Ideea de a calatori am avut-o dintotdeauna. Faptul ca am mers cu trenul tarziu, adica prin clasa a VII-a, faptul ca am mers cu autocarul tot cam atunci, ca m-am urcat in avion pentru prima data in 1972, adica la 25 de ani, n-a insemnat decat dorinta de mai tarziu de a recupera. Numai asa se explica pofta de a calatori de colo-colo cu placerea de a vedea lucruri noi, de a cunoaste oameni si mai ales de a acumula noi cunostinte. Probabil si ideea ca nu ramane omul decat cu ce baga in gura, cu ce vede si cu...m-a determinat ca orice ocazie a aparut sa fie folosita plenar in a merge, ca excursie s-a numit sau schimb de experienta sau congerinta, totul plecare s-a chemat si n-am precupetit niciun efort in a folosi totul in realizarea unui vis, visul de a nu ramane ignorant, static si adormit in mine.
Cu trenul am mers pe distanta Pitesti - Golesti sa ajung la muzeul Golestilor, loc cu mare incarcatura pentru cultura noastra nationala. Stiam din carti versurile lui Ienachita VACARESCU:
V-am dat teatru, vi-l păziți
Ca un lăcaş de muze;
Cu el curînd veți fi vestiți
Prin veşti departe duse.
Am fost impresionat de cum arata un compartiment de tren si cand a trebuit sa merg tot cu trenul la Breaza sa dau un examen de admitere, deja eram un tip versat, nu m-am mai mirat de ce si cum este intr-un vagon de tren de clasa a II-a.
Cu autocarul am mers intr-o excursie organizata de casa pionierilor din Pitesti la Sinaia la Muzeul Peles si in Bucuresti sa vedem Atheneul si Muzeul de arta ca recompensa ca adunaseram fier vechi si castigaseram o mentiune la un concurs Asa-i la noi faza nationala, concurs organizat de revista Luminita. Era un autocar Ikarus, o minune si ca forma si din punctul de vedere al comoditatii.
Cu avionul a trebuit sa merg intr-o baza de practica de o luna de zile la Cluj-Napoca. Si la dus dar si la intors am mers cu un avion de fabricatie ruseasca, nu Antonov cu elice care se comporta destul de bine cand treceam peste Carpati si erau goluri de aer. Cativa ani mai tarziu am mers cu avionul la Sibiu, tot pentru un stagiu de practica al studentilor de la Cibernetica dar nu mi s-a mai parut o experienta prea diferita. Numai faptul ca soferul autobuzului n-a vrut sa ne duca la aeroport si atunci am vazut tot felul de legitimatii fluturandu-i-se pe sub nas. Dar el, nu si nu si nu. A intrat sub autobuz si atunci un tip s-a urcat la volan si a plecat cu noi, lasandu-l pe fraier cu ochii in soare. La aeroport era zarva mare, intrucat in autobuz erau niste persoane foarte importante la acele vremuri.
Dupa aceea s-a rupt filmul si n-a mai prezentat importanta ce si cum ca in vremuri cenusii lucrurile devenisera banale pana cand au aparut excursiile realizate de nea Fanica Filipescu din Centrul de Calcul, la Kiev, la Moskova, la Leningrad si in Bulgaria dar si in Ungaria si in Germania. Despre ele voi scrie detaliat in continuare.
In Germania Democrata am mers in vara anului 1972, cu trenul si am vizitat Berlin, Leipzig, Weimar, Dresda, Postdam si Karlmarxstad, totul pe o durata de peste 20 de zile.
In Weimar am vizitat casa lui Johann Wolfgang von Goethe si am prins o mare expozitie de pictura cu operele lui Lucas Cranach cel Batran ce avea inclusiv tablourile aduse din Uniunea Sovietica, lucru extrem de rar, caci se aniversau 500 de ani de la nasterea lui.
Pe un etaj intreg erau adunate ziceau organizatorii, intreaga creatie a celor doi Cranach, batranul si tanarul. In ceea ce priveste
casa lui Goethe, m-a impresionat camaruta lui. In imensitatea locuintei, el avea o camaruta cu un pat de campanie si o masa obisnuita, din lemn natur, iar scaunul era absolut modest. Cand vad birouri somptuase in ziua de azi, ma si gandesc ca n-au utilizare daca acelui geniu i-a fost suficient ceva simplu, simplu de tot, pana la auster.
Am vizitat si lagarul de concentrare de la Buchenwald. Fiind in zona de ocupatie sovietica, organizarea arata atrocitatile fasciste, totul de la obiecte, filme si fotografii aratau pana unde s-a mers in cel de al II-lea razboi mondial cu crimele impotriva umanitatii. Citisem carti precum Fabrica mortii, Jrnalul Annei Frank, Jurnal cu strangul de gat si Am supravietuit mortii mele iar acolo am vazut la fata locului cum au stat lucrurile. Nu-ti mai trebuie nimic zile in sir, pana sa-ti revii.
Am vazut zidul Berlinului destul de aproape si am facut si fotografii fara insa a-l atinge, dar stand la cativa metri de el. Era perioada in care Fidel Castro il felicita pe Honeker pentru aceasta realizare, care insa Europa Libera il numea zidul rusinii.
In Uniunea Sovietica am ajuns de foarte multe ori inainde de 1989. Primele dati au fost pe ruta Bucuresti - Chisinau - Kiev.
Totul era foarte interesant de la urcarea in tren. vagoanele rusesti erau mult mai alte, confortul fiind evident. Aveam in compartiment 4 paturi. Ne rostuiam in asa fel incat sa dormim fara probleme. La Iasi zaboveam cateva ore pana se schimba ecartamentul, montandu-se osiile mult mai late, asa incat sa se mearga pe liniile de cale ferata rusesti, diferite de ceea ce avem noi, distanta dintre sine fiind cu mult mai lata ca la noi.
