Tipuri de universitati

Dupa criteriul vechimii, universitatile sunt:
- universitati foarte vechi, care au aniversat de la infiintare cel putin 500 - 700de ani, asa cum sunt Universitatea din Padova, Universitatea din Lvov, Universitatea Oxford si multe altele
- universitati centenare, infiintate acum un secol sau un secol si jumatate, cum sunt foarte multe dintre universitatile din Europa de rasarit sau din America
- universitati noi, cele care au sub 50 de ani de activitate, infiintate de stat sau de persoane private, avand scop reechilibrarea dezvoltarii invatamantului superior in zone geografice mai putin frecventate sau intrarea pe anumite nise de specializari sau de excedent de forta de munca.
Dupa criteriul atractivitatii, universitatile se clasifica in:
- universitati de renume care prin ceea ce reprezinta ele ca vechime, competente oferite si corp profesoral, sunt extrem de atractive si pentru a face fata presiunilor date de numarul de candidati impun criterii riguroase de selectie a studentilor
- universitati care prin drepturile pe care le ofera diplomele celor care le absolva sunt interesante, statul si industria oferind posturi interesante, bine platite, ceea ce le ofera un fel de monopol pe piata fortei de munca
- universitati de elita fie prin corpul profesoral, fie prin criteriile de selectie in raport cu apartenenta la o categorie sociala sau mai precis la disponibilitatea de a plati niste taxe cu un nivel absolut discriminatoriu.
Dupa criteriul complexitatii, universitatile sunt:
- universitati cu grad de complexitate deosebit de ridicat, in care apar specializari in filosofie, medicina, matematica, litere, biologie, geografie, fizica, tehnologii, arta, cultura fizica, drept, economie si constructii
- universitati specializate in care apar numai stiinte economice sau numai educatie artistica sau numai stiinte medicale sau numai stiinte ingineresti sau numai literatura sau numai dreptul
- universitati de complexitate redusa in care apar domenii de succes precum drept, medicina sau informatica sub forma unor domenii cu nivel de ortogonalitate foarte mare.
Dupa criteriul concentrarii exista:
- universitati cu sedii dispersate pentru specializarile ce intra in alcatuirea lor, ceea ce arata si modul in care au fost create ca proces de absorbtie
- universitati cu un campus unic ce includ im mod concentrat pe o suprafata bine delimitate corpurile de cladiri pentru facultati, pentru laboratoare si pentru staff, ceea ce permite obtinerea unui nivel maxim de structurare si de asigurare a dinamicii unitare in timp si mai ales in spatiu.
Dupa criteriul laureatilor premiului Nobel, exista universitati :
- in care predau profesori care au premiul Nobel
- ai caror absolventi au primit premiul Nobel
- in care si predau laureati ai premiului Nobel si au absolventi cu acest premiu
- care nu au profesori si studenti care sa fi primit premiul Nobel.
Dupa criteriul performantei in piata muncii, exista universitati care:
- fabrica diplome ce satisfac orgolii si ai caror absolventi nu au cautare pe piata muncii
- produc absolventi bine pregatiti profesional, absorbiti de piata muncii
- realizeaza pregatirea profesionala in domenii de varf cu profesori ce desfasoara activitate de cercetare in laboratoare proprii si ale caror rezultate se vad
- tin seama de cerintele viitoare ale societatii si dezvolta specializari ce nu impun absolventilor sa se recalifice.


