|
Revolutia din 1989
Anul 1989 a inceput la fel de anost ca toti ceilalti dinainte.
Faptul ca se schibau rand pe rand regimurile, parca arata ca ceva se va intampla.
Dar nu la noi. Aici totul era impietrit. Mort.
cand a cazut si zidul Berlinului si s-au unificat cele doua germanii, deja procesul devenise ireversibil. Aici se organiza de zor Congresul al XIV-lea al PCR.
Se duceau lupte extraordinare pentru: - a fi delegat la Congres - a fi ales in grupul de pionieri care dau flori tovarasilor din prezidiu - a impune anumite programe muzicale la acel TVR de doua ore - a apare in presa cu cine stie ce elucubratii - a propune si lucruri bombastice care sa faca placere stapanilor - a oferi solutii de pavazoare cu lozinci si alte chestii de propaganda. Si a avut loc. Toata lumea astepta retragerea faraonului despre acre se spunea ca la o zi de nastere primise o broasca testoasa si el regreta faptul ca saracuta traieste prea putin. dar el continua, mergea mai departe cu sandramaua creata dupa chipul si asemanarea sa. In ASE se produceau niste chestii absolut bizare. Se gaseau manifeste in banci. Erau prinsi cei care le puneau. Pe unul un secretar de partid al ASe l-a luat de guler si i-a spus sa se potoleasca. Pe un altul, un politruc Ilie G., l-a dat pe mana militiei si nu stiu ce s-a intamplat cu acel tanar si nelinistit. Probabila devenit revolutionar cu acte sau din contra, s-a pierdut prin multimea anonimilor care au contribuit la caderea regimului. Sedintele de partid devenisera apasatoare, lungi, penibile si chiar disgratioase. Colegul Sofronie, in noiembrie, ne-a intrebat parca avand premonitie: - Asta este ultima? Dar la acea sedinta a aparut profesorul Ivanciu-Valeanu, cel cu nevasta mai mica in varsta decat fetele sale, topaind de fericire pentru faptul ca pe secretarul general al PCR trebuie sa-l aleaga nu partidul, ci intregul popor. Topaia de fericire in fata noastra, in amfiteatrul 2101, emotionat fiind de ceea ce spunea, repetand unele chestii pe care le zisese cateva zile inainte la o emisiune de laude a TVR. In sala lumea facea cu totul altceva. Spunea bancuri, vorbea despre cat au stat la coada pentru un kil de carne, se discuta orice, numai despre politica inteleapta a partidului si a marelui sau conductor, nu. In alte organizatii unde o femeie deja era delegat la congres, era mare sarbatoare, femeia era o aleasa, se coafa si aparea cu totul altfel imbracata de parca intrase intr-o elita si nu se mai amesteca cu masele, de fapt cu cei dintre care plecase. In rest, cursuri, viata banala, ziare fara continut, vorbe spuse aiurea. Numai in centrul de calcul se mai zicea cate un banc. Intr-o dimineata a venit Manole si a zis bancul cu intratul in partid si cu omul care isi verifica pantofii ca nu cumva sa fi intrat intr-un rahat cand a mers neatent pe strada. Ce era extrem de interesant atunci, desi lumea se indrepta spre o alta directie: - tanarul C. devenit peste noapte mare opozant, venea cu noi piese din care sa rezulte ca este indreptatit sa intre in partid, ca si pisica lui fusese prin bunicii ei un fel de ilegalista, ca si el la gradinita tinea olita si recita versuri dedicate tovarasei; dosarul lui era doldora de chestii care sa-i argumenteze dreptul lui sacru de a fi membru de partid; numai ca erau altii cu mult mai buni decat el - tanara A. data afara de la doctorat, cu veleitati de mare profesoara, nedovedite dealtfel, insista si dupa un esec major in mariaj sa devina, desi profilul ei moral-politic ... nu o recomandau, membra a PCR, vis pe care si l-a vazut implinit, chiar in anul de gratie 1989, lucru pe care avea sa-l regrete toata viata, ca nu mai avea cum sa se planga de racilele acelui sistem, in care se inregimentase la propriile-i insistente - mai coapta, madame R. a insistat, a insistat si sprijinita de un tip care tot