Realitatea înconjurătoare

Realitatea înconjurătoare este de maximă complexitate şi mintea omenească nu este în stare să cuprindă toate elementele care o definesc. De aceea, prin cuvinte, prin raţionamente, prin desene, prin sunete, omul caută să simplifice realitatea, în ideea de a comunica şi de a întreprinde acţiuni de transformare a realităţii. Dacă omul s-ar apuca să descrie realitatea cu lux de amănunte, i-ar trebui săptămâni în şir să o prezinte, ceea ce devine şi ineficient şi obositor şi neinteresant, căci ar plictisi.
Omul are tendinţa se a simplifica, de a extrage esenţialul.
Dacă cineva a scris un roman, cel care-l citeşte va povesti romanul făcând un rezumat. Numai cărţii de telefon nu i se face un rezumat, căci acest roman are nenumărate personaje şi fiecare dintre ele nu întreporinde nicio acţiune care să fie povestită, căci nu este descrisă acolo.
Modelul este formă de reflectare a realităţii, simplificată, nu simplistă.
Dacă la un produs numai 10 repere valorează 98% din valarea acestuia, modelul de optimizare se va referi numai la cele 10 repere, căci restul de 2% vor fi achiziţionate în orice cantitate, fără a deveni restricţii ale modelului.
Dacă un fenomen este influenţat de 50 de factori identificaţi dar analiza factorială arată dă numai trei dintre ei sunt esenţiali, modelul de prognoză va avea trei variabile independente, iar influenţa celor 47 de factori neesenţiali se va regăsi în termenul liber al modelului. Toate ipotezele care reduc dimensiunea factorilor de influenţă trebuie bine definite şi argumentate, pentru a nu ne găsi în situaţia nefericită că am construit un model simplist, care nu foloseşte la nimic.
Cândva, unii s-au apucat să facă optimizarea problemei de transport a sfeclei de zahăr, dar nu au calculat bine preţurile unitare de transport pentru a completa matricea de costuri. S-au trezit la un moment dat, datorită succesiunilor de actualizări ale problemei de transport că per total costul aşa-zis optimizat de transport, era cu mult mai mare decât soluţia empirică folosită zeci şi zeci de ani înainte.
Tot aşa, unii au aplicat un model de programare liniară contină în producţia de maşini, unde algoritmul trebuia să fie de programare numere întregi şi nu a ţinut seama nici de timpii tehnologici de răcire a reperelor prelucrate prin aşchiere, drept care s-a trezit că triplase producţia. A fost trezit la realitate de întrebările puse de specialiştii din producţie, care au găsit hibele modelului său, model care se depărtase nepermis de mult de realitate.