Clasificarea universitatilor

Trebuie pornit de la candidati. Selectia de catre candidati a universitatilkor este data de criterii precum:
- sansa de a gasi un loc de munca dupa absolvire stiut fiind faptul ca piata muncii este influentata de calitatea absolventilor dati de-a lungul anilor de absolventii de facultati si persoanele care se ocupa de HR sunt extrem de atrente asupra informatiilor care circula in piata referitoare mai ales la carentele de pregatire ale absolventilor de universitati, a situatiilor in care diplomele nu au acoperire in cunostinte acumulate de posesorii lor
- usurinta de a obtine o diploma multi dintre tineri fiind doritori sa posede diplome platite, fara a avea cunostintele necesare profesarii a meseriei ce este scrisa pe diploma, datorita modului in care au fost obtinute note la examene; fiind recunoscute multe universitati in lume care ofera diplome contra cost
- distanta fata de orasul de resedinta
- profesia pe care doreste sa o exercite in viitor, intrucat intr-un anume fel vede selectia universitatii cineva care doreste sa continue cariera parintelui sau ce dispune de un cabinet de avocatura sau un cabinet stomatologic si altcineva care vede in profesia aleasa singura cale de a depasi stadiul social al familiei sale
- calitatile fizice si intelectuale pentru ca un tanar care a excelat intr-o ramura sportiva obtinand chiar titluri olimpice sau alt tanar care a jucat in filme cu siguranta va opta sa urmeze cursurile la acea universitate unde el isi va pune in evidenta aceste calitati.
Universitatile au disponibile un numar de locuri impus fie de numarul profesorilor, fie de spatiile unde isi desfasoara activitatea. Ele ofera pentru specializari un numar de locuri. De aceea in final apar indicatori precum:
- numarul de candidati pe un loc si specializarile unde numarul candidatilor este foarte mare arata interesul tinerilor pentru acestea; au fost situatii in care numarul candidatilor a depasit 200 de tineri pe un loc, mai ales in zona universitatilor de arta sau 30 pe un loc in zona universitatilor de medicina
- media minima de admitere, ceea ce arata ca daca aceasta depaseste 9,30 inseamna ca atat calitatea candidatilor a fost foarte ridicata dar si numarul acestora pe un loc a fost foarte mare; exceptie fac situatiile in care in mod artificial, intr-un an se concep subiecte stupid de simple pentru a face diferenta prin frauda a calitatii si atractivitatii
- numarul de sesiuni de admitere sau de prelungiri ale perioadelor de depunere a dosarelor, fapt care arata ca exista o lipsa de atractivitate; incapatanarea cu care conducerile unor facultati aloca resurse si sanse unor domenii fara rezonanta in randul tinerilor, are menirea de a deteriora in timp pozitia universitatilor care dezvolta asemenea practici.
Pentru a usura selectia universitatilor de catre tineri, s-a procedat la introducerea unui sistem de clasificare a universitatilor. In final, apare o lista a universitatilor, din care rezulta ca exista o universitate considerata cea mai buna, ca exista universitati ce ocupa locurile 2, 3, 4, si asa mai departe, cum exista si universitati care ocupa locurile 1773, 1774 pana la un numar sa zicem 13245 care este locul ultim ocupat de o universitate, adica ultuima universitate, la acre se vor inscrie tineri doar-doar sa vada cum se pierde timpul la cea mai proasta universitate din lume, un fel de masochism educational pe propira piele...
Clasificarea ceva mai vaga data de niste criterii nesigure si cu grad de obiectivitate relativ, conduce la obtinerea de grupe de universitati, adica ceva: universitati de tip A, universitati de tip B, universitati de tip C si ce-o mai fi. O astfel de clasificare are menirea de fi un inceput de clasificare, dar este extrem de dificil de a justifica de ce o entitate este de tip A si nu de tip B sau invers de ce o entitate nu este A si este B. Orice clasificare trebuie vazut ca o incercare de a transfera in zona cantitativului elemente neomogene care din diferite motive sunt duse in zona calitativului.
Daca elementele unei colectivitati, precum persoanele se clasifica riguros efectuand masuratori, la introducerea de indicatori cu naturi diferite se introduc modalitati de agregare si se fac clasificari. Orice agregare duce la imprecizii date de caracterul compensatoriu al oricarei sume de mai multi termeni. Lucruriule se complica foarte mult cand apar elemente enumerative care dezbraca tot ce este element calitativ de evolutie. Chiar cand se fac masuratori cu instrumente de mare precizie apar intrebari legate de factorii de eroare, pentru ca tot timpul exiswta erori de masurare. In sitatia clasificarii universitatilor apar erori prin:
- neincluderea de elemente in colectivitatile constituite pur si simplu prin nedeclararea de catre autori a articolelor sau a calificarilor
- neincadrarea corecta a elementelor in categoria in care ele sunt in realitate, fie de catre evaluatori, fie de cei care construiesc grupele de elemente
- definirea de criterii cu o ierarhizare care favorizeaza artificial anumite categorii, fara a asigura comparabilitate cu alte universitati
- derularea de procese de clasificare, altele decat cele care exista in lume, pentru a multumi pe toata lumea
- modificarea structurii indicatorilor pentru a crea noi structuri de colectivitati care duc toate universitatile in clasele considerate superioare.
Procesul de clasificare trebuie inceput, trebuie salutat si mai ales trebuie perfectionat, in final obtinandu-se o ierarhizare a universitatilor acceptata de toata lumea, universitari, mediul de afaceri si tinerii viitori studenti.
Asa ca procesul de clasificare este un proces continuu care se reia la intervale de timp cu precizie stabilite si anuntate. Este important ca algoritmul de clasificare sa fie transparent si indicele calculat de evaluatori sa fie calculat de fiecare universitate in parte si diferentele sa fie:
- justificabile obiectiv prin aplicarea de criterii cunoscute de toti
- transparente si corect obtinute
- rezultatul aplicarii incorecte a formulelor de calcul.
Procesul de clasificare este corect daca numarul contestatiilor sau barfelor pe la colturi este foarte redus sau inexitent.