a sprijinit-o si care la revolutie desi fusese prins pe picior gresit spunea celor care aveau chef sa-l asculte ca vorbea de unul singur pe balconul de peste drum de stadionul Dinamo si-l injura pe odios, a intrat pe ultima suta de metri in partid; se intra un profesor la 100 de muncitori; si cum muncitorii nu se mai inghesuiau sa intre in partid pentru ca ei simteau ceva, intelectualii caracterizati prin marea lor lasitate, nu pregetau in a folosi orice moment in a obtine foloase maxime; numai ca de aceasta data, au luat o mare plasa. Asa ca tabloul de dinainte de 22 decembrie in ASE era extrem de colorat si de contradictoriu. Inainte de a pleca in vacanta le-am cerut studentilor sa mearga la Muzeul de Arta al romaniei sa vada expozitia Dimitrie GHIATA. Eu le ceream studentilor sa mearga la salile de expozitii din Bucuresti sa se cultive. Nu era normal sa mearga ei, iar eu sa nu fi vazut acele expozitii si sa vorbesc cu ei despre lucruri pe care nu le cunosc. Asa ca in duminica 17 decembrie 1989 am mers la muzeu sa vad expozitia. Era undeva la un etaj superior. GHIATA mi-a placut dintotdeauna pentru ca era un colorist exceptional. Avea acolo un fel de retrospectiva chiar daca fata lui incercase fara succes sa fie cantareata de muzica usoara. Am cumparat de la cofetaria Ambasador un tort diplomat. Exceptional tortul acela si numai gandul ca voi manca asa ceva, o asa raritate, m-a facut sa uit sa sting luminile de la ARO 244D pe care-l conduceam, lumini pe care le-am aprins cand am intrat in tunelul de la Piata Unirii. Am ajuns, am parcat masina in fata blocului, m-am pus pe mancat tortul si apoi m-am culcat. Obosisesm. Spre seara au venit copiii vecinilor si mi-au zis sa merg sa inchid luminile la masina. Asa am facut si mi-am propus sa plec luni 18 decembrie 1989 spre Pitesti pe autostrada sa reincarc bateria. Zis si facut. Numai ca atunci cand am ajuns la Pitesti la fratele meu, acesta m-a apostrofat dur, ca imi pun viata in pericol fara rost. Adica, chiar nu stiu ce este la Timisoara? El stia de la niste vecini ai lui, sot si sotie, care lucrau la Securitate. Asa ca nu mi-a mai ars nici sa mananc din fripturile lui de la pomana porcului, nici sa mananc din cozonacii lor. Mi-a pus intr- sticulta mica nise tuica de gutui si pe cai, urgent spre Bucuresti. Am ajuns acasa, la tv nimic, la radio nimic. Numai Europa Libera si mai putin Vocea Americii veneau vesti dintre cele mai sinistre despre macelurile de la Timisoara. Era groasa si noi stateam in bezna. A doua zi, la facultate, pauza. Nimeni nu vorbea nimic. Toti stiau dar fiecare se ferea de fiecare. Intelectualii romani, prin lasitatea lor istorica, fantastica si primitiva traiau in ei acele momente de cumpana cautand sa nu riste, sa nu piarda, ci cel mult sa faca optimizari de teoria jocurilor de suma nula. Mai mult, unul, gras, foarte gras prin cat supsese de la comunisti, era sa zic, indignat de ce faceasu aia de la Timisoara, care: - nu intelegeau sensul istoriei - luptau impotriva sistemului - erau o mana de contrarevolutionari - il aparau pe un popa ungur - reprezentau interese imperialiste. In mintea lui nu avea cum sa fie altfel, caci el traia numai din ce scria ziarele. El teoretiza zicerile marelui carmaci si chiar fusese la Snagov, ca acolo era un fel de pelerinaj cand se faceau documentele congreselor si pentru C14, el fusese clocitor de idei crete la Snagov, adica un fel de tucalar ca totul era deja batut in cuie. Zilele treceau si la Tv tot mai apareau niste chestii neclare. Se zicea intr-un banc, despre batalia de la Watterloo a lui Napoleon: - ca televiziunea CNN ar fi transmis-o in direct daca se producea in 1989 - ca televiziunea franceza ar fi vorbit despre toaletele elegante ale doamnelor de la castel - ca televiziunea sovietica ar fi vorbit despre vitejia soldatului sovietic