Intalnirea decisiva a fost undeva prin martie 1990, la sala 2604, unde isi avea sediul Colectivul de Informatica economica al catedrei de Cibernetica Economica, desi intre noi se discuta mult mai de mult timp. Cam toti erau nemultumiti pentru ca se propaga ideea perpetuarii unei stari de fapt in care informatica sa fie planul al treilea desi atractivitatea acesteia era evidenta si de cand se facusera separarile pe sectii, informatica era pe primul plan. Numai ca staful nu includea niciun informatician, desi unul dintre prorectorii de dupa revolutie era din Colectivul de Informatica Economica, dar modul acestuia de a lucra nu includea si coagularea de colective, daca acest lucru nu-i slujea lui insusi. Tot timpul a fost asa si faptul ca Valer ROSCA, lider de facto in acel colectiv, respectat de toti colegii, intrucat fusese sef al primei promotii de Informatica Economica, impreuna cu profesorul Gigel SABAU si cu profesorul Ion Gh. ROSCA au vorbit in clar despre formarea unei noi catedre, Catedra de Informatica Economica, a determinat ca imediat si alti colegi sa vina alaturi de ei. Ezitarile au aparut exact de unde nu ne asteptam, pentru ca prorectorului nu-i venise lui ideea si se temea ca fraiele sa-i scape din mana, caci tot timpul se vedea sef de ceva. Acum ca era prorector, avea un job si o functie, numai ca in iuresul revolutiei aceasta era volatila stiut fiind faptul ac fusese secretar de partid pe Facultatea de Planificare si Cibernetica, nu prea departe de momentul Revolutiei, dar nici cu o zi inainte de aceasta.
S-a discutat putin, s-a pus punctul pe i luandu-se in considerare:
- viitorul informaticii economice
- necesitatea unei dezvoltari coordonate
- lipsa de intelegere a conducerii catedrei-mama a ceea ce inseamna informatica economica
- stadiul la acre ajunsesera membrii colectivului de informatica economica
- diferentele de conceptii ireconciliabile intre noi si ceilalti
- eforturile de a ne mentine in actualitate fata de cei de la alte discipline
- necesitatea de a ne mentine in actualitate cu echipamentele de calcul
- capacitatea manageriala speciala existenta printre colegi
- dorinta de aliniere la nivelul marilor universitati in antiteza cu stagnarea celor din jur
- clarificarea ideilor legate de un plan de invatamant pe 5 ani de inalt nivel la Sectia de Informatica Economica
- necesitatea de a atrage noi colegi fie din Centrul de Calcul fie din ICI, fie din ITC
- nevoia studentilor de o abordare la standarde inalte asa cum cerea invatamantul de ultima ora.
S-a supus la vot prin ridicare de maini si s-a vazut ca toata lumea dorea separarea de Catedra de Cibernetica Economica. S-a facut si un proces verbal care a fost semnat de toti cei prezenti. Colegul nostru, profesorul Valer ROSCA insotit de inca doi colegi au nadus la cunostinta sefului de catedra si a decanului. Profesorul Geo VASILESCU in calitatea sa de decan a salutat noua structura, in timp ce sefului de catedra nu i-a cazut bine deloc subiectul. Nu mai avea insa ce face. Colegul nostru, profesorul Valer ROSCA ne-a anuntat intentia sa de a pleca din Bucuresti, sotia lui fiind din Sibiu, aratand in acest fel care este motivul din care nu onoreaza solicitarea noastra de a fi seful noii catedre. In acest context, toti ochii s-au indreptat spre foarte tanarul nostru coleg, profesorul Ion Gh. ROSCA si dupa ce a fost supusa la vot propunerea unica de a fi sef de catedra, cu unanimitate de voturi, colegul nostru a fost ales sef de catedra si a fost insarcinat sa faca toate demersurile pentru a infiinta catedra, pentru a elabora statul de functiuni, de a intocmi planurile de invatamant.
Era prea frumos atunci, toata lumea credea in idealurile Revolutiei, asa ca venirea cu propunerea de infiintare a unei catedre de Informatica economica a fost sustinuta in Consiliul Profesoral de toata lumea. Rectorul ASE, profesorul Constantin BARBULESCU a sustinut in Senat aceasta propunere si asa s-au trecut toate hopurile, asa incat in iulie 1990 exista si catedra, exista si stat de functiuni, exista si sef de actedra, exista si un sediu, sala 2313, care si in ziua de azi este sediul nostru.
