat sa se intample ceva, caci mamaliga explodeaza, dar nimeni nu stie cand.
La orele noastre de cursuri sau de seminarii veneau multi cercetatori din Centrul de Calcul mai ales pentru disciplinele de informatica sau de matematici aplicate in economie. Erau foarte tineri si se vedea acest lucru dupa cum tineau creta in mana si dupa cum ne vorbeau, mai ales atunci cand noi eram studenti in ultimul an, mai iscoditori sau mai incisivi. Trebuie sa remarc faptul ca toti veneau cu lectia invatata. Nu improvizau nimic si totul era cronometrat incat atunci cand se auzea soneria si se termina cursul sau seminarul, ceea ce ei isi propusesera sa ne invete, era incheiat. Rareori profesorii din acea vreme ne retineau si dupa pauza, iar cei care o faceau isi cereau mii de scuze. In mintea mea, un professor care mananca pauza studentilor nu se respecta nici pe el dar nici pe student. Am cunoscut un professor pe vremea lui Ceausescu care halea ca nestulul si din cursurile altora. A si fost senator din partea FSN-ului. Venea la tine inocent ca un trandafiras si te ruga sa-i permiti sa schimbi un curs cu el ca are o plecare in strainatate la un congres sau vrea sa dea o lucrare sau insira un alt motiv. Facea acest lucru cu mai multi profesori mai tineri si mai de dus cu zaharelul. Din politete, tinerii isi exprimau acordul. El capata astfel cam 4-5 cursuri in plus. Cand tinerii veneau la el sa reprogrameze inlocuirea, respectivul, suficient de nesimtit, partinic, indoctrinate si galagios te privea si nu-si mai amintea nimic. El credea ca toti au memorie scurta ca el si cand in anul urmator incerca sa aplice metoda din nou, daca gasea pe altii OK dar stiu ca eu l-am repezit. Deci: profesorii mei nu recuperau cursuri, nu amanau seminarii, nu-si trimiteau inlocuitorii nici la cursuri si nici la seminarii. Mai mult, existau condici si erau obligati sa faca prezenta studentilor si sa semneze in condica data de seful de grupa. Imi face placere sa-i amintesc aici pe cercetatorii Vasile Ionesacu, Ioan Dumitrescu, Stefan Mustatea, Radu Stroe, Weiss Gheorghe, Alexandru Vinea si Moise Alter. Aveau un aer distins de parca veneau dintr-o alta lume, mai ales prin faptul ca purtau niste halate albe ca medicii de spital. Pe mine albul m-a impresionat dintotdeauna caci l-am asociat curateniei, puterii si inteligentei sclipitoare. Cei care au ceva de ascuns, sunt mediocri, au neclaritati si sunt ambigui umbla ponositi, mototoliti si imbacsiti. Cand un om are multa practica in spate, stie sa spuna exact ceea ce trebuie si studentul invata de la el toate tainele scrierii programelor, caci pe mine acest lucru ma interesa. Imi aduc aminte ca a venit odata sa conduca un seminar un tinerel suficient de obraznic, care a pictat pe tabla cum ca noi sa calculam integrala din e la minus x patrat de x, de la minus infinit la plus infinit. Am scris in cuvinte din cauza ca aici nu vreau sa scriu formule. Nu vreau si gata. Toata lumea stia ca integrala este radical din pi si se calculeaza facand niste artificii. Fusesem dat afara de la gradinita pentru asta. Noi nu l-am iertat ca ni s-a adresat odata cu prostilor! si l-am facut sa plece cu integrala cu tot de n-a mai venit in vecii vecilor sa dea ochii cu noi.
Mai imi aduc aminte cu mare placere de un moment in care un tanar numit Stelian Niculescu a dat examen pe post de asistent la noi in ASE si proba practica de programare i-a revenit sa o sustina cu grupa mea. Stiu ca n-a profesat la noi niciodata, ci pe alte meleaguri. Dar am avut ocazia sa stau in acele vremuri de vorba de mai multe ori cu domnia sa. Isi amintea de raspunsurile date de mine la acea proba de concurs. N-am discutat niciodata nici despre cartile sale de FORTRAN, nici despre morisca cu manualele de liceu si nici despre limbajul de descriere a algorimilor, acel LDA despre care nu am avut niciodata o parere excelenta. Un limbaj intermediar, mai complicat decat limbajul de programare are fundamente subrede si faptul ca nimeni nu foloseste asa ceva dintre programatori sau dintre cei care scriu specificatii, spune totul. L-am mai vazut si dupa anul 2010 dar numai in trecere, fara a fi in postura sa-l opresc si sa stam de vorba. Amintirile ma urmaresc, vorba cantecului lui 3SUD EST si neavand puterea sa uit sirul de lucruri rele, mai bine evit.
