|
Eu am văzut programarea automată ca fiind ceva extraordinar. Aşa cum uşa automată se deschide când mă apropii la o anumită distanţă, fără ca eu să fac ceva special, tot aşa credeam că este şi cu programarea automată. Altfel spus, am crezut că eu, Gigel de la Ghimpaţi, am o problemă, o vorbesc la un microfon sau o scriu pe nişte cartele perforate sau într-un fişier .txt, o dau ca intrare la un software sofisticat şi ca output apare un text sursă scris într-un limbaj.
Acel text sursă este compilat, editat şi lansat în execuţie, iar cu datele mele de intrare, se obţin rezultate. Programarea automată am crezul eu, este aceea care permite scrierea automată de programe, prin enunţarea problemei de rezolvat.
Realitatea arată că nu este deloc aşa. Programarea automată este o programare oarecare, în care intervin ceva elemente care-l ajută pe programator să-şi rezolve clase restrânse de probleme. E o definire mult prea largă pentru o realitate mult prea îngustă. Este adevărat că sunt preluate câte ceva din activităţile programatorului, dar în opinia mea, sunt chestii nesemnificative în raport cu gogoaşa imensă pe care o dă asocierea celor doi termeni, adică programare şi automată.
|