Alegerea ca sef de catedra a colegului nostru Ion Gh. ROSCA a generat o intreaga isterie atat printre colegi, cat si printre multi din afara ASE. Spiritul revolutionar arata ca totul trebuie primenit, iar altii mai excentrici vedeau deja chestia cu lustratia, dintr-un exces de zel pe care nu am cum sa-l inteleg. PCR avusese 4 milioane de membri si cam 6 milioane de persoane erau active, ceea ce arata ca 1/2 di cei care lucrau fusesera membri de partid. In plus in universitati erau mult prea putini dintre profesorii merituosi care nu erau membri de partid. In ASE nu stiu decat cativa care nu erau comunisti si erau varfuri. Restul nici in studentie nu stralucisera si cu atat mai putin in profesie si de aceea nu erau membri PCR. Multi stiau ca noul sef de catedra, pana prin 1988 avusese functia de secretar al centrului Universitar Bucuresti - CUB, invidiata de multi si pe care acesta ii ajutase de foarte multe ori. Acum ca era ales, el un fost, foarte multi puneau in aplicare acea lege pe care o fosta turnatoare abjecta o propovaduia dupa anul 2000 ca si cum usturoi nu mancase si nici gura nu-i mirosea. Mi s-a intamplat ca la gura metroului de la Romana un ins sa ma plesneasca, la figurat se intelege, apostrofandu-ma ca nu gasisem pe altul. El stia ca noul sef de actedra fuses ales de noi cu unanimitate, lucru care trebuia sa le dea de gandit tuturor nefericitilor, mai ales acelora care vedeau paiul din ochiul altuia, fara sa vada barnele din ochii lor, mai ales daca ma ganesc la cei care topaiau de fericire in noiembrie 1989 cand faceau deminstratii mai mult decat picante, de ce e nevoie ca Nicolae Ceausescu sa fie ales de intregul popor si nu numai de actre Congresul al IVX-lea al PCR.
Viata catedrei a inceput sa prinda contur incet dar sigur. Trebuie sa remarc aici ca din tot ce era informatica din afara Colectivului de Informatica Economica, pentru ca mai se facea undeva sisteme informationale, numai profesorul Nicolae APOPEI a venit cu noi, lucru pe care l-am apreciat enorm.
Deja nu mai participam la sedintele de catedra unde numai seful delira monoton, placandu-i sa se auda vorbind, fara a fi interesat de parerile celor din jur. Nici cu sedintele restranse de la sala 2604 nu imi era jena mai putin, pentru ca acolo seful oficial ed colectiv, prin lipsa calitatilor manageriale nu facea altceva decat sa pierdem timpul cu zicerile sale despre America, despre Stanford unde zicea ca l-a enervat o secretara cand l-a intrebat daca in Ro exista electricitate sau facea descrieri ale unor portocali cu portocale din fata Universitatii, chestie pe acre n-am remarcat-o in 2012 cand am zabovit pe acolo cu un mare profesor, fara sa ma laud ca am absolvit oarece cursuri, ca doar am fost la librarie si am cumparat o carte buna de structuri de date.
La sala 2314 unde ne-am instalat sediu au inceput activitatile foarte intense de a gandi cum arata planurile de invatamant, cine va preda si ce va preda din toamna. Discutiile erau foarte concrete si asa s-a stabilit ca trebuie sa apara in planul de invatamant discipline ca: ingineria programarii, limbaje de asamblare, structuri de date, multimedia si inca vreo cateva. Iar disciplinele existente trebuiau sa fie adaptate la cerintele impuse de aparitia PC-urilor si a retelelor de calculatoare.
Cu un elan nebanuit s-a trecut la pasii urmatori, aceia de a reconfigura colectivele pe discipline si fiecare dintre noi ne-am ales la ce discipline vom lucra si cum trebuie sa arate aceste discipline. Eu aveam de mult visul de a face exact cum se face in America la universitati. Adica, sa iau o carte mare, sa preiau de acolo cuprinsul, sa tin cursuri aratand sursa fara a ma considera mai mic daca nu am cursul meu neaos, mioritic si dambovitean.
