5. Sectie de IE

5.1 Marele salt

Cand se realizeaza marile constructii, arhitectul are o viziune revolutioneaza, care distruge toate tiparele predecesorilor sai. Asa s-a intamplat si in cazul infiintarii sectiei de Mecanizare si Automatizare a calculului Economic, devenita dupa 1967 Sectia de Informatica Economica. Este deosebit de important sa se observe ca intr-o societate anchilozata intr-un socialism inca nedovedit prin fapte a fi o societate superioara capitalismului, care tot se prabusea si se prabusea si se tot prabusea, cineva a gandit asa de departe, incat sa adauge clasicei statistici doua sectii noi, adica Sectia de Informatica Economica si Sectia de Cibernetica Economica. Asa se face ca folosind o scurta experienta acumulata intre 1964 si 1967, s-a creat acel drum pe care se merge si in ziua de azi.
Consider ca luarea deciziei de a moderniza invatamantul economic prin adaugarea sectiilor de informatica si cibernetica, prin schimarea denumirilor altor faculati, a venit exact in momentul care trebuia, s-a adresat exact celor care aveau forta de a transpune in viata o ideie si a demarat in locul incarcat de istorie, ma refer aici la cladirea din Macedonski. Marele poet era el insusi un deschizator de drumuri si la tronul sau celebru disparut in negurea vremurilor, lamureau in filele cartilor de istorie a literaturii multe dintre enigmele pe care cibernetica si informatica aveau darul sa le descifreze, dar in alt plan.
Acesta reprezinta cel mai important moment de care am cunostinta in dezvoltarea unei institutii de invatamant superior, pe care il compar cu realizarea scolii din Scheii Brasovului, pentru ca a reusit sa adune toate sevele creative ale acelor vremuri, pentru a le pune sa hraneasca un copac viguros, a carui umbra copleseste si acum la cei cincizeci de ani de cand a fost plantat. Daca pana in 1967 Romania era caracterizata prin dezvoltare extensiva, venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu, devenit secretar general al PCR si presedinte de republica, adica tot ce era in varful puterii, s-a trecut la dezvoltarea economica intensiva. Acumularea socialista, un concept atat de drag lui, a capatat o importanta exceptionala, iar ponderea din venitul national acordata investitiilor a crescut an de an, ajungand la 28% si mergand chiar pana la 33%. Cartea lui Emilian Dobrescu, Optimul economiei socialiste, aparuta in 1976 in Editura Politica, cartonata si cu hartie de calitate, avea in cele 481 de pagini o analiza excelenta a ceea ce era dezvoltarea planica si proportionala, dar in plus, continea un model din care reazulta ca matematic vorbind, acel 28% fond de acumulare, era optimul. Cum matematica este totul, cum optimizarea este sfanta, se deduce in mod natural ca asa cum in arhitectura exita proportia de aur 1,618033 si in economie 28% reprezenta perfectiunea perfectiunii, daca exista si asa ceva. Numai printr-un nivel de acumulare foarte ridicat au fost construite marile platforme industriale, marile combinate siderurgice si chiar si Canalul Dunare-Marea Neagra tot asa a fost facut. Ceea ce era clar si pe zi ce trecea devenea evident se lega de existenta unei mari risipe de resurse, pentru ca chiar daca se achizitionau utilaje, intarzaierile constructorilor, faceau ca acestea sa zaca pe terenuri virane, sub lpoi si sub zapezi, fara a fi folosite si cu riscuri de a le creste si uzura fizica, dar mai ales, uzura morala. Toate eforturile au condus la realizarea de mari obiective industriale, la cresterea accelerata a numarului de muncitori din industrie in ocuparea fortei de munca. Au fost programe ambitioase, duse la bun sfarsit, tara noastra devenind astfel o economie in plina dezvoltare, economie care fara a clipi o secunda Petre Roman a aruncat-o la cosul de gunoi al istoriei, denumind-o plastic, indecent, vulgar, mai rau decat o injuratura, golaneste si iresponsabil, o gramada de fiare vechi. In vremurile ce precedau congresul al XIII-lea al PCR, a venit la mine bunul meu prieten Ion Ionita de la Catedra de Eficienta a Investitiilor si din aproape in aproape am vazut ca avem idei comune legate de risipa de resurse generata de nivelul mult prea inalt al ratei de acumulare din venitul national. Asa ca am stat noi si am gandit si chiar structuraseram un material legat de necesitatea reducerii nivelului acelei rate, fara a afecta ritmurile de dezvoltare ale ramurilor economiei, ci numai in ideia de a elimina pierderile obiective din neutilizare. Bunul meu prieten, vioara a intaia pe subiect, avea lucrurile foarte clare, facuse calculele necesare pentru a vedea care este acel nivel al ratei de acumulare care asigura pierderi cat mai mici. Gandindu-ne ca avem familii si ca oricum nimeni nu ar fi inteles nimic din ceea ce argumentam noi, caci nimeni nu avea curajul sa se opuna ganditii marelui carmaci, am abandonat. Tocmai vazusem cum un mare profesor fusese contrat la o sedinta de invatamant politic cand venise cu argumentul ca nu dezvoltarea zonei energetice este esentiala, ci gasirea de tehnologii care sa nu mai fie roamuri ale industriei cu tehnologii energofage. Dar sa las pentru alta ocazie aceste digresiuni, sa ma ocup de Sectia de Informatica Economica din Facultatea de Calcul Economic si Cibernetica Economica, sectie nou aparuta in peisajul destul de cenusiu al invatamantului superior economic, din cursurile caruia inca mai razbateau teze ale lui Gheorghe Gheorghiu Dej, pentru ca desi viata economica o ia inainte, mentalitatile oamenilor raman batute in cuie si unora le este greu, daca nu imposibil sa se acomodeze cu ideia de a-si pierde privilegiile. Sau se prezenta intrecerea dintre sistemul capitalist si cel socialist folosind in cel mai grosolan mod indicatorii statistici. Sa zicem ca in USA se produceau in anul A un numar de 1.000.000 de tractoare si in anul A+1 se procuceau 1.100.000 tractoare, iar in URSS se produceau in acelasi an A un numar de 5000 de tractoare iar in anul A+1 se produceau 10.000 de tractoare, prin frauda stiintifica se concluziona ca URSS este superioara ca productia a crescut cu 100%, in timp ce in USA productia de tractiare a crescut numai cu 10%. La asa capete, asa economisti, numai ca studentii traiau realitatile si desi nu erau liperi sa vorbeasca, gandeau liber si vedeau cum stau lucrurile, mai ales cand la nea Marin la bufetul de la Moxa, tigarile KETNT erau la mare cautare.
Sectia de Informatica Economica, avea foarte multe lucruri clare si aici amintesc: planurile de invatamant, cadrele didactice care intrau la sala, continutul si nivelul de exigenta. Din cauza reticentelor manifestate in randul economistilor, de cate ori s-a pus problemea care este denumirea specialistului care finalizeaza studiile Sectiei de Informatica Economica, de fiecare data discutiile incepeau cu constatarea ca acesta trebuie sa fie economist, iar cand acele discutii continuau, apareau tot felul de intrebari si in final, se incheiau in coada de peste, adica, fara niciun rezultat. Cineva a propus ca absolventul Sectiei de Informatica Economica sa se numeasca ANALIST-PROGRAMATOR. Au fost argumente pro, dar au fost nenumarate argumente contra. Nu a existat acea vointa de a porni de la un punct, pentru a avea o directie de evolutie. Stand pe loc, discutia incepea de fiecare data din acelasi loc, fara a se inregistra progrese. Viata a aratat ca absolventul Sectiei de Informatica Economica:
- intelegea foarte bine problemele din intreprinderi, din banci si de la nivelul organizatiilor cu caracter de sinteza; in acest fel, absolventul avea toate instrumentele necesare stabilirii datelor de intrare, a structurarii informatiilor rezultate din prelucrari pentru a obtine rapoarte necesare decidentilor; el stia sa construiasca modele si sa defineasca indicatori care sa reflecte dinamica proceselor; de asemenea avea tot ce este necesar pentru a organiza datele, pentru a derula acele tipuri de prelucrari care sa asigure operationalitatea aplicatiilor informatice;
- stia sa elaboreze specificatii de programare, diagrame de structura, scheme logice, care sa reflecte exact ceea ce beneficiarii doreau sa obtina in plan informatic; se pleca de la realitatea din organizatie, erau ascultati toti specialistii care lucrau acolo si care in perioadele urmatoare aveau sa folosesca rezultatele obtinute de la calculator; incluzand toate aspectele din practica, fara a face simplificarile care genereaza abordari simpliste, acest absolvent impunea respect, pentru ca el invatase in scoala sa respecte pe cei cu care colaboreaza;
- scria programe, fie pe baza propriilor specificatii si diagrame elaborate, fie pe baza documentatiilor primite de la analistii de sistem; organizarea muncii in centre de calcul era bine structurata, incat fiecare specialist isi stia rolul si mai ales valoarea, astfel incat intregul angrenaj ajungea sa functioneze ca un ceasornic elvetian perfect; se ajunsese la un astfel de nivel de programare, incat embrionul de uzina de programe, visat de doctorul Vasile Baltac, cel care a incurajat toata viata lui informatica, devenise realitate, chiar daca nu peste tot era la nivelul imaginat de acesta; stilurile de programare asimilate de toti programatorii, utilizarea de biblioteci de proceduri si chiar de secvente, schimburile de informatii dintre programatori, au determinat progrese care s-au reflectat in nenumaratele produse program care erau stocate in Biblioteca Nationala de Programe-BNP si despre care se stia daca oricine consulta acel catalog national de produse program, unde cine nu se inregistra, nu exista;
- urmarea etapele ciclului de dezvoltare de produse program, cu abordari realiste in care revenirile la etapele precedente pentru a face corectii nu erau excluse, insa experienta arata ca orice astfel de revenire este extrem de costisitoare ca timp, ca resurse si mai ales ca bani; desi era la inceput, desi nu existau atatea instrumente de asistare a muncii programatorului ca acum, programatorul era constient ca orice rabat de la calitate se rasfrange in eforturi suplimentare pe care tot el trebuie sa le faca in timp; acesta este si motivul din care nenumarati analisti si programatori cand primeau sarcina dezvoltarii de aplicatii informatice, mai intai stabileau cu precizie ce au de facut, astfel incat odata efectuate anumite activitati, riscurile de a reveni pentru a face corectii sa fie cat mai mici; daca programatorul stia ca va fi implicat si in munca de testare si in procese de mentenanta, cand scria programele, in toate secventele de cond avea grija sa introduca acele elemente care sa-i usureze identificarea erorilor, iar daca era vorba de mentenanta, procesul de a modifica structurile de date de intrare, de a schimba formule de calcul, de a adauga noi structuri de rezultate, trebuia astfel gandit inca de la scrierea initiala a programelor, incat cu foarte mici modificari noile crinte ale beneficiarilor sa fie implementate cu succes;
- participa in programe complexe de cercetare pentru a realiza noi tehnologii si pentru a dezvolta metodologii care sa conduca la perfectionarea aspectelor organizatorice din cetrele de calcul, in vederea cresterii productivitatii muncii si cresterii calitatii produselor-program; trebuie aratat ca aboslventul Sectiei de Informatica Economica lucra eficient si in ITC la realizarea de componente ale sistemelor de operare sau la reproiectarea de compilatoare; mobilitatea acestui tip de absolvent avea radacini adanci in modul de selectie de la admitere dar si in planurile de invatamant care erau implementate.
