Compromisurile şi integritatea
Cei ce fac un compromis, îl vor face şi pe al doilea şi pe al treilea şi viaţa lor va fi un şir nesfârşit de compromisuri.
În orice activitate de execuţie, de conducere, de evaluare, există situaţii în care apar momente în care ni se cere să facem compromisuri sau le facem din proprie iniţiativă, fie că anticipăm că ni se vor cere, fie pur şi simplu, pentru a nu ne crea probleme. Avem o echipă de programatori. Aceştia sunt diferiţi. Există unui care scrie programe de slabă calitate, dar el a fost plasat în echipă de către şefi, tocmai pentru că se ştie clar care este contraperformanţa sa şi pentru faptul că echipa este astfel alcătuită încât să preia şi sarcinile respectivului.
Şeful de echipă are două posibilităţi:
- să-l accepte aşa cum este şi alţii să muncească pentru el,
- să evidenţieze că nu face ceea ce trebuie şi să-i supere pe şefi,
- să-l pună frumos, colegial, la treabă repetând şi repetând până pleacă de bună voie,
- să-i dea munci banale pe care să le execute totuşi sub supraveghere,
- săl pună să vorbească în şedinţe pentru a vedea cât de ridicol e şi să plece.
În opinia mea, nu trebuie făcut niciun compromis, ci managerul de proiect sau şeful de echipă trebuie să explice procedurile de lucru, termene, indicatori de calitate şi să distribuie sarcinile distinct pe oameni. Cel mai mic compromis atrage după sine compromiterea proiectului, căci nimeni nu aşteaptă de la managerul de proiect motive din care nu s-a făcut proiectul, ci să vadă respectarea termenelor şi condiţiilor ca proiectul să fie unui de succes.
Un şef care are pe frunte eticheta de om integru, automat se ştie că nu admite compromisuri şi când se formează echipa sa funcţionează autoselecţia.

20 mai 2022