Pentru prima data mergeam toti ca o echipa. Nu existau interese obscure, nici doljisme, nici orgolii de a iesi in fata cu orice pret. Se discuta cu calm, cu intelegere. Eram putini si oricum ar fi aratat planul de invatamant si statul de functiuni, era loc pentru fiecare si inca, foarte mult loc. Numai asa se explica elanul teribil care ne-a animat sa:
- mergem la biblioteca americana sa luam documentatii
- cautam fiecare prin cunostinte din strainatate sa aflam cum era pe acolo
- contactam profesori adevarati de la marile universitati
- definim cine suntem, unde vrem sa ne plasam si cat de sus sa fie ridicata stacheta
- construim pe baze noi ceea ce nu se facuse in cei 20 de ani de cand eram eu in catedra
- analizam ce aveam sa devenim, definind o strategie pe termen lung, cu calm si rabdare
- scoatem tot ce era element subiectiv din planul de invatamant
- orientam instruirea catre cerintele pietei si nu catre ambitiile si necesitatile profesorilor
- ne detasam de obiceriurile proaste in care stagnarea si egoismul ocupau locuri de frunte
- stabilim relatii corecte intre noi si cei din alte catedre, lasand umanismul socialist la gunoi
- depunem eforturi constante pentru a merge inainte, cu steagul IT&C ridicat la vedere
- pozitionam informatica economica exact acolo unde ii era locul.
Aici tineretea si vointa au jucat un rol extraordinar, lucrul pe care il admir la generatia lui Toma, Popa, Bologa si Boja ca lupta sa aduca un suflu nou, numai ca lor le lipseste acea emulatie pe care revolutia din Decembrie 1989 aadus-o in societate. Ei lupta cu structuri anchilozate, iar mediul inconjurator daca nu le este ostil, le este indiferent cu siguranta.
La construirea planurilor de invatamant d la Sectia de Informatica Economica, proces care se desfasura si la parter, acolo unde sunt salile 2001A - 2001D, pentru noi lucrurile erau foarte clare. Stiam fiecare unde ne este locul si rolul, stiam fiecare disciplina cate cursuri sa aiba, la ce an sa se predea. Ideea grafului de interdependente despre acre nici nu se vorbea inainte de 1989 pentru ca sefii trebuiau sa-si rezolve problemele lor inainte de toate, acum, cu luciditate s-a discutat despre:
- ce stie studentul de anul intai
- de cata matematica are envoie
- care sunt disciplinele de informatica cu care sa inceapa
- care dintre disciplinele economice sunt necesare
- cum trebuie repartizate disciplinele pe semestre
- necesitatea de a nu trece o disciplina de pe un an pe altul
- avansarea in mod progresiv astfel incat sa se obtina in ultimul an un informatician complet
- cum sa se faca instruirea in spirala gestionand redundanta in mod strict
- raporturile cu politicul care trebuia scos din universitate desi existau FSN-isti vopsiti in ASE
- necesarul de echipamente si cum trebuie ele procurate
- configurarea laboratoarelor in noul context al aparitiei calculatoarelor personale.
Imi era mila de unii colegi de la alte catedre cum veneau cu caciula in mana sa solicite ca disciplinele lor, care candva erau regine sau domnite in peisajul pregatirii studentilor, sa apara in planurile noastre de invatamant, lucru care nu se aviza, iar textele folosite erau de loc placute auzului urechilor lor. Imi amintesc cum un personaj obscur a venit sa solicite ca o disciplina ceva cu doctrine economice, pe care o suprasaturase el cu citate din Ceausescu, acum democrat autentic dandu-se, solicita un curs. Numai ca eu avusesem un incidnt undeva prin 1985 cand ma rugase sa-i cedez un curs in ideea de a-l tine eu o saptamana mai tarziu in locul sau, pentru a definitiva situatia studentilor prin probe de verificare. Numai ca in saptamana cu pricina, insul s-a uitat la mine ca la felul paispe si nici nu-si mai amintea ce si cum. Era personajul ce vorbea la televizor despre doctrina conducatorului iubit de el patimas, mancand cu nesat si din cele doua ore cat era programul Tv. Asa ca in acel context l-am trimis la plimbare cu doctrinele lui cu tot, pentru ca eram sigur ca l-ar fi luat gura pe dinainte si tot despre Ceausescu ar fi avut ziceri in fata strudentilor. Ani de zile in planul de invatamant doctrinele economice si politice nu s-au regasit in planul de invatamat de la Sectia de Informatica Economica. Dupa plecarea in politica mare a personajului respectiv, acea disciplina a fost reintrodusa, caci un economist trebuia sa stie care au fost doctrinele economice de-a lungul timpului.