de pe campul de batalie - iar televiziunea romana n-ar fi transmis nimic si niciodata nu ar fi aflat poporul roman despre ceva legat de Watterloo. In buna traditie a manipularii exemplare, tvr care si azi este mare maestra in asa ceva, oferea doar ceea ce partidul si carmaciul dorea ca slugile lor sa arunce in eter. A venit joia fatidica in care lucrurile chiar s-au precipitat. Numai de la Europa Libera aflam ceva, inclusiv chestia cu explozia mamaligii romanesti despre care vorbea o mare mezzosoprana, Cortez-Guguianu. Au venit lucruri pe banda rulanta si seara a fost rea de tot. Se soptea, fara a spune cineza, ceva clar. A fost si mitingul acela cu petarda. S-a vazut clar ca este inceputul sfarsitului. Au iesit la iveala si putreziciunea si falsitatea si micimea dar si prostia celor care ani de zile au stat acolo sus in varf cxa niste mameluci, care nu s-au gandit o clipa la cei din jur, ci numai la burtile lor imense si la clipele de huzur pe care si le-au oferit din belsug. In ASE au aparut niste manifestari interesante: - cand muncitorii au inceput sa treaca pe Dorobanti strigand cat ii tineau puterile VENITI CU NOI! VENITI CU NOI! un ins, dovedit apoi mare revolutionar, s-a dus la comitetul de partid al ASE sa parasca pe cei care nu numai ca nu s-au alaturat revolutionarilor, ci numai in postura de gura-casca veneau si ei undeva aproape de stalpii pasarelei dintre cele doua cladiri, sa vada ce se intampla - delagata ASE la congresul 14 era pe holul ciberneticii nauca si se intreba cum este posibil sa se intample asa ceva cand la congres, in Sala Palatului, pionierii au venit la prezidiu si au oferit buchete imense de flori tovarasei si tovarasului dar si celorlalti membri din conducerea de partid si de stat; si tot mirandu-se aiurea, a cerut sa fie inchise usile de la intrarea facultatii, nici sa iasa dar nici sa nu intre cineva - la televizor au aparut Caramitru si Dinescu; am inteles ca totul s-a sfarsit, ca nu mai avea cum sa dureze un sistem construit pe saracie, minciuna si neperformanta; colegii au inceput sa se pupe intre ei, fara a avea retineri desi multe lucruri nu erau clare pentru nimeni - in ASE-ul vechi incepusera sa se aleaga graul de neghina; fostul rector fugise, tablourile dictatorului erau aruncate; prin curtea interioara se ardeau hartii de zor; se formau noile structuri; studentii erau la putere. se vedeau profesori umilindu-se pentru a fi luati in seama, cat de cat, pentru a fi si ei trecuti pe liste de revolutionari; la comitetul de partid, unde candva era mare forfota, erau cativa rataciti care vorbeau despre X care a fugit, despre Y care nu mai raspunde la telefon, despre Z care se ascunde ca barbatu-sau fusese mare prim-secretar la Olt si tot asa, exact cum este pe o nava care intra la apa si sobolanii incearca sa se salveze cumva. Incet-incet au inceput lucrurile sa capete contur. Se facea de garda, revolutionarii cautand teroristi si gasind tot felul de tunele care traversau calea Dorobandi, iesind din cladirea Ciberneticii. Au aparut tineri militari cu arme interesante care pazeau revolutia. S-au format grupuri de studenti si cadre didactice noi, revolutionare, nepatate care puneau la punct pe cei vechi, ii judecau sau ii tineau sechestrati. Niste tipi chiar incercasera sa ia pe cont propriu conducerea dand coduri pentru intrarea in incinta, facandu-se de ras ca ultimii oameni, pierzand si bruma de prestigiu avuta inainte. care mai de care se credea revolutionar autentic, incercand sa calce pe cadavre pentru a fi ei cat mai sus. Asa s-a facut ca un individ a zis despre mine ca sunt de la contraspionaj, ca numai acele personaje au masina cu numar 2 B urmat de 4 cifre, iar masina mea, acel aro 244D avea numarul 2 B 9014. Drept care nu mai aveaqm voie in 25 decembrie 1989 sa intru in facultate. Am insistat si un