Pavel NĂSTASE

Profesorul Pavel NĂSTASE a fost rectorul Academiei de Studii Economice în perioada martie 2012 - martie 2016.
Eu m-am pensionat în 26 iulie 2012, deci despre modul în care profesorul Pavel NĂSTASE a condus ASE-ul. S-a confruntat cu greaua moştenire lăsată de predecesolul său, multe dintre neregulile găsite au avut rădăcini mult mai adânci, generate de stilul de muncă în care o mână o spală pe cealaltă.
Experienţa lui Pavel NĂSTASE ca decan şi mai apoi ca prorector, l-a ajutat foarte mult să conducă această structură complexă care este ASE. Cu un învăţământ subfinanţat, cu o cercetare la nivel de supravieţuire, profesorul Pavel NĂSTASE a reuşit să crească nivelul calitativ al procesului educaţional, a reuşit să promoveze tinere cadre didactice performante şi a reuşit să impună un stil de muncă nou, riguros, care este specific informaticianului, căci la bază, profesorul Pavel NĂSTASE este informatician.
Pe durata mandatului său au avut loc manifestările specifice împlinirii a o sută de ani de la înfiinţarea ASE prin decretul regal semnat de Regele Carol I la 13 aprilie 1913. Colaborarea excelentă dintre ASE şi Banca Naţională a permis derularea unor evenimente şi realizarea unor materiale care au marcat acest eveniment.
Despre profesorul Pavel NĂSTASE am numai cuvinte de laudă, pentru că îl cunosc din vremea când era asistent universitar în Catedra de Cibernetică Economică şi am colaborat excelent la disciplina de Programare a calculatoarelor în limbajul COBOL. Pentru mine a rămas o necunoscută plecarea unui om aşa de valoros spre o altă catedră. Tot răul din Catedra de Cibernetică Economică, i-a fost spre bine, în Catedra de Informatică de Gestiune, lui Pavel NĂSTASE, căci am amri semne de întrebare dacă din catedra de Cibernetică ar fi avut evoluţia care a urmat la noul său loc de muncă, unde munca şi valoarea erau pe primul loc în a preţui pe cineva.

revenire