Este de interes cred faptul ca Manea Manescu a solicitat si obtinut ca pentru cursurile de natura tehnica sa predea pe cei mai buni profesori dei IPB si si-a vazut visul cu ochii. Profesorii din Politehnica erau altfel decat profesorii din ASE pentru ca:
- Aveau niste discipline in vare vorbaria lipsea
- Desenau multe scheme si erau rigurosi
- Scriau formule si stiau ce este un radical
- Nu pomeneau niciodata despre cuvantari si documente de partid
- Nu vorbeau de avantajele legilor fizicii in communism
- Aveau cursurile foarte bine structurate
- Desenau scheme pe tabla folosind crete colorate
- Scriau frumos pe tabla bine impartita
- Aveau pozitie impecabila de sportivi
- Vorbeau cu masura, egal, fara ridicari de ton
- Faceau evaluari corecte si nu amenintau.
Imi amintesc cum la un curs de Socialism Stiintific profesoara l-a vazut pe un coleg citind o carte de beletristica, drept care respectivul a si ramas repetent. Profesorii din Politehnica erau cu cursul in cap si nu cu capul in curs. La orele lor nu m-a apucat niciodata cascatul, asa cum mi se intampla la unele cursuri care in orar picau sambata de la 18 la 20. Stiam de la o ora de limba rusa din liceu ca este molipsitor cascatul si atunci cand cursul ma plictisea prin platitudine, repetitivitate si banalitatea continutului, evitam sa privesc in jur sau chiar la colegul de banca, pentru ca inevitabil toata lumea casca si atunci si eu m-as fi suspus unui supliciu cautand sa nu adorm stiind ca am un sforait deranjant. Si asistentii care veneau la seminariile ce urmau cursurilor de la disciplinele tehnice erau persoane foarte serioase. Stiau carte si daca primeam probleme de solutionat, aveau cel putin doua variante diferite de a le rezolva. De fiecare data, cu intelegere construiau un sistem de ipoteze si dupa care treceau la scrierea de variabile, construirea logica a formulelor si abia dupa aceea erau introduce valorile numerice. Se lucra cum se zice, inginereste. Acesta este si motivul din care m-am obisnuit sa nu invat nimic de dinafara si sa solutionez problema asa, inginereste, chiar daca nu sunt inginer. Am in carnetul meu de note semnaturile unor foarte mari profesori ingineri si sunt mandru ca le-am fost student. Chiar sunt de invidiat ca in carnetul meu de student se afla semnaturile profesorilor Grumazescu, Alexandru Popovici, Nicolae Racoveanu, Edmond Nicolau, ingineri de exceptie, de la care am invatat multe din cate stiu inca si azi. Am in carnetul de student si semnatura marelui matematician Dragos Vaida. Fiind putini in serie, nedepasind 60 de suflete, cursurile se desfasurau in sali de dimensiune medie si atmosfera era alta decat in marile amfiteatre unde ne reuneam cu colegi de la alte specializari pentru discipline de filosofie, management sau socialism. Noi cei de la Mecanizare ne consideram altfel si faptul ca faceam in scoala electronica doi ani, mecanica doi ani si cat cuprinde matematica, ne indreptatea sa ne pozitionam pe un alt taram. Toata lumea stia ca avem profesori alesi dintre cei alesi si acest lucru creia o aura deasupra capetelor noastre numai din faptul ca avem privilegiul de a audia cursurile unor celebritati, iar dupa examene sustinute in fata acestor mari profesori prestigiul celor care promovau era imens. Atmosfera de examen cu bilet tras, cu trei subiecte si unde ideia de a copia nici nu intra in calcul, impunea o pregatire serioasa ce nu se limita la saptamanile de presesiune. Asa se explica de ce salile de lectura erau arhipline si de ce laboratoarele cu tehnica de calcul erau suprasolicitate. Imi amintesc de rigla de calcul. Acum nici nu se mai aminteste nici in cartile de istorie a informaticii de ea. Pentru noi rigla de calcul a fost marele test si era inghesuiala in laborator pentru a prinde un astfel de instrument pentru a exersa inainte de examen. Tot asa se punea problema si pentru aritmometru dar si pentru masina de perforat cartele. De atunci am ramas cu meteahna ca nu trebuie sa ma uit la un student decat cum isi aseaza degetele pe tastatura pentru a-mi da seama cata programare stie. Imi amintesc de o tanara care avea niste unghii naturale, caci atunci nu erau unghiile false inventate, atat de mari incat nu avea cum sa-si tasteze programul. Nerezolvand subiectele practice nu a obtinut nota de promovare. Abia la reexaminare s-a convins sa-i taie unghiile. Tot asa imi amintesc cum un tanar care spunea ca mananca C pe paine, cand s-a aflat in fata calculatorului tasta litera de litera asemenea unei dactilografe promovata exclusiv prin insusirile sale fizice, care se afla in fata unei masini de scris si se zbuciuma sa scrie un text cautand literele pe sub birou. O singura data m-am inselat. Era un ofiter care