Spre deosebire de alte situatii, Sectia de Informatica Economica crestea odata cu informatica din tara noastra si se influentau reciproc in mod pozitiv, acumularile de progres din industrie se intorceau rapid in invatamant, iar invatamantul oferea industriei acel absolvent pe masura nevoilor acesteia. Au fost situatii cand niste persoane cu interese inguste, solicitau invatamantului achizitionarea de pachete de programe, desi resursele financiare, daca existau. erau dirijate spre alte directii. S-a dovedit ca abordarile lipsite de perspeciva sunt contraproductive, ceea ce a insemnat ca studentii necunoscand acele pachete de produse software, cand mergeau in productie nu le solicitau. Intr-un tarziu, au inteles si acestia, asa ca au dat spre studenti gratuit numeroase pachete de produse software de biblioteca si in acest fel, studentii odata plecati in intreprinderi au utilizat respectivele pachete software, care trebuiau achizitionate de intreprinderi. Producatorii de aplicatii software pentru gestiunea de personal, pentru gestiunea stocurilor, pentru gestiunea mijloacelor fixe si pentru programarea productiei erau interesati sa vina sa prezinte produsele lor si interesul lor era cu atat mai mare cu cat intelegeau ca includerea in programele analitice a acelor produse software va determina pe termen scurt dar si pe termen mediu, utilizarea acestora in cat mai multe intreprinderi. Cand am avut posibilitatea sa lucrez la un contract pentru Fabrica de calculatoare de pe platforma Pipera, am intalnit si dintre absolventii de Informatica Economica de la noi si imi amintesc ca o tanara care lucra acolo castigase una dintre editiile concursului de Cel mai bun programator, concurs organizat in facultatea de Calcul Economic si Cibernetica Economica. Ori de cate ori am avut ocazia sa vizitez ICI, ITC, Combinate Siderurgice, Fabrici de Confectii, dar si licee economice, am avut marea placere sa intalnesc absolventi, unii dintre ei imi fusesera studenti la disciplinele de Limbaje de programare sau la Programe aplicative. Si acum imi aduc aminte cu mare placere de o situatie speciala, in care am reintalnit la Centrul de Calcul de la o mare intreprindere argeseana un tanar pe care in cateva iteratii in studentie, il facusem sa se apropie de programare. Acolo era sef peste programatori si era foarte apreciat. A fost de mare ajutor pentru economia nationala aparitia Sectiei de Informatica Economica pentru ca anual furniza in jur de 150 de absolventi care mergeau direct in industrie, in banci sau in institute de cercetare si care se integrau rapid in problemeaticile locurilor lor de munca de acolo. Ei se alaturau absolventilor de la Informatica de la facultatea de Matematica si absolventilor de la Facultatea de Calculatoare din Politehnica, cu totii contribuind la dezvoltarea procesului amplu de informatizare a economiei romanesti, care insemna:
- dezvoltarea de Centre de Calcul nu numai in ceea ce priveste constrirea de cladiri si realizarea de organigrame, ci prin a pune umarul la identificarea de clienti, la achizitionarea de echipamente si de software, dar mai ales la implementarea de sisteme informatice complexe, urmarind ca acestea sa si functioneze efectiv, nu numai pe hartie ca obiective bifate; este necesar sa amintim aici ca multi dintre absolventii Sectiei de Informatica Economica erau in centre de calcul persoane respectat nu numai pentru ca stiau analiza si programare, dar ei stiau sa dezmembreze un calculator si sa vada ce este in neregula cu el; ei stiau sa intinda cabluri, sa faca legaturi intre calculatoare si echipamente terminale, asemeni unor ingineri, care din nefericire lipseau din organigrame si deci altii trebuiau sa faca ceea ce inginerii invatasera in facultate;
- proiectarea de aplicatii informatice complexe care sa permita solutionarea de clase de probleme; a aparut necesitatea construirii de aplicatii informatice de larga generalitate, care sa fie utilizate cu mici parametrizari oriunde apar probleme de calcul de salarii, orinde se face croire optimala de repere dreptunghiulare din planse, de asemenea, dreptunghiulare, orinde apare o problemea de optimizare care utilizeaza un algoritm simplex, orinde se gestioneaza mijloace fixe, materii prime sau produse finite; aplicatii complexe se refera si le gestiiunea contractelor, la gestiunea clientilor, a comenzilor dar si la problemele de programare, lansare si de urmarire a productiei, cu toate aspectele pe care le ridica nenumaratele modificari in retetele de fabricatie sau in derularea proceselor fie din cauza defectarii utilajelor sau pur si simplu din schimbarea prioritatilor cauzate din sarcini primite pe linie de aprtid;
- constituirea de echipe complexe, care sa lucreze pe baza unui plan riguros definit la activitatile specifice etapelor de realizare a produselor software; ceea ce nici acum nu este perceput ca un element de progres, desi este determinant pentru progresul informaticii, lucrul in echipa pe baza de proceduri unanim acceptate, in vremurile de demult, organizarea pe ateliere strict specializate si interactiunile dintre specializari, a fost singurul mod de a scrie programe complexe, care si azi impresioneaza prin inventivitatea abordarilor si prin simplitatea fluxurilor, simplitate impusa de nenumaratele restrictii date de cartelele perforate, de dimensiunile ciclopice ale unitatilor de discuri si mai ales de programarile pe ore si minute de a intra in lucru a programelor sub asistenta operatorilor din sala calculatorului; daca se vorbeste de calitatea software acum si nu se vorbea deloc in acele vremuri, totul se datoreaza simplu si cotidian faptului ca nu era necesar sa se abordeze nici managementul calitatii software si nici auditul sistemelor informatice, pentru ca cei ce lucrau la realizarea de software sau de sisteme informatice erau atat de patrunsi de sarcinile care le reveneau, incat lucrau exact ce trebuie si increderea era atat de mare incat ceea ce rezulta avea nivelul de concordanta maxim intre ceea ce se dorise si ceea ce exista de fapt; prin anul 2003 la o universitate din Carolina de Nord, o doamna profesoara venita in invatamant de la o mare firma americana de software spunea ca acolo nu a existat problemea de audit, pentru ca predarea-primirea de stadii ale produselor avea un inalt nivel de profesionalism, incat erau excluse fisurile care sunt evidentiate de audit, ceea ce arata ca la noi, fum fara foc nu exista;
- crearea acelui context favorabil trecerii la etape superioare de dezvoltare prin asigurarea unui nivel foarte ridicat de transparenta; se vorbeste de individualismul programatorilor, dat in primul rand de faptul ca acestia nu lasa pe nimeni sa le analizeze textele sursa; adevarul este undeva la mijloc, din moment ce in ciclul de edzvoltare software exista o etapa numita intocmirea documentatiei; documentatia are forma de dosare in care se gasesc dactilografiate sau desenate nenumarate pagini care se refera la fiecare etapa din ciclul de realizare dar si la intrarile si iesirile acestor etape; in dosarele acelea se afla si textele sursa care stau la baza prelucarii datelor; cine rasfoieste acele dosare are posibilitatea sa vada tot ce este legat de un produs software, de la a la z; lucrurile sunt foarte bine structurate, fiind accesibile cu lejeritate informatii clare legate de o problemea, de persoanele care au contribuit la realizarea unui stadiu si in mod deosebit se responsabilizeaza cu claritate toate persoanele care au lucrat la un proiect; spre deosebire de situatiile amorfe, la gramada, documentatiile din acele vremuri contineau detalii si mai ales, programatorii erau aceia care doreau sa se stie cu exactitate ceea ce le apartine, drept care prin comentarii introduse in textele lor sursa dadeau lamuririle necesare legate de cel ce a scris un program sau o procedura sau care a creeat un fisier cu validare, precizand data calendaristica si provenienta documentelor primare dupa care s-a facut tastarea.