Criterii de clasificare

Orice tanar care merge la lista in care apar universitatile ierarhizate doreste sa vada:
- pozitia pe care se afla universitatea la care doreste sa devina student si de la care saobtina diploma de absolvire
- specializarile care au contribuit la obtinerea acelei pozitii
- cum sunt obsorbiti de piata fortei de munca absolventii, adica ce salarii au si cati isi gasesc loc de munca
- ce posibilitati sunt de a participa la perfectionarea sa superioara prin mastere, doctorat sau forme de instruire continua
- care sunt costurile ce trebuie platite sau daca se ofera burse, care sunt conditiile
- structura dosarului si a probelor de selectie
- rata de promovabilitate si mai ales rata de absolvire
- care este corpul profesoral si care sunt conditiile materiale oferite pe durata studiilor.
Pornind de la aceste aspecte naturale care intereseaza pe orice tanar care doreste sa urmeze o universitate, problema ierarhizarii vine sa construiasca un sistem de indicatori care sa permita in final obtinerea rangului ocupat de fiecare universitate care se supune unui proces de evaluare. Aceste criterii sunt construite in asa fel incat sa nu conduca la confuzii si mai ales la derularea unui proces indefinit ca durata al contestatiilor. Criteriul care conduce la obtinerea de clase de universitati sau tipuri de universitati presupune:
- stabilirea claselor sau tipurilor; daca aceste clase sunt A, B, C si D, se impune stabilirea de limite de punctaje, ca in tabelul:


CLASA	INTERVALUL
A	[N3) ; N4]
B	[N2) ; N3)
C	[N1) ; N2)
D	[0; N1)


Se propun M criterii C₁, C₂, C₃, ..., C_M, de evaluare si universitatile completeaza tabele ce permit caprin centralizari de puncte asociate criteriilro sa se obtina totaluri ce le plaseaza in una dintre clase.
Daca se considera criteriile:
C₁ - rata cadrelor didactice cu pregatire doctorala, H₁
C₂ - ponderea articolelor in reviste ISI, H₂
C₃ - ponderea cursurilor acoperite cu materiale online, H₃
C₄ - ponderea orelor de cercetare in totalul fondului de ore al cadrelor didactice, H₄
si aceste criterii sunt cu punctajele identice, adica 250 puncte, iar formulele de calcul ale indicatorilor construiti conduc la valor in intervalul [0; 1], se obtin totaluri de punctaje pentru universitati in intervalul [0; 1000]. Mergand pe subintervale egale, rezulta ca universitatile de clasa D au punctaje in subintervalul [0; 250), cele din clasa C au punctaje in subintervalul [250; 500), cele din B in [500; 750) si in fine, cele mai bune universitati, cele din clasa A au punctaje in subintervalul [750; 1000].
Bineanteles ca vor apare tot felul de discutii, legate de cei care sunt in clasa B cu 749 de puncte, cum ca bine, domnule, pentru unpunct... dar tot pentru o miime de secunda un spinter nu urca pe podium sau tot pentru atat nu ia medalia de aur. Regulile fiind stabilite, asta e. Data viitoare va fi mai bine...
Daca o universitate Y, are 500 de cadre didactice din care 400 au doctorat,H₁= 0,8. Daca aceeasi universitate are publicate 2000 de articole din care 100 sunt ISI, H₂=0,05. Daca se tin 250 cursuri si online se afla toate 250 H₃=1., iar fondul de ore cercetare pentru cele 500 de cadre didactice exista si cele 20000, adica 40 de ore de cercetare per profesor, iar numarul total de ore din norma este de 400 ore, adica H₄=0,1.
Numarul total de puncte NTP este dat de relatia:
NTP=(H₁ + H₂ + H₃ + H₄) * 250
universitatea Y are un total de puncte
NTP(Y)=(0,01 + 0,5 + 1 + 0,1) * 250 =1,61 * 250 = 402, ceea ce arata ca universitatea Y este de clasa C.
Abordarea sistemului de ierarhizare organizat pe clase este cel mai convenabil ca nu supara pe foarte multa lume. Ca sa indulceasca busuiocul apar ierarhizari la nivelul facultatilor si asa incepe lumea sa fie multumita, cum ca universitatea nu este in A dar are o serie de facultati care daca si cu parca... sunt in clasa A.
Daca se considera criteriile, se dau formule de calcul si fiecare universitate introduce date, isi calculeaza indicatorii dupa formule transparent prezentate, se vor obtine punctaje clare, verificate si mai ales autentice. Se construieste un tabel ce contine:
- numele universitatii
- rangul
- numarul de puncte.
In clasificarea universitatilor romanesti din 2011 sunt luate in calcul 4 tipuri de universitati si anume:
- universitatii de cercetare avansata si educatie
- universitati de educatie si cercetare stiintifică
- universitati de educatie si creatie artistica
- universităti centrate pe educatie.
A fost realizata de un organism independent - Asociaţia Europeană a Universităţilor - EUA. Procesului de evaluare include:
- specificarea criteriilor, standardelor si indicatorilor,
- autoevaluarea institutionala
- validarea informatiilor raportate de universitati
- prelucrarea informaţiilor
- stabilirea apartenentei la o clasa
- evaluarea colegială a calitatii academice
- publicarea rezultatelor.
Pentru fiecare criteriu se definesc standarde ce trebuie indeplinite de universitati si se propun indicatori ce se claculeaza, permitand acordarea de punctaje. Este important ca acum in 2012 sa apara calendarul si metodologia pentru procesulde clasificare urmator, de peste cinci ani, pentru ca toate universitatile sa stie ce le asteapta. Desi experienta cu doctoranzii intarzaiati care aveau un interval de 6 ani pentru a finaliza, altfel erau scosi din invatamant, este trista, ca romanul lasa totul pe ultima clipa, optimismul nu trebuie sa paraseasca pe nimeni si speranta ca in intervalul 2012 - 202016, toti vor lucra ritmic si cu perseverenta, trebuie sa fie ca o flacara vie, aprinsa si supravegheata cu strasnicie sa nu se stinga. Criteriile luate in considerare sunt;
- predare si învatare
- cxercetare
- relațiile universitatii cu mediul extern
- capacitate institutionala


