Omul vizibil. El este peste tot. Stă lângă fiecare dintre noi. Nu iese în evidenţă prin nimic special. Nu are idei sclipitoare, nu face nimic prin care să se remarce cumva. El nu munceşte, deci nu greşeşte.Stă la pândă ca alţii să munceqască şi să greşească, pentru a veni el să spună: - Eu am spus că nu aşa trebuia făcut. Dacă mă lăsau pe mine, altfel stăteau lucrurile acum. Este eroarea celor care au proiecte şi acceptă lucrul de-a valma, fără să fie omul şi lucrarea lui, ca fiecare dintre cei ce lucrează laproiect să se ştie ce are de făcut. Face, bine. Nu face, se ştie exactcă el avea de făcut ceva şi nu a făcut. Omul vizibil este vizibil nu numai fizic, ci şi prin munca lui. Numai că el trebuie să fie făcut vizibil şi nu numai ca persoană,ci maiales ca rezultate. În viaţă sunt prea mulţi care vor să se strecoare pe lângă ceicemuncesc.Ei se fac că fac ceva, dar nu fac nimic. Ei nu se pricep să facă nimic

De fiecare dată trebuie să avem cu ce ne mândri. Unii se mândresc cu familiilelor. Alţii se mândresc cu ceea ce fac ei. Sunt oameni care se mândresc cu ceea ce au făcut înaintaşii lor. Sunt oameni care se mândresc doar pentru faptul că sunt români. Pe fiecare trebuie să-l luăm aşa cum este. În primul rând nu trebuie să rămânem pasivi, în raport cu cei lăudăroşi. Una este să te mândreşti şi alta este să te lauzi.

Turnătorii Turnătorii sunt nişte indivizi de nimic. Ei nu au nicio calitate. Sunt nişte mediocrii notorii. Nu au o meserie. Nu-şi câştigă existenţa prin munca lor, ci doar prin avantajele pe care şi le crează prin turnătoriile pe care le fac. Ei stau pe lângă oameni. Oamenii vorbesc. Ei preiau spusele unora şi le deformează pentru a le face să le fie favorabile. Turnătorii au răbdare să scrie mult şi să adapteze ceea ce ştiu la cerinţele celor care au capacitatea de a-i asculta. Turnătorii ştiu să-i citească pe oameni. Ei ştiu cine sunt cei care au capacitatea să preia spusele lor. Ei stau pe la uşi, aşteaptă să fie primiţi pentru a turna, deşertându-şi sacii de minciuni, de jumătăţi de adevăruri şi de vorbe purtate. Ei cred că fac bine, dacă toarnă, căci li s-a spus că fără ceea ce spun ei soarele se opreşte în loc, datorită faptului că ei, turnătorii, sunt cei mai importanţi de pe pământ. Ei toarnă despre cei ce spun lucruri rele despre şefi. Ei toarnă despre cei care declară că nu fac treaba cerută de şefi. Ei toarnă despre cine cu cine se întâlneşte. Ei toarnă pe cei care merg la teatru. Ei toarnă pe cei ce se iubesc. Turnătorii sunt ca nişte târâtoare care stau lipite de personalităţi dar şi de oameni obişnuişi, căci ei caută să exploateze toate împrejurările, pentru a le fi lor cât mai bine. Ei au capacitatea de a se dezvinovăţi, de a nu recunoaşte nimic şi de a se victimiza. Ceea ce au ei de spus, o spun cu mâna la gură, pentru a nu fi suspectaţi că fac rău.