invatase limbajul de asamblare fara sa aiba calculator. Nu stia sa tasteze, nu stia nimic daca era pus in fata calculatorului. Cand insa s-a apucat sa scrie pe hartie si sa simuleze pe hartie cum s-ar rula programul, am ramas ca la dentist. Omul stia totul. Stia cum se pozitioneaza indicatorii de conditie. Stia cum se modifica continutul registrilor si stia ce intreruperi se activeaza. Cand i-am facut modificari pe textul sursa, deja m-a impresionat caci mi-a zis si care era codul de eroare. Era studentul perfect. Cu greu i-am convins pe colegi sa-i acordam nota zece, dar am reusit. Rar se intampla sa am de-a face cu studnti de-a dreptul geniali. Cu el am avut acest privilegiu rarissim. Nu vreau sa fiu nostalgic dar pe vremea mea profesorii nu dansau de la o disciplina la alta. Foarte tarziu l-am auzit pe un coleg care zicea ca el ar fi in stare sa predea inclusive medicina. Se lauda ca teancul de carti scrise de el ii depasesc inaltimeacorpului, nefiind un scund. Numai ca am vazut carti ale lui la Cluj la Bilioteca Universitara la raftul de glume matematice. In acele vremuri era o diviziune a muncii, caci in comunismul foarte tarziu s-a vorbit de policalificare de facultati care sa ofere specializari largi. Am credinta ca performanta se obtine prin aprofundare si nu prin labartare. Mie, un ins care vine si-mi zice ca stie retele, compilatoare, C++, Java, retele neuronale, algoritmi genetici, cloude computing, cercetari operationale, teoria optimizarii, hardware, contabilitate, ma convinge ca este neserios si nici nu mai continui sa dialoghez cu el. In schimb daca vad un om care este aplecat pe o problema si studiaza acea problema dar incearca sa vada si alte aspecte legate tot de problema respectiva, il voi aprecia foarte mult. Asa erau profesorii mei diin vremea studentiei mele. Erau oameni de inalta tinuta, cu cunostinte temeinice si care tot ce stiau verificasera in practica. Ei nu recitau, nu imitau, nu reproduceau, nu plagiau, nu se gudurau, ci treceau prin filtrul lor totul aratand ca gandesc, ca au picioarele bine infipte in domeniile lor si ca sunt dispusi tot timpul sa aprofundeze intr-o arie foarte bine delimitata. De aceea i-am respectat foarte mult pe profesorii mei, pe marii mei profesori. Am avut in memorie gesturi facute de profesorii mei pe cand eram student, gesturi pe care nu ai cum sa le uiti vreodata si am sa enumar cateva:
- Raspunsul la salut al profesorului care isi scoate palaria pe strada, cu inclinarea capului, folosind o formula protocolara in care incape si numele meu;
- Invitarea in cabinet la o anumita ora pentru a purta o discutie despre un subiect stabilit si pentru a evalua stadiul in care ma aflam cu elaborarea lucrarii de diploma al caror coordonator era profesorul;
- Imprumutarea de catre profesor a unei lucrari in manuscris elaborata de acesta fara a-mi adresa macar rugamintea de a nu o pierde, stiut fiind faptul ca intre student si profesor era atat respect reciproc, dar si incredere reciproca;
- Acceptarea ideii ca exista situatii in care trebuie profesorul sa reia anumite aspecte din curs daca studentul manifesta reticente legate de intelegerea unor detalii, pentru ca acesta stia ca unele lucruri sunt dificile si trebuie insistat pe ele;
- Formule de adresare care nu au continut niciodata la marii profesori cuvinte grele sau nepotrivite, ci din contra, acele cuvinte extrem de bine alese din care sa rezulte atitudinea profesorului, nivelul sau de intelegere si in mod deosebit gestionarea distantei sale fata de student, astfel incat sa-si atinga obiectivele stabilite.
Consider important ca azi sa se produca acel reviriment care sa reaseze raporturile student-profesor pe baze solide, care necesita un efort considerabil din partea profesorilor care trebuie sa inteleaga ca ei sunt cei care au rolul de formatori atat in plan professional, cat si in plan uman. Specialistul in informatica economica este acela care stie bine programare, analiza dar care are sau ar trebui sa aiba si character. Un absolvent cu carente de comportament fata de client nu este niciodata calificat de acestia ca fiind un bun specialist. Acum zicerea branza buna in burduf de caine are echivalentul iesi afara, cautam pe altul mai bun decat tine. Sunt situatii in care studentul are nenumarate motive sa-i multumeasca acelui professor cu care colaboreaza mai mult daca si numai daca profesorul i-a spus si niste secrete despre cum sa invete sa asculte, cum sa puna intrebari si cum sa respecte pe cel din fata lui, care beneficiar se numeste. Exista o poezie care glasuieste cam asa:

Carte frumoasa cinste cui te-a scris
Incet gandita, gingas cumpanita,
Esti ca o floare anume inflorita
Mainilor mele, care te-au deschis.