Strategii de avansare

Avansarea trebuie privita la nivel de:
- cadre didactice care vor sa treaca de la asistent la lector, de la lector la conferentiar si in final, de la conferentiar, la profesor universitar
- absolventi care doresc sa avanseze in pozitii mai bine platite in companii si sa treaca de la o companie la alta sau sa plece la companii in strainatate, unde diplomele lor sa fie recunoscute asa cum seunt recunoscturi absolventii de MTI, UCLA, Sanford, Columbia University sau cei de la Oxford sau de la Sorbona sau altii si altii
- universitate, atunci cand este vorba de a lupta pentru un loc in primele 5 universitati din Romania sau de a intra in top 500, adica a se numara printre primele 500 universitati din lume.
Cine crede ca va evolua asa la intamplare, se insala. Intrarea pe o pozitie buna presupune construirea unei strategii coerente care sa aibe clar obiectivul stabilit. Acest obiectiv trebuie stabilit asa fel incat sa fie realist. Un obiectiv este acela ca universitatea sa intre in lista primelor 15 universitati din Romania.
Un alt obiectiv este ca universitatea sa intre in top 500 peste 5 ani, timp in care sa se produca acele schimbari care conduc la indeplinirea criteriilor de apartenenta la top 500.
Pentru a defini strategia se impune:
- studierea cerintelor impuse de cei care organizeaza procesul de clasificare
- stabilirea de proiritati legate de personal si de selectia studentilor
- identificarea de resurse care sa stimuleze calitatea muncii de cercetare
- definirea de proceduri de evaluare ritmica a profesoruilor si cercetatorilor
- planificarea organizarii de laboratoare
- realizarea de conexiuni care sa permita integrarea profesorilor in echipe la proiecte de cercetare internationale
- crearea unui climat bazat de evolutia numai si numai prin performanta nu prin clanuri si interese
- eradicarea coruptiei in toate formele din universitati
- asigurarea transparentei spre activitati de calitate.
In strategie trebuie sa se gaseasca toate persoanele cu sarcini si termene si mai ales cu ceea ce li se cuvine daca fac munca de calitate dar si ce se intampla in caz contrar. Daca se procedeaza ca pana acum cand nu exista modalitati de a sanctiona neperformanta, este clar ca si strategia si toate intentiile se duc pe apa sambetei, mai ales ca un neperformant apare la numitor in structura oricarui indicator si nivelul indicatorului, scade evident.
Daca abordarea este realiasta si se urmareste cu exactitate diecare input si se urmareste si fiecare output si se fac corect corelatiile, evident, orice mosmondeala, orice balbaiala apare si trebuie sanctionata intrucat contribuie la indepartarea momentului in care obiectivul trasat va fi atins. daca se actioneaza pe principiul ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim, este clar ca chestia cu clasificarea este numai o formalitate. Legea invatamantului a impus restrictii clare legate de norme, de orele suplimentare dar problematica abordata a banilor este trunchiata. Sunt limite dure legate de proiectele de cercetare, de finantarea cercetarii orientate spre cerintele reale ale industriei, cu costuri care sa asigure plata profesori, plata doctoranzi, in conditii realiste si nu ridicole, sub forma de glumite financiare. Cine doreste strategie, trebuie sa se gandeasca la calitate si cine vrea calitate sa chibzuiasca de doua sau de noua ori, pentru ca obtinerea calitatii este de durata si ceea ce este si mai important, calitatea costa mult. Ori, cu moarte intelectualilor, racnit din rarunchi proletarieni la revolutie, nimeni nu are cum sa garanteze nici calitate si nici cine sa o faca. La nivelul universitatii trebuie vorbit de un management adevarat, facut de profesionisti, clasificarea trebuie vazut la nivel de management de proiect, cu activitati, persoane, termene, riscuri si mai ales cu un deviz de cheltuieli. Ca in orice management de proiect are loc implementarea si se fac audituri intermediare, cu decizii de corectare care se impun. daca strategia se bazeaza pe astfel de idei, cu siguranta exista sanse de succes,. daca nu. nu si peste alti 5 ani vom discuta despre aceleasi probleme, exact cum ceasca discuta la fiecare congres al partiduului lui sa ajungem Spania din urma de parca Spania ramanea pe loc, nu progresa. Asa suntem noi, ezitam a nei privi in oglinda si a recunoqaste ca gresim ca sa corectam si sa progresam dar suflul nou venit dein necesitatea de a ne conecta la Europa nu ne lasa sa dormitam pe camasa si sa facem pasi, cam greu, cam nesiguri dar orice bebelus asa face si cand se face mai mare, mai cade, mai isi juleste nasucul, in final devine barbat si de ce nu, isi cafteste nevasta, se imbata si se scarpina in nas. Tot asa si cu clasificarea daca nu va exista o autoeducatie, un mecanism care sa echilibreze procesul si sa-l indrepte spre evolutie nu spre exclusivime absurd, sterile si izolationiste.