Parazitul Parazitul şi aici mă refer la omul-parazit, are toate caracteristicile acelor vietăţi pe care savanţii le-au regrupat în biologie sub denumirea de paraziţi. Omul parazit: - nu munceşte, - nu produce nimic, - doar consumă, - face evaluări critice, - aşteaptă să fie servit, - vrea ca alţii să muncească pentru el, - este tot timpul nemulţumit, - are planuri mari, dar începe de mâine, - crede că alţii au ceva cu el, se simte nedreptăţit, - vorbeşte mult şi fără rost, - are replică la orice, - se simte vulnerabil, fără să fie, - aşteaptă ca alţii să muncească în locul lui, - pentru ce nu face el, alţii sunt de vină, - vrea bani mulţi fără să-i merite, - îl critică pe şef că nu-l apreciază, - crede că tot ceea ce este cel mai bun i se cuvine, - are mişcări lente dar sigure. Parazitul se foloseşte de toată lumea. La şcoală ca elev, roagă pe colegi să-i dea caietele cu teme, pentru a le copia. Acasă, găseşte tot felul de scuze ca să nu facă treabă, părinţii îl. cred şi muncesc ei în locul lui. La serviciu, parazitul se lipeşte de câte un coleg extrem de performant, mimează că face şi el ceva, dar nu face nimic, fără a uita să spună tuturor că a făcut parte dintr-o echipă.Nu spune nimănui ce a făcut acolo, că nu are ce să spună. Parazitul nu câştigă bani. El primeşte bani, doar bani nemunciţi, căci merge la grămadă, dorind să treacă neobservat prin faptul că el doar se uită când alţii muncesc, iar el se face că munceşte. Parazitul este acceptat de colectivitate, căci el nu face zgomot. Când exagerează, cei din jur îl exclud şi el trebuie să-şi găsească altă echipă, cu oameni pe care să-i păcălească, aşa cum ştie el s-o facă cel mai bine. Parazitul nu se remarcă prin nimic. El nu este binevoitor. El nu este guraliv. El nu este negaţionist. El nu face zgomot. El nu se ceartă. El caută să fie în relaţii bune cu toată lumea, pentru că numai aşa trece neobservat faptul că nu pune osul la treabă. Parazitul este omul care apare când conjunctura îi este favorabilă. dacă este copil şi copilul simte că are condiţii să evolueze fără să facă nimic, el nu face nimic şi primeşte totul de-a gata. este mai ales situaţia copilului considerat de părinţii lui ca fiind un produs fragil. Dacă elevul simte că obţine note dor dacă face lucrurile pe jumătate, el va face doar lucruri pe jumătate. Parazitul nu apare din neant, el este produsul unui mediu care l-a favorizat să fie astfel. În condiţiile unui management bine pus la punct unde este omul şi acţiunea lui, nu este loc pentru paraziţi. Ei fug ca dracul de tămâie de managerii de proiecte care chiar dacă lucrează în echipă: - definesc activităţi, - stabilesc fiecărui membru o activitate de realizat, - fixează termene de finalizare, - stabilesc resursele, - stabilesc rezultatele, definesc precedenţele şi dependenţele. Pentru acest context nu este loc în care paraziţii să evolueze. Ei primesc activitatea, dar nefiind obişnuiţi să lucreze, nu vor finaliza nimic şi vor fi nevoiţi să solicite amânări, care într-un proiect cu termene strânse, nu există. Paraziţii vor trebui să recunoască faptul că sunt depăşiţi şi vor pleca din echipă. Nu vor face zgomot, ci vor invoca faptul că şeful e prea pretenţios şi ei nu au avut capacitatea de a răspunde ritmului de muncă şi exigenţei, care, desigur, era exagerată, în opinia parazitului. În realitate, totul era doar legat de realizarea individuală a unor sarcini, care pentru parazit erau imposibil de dus la bun sfârşit. Este absolut necesar să ne dăm seama de individul care este pe post de parazit şi să fugim de el cât de repede l-am identificat. orice amânare înseamnă să muncim noi pentru el, căci angajat fiind, există obligaţia de a-i da salariu.

Modelul Fiecare dintre noi l-a văzut pe bărbatul model. El este: - punctual, - îngrijit îmbrăcat, - tuns, - are scrisul frumos, - ştie să vorbească, - întotdeauna vrea să fie primul, - îi place să fie lăudat de superiori, - priveşte cu compătimire pe colegii criticaţi, - nu are succes la femei, - ia restul până la ultimul bănuţ, - nu lasă bacşiş, - nu dă mită, - îşi aşteaptă rândul fără a intra prin faţă, - duce vasele la spălat şi nu lasă firimituri, - când face duş nici nu se cunoaşte, - evită să facă sport sau să joace în echipe căci ţine la integritatea sa corporală, - nu ştie să înoate, să meargă pe bicicletă şi nici să ţină şurubelniţa în mână, - crede în însurătoare, dar doar pentru a-şi perpetua specia, nu pentru iubire. Modelul este cel care doreşte să iasă în evidenţă prin orice, mai ales prin lucruri mărunte, de care alţii nu ţin seamă, dar care pentru el sunt esenţiale. Am cunoscut în armată pe un tânăr care chiar era poreclit modelul pentru că avea patul cu cearşaful cel mai întins, de parcă nu dormea ci levita deasupra patului. El era tare mândru de faptul că era lăudat de fiecare dată când un superior ne vizita dormitorul. Un altul şi-a dorit să fie model ca elev, ca student, ca profesionist, dar a dat-o-n bară ca bărbat şi a realizat că viaţa lui a avut multe elemente de falsitate, dar amul nu s-a schimbat, rămânând tot model.

revenire