De cele mai multe ori ocoleam Chisinaul dar cu venirea lui Bodiul ca prim-secretar parca se schimbasera putin lucrurile. Atunci am auzit de limba moldoveneasca, atunci am vazut in gara Chisinau femei care ascultau cand vorbeam noi romaneste dar ele erau zgornite de militari care misunau peste tot. Dupa multe ore de mers cu trenul ajungeam in gara din Kiev, pe care ajunsesem sa o cunosc cu mult mai bine decat garile din Brasov sau Timisoara. Intram in orasul Kiev si cazarea era buna si mancarea era buna si orasul era inundat cu verdeata. Am vizitat biserici, am vizitat catacombe si de acolo mi-am format o gandire cam cum vad eu calugaria. Adica acei oameni care traiesc cu o coaja de paine si cu o cana cu apa au capacitatea de a intelege cu totul altfel viata si lumea, in raport cu un pacatos ca mine care manainca friptane si bea bardace cu vin, plesnind de sanatate si mai ales de pofte trupesti, ca sa zic asa. Am vazut acolo locul unde Foucault a facut experimentul cu pendulul cupola acelei catedrale permitand evidentierea fenomenului. Metroul din Kiev facut din ordinul lui Stalin era la peste 70 metri sub pamant, avea niste scari rulante fenomenale si statii de o rara frumusete. M-a impresionat Universitatea care era o cladire de culoare rosie. Multe lucruri am vazut si pot spune ca de fiecare data cand ma intorceam in Kiev vedeam lucruri si mai interesante, chiar daca unele cladiri construite erau de un gust cam disproportionat. Totusi, ei, unkrainienii nu se vedeau ca fiind rusi, istoria lor fiind foarte bogata, iar scriitorii si limba ukrainiana ei o credeau foarte diferita de limba rusa. Si se mandreau ca sunt ukrainieni, nu rusi. Ani de-a randul am avut o bucata de sticla maronie cu o floare de castan in relief si ani de-a randul mi-am adus aminte de acel i cu doua puncte deasupra si de faptul ac statuia lui Taras Bulba insemna enorm pentru ei, fiind un mare erou.
Si la Moskova am ajuns de multe ori. Eram cazati la hoteluri pentru tineret, cam modeste dar in raport cu preturile platite erau excelente. Ajunsi acolo am vazut muzee dintre cele mai agrnisite. Muzeul Pushkin mi-a produs o puternica impresie ca avea pereti intregi cu tablouri de Picasso dar tot acolo am vazut un mic tablou al lui Corneliu Baba si am fost tare mandru. Erau acolo si reproduceri in ghips, cam hidoase datorita dimensiunilor uriase, ale unor statui antice. Am vizitat galeriile Tretiakov si m-a impresionat tot ceea ce apartinea lui Repin. dar ghidul ne-a aratat un tablou cu o luna noaptea de parca se vedea luna pe cer, atat de bine era redata. Am vizitat Piata Rosie, zidurile Kremlinului, turnul Spaski.
Am vizitat si mausoleul lui Lenin. M-a impresionat ca acolo mergeau tinerii proaspat casatoriti si erau ghidat astfel incat sa nu stea cu orele la coada asa cum stateam noiu sa-l vedem pe Lenin. L-am vazut si mi s-a parut ca doarme, dar era cam frig acolo. M-a impresionat in Moskova si metroul care avea statii cu multa marmura si fiecare statie avea basoreliefuri si sculptyrul Oricum metroul bucurestean este banal. cand am vizitat ultima data,era strict inainte de Olimpiada si am vazut efortul rusilor de a se innoi,inclusv de a da cu vopsea lavabila peste pereti ce trebuia sa arate ca noi, desi refacerea din punct de vedere istoric ar fi cerut alta abordare. Am vazut acolo un hotel Cosmos, facut de francezi, ceva cu totul special si confortul occidentalilor m-a coplesit. Am vazut dormitoarele vagon ale muncitorilor care aratau cu mult peste un apartament confort 1 din Bucuresti...
Am vazut de multe ori si Lenindradul,orasul cu muzeul Ermitaj, muzeu care m-a impresionat, chiar daca multi dintre ghizi tineau sa ne arate crucisatorul Aurora si poarta redata in multe tablouri unde se vedea ceva cu Revolutia din 7 noiembrie 1917, careia i se zice marea revolutie din Octombrie. In ermitaj am vazut picturi foarte renumite ale lui Rembrandt dar am vazut si da Vinci dar si pictori mari spanioli si nu numai. Erau acolo niste vase de culoare verde, dintr-o piatra semipretioasa, foarte renumite. Se vorbea si despre o camera de chihlimbar, care am auzit ca a fost refacuta dupa anul 2000 parca. Am vazut cu prilejul vizitelor mele si cand se ridicau podurile noaptea dar si palatul Petrodvoret si multe multe lucruri de arhitectura realizata sub indrumarea lui Jean-Baptiste Alexandre Le Blond, unde ni se explica de cum au fost proiectate strazile de un francez respectand niste reguli sacre. Am vazut si o catedrala mare ISAAC, dar si statuia lui Petru I care a fost consolidata adaugandu-i-se un sarpe sa dea stabilitate pozitiei calului care se sprijinea pe copitele din spate. Am stat la hotelul Pribaltiyskaya, facut de straini in care se vedea istoricul construirii cu un ritm dat numai de un management suedez de exceptie. Calitate si viteza, asta era definitia! In orice caz, acum nu mai este posibil sa refac traseele de atunci, fie ca sunt foarte scumpe, fie ca siguranta este alta dar si eu nu mai am 35 de ani sau mult mai putin, ca atunci.