si care ma duce cu gandul la acele manuale trudite, tiparite de marii mei profesori, in care am regasit intelepciunea lor si mai ales dorinta de a ne invata ceea ce ei stiau foarte bine, comparativ cu ceea ce se scrie acum pentru a obtine puncte pentru promovare, caci punctele depind de editura, de numarul de autori si de numarul de pagini. Cu cat mai mult, cu atat mai bine, ca in cantecul proletcultist in care un vers zicea ceva de zi de zi mai mult carbune, mai sus, tot mereu mai sus. Si eu am avut si inca mai am tentatia unei monumentalitati bolnavicioase cultivate de cand am pus mana pentru prima data pe cartea de istorie a lui George Calinescu dar si cand am vazul la muzeul Golestilor intr-o vitrina o carte foarte, foarte mare. Desi ar trebui sa ma dezbar de chestia aceasta, pentru ca miroase a megalomanie, in mediul virual pentru ca nimic nu are forma si dimensiuni, exista riscul diluarii si al disproportiilor. Sper ca studentii sa nu suferit accidente severe daca le-a cazut pe picior unul din volumele de STRUCTURI DE DATE tiparit in 2008, rezultat al unei ambitii de a pune la un loc pe toti cei mai buni slujitori ai domeniului structurilor de date din aria informaticii economice. Cartea a si luat premiul Academiei Romane pe domeniul informatica. Acum regret ca nu m-am gandit la cei care erau slujitori ai domeniului in invatamantul nostru superior, ceea ce ar fid us la o lucrare in trei volume. Cred ca daca extindeam la intreaga planeta, acum as m-as fi laudat cu o lucrare in o suta de volume. Daca zaboveam mai atent si identificam forme inteligente de viata care, desigur nu aveau cum sa nu fie preocupate de structuri de date, acolo pe alte planete, numarul volumelor ar fi crescut cam cu trei ordine de marime, spre gloria noastra a pamantenilor din Vitan. Dar sa ne trezim la realitate si sa pastram proportiile. Cartile profesorilor mei erau exact ceea ce ne trebuiau noua si niciodata nu le-am considerat maculatura, asa cum fac multi tineri in ziua de azi, cand Internetul bate viata banala a procesului de documentare folosind mijloacele clasice. Acum este o alta cultura bazata pe o alta filosofie si nici cartea nu mai este ce a fost, cu un pdf fara greutate, immaterial, volatil si cu semne de intrebare legate de CR, viata are alte coordonate. Este o mare diferenta de viziune si de abordare. Cum lumea merge inainte si nu inapoi, avem dreptul numai sa intoarcem capul spre trecut, fara a fi nostalgici, ci numai curiosi intrebandu-ne cum de a fost posibil asa ceva atat de nasol.
revenire

3.5 Absolventii

Prima promotie nu a fost numeroasa. Au absolvit 25 de studenti. Tineri, pentru care repartitiile guvernamentale au fost extrem de generoase, intrucat numai cine nu a vrut nu a ramas in Bucuresti. Trei dintre absolventi, Valer ROSCA – seful de promotie, Doru TAGANEA si Constantin Gelu APOSTOL au ramas in invatamantul superior, pe pozitii de asistenti stagiari. Valer ROSCA s-a indreptat spre programarea calculatoarelor, Doru TAGANEA s-a indreptat spre cibernetica economica si Constantin Gelu APOSTOL a activat in domeniul analizei si proiectarii sistemelor informationale si a sistemelor informatice. Cei trei si-au sustinut doctoratele in mod stralucit, au urcat toate treptele universitare devenind profesori si au fost fauritori de scoala in domeniile in care s-au manifestat. Tot din promotia aceasta Margareta PENCEA, Constantin HIRTU, Nicolae MANEA au primit repartitie in Centrul de Calcul al Catedrei de Cibernetica Economica, remarcandu-se fiecare in laboratorul in care a cercetat, ca personalitati dedicate descoperirii noutatilor si dezvoltarii de proiecte de importanta deosebita pentru platformele industriale care primeau asistenta de inalt nivel stiintific in solutionarea de probleme de modelare, de optimizare sau de gestiune a productiei folosind sisteme in care bazele de date erau fundamentale.
Absolventul Alexandru BRODEALA foarte apreciat de profesorii care lucrau si la Central de Calcul al DCS a mers sa munceasca la acel Centru de Calcul ca programator si de fiecare data cand erau sedinte de subcolectiv de informatica si Alexandru BRODEALA in calitatea sa de cadru didactic asociat venea la sedinte, primea aprecierile sefilor lui, care erau si responsabili de discipline de informatica la sectia de Mecanizare si Automatizare a Calcului Economic. Tot la central de Calcul al DCS a fost repartizat si Emil RADULESCU, pe care l-am intalnit de multe ori, amandoi locuind in acele vremuri in cartierul Berceni. Emil era un baiat asezat, harnic si lucra cu multa daruire. De cate ori mergeam la DCS si il intalneam schimbam cateva cuvinte si ma luminam rapid in legatura cu ce se intampla in informatica romaneasca, pentru ca ora exacta in informatica reala o dadea Centrul de Calcul al Statisticii. Ironic, se zicea DCS de pe langa Caru cu Bere, avand in vedere ca si DCS si restaurantul se gaseau pe strada Stavropoleos. Cand veneam la sesiunile stiintifice organizate la DCS ii intalneam nu numaqi pe Brodeala si pe Radulescu dar si pe alti absolventi din promotiile de dupa mine, cu care locuisem in studentie la aceleasi camine de la Agronomie. Absplventul primei promotii Nicolae SURUGIU a ales sa lucreze in armata si l-am reintalnit cand si eu am facut stagiul militar, el fiind un elev al scolii de ofiteri din Focsani, despre care toata lumea avea numai cuvinte de lauda. Absolventii Marius PANDURU, Elena GRIGORE si Filofteia BAJENARU au fost repartizati la central de Calcul al MFA si ori de cate ori mergeam la Conferinte de informatica la Academia Tehnica Militara, aveam placerea sa-i intalnesc. Tanarul absolvent Ion NICOLAE a lucrat la Centrul de calcul de la Academia Stefan Gheorghiu, fiind foarte apreciat acolo pentru performantele sale de programator. Aceasta prima promotie s-a dovedit a fi extrem de bine primita de Centrele de Calcul si ca dovada a performantei speciale a absolventilor sta marturie faptul ca din 25 de absolventi 6 dintre ei si aici ma refer la Constantin Gelu APOSTOL, Filofteia BAJENARU, Constantin HIRTU, Margareta PELAGHE, Valer ROSCA si Doru TSAGANEA au obtinut titlul stiintific de doctor in stiinte, ceea ce in acele vremuri se obtinea cu dificultate, dupa o munca asidua de cercetare, stacheta exigentei fiind ridicata la cote extrem de inalte.
