|
Programarea clasică lucrează cu zone de memorie, adrese, variabile, insterucţiuni şi alte bazaconii, acceptate de programatori. Acum când nu mai sunt restricţii legate de zonele de memorie, căci a lucra cu 4Tb nu mai este ceva excentric, iat laptopul cu 256 Gb este al sărăntocilor, bogaţii lăfăindu-se în 4 Tb SSD, afirmaţia că în PYTHON nu se lucrează cu variabile, ci cu nume, nu mai trebuie să ne surprindă. Dacă dăm un nume, acesta este pus în corespondenţă cu trei elemente:
- o adresă fizică asociată unei folosiri a numelui,
- ovaloare atribuită acelui nume,
- un contor al numărului de utilizări a numelui.
Faţă de programele clasice, în PYTHON dacă scriem:
a = 5
a ='a'
a = "abcd"
celor trei apariţii ale numelui a li se asociază zone de memorie distincte care arată cele trei valori atribuite, tipurile, dar şi contorii cu valorile 0, 1 şi 2. Deci numele a are asociate 3 triplete şi anume (tip = intreg, valoare =5, contor=0), (tip = caracter, valoare a, contor =1) şi (tip = string, valoare abcd, contor=2).
Ceea ce ştiam din limbajul C++ legat de atribuirea
a=b=c=d=e=71
care este echivalentă cu:
a=71
b=71
c=71
d=71
e=71
limbajul PYTHON merge mai departe. Dacă x=5, y=10, z=15, w=20 şi v=25 dacă vom scrie în PITHON instrucţiunea
a,b,c,d,e = x,y,z,w,v
efectul este surprinzător, a=x, b=y, c=z, d=w şi e=v.
Faptul că se lucrează cu nume dă o mare flexibilitate la a schimba tipul şi de a face prelucrări surprinzătoare în PYTHON.
|