Bulgaria a fost chiar prima tara straina vizitata. In anul al IV-lea de studentie am prins o tabara la Costinesti si de acolo se faceau excursii la Nisipurile de Aur, drept care am plecat si eu cu 80 de lei ca atat costa. Si am vazut locuri si am intalnit oameni speciali. Dupa aceea am mai plecat sa vad Russe si in 1977 am insotit un grup de student pe traseul dat de Razboiul de Independenta la aniversarea a 100 de ani. Am vizitat Russe, Veliko Tirnovo, Plevna, Grivita si am ramas impresionat. Se petrecea totusi ceva, dorinta de a sterge urmele acelor evenimente, faptic de a rescrie istoria, lucru foarte trist in zona Balcanilor. Se spunea ca se muta cimitire, ca dispar insemne care aminteau de evenimente. Ghidul, saracutul de el se straduia sa prezinte in culor cat mai favorabile lucrurile dar realitatea era alta si se vedea cu ochiul liber. Bulgarii aveau o paine exceptionala, fructele lor erau nemaipomenite si fripturile lor pe carbune adevarat, de asemenea. Am revenit de nenumarate ori in Russe, iar dupa revolutie cu programul BRIE, drumurile erau si mai dese. cand am spus ca bulgarii ne-au luat-o inainte multi au zambit. Eu am fost ferm convins. In timp ce in Russe un hotel de 3 stele este cat unul de 4-5 stele in Bucuresti, in Giurgiu, am incercat sa stau la un hotel care era atat de mizerabil incat am plecat val-vartej spre Bucuresti, atat de mizerabil era. Nici temnitele din Evul Mediu nu ofereau atat disconfort ca acel loc. An de an am revent pe litoralul bulgaresc ba la Nessebar, ba la Nisipurile de Aur, ba la Sofia, ba la Sozopol, m,otivatia fiind pretul, calitatea si mai ales lipsa manelelor, a cocenilor de porumb fiert si mai ales a cojilor de pepene de pe plaja.
In vremurile comuniste am vizitat si Ungaria, mai precis in toamna lui 1973, cand am fost la Budapesta si am cumparat perdele pentru sufragerie, avand surpriza ca vanzatoarea sa-mi dea un supliment de vreo 30cm cum ca materialul se strange la spalat.In Bucuresti cred ca vanzatoarea ar fi intins de material sa dea senzatia ca-mi vinde 5m dar cand as fi ajuns acasa sa am surpriza sa fie 4,5m. Diferenta de optiune, de cultura si de bun simt, ceea ce lipseste la comersantii romani care daca-ti dau 300gr mai putinb la cantar si sesizezi, te apostrofeaza ca faci atata gat pentru o nimica toata. Am facut multe poze si am vizitat multe locuri si se vedea de la o posta ca ungaria avea un cu totul altfel de comunism decat la noi. Magazinele erau intesate de marfuri straine. Am vazut Bourbon whiskey , iat pe Vaci-Utca, magazinele aratau cu totul altfel decat la noi. cate ne-am fi dorit sa cumparam, dar banii erau putini si trebuia sa-i dramuim pe sapunuri Amo si pe apa de toaleta Kameea, absolut necesare pentru a fi date la medici, ca asteptam un copil. Marea surpriza a venit de la un coleg care ne-a pus sa ne cocotam pe tot felul de stanci si ne-a facut poze, ca in final sa ne spuna ca nu are film in aparat. Dupa foarte multi ani, mi-as dori sa revad Budapesta, caci de fiecare data am mers spre Viena trecand pe centtura si de fiecare data am admirat de departe marele vultur de metal, care strajuieste orasul.
Makedonia a fost punct de destinatie in anul 2013, pentru a face acolo Pastele, caci in Ro totul se scumpeste de sarbatori. Ca la noi la nimenea. Asa ca am plecat intr-o zi de marti 30 aprilie la 7,00 dimineata spre Ohrid. Dupa ce am traversat Bulgaria si am trecut frontiera la makedonia, am ajuns pe la 18,00 in Ohrid unde m-am cazat in niste conditii de exceptie. Tot seara am iesit la o plimbare, sa admir orasul vechi. In cele sapte zile am vizitat locuri interesante, precum bisericile, amfiteatrul, piata cu arborele milenar. Am facut si o plimbare pe lac, ghid fiind un universitar. Am vizitat si Sfantul Naum unde am vazut pauni splendizi, dar am trecut si in Grecia de doua ori si am ocolit in alta zi, lacul trecand prin Albania pentru cateva ore. Surprizele s-au tinut lant pentru ca in Ohrid am intalnit oameni speciali, totul fiind de inalta calitate. De departe Albania este altceva, are o autostrada exceptionala si oamenii au masini de lux cu mult mai numeroase decat in Bucuresti. In Ohrid si nu numai, o cafea buna, o mancare buna, o bere rece si totul facut ca la carte, la preturi absolut rezonabile, sunt realitati care te fac sa-ti doresti sa revii.
Oricine isi doreste sa ajunga sa vada acele locuri pe care le stie din cartile de istorie. Si Acropole este unul dintre aceste destinatii. Cand am avut ocazia in 1997 sa vad Grecia, primul lucru facut, dupa ce am dus bagajele in camera de la etajul al saselea din hotelul Vienna, a fost sa merg sa vad Acropole. Era ora cinci dimineata cand am iesit pe usa hotelului si la un moment dat se vedea monumentala constructie, ca dupa cativa pasi sa o pierd, ceea ce m-a disperat pentru un timp. Cam intr-o ora eram acolo la poalele Acropolei si ma minunam de cata istorie inglobeaza acel monument, ceva mai atrziu am aflat cum a fost dinamitat de otomani, prin intermediul unei informatii furnizata de un tradator. cat am stat in Grecia am cautat sa vad cat mai multe. Am vizitat Cap Sunio, Delphi, insula Creta, insula Aegina, istmul Corint, Meteora, Patras, trecand podul, si am batut cu piciorul Atena cu tot ce se putea vedea, urcand de nenumarate ori la Lekavitos. Dorinta de a vedea Marathonul mi-a fost indeplinita de niste prieteni greci. M-a prins si un cutremur in Atena, undeva parca prin 2000.