student revolutionare mi-a dezlegat misterul. Mi-a spus cauza dar mi-a spus si care era autorul acelui denunt. I-am cerut socoteala nemernicului care a dat din colt in colt. dar dupa 21 de ani a primit rasplata acelui demers, trosnindu-l chiar eu in moalele dovleacului sau de cap, sa stie ca magariile nu raman niciodata nepedepsite. Au urmat ajutoarele. toate tarile ofereau ajutoare romanilor scapati de sub dictatura. Unii ofereau lucruri une, altii ofereau vechituri. Romani plecati se gandeau la tarisoara lor si veneau cu ce aveau si ei capacitatea de a strange. Au venit baxuri de cafea. Au venit cu lapte praf, cu lucruri pentru copiii di n orfelinate caci toate televiziunile nu incetau sa arate copiii rau tratati din centrele de orfani. De parca acum personalul hulpav de acolo nu tot asa face si acum, dupa 22 de ani de la revolutie. Avand ARO 244D, masina mare, am fost solicitat sa merg sa iau ajutoare. Si am luat. dar surpriza. A trebuit sa trec pe la casa lui X pe la blocul lui Z pe la vila lui Y si tot asa, sa las din ajutoare, ca asemeni oricarui roman care se si respecta cat de cat trebuie sa aiba un oarece profit, chiar daca este dintr-o revolutie. La ASE au ajuns dar cu mult mai putine baxuri din cate ridicaseram de la centru. Studentul a fost stupefiat, probabil catalogandu-ma un mare fraier cand a vazut ca am golit masina si nu mi-am oprit si mie nimic, nici cafea, nici biscuiti, nici lapte si nici prosoape. Cand de Craciun m-am dus sa-mi iau porcul de la nea Mic, am carat halcile si nu stiu cum am reusit sa-mi infectez o unghie, drept care am facut la degetul mare de la mana stanga un panaritium de toata frumusetea. Am mers la urgenta. Acoilo erau raniti. Am mers la spitalul de la sere si acolo tot fara rost. Printr-o relatie am ajuns la spitalul de arsi si acolo m-au operat. Zi de zi am mers sa-mi schimb bandajul. Era o situatie pentru care multi ma invidiau si unii chiar mi-au sugerat sa zic ca sunt ranit din Revolutie. ca asa se poarta. Inca mai aveam respect fata de mine, drept care n-am imbtratisat o astfel de idee, desi soacra unui politician s-a ales cu certificat si cuu toate drepturile, dintr-o farsa care a si tinut. dar in situatia in care eram, cu mana bandajata si cu riscurile ce decurg dintr-o operatie nasoala, trebuia sa particip la toate actiunile care se petreceau, precum: - adunarea de desmnare a conducatorilor de doctorat de catre studenti, dintre care unii erau chiar studenti repetenti sau cu probleme psihice - sedinta de infierare a dicaturii de catre membri asociatiei ecoinomistilor liberi - AEL din ASe, unde la prezidiu nu erau altii decat cei care in noiembrie nu stiau cum sa sarute partile moi ale dictatorului in sedintele din care acela trebuia sa fie ales de intregul popor si nu oricum, ci cu unanimitate; iar acum gunoaiele acelea, instalate la prezidiu, infierau si infierau si iar infierau de te apuca jalea, scarba si mirarea de cum ii tine pamantul pe acesti netrebnici pe suprafata lui - demascarile de securiti, turnatori siu activisti din Aula Magna; tot apareau liste pe usile ASE-ului cu securisti, turnatori si activisti si cei slabi de inger treceau la tribuna si se spovedeau, facand in pantalonasi pe ei nestiind ce-i va astepta la o adica; dar nu a avut suflul corespunzator sa faca o curatenie adevarata si Revolutia si-a urmat mersul ei stiut de toata lumea si cu bune si cu rele - intalnirile de a pune pe noul fagas facultatea, astfel incat sa redevenim ce am fost si mai mult decat atat, vorba domnitorului... drept care s-a mers la Petre Roman, s-a obtinut ceea ce s-a dorit si s-a pornit la drum, cu planuri de 5 ani, cu luat din mers, astfel incat toate sa fie bune si frumoase si toti sa iasa multumiti din aceasta tarasenie - ripostele care trebuiau data sleatelor de napastuiti, adica aceia pentru care