Toate elementele au fost cunoscute inca din studentie si fiecare tanar, pe bancile facultatii dorea sa-si insuseasca acele notiuni, sa capete acea experienta si sa se familiarizeze cu realizarea unei bune comunicari, astfel incat procesul sau de integrare in productie dupa absolvire sa fie foarte scurt. Noua specializare, fata de alte noi specializari era foarte clar definita. Asa cum Sectia de Contabilitate pregatea contabili cu studii superioare si toata lumea stia ceea ce inseamna a face contabilitate, tot asa si Sectia de Informatica Economica, pregatea informaticieni, adica specialisti care stiau sa efectueze analiza, programare, testare si implementare. Asa cum contabilitatea este nu numai o specializare, ci si o meserie, tot asa si informatica deschide drumul spre doua meserii, meseria de programator si meseria de analist. Merseria de tester, meseria de web desgner si meseria de programator de sistem, sunt meserii pe care absolventii Sectiei de Informatica Economica le practica daca urmeaza si cateva cursuri pentru a primi certificari prin care se arata ca li se adauga o serie de cunostinte care aprofundeaza domenii noi, pentru care au fundamentele primite in anii de facultate la discipline de specialitate. Sectia de Informatica Economica reprezinta acel element de noutate in invatamantul superior economic spre care sunt atintiti toti ochii tinerilor care vor sa dea un examen de admitere, dar si ochii oamenilor maturi care vad in noua specializare cheia solutionarii a numeroase probleme. Chiar daca in informatica sunt numeroase concepte care sufera uzura morala teribila, planurile de invatamant au fost structurate constientizand aceasta particularitate. Asa se explica faptul ca studentii sunt invatati cum sa invete. Ei primesc suficiente elemente care sa le asigure mobilitate, sa porneasca la drumuri noi, chiar daca peste 80% din cunostintele detinute la un moment dat au suferit uzura morala si trebuie abandonate. Intr-o discutie cu un personaj de la catedra de matematica, fost vecin de-al meu in Berceni, pe care l-am detestat pentru minciunile lansate si mai ales pentru jignirile facute la adresa economistilor, atunci cand a adresat un atac la adresa informaticii, l-am intrebat daca in cursurile sale a introdus un rezultat obtinut in lumea matematicienilor prin anii ’50 sau mai recent, fara a avea un raspuns. Este adevarat ca am vazut-o pe doamna profesoara Altar la o conferinta prezentand rezultate legate de bursele de valori mobiliare, folosind matematica la nivelul anilor ’80, ceea ce era altceva. In informatica numai daca se vorbeste de limbajele de programare, vijelia care a cuprins trecerea de la un limbaj la altul este ametitoare. Daca studentii nu ar fi primit cunostinte solide, cu siguranta ca s-ar fi inecat in noianul de noutati, pentru ca in fiecare zi, oricine are scrisa o gramatica pentru un limbaj propriu de programare, prin activarea unui produs software isi genereaza compilatorul si pac! si-a implementat in doi timpi si trei miscari limbajul in toata splendoarea sa. Numai ca in scoala, studentul afla ca orice limbaj are:
- un alfabet
- un vocabular format dintr-o multime finita de cuvinte cheie
- problema senzitivitatii caracterelor
- un mecanism de generare de cuvinte ale utilizatorului
- reguli de generare a comentariilor
- instructiune care implementeaza structura alternativa
- instructiuni care implementeaza structura repetitiva cu diferite variante
- instructiune pentru implementarea structurii alternative multiple
- tipuri de variabile simple, omogene si agregate
- mecacanisme de autoreferire
- definiri de functii
- apelari de functii
- definiri de subdiviziuni de program sub forma de blocuri
- stil de a scrie instructiunile
- modalitati de regrupare a entitatilor pentru a obtine structuri
- restrictii de utilizare.
Daca studentul a invatat temeinic un limbaj de programare, daca este pus in situatia sa invete sa lucreze cu un alt limbaj, trecerea nu este dificila, studentul trebuind sa lucreze prin similitudini si comparand. El trebuie sa constientizeze ca noile limbaje de programare au niveluri de generalitate cu mult mai mari decat limbajele vechi. Daca insa, studentul a aprofundat un limbaj de asamblare, tot ce pare a fi de maxima noutate intr-un limbaj numit si evoluat, isi gaseste rapid explicatie trecand prin facilitatile limbajului de asamblare, limbaj unde orice devine orice si ceea ce era ceva devine cu totul altceva, din simplul motiv ca orice sir de biti se interpreteaza functie de context capatand o anumita semnificatie. Acelasi sir de biti este un sir de caractere, este un numar intreg, este o deplasare, este o adresa relativa, intr-un cuvant este ceea ce-si doreste programatorul sa fie, daca semnificatia atribuita inseamna ceva pentru rostul prelucrarilor si obiectivelor definite anterior de catre el, programatorul adevarat. La toate disciplinele prevazute in planul de invatamant, pe langa cunostontele uzuale, au fost prezentate modalitati de a face legaturi intre concepte din la mai multe domenii, astfel incat analiza sa fie cat mai completa. Este un lucru esential pentru noua specializare ca profesorii care se prezentau in fata studentilor sa fie personalitati recunoscute in lumea stiintifica. Acestia faceau eforturi remarcabile pentru a se prezenta constant cu noutati, cu interpretari ale solutiilor in abordare strict informatica. Consider deosebit de importante preocuparile cadrelor didactice de la toate catedrele care veneau in contact cu studentii de la Sectia de Informatica Economica de a introduce in cursurile lor o diagrama de prezentare a algoritmilor, o schema logica si ceva mai tarziu a secventelor de program, cartile tiparite fiind in colaborare cu colegi din subcolectivul de informatica economica. Acesta este marele salt, de la conceptul de economist cu manecute si cu creionul chimic dupa ureche, asezat pe un scaun ponosit, cu vrafuri de hartii in fata, spre cel care are un halat alb ca de doctor, asezat pe un scaun, avand pe birou un teanc de imprimanta si alaturi cateva cutii cu cartele perforate. Daca imaginea acelui functionar demodat este estompata de vremuri, in ceea ce priveste informaticianul de azi, acesta este definit de o tablata, un USB de 128Gb la brelocul de la cheie si acces wireless de oriunde, oricand, fara limite de resurse si cu viteza care da operationalitate oricarei decizii.
revenire

5.2 Examenele de admitere

Trebuie explicat la nivel de detaliu in legatura cu admiterile la Sectia de Informatica Economica faptul ca totdeauna s-a urmarit o selectie riguroasa asa incat in anul intai sa fie declarati admisi numai si numai candidatii cu solide cunostinte de matematica si de fizica. Au fost si ani in care pentru a incuraja absolventii liceelor de informaticasi pe cei ai liceelor economice, au fost introduce ca optionale si discipline de programare, de statistica sau de contabilitate, candidatul avand posibilitatea sa aleaga intre a da admitere la fizica sau la una din disciplinele corespunzatoare specializarii liceului. Uniformizarea invatamantului economic a dus la examen de admitere format din doua probe, din care o proba era de matematica, iar a doua proba era la alegere intre economie politica si geografie economica. Dupa Revolutia din Decembrie 1989 s-a revenit la traditia admiterii cu doua matematici si un examen de fizica. Prin 2000 fizica a fost inlocuita cu economia politica sau geografia economica, aliniind Sectia de Informatica Economica la celelalte facultati, deosebirea constand din trei probe, examen de algebra, examen de analiza matematica si a treia proba, la alegere intre economie politica si geografie. Simplificarea a mer spre doua probe cu contopirea ca la cafeaua solubila 2 in 1, proba de matematica avand si chestiuni de analiza matematica si de algebra, numarul de cheswtiuni fiind acelasi asa cum exista sticla 2 in 1 intelegand ca lichidul de acolo este si gel de dus si sampon pentru par. Comic, nu? Eliminarea fizicii ca proba de concurs s-a datorat si unor incidente nefericite legate de formularea subiectelor si de efectuarea corecturii. Am vazut in nenumarate cazuri subiecte de fizica cu texte foarte lungi, cu notatii bizarre si nu de putine ori au existat contestatii, fie din cauza formularilor eronate ale enunturilor care nu duceau niciunde, fie din modul in care erau intocmite baremurile si chiar legate de modul in care era efectuata corectura. Se zice ca tonul face muzica. Si la examene de bacalaureat tot cam asa statea situatia. Subiectele erau scrise de mana, simbolurile erau greu de descifrat si am asistat la Calarasi cum s-au facut corectari cu doua zecimale, asemeni unui cantar cu precizie dstinat cantaririi moleculelor si mi s-a demonstrat de doua doamne profesoare ca un absolvent de liceu care acumulase dupa calculele domniilor lor 4,99 este imposibil sa obtina nota 5 chiar dupa efectuarea a doua recorectari, unde argumentele domniilor lor cu care acordau 0,0003 puncte erau absolut de neinteles. Misterul s-a descifrat rapid intrucat doamnelor nu li se servisera intr-o anumita zi fripturi la gratar. Solicitand schimbarea corectorilor la fizica, bineinteles ca rezultatele au fost altele si viata mi-a dat dreptate ca impricinatul cu 4,99 a sustinut examen de admitere in Politehnica la o facultate buna si a fost declarat admis. Toate le-am aflat cand am revenit ceva mai tarziu in liceu sa semnez unele din diplomele celor care luasera bacalaureatul. Se zice ca fiecare pasare pre limba ei piere si sunt sigur ca decizia de a se scoate fizica de la admitere s-a datorat celor care elaborau subiectele si celor care efectuau corectura tezelor. Eu nu am votat scoaterea fizicii de la admitere ca nevasta-mea este profesoara de fizica si acasa nu mi-ar mai fi dat ciobra incalzita, daca as fi pus si eu umarul la deteriorarea calitatii procesului de selectie a bobocilor de la noi.