Viata a facut sa ajung in U.S.A. de nenumarate ori. Prima data am mers cu colegul Smeureanu la universitati in San Diego, Los Angeles, Northen Yowa si New York. A fost un periplu extrem de interesant, avand posibilitatea sa vad la fata locului ce inseamna performanta, initiativa si spirit antreprenorial. daca in toate cazurile am mers cu avionul sau am inchiriat masina pentru a merge de colo-colo, pentru a ajunge de la Des Moines la in University of Northern Iowa, a trebuit inchiriat un Buick alb si cu el am mers cateva sute de mile, eu conducand cu reprosurile de rigoare ca mergeam prea repede, spunand colegului meu ca nu este nicio problema ca pe autostrada 130 este decent, fara sa-mi dau seama ca ele, erau mile... In Los Angeles am stat cateva zile si dupa ce am vizitat UCLA cu o Toyota albastra am vizitat Hollywood si Beverly Hills, unde am facut poze la locurile celebre, inclusiv la urmele palmelor unor mari vedete de film. Cand am ajuns in New York, am vorbit la New York University cu un mare profesor care mi-a zis despre doctorate si despre contracte, aspecte care nici in ruprul capului n-ar fi aplicate de profesorii romani. Acolo profesorul are un contract. El isi face un plan si include 5 doctoranzi pe 5 ani cu burse si dotari cu echipamente. El ii plateste si tot el le da sa munceasca pe probleme de cercetare din contract. Este finantare curata cu bani din industrie. La noi toti asteapta sa dea statul ceva, iar doctoranzii sunt si in car (universitate) si in teleguta (muncesc pe colo si pe colo pe salariu). Tot la New York am ajuns si la bursa de valor la New York Stock Exchange, pe 11 Wall Stree. Intamplarea a facut ca atunci cand am vazut un filmulet acolo, sa-mi murdaresc pantalonii de guma de mestecat. Un finantist nervos ca nici nu castigase, nici ca pierduse, lipise guma utilizata pe stofa scaunului pe care eu m-am asezat ceva mai tarziu. Acolo, pe bulevardul principal, am vazut taurul cu boastele lustruite, in cautarea norocului.
Alte vizite in USA au fost in Carolina de Nord, in San Francisco, in Las vegas, in San Jose si in multe, multe mici localitati de pe coasta Pacificului. Am ajuns si in Orlando la o conferinta, unde am intalnit pe Trifas, fostul meu student, cel care are o foarte frumoasa familie, sotia lui Monica avand o comunicare. La conferintele ORACLE din 2005 si 2006, in calitate de director al DIPS am avut posibilitatea sa vad ce se petrece in lumea bazelor de adte dar am vazut si doua concerte foarte tari, unul al lui Sting si altul al lui Sir Elton John. Toti au aratat ce inseamna marea clasa, adica sa fii prezent doua ore fara intrerupere sa canti la 10.000 de spectatori cel putin si sa fii simtit ceea ce esti, adica un mare artist. Ma gandesc cum la noi unii isi dau duhul dupa trei piese, drept care fac playback in nestire. Sa zicem ca am vazut cam tot ce se putea vedea, adica:
- spectacole la Metropolitan cu Nunta lui Figaro, Don Giovani, Traviata, Rigoletto
- Disneyland-ul adevarat din Orlando
- cazinourile din Las Vegas
- plaja de la Santa Monica
- Empire State Building
- raul Colorado
- Statuia Libertatii
- Insula Ellis a imigrantilor
- Golden Gate Bridge
- Sequoia National Park
- viile din Napa
- Stanford University
- Columbia University
- Museum of Modern Art - MOMA, Metropolitan Museum, Solomon R. Guggenheim
- Central Station
- multe, multe alte locuri frumoase si interesante.
Am revenit de multe ori in San Jose sa-mi vad nepotul si mai nou in Los gatos sa vad nepotica.
Franta a fost si va ramane ceva special pentru mine, in primul rand pentru ca am invatat in scoala limba franceza. Nu credeam ca voi ajunge sa vad aceasta tara vreodata. Stiam multe despre ea, despre cultura ei, despre istoria ei si mai ales invatasem verbele neregulate. Nu aveam insa ocazia sa vorbesc frecvent in limba franceza. cand in 1993 mi s-a oferit ocazia sa merg 3 luni la belfort cu un proiect Tempus, am crezut ca l-am prins pe Dumnezeu de picior. Intr-o seara am repetat toate verbele si spre surpriza mea, intre 1968 si 1993 nu uitasem cam nimic, amintindu-mi cu precizie conjugarile pe timpuri. cand am ajuns acolo am vazut ca Franta este intr-adevar ceea ce imi imaginasem. Eu, un provincial am avut ocazia sa arat ca nu sunt chiar un gunoi si am aratat ca acasa aveam literatura de analiza de date si chiar am avut ocazia sa prezint intr-un seminar niste lucruri interesante. Chiar eu m-am minunat cum am putut sa vorbesc cam doua ore si auditoriu sa nu fie oripilat de franceza mea si stiu ca nu au fost politicosi atunci cand mi-au zis ca m-am descurcat, mai ales, dupa ce deveniseram buni amici. In belfort alergam, facam cercetare si am stabilit legaturi solide. Dupa aceea am vizitat o saptamana Parisul inainte de a reveni in Ro. Am facut nenumarate poze cu toate colturile orasului, pe care l-am batut la pas cu mai tanarul meu amic, Stefan Fujina, student pe atunci. Nu a fost petec sa nu fi fost sub pasul nostru cel hotarat, ca mergand cate 25 - 30 km pe zi am atins toate punctele de baza. Nu aveam harta pentru ca aveam convingerea ca in orice parte o luam, tot vom gasi cate ceva. Si asa a si fost. Am nimerit la Arcul de Triumf, am nimerit la Turnul Eiffel, la casele de moda de langa el, am nimerit la constructiile lui Miterand si la tot ce se numeste vechiul Paris. La un pret adecvat, adica piperat, am sorbit o cafeluta stand sa admiram poporul care trecea pe Champs-Elysees, lucru unic in felul lui.
Multi ani mai tarziu am ajuns din nou la Paris, la Strasbourg, la castelele de pe valea Loirei, la Cannes, la Avignon, la Dijon, la Tours si lista va ramane deschisa pentru ca ori de cate ori se va ivi ocazia, n-as vrea sa ratez a vizita Franta.