Cu Nicu Surugiu am facut armata la Focsani, dupa cum am mai aratat si am numai amintiri placute de acolo. Sa povestesc doua moment in care el a fost actorul principal.
Prima intamplare a avut loc chiar in prima zi de armata, pe platou, cand ofiterul B. a dorit sa ne invete salutul. Ne-a aratat el cum se tine chipiul cum se ia pozitia de drepti si cum se zice. Adica: tovarase gradul, sunt elevul cum te numesti dumneata, m-am prezentat la raport. Ofiterul-a scos in fata plutonului un elev, chiar in persoana lui Nicu Surugiu. Acesta a zis: tovarase gradul, sunt elevul cum te numesti dumneata, m-am prezentat la raport. Bineinteles ca ofiterul a venit cu dealii: nu asa mai tovarase elev; zici si dumneata, tovarase gradul, adica maior, locotenet, colonel, sunt elevul cum te numesti dumneata, adica Popescu, Ionescu, Georgescu, m-am prezentat la raport. Repeta si dumneata, tovarase elev. Elevul Nicu zice: tovarase gradul, adica maior, locotenet, colonel, sunt elevul cum te numesti dumneata, adica Popescu, Ionescu, Georgescu, m-am prezentat la raport. Repeta si dumneata, tovarase elev. Ofiterul fierbea dar nu a gasit altceva mai bun decat sa-l treaca la loc in rand sis a cheme pe altcineva, bineinteles noi ne tavaleam de ras. Ofiterul nu sesizase poanta lui Nicu. A doua intamplare a avut loc in sala de curs, la o ora de finante predate de un colonel plin. Dupa ce colonelul a zis ca la armata salariile se dau o singura data pe luna pe data de intai a fiecarei luni, nu ca in civilie de doua ori, ne-a intrebat daca am inteles. Elevul Nicu a ridicat mana, s-a prezentat ca la carte. Colonelului ii luceau ochii de fericire ca cineva il baga si pe el in seama. L-a invitat ceremonios pe Nicu sa puna intrebarea si acesta a zis: dar daca intai mai cade intr-o alta zi ca de exemplu 15 sau 16 ale lunii, cum se procedeaza? Colonelul s-a dus repede la regulament, a rasfoit paginile si negasind acolo solutia ne-a zis ca data viitoare ne va da rezolvarea. Noi eram pe sub banci de ras. Asa mi-am facut viata mai usoara si mai frumoasa caci pe langa sport, era foarte greu la armata mai ales ca eram insurat de cateva luni si eram departe de Bucuresti, in izolare.
Si despre colegul Doru Taganea am cateva cuvinte de zis. Doru era un tanar de larga cultura. Cand m-am brodit sa fiu in Busteni si am mers pe munte impreuna am aflat de la el multe chestii. Citea poezie moderna, citea romane care se tipareau cu multa selectie de calitate in editurile noastre unde directori erau mari scriitori. Era si pictor. La un moment dat a emigrat. Inainte de a pleca el a avut o expozitie de pictura pe holul de la etajul intai al Facultatii de Cibernetica. Lucrarile lui erau interesante si mi-a creat impresia unui pictor de vocatie, care avea drumul lui. Culorile lui ma duceau catre pictorii moderni, cu linii bine trasate pentru contururi si culori tari. Acum dupa atatea ani nu mai imi amintesc decat ca tablourile lui nu aveau mari dimensiuni si nici teme sociale. Parca erau naturi statice, peisaje fara complicatii ale detaliilor. Mi-au placut si am discutat indelung cu el despre acele picturi. Nu stiu ce impresie i-am facut eu bagandu-ma in detalii caci studiasem pictura. Sa amintesc ca am dat 100 de lei stransi cu truda din brsusoara mea, pe cand eram in anul intai de studentie, pentru a cumpara volumul de Istorie a artei de Alpatov, carete cu care si azi ma mandresc ca o am. Pasiunea pentru pictura m-a indemnat sa discut cu Doru despre operele lui. Imi amintesc de un numar din ziarul Contemporanul pe care il cumparam cu regularitate ca pe penultima pagina a aparut ceva despre cibernetica si era o poza cu Doru Taganea avand in spate un tabulator. Cand el a plecat din tara se zice ca la sedinta de partid a fost facut cu ou si cu otet de tovarasii de lupta care s-au simtit tradati, abandonati si etc. Dupa Revolutie, Doru a venit in tara si a tinut niste cursuri. Intamplator l-am intalnit pe un hol si am discutat cu el sa-mi zica si mie cate ceva despre posibilitatile existente prin universiattile americane legate de burse PhD. L-am vazut foarte rezervat, ba chiar tonalitatea sa mi s-a parut jignitoare, mai ales ca nu-l angaja cu nimic ceea ce-i solicitam. La momentul in care fiica mea mi-a zis ca la NYU este un professor si mi-a zis numele acestuia i-am sugerat sa-l ocolesca, amintinadu-mi de episodul de pe hol. Si acum daca as avea ocazia sa-l intalnesc, cu siguranta ca tratamentul aplicat ar fi si mai dur. Eu nu accept sa fiu umilit.
