|
Se știe că acum se pune problema accesului cât mai rapid la informație, adică numărul de click-uri să nu fie mai mare de trei, cel mai bine să fie două click-uri. Dacă aplicația WEB a fost realozată un pic cam haotic:
- numărul de click-uri diferă de la informație la informație accesată,
- revenirile sunt necontrolate sau chiar nu există buton dedicat,
- revenirile sunt fie pe același nivel, fie pe un nive superior.
Reiniginerea presupune efectuarea de modificări astfel încât să se transforme structura aplicației WEB de la N niveluri la 3 niveluri, dar fără a depăși 4 biveluri, numărând și nodul rădăcină.
Pentru a nu complica lucrurile, se va menține același vocabular existent anterior. Numai în cazuri excepționale, dacă unii termeni au uzură morală, vor fi înlocuiți, dar trebuie ca dsezvoltatorul să se asigure că nu vor apare confucii.
Ca să se procedeze doar la o astfel de reinginerie, trebuie :
- ca tehnologia să nu fie foarte veche, cel mult de nivel K-1, dacă acum e nivelul K,
- să fie vorba doar o neglijență de organizare a arborescenței,
- să existe documentația care a stat la baza dezvoltării inițiale,
- ca echipa care face reingineria să fie specializată în acestă direcție.
Reinigineria de acest tip presupune efectuarea unei reutilizări ample a componentelor, fără intervenții asupra conținutului digital sub formă de text, de imagini și de alte forme multimedia. Se modifică în interiorul componentelor de tip frunză ale arborescenței, doar referirea care permite revenirea la nodul de pe nivelul superior. Pentru componentele de la nivelul intermediar, dacă aplicația inițială a avut niște reguli clare de referire, modificările vor fi minime.
Reingineria va impune regândirea componentei de start a aplicației, să-i zicem nodul rădăcină al arborescenței. Aici este arta celui care proiectează noua structură, căci este rezonabil ca nodurile cele mai des accesate să se afle pe primul nivel, să fie foarte vizibile. în cazul în care se contorizează accesările la componente, se obține o informație prețioasă care dictează modul în care se restructurează aplicația. Numărul de accesări este înscris într-un cerc.
Dacă se consideră o aplicație WEB organizată haotic ca în figura de mai jos,
…………figură de aplicație WEB graf
procesul de reinginerie organizat pe două niveluri duce la structura următoare:
……………arborescență cu două click-uri
Se observă prin comparație că prin reinginerie se obține o omogenizare a componentelor în ceea ce privește modul de referire a componentelor.
Rezultatul acestui proces de reinginerie este o aplicație WEB unde orice utilizator accesează orice informație cu cel mult două click-uri, ceea ce nu-i puțin lucru, dacă ținem seama de faptul că enervarea multor utilizatori apare din prea multe încercări de a ajunge la informația de care au nevoie sau de drumul prea lung, prin nenumărate click-uri necesare pentru a ajunge la acele informații de care are nevoie.
|