Din cartile de istorie si de arta, se vedea de la o posta ca Italia este locul ce trebuie vazut. Asa se face ca am ajuns cu greutatea ce decurgea in a obtine vize chiar daca mergeam pe probleme stiintifice, la Milano, la Verona, la venetia si mai apoi la Roma. La Milano am vrut sa vad cel putin pe dinafara teatrul La Scalla. In Verona am vazut casa Julietei si s-a intamplat sa-i vedem pe doi tineri sarutandu-se, sarut care a durat cat am vizitat casa, cat am mers sa vedem mormantul Julietei si ei tot erau acolo sarutandu-se. La venetia m-a izbit mirosul de peste. Era totul superb si teatrul La Fenice acolo pe pozitie era cu toata istoria lui cun tot. Dupa cativa ani am revazut Venetia si am vizitat si mai mult, m-am urcat i turn, am intrat in muzee. Ramanea pentru mine o dorinta neamplinita de a vedea Galeriile UFIZZI si turnul din PISA. Asa s-a intamplat ca in anul 2012 sa ajung sa le vad si in acest fel mi s-a implinit un mare vis. Florenta si Pisa sunt doua locuri ce trebuie neaparat vizitate, pentru a concluziona ca am vazut cat mai multe din cate se viziteaza pe lumea asta. Am vazut eu si Torino si Padova si Parma si Varesse, toate avand cate ceva special, o mare incarcatura de istorie, dar in toate putandu-se bea o cafea adevarata si manca o inghetata pe cinste. Ma nemultumeste chestia cu servetelul care tine loc de bacsis...
Nu aveam cum sa las deoparte melegurile noastre cele mioritice. Asa ca am luat Golful meu visiniu cu numar de leasing si am pornit prin Romania trecand prin Buzau, Bacau, pana am ajuns in zona manastirulor din nordul Moldovei, la Agapia, Voronet, locuri unde am vazut incercari ale privatilor de a se autodepasi in ceea ce priveste cazarile dar si nepasarea oficialitatilor in a asfata drumuri de mi-am hartanit masina, vai de capul meu. cat priveste humulestenii, rusine sa le fie, ca n-am avut cum sa gasesc casa memoriala a lui Ion Creanga, ca nu am vazut indicatoare sa ma duca acolo, de parca ei ar insemna ceva fara acest mare om pe care pamanturile de acolo l-au dat. Am trecut in Ardeal sa vad bisericile din lemn, frumoase, micute si incarcate de istorie. Am ajuns si la manastirea Barsana, nou construita, impunatoare, toata din lemn si apoi am mers la manastirea... de langa Cluj. Am ajuns si la Targul Lapus trecand printr-o padure de poveste cu un drum deosebit de frumos de munte cam de 20km. Drumul m-a purtat la Sighisoara la cetate, unde dezinteresul ofocialitatilor era la el acasa. In afara de a-si trage niste parcari la ei la consiliu, gropile si gunoiul neridicat mi-au creat o impresie proasta legata de cat de gospodari erau ei. Localnicii se straduiau si o cafea buna, o cazare pe cinste, o mancare traditionala, se gaseau la tot pasul. Urmatoarea oprire a fost la Tusnad la Universitatea de vara organizata in colaborare cu ASE de catre Fundatia Pro Oeconomica a doctorului Breda Lucaks. Asa ca dupa 2000km in care au fost si bune si rele, ma laud ca am vazut si locuri frumoase de pe aici, inclusiv Cimitirul vesel de la sapanta, despre care am sa spun ca este exceptional, dar sapantenii nu-l merita pentru ca:
- au construit vile pana-n gardul monumentului, in neobrazarea lor
- au lasat drumul pana la casa celui care l-a conceput, plin de noroaie, nu le-ar fi rusine
- au inconjurat cu chestii kitchoase acel loc special
- ai invadat cu asa-zise creatii de slaba calitate locul fara a asigura continuitatea.
ca sa nu zic ca era sa-mi distrug masina intr-un sant facut aiurea, care a cedat la o simpla parcare in vederea intoarcerii dintr-un drum nesemnalizat corect. In plus, drumurile acolo erau infecte, neasfaltate si nesemnalizate incat pentru a ajunge la un monument vestit trebuiau intrebati localnicii, care spuneau ceva de doi km dar cu masina faceai 1/2 ore de mers intins. Acum am vazut ca zicala:omul sfinteste locul, cat este atat de adevarata!
Vizitele in Austria au inceput cu un proiect Tempus in care era angrenata si Universitatea din Viena. Mie
Viena mi-a placut prin rigoare, geometrie si prin disciplina. Atunci am vizitat orasul cu un tur si castelul Schönbrunn, unde m-a impresionat suvita de par a fiului lui Napoleon, care nu i-a supravietuit tatalui. cativa ani mai tarziu am revenit mergand direct la Salzburg, unde am vizitat foarte multe lucruri, inclusiv cetatea, facuta destept incat la coborare se intra intr-un magazin unde iti lasi multi bani ca acolo sunt lucruri foarte atractive la preturi si mai atractive. De acolo am plecat la Taxenbach, Capron, Zell am See, am urcat la 3200m pe munte unde o sticla de Coca Cola are acelasi pret ca in orice loc in oras, in timp ce la noi, pe masura ce urci si pretul creste exponential. In Austria ori de cate ori am revenit am vizitat cate ceva nou, Sfantul Valentin, Laaben dar si frumoasa catedrala baroca de la Melk, precum si o serie de sate cu grajduri in centru dar fara acel miros de gunoi de grajd pentru ca austriecii stiu sa intretina o curatenie exemplara.