Cat am lucrat in Centrul de Calcul si cat timp am avut biroul meu la sala 2320, am avut mici discutii cu domnii Manea si Hirtu, dar cel mai mult am colaborat cu Margot si aici ma refer la Margareta Pencea, care inainte de a se casatori se numea Pelaghe. Margot lucra in birou cu Ioan Catona, un ardelean special pentru care eu am avut un respect deosebit intrucat in programare era mare meserias. Acolo in birou lucra si Cristian Popescu, absolvent de calculatoare la Politehnica, un om cu totul remarcabil, care impreuna cu Catona au scris carti de referinta, carti care si azi trebuie sa constituie modele pentru multi dintre cei ce se dezlantuie in a scrie pentru a acumula puncte ca sa devina fie conferentiari, fie profesori universitari. Margot era specialista in baze de date si imi amintesc cu mare placere discutiile ei cu Ms. Johson de la IBM care era venita cu spor de izolare in Bucuresti si care nu avea voie sa mearga la ski decat in Austria. Ea avea misiunea de a-i instrui pe romani ce si cum cu proaspatul IBM 360 abia achizitionat gratie interventiilor lui Manea Manescu. Margot a fost si la un curs de scurta durata de specializare la Viena. Toata lumea o recunostea pentru realizarile ei in construirea de sisteme informatice in care se utilizau baze de date. Cand a fost un curs pentru central de Calcul al Securitatii staff-ul de acolo nici nu a conceput sa lipseasca Margot dintre cei care predau, desi pe lista unde ea lipsea, lista prezentata acestora erau nume, sa le zic grele, dar nu de talia ei, care se inghesiuiau sa se remarce ca tot romanul care intra in partid sau se ocupa cu ciripitul doar-doar ii va fi caldut si va avea si ceva avantaje. Asa ca fara voia ei, Margot a predat celor care doreau sa dezvolte informatica folosind baze de date, fisierele fiind insuficiente pentru a memora sa zicem 15km de dosare, caci pana la 25km au mai fost exact necesari anii pana la Revolutie. Eu am avut multe de invatat de la Margot desi era mai mare decat mine doar cu un an, pentru ca fix in acel an participase la cursuri organizate de IBM si fusese ea si Cristian Popescu singurii care participasera la teste, in timp ce corifeii ce nu-si mai incapeau in piele fugisera de teste ca sobolanii de pe corabiile care se scufunda. Viata a fost cruda cu Margot dar ori de cate ori am intalnit-o am avut si am si voi avea aceeasi recunostinta si acelasi respect pentru ca stiu cat de mult bine mi-a facut mie si nu numai mie, ci tuturor care ii solicitau ajutorul in ale profesiei de programator. Despre colegul meu cu un an mai mare Hirtu, stiu ca la invatamantul politic punea probleme de inghetau cei care coordonau activitatea si se piteau dupa raspunsuri sterse, fara valoare si fara personalitate, caci sunt sigur ca si ei gandeau cam la fel dar nu aveau curajul sa scoata pe gura marile adevaruri. Ca tot activistul, una zicea maselor si oua rosii ciocnea de Pasti in casa cu familia de parca doctrina comunista era divizibila la doi, una cu nevasta si alta cu amanta. El fuma foarte mult si vorbea putin dar cand zicea, zicea. Seful sau stia ca nu se glumeste cu el si era extrem de atent, pentru a nu da cu bata in balta, scotand la iveala omul intransigent, pus pe judecati de valoare cu criteria pe care ideologia comunista nu prea le accepta. Folclorul zicea multe despre hartu dare u stiu ca scria articole si le scria bine, ca nu se lasa calcat pe bombeu si eu am apreciat oamenii cu coloana vertebrala care nu se incovoaie fara rost doar-doar va face pe placul vreunui sefusor. Cand director a fost un personaj cu grai moldovenesc dar cu grave carente de comportament, stiu ca Hirtu i-a spus cateva si l-a potolit pe acel director, pentru a nu mai bate campii in legatura cu ce fac cercetatorii in timpul serviciului, pentru ca nu cercetatorii aveau pe halat fire lungi si blonde cand ieseau din birou si nu cercetatorii se plimbau pe faleza mana in mana cu june zanute, incat colegii de catedra aflati prin preajma absolut intamplator sau nu, ramaneau siderati. Cand s-a tinut referendumul cu transformarea tancurilor in pluguri, pentru a lupta pentru pace si cei de la comitetul de partid pe ASE se angajasera ca la ora 7 dimineata sa duca rezultatele la CUB, au avut surpriza ca doi cercetatori, Hirtu si Ruxanda vin sa voteze la 12, bulversandu-i pe politruci.