De cand lucrez eu in ASE si pana in 1975 sau 1976, admiterile au reprezentat un black-box, deschis numai initiatilor. Masele populare erau fie sefi de sala, fie supraveghetori. Cei care formau comisia centrala de admitere sau comisiile de admitere la nivel de facultate erau niste super-alesi, respectiv, doar niste alesi. Numai ca tot timpul erau aceiasi, fara ca lumea sa-si puna prea multe intrebari. In Aula Magna se faceau instruiri separate cu sefii de sala, cu supraveghetorii si mult mai tarziu, am vazut ca erau intalniri si cu cei care asigurau corectura. Banuiesc numai ca pentru cei care faceau subiectele erau intalniri mai restranse, mult mai restranse si cred ca erau si intalniri graoznic de restranse din moment ce in 1975 s-a vorbit de sala sportivilor sau despre declararea ca admis a unui prunc de supernomenclaturist, IF, parca, nume predestinat caci in orice limbaj de programare este instructiunea de salt conditionat if()then-else, care se potriveste caci pruncul a facut si el un salt, conditionat, bineinteles de pozitia taticutului sau cel ilustru ca reprezentand exponentul a 8% , pondere dintr-un intreg numit colectivitate foarte omogena.
Dupa 1976 lumea a avut alte culori. Au existat arestari legate de admiteri, au existat sanctiuni dure pentru cei ramasi, dar cu implicare mai putin importanta.Am asistat cum unii isi puneau cenusa in cap in sedintele de partid, marcand nivelul de lasitate, cu interventii dintre cele mai jenante. Sa multumesti cuiva care te loveste cu ghioaga in moalele capului, spunand ca te simti exceptional si ca ti-ar face mare placere sa se repete lovitura, numai sa-ti scapi pielea, este un lucru de neinteles, dar frecvent practicat. Spre marea mea surpriza doi dintre impricinati, adica santionati si pe linie de partid dar si pe linie administrative, dupa revolutie au pozat in victim ale comunismului si chiar s-au bucurat de cinste sin onoare, desi pusesera umarul la matrapazlacurile de dinainte de 1975, putin, dupa pozitia ocupata in clanul mai mult decat mafiot, ei fiind undeva la inceput de drum. Admiterile si-au definit procedure care s-au cristalizat si asa cum decurgeau, aratau ca procesul este corect, fara fisura.
Au mai existat modalitati de a trisa, cu semen discrete pe lucrare, folosind teze cvatuple sau teze triple in limbi straine. Imi aduc aminte ca eram intr-o sala si o candidati la proba de economie politica, dupa un timp, a solicitat o a doua teza alba, numita de noi teza dubla, apoi a solicitat inca una, numita de noi o teza tripla si spre surpriza generala, a solicitat si cea de a patra teza alba, numita de noi cvatupla. Candidata ne indica numarul de pe legitimatie si pe formularul de prezenta am tot notat sirul de teze albe date respectivilor candidati care le solicitau. La final, cand s-au predate tezele, inainte de a lipi tezele scrise mi-am aruncat o privire sa vad si eu cine este fericita persoana care scrisese 32 de pagini la un examen, unde marea majoritate a candidatilor lucrasera pe numai 8 pagini. Era o Ceausescu din Slatina si din cate imi amintesc chiar a terminat ASE. O alta situatie am intalnit-o in cazul studentilor apartinand minoritatilor, care aveau dreptul de a sustine examenul de admitere in limba materna. Dupa alegerea subiectelor, erau adusi profesori care stiau limba respectiva, traduceau subiectele si acestea erau date candidatilor. Numarul candidatilor ce sustineau examenul de admitere in limba materna era mic, iar cine facea o teza dubla sau sa zicem o teza tripla era cunoscut din start, caci nu este greu sa se stie cine este personajul special dintr-o colectivitate formata din trei membri.
S-a lucrat in sprijinul candidatilor meditati prin stabilirea punctajelor secrete ale baremurilor, mai ales cu problemea rezolvata in carte, la proba de matematica si cu cele doua puncte pe raspunsuri scurte la cele patru intrebari, subiectului de politica economica a PCR revenindu-i numai un singur punct, desi erau candidati care il dezvoltausi pe cate 4-8 pagini. Cand contestau li se explica obtinerea maximului de punctaj, adica un punct, ca asa zice baremul, iar candidatii plecau dezamagiti, intristati si nedreptatiti de faptul ca dreptul lor la transparenta prin afisarea baremului o data cu subiectele, fusese grav incalcat. In acele vremuri, transparent nici nu exista ca un cuvant in vocabularul usual al nostru. Numai ca vorba lui Ludovic al IVX-lea L’etat c’este moi! si daca partidul a zis, a zis si basta. Desi bietul partid nu zisese nimic. Meditatorii din sistem, adica cei proveniti din catedrele de specialitate, unde se dadeau probele de concurs, adica matematica, economie si geografie stiau baremurile si isi dresau pe cei pe care ii meditau astfel incat sa se concentreze pe obtinerea de punctaje la nivelul cel mai inalt. Subiectul de economie politica avea o structura devenita clasica. Era acolo ceva despre politica PCR caruia i se atribuia UN SINGUR punct si urmau patru intrebari sau se solicitau patru enumerari, diecare raspuns fiind cotat cu cate DOUA PUNCTE. Cei care nu se meditau la profesori din sistem nu aveau de unde sa stie despre acest sistem de acordare a punctelor si bietii candidati, crezand ca fac marea cu sarea trudeau nepermis de mult la primul subiect dupa principiul:

Cand se simte la stramtoare,
Da-i cu clasa muncitoare!

si obtineau gloriosul si unicul punct. Nemaiavand timp sa trateze cu seriozitate cele patru chestiuni, bineinteles ca pentru fiecare obtineau sau nu cele doua puncte, fiind aruncati violent in afara sansei de a reusi. Rezulta ca acolo subiectele erau neechilibrate asa cum cere orice regula de bon ton. la un moment dat, in structura subiectelor la economie au aparut si probleme. Cine avea inspiratia sa invete clase d probleme sau chiar problemele rezolvate din manual era fericitul castigator al lozului numit examen de admitere. Si acest lucru era cunoscut de initiate, asemeni clanurilor sau fratiilor, adica era cunoscut numai de cei din sistem si cel mult de intimii lor.
La matematica lucrurile erau extrem de interesante la faurirea subiectelor. pentru a nu se creea discutii, era folosit manualul. Erau alese subiecte foarte simple, pe care le facea toata lumea, dar nu pentru a fi facute de toata lumea. Ele erau subiecte capcana. De regula, un candidat cand intalneste un subiect banal, trece la rezolvarea lui dintr-o sorbire, ca in poezia lui Alecsandri cu rausorul care separa cele doua tarisoare, gresind desigur la o operatie banala, sa zicem la o adunare de tipul 2+2 care saracutului de candidat ii da ca rezultat 5 in loc de 4. Cand acesta va contesta nota i se va astupa gura reprosindu-i-se ca nu stie nici macar sa adune. Alte subiecte punctate binisor erau cele cu nivel de dificultate mediu, punctate astfel incat multi dintre candidati sa ingroase randurile celor din zona de mijloc a clopotului lui Gauss, adica a candidatilor cu medii de admitere cuprinse intre 6 si 8. Dar structura subiectului de la matematica includea si o problemea cu punctaj gras rau de tot, care avea menirea sa faca diferenta. Acea problemea era enuntul unei teme rezolvate in manualul de liceu, avand de regula un oarece artificiu prea artificial si deloc laindemana chiar a absolventilor nativi foarte buni la matematica. Numai initiatii, adiva meditatii de catre profesorii din interiorul ASE stiau de aceasta ghidusie si le spuneau candidatilor meditati de ei sa invete pe dinafara si enuntul si rezolvarea, caci numarul acestor probleme din cele doua manuale \de algebra, respectiv, de analiza matematica nu era foarte mare. In plus, niste copii care invatasera pe de rost zeci de rezumate, aveau antrenamentul de a memora si cele cateva probleme rezolvate. Acesti candidati dresati dupa un program de antrenament pentru care parintii achitau sume dragalase, erau capabili sa participe cu start avantajat la un sprint numit concurs de admitere. Eu exclud ca profesorii care faceau subiectele si le depuneau cu cateva zile intr-un seif la recorat, meditau candidati pentru admitere, pentru ca sanctiunile erau de o severitate disproportionata. In mod firesc, apare si intrebarea conform careia daca dintre constructorii de subiecte erau si inconstienti care dadeau meditatii si-si dresau si mai strict candidatii, se numea nu stiu cum intreaga tarasenie. Se zice ca stapanul rau face sluga hoata, dar aici nu se potriveste, caci lacomia proprie il duce pe om spre pierzanie. Au existat si situatii in care au fost substituite teze in timpul probei de examen si s-a lasat cu mare scandal, autorul excrocheriei fiind exclus din invatamant, ratandu-si cariera, caci era foarte tanar.
