|
Din clipa în care calculatoarele au fost interconectate obţinându-se reţele de calculatoare distribuite în întreaga lume, întreaga filosofie a dezvoltării de aplicaţii informatice s-a schimbat radical.
Una este să construieşti tu ca programator o aplicaţie pe care o foloseşti pentru tine şi alta este să construieşti o aplicaţie pe care o livrezi unor utilizatori care s-o ruleze pe calculatoarele lor, iar dacă apar probleme să te contacteze ca să le remediezi şi în final să obţină rezultatele dorite.
Postând o aplicaţie într-un sistem complex de calculatoare:
- aplicaţia funcţionează independent de dezvoltatorul ei,
- sunt limitate dramatic posibilităţile de depanare la utilizatori,
- alocările de resurse se fac în timp real,
- erorile de alocare îl afectează pe proprietarul aplicaţiei,
- utilizatorul foloseşte aplicaţia direct, fără intermediari.
Programul aşa cum era cunoscut în vremurile de demult nu mai are elemente comune cu aplicaţiile WEB pentru că în aceste timpuri utilizatorul este în centrul atenţiei şi nu programatorul cum era înainte. O aplicaţie WEB există pentru a fi accesată de cât mai mulţi utilizatori, dar nu oricum, ci cu finalizarea prelucrărilor, în atingerea obiectivelor definite înainte de accesare. Nicio aplicaţie WEB nu este valoroasă dacă nu-i satisface complet pe utilizatorii care o accesează.
O aplicaţie WEB de e-coomerce este valoroasă dacă cea mai mare majoritate a clienţilor cumpără, plătesc, primesc marfa şi sunt mulţumiţi.
O aplicaţie WEB de e-banking este valoroasă dacă este sigură şi dacă clienţii efectuează toate transferurile de bani de care au nevoie într-un mod extrem de facil.
O aplicaţie WEB de tiketing este valoroasă dacă persoanele care o accesează reuşesc să identifice tichetele de care au nevoie, să le plătească şi mai ales, să primească o confirmare a alocării efective a resurselor, adică să primească fişiere cu formatele tichetelor achiziţionate cu un cod bară sau QR inclus pentru a fi identificaţi la intrarea în sala de spectacol sau la ghişeul de îmbarcare.
O aplicaţie WEB de informare este valoroasă dacă are conţinutul digital actualizat la zi. Este neinteresantă o aplicaţie de loterie care nu şi-a mai postat numerele ieşite câştigătoare din ultimele trei săptămâni.Tot neinteresantă este aplicaţia care dă meciurile de fotbal din campionat, care nu a mai actualizat ceea ce s-a întâmplat de cinci etape sau care uneori prezintă cine a marcat goluri şi alteori nu prezintă decât un text fără detalii semnificative.
|