Irlanda este cel mai specialloc de pe pamant, prin caldura oamenilor, prin istorie, prin vitejia oamenilor si prin bogatia istoriei. Cand am vizitat prima data Irlanda, l-am intalnit pe Timothy hall cu care am mers sa beau un Guinness si el era foarte mandru sa-mi explice diferentelke esentiale dintre producatorii traditionali ai acestei bauturi deosebite. Toti mi-au zis ca Irlanda este celebra si prin locurile unde bautura Guinness este cea mai speciala, diferind de la un loc la altul prin proces si ingrediente. Chiar am mers vreo 30km pana la un pub celebru doar pentru a bea un pahar de Guinness cu totul special, lucru pe care nu l-am sesizat, neavand rafinamentul in dotare pentru asa ceva. castelele din Irlanda sunt fantastice. Griul lespezilor dau alaturi de cerul plumburiu o nota speciala mai ales daca pe cer se mai afla si niste croncanitoare urise. Parca sunt povesti de groaza sau scene din filmele lui
Alfred Hitchcock, cu pasarile acelea groaznice. Se zice ca in Irlanda, vara este intr-o joi intre orele 10,00 si 12,30 datorita faptului ca acolo ploua foarte mult. In 2007 am mers cu mult mai mult prin orase si am reusit sa vad foarte multe, iar in 2009 am continuat acest periplu, acoperind foarte mult din locurile minunate, mai ales ca reteaua de autostrazi era fantyastica, stiut fiind ca in 1997 ele cam lipseau. ce inseamna sa ai vointa, sa vrei si sa faci! Acolo am vazut aur de 9 carate din care erau facute bijuterii ce redau nenumarate din simbolurile lor traditionale. Cu timothy am fost si am vazut monumente foarte vechi din epoca de piatra dar am si bagat pentru prima data piciorusul meu delicat in apele reci ale Atlanticului.
Am ajuns si in Olanda in 1997 la Eindhoven si Amsterdam. Am stat acolo o luna de zile, dupa aceea am mai revenit de cateva ori. dar ceva mai tarziu am vizitat Rotterdam. Candva am avut o cazare intr-un sat numit Vijlen si de acolo am facut vizite la Haga, Maastricht dar si in Germania si Belgia, ca satucul era foarte aproape de granitele celor doua tari. Din avion se vede cum este lucrat fiecare metru patrat de pamant si totul este verde si mai ales formele parcelelor sunt fie patrate, fie dreptunghiulare. Se vede de departe ca olandezii sunt un popor cu creier in cap, care lucreaza eficient si care urmaresc sa le fie bine. Ei merg pe biciclete si in fiecare dimineata sunt cohorte de barbati si femei care folosesc bicicletele pentru a merge la serviciu. Chiar daca acolo cam ploua, casele sunt frumoase si am avut senzatia unui comunism foarte profund, dar acolo este un comunism in bogatie, adica egalitatea oamenilor promovata de comunism este in sus, nu in jos cum era realizata in estul Europei inainte de 1989. Acolo toti o duc bine, au casa, au din ce trai, au loc de munca si sunt foarte seriosi. Nu am vazut acea patura a activistilor profitori care incarca structurile organizatorice si scad productivitatea. Cred ca prin darzenia lor, olandezii nici nu lasa loc chichitelor generatoare de coruptie ca pe la noi, cu asa-zisul vid legislativ.
In Belgia am ajuns tarziu, prin 2008. Am revenit in 2012 si 2013. In 2012 am vizitat Namur, Brussels, Waterloo si Leuven.
In Suedia am mers cu Paul Pocatilu si cu Catalin Huidumac, la o universitate tehnica din Stockholm. Impresia asupra a tot ceea ce am vazut a fost foarte buna. Acolo unde este management, unde oamenii stiu ce au de facut, lucrurile nu au cum sa fie altfel. Nu din teama sau lipsa de barbatie si betie s-ar fi traversat oceanele. Ei se mandresc cu trecutul lor, ca barbati ai apelor, ca razboinici si ca viteji. Nu degeaba orasului Stockholm i se zice Venetia nordului.
Finlanda mi-a prilejuit retrairea unor momente ale inceputurilor mele la tanar cercetator, pentru ca acolo am vazut cladindu-se un centru de Cercetari TUCS - Turku Centre for Computer Science , ceea ce se distrusese dupa Revolutie la noi, adica Centrul de Calcul. Nu e o durere mai mare sa vezi ca ceea ce ai avut a fost distrus si altii cladesc acel lucru. In ASE exista Centrul de Calcul, adica laboratoarele catedrei de Cibernetica Economica, facute de manea Manescu dupa modelul american al universitatilor, unde cercetarea se facea in universitati unde sunt oameni foarte calificati si nu in nstitute mari, cu functionari, nu cu cercetatori, oameni aplecati spre nou. Acolo in ASe erau analisti, cercetatori, executanti si tehnica de calcul de ultima ora. Se facea cercetare pe baza de contract. Multe dintre navele de pescuit, sau de mare tonaj de ultima generatie aveau si elemente obtinute acolo. Si in petrochimie se facuse ceva si in dezvoltarea zonei Muresului superior se modelase acolo ceva. La TUCS ca asa se numea structura de cercetare din Turku se face cercetare dupa acelesi reguli. Era un altfel de cercetare, mai orientata spre latura fundamentala, cu multi tineri matematicieni. Era o structura moderna pe langa o universitate, Åbo Akademi University. Cercetatorii au proiecte si lucreaza intr-o atmosfera propice gasirii de idei noi, cu sali de seminarii, cu stagii de doctorat, cu un profesor adevarat si cu schimburi de idei, cu visiting-professors, exact cum era in anii ´70 in Centrul de calcul al ASE, care prin grija unor gunoaie, precum... si precum... s-a ales praful, trebuind sa treaca acum zeci si zeci de ani pentru a mai inchega ceva la jumatate barem. In rest, n-as vrea sa locuiesc definitiv intr-un oras din nord, pentru ca sambata si duminica lumea bea mult si vomita, iar scarboseniile de pe strazi ma fac sa nu mai mananc o saptamana...