Tot asa s-a intamplat si cu un profesoras de istoria economiei nationale care ne-a tot chinuit la invatamantul politic de joia, cu dogmele lui cu tot. Imi amintesc cum s-a schimbat respectivul al fata cand prin 1988 profesorul Ionescu Constantin a venit cu ideea ca teza conform careia dezvoltarea ramurii energetice trebuie altfel vazuta nu cum o zicea Lenin ca aceasta trebuie sa fie mai inainte cu un pas. Era si criza energetica si profesorul Ionescu Constantin era foarte documentat si circulau alte teorii. Instructorul de la invatamantul politic s-a afcut albastru, a baiguit ceva si a schimbat subiectul. Acum dorea sa vina in planul de invatamant si i-am zis ca chestia cu numaratul morilor cu bancile falimentare si cu naratiunea simplista data de cultura limitata in contextul de dupa Revolutie nu este interesant. daca nu as fia vut o astfel de abordare, intre 1996 - 2000 mi-ar fi fost foarte bine, persoana ajungand foarte sus ca poet. Chiar si seful fostei noastre catedre a venit sa ceara ore de demografie. I s-a explicat ca ce a fost a fost si a trecut, fara a se mai intoarce. Studentii stiu sa se inmulteasca si fara a studia demografia sa. Atuunci era reactia naturala a tinerilor acre suportasera an de-a randul tot felul de artificii pentru a face un invatamant orientat spre profesori nu spre a face un absolvent care sa manance o paine alba. Ori acum era momentul de a schimba din temelii conceptia despre invatamantul care trebuia orientat spre cerintele pietei fortei de munca. Sin vremea lui ceausescu se vorbea despre triada invatamant-cercetare-productie, numai ca una era teoria, alta era practica. Erau unii mesteri in a te invalui cu fraze frumoase si in numele unor idealuri de-a dreptul marete, faceau tot ceea ce le venea lor manuse pentru a-si atinge scopurile lor ciudate, inguste si meschine. Si el a fost trimis la plimbare. Ceva mai tarziu, cand s-au mai calmat spiritele revolutionare, disciplina Demografie s-a regasit cu o durata mult mai mica, in planurile de invatamant.
In acele momente s-au definit si inchegat:
- colectivele de disciplina
- strategia de a scoate posturi la concurs
- discutarea continutului disciplinelor in mod transparent
- necesitatea de a face un altfel de invatamant
- implementarea criteriilor valorice de evaluare pentru toata lumea
- aducerea in sedintele de actedra a problemelor de substanta
- cresterea calitatii in tot ceea ce se facea
- revenirea la disciplinele de concurs de admitere din vremurile bune
- elaborarea de materiale didactice fara restrictii severe de paginatie
- cautarea de a iesi afara cu publicarea cursurilor si in editurile nou aparute
- stabilirea pozitiei noastre fata de invatamantul privat cu continut similar.
Multi profesori din ASE care nu aveau ore la universitati private, nu-si reprimau atitudinea potrivnica fata de acestea si fata de colegii lor solicitati, aratand ca e necesar ca in ASE sa se interzica profesorilor sa tina cursuri in afara, la acele universitati, pentru ca vin obositi la cursurile din ASE. cand prin gratia divina si ei au primit ore acolo, au tacut, asa cum tac armele dupa ce se termina razboaiele. Mult timp nu am avut ore la universitati particulare din motve de caarausi legume cu ARO 244D cu remorca dar i-am admirat pe toti cei care cautau sa arate si altora ce stiu ei in materie de birotica, limbaje de programare, sisteme de operare sau de baze de date.
Ceea ce este foarte important este legat de nivelul de exigenta absolut special autoimpus dar impus si altora. Asa se explica filtrul extrem de sever la ocuparea de posturi didactice. Au venit prin concursuri foarte bine organizate, cu teme stricte, cu comisie si cu program de top colegii din Centrul de Calcul, cu care am colaborat si inainte de Revolutie. Venirea in catedra a lui Manole VELICANU, Radu MARSANU, Adrian VASILESCU, Csaba FABIAN, Vladut TEODOR au fost momente extraordinare si pentru noi dar mai ales pentru ei, intrucat concursul era departe de a fi o formalitate desi ne cunosteam de zeci de ani. Inainte de a organiza un astfel de concurs era facuta o analiza pentru a nu ne trezi cu candidati care nu corespundeau profilului definit de catedra si care apoi urmau sa fie respinsi cu tot tacamul contestatiilor care ar fi aparut. Noii veniti au adus cu ei experienta din practica pe care o aveau din lucru la contractele de optimizare, de proiectare de sisteme informatice si din lucrul la baza de date a invatamantului.