Efectele clasificarii

Clasificarea sau ierarhizarea universitatilor produce:
- suparari celor care ocupa pozitii inferioare
- abordari separate ale celor care doresc sa vina ca studenti
- pozitionari diferentiate fata de fondurile care se acceseaza
- schimbari ale nivelurilor de taxe si costuri
- cresterea exigentei in ceea ce priveste selectia candidatilor, viitori studenti
- cresterea exigentelor in ceea ce priveste promovarile personalului didactic
- facilitati legislative si reactii in lant.
Daca ierarhizarea este pe bune si mediul economoc este convins ca asa este, gradul de absorbtie a fortei de munca, salariile angajatilor care provin de la universitatile bine plasate in lista ierarhica sunt cat mai sus, evident cresc. Mai mult, toate functiile importante in stat sau in companii de renume sunt ocupate de absolventi care pe drept cuvant se recomanda ca provenind d la o universitate al carui nume este dat explicit, daca bineanteles, respectiva este in lista printre primele 5.
Clasificarea este benefica deoarece reprezinta un moment al adevarului, creaza acele repere ce trebuie luate in considerare, fara a trai intr-o lume amorfa, in care toti sunt o apa si un pamant. Universitatile din primele locuri ale listei devin un magnet irezistibil pentru tinerii performanti si in acest fel se schimba dintr-o data perceptia mediului academic in care toata lumea este desteapta, frumoasa si devreme acasa. Odata cu publicarea unei clasificari fie ca este vorba de a crea clasele A, B, C si D ale universitatilor, fie ca este vorba de a avea o lista cu o prima universitate, cu universitatea de pe locul secund dar si acea universitate care este ultima in lista, viitorul student, familia lui si angajatorii stiu ce riscuri isi asuma daca nu evolueaza spre performanta si umbla numai dupa o hartie numita diploma. In contextul actual, societatea nu-si mai poate permite faramitarea resurselor, ci trebuie sa fie strict orientata spre utilizarea optima a acestora. Aduca:
- numarul de universitati trebuie sa depinda strict de necesarul de personal cu inalta calificare de are are nevoie Romania
- durata studiilor trebuie sa tina seama de tipurile de personal inalt calificat cerut de organizatii
- calificarile trebuie sa fie stricte pe cerintele pietii dar si cele ale societatii, pentru a obtine un echilibru intre abordarile tehnice si cele umaniste, pentru ca pe langa ospatari si tinichigii, societatea are nevoie si de pictori si de soprane si de indivizi care manuiesc harpa dar si ciomagul sa struneasca vite si nu numai
- aducerea exceselor de patriotism local in fagasul decentei, pentru ca din neant nu prea este posibil sa se faureasca centre stiintifice puternice, iar la mila statului sunt slabe sperante de a proiecta centre de excelenta universitara fara a crea facilitati cu nivel de siproportionalitate diabolic de mare precum 1 la 1000, adica in Bucuresti sa fie salariul x, iar la capatul pamantului, 1000*x pentru a determina capete luminate sa se stabileasca acolo, sa dea urbea pe un loc izolat, virgin, unde stiinta sa sfaraie in draci
