VAIDA Dragoş

Profesorul VAIDA Dragoş este cel de la care am învăţat:
- programare în limbajul ALGOL,
- analiză numerică,
- ce înseamnă să fii domn,
- cum se scrie o lucrare,
- cum e un profesor adevărat,
- să vorbesc liber la curs,
- că a greşi e omeneşte.
Despre fiecare dintre aceste lucruri am material să scriu câteva pagini. Eu voi prezenta aici o întâmplare care m-a marcat pentru toată viaţa.
Eram în anul al IV-lea de facultate, în semestrul al II-lea şi a venit o listă cu titluri de lucrări de diplomă, care a circulat printre studenţi. Când a ajuns la mine, erau deja trecute nume ale colegilor mei în dreptul multor titluri. Mi-a sărit în ochi un titlu: Rutine interpretative şi rutine compilative. Cum lucrurile noi mă incită teribil, mi-am trecut numele în dreptul acelui titlu. Am mers la Bibilioteca Centrului de calcul şi am început să mă lămuresc ce este rutina interpretativă şi ce este rutina compilativă. Pe măsură ce avansam cu documentarea, îmi dădeam seama că alegerea făcută de mine era excepţională.
în toamna anului 1969, când am intrat în anul al V-lea, m-am interesat cine era conducătorul ştiinţific al acestei lucrări şi am aflat că este profesorul VAIDA Dragoş. Am mers la Centrul de calcul al ASE la etajul al IV-lea unde profesorul avea cabinet şi secretara sa mi-a zis că profesorul mă aşteaptă într-o anumită zi la ora 18,00. M-am pregătit să am o dicuţie cu profesorul VAIDA Dragoş la ora stabilită.
M-a primit în cabinet. Lucra la birou. S-a sculat în picioare, a venit spre mine, mi-a întins mâna, ne-am salutat şi m-a invitat să iau loc. Eram extrem de emoţionat. Discuţia a decurs normal. Mi-a spus ce aşteptări are de la mine. Eram pregătit şi m-am ridicat, am ajuns în faţa biroului, i-am întins o foaie cu ceva titluri bibliografice despre tematica aleasă de mine, titluri de cărţi şi articole de la Biblioteca Centrului de calcul de la etajul al VII-lea, materiale pe care le citisem şi le conspectasem. Profesorul VAIDA Dragoş a citit. Am continuat să discutăm.
înainte de a pleca, profesorul VAIDA Dragoş a scos dintr-un serat un dosar. Mi-a spus că este manuscrisul cărţii sale Algoritmi de compilare cu aplicatii la limbajele de tipul algol, pe care vrea s-o depună la o editură. Am regăsit cartea într-o liobrărie. Era tipărită în 1971 la Editura Didactică şi Pedagogică, avea 213 pagini, am cumpărat-o şi mulţi ani am avut-o în biblioteca proprie, până când am împrumutat-o cuiva. Mi-a înmânat acel manuscris şi mi-a spus să am grijă că e singurul exemplar. Am întrebat cât timp am la dispoziţie şi mi-a zis că trei săptămâni sunt suficiente.
Am rămas uimit de încrederea acestui om de a da un manuscris unui tânăr ca mine, în dorinţa de a mă documenta, pentru a face o lucrare de diplomă cât mai bună. După vreo două săptămâni am revenit cu manuscrisul, i l-am înapoiat cu mulţumiri.
După aceea, am avut mai multe întâlniri şi i-am prezentat profesorului VAIDA Dragoş capitolele lucrării de diplomă. Mă străduiam din răsputeri să scriu cât mai citeţ, căci manuscrisul său era cu un scris de excepţie, oricine l-ar fi citit fără nicio problemă, chiar cu mare viteză, de clar ce era.
în ziua susţinerii lucrării de diplomă, profesorul VAIDA Dragoş era în sală la masa comisiei, unde preşedinte era profesorul RACOVEANU Nicolae, decanul facultăţii mele. Am prezentat lucrarea, am răspuns la întrebări şi am ieşit din sală. La câteva secunde a ieşit şi conducătorul lucrării mele, m-a felicitat şi mi-a spus că decanul a fost impresionat. Mi-a zis să mă gândesc dacă vreau să rămân asistent universitar la facultate.
Tot timpul l-am venerat pe profesorul VAIDA Dragoş pentru ceea ce a însemnat pentru mine.
Peste ani, l-am reîntâlnit la Conferinţa Internaţională de informatică din 2001 i s-a decernat Diploma şi Medalia Grigore MOISIL profesorului VAIDA Dragoş pe anul 2000. Era acelaşi domn distins, care în alocuţiunea sa a vorbit despre anii în care a predat studenţilor Secţiei de Mecanizarea şi Automatizarea Calculului Economic din Facultatea de Calcul Economic şi Cibernetică Economică, studenţi din care cu mândrie şi eu am făcut parte
.

revenire