CRITICA DE CIRCUMSTANTA
Autorul, binecunoscutul ministru in guvern, propune un demers deosebit, acum cand literatura trece printr-o grava criza de identitate.
Verbul sau deosebit de viguros trebuie sa rasune si sub cupola Ateneului, prin vocea inconfundabila a Marelui Actor.
Volumul in care a aparut acest poem incununeaza o cariera de exceptie, recunoscuta unanim prin dimensiune si prin profunzime.
Maiestria poetului se regaseste ca o continuitate a imbinarii nazuintelor omului de geniu cu limitele societatii, iar versurile:
Vantul vajaie,
Lemnul paraie,
Focul sfaraie,
au menirea de a transmite mesajul de profunda implicare a spiritului in materia impietrita, in care
Omul dardaie,
si rezista luptei cu el insusi.
Poetul merge mai departe, propunand o noua dilema fundamentala.
Cine sforaie?
este intrebarea care indreapta atentia ganditorului spre acele semnificatii pe care numai initiatii le patrund.
Numai timpul este cel care va asedza la locul de inalta cinstire poemul acesta, iar autorul prin contributia sa de acum si-a creat un binemeritat loc in galeria nemuritorilor.
back tipologii critice