- ruperea excelentei de mediocritatea promovata din unghiuri ascunse si din interese obscure numai si numai pentru a da titluri academice unor persoane nesabuite, care de abia stiu sa silabiseasca, nicidecum sa scrie tratate de istorie cu interpretari daca nu deplasate, macar stupide sa zicem
- crearea unui sistem de comunicare in care performanta si interschimburile sa duca cu adevarat la crearea de specialisti adevarati, nu la obtinerea de absolventi care mimeaza excelenta, facand lucrari asa-zis de cercetare, care in realitate sunt niste plagiate bizare, excesive, respectivii neantelegand ca cercetarea este altceva atat timp cat dascalii lor au exersat sub nasul lor in acelasi fel.
Efectele clasificarii sunt benefice pe termen scurt ca zguduie din temelii peisajul tern al mediului universitar in care toti sunt frumosi, mareti, buni si au probleme grave cu modestia. Pentru prima datra apar diferentele care reflecta minusurile din universitati in ceea ce priveste:
- atragerea tinerilor performanti ca profesori
- promovarile mai ales la rangul de profesori pe cu totul alte criterii decat calitatea
- operarea la nivel de cooperativa bani-marfa-bani si tot asa
- alungarea criteriilor in care onestitatea este la baza
- constituirea limitata a bazei materiale, cursuri pe stadioane cu mii de locuri...
- introducerea de specializari fara acreditare
- netinerea evidentei a numarului de studenti ajungandu-se la acel numar sa depasasca populatia planetei
- acordarea in mod aiuritor a diplomelor.
Toate neregulile se intorc ca un bumerang impotriva celor care practica asa ceva si se vede treptat-treptat ca ierarhizarea va starni ambitia de a progresa, iar fitilele de relaxaree a criteriilor vor disparea cu siguranta pentru cei din prima jumatate a listei sunt motorul progresului, incluzand cea mai mare parte a studentilor. Trebuie insa lucrat cu tenacitate pentru a perfectiona procesul de ierarhizare, fara a schimba regulile in timpul procesului. Daca se anunta acum cum se va face ierarhizarea universitatilor peste 10 ani, cu siguranta cine are urechi de auzit, ochi de vazut si creier care sa gandeasca, in cei 10 ani va munci din greu si va participa cu exigenta si incredere la acel proces. Cine a procedat aiurea ca si pana acum, tot asa va face si atunci, cum face si acum. Totul trebuie sa fie clar, transparent si sa produca efecte. Degeaba se face o ierarhizare daca societatea nu reactioneaza diferentiat si ma refer la accesarea de fonduri publice daca accesarea demonstreaza un egalitarism obscen in realitate. Denigrarea ierarhizarilor este specialitatea multor case, chiar cu staif dar cainii latra, caravana trece si daca cei care vor un invatamant superior performant persevereaza, il vor avea facand o ierarhizare corecta, tinand seama de ea in toate deciziile si cautand sa impuna excelenta si nu mediocritatea. In strainatate ministri si primii ministri se lauda ca au terminat MTI, Sanford sau Harvard, care sunt in varful listei celor mai bune universitati ale lumii, in timp ce unii nefericiti de pe Dambovita se lauda cu neste masterate lesinate facute prin vreun catun uitat de lume la lumina opaitului avand drept dascali niste boschetari analfabeti, lihniti de foame, soiosi si vai mama lor, tragand din punga cu bronz de vopsit godine, pe post de fortifiant.