Norvegia este o lume speciala pe care am reusit sa o identific tocmai cand inflorea liliacul in Oslo. Universitatea unde am mers este un exemolu de ce inseamna management adevarat. Acolo lucrurile sunt foarte exacte. pentru toate ei au proceduri dar nu este suficient sa ai proceduri. Procedurile trebuie stiute si aplicate. Fara a avea interpretari laxe, locale si chiar lipsite de bun-simt ca pe la noi, cand apar indivizi gata sa justifice, fix orice cum ca-i lasa legea. Am primit acces la biblioteca si la continutul lor digital, am vizitat laboratoare si am discutat cu profesori. In timpul liber am vazut orasul si m-am minunat ce inseamna sa vrei sa faci, ca norvegienii aveau cladiri frumoase, muzee si acolo am vizitat casele muzeu ale lui Edvard Grieg si Henrik Ibsen. Am fost si la Fundatia Nobel de unde am cumparat o moneda de argint. Cum arata norvegienii spune mult de cata miscare fac, nefiind prea multi grasani, desi clima i-ar invita spre a avea depuneri de sunci ce tin de cald la clima rece. Peisajele lor sunt de basm.
Despre India as scrie o viata pentru ca este un loc plin de mistere si de lucruri marete. Stiam din filmul despre cartile junglei vazut in copilarie dar citisem povestirile lui Rabindranath_Tagore. Stiam cate ceva despre yoga dar nu intelegeam cum un popor atat de mare a reusit sa aiba o istorie coplesitoare in care legendele si darzenia se impletesc spre a da acea maretie care permite traversarea cu fruntea sus a istoriei. Cand am avut ocazia sa particip la Congresul IPMA de la New Delhi mi se implinea un vis. Am vizitat New Delhi cu tot ce are el ca istorie si am vizitat Tajmahal. Primul contact cu India a fost absolut special Este o alta lume. cand intri in puhoaiele de oameni care merg pe strada si cand incerci sa traversezi stratada si vezi ca trebuie sa fii extrem de hotarat si de curajos, este un examen de dat in fiacre moment. Sunt acolo piete si in piete e zarva mare, cu tot felul de vanzatori si am vazut femei care picteaza pe pielea mainilor si picioarelor, un fel de tatuaje. dar am vazut si niste ziduri unde sunt de fapt pisuare in strada unde barbatii se slobozesc direct la obiect si fara retineri. Cand am calatorit, am vazut taxiurile lor ca motociclete cu nenumarati calatori care merg agatati si am vazut si trenuri cu oamenii ciorchine, iar filmele despre acest mod de a merge la munca este o realitate a lor nu este nici fictiune, nici inventie tehnica, e o realitate de zi cu zi a unui popor care se lupta sa progreseze. Desi multi stau in case improvizate din plastic si hartie, cu totii isi duc copiii la scoala, ei vazand in =invatare singura sansa de a-si depasi conditia. este o lume speciala si rezultatele s-au vazut. Traditia este imbinata cu cele mai noi realizari si sutele de filme de la Bollywood vin sa creeze imaginea unei tari in plin avand. Oricum dezvoltatorii de software indieni, matematicienii si ceilalti oameni de stiinta plecati de acolo au dus si duc faima unei culturi milenare.
Japonia este insula pierduta intr-un alt univers. Am vizitat Tokyo, Kyoto, impactul cu acea civilizatie te lasa mut. Acolo se vad straturile de cultura in mod clar. Arhitectura anului 2000 este diferita de cea a anului 1990 si aceasta difera de cum se gandeau cladirile in 1970. Se vede diferenta dintre inaltimile cladirilor, materialele folosite si modul de a le gandi. Acum se fac cladiri cu multa sticla, foarte inalte. Cu un deceniu inainte existau si betoane, nu foarte multe dar la exterior se vedeau betoanele. Mai inainte, sticla era putin preponderenta, doar la ferstre, betoanele fiind dominante. Constructiile au ceva traditional in ele mai ales prin proportii. M-a mirat ca intr-o gara la nivelul -7 erau case de moda. Si trenurile. Trenurile de foarte mare viteza sunt acolo. Cum se face ca distanta Pitesti-Bucuresti de 110km se face in 3 ore, si ei au peste 300km pe ora, trenurile lor mergand ca vantul si ca gandul. Ca sa nu stea omul in sensul invers de mers al trenului, vagoanele au scaune care se rotesc si tot poporul merge cu fata in sensul de mers al trenului. Traditia este traditie acolo si dupa haine si dupa mancare si dupa fermitate. Chipurile barbatilor paqstreaza acele linii ferme care arata ca numai ei erau in stare sa-si faca harachirii pentru a arata ca au dmnitate. Migala cu care ingrijesc gradinile, faptul ca fiecare fir de iarba si fiecare frunzulita are locul ei, spune mult pentru un popor cu o cultura solida si cu aplecare spre a face lucruri de cea mai buna calitate. Aparatul meu foto este CANON, iar acest laptop pe care scriu este TOSHIBA, ceea ce spune mult despre dorinta mea de a fi in posesia unei aparaturi de top. Cand am cumparat o lentila 18-200, in magazinul de 7 etaje numai pentru apoaratura foto din Tokyo, vanzatorul cred ca avea doctorat in lentile, pentru ca m-a impresionat prin felul lui de a prezenta si de a exemplifica. Pe la noi, vanzatorul este suparat ca este deranjat de client si mare minune ca nu-ti scapa si doua palme de deranjul pe care i l-ai produs, intrerupandu-l fie din meditatie, fie din mancat, fie dintr-o discutie, fie din fumatul tigarii, fie din somn, la o adica.
Australia mi s-a deschis ca o lume absolut diferita. Dupa un zbor de peste 20 de ore, contactul cu Australia este fantastic. se vede cum imensitatea tarii-continent se rasfrange asupra a tot ceea ce exista acoloo. Drumul de la aeroportul international la cel domestic este o chestie de autobuz. Zborul cu avion local este o chestie bazata pe proceduri si in cazul meu care pierdusem avionul dar nu din cauza mea. Ajuns in Surffer Paradise la hotelul ramada am vazut ca toate mergeau ca unse. Congresul era chiar in hotel. dar am vizitat mult. Australia este o alta lume. Acolo liliecii sunt in padure, in padure sunt tot felul de animalute. Plaja este fantastica. Tot fantastice sunt si cladirile. Preturile sunt cam mari. Am vazut intr-o vitrina un inel cu un diamant de 1.200.000dolari australieni si peste tot bijuteriile sareau de 10.000 dolari australieni.
