|
Acum foarte mulți ani de zile, am văzut o femeie simplă care de dimineața până seara nu făcea decât să-i
blesteme pe cei care-i luaseră băiatul la pușcărie. Ea îl considera nevinovat. Peste ani și ani, s-a dovedit că femeia a
avut dreptate, iar cei care-i făcuseră rău băiatului ei au fost pedepsiți de două ori. O dată de lege și încă
o dată prin puterea Celui de Sus.
Eram copil și mi-au rămas întipărite în minte puzderia de ziceri ale acelei femei. Redau aici câteva:
Găsi-lar dracii, să-l găsească!
Lua-l-ar toate bolile de pe pământ, să-l ia!
Arde-l-ar focul să-l ardă!
Arză-l-ar focul să-l arză, cum a ars biserica de la Costești!!
Lovi-l-ar Maftina Maicii Domnului, să-l vovească!
N-ar mai apuca ziulica de mâine!
Usca-i-s-ar mânile să i se usuce!
Cădea-i-ar mâinile să-i cadă!
Lovi-l-ar damblaua, să-l lovească!
Fir-ar al dracului să fie, cu tot neamul lui!
Să n-aibă parte de ziua de mâine!
N-ar mai vedea lumina zilei, să n-o mai vadă!
Bătu-l-ar Cel de Sus, să-l bată!
Lovi-l-ar brânca morții să-l lovească!
Trăzni-l-ar Cel de Sus, să-l trăznească!
Umple-s-ar de bube, să se umple!
Mânca-l-ar buba neagră, să-l mănânce!
Duce-s-ar unde-a dus mutul iapa!
Usca-i-s-ar mâinile, să i se usuce!
Călca-l-ar trenul, să-l calce!
Duce-s-ar unde și-a-nțărcat dracul copiii, să se ducă!
Cădea-i-ar mâinile, să-i cadă!
Ologi-l-ar Cel de Sus, să-l ologească!
Arză-i-ar casa pe el, să-i arză!
Mânca-l-ar viermii, să-l mănânce!
Avea atâta năduf în voce și în suflet biata femeie că se usca din picioare. Plângea toată ziua.
Câte o vecină căuta s-o mai liniștească, dar avea sufletul negru de supărare. Avea o broboadă neagră
pe cap și o trăgea pe ochi de nu i se mai vedea mai deloc fața. Mergea cocoșată, cu galoșii de gună și
cu capotul de monton până-n pământ. Ducea în mână o paporniță de rafie hodorogită și căra
ba pâine, ba lapte, fie la cocoane, fie la vecine, căci muncea cât era ziua de mare.
|