Amenzi

Datorită neadaptării vitezei la cele semnalizate pe traseu, la câteva luni de la revenirea acasă am primit plicuri groase din Franţa, Germania şi Bulgaria unde mi se anunţa că am fost amendat că am depăşit viteza. Amenzile nu erau deloc mici, de fiecare dată se aflau în jur de 100 de euro, plus cheltuielile generate de transferul bancar. Am efectuat plăţile, căci nu vreau să am probleme când revin în ţara unde am fost amendat.
Dacă la început nu am prea acceptat indicaţiile venite din dreapta şoferului, care mă atenţionau la indicatoarele de limitare a vitezei, văzând că trebuie să scot mulţi bani din buzunar, am început să fiu ceva mai prudent şi să ţin seama şi de semnalele de pe telefon care mă anunţă dacă sunt puncte de control ale poliţiilor. Am evitat amenzile destul de mult în ultimul timp sau dacă au fost, nivelul lor a fost mic, pentru că depăşirile de viteze erau şi ele mici.

revenire