Despre Mexic totul este la superlativ. oamenii, locurile, istoria, trecutul si prezentul. Toatte indeamna la a reveni pe acele meleaguri. De la aeroport la hotel lucrurile au fost clare. Si la hotel a fost bine. Acolo se vede diferenta intre cine vrea sa faca ceva si cine mimeaza facutul a ceva. Mexicanii sunt cei care prin harnicie, ospitalitate si mai ales prin perseverenta arata lumii ca sunt acel popor maret care a dat lumii o cultura deosebita si care stiu sa-si cladeasca viitorul. Confortul, curatenia, mancarea si mai ales posibilitatea ca intr-o suma de 100USD sa dea posibilitatea de a organiza excursii de 5 stele, da o senzatie de bine oricui are contact cu aceasta tara. Am vazut hoteluri luxoase, am mers si in orasul vechi cancun, am vazut si iguane la fata locului dar am vazut si piramide mayase. sa descriu un WC in jungla care era peste tot ceea ce se afla la hoteluri de 5 stele in Bucuresti? Nu, pentru ca mi-ar lua zece pagini. Totul este foarte bine organizat. Vizitele la monumente, restaurante, ghizii foarte spirituali si se alterneaza elementele de cultura cu elementele de relaxare, caci se fac si ceva sporturi nu extreme dar aproape.
Spania inseamna cu mult mai mult decat corrida. Este istorie, este frumusete, este mandrie si imbinare a lumilor, care a dus spre o noua intelegere a vietii pentru ca lumea araba a adus detaliile, iar lumea crestina a adus legatura dintre trecut si viitor. Madrid, Granada, Barcelona, Sitges, Figueres sunt orase vizitate de mine. Chestia cu extradusul m-a socat la un hostel unde am stat in madrid. adica sa nu faci dus ca un nesimtit si nesimtirea insemna ceva ce depasa un 3-5 minute. Fata de risipa de apa din Bucuresti, restrictia se pare pentru un roman a fi dura. Mersul la Granada cu autocarul pe autostrada plecand de la madrid este ceva extraordinar ca cele 600km se fac ca gandul si ca vantul. Tot asa este si distanta Bucuresti-Arad? In granada am prins procesiunile de dinainte de Pasti. E o intrecere intre participanti in a impodobi carele alegorice si de a se costuma. Am vizitat ALHAMBRA. E o minune a lumii! In Barcelona am vizitat to ce este legat de GAUDI. In Figueres am vizitat muzeul Dali. Spania inseamna mult pentru mine, pentru ca imi place sa vad istorie imbinata cu noutati, sa admir cultura maura dar sa vad si un meci de fotbal pe Camp Nou precum si o corrida, chiar daca acum la orice corida apar si cei care lupta pentru protectia animalelor si protesteaza.
Polonia am vazuto mergand la varsovia si la Cracovia
Cehia inseaqmna pentru mine orasele Praga si Karlovy-Vary.
In Slovenia am stat la Maribor.
In Germania de dupa 1989, adica in Germania reunita am vazut multe orase, placerea cea mai mare este de a revedea Nuremberg- cetatea. Am vizitat Valhala, Munich, Chemnitz, Koblenz, Saarbrücken, Ulm, Leonberg, Regensburg, Heidelberg, Trier, Aahen, Bremen, Meinz, Dachau si multe alte mici localitati. germania inseamna pentru mine niste profesori exceptionali prin ceea ce au facut dar mai ales prin eficienta si corectitudine in dezvoltarea unor proiecte. Tocmai am conditionat intrarea mea in proiecte daca si numai daca lucram cu profesori germani. Colaborarea cu profesorul Soeder si cu profesorul Loss a fost pentru mine ceva absolut special intrucat am invatat de la ei foarte multe. In plus, eu imi fac toate reviziile tehnice la Trier la reprezentanta Volkswagen de acolo pentru ca este bine facuta si tot ce am se face si la preturi mai bune si cu o calitate ireprosabila, fara a sta cu saptamanile acolo. Am avut o problema care aici la noi insemna o saptamana si acolo a insemnat o zi. Era vorba de faptul ca in iarna lui 2011-2012 s-a facut gheata la usile din fata si cand am deschis usa s-a deformat si usa si aripa. Era un defect de fabricatie remediat gratis de firma acolo la Trier in toamna lui 2012 intr-o zi. In plus, m-am familiarizat cu modul de a fi al nemtilor si ma simt ca la mine acasa acolo. Totul este OK de la mancare, pana la cel mai mic detaliu. Am fost socat sa vad ca la un restaurant de langa Dom se mananca di farfurii de portelan Rosenthal, ceea ce la noi este un semn al boieriei si extravagantei, in timp ce la ei este ceva obisnuit sa-ti cinstesti oaspetii, indiferent cine sunt ei cu vesela fina. In Trier este casa lui Karl marx si am vizitat-o dupa care am cumparat de acolo o sticla de vin ca familia aceluia avea vii si erau renumiti prin productia de vinuri. ma intreb, asa pentru cultura mea cea generala, cum este pastrata memoria sa zicem a lui Dobrogeanu-Gherea? sa nu zic de faptul ca noi scoatem statuile celor care nu ne mai convin. la casa Scanteii este un postament pe care au zabovit rand pe rand Stalin si mai apoi Lenin iar acum se pun tot felul de alegorii.
Parca merita sa calculez cati km am facut cu avionul, cati km am facut cu trenul si cati cu masina mea. Daca voi avea rabdare voi pune cap la cap tot ce am si sunt sigur ca va iesi ceva impresionant. Cred ca la un moment dat voi zice ca numai in Antarctica nu am fost. In momentul de fata trebuie sa ajung in Africa si in America de sud. Ma straduiesc...
text
text
text
text
text
text
text