comunismul insemnase deposedare de averi, umilinte si multe alte chestii; n-am inteles cum A era o napastuita maritata fiind cu un Barbulescu, nepot al lui Ceusescu-dictatorului, cum F era o napastuita pentru ca ajunsese lector universitar fara doctorat si fara a fi membra de partid si alte si alte aiureli facute de gunoaiele scoase la suprafata de apele involburate ale revolutiei; numai asa se explica conclavurile facute de o muiere gen scandura la sala 2315, cu voce pitigaiata, pusa numai pe a face rau, rau si numai rau, caci un trupo sterp nu este in stare a face si bine - framantarile aduse de cei care nu intelegeau sensul de miscare al societatii, puse pe a consumaq, distruge si a pierde tot ceea ce se cladise in anii anteriori, fie ca erau lucruri bune, fie ca erau lucruri mai putin bune; ei o tineau pe a lor ca bugetul nu suporta promovarile naostre de pe lector pe conferentiar desi in tot ASE-ul se promoivase in draci incat unii lectori ajunsesera instantaneu profesori; un presedinte de stat din lector devenise cu mult maqi mult si ajunsese rector, predecesorii lui ilustri zvarcolindu-se in mormant pentru micimea personajului; era un sef al nostru stupid ca noaptea ca facuse o sedinta din care sa ne intrebe daca vrem sa promovam, stiut fiind faptul ca nu avusese loc nicio promovare in ultimii 15 ani, cu exceptia nevestei lui Nicusor care s-a parasutat conferentiar in catedra de socialism stiintific si cu o nerusinare de nedescris acea Poliana Cristescu se plangea ca familia dictratorului nu i-a dat nimic, nu i-a fi jena, pentru lipsa ei de obraz - aberatiile care se nasteau zi de zi, ceas de ceas de catre cei care bajbaiau in noile conditii folosindu-se de ceea ce aveau ei in bagaj; se vedea clar ca cei din catedra de economie politica nu stiau pe unde sa mai scoata camasa, drept care un semestru au stat pe bara, iar cei din zona planificarii nu stiau cum sa-si ceara iertare de parca toate nenorocirile veneau din planificare, nu din prostia fiecaruia dintre noi care de cele mai multe ori taie si dupa aceea masoara... era un bun prilej de a plati polite; numai asa se explica toate masinatiunile celor din Centru de Calcul care iesiti de sub pulpana lui Manea manescu se si vedeau conducand facultatea desi multi dintre ei erau niste neaveniti, caci cei adevaratiu au fost imediat asimilati in catedre ca erau foarte buni; se zbuciumau sa arate ca ei detin marile adevaruri iar profesorii din zona informaticii si cei din zona ciberneticii sunt mici-mici rau de tot; ei insa nu aveau ce arata si nu-i lua nimeni in seama; asa ca s-au apucat de business-uri, si aducerea unui IBM uzat la 250.ooo USD a fost cireasa pe coliva care l-a facut pe excroc sa-si ia talpasita cu doctorat cu tot in samba lui cea popeasca - tocmelile de aducere a tot felul de izmenari sa faca afaceri in buricul targului, ca Piata Romana este un centru clar al urbei; asa s-a facut ca un golan a vrut sa ia salile unde sunt acum secretariatele si sa faca el nu stiu ce; a tras o mare teapa ca tepe a stiut javra sa traga pe oriunde a fost si a atins performanta de fi data afara de la doctorat, unde si pe conducatorul sau il pacalise cu un jaf de calculator. Se credea ca securistul ASE-ului avea un dulap. In dulap erau caiete, registre sau alte chestii care in mod natural trebuiau sa fie compromitatoare. Asa ca toata lumea era innebunita sa caute acel birou, sa gaseasca acel dulap, sa-l sparga si sa ia de acolo registrele, sa se afle marile adevaruri, adica: - listele cu securistii platiti din ase, dintre profesori - turnatorii dintre profesori, platiti si ei - turnatorii dintre studenti, platiti sau nu - profesorii care se luptau cu ursul lucrand pentru agenturili straine. La un moment dat s-a crezut ca un parlit de lector universitar care-si facuse veacul prin Algeria prin anii 