|
Am admirat întotdeauna pe cei care au reuşit să publice fie poezii, fie romane, fie cărţi ştiinţifice, fie articole în reviste de specialitate. Mi-am imaginat că este o muncă grea, dar când m-am pus la treabă, mi-am dat seama că este o muncă foarte grea.
A scrie o recenzie pentru o carte presupune:
- să citeşti cartea,
- să înţelegi ce e acolo,
- să compari cu alte cărţi,
- să rezumi totul într-o pagină,
- lumea să vrea să citească cartea.
Scriu despre recenzii, pentru că am început cu a face recenzii publicate într-un buletin intern al ASE, iar recenziile au fost făcute la cărţi de informatică pe care le comandam eu pentru biblioteca ASE, căci şi în vremurile de demult ale comunismului existau bani pentru a achiziţiona cărţi din străinătate pe valută. Totul era să vrei să te documentezi. Cine se văita că nu existau cărţi minţea urât, căci cărţi şi reviste existau, numai că ele trebuiau căutate şi mai ales, citite, căci a te văita e cel mai uşor lucru. A arunca vina pe sistem că nu te lăsa să publici este gogoaşa cea mai neruşinată, căci literatura de sertar anunţată, nu a apărut după 1989.
Eu nu am avut idei şi materiale câte aş fi avut ocazia să public în reviste din străinătate. Niciodată, de la niciun rector, decan sau şef de catedră nu am avut interdicţii de a trimite materiale la reviste de software sau la conferinţe de informatică.
Norocul meu a fost că l-am întâlnit pe marele profesor TÖVISSI Ludovic, de la care am învăţat cum se scrie un articol publicabil, care este ciclul de realizare a unui articol şi cum mă asigur că sunt pe drumul cel bun.
Eu zic că am publicat destul de mult şi acest lucru se datorează faptului că am scris în colaborare. Am detestat să scriu articole şi cărţi ca singur autor, căci am considerat că nu sunt atât de orgolios şi atât de bun încât să încep demersuri de unul singur şi să-mi impun să duc treaba la bun sfârşit, fără a avea şi filtrele de exigenţă ale altor colegi mai buni decât mine.
Am căutat să public articole în mai multe reviste. Am dus cărţi spre mai multe edituri. Am fost receptiv la toate sugestiile, pentru că lucrurile nu merg exclusiv cum vreau eu ca autor, ci cum cere piaţa cărţii, iar piaţa este cunoscută de editori.
Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat şi nu mi-e ruşine de niciun rând scris de mine sau de colegii mei, căci tot ceea ce am făcut a fost pe meseria în care am activat şi nu am scris nimic de dragul de a scrie, ci doar pentru a prezenta rezultate ale muncii noastre.
Norocul meu a fost că am avut şansa să colaborez numai cu oameni excepţionali, care mi-au impus un standard foarte ridicat de lucru şi dacă am ajuns unde am ajuns, totul datorez acestor oameni. Fără ei aş fi fost un zero barat. Chiar dacă aş fi avut nişte idei, de la idee la o carte drumul este lung şi toţi cei cu care am colaborat au pus temelia, au pus cărămizile. Am muncit şi eu cu ei, dar greul l-au dus ei şi nu există cuvinte pentru a-mi exprima recunoştinţa faţă de contribuţiile lor la realizarea cărţilor, articolelor sau comunicărilor pentru conferinţe, toate publicate, lucru cel mai important pentru noi ca autori.
|