Nu asupra situatiilor aberante doresc sa ma opresc, ci asupra situatiilor celor peste 3000 de candidati care veneau cu sufletul deschis si curat sa acceada la o calitate noua, aceea de a fi student, prin forte proprii si prin eforturi uriase depuse in cei patru ani de liceu. De aceea voi descrie pasii parcursi de acesti candidati si de tezele lor, pentr a arata ca in proportie de 99,99% admiterea era un proces corect, derulat dupa reguli infailibile. Acum vreau sa detaliez pasii parcursi de orice candidat normal care venea cu incredere spre a devein student al ASE, dupa cum urmeaza:
pasul 01: studentul venea in ASE si achita o taxa de inscriere, pentru a participa la un singur examen; cand s-a prins gustul castigului, a fost data sansa candidatilor de a participa la examene pe la mai multe facultati, achitand, evident, pentru fiecare participare cate o taxa separate; cozile erau infernale, caldura mare si cozile cresteau teribil in ultimele doua zile ramase pentru inscrieri; nu as zice ca birocratii din serviciile de contabilitate se osteneau sa fie draguti si sa faca multe puncte unde taxele de inscriere sa fie achitate; cand lucrurile erau vecine cu explizia, abia atunci se intervenea eficient;
pasul 02: studentul depunea dosarul personal de concurs care includea diploma de bacalaureat in original sau adeverinta din care rezulta ca a trecut bacul si continea si media obtinuta, adeverinta medicala, copie dupa certificatul de nastere, o cerere de inscriere semnata de candidat, completata cu probele la care doreste sa participe, forma de invatamant zi sau seral sau fara frecventa, copie dupa buletinul de identitate, adeverinta medicala, chitanta care atesta plata taxei de inscriere, pentru baieti ceva legat de faptul ca fusesera recrutati, doua fotografii tip buletin si un dosar plic;
pasul 03: tanarul candidat primea o legitinatie cu fotografia sa, iar a doua legitimatie cu footografia ramanea in dosarul plic pe care era completat numele candidatului, probele de concurs, media de la bacalaureat, o adresa si un numar de telefon, pentru solutionarea de probleme urgent daca era cazul, legate de stamiple, de neconcordante sau de calitatea unor documente; legitimatia a doua se lipea pe banca din sala unde avea locul rezervat pentru probele de concurs candidatul;
pasul 04: la comisia de admitere la nivelul facultatii se faceau verificarile dosarelor si dosarele se dispuneau in ordine alfabetica; era essential ca dosarele sa fie complete si corecte si trebuia sa se raporteze la comisia centrala pe ASE numarul de candidati inscrisi in fiecare zi si sa se stie care era numarul optiunilor, adica numarul candidatilor care urmeaza fiecare forma de invatamant si ce proba optionala a ales intre economie politica si geografie; erau extrem de chinuitoare aceste verificari mai ales daca apareau neconcordante intre numarul dosarelor existente si numarul dosarelor din liste, cauzele fiind extrem de banale, ca de exemplu lipirea a doua dosare intre ele din cauza ca la lipirea fotografiilor pe legitimatii era folosita aceeasi suprafata utilizata pentru completarea textului cu datele despre candidat de pe dosar;
pasul 05: la terminarea inscrierii, se producea o verificare finala a dosarelor, constituirea listei coandidatilor separat pe forme de invatamant si discipline optionale, pentru a se realiza repartizarea candidatilor pe sali; fiecare facultate trimitea la comisia central de la nivelul ASE toate datele necesare repartizarii pe sali; totul trebuia sa fie perfect pentru ca neincluderea unui candidat intr-o lista determina reluarea intregului proces , de la corectie pana la stadiul la care se ajunsese; daca lipsea un candidat de pe o lista la repartizarea pe sali, se facea corectia si se relua procesul de realocare a salilor, lucru destul de costisitor, mai ales in situatia in care numarul de candidati era mare si trebuiau utilizate nu numai amfiteatre, ci si culoare sau sali de sport, dar si sali oferite de Liceul German sau alte institutii de invatamant din vecinatate, ca sa nu mai vorbim de utilizarea cantinei Moxa, greu de gestionat, cum apreciez din experienta proprie; sa nu se uite ca verile la noi nu sunt ca iernile, deci luna lui cuptor este cu temperature foarte ridicate, ceea ce pentru candidati este un lucru rau;
pasul 06: se primea de la comisia central a ASE lista candidatilor repartizati pe sali; cand repartizarea s-a efectuat pe calculator, intregul proces a devenit foarte simplu; folosind acea lista se treceau pe legitimatiile din dosare numerele de concurs ale candidatilor, care apareau pe tabelul cu repartizarea pe sali; acele tabele trebuiau sa contina toate informatiile necesare candidatilor, cu zilele de concurs pe probe, salile, orele la care trebuie sa se prezinte si obligativitatea de a avea asupra lor buletin de identitate; cu teancul de legitimatii, membri comisiei de admitere din facultate mergeau la sali intr-o seara de dinainte de concurs si lipeau pe banci legitimatiile avand o regula unica in raport cu fereastra salii, asigurand un flux continuu crescator al numerelor de pe legitimatii; era obligatoriu sa se verifice de o mie de ori asigurarea caracterului crescator al sirului, progresia aritmetica de ratie unu a numerelor inscrise pe legitimatii; orice fisura ar fi devenit o catastrofa impardonabila care se trata numai si numai ca eveniment premeditat de a avantaja sau din contra, de a face rau cuiva; cine isi permitea o astfel de abordare aventuroasa, avea sa plateasca ani buni cu aratatul cu degetul si chiar cu evitarea promovarii, daca nu chiar cu o sanctiune administrativa, facuta publica in sedintele de catedra si in sedintele de partid, cu tam-tamul characteristic mediului academic, nediferit de ceea ce se intampla cu cocoanele agricole din satele colectivizate, in miez de vara pe malul santului;
pasul 07: cu cateva zile inainte se proceda la elaborarea de subiecte; erau covocati niste profesori de la catedrele de specialitate si se stabileau principiile de elaborare; asa de bine erau construite acele principii incat apareau situatii dintre cele mai nefericite; a fost un an in care la geografia economica s-a dat subiectul limanuri maritime si limanuri fluviatile, despre care in carte erau fix vreo 3-4 randuri; cine invatase manualul ca pe poezie, era doctor, cine nu, nu; intr-un alt an a fost un subiect tot la geografie in care daca spunea candidatul ca populatia isi asezase locuintele pe malurile unor rauri, fraza antologica in manual, acesta era rasplatit regeste, iar cine nu, nu; in rest subiectele erau rezonabile si nu am auzit sa se fi intamplat sa se dea o problemea gresita; era posibil sa se greseasca la scrierea pe tabla dar se corecta rapid si se aduceau corectii si legate de timpul de concurs sau legate de modul de punctare a solutiilor; subiectele erau construite in multe variante si se stabileau si detaliile de corectura pentru a nu apare situatii care sa genereze diferente mari intre profesorii corectori; erau luate masuri drastice pentru a se evita situatia ca subiectele sa transpire; nu-mi amintesc sa fi aparut vreo situatie in care ca la medicina, sa se ridice candidatul si sa debiteze subiectul ca fiind cunoscut inainte de a fi dictat; ceea ce imi este mie neclar este legat de invariabilitatea comisiei de elaborare a subiectelor; rotirea era in opinia mea sursa unei stabilitati a proceselor dorite corecte si transparente; a transforma anumiti profesori in detinatorii adevarului absolut, mai ales ca lumea meditatiilor era in plina ascensiune, mi s-a parut dintotdeauna un lucru nefiresc, excesiv, bizar, inexplicabil, simplist, aiuritor, dogmatic, eronat, absurd, absolut, slut, sulfuros, slinos, abrupt, crocant si mai ales sentimental; subiectele erau bagate in seif si circulau legende precum ca elefoanele fauritorilor de subiecte sunt ascultate, ca si cum acest lucru mai reprezenta o noutate pentru cei din mediul academic, unde toata lumea vorbeste despre toata lumea sau fiecare scrie cate ceva, spre undeva, despre ceilalti, nu numai in preajma concursurilor de promovare, ci pentru antrenament;
pasul 08: profesorii supraveghetori si sefii de sala sunt chemati la instructaj; ei primesc un pliant litografiat in care li se spune pas cu pas ce sa faca in ziua examenului ca totul sa decurga fara cusur; sefii de sala sunt instruiti cum sa introduca pe candidati in sala, cum sa distribuie tezele albe, cum sa-i puna pe candidati sa scrie numele in coltul care se lipeste, cum sa primeasca subiectele, cum sa arate sigiliul la plicurile cu subiecte aduse de comisie, cum sa citeasca subiectele, cum sa le scrie pe tabla, cum sa raspunda la intrebarile candidatilor, cum sa cronometreze durata de concurs, ce atitudine sa ia daca apare o situatie exceptionala cu un candidat, cum sa excluda din concurs un candidat, cum sa ia legatura cu comisia centrala in caz de urgenta si cate si mai cate; am fost si sef de sala dar am fost si simplu supraveghetor si stiu ce insemna si una si cealalta; exista responsabilitati immense caci un candidat pleaca din gresala cu teza acasa, un supraveghetor incurca tezele cu ciornele si nu mai ies la numaratoare si multe alte situatii dificile ca sa nu le zic absurde;