1970-1980 a gasit comoara si pe seama lui se tesuse un folclor absolut halucinant. Nu stiu cat era de adevarat, dar ceea ce a urmat, a aratat ca totul era numai fabulatie. Cel care pusese mana pe stenograma ultimei sedinte a CPex-ului era deja barosan, cu firma de turism, cu sedii interesante si mai ales se invartea in cele mai elevate cercuri, inclusiv ii plimba pe actori pe banii lui pe la manastirile din Moldova, desi actorii pozau numai in parliti, ei fiind cei care in vremea lui Ceasca papasera sute de mii de lei neimpozabili, caci acesta isi dorea emisiuni in care sa-i fie linse fesele, iar actorii si cantaretii om faceau ca nimeni altii. Asa ca daca respectivul ar fi avut un petecut de hartie, sunt sigur ca n-ar mai fi ramas in ASe, ci locul lui era fie la o ambasada, fie undeva unde sa nu stie nici vantul, nici pamantul ce face si ce drege. In plus, cine crede ca securitul din ASe daca a fost asa ceva in ASE chiar era atat de fraier incat sa lase urme, isi face o impresie prea buna despre el ca persoana si prea proasta fata de securitate ca institutie, stiut fiind modul fin in care a activat la revolutie, lasand pe altii sa se impuste intre ei, securistii ramanand in cazarmi si predand munitia. oricum fabrica de zvonuri a functionat in ASE cu brio. Multi vedeau teroristi, multi vedeau dusmani. Totusi fiind un mediu mai elevat, activitatea se reluase dar in salile de examen razbateau chemarile muncitorilor de pe platformele industriale de la Pipera care veneau spre centru, uitand ca rolul lor era sa munceasca, iar de revolutie avea cine sa se ocupe. Adevarul este ca platforma industriala, azi nu mai exista si tot ce se cladise cu truda lor s-a distrus, iar muncitorimea bucuresteana este numai o amintire. Mitingurile se tineau lanta si era o veselie sa vezi cum televiziunea se screme sa transmita cate ceva, numai ca Razvan teodorescu, baiat de casa, smecher foc, stia el ce sa faca sa nu se tulbure pozitia FSN-ului. Asa ca mai ca era ceata, mai ca nu mergeau aparatele si tot asa se torpilau din punct de vedere mediatic mitingurile partidelor istorice. Lozincile de felul: Cine-a stat 5 ani la rusi Nu poate gandi ca Bush sau rugaciunile in genunchi in plina piata erau la ordinea zilei si nimeni nu stia cine cu cine este. Oricum, fortele politice din Ro nu aveau inaltimea momentului, pentru ca fiecare cauta ceva intr-o mare bantuita de stafii, cu acuze si mai ales fara argumente logice. Dovada este directia dramatica spre care s-a indreptat Ro, iar acum se platesc toate oalele sparte de atunci, toate bajbaielile si mai ales toate orgoliile venite din negura istoriei, in care a trebuit sa vina domnitor strain sa linisteasca toate beizadelele arogante, imature si nesabuite in actiuni. Se intruneau, discutau fara sa-si dea seama ca masinaria de maqnipulare comunista ramasese intacta, iar presa si televiziunea jurasera credinta fara sa cracteasca noii puteri. ca numai asa se explica acel articol stupid scris de un dramaturg ratat, unul Paul Everac, articol numit Fire-ai al naibi maestate care de la titlul spune cat de tembel era autorul in fata unui batran de 70 de ani care isi dorea sa revina pe solul unde se nascuse si copilarise. S-a cazut ca Iliescu, undeva dupa anul 2000 l-a primit pe rege si a discutat cu el ca un barbat de stat adevarat, lucru pe care Constatinescu si chiar actualul presedinte il evita, desi la 90 de ani un batranel nu mai are chiar o putere de netagaduit, dovada fiind actele bizare pe care le face, cedand coroana fiicei sale Margareta desi uzantele spun cu totul altceva. varsta de 90 de ani nu intotdeauna inseamna intelepciune, se stie, vorba lui Fernando de la In puii mei de pe Antena 1. Confuzia era totala si putin cate putin s-a creat imaginea unei revolutii in pericol si asa au venit IMGB face ordine si alte grupuri de