Stabilitatea proceselor de clasificare

Procesele de clasificare trebuie sa fie stabile, adica pe intervale de timp suficient de lungi sa se mentina. Daca lista cu ierarhizarea se schimba de la o zi la alta, bineanteles, ierarhizarea este instabila, devine o gluma. Daca schimbarile apar din erori impardonabile ale organizatorilor procesului, clar ca nimeni nu va avea incredere intr-un astfel de proces. Pentru ca un proces de clasificare sa fie stabil se impune ca:
- derularea sa aiba la baza un grafic cu termene foarte realiste si stricte
- termenele sa fie respectate, fara exceptie
- algoritmul d ierarhizare sa nu contina elemente interpretabile si elemente ambigue
- documentatia data universitatilor sa fie clara
- criteriile trebuie sa fie nepartinitoare din start
- indicatorii pentru care sunt date formule sa ia in calcul toate variantele existente
- sa se dea exemple de calcul a indicatorilor
- introducerea datelor initiale sa fie vizibila la nivelul fiecarei universitati si actualizarile sa fie permise intr-un interval de timp clar specificat
- transparenta sa fie maxima dupa afisarea rezultatelor
- principiul asumarii sa fie explicit atat la nivelul universitatilor cat si la nivelul celor care gestioneaza procesul de ierarhizare
- eliminarea oricaror suspiciuni legate de calitatea rezultatelor finale, prin publicarea de date agregat inainte de derularea procesului, care sa marcheze suficiente elemente de descriere cantitativa si globala a participantilor la proces
- publicarea odata cu rezultatul ierarhizarii a datelor primare care au stat la baza calculului indicatorilor.
In cazul in care criteriile sunt acceptate, se aigura calitatea procesului de clasificare si se defineste intervalul dintre doua ierarhizari, cu siguranta ca lista universitatilor va fi bine primita si va fi acceptata de universitati, de mediul de afaceri dar si de cei ce doresc sa devina studenti. Daca imediat dupa afisare se prezinta:
- graficul viitoarei clasificari
- criteriile
- algoritmul de clasificare
- datele necesare
cu siguranta se obtine exact ceea ce-si doreste mediul academic, adica stabilitate si acuratete. Este exact ceea ce se intamplka la Olimpiad. Se stiu cu multi ani inainte unde se vor desfasura olimpiadele si mai ales noile probe care se introduc, pentru a lasa timp suficient de pregatire. S-a intamplat ecva la olimpiade? Au fost greve olimpice? Au fost barfe legate de ierarhiile date, s-a discutat despre campioni cu exceptia celor dovediti ca fiind dopati? Clar, nu. Asa ca si in cazul clasificarii universitatilor, procesul este stabil, daca si numai daca sunt respectate reguli simple si verificate pentru toate celelalte procese din viata economico-sociala unde s-a dorit si s-a obtinut stabilitate. Rezulta ca primele universitati din ierarhie trebuie sa munceasca din greu, ca in sport, sa se mentina, caci de prea putine ori un campio olimpic a reeditat succesele la olimpiade consecutive.



Top 10

Universitatea din Bucuresti Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi Academia de Studii Economice din Bucureşti Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti Universitatea de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa din Iasi Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj-Napoca Universitatea Politehnica din Bucuresti Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi


Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca si Universitatea Politehnica din Timisoara ocupa pozitiile 11 si respectiv 12 intre universitatile de cercetare avansata si educatie, dar intodeauna se vorbeste de primele 5 universitati sau de primele 10, folosindu-se prin conventie numere divizibile prin 5, nu prin 50 sau 100 ca la aniversari.

Sunt prea multi si prea ambitiosi cei din celelalte categorii pentru a considera ca aceasta clasificare va ramane asa si dupa 2017. Cu siguranta ca va arata altfel si mai ales, universitatile tinere vor lupta sa se impuna si cu siguranta vor avea resursele necesare sa faca acest lucru daca isi vor defini strategii de dezvoltare orientate spre cresterea calitatii in cercetare si in educatie cu diseminare adecvata ca valoare si mai ales ca impact.