Au existat si momente in care colegi cu formatie inginereasca s-au codit in a fixa cablurile pentru reteau de calculatoare care tocmai se forma, aratand ca este sub demnitatea lor sa faca asa ceav. Numai ca insusi seful de catedra, neinginer la baza, a facut o dmonstratie de virtuozitate in domeniu, umilindu-i pe cei care credeau ca vor fi implorati sa faca si ei ceva. Rand pe rand, cu coada intre picioare, au intrat in front si au facut si ei cate ceva, desi era la spartul targului.
Trebuie remarcata contributia profesorului Florin PILAT la achizitionarea primelor calculatoare personale din catedra, calculatoare care au fost instalate, ca florile foarte rare, cate unul, in salile 2314, 2315, 2316, 2317 si atat. Era o mare inghesuiala sa se lucreze pe aceste calculatoare. I s-a dat unui tip din Centrul de Calcul acces la intretinerea lor, personaj neagreat sa vina in catedra la noi de un fost coleg de-al lui de la IPG din tinerete. Drept care, respectivul avea o placere nebuna sa schimbe parolele de acces, pana cand intr-o zi i s-a luat acest drept, lasandu-l cu buza umflata. Totul era la el o chestie de micime. Era o practica in centrul de aclcul de a domina prin informatie si de a-i face inferiori pe cei care nu dispuneau de acea informatie aproape vitala. Un exemplu era algoritmul simplu prin care avand listingul cu instructiunile in limbaj de asamblare si continutul unui registru, printr-o banala operatie de scadere se vedea unde este instructiunea care a produs catastrofa si s-a intrerupt executia programului. Numai ca acest algoritm de tot rasul il stiau numai cativa si toti programatorii mergeau cu caciula in mana la ei. Iar ei, superiori, faceau calculul si tot superiori iti aratau unde s-a produs intreruperea, la ce instructiune. Iesai multumindu-le pana la pamant. Dupa ce au venit calculatoarele, ca tot romanul carcotas, s-a vorbit ca au fost prea scumpe, ca au fost cumparate de la o firma care le aduca din Tailanda, ca trebuia in banii aceia sa fie niste scule mult mai bune si tot asa. Adevarul este ca in ASE lumea nu stia cum se face licitatie si nici nu era vorba de asa ceva. In loc sa ne bucuram ca nu mai lucram pe calculatoarele mari si intram si noi in randul lumii, se comenta aiurea, nefiresc pe margini, adica erau tipi care chibitau dar n-ar fi facut ei ceva cu mana lor sau cu capul lor.
Treptat-treptat, lucrurile s-au asezat. catedra de informatica economica a devenit o adevarata prezenta in Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica. Strategia noastra a fost orientata strict pe calitate, actiune, dezvoltare si competenta, fapt care a facut ca intr-un timp foarte scurt sa:
- apara laboratoare dotate cu calculatoare personale foarte bune
- se publice cursuri valoroase care au acoperit toate disciplinele
- vina in catedra absolventi deosebit de valorosi precum Bogdan GHILIC-MICU si Gabriel ZAMFIR
- se perfectioneze din mers continutul disciplinelor
- inceapa colaborarea cu mari companii de informatica precum Microsoft, Oracle si IBM
- concureze si sa fie promovati pe posturi de profesori toti cei care indeplineau criteriile noastre
- realizam deschidere catre lume, demarand colaborarea cu universitati din strainatate
- analizam si sa corectam din mers tot ceea ce trebuia perfectionat, in mod transparent si eficient.
In anul 1993 s-a produs un salt calitativ la nivelul intregii catedre, iar prin organizarea primului simpozion international de Informatica Economica, devenit mai tarziu conferinta, s-a trasat granita intre acel inceput spectaculos si perioada de maturitate ce urma sa vina a acelei catedre in care dusmanii nostri nu au crezut o clipa, cu aceiasi dusmani, nu cred nici azi, in micimea lor nesabuita.
|