Colegul Manea, absolvent si el din prima promotie de la Sectia de Mecanizare scriu numai ceea ce stiu din articolele si de la prezentarile interesante de la seminariile stiintifice din central de Calcul. A fost o intamplare interesanta. Functia creaza organul se zice in biologie. In societate, zic eu, organul creaza functia. Sa ma explic. Intr-o dimineata, pe cand eram analist in Central de Calcul al ASE, pentru ca abuziv, aluziv si parsiv am fost obligat sa fac si asta desi aveam repartitie guvernamentala pentru invatamantul superior, era mare zarva mare. Se gasisera bombe la sala de climatizare a calculatorului IBM 360, in zona editorului de legaturi ziceau niste civili necunoscuti dar mai ales comic de necunoscatori, chiar penibili. Chestia cu editorul de legaturi mi s-a parut bizara pentru ca fizic, editorul de legaturi nu este un corp langa care sau in care sa fie presarata o bomba. Dar, valva ca forte obscure au facut isprava de a penetra zona aceea de la climatizare, lasand loparte prostia aberanta cu editorul de legaturi, era chiar o treaba grava. Organul creaza functia si asta a insemnat ca a aparut functia de a sta de garda pe trei schimburi pentru a pazi proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie. Din acel moment in Centrul de Calcul salariatii faceau de permanenta de la ora 15 la 22 si de la ora 22 la 7 dimineata. Un schimb era asigurat de cei de la secretariatul Centrului de Calcul. In vanzoleala aceea ca toata lumea alerga de colo-colo, un om era calm. El se numea Nicolae Manea si am impresia ca el intuise ca totul a fost acel joc nevinovat in care cineva vrea ceva si daca vrea trebuie sa se si intample si scopul scuza mijloacele. Deci Securitatea a vrut sa apara permenenta si permanenta a aparut. Ca in cartile ezoterice cand s-a facut zi si a aparut soarele. De unde si morala: Iliescu-apare, soarele rasare. O mica adaptare spre parodiere a poeziei lui George Lesnea prin inlocuirea cuvantului partidul cu cuvantul securitatea ar duce la:

Securitatea e-n toate
E-n cele ce sunt
Si-n cele ce maine vor rade la soare
E-n pruncul din leagan
Si-n omul carunt
E-n viata ce vesnic nu maore.

versurile modificate reflectand nivelul generalizator al cuprinderii fenomenelor de supraveghere si de turnatorie, documentele aratand ca erau solicitati sau se ofereau oameni de toate varstele spre a contribui la cei 25km de dosare care se afla acum in custodia CNSASsi care sunt folositi ca arma impotriva opozantilor. Serviciul Roman de Informatii a fost infiintat in 26 martie 1990, iar ciocnirile violente de la Targu Mures s-au produs in 20 martie 1990. Teoria ca organul creaza functia nu a mai functionat. In schimb legea din biologie a lui Charles Linne conform careia functia creaza organul isi revendica drepturile natural, specific, frumoase si interesante, dupa o revolutie sangeroasa. Linistea lui Manea mi-a transmis si mie un sentiment de detasare si am urcat in birou ca si cum nimic nu se intamplase in acea dimineata, cand multi dintre colegi se speriasera, pentru ca asa le era felul, fie ca era vorba de bombe, fie ca doar se raspandeau zvonuri.. Mai doresc sa scriu cateva cuvinte despre Octavian Lepadatu. L-am cunoscut in biblioteca la sala de lectura 1, fara sa stiu ca era student in anul al IV-lea la Mecanizare. Am avut senzatia ca este ceva mai mare ca varsta decat mine si l-am vazut citind o carte de calculatoare pe care o stiam dar nu-mi imaginam ca exista in biblioteca ASE. Eu am intrat in vorba cu el si l-am rugat sa-mi permita sa ma uit putin pe carte. A fost amabil si mi-a zis ca ma cunoaste de la niste sedinte, de la niste intalniri in Aula Magna si de la camin. Mi-a dat cartea, am rasfoit-o, i-am notat cota. Am mai discutat si in alte dati. Era un coleg mai mare cu un an in facultate, dar era mai mare ca varsta si m-a impresionat faptul ca umbla foarte ingrijit, ras, tuns si cu camasa alba. Il salutam ori de cate ori il vedeam si raspundea la salut. Cand eram la coada la cantina mai schimbam cateva impresii despre literatura din zona calculatoarelor. De la el am aflat de existenta bibliotecii de la etajul al VII-lea din cladirea Centrului de Calcul, biblioteca pe care am frecventat-o ori de cate ori aveam timp. Erau acolo carti care din punctual meu de vedere reprezentau un mare tezaur si nu stiu daca in bunul nostru obicei si acest tezaur nu s-a pierdut caci si celalalt tezaur tot pierdut a fost si tot in focul unei