Concluzii

Clasificarea are ca obiectiv diferentierea universiatilor in asa fel incat in final absolventii sa fie in cunostinta de cauza cand aleg specializarea, facultatea si deci universitatea de la care in final vor obtine diploma. Rezultatul clasificarii este cel care:
- face ca universitatile din varful clasamentului sa fie cele mai cautate
- determina ca toate universitatile sa fie preocupate sa urce spre varf
- impune ca universitatile de pe ultimele pozitii sa-si incheie activitatea daca nu au capacitatea de a evolua in viitorul apropiat
- schimba atitudinea angajatorilor fata de diplomele care li se pun in fata daca doresc performanta organizatiilor pe care le slujesc
- conduce la ideea ca trebuie pornit de undeva si procesul de clasificare este dinamic in ideea schimbarii pozitiilor universitatilor in timp dar si din punctul de vedere al criteriilro, astfel incat acest proces sa tina seama de evolutia societatii, de saltul calitativ al capacitatii de a prelucra informatii si cunostinte.
Rezulta ca la intervale de timp toti actorii trebuie sa intre in posesia acelor informatii ce conduc la o noua ierarhizare si aceasta ierarhizare sa foloseasca strict cresterii calitatii fortei de munca viitoare. trebuie ca orice ierarhizare facuta in Romania sa fie in deplina concordanta cu ceea ce inseamna top 500 astfel incat punctajul obtinut la Bucuresti sa coincida cu cel obtinut la scara mondiala. Listele sa difere numai. La Bucuresti este vorba de o ierarhizare pe o lista care devine sublista in ierarhizarea miondiala. Asa cum premiantul clasei ajunge pe la mijlocul clasamentului dupa medie la nivelul scolii, nu este exlus ca o universitate din primele 10 din clasificarea romaneasca sa ajunga undeva pierduta in a doua jumatate a clasamentului mondial al universitatilor. Ar fi nefiresc ca o universitate din a doua jumatate a clasamentului local sa fie in primele 300 in clasificarea mondiala, iar daca fenomenul este generalizat, cu siguranta metodologia locala trebuie perfectionata, adica adusa la exigentele procesului mondial de clasificare. Trebuie deci apelat la metodologia internationala si trebuie obtinute rezultate dupa criteriile acelea. Aparitia in Romania a unui tabel de forma:



Ierarhizarea in lume	Universytatea	Tara	Ierarhia nationala	Punctajul
1	Harvard University	USA	1	100
2	Stanford University	USA	2	72.6
3	Massachusetts Institute of Technology (MIT)	USA	3	72.0
4	University of California, Berkeley	USA	4	71.9
5	University of Cambridge	Anglia	1	70.0
6	California Institute of Technolog	USA	5	64.7
7	Princeton University	USA	6	61.2
8	Columbia University	USA	7	60.4
9	University of Chicago	USA	8	57.5
10	University of Oxford	Anglia	2	56.4



trebuie sa dea o imagine clara unde se afla universitatile locale si trebuie sa definesca strategiile de a urca treptat treptat in ierarhie, astfel incat sa se ajunga ca intr-un orizont de timp decent sa se obtina realizarea obiectivului urmarit, ca un numar de cateva universitati sa se afle in top 500 si de ce nu, toate in top 1000. Dar pentru acest lucru trebuie realism, vointa de a defini punctul de start si de a se realiza conectarea la lumea din jur. Orice alta abordare inseamna pur si simplu, izolare si pierderi incomensurabile. Mentalitatea ca suntem cei mai buni fara a face comparari cu lumea din jur este si paguboasa si contraproductiva, aducand numai si numai grave prejudicii. Inexistenta in listele din lume genereaza izolare si nu vor fi:
- schimburi de profesori
- afluenta de studenti straini
- parteneriate la proiecte de cercetare
- participari la realizarea de carti, conferinte
- invitatii de a intra in comitete stiintifice.
daca se va trece la aplicarea algoritmilor utilizati in lumea civilizata, se deschid toate portile si apar noi sanse de progres pentru universitatile noastre.

BIBLIOGRAFIE

1. Hotararea Guvernului nr. 789/2011 privind aprobarea Metodologiei de evaluare in scopul clasificarii universitatilor si ierarhizarii programelor de studii a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 569, din 8 august 2011.
2. METODOLOGIE DE EVALUARE PENTRU CLASIFICAREA UNIVERSITATILOR SI IERARHIZAREA PROGRAMELOR DE STUDII (http://administraresite.edu.ro/index.php/articles/proiecte_acte_norm/15116)
3. Legea Educatiei Nationale, nr. 1/2011, publicata in Monitorul Oficial, anul 179 (XXIII), nr. 18, din 10 ianuarie 2011
4. Ion Ivan, Daniel Milodin - Software pentru ierarhizarea multirang a componentelor unei colectivitati, Revista Romana de Informatica si Automatica, vol. 16, nr. 3, 2006
5. Ion IVAN, Paul POCATILU, Mihai AMITROAIE- Ierarhizarea in Societatea Informationala, Informatica Economica, vol. 6, nr. 2, 2002, pg. 93 - 99
6. Marilena DUMITRACHE - E-Commerce Applications Ranking, revista Informatica economica, Vol. 14, Nr. 2, 2010, pg. 120-132, ISSN 1453-1305.
7. Academic Ranking of World Universities - Ranking Methodology (http://www.shanghairanking.com/ARWU-Methodology-2011.html)
8. Academic Ranking of World Universities - 2011 (http://www.shanghairanking.com/ARWU2011.html)