truditori care scandau cu o placere diabolica Moarte intelectualilor!, ramanand ca in vara lui 1990 sa vina minerii care sa faca acel dezastru care a aruncat Ro cu 100 de ani in urma, iar ochii lumii civilizate nazismul era mic copil in raport cu atrocitatile facute de mineri in Piata Universitatii, in statiile de metrou sau in cartierele cu tigani. Preocuparile pentru politica erau atat de mari incat nu prea se facea carte. Studentii ca studentii, dar profesorii erau numai in greve. Salile de curs erau goale. Plecarea staqpanilor, bucuria nebunilor zice un proverb. Se scriau ziare, se vindeau ziare pe tot esicherul politic. Erau ziarele FSN-ului dar erau si ziarele liberalilor si taranistilor. Toate aveau suficient venin in ele, incat pentru picanteriile unei prese care are acum ca descendenti tabloidele, merita sa arunci banii pentru a cumpara metri patrati de tiparituri in care abjectiile abundau. Caricaturile erau spumoase dar cu tinta precisa. Umorul era destul de tusat dar interesant. Intelectualii fini stateau indecisi pe margine. Era timpul mediocrilor, care pescuiau in ape tulburi. Pana si elevii din clasele primare faceau greve, nemaivrand anumiti profesori la clasa. Erau luptele dintre profesori transferate ca si acum la nivelul elevilor. Vedem si azi copilasi de gradinita protestand ca nu stiu ce primar face o magarie, dar in spate sunt interese caci primarul acela este politic si cu politica se lupta acei copilasi cu pempersi cu tot. Oricum, daca era bal, balul trebuia sa fie dus pana la finalul de dans al printesei si pe 20 mai s-a ales primul presedinte cu peste 80 la suta. Era duminica orbului, caci numai asa se putea ajunge in acel punct fatal al istoriei noastre in care la rascrucea de drum se alege acel drum care duce spre o fundatura, de nunavoie si nesiliti de nimeni, asa cum sta bine unor democrati foarte autentici, deosebit de autentici, groaznic de autentici, penibil de autentici. ASE-ul a fost in felul lui sau ei, o fabrica interesanta de nomenclaturisti. Gogu Radulescu, cel despre care se zicea ca era in tandreturi cu o poetesa guraliva si contemporana, Manea Manescu cel care s-a facut de ras cand s-a auzit ca i-a pupat dreapta dictatorului intr-o sedinta de CPex doar-doar sa ramana in continuare secretar general, de parca insul se gandea sa abandoneze corabia nebunilor, el fiind cel dintai... dar era si Ilie Vaduva un nomenclaturist, un altfel de nomenclaturist, ce urcase din ministrul comertului exterior, ministrul de externe si apoi prabusindu-se drept consilier prezidential, revolutia prinzandu-l parca in atare postura. La revolutie, omul a venit in ASE ca la el acasa, doar era la el acasa, pentru ca incepuse in ASE ca asistent, lector, conferentiar si devenise profesor, iar politic urcase si urcase si urcase, pana la secretar de partid pe ASe, iar in functii de conducere fuses prorector, apoi rector si de acolo plecase ministru. Toata lumea barfea cum ca nevasta lui era fiica unui fost membru in CC. Si mai barfea lumea de oftica mai mult cum ca-si facuse o vilisoara fara sa stie nimeni undeva la munte in vremea cand legea 18 bantuia si secera fara mila. Si a venit omul in ASe undeva dupa 22 decembrie si fartatii cei revolutionari l-au inhatat si l-au dus in arhiva de l-au inchis acolo sa dea socoteala. Pentru ce? N-as avea cum sa spun. Numai ca l-au tinut acolo cateva zile dupa care si-au dat seama ca este o mare mizerie ce fac si i-au dat drumul. Numai ca omul era evitat asa cum in evul mediu erau evitati ciumatii. Intr-o dimineata l-am intalnit. ne-am strans mainile dar am fost vazut de un fost coleg de catedra de-al lui. Cat a putut sa ma porcaiasca gagiul, nu mi-am putut imagina, desi el ii linsese dreapta lui vaduva, caci acesta l-a facut om pe zdreanta care imi statea in fata. sa nu zic nici despre faptul ca tot