Marin A. LUPU

Profesorul Marin A. LUPU a fost rectorul Academiei de Studii Economice în perioada octombrie 1961 - octombrie 1971. Mandatul său a coincis cu toată perioada studenţiei mele şi a primilor doi ani din activitatea mea la catedră. Meritul esenţial al profesorului Marin A. LUPU ca rector a fost acela de a reforma instituţia pe care o conducea, transformând-o din Institutul de ştiinţe Economice V.I. LENIN în Academia de Studii Economice, în care a apărut şi Facultatea de Calcul Econoimic şi Cibernetică Economică unde eram student.
El era profesor de Istoria economiei naţionale şi avea un curs litografiat cu multe pagini A4, pe care studenţii din anii anteriori îl cântăriseră şi aveau păreri extrem de colorate, care stârneau zâmbete sau chiar hohote de râs seara în camerele de la cămin când venea vorba de examenul de Istorie, căci studenţii trebuiau să memoreze cifre, nulte cifre despre un trecut mort.
După ani şi ani, am avut ocazia să fiu martorul unei scene la sala 2320 din Centrul de calcul al ASE, când văduva lui Marin A. LUPU a venit la o distinsă doamnă din birou să-i ofere nişte pagini dactilografiate de domnia sa, cu bibliografia lucrărilor publicate de fostul rector. Distinsa doamnă a preluat acele pagini şi mi-a zis mie să mă uit pe ele. Eu, având motivele mele întemeiate, legate de profesor i-am zis:
Vai, doamnă, eu nu mai citesc nici ce scriu eu, cu atât mai puţin citesc ce au scris alţii.
Nu am catadicsit să mă uit pe acele pagini şi nu regret nici acum după peste 40 de ani de la acel moment. Există în viaţă intersecţii definitorii. Eu am chestia cu lăutarii care nu trebuie să le asculţi repertoriul, ci trebuie să vezi doar cum pun arcuşul pe vioară. în două situaţii legate de mine prog=fesorul Marin A. LUPU a pus arcuşul greşit şi s-a autodefinit total şi definitiv.
Rectorul Marin A. LUPU m-a făcut să-mi jur mie că nu voi mai călca în cabinetul rectorului niciodată. Se întâmpla în mai 1971.

revenire