pasul 09: ca sef de sala sau ca supraveghetor se vine la ora stabilita in Aula Magna, are loc tragerea la sorti si se primeste sala la care se merge; seful de sala ridica tezele albe, le numara si merge la sala; cu o ora inainte de inceperea examenului candidatii intra in sala pe baza de buletin de identitate si legitimatie de concurs se aseaza pe locurile unde se afla legitimatia lor; ei sunt rugati sa scrie si pe legitimatia lor numarul scris pe legitimatia de pe banca; cu un sfert de ora inainte de inceperea probei, cineva din comisia central a ASE vine cu subiectele; la ora fixata se deschid plicurile dupa ce in prealabil se arata candidatilor din primul rand ca sigiliul exista si nu este deteriorat; se scriu subiectele pe tabla; se marcheaza intervalul de concurs aratand ora de start si ora de incheiere; se deruleaza concursul; supraveghetorii sunt atenti sa nu se copieze, candidatii sa nu discute intre ei; nu de putine ori supraveghetorii cand eram eu sef de sala citeau ziarul ori discutau cu voce tare perturbandu-i pe tinerii care erau concentrate sa redacteze lucrari de valoare; la final, tezele erau predate, candidatul semna de predare si sub privirea sa teza era sigilata prin lipirea coltului din dreapta sus; era necesar sa nu existe semne distinctive pe lucrare, intelegand semnaturi sau desene; nu vorbesc aici de situatiile in care unii candidati erau sfatuiti sa aiba o anumita fraza de inceput, pentru ca nu stiu la ce folosea o astfel de strategie; cand si ultimul candidat parasea amfiteatrul, seful de sala verifica numarul prezentilor, tezele duble, numarul candidatilor absenti, completa toate acestea intr-un borderou si numara de o mie de ori tezele scrise pentru a se convinge ca totul este in ordine; a ajunge fara o teza era deja un incident major, impardonabil, de netolerat si se termina rau; se pleca pentru a se preda tezele la sala arondata comisiei pe afcultate; acolo erau stampile si tezele erau stamilate pentru a marca strict ceea ce se scrisese, fara a lasa loc de a face cineva completari pe teza, asa cum se mai obisnuise inainte de 1975; se mergea sa se predea tezele; cei de la comisie numarau tezele simple, numarau tezele duble si semnau ca totul este OK; m-a ferit Cel de Sus sa fiu in situatia de a avea teze lipsa la predare sa sa fiu pus intr-o situatie delicate din nu stiu ce cauza legata de dictarea subiectelor sau de atitudinea vreunui supraveghetor; am fost de fata cand un fost rector devenit prin prabusire simplu supraveghetor s-a oferit el sa gestioneze tezele si a devenit albastru cand la numaratoare a liesit o teza lipsa; incidentul s-a remediat cand un membru al comisiei de concurs pe facultate a renumarat tezele si totul era bine; rezulta ca si aici, graba strica treaba;
pasul 10: totul se repeta identic pentru toate probele de examen si nu era deloc usor sa ai in subordine o sala mare asa cum era, sa zicem amfiteatul III cu vreo 220 de candidati;
pasul 11: dupa ce se primeau toate tezele de la o proba, comisia pe facultate proceda la amestecarea acestora; tezele erau puse pe dusumea si decanul le amesteca vartos; dupa aceea erau numerotate cu o mica masinarie mecanica, prin apasare; era stabilit numarul de start pentru fiecare proba si pentru fiecare facultate, pentru a nu apare nicio eroare de manipulare; dupa stantare, se proceda la constituirea de pachete de cate 25 de teze in secventa dupa numerele acordate; pachetele erau legate cu sfoara si stoocate intr-un dulap cu cheie si sigiliul tinut de presedintele comisiei pe afcultate;
pasul 12:cand incepea corectarea tezelor se scriau niste biletele cu numere de la 1 la K, unde K era numarul pachetelor de cate 25 de teze legate cu sfoara in ziua precedent inceperii corectarii; prin tragere la sorti corectorii primeau pachetele, un borderou si foi pe care isi notau diverse lucruri legate de modul cum au dat punctele pe subiecte; un pachet trecea la doi corectori care nu se stiau unul de celalalt; cand veneau borderourile se analiza sa se vada daca intre notele celor doi corectori pe o teza exista diferenta mai mare de un punct, caz in care se trecea la conciliere, adica la evaluarea inca o data a tezei de o comisie, cu numele comisie de conciliere si de acolo rezulta nota finala; pentru celelalte teze se calcula media aritmetica a celor doua note date independent de corectori; legendele zic ca erau si situatii in care corectorii pentru a nu se obosi isi treceau un pachet de la unul la altul sub ochii unor membri ai comisiei de admitere de la nivelul facultatii si diferentele dintre notele pe teze nu erau semnificative; de cate ori am fost in comisii de admitere la nivel de facultate nu am vazut asa ceva; cred ca lumea rea, asa cum e ea, barfeste si de aici s-a dezvoltat concluzia ca gura lumii nici pamantul nu o astupa;
pasul 13: dupa ce se obtineau borderourile cu numerele tezelor si notele pentru toate disciplinele, avea loc deschiderea tezelor; era pus in corespondenta numele candidatului dupa desigilare cu numarul tezei si se treceau notele acestuia pentru toate disciplinele; era un proces interesant de sortare dupa nume a tezelor si stiu cum secretarele de la facultate erau artiste in a sorta tezele; din moment ce erau obtinute notele candidatilor la toate disciplinele intr-un borderou, se calcula media generala si apoi se facea ordonarea dupa medie a candidatilor; la inceputul inceputurilor, toate prelucrarile erau manual; cu timpul s-a trecut la utilizarea calculatorului si lucrurile au devenit mult mai simple; in final rezultau doua listinguri, unul cu candidatii reusiti, alt listing cu candidatii respinsi si al treilea listing, cu toti candidatii in ordine alfabetica unde erau trecute notele pe discipline de concurs, media generala si calificativil ADMIS sau RESPINS, dupa cum rezultase in urma ordonarii dupa medii si prin trasarea liniei sub ultimil candidat ce corespundea numarului de locuri; exista solutia de suplimentare daca existau pe ultimele pozitii candidati cu medii egale;
pasul 14: afisarea rezultatelor in locuri vizibile la niste aviziere cu plasa si sticla, unde unii deveneau bucurosi, altii se intristau dar au fost si situatii cu plansete sfasietoare ale parintilor dar si ale candidatilor;
pasul 15: ca intr-o democratie de tip communist, in acei ani exista institutia contestatiei, numai ca in rare cazuri se gaseau candidati care sa obtina o imbunatatire a situatiei lor ce sa-i faca sa devina student; la contestatii lucrurile erau clare, cel puternic are dreptate. am vazut uneori profesori destul de agresivi cu candidatii, dar am vazut si profesori care analizau cu calm solicitarile, uneori excentrice prin motivarea reducerii puterii de concentrare a celor care contestau; in cazuri foarte rare se discuta cu cei care faceau contestatii, pentru ca unii parinti nu intelegeau cum de copiii lor de note mari in liceu au luat numai note sub trei la probele de concurs; in loc acestia sa vada cauzele, cautau vinovatii in randurile celor care au corectat; prin analiza tezei pe barem, parintele intelegea ca semnase prea multe cecuri in alb odraslei; a fost o singura data cand o reclamatie a ajuns la CC al PCR si la reanalizarea tezei, stupoare! S-a vazut cum candidatul daduse toate solutiile pe prima pagina, imediat sub enuntul subiectelor; cata nesansa a celor care au preluat contestatia in ASE; s-a lasat cu sanctiuni, iar candidatl a fost integrat ca student la mijlocul anului universitar si era privit ca o curiozitate;
pasul 16: in vremurile apuse, rezultatele se afisau la niste aviziere ca si in zilele noastre si era mare imbulzeala; acum listele cu rezultatele se consultasi pe Internet, ceea ce ma duce la gandul cum familia Necsulescu asculta la radio slujba de la Mitropolie dupa ce se imbogatise dupa naufragiul corabiei in care calatorea si unchiul Tache din Titanic vals a lui Tudor Musatescu;
pasul 17: dupa terminarea admiterii se mergea cu tezele la arhiva, se facea curatenie in salile unde lucrase comisia, iar dosarele ordonate alfabetic ale admisilor dar si dosarele tot grupate alfabetic ale respinsilor erau duse in secretariatele facultatilor; pentru admisi trebuia sa inceapa anul universitar si sa se scrie foile matricole; dosarele respinsilor isi asteptau proprietarii caci trebuiau inapoiate acestora; asa era atunci, asa este si azi.
