|
Problemele reale sunt caracterizate prin dimensiune. Dacă se doreşte optimizarea trasporului de colete, acestea au destinatari, un mijloc de transport şi un traseu. Deci dimensiunea problemei este cu atât mai mare cu cât numărul de colete este mai mare.
Pentru problemele de ordonanţare a producţiei, apar:
- numărul de repere care fabrică,
- numărul de operaţii,
- numărul de maşini.
Pentru problemele de programare liniară apar:
- numărul de variabile,
- numărul de inegalităţi,
- numărul de tipuri de inegalităţi,
- numărul de funcţii obiectiv.
Când se doreşte soluţionarea unui model, se va şti cu precizie care este dimensiunea volumului de date de intrare şi dimensiunea modelului, definită prin numărul de variabile şi numărul de inecuaţii. este de dorit ca la construirea unui model să nu se pornească din start cu forma cea mai complexă a modelului şi cu dimensiunea sa cea mai mare. Lucrurile trebuie luate treptat-treptat pentru a fi înţeleasă problema şi pentru a căpăta deprinderile necesare în cazul particular al mediului pentru acre se construieşte modelul. Cine procedează altfel, va munci mai mult, căci neînţelegând lucrurile va face greşeli şi timpul cu corectatul greşelilor pe un model foarte complex, este cu mult mai mare decât timpul necesar trecerii de la o variantă mai simplă la una mai complexă.
|