el m-a apostrofat cand noi l-am ales pe tanarul coleg ca sef de catedra la informatica economica, aruncandu-mi in obraz un ceva din din directia ca pe altul nu va gaseati sa-l puneti sef, ci numai pe fostul secretar al CUB? L-am lasat in plata Domnului, ca unui prost orice i-ai zice, el tot prost ramane, asa ca trebuie lasat sa se simta bine in prostia lui. Incet-incet s-au ales apele. cei care clamau peste tot ca nu si-au facut doctorate ca le era jena sa scrie despre Ceausescu in tezele lor aveau acum drumul deschis spre marea stiinta unde numai ideile marete, sublime, profunde, exceptionale, originale, triumfa, ceea ce dupa cativa ani nu s-a intamplat, totul fiind o mare gogorita. A venit primavara. S-au facut planuri noi de invatamant. S-a organizat admitere in noile conditii. Au inceput oamenii sa devina oameni ai vremurilor noi. Adica sa plece spre vest. sa se aleaga in Parlament. Sa reapara personaje. S-au rarit executiile publice din Aula magna. Numai rar, foarte rar isi mai facea auzita vocea cate unuia sau altuia care cerea moarte comunistilor, moarte securitilor si tot asa. In rest lucrurile incepeau sa mearga corect pe noul faga. Ase-ul avea un nou rector in persoana lui Tica Barbulescu mare voiajor, ca ziceau gurile rele ca numai in Antarctica nu ajunese piciorusul sau delicat. Avea si Senat, avea Cibernetica si decan in persoana lui Geo vasilescu. Deja catedra de Cibernetica isi pierduse o parte prin plecarea celor care formasera Catedra de Informatica Economica. Acum ca aparuse deschiderea, s-a nascut si facultatea in limbi straine acel celebru SELS, care avea sa dea rezultate de exceptie in timp. Incet dar cu sarg, s-a dezinegrat Centrul de calcul, dezintegrarea s-a produs din interior. N-au mai fost contracte de cercetare, n-a mai fost interes pentru integrarea invatamantului cu cercetarea si cu productia. Prin 2000 in Finlanda, la Turcu, TUCS era exact ceea ce fuses in Ro acel cebtru de calcul, numai ca ei se dezvoltau, iar noi faceam pomana de 10 ani ilustrului defunct. Noroc ca nu au fost distruse si cladirile asa cum facusera francezii cu bastilia, fara a uita ca ASE este pe strada Caderea Bastiliei... ce coincidenta! ranile trecutului se vindecau dar ca peste tot mai bantuiau stafiile. Te intalneai pe culoase cu superpolitrucii lui Ceausescu si nu-ti venea sa crezi de cum vorbeau ei de cat de rau au dus-o in acele vremuri, de cat de oprimati au fost si cat de bine este acum in libertate. Parca nu erau ei cei care stiau citate din operele tovarasei si imbibau orice text cu acele citate. Parca uitasera totul. Numai ca nu am acest prost obicei si le-am readus in memorie acel trecut pe care ei mai ales nu trebuie sa-l uita. Nu le cadea bine dar ca orice om nesimtit revenea cu acelasi zambet tampit pe fata ca si cum ieri nu sa intamplat nimic. mai mult, indivizi care erau extrem de distanti, aroganti si superiori, veneau acum sa-ti stranga mana pentru a fi populari, proletari si de-ai revolutiei, adica oameni noi, scosi de la cutie. Uneori se mai auzea ca e o greva, un miting dar ASE-ul era profund fesenist si cine facea pe taranistul, pe golanul, pe stationarul in Piata Universitatii nu era tratat cu brutalitate, dar pe la spate i se infigea pumnale cat cuprinde, fin si eficient. Cei care infierasera, cei care luasera atitudine fata de transedentali, cei care cand fugea cineva in vest se grabeau in a arunca cu pietre, se schimbasera peste noapte, devenind adevarati oameni liberi, mari profesori cu descendente in marile universitati, un caz clasic fiind al unui ins care statuse si el in Franta prin mai 1990 si s-a intors pe Dambovita dupa vrei 3-4 saptamani, nu-si mai gasea cuvintele din vocabularul limbii stramosesti, folosind in Aula Magna din loc in loc frantuzisme, accentuand cu un -cum zice francezul... Iata unde am ajuns! |