|
Orice cu orice
Am apreciat foarte mult faptul că în limbajele de asamblare, programatorul face ce vrea cu conţinutul unei zone de memorie. Îl interpretază după pofta inimii lui. Acelaşi şir de biţi este:
- adresă,
- şir de caractere,
- număr întreg,
- deplasare,
- cod de instrucţiune,
totul, desigur dacă acel şir de biţi este construit pentru a fi valid în raport cu contextul nou pe care ne dorim să-l realizăm. Cam aşa stau lucrurile şi în PYTHON. Vrem să concatenăm două liste sasu două seturi sau două dicţionare, nimic mai simplu. Vrem să sortăm o listă, lucrul este deja banal. Vrem să facem conversii, există o şansă. Bibliotecile care sunt construite şi disponibile, aduc limbajul PYTON la nivelul de modernitate ce corespunde celui mai înalt nivel atins până acum. Nu fac apologia acestui limbaj, căci are şi el păcatele lui, mai ales în ceea ce priveşte mediul de dezvoltare, care despărţit de interpreterul obişnuit, este cam prea lent. Lipsa structurii de date neomogene de tip articol, face să-i ţină pe programatorii care lucrează cu fişierele cu articole clasice mai la distanţă.
Cei ce vin din zona C++ se miră că PYTHON nu are variabile pointer, dar le trece repede, văzând marea diversitate a modurilor de accesare a componentelor, oricare ar fi natura lor. Mie mi-ar fi plăcut anumite chestii, dar totuşi suntem în anul 2022 şi nu am cum să cer unui limbaj să facă acum, ceea ce ar trebui să facă unul din anul 2050. Să zicem să accepte liste variabile de parametrii, care să fie acceptate în funcţie de conţinutul prelucrărilor de după apelare, atunci când lucrez cu liste de funcţii.
Orcum, limbajul PYTHON rămână o posibilitate pentru oricine doreşte să se dea măreţ, într-o lume în care cei ce stăpânesc foarte bine un limbaj de programare sunt şi cei mai redutabili. Totuşi, numai cei ce programează în limbaj de asamblare nu au motive din care să plece privirea atunci când apare câte un nene şi se laudă că programrează în PYTHON.
(afişat azi 13 aprilie 2022)
|