Spectacolul

Fiecare campionat de culturism sau fiecare finală de concurs oricare ar fi ea, este un adevărat spectacol. Am fost la câteva astfel de spectacole şi dacă sunt bine organizate, dacă echipele de arbitrii îşi fac treaba cu onestitate, fără a genera tensiuni, totul este în regulă şi spectacolul curge lin, spre bucuria atât a sportivilor, cât şi a spectatorilor.
Mai întâi vine cineva şi deschide competiţia făcând o prezentare a acesteia, a sponsorilor şi a organizatorilor. Sunt prezentaţi arbitrii şi modul de desfăşurare. Totul trebuie să meargă uns:
- fără timpi morţi de aşteptare,
- fără erori de includere a concurenţilor,
- fără ezitări şi fără bâlbe,
- respectând procedurile pentru a nu apare reluări,
- fără minusuri de sunet şi de lumini,
- fără a încurga grupele de concurenţi,
- fără a modifica ordinea de concurs,
- fără a schimba rutinele de desfăşurare.
Intervenţiile prezentatorilor trebuie să fie scurte, de esenţă, fără a-i plictisi pe spectatori cu detalii inutile. Nici ceilalţi vorbitori nu trebuie să exagereze. Fiecare persoană angrenată în competiţie, indiferent de rolul său, trebuie să-şi cunoască foarte bine misiunea şi să şi-o îndeplinească exemplar.
Pe scenă intră concurenţii, care se poziţionează diferit, funcţie de numărul celor care aparţin categoriei. dacă sunt foarte mulţi, aceştia sunt grupaţi câte 10 şi evoluează în runda eliminatorie. dacă sunt mai puţin de 10 ecoluează. Oricum ar fi, trebuie să rămână şase concurenţi.
Cei şase concurenţi trec la problele din care este ales campionul.
Nu toate categoriile de concurs sunt la fel de interesante. Eu am urmărit preponderent categoriile de culturism şi pe ele mă axez aici.
Juriile au o misiune dificilă în a-i selecta pe cei şese finalişti şi după aceea de a-i ierarhiza, pentru a obţine pe primii trei şi mai ales, pentru a-l da pe campion. âMarele avantaj al echipelor de arbitrii este dat de faptul că sportivii sunt diferiţi între ei din toate punctele de vedere şi la evaluare acordarea de puncte nu este chiar o mare problemă. întotdeauna se detaşează un sportiv ca fiind cel mai bun şi el este de departe campionul. Nu mi s-a întâmplat să mă gândesc eu ca spectator la un campion după evoluţia sportivului şi ca în final acel sportiv să nu fie declarat de echipa de arbitrii campion.
în derularea unuei competiţii de culturism unii vorbesc de monotonie. După mine, nu e vorba în niciun caz de aşa ceva, căci grupele sunt foarte diferite, prezentările sunt şi ele diferite, chiar dacă toţi sportivii repetă cele 4 figuri obligatorii la proba eliminatorie sau cele 7 figuri obligatorii în grupele finaliştilor.
Fiecare finalist prezintă pe durata a 60 de secunde un program liber şi foarte mulţi concurenţi au calităţi artistice încât îşi interpretează numărul în ritmul muzicii, trăind o temă, ceea ce îi face să transmită emoţie spectatorilor, lucru care influenţează major punctajul acordat de juriu. Concurenţii experimentaţi ştiu să lege figurile obligatorii de poziţii artistice, de paşi în ritmul muzicii, astfel încât arată că au un simţ artistic deosebit.
Festivitatea de premiere este şi ea un moment aşteptat de concurenţi şi de spectatori, căci ocupanţii primelor trei poziţii au posibilitatea de a fi în prim plan în compania unor personalităţi din culturism care oferă diplomele, medaliile, dar mai ales trofeul competiţiei. Pentru toată lumea, încheierea unui spectacol înseamnă un început de drum, căci trebuie să înceapă de a doua zi pregătirile pentru un nou concurs. Spiritul olimpic funcţionează şi aici. Ai pierdut, continui. Ai câştigat continui. va fi necesar de efort foarte susţinut pentru campion să se menţină la ediţia următoare de campionat, dar şi să se poziţioneze pe podium la oricare dintre concursurile la care va participa.