YOGA

Nu auzisem în viaţa mea despre YOGA. Preocupările mele pentru informatică m-au ţinut departe de chestiile acestea mai speciale provenite din Asia. Când am mers la librăria SADOVEANU de pe bd. MAGHERU şi am văzut cartea de YOGA scrisă de un bulgar, referită prin: A. MILANOV, I. BORISOVA - YOGA, Editura Stadion, Bucureşti, 1972, 158 pagini.
După ce am răsfoit-o, m-am convins duupă poze că merită s-o cumpăr, lucru pe care l-am făcut imediat.
După ce am citit această carte, m-am apucat să fac exerciţii de acolo şi deşi nu mă laud cu o mare flexibilitate, am reuşit să fac câteva. Stăteam într-o garsonieră la etajul al VII-lea pe şoseaua Pantelimom, aproape de cinema Cosmos. Am exersat şi am reuşit să fac câteva exerciţii. Chiar am fotografii cu acele exerciţii. YOGA mănâncă foarte mult timp, motiv din care am redus activitatea şi pe undeva după 1978 am încetat să mai fac exerciţii.
Cu alte persoane am discutat despre YOGA, dar nu m-a convins nimeni că mai mult de a face exerciţii, de a urmări respiraţia este neecsar să fac mai mult. Dacă reuşeam să fac exerciţii cu creşterea flexibilităţii mele, era o altă poveste. Cum nu am reuşit să fac exerciţii mai complicate decât cele pe care le-am şi fotografiat, era clar că nu aveam cum merge mai departe.
Trebuie să spun că stăteam în Berceni pe strada Dumitru PETRESCU, actuala Turnu Măgurele, câd lucram ceva la YOGA, să zicem că era prin 1976 şi m-am grăbit să fac un exerciţiu fără să fac încălzirea necesară. Atunci am auzit o pârâitură în genunchiul drept şi am simţit o durere ascuţită. Nu am mai continuat. Am plecat la seminar, căci eram asistent universitar în ASE. Coborând scările, durerea aceea a persistat. M-am hotărât seara să merg la magazinul Bucureşti să-mi cumpăr trening şi pantalon sport şi să încep să fac jogging. Aveam groază de injecţii şi de medici ortopezi. Căutam să mă doctoricesc singur şi am considerat că alergând este o soluţie salvatoare. Când am ajuns acasă, am alergat pe bulevardul BRâNCOVEANU vreo două staţii de autobuz şi furerea mă făcea să-mi dea lacrimile involuntar. Am continuat să alerg. începea un nou capitol din viaţa mea.

revenire