- nu sunt admisi in competitiile importante sportivi care au tatuaje pe corp
- regulamentele de arbitraj eclud in evaluare pe sportivii ce arata tatuaje
- exitenta tatuajelor impiedica o evaluare obiectiva a sportivilor
- sunt dominanti sportivii care nu au tatuaje si alaturi de arbitrii fac legea.
Tatuajele executate pe figura nu trebuie sa influenteze procesele de evaluare in mod direct. In realitate, lucrurile stau cu totul altfel datorita faptului ca atentia arbitrilor se concentreaza nu asupra performantei, ci asupra noutatii reprezentate de aparitia unui concurent mai altfel decat ceilalti, prin tatuajul de pe obraz sau de pe frunte.
Chiar daca tatuajul de pe spate este simetric, in procesul de evaluare are menirea de a perturba intelegerea de catre arbitri a nivelului de definire a spatelui atunci cand sportivul doreste sa evidentieze care sunt rezultatele reale ale pregatirii sale.
Tatuajele de pe brate incurca si mai mult procesul de evaluare pentru ca:
- nu se executa tatuaje identice pe ambele brate si atunci compararea a doua entitati diferite presupune un nou mod de abordare a atribuirii de punctaje
- grafica si tonalitatile de culoare creaza diferentieri in evaluarea nivelului de definire
- in foarte rare cazuri grafica este executata spre a evidentia contururi ale muschilor, lucru care trebuie vazut si corectat de catre arbitri.
Cand tatuajul este o chestiune personala, pe durata competitiilor este acoperit cu creme si participarea sportivului este acceptata ca si cand nu exista o probleme ce depaseste limitele regulamentelor. Este o chestiune de atitudine din partea sportivului, fara a accentua existentei acelor diferente pe care arbitri sunt tentati sa le penalizeze.
Exista diferentieri de aparitii ale sportivilor care au tatuaje. In competitii le acopera, iar in demonstratii private sau in show-uri unde sunt invitati, unde arbitrii nu sunt prezenti, isi etaleaza tatuajele.