Azi lucrurile s-au schimbat. Platile taxelor se fac online. Inscrierile se fac in Intranet si candidatul verifica si semneaza confirmand ca ceea ce este introdus in baza de date este corect. Se construiesc 6 tipuri de grile ce contin aceleasi intrebari, dar la fiecare tip difera pozitia fiecarei intrebari. Subiectele sub forma de grila sunt multiplicate si se distribuie candidatilor, existand o regula de dispunere a legitimatiilor in banci si de predare a tipurilor de grile. Corectia se realizeaza automat cu un produs software specializat si cu risc de eroare nul. Rezultatele finale se obtin rapid, asa incat a derula un proces de admitere este deja o banalitate. Dupa ce admiterea se realizeaza pe baza de dosar, este o alta procedura de selectie a candidatilor, aspectele fiind calitativ altele si flexibilitatea data de alegerea dintre mai multe posibilitati fac din admitere un joc frumos al vietii, in care candidatul nu mai joaca la ruleta ruseasca asa cum o facea inainte de 1989. Acum si rezultatele sunt altele, pentru ca liceul nu mai este ce a fost si tinerii care bat la portile universitatilor au alte modele, alte idealuri si vad lumea in cu totul alte culori, fiind mult mai mature decat ii credem noi. Se vede treaba ca si omogenitatea derularii bacalaureatului are si ea avantajele comparabilitatii mediilor, mai ales in judetele unde s-au instalat camera de supraveghere si profesorii dau dovada de demnitate si curaj pe durata derularii probelor.
revenire

5.3 Planurile de invatamant

Un plan de invatamant in realitate, este reprezentat prin cateva pagini ce includ:
- un antet din care se vede cu claritate cui se adreseaza ca facultate, specializare si perioada de timp;
- numarul semestrului, adica 1, 2, 3, 4, 5, 6 daca licenta se deruleaza pe 3 ani sau 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 daca studiile ciclului de licenta se deruleaza pe patru ani, respectiv, 1,2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 daca ciclul de licenta are durata de 5 ani si tot asa;
- lista de discipline care se vor studia in fiecare semestru indicand numarul de ore de curs pe saptamana, numarul lorelor de seminarii pe saptamana, forma de verificare finala, adica examen, proba de verificare sau sustinere de proiect; exista restrictii legate de fondul de timp, de raportul cursuri/seminarii.
In mod normal, planul de invatamant reflecta stadiul dezvoltarii unei specializari din mediul academic la un moment dat. Spun, in mod normal, pentru ca exista si nenumarate moduri anormale, in care se schimba planurile de invatamant, datorita:
- deciziilor politice, prin copierea unor abordari din alte tari, dupa o vizita de lucru
- restrictiilor financiare impuse de un impas economic dramatic
- vointei cuiva care pur si simplu, vede lucrurile altfel si doreste sa-si impuna viziunea
- schimbarii raportului de forte in interiorul facultatii, o tabara creste in putere, alta scade si cei deveniti puternici doresc sa se bucure de avantajele corespunzatoare
- luptei dintre generatii, adica lupta dintre vechi si nou
- imobilismului din sistem care genereaza contradictii flagrante in raport cu piata
- revolutiilor care au darul de a spulbera disciplinele anchilozate de ideologii
- mofturilor unor asa-zisi specialisti care cred ca detin adevarul absolut in domeniu.
Inseamna ca planurile de invatamant ajung sa fie un instrument in mana unora pentru a-si impune puterea sau gandirea sau sentimentele sau cate si mai cate. Aceleasi planuri de invatamant sunt instrumente de tortura atunci cand sefii doresc sa elimine din sistem pe acei profesori indezirabili in raport cu obiectivele lor, definite cu niveluri de transparent extrem de variabile si mai ales, incarcate de subiectivism. In primul rand exista procesul de imbunatatire reala a planurilor de invatamant, dictat de evolutiile din stiinta si din economie. Exista domenii ale stiintei si tehnologiei care se modifica marcand aparitia la un moment dat a unei noi generatii, ceea ce trebuie reflectat in invatamantul superior in mod obigatoriu. In cazul in care exista o facultate care se ocupa de transportul cu locomotivele cu abur, este clar ca aparitia locomotivelor electrice impune trecerea la predarea de discipline in care principiile de functionare a locomotivelor electrice ocupa cea mai mare pondere, iar despre locomotivele cu abur se va vorbi undeva la o disciplina a istoriei transporturilor pe calea ferata. Trebuie sa ne imaginam cat de puternic trebuie sa fie impactul noilor tehnologii sau a noilor abordari teoretice care sa dea laoparte lucrurile invechite dar asezate, pentru a face loc acelor elemente care sa dea fiabilitate procesului de instruire din universitate la sectia aflata in plin proces de transformare reala. Vor fi nenumarati profesori care vor sustine cu argument mestesugite cat de importande sunt disciplinele lor care include teorii, principii si studii de caz care nu mai au nicio legatura cu realitatea din economie. Este ca si cum azi, cand exista Internet si echipamente mobile ne incapatanam sa dezvoltam numai aplicatii desktop venind cu argumentul ca la tara, in satele neelectrificate nu a ajuns Internetul si basta. Imbunatatirea reala ar trebui sa fie principiul care determina schimbari aproape anuale in continutul disciplinelor si introducerea o data la 3-5 ani a unei noi discipline, incat trecerea de la vechi la nous a fie lenta, naturala, fara zguduiri dramatice si mai ales fara a evidential razboiul mocnit dintre generatii, unde cu stupoare am vazut ca generatia tanara tine ca lucrurile sa stea pe loc incremenite asemeni stancilor din munctii Bucegi sau de pe crestele Negoiu sau Moldoveanu, care se pierd intre nori mai tot timpul anului.
In al doilea rand exista procesul de restructurare a planurilor de invatamant generat de schimbarea raportului de forte din structurile academice. La un moment dat, un grup care a detinut puterea in conducerea universitatii, in structurile de conducere din facultate, grup care si-a asigurat toate avantajele ca discipline, pozitionarea acestora in anii de studii, stabilirea numarului de ore si a formelor de verificare, toate cele mai avantajoase, devine minoritar, iar un alt grup care a patimit, devine puternic si doreste, bineinteles sa se infrupte din marile avantaje pe care i le da noul statut de grup majoritar. Asa incepe procesul de restructurare. Mai intai se mbla la fondul de ore alocat disciplinelor si la formele de verificare. Apoi se umbla la denumirea disciplinelor, comasand doua discipline ale noilor minoritari intr-o singura disciplina. Mai sunt si alte multe si nenumarate artificii foarte subtile din care grupul devenit minoritar este indepartat de la ospat si pe locurile ramase libere se aseaza unii hamesiti rau de tot, care orbitii de cata mancare este in cazane, se imbuiba si dau in suferinte oribile, precum lipsa celor care sa mearga in fata studentilor sa predea acele discipline abracadabrante incluse in noile planuri restructurate, este numai una dintre situatiile jenante si contraproductive. Procesul de restructurare este benefic daca si numai daca cei deveniti minoritari creasera o astfel de presiune pe grupul devenit majoritar incat acestia din urma desi erau foarte buni, foarte performanti si aveau rezultate concrete recunoscute peste tot, puteau in neputinta celor care sunt in fata unei scari rulante care coboara si ei doresc sa urce pe ea. Am trait si astfel de momente, insa nu disciplinele de informatica erau vizate, ci disciplinele unui coleg cazut in disgratie datorita unei luari de pozitie intr-o sedinta mare la care participa Manea Manescu, cel care venea acolo numai si numai sa aude laude la adresa conducatorului iubit, dar mai ales la adresa sa chiar daca acestea veneau pe un plan secund, dar bucatile cele mai bune se lasa in farfurie ultimele, spre a fi savurate la sfarsit, cand papilele gustative devin mai exigente si capacitatea de a clasifica, ierarhiza si de a decide are cotele cele mai ridicate. Am asistat la o adevarata executie publica, fiind vorba de un consiliu profesoral, unde sub haina principiilor noastre revolutionare, a invataturilor ce decurg din ultimele documente de partid si mai ales din concluziile care se desprind din cuvantarea tovarasului aparuta in Scanteia, Adevarul de azi, citita in autobuz si intoarsa pe toate fetele, chiarsi pe muchie, s-au facut propuneri care nici in cea mai neagra perioada stalinista nu s-ar fi facut. Tot poporul a votat cu abnegatie, convingere si mai ales din patriotism ca numai asa universal va continua sa mai existe si ca planeta Pamant nu va exploda in urmatoarele 10 secunde, facand un amarat de fas, fara fum si fara flama. Am trait momentul cand dupa Revolutia din Decembrie 1989 s-a trecut la realizarea planului de invatamant pentru Sectia de Informatica Economica, invatamant de 5 ani. Vazuseram cu totii nedreptatile in construirea de planuri de invatamant in communism si am cautat sa eliminam acele carente. Absolventul nostru trebuia sa stie exact acele lucruri de care industria avea nevoie si sa fie invatat cum sa invete, pentru faptul ca el este pus in fata situatiei de a se mentine in actualitate
