|
De prin clasa a V -a mi-am dat seama că am uşurinţă în a scrie. După ce am intrat la liceu mi-am dat seama că sunt în stare să versific, nu să scriu poezi. Am şi încercat să scriu versuri. Am scris prin clasa a XI-a ceva şi am continuat să scriu după ce am absolvit facultatea. Am scris epigrame, am făcut parodii. M-am dedat şi la a scrie sonete, dar şi alte tipuri de poezii. Despre proza ştiinţifică am pretenţia că am şi performat mai mult decât credeam că sunt în stare.
Aşa se explică scrierea tezei de doctorat.
Aşa se explică scrierea de cărţi.
Am continuat să scriu şi pe blogul Actualitatea românească.
Am scris şi pe site ionivan.ro.
Ceea ce trebuie să spun clar este legat de faptul că atunci când scriu fac greşeli. Nu zăbovesc mult pe text şi asta este un lucru rău, căci se strecoară greşeli. Totul se datorează faptului că doresc să termin totul şi să nu las nimic neterminat într-un timp limitat.
Am scris articole.
Am scris cursuri universitare.
Am scris cărţi de informatică.
Am scris şi un roman.
Am scris proză scurtă.
Am scris proză foarte scurtă.
Am scris şi versuri.
Un poet spunea: să te crezi mereu poet, dar să nu publici niciodată. Mi-a plăcut şi de aceea, multe din cele scrise de mine nu au fost publicate.
Am pretenţia că am abordat domenii destul de variate şi uneori chiar am fost deschizător de drumuri,. căci despre calitatea software am fost printre primii care au abordat pe malul Dâmboviţei acest subiect. Mulţi au râs când vorbeam despre complexitatea software.
Mi-am impus nişte structuri.
Un articol nu trebuie să aibe mai mult de 5 capitole.
Capitolele trebuie să fie egale ca dimensiune.
Fraza trebuie să nu fie complicată.
Nu trebuie să utilizez ceva înainte de a fi definit acel ceva.
Când scriu nu trebuie să plagiez.
Când scriu formule am un ritual, căci nu vreau să greşesc.
Mi-am impus să nu folosesc verbul A PUTEA sub nicio formă, căci acest verb îneamnă:
- laşitate,
- neputinţă,
- ambiguitate,
- mediocritate,
- neangajare,
- frică,
- nesiguranţă.
Foarte mulţi oameni vorbesc despre opera lor. Eu nu voi vorbi despre opera mea, pentru că nu mi-am propus să am operă. Cărţile de informatică au un nivel de perisabilitate extrem de ridicat şi nimeni nu se va lăuda că este un clasic cu o carte de limbaje de programare, de exemplu, care să reziste mai mult de 10 ani şi să spună că vreo persoană sănătoasă la cap o mai citeşte cu interes ca să scrie programe folosind limbajul descris acolo.
Mi-ar fi plăcut să scriu o carte aşa cum a fost Istoria literaturii române de la origini până în prezent, aşa cum a scris George CăLINESCU. Nu am făcu acest lucru pentru că:
- nu mă numesc cumva în ESCU,
- nu am avut anvergura lui CăLINESCU,
- nu am vizitat Italia în tinereţe,
- informatica nu are încă o istorie de un secol,
- mulţi dintre creatorii de informatică trăiesc,
- lipsesc cititorii unei astfel de cărţi,
- lumea are alte preocupări.
Stau cuminte acum ca pensionar ce mă aflu şi mă gândesc la paşi mărunţi pe care să-i fac pentru a fi mulţumit de mine, fără a regreta că sunt lucruri esenţiale pe care nu le-am făcut, deşi aş fi avut resurse să le fa şi mai ales, mi-au fost cerute, iar eu din lene sau din limitări nepermise, nu le-am făcut.
Am avut modele când am scris. Un model a fost cartea de Economie politică în două volume coordonată de profesorul N.N. CONSTANTINESCU. Erau reuniţi toţi profesorii din ţară care activau în acel domeniu. Mi-am dorit să fac şi eu aşa ceva. Am făcut cele două volume de Structuri de date, publicate în anul 2008 care a luat şi Premiul Academiei Române. Atunci am lucrat cu marius POPA şi Paul POCATILU pe poziţii de coordonatori şi am reunit specialişti din toată ţara şi chiar şi de la ASEM-Chişinău care activau în domeniul despre care au fost abordate problemele din carte.
Un alt model a fost cartea Medicina internă în ambulatoriu din 1978 scrisă de profesorii şUţEANU, STAMATOIU, PROCA şi DIMITRESCU. M-a impresionat cartea aceea că avea la bază experienţa îndelungată de spital a autorilor, care nu scriau din citite, ci bazaţi pe fapte reale, pe concluzii de la căpătâiul pacienţilor lor. Am văzut acolo cum se iau în considerare din aproape în aproape etapele de diagnosticare, astfel încât acele cauze necunoscute să fie în pondere cât mai redusă, după o îndelungată analiză.
Nu mi-a plăcut niciodată de cei care critică, fără să pună ceva în loc. Am apreciat tot timpul pe cei care au capacitatea de a scrie clar, astfel încât dacă cineva doreşte să facă ceva după ce a citit textul dat, să nu eşueze, datorită faptului că textul nu spune totul. Am avut experienţa unei reţete de pandişpan, dar persoana care a dat reţeta nu a spus că făina se pune în ploaie şi se amestecă cu atenţie să nu cadă compoziţia. Neştiind acest detaliu,, compoziţia s-a prăbuşit şi în loc de o prăjitură pufoasă, a ieşit cărămidă refractară pentru furnale.
|