Culturism

La fotbal există mingea, există cadrul porţii şi performanţa este evidenţiată prin numărul de şuturi reuşite la poartă de către fotbalist.
La săritura în înălţime există ştacheta şi performanţa sportivului este dată de înălţimea pe care acesta o sare fără a doborî şyecheta.
Săritorul în lungime este el, groapa de nisip, pragul şi urmele lăsate de sportiv la începutul şi la sfârşitul saltului. Performanţa sportivului este dată de distanţa de la prag la cea mai apropiată urmă a corpului acestuia în raport cu pragul.
Toate sporturile presupun ca sportivul să dispună de un element.
Tenismenul are racheta, fileul, marcajele terenului şi mingea.
în baschet există minge, teren marcat şi coşul.
înotătorul are culuoarul, punctul de plecare, punctul de sosire şi lungimea bazinului.
Gimnastele au bârna, paralele inegale, trambulina şi covorul de la sol.
Rezultatele în toate sporturile sunt date de modul în care sportivul relaţionează cu elementele care definesc sportul.
Singurul sport în care sportivul este doar el cu el însuşi este culturismul. Performanţa culturistului este dată de modul în care culturistul se prezintă pe el însuşi, fără minge, fără rachetă, fără sabie, fără suliţă, fără disc, fără minge, fără poartă, fără prăjină, adică singur, încât echipa de arbitrii evaluează rezultatul muncii lui, concretizată în cum arată corpul său. Nu există niciun alt sport în care performanţa sportivului să fie scoasă în evidenţă de prezenţa pur şi simplă a sportivului care execută 7 poziţii, cu care pune în evidenţă tot ceea ce el a muncit în sala de antrenament, mai exact corpul său, fapt pentru care costumul său este minimalist.
Există definite criterii bine definite de a nota elementele care definesc performanţa unui culturist, astfel încât atunci când mai mulţi arbitrii evaluează independent un sportiv, punctajele acordate nu diferă semnificativ de la un arbitru la altul, ceea ce dă un caracter riguros procesului de evaluare, iar ierarhizarea sportivilor capătă caracter obiectiv.
Arbitrii au definite proceduri prin care evaluează într-o anumită ordine componentele corpului, categoriile musculare, astfel încât punctajele acordate să reflecte corect proporţiile, simetria, definirea şi formele componentelor care intră în analiză. Ei cunosc foarte binece înseamnă nivelurile ridicate sau nivelurile scăzute ale calităţii elementelor urmărite şi reuşesc să pună în corespondenţă cele văzute cu valori numerice, care conduc la puctajele ce dau în final ierarhizarea concurenţilor din fiecare categorie de culturism.
Felul în care se derulează execuţiile poziţiilor obligatorii oferă arbitrilor ocazia săatribuie punctaje după analiza descendentă a componentelor pe care fiecare poziţie le scoate în evidenţă. Este o întreagă ştiinţă a sportivului de a se prezenta, pentru că poziţia corpului, concentrarea pe durata execuţiei poziţiilor obligatorii, îi dă acestuia posibilitatea de a scoate în evidenţă rezultatele muncii lui de la sală cu fiecare grupă musculară, fie că este privit din faşă, din lateral sau din spate, corpul în totalitatea lui formând un întreg în care fiecare parte contribuie la definirea nivelurilor de armonie, proporţionalitate, definire şi de simetrie.
Nu se exclude din analiză nicio parte a corpului şi de aceea sportivul trebuie să dea dovadă de control perfect al poziţiei sale pe toată durata execuţiei celor 4 sau celor 7 poziţii obligatorii, dar şi a exerciţiului liber cu durata de 60 de secunde. Sportivii trebuie să fie convingători şi să iasă în evidenţă exact prin acele elemente care aduc puncte la evaluarea echipei de arbitrii.