Arborescenţa tezei de doctorat

O tesă de doctorat are asociată o arborescenţă organizată pe patru niveluri, după cum urmează:
- nivelul întâi este titlul tezei,
- nivelul al doilea sunt capitolele tezei,
- nivelul al treilea sunt subcapitolele tezei
- nivelul al patrulea sun cele 5 idei principale ale fiecărui subcapitol.
Dacă ne uităm pe fiecare nivel trebuie să eliminăm elementele care se repetă. Trebuie să interschimbăm lucruri, ca elementele să fie mai întâi definite şi apoi referite. Este important ca niciun element de pe un nivel să nu ducă la concluzia că acela este teza, din moment ce definirea sa duce la o astfel de concluzie.
Cine construieşte o astfel de arborescenţă înseamnă că are o imagine clară asupra ceea ce are de făcut şi dacă va scrie articole, va avea o imagine clară care sunt zonele din teză acoperite cu publicaţii şi vare nu sunt acoperite de publicaţii, deci va genera un efort de omogenizare a acoperirii cu publicaţii.
O teză de doctorat are un număr de pagini.
capitolele trebuie să fie echilibrate, adică să aibă cam acelaşi număr de pagini. Tot aşa se pune problema şi în cazul subcapitolelor. De aceea, pentru a avea o construcţie echilibrată, trebuie gestionat numărul de pagini, Altfel, vor apare situaţii cu capitole gigantice şi alte capitole de doar două-trei pagini, ceea ce va fi criticat de cei ce analizează o astfel de teză.

revenire