revolutii, desi Lenin garantase intr-un fel reintoarcerea. Disparitia Centrului de Calcul s-a produs numai si numai ca a fost creatia lui Manea Manescu, de parca el era patronul, ocrotitorul si sultanul unui harem, desi acolo se facea cercetare adevarata si acolo lucrau cercetatori adevarati, valorosi, experimentati si cu rezultate reale nu pe hartie sau sechestrate in dulapuri puse sub lacat. Acestui bun coleg trebuie sa-i multumesc pentru intalnirea mea timpurie cu marea literatura, dar si cu marea mea dezamagire. Cand studiam cercetarile operationale mi-a venit ideia ca daca exista modelul liniar cu o functie obiectiv, de ce n-ar fi modele de optimizare cu mai multe functii obiectiv. Am fost incurajat chiar de un professor ca ideia mea este originala, genial, nemaivazuta, nemaintalnita si nemaipomenita. Am tinut-o in mine si bine am facut ca altfel m-as fi compromise ireversibil. La biblioteca de la etajul 7 am gasit cartea lui George Dantzig din 1966, Linear Programming and Extensions, care avea deja discutii legate de programarea multicriteriala. Eram dezamagit dar am plecat intarit cu gandul ca niciodata sa nu ma bazez pe ceea ce am obtinut sau pe o opinie fara sa am o documentare completa de la sursa. Din acel moment mi-a venit ideia cu retinerea pe care o am daca ma gandesc la marele popor chinez care dispune de resurse astfel incat pentru orice problema de pe acest pamant, cel putin 10 oameni de top se ocupa de ea acolo in China. Este exact ceea ce ma face sa fiu foarte retinut in legatura cu ceea ce unii descopera cu prea mare usurinta sau considera ca sunt foarte aproape de a gasi piatra filosofala. Lui Octaian Lepadatu ii datorez maturizarea mea timpurie in ale cercetarii si analizei solutiilor originale si respingerea a tot ceea ce este fals cu nonsalanta si fara suferinta.
Dar absolventi ai Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic au fost si in promotia a doua din care fac si eu parte si in promotia a treia si in promotiile din ceilalti ani care au urmat dupa 1969. Nu am auzit si nici nu am cunostinta sa fie absolventi de-ai nostri care sa nu manance o paine mare, pufoasa, coapta, calda si alba, adica sa nu aiba un job ca lumea si foarte bine platit. Pe toti care i-am intalnit din prima promotie dar si din promotia mea sau din promotia de dupa mine, i-am gasit ca fiind oameni realizati. Daca mergeam la Centre Teritoriale de Calcul sau eram in baze de practica la institute de cercetare, vedeam cum se poarta colegii lor cu cei care absolvisera sectia cu care ma madream pe oriunde ca am absolvit-o si eu. Desi tineri fiind, acestia erau respectati pentru ce stiau sa faca si pentru ce facusera deja. Faptul ca ei aveau temeinice cunostinte economice ii avantaja foarte mult. Un student de la Mecanizare care facea doi ani cursuri de contabilitate, era deja maestru in domeniu, mai ales ca la noi veneau cei mai buni profesori din catedra de specialitate. Un student care facea un an cursuri de management cu marele professor Constantin Pintilie, nu avea cum sa nu fie un bun manager, pentru ca profesorul era un artist si pe mine m-a impresionat cum George Vraca recita Scrisaorea a III-a, iar profesorul nostru de management era un artist care ne facea si pe noi sa deprindem arta conducerii prin exemplul sau divin. Era absolventul A.S. de la noi care devenise un pion de baza in informatica de la TAROM. Si la Arhivele Statului colegul meu de promotie D.P. era o personalitate recunoscuta. La CINOR, director era Jean Muscalu unul dintre absolventii nostri starlucitori. Daca aceasta carte era scrisa acum cativa ani si daca autorul nu eram eu, cu numele lui V.H. s-ar fi inceput fiecare capitol din slugarnicie si dintr-un cult al personalitatii. Dar eu fiind autor, nici nu laud dar nici nu dau cu pietre cand omul este doborat de viata. Imi aduc numai aminte ca nu m-a salutat cand trebuia, desi i-am fost professor. Mie nu-mi place sa merg la intalnirile de 10 sau 20 sau 30 de ani facute de absolventii carora le-am fost professor si care mi-au adresat invitatii. Este acolo momentul de reculegere pentru cei plecati in alta lume si acest lucru ma intristeaza. De aceea nu stiu foarte multe despre absolbentii nostri, nu am o statistica bogata si complete referitoare la absolventii nenumaratelor promotii care mi-au trecut prin mana. Simturile mele spun ca absolventii au fost, sunt si vor fi daca nu buni, macar exceptionali pe piata muncii.
revenire