CRITICA DE CURTE

Petul propune o noua viziune asupra lumii.
In ultimii cincizeci de ani nu s-a mai scris un poem atat de profund.
Se regasesc in aceste versuri marile teme filosofice ale neamului.
Regasim marile mituri ale cibanului care descinde din Miorita, il regasim pe Manole si pe ceilalti eroi din baladele noastre.
Autorul ne-a obisnuit sa ne intalnim cu sevele perene ale gandirii taranului nostru, cel care stie sa supravietuiasca tuturor inceputurilor.
Melodicitatea creatiei ne aduce dincolo de spatiul rapsodiilor enesciene.
Finalurile versurilor ce alcatuiesc poemul,

vajaie, sfaraie, dardaie, maraie, mormaie

fac trimiteri catre momentele cele mai importante ale GENEZEI.
Autorul, in final transmite una dintre marile dileme existentiale ale omului contemporan, incercand sa repete zborul lui Icar, prin tristetea necunoasterii celui care sforaie si pe care incearca, parca zadarnic sa-l gaseasca.
Vor curge rauri de cerneala, mii de ani vor trece ape pe Dunare pana acest pamant sa-si adune puterile pentru a zamisli o noua creatie cu dimensiunea celei pe care autorul ne-a propus-o acum.

back tipologii critice