Filatelie

Când eram elev în şcoala generală, am văzu copiin cumpărând plicuri de doi lei cu timbre ştampilate. Mi-a plăcut ideea şi am cumpărat şi eu. Puneam timbrele într paginile unui maculator, regrupate pe ţări, pe tematici. Aveam timbre cu sport, cu faună, cu floră, cu cosmonautică. Când găseam timbre din diferite ţări şi din foste colonii le puneam separat. Vremurile erau foarte grele şi doi lei era o pâine, dar tata îmi dădea cei doi lei să cumpăr din când în când câte un plic cu timbre de la chioşcul de ziare.
La un moment dat, tata mi-a dat bani să mă tund. Eu mi-am cumpărat timbre. Mi-a mai dat bani să mă tund. Eu am cumpărat timbre. A treia oară am procedat la fel. Tata s-a supărat şi mi-a aruncat timbrele pe foc. Cred că după aceea a regretat, căci tot ceea ce a urmat mi-a dovedit că-mi sprijină financiar demersurile, dar nici eu nu mai eram excentric şi risipitor. Colecţia mea de timbre a trevut prin multe cumpene.
Când am plecat la facultate, timbrele au rămas la Piteşti şi forţe obscure au procedat la devastarea brumei mele de colecţie.
Am reclădit colecţia cumpărând plicuri, dar şi timbre de la magazine de filatelie. Nu am cheltuit mulţi bani, că nu aveam. dar s-a întâmplat să merg să cumpăr pantalon şi m-am trezit într-un magazin filatelic cumpărând timbre cu reproduceri de artă după tablouri cu NAPOLEON. Când a venit un tip să vândă nişte clasoare am negociat cu soţia chiar să iau un împri=umut CAR să fac marea mea afacere. Când a venit tipul cu clasoarele, s-a dovedit că era vorba de timbre de la plicuri de doi lei, ba mai mult, unele erau deteriorate. Ceea ce el credea că valorează 25.000 lei, nu valorau nici 100 de lei.
S-a întâmplat o dată, înainte de 1972 să cumpăr un plic cu timbre de doi lei şi să câştig un aparat foto de producţie RDG.
După 1975 am deveniot membru al Asociaţiei Filateliştilor din România, cu carnet şi am avut acces să cumpăr timbre mai rare, cum era coliţa cu Nadia COMĂNECI. Datorez acest lucru lui Dumitru VIŞAN, cercetător din centrul de calcul al ASE, filatelist pasionat. El mi-a zis că la un moment dat filatelia devine business şi mare dreptate a avut.
Am cumpărat cataloage cu liste de preţuri, cataloage cu mărcile poştale româneşti, cataloage Zumstein. Am primit de la un coleg cu catalog cu mărcile poştale româneşti de dinainte de război şi am văzut acolo şi timbrele din perioada legionară, timbre excluse din documentaţia care cirdula în vremurile comuniste. Am căutat să fie un tip documentat. Având resurse financiare limitate, nu am extins colecţionarea de timbre până la a o face o afacere.
Am încercat să transmit copiilor mei pasiunea pentru timbre, dar nu s-a prins de ei. Acum încerc să fac acelaşi lucru cu nepoţii. Vreau să revin asupra problemei dar să crească ceva mai mult, să mă asculte cu răbdare.
Cu timpul, am s=fost solicitat să fac evaluări de timbre. veneam cu liste de preţuri şi cu cataloage. Explicam exact cum se procedează. Cei ce credeau că stau cu fundul pe comori, aveau de fapt timbre de la plicuri de doi lei şi colecţiile lor valorau sub 100 de lei. Efortul de evaluare era imens căci:
- trebuia identificat timbrul în catalog,
- se identifica preţul de listare,
- se tăia o mică bucăţică de hârtie,
- se scria poziţia din lista de preţuri,
- se scria valoarea listată a timbrului,
- se punea bucăţica de hârtie lângă timbru.
Să faci toate astea pentru un timbru acre valora 5 bani sau 10 bani pe piaţă, cu riscul de a nu-l cumpăra nimeni, era deja muncă de om nebun.
Ori de câte ori am mers în excursii, am cumpărat timbre, căci nu m-a părăsit niciodată pasiunea pentru filatelie. în 1972 chiar am pierdut un tren în gara din Budapesta stând la un magazin filatelic şi am ajuns grupul cu următorl tren pentru a continua excursia în Germania Democrată.Trebuie să spun că m-a urmărit foarte mult posiunea de a colecţiona timbre. Aş zice că la un moment dat s-ar fi transformat în viciu, dacă nu eram un individ cu capul pe umăr şi nu aş fi dat priorităţi bune. Totuşi, timbrele sunt perisabile şi ca să ai o colecţie, trebuie să ai condiţii, mai ales de umiditate şi temperatură.
Am cumpărat timbre cu cristale Swarowski, cu foiţă de aur, am cumpărat timbre rotunde. Acum mulţi ani am cumpărat coliţa cu Vlad ŢEPEŞ, care era cotată ca fiind una dintre coliţele scumpe, dar accesibile, din lista de preţuri.
Mi-a venit ideea de a inventa un nou concept: mediafilia. Am timbrul cu coliţa Mihai VITEAZU. Pun un cadru de film cu ceva din acel mtimbru. Merg la statuia lui Mihai VITEAZU de la Universitate. O filmez. Revin la acel detaliu al statuii şi apoi pun cadrul cu timvrul. Tot aşa a făcut un student cu muzeul SIMU care a fost demolat de comunişti.
Filatelia este un lucru extraordinar, dar nu trebuie rpivită ca o afacere imediată sau ca o investiţie, ci ca o modalitate de a pătrunde într-un univers cu totul special. Acum în epoca informatizării, când poşta electronică a căpătat recunoaştere şi utilitate universală, problema mărcilor poştale a devenit altceva, iar timbrele în format fizic au alte caracteristici, pentru că tehnologia de tipărire a evoluat considerabil. Acum trebuie doar să ai idei.