In al treilea rand exista procesul de creare a planurilor de invatamant, cand terenul este viran si se ia totul de la zero. Asa s-a intamplat in cazul infiintarii Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic in anul 1969, dar in cazul renasterii Sectiei de Informatica Economica din anul 1990. Daca despre primul moment scriu din auzite, despre al doilea scriu exact din ceea ce stiu pentru ca am fost in miezul evenimentelor. Sa ne imaginam 10 casute goale, de aceeasi marime, corespunzatoare celor zece semestre, pentru ca vorbesc de o situatie normala, in care se construieste ceva serios, temeinic si viabil. Pentru a ajunge aici este nevoie fie de o personalitate puternica, asa cum a fost vizionarul Manea Manescu, fie de un moment de exceptie, asa cum a fost Revolutia din Decembrie 1989. Viata a facut ca Manea Manescu, cel care a stralucit in 1969 si multi ani dupa prin creatia lui numita Facultatea de Cibernetica, in anul 1989 sa se gaseasca in cea mai dramatica postura, legendele zicand ca el chiar i-a sarutat manusita dictatorului, ca acesta sa ramana sa-si continue drumul grozaviitor sale nesabuite. A ramas in istorie prin acest sarut si nu prin marea sa opera. Procesul de creare presupune acele casete goale, in care alesii au dreptul de a pune tot ce este mai de pret, reusind in acest fel sa realizeze din lucruri foarte diferit acel puzzle, numit generic absolvent valoros de informatica economica. Daca ma gandesc ca in anii de inceput, profesori ca Edmond Nicolau, Nicolae Racoveanu, Dragos Vaida si specialisti precum Vasile Bita, Valeriu Pescaru si Grigore Grama au pus acolo in casetele, zece la numar, numai si numai lucruri extraordinare, cu siguranta s-a transpus in viata dorinta lui MM de a face ceea ce trebuie, asa cum se angajase el in fata partidului, pentru a oferi in cativa ani un sistem informatic care sa permita fundamentarea deciziilor, a planurilor cincinale si mai ales in ceea ce priveste construirea modelelor de prognoza, atat de dragi celui pentru care rata de acumulare de 28% era minuscula, el dorindu-si o rata de acumulare de 33%, vis pe care si l-a vazut indeplinit si cu care cred ca a plecat multumit sub ploaia de gloante de la Targoviste intr-o zi sfanta de Craciun. Si in 1990 cand eram in grupul de lucru care proiecta un plan de invatamant de la zero, fara reutilizari, fara restrictii bolsevice si fara ingerinte politice, am vazut ce inseamna orientarea spre a face bine studentului, spre a ne alinia, invatand de la cei mai buni. Niciodata nu a fost vorba de ambitii personale, de dorinta de a satisface niste nevoi de moment. Noi eram putini, undeva la 20 de insi, iar un plan de invatamant pe 5 ani dadea de mancare la peste 35 de guri flamande fara nicio problema, numai la nivelul unei serii de studenti. Are balta peste, a zis fiecare dintre noi si de aceea s-a lucrat fara stres. Cine aducea argumente solide si definea un nou domeniu, o noua disciplina, dadea ocazia obtinerii unei noi pozitii in planul de invatamant si deci inca nenumarate posturi de predare si de seminarizare in statul de functiuni al catedrei. Daca ne gandim ca Sectia de Informatica Economica functiona cu 2 serii la invatamantul de zi, o serie la invatamantul de la seral si inca o serie la invatamantul fara frecventa, avem dimensiunea mai exacta a ceea ce insemna pentru noi resurse pe care le consideram nelimitate, fara nicio jena. Erau suficiente motive ca sa gandim pentru viitor si unul dintre motive era legat ca nu doream sa se mai repete nedreptatile trecutului, in care discipline neimportante crescusera ca pondere si importanta in mod artificial. Nu ne mai doream sa vedem cum se pierde timpul la cursuri cu definitia vacii sau cu recitari de poezii. Nu mai doream sa vedem cum creste distanta intre ceea ce se preda in marile universitati si ceea ce predam noi, numai si numai ca sefii nostri aveau ochelari de cal, cand discutam despre tehnici si tehnologii noi de programare, de analiza, de proiectare si mai ales de necesitatea achizitionarii de instrumente care sa asiste etape ale ciclului de dezvolatre software. Inspirandu-ne din ceea ce faceau cel mai bine cei care erau in fata noastra cu multi pasi inainte, am reusit sa construim planuri de invatamant care au devenit sursa de inspiratie pentru multi si am constatat ca ora exacta nu se dadea din Bucuresti, ci mai exact se dadea din Piata Romana numarul 6 sector 1, adica de la noi si ca sa fiu exact se dadea de la sala 2314, unde se afla orologiul informaticii economice romanesti in 1990, mai ceva ca orologiul din Turnul Spaski, zic si eu asa, la misto.
In al patrulea rand exista procesul de obtinere prin implozie a planurilor de invatamant, cand durata de scolarizare se scurteaza de la 5 la 4 ani sau se scurteaza de la 4 ani la 3 ani. Sunt evenimente pe care le-am trait si nu am cum sa spun ca obtinerea unei constructii echilibrate este un proces lin, natural, fundamentat, logic, coerent si civilizat. Sunt batalii mai ceva decat pe camurile de lupta, cu arme dintre cele mai diferite, cu injunghieri pe la spate, cu decizii socante, cu tentative de rasturare a stiuatiilor. Totul scoate in evident tendinta de conservare a speciei profesorului obisnuit cu un statut privilegiat in contextul in care acesta a pierdut teren si-i fuge pamantul de sub picioare. Eram in Consiliul profesoral cand s-a facut trecerea de la un invatamant de informatica economica de 5 ani spre unul de 4 ani, dar si cand s-a trecut de la invatamantul de 4 ani la cel de 3 ani pentru a se construe ceea ce s-a numit triada 3+2+3, adica 3 ani pentru invatamant de licenta, 2 ani pentru invatamant de masterat si 3 ani pentru stagiul doctoral, tot ca un invatamant de masa, pentru ca in final sa se zica de catre tot poporul ca este doctor in oarece. Imi aduc aminte de un ingineras de SF-uri care il palmuia pe un politician cu doctorat luat intr-un anume fel, desi avea musca pe caciula, el nefiind absolvent de studii in domeniul cu pricina, ci un autodidact incruntat, sever si impartial dar numai cu altii. In mintea mea, cata am eu, consider ca un individ face o facultate. Urmeaza un masterat pe specializarea pe care déjà o are, iar doctoratul, continua si in final el este doctor cu adevarat in ceea ce a invatat cel putin 8 ani. La realizarea planurilor de invatamant prin implozie se pun probleme precum:
- scoaterea de discipline din ciclul de licenta
- rocade de discipline pentru a garanta calitatea grafului de precedente
- scurtarea duratei alocate unor discipline pentru a genera fond de timp realocabil
- comasarea de discipline pentru a face loc la noi discipline
- transferul spre studii de masterat a unor discipline considerate mai profesional.
Desi este vorba de implozie, lucrurile nu stau asa nici pe departe. Toate miscarile au ca obiectiv si introducerea de noi discipline pentru a moderniza continutul planului de invatamant. Daca un asistent universitar s-a apucat sa cercetaze la sugestia conducatorului sau de doctorat o tema care apartine unui domeniu nou, sa zicem multimedia, el va publica articole, va realize rapoarte de cercetare, va avea o aplicatie pe care o va implementa in industrie, va scrie o teza de doctorat cu cel putin 5 solutii originale si va publica o carte. El va vorbi la seminariile lui de la disciplina clasica unde lucreza de ani buni despre avantajele domeniului multimedia si va cauta sa-i atraga pe studenti spre un cerc de cercetare stiintifica pe probleme de multimedia sau sa conduca lucrari de licenta pe acest nou domeniu. Studentii sunt atrasi de tot ceea ce ste nou si cu siguranta, o disciplina de multimedia va prinde in randul lor, chiar daca exista forte obscure care se impotrivesc introducerii ei in planul de invatamant. Nu intamplator am ales disciplina de multimedia. Cu trecerea timpului, lucrurile iau amploare si ceea ce fusese vis, devine realitate, astfel incat in cilcul de licenta apare o disciplina cu numele MULTIMEDIA si aceasta are si profesor care sa o predea si asistenti si carte publicata, adica este exact ceea ce trebuie unei abordari modrne, la obiect si de mare succes. Peste 20 – 30 de ani, bineinteles la un proces de realizare la un nou plan de invatamant prin implozie si disciplina de multimedia va disparea in neant, pentru ca asa sta in firea lucrurilor, vorba catecului lautaresc:

C-asa-i lumea trecatoare,
Unul naste, altul moare.
Il de naste necajeste,
Il de moare, putrezeste.

…… Indiferent despre ce este vorba, un plan de invatamant este oglinda sufletului unei colectivitati. Peste ani, cand se trece la judecata de dinainte inainte de judecata de apoi, caci omul trebuie sa fie judecat si cand traieste, sa se spuna cu claritate ca a facut fapte bune de care sa se mandreasca sau a facut fapte rele de care sa-i fie mare rusine. Sunt situatii in care omul gandeste clipa si nu-l intereseaza ce va fi dupa ce el va trece pe o alta treapta sau chiar intr-o alta forma de existenta a materiei sau daca exista si dematerializare, cat de mult va fi chinuit sufletul lui in cazanul cu zmoala la o adica. Prea putina lume gandeste in perspectava, la ce se intampla cu studentul pe piata fortei de munca, ci foarte multi profesori se gandesc la painea lor de maine, la cate de mult trebuie sa invete in vara care vine, astfel incat sa intre la intai octombrie la sala de curs sa prezinte o noua disciplina, de care n-a mai auzit pana cand seful de department l-a chemat si l-a pus in fata faptului implinit.
In al cincilea rand, procesul prin autoreglare de realizare a unei noi versiuni de plan de invatamant, trebuie sa aiba la baza un sistem informatic al unui consortiu de 70 de universitati, pe care l-am intalnit in Italia la Bologna, sub numele de CINECA. Ideia mea, sustinuta cu forta de un coleg si de un manager Italian a fost sa facem si noi un astfel de sistem. De fapt, este vorba ca universitatile din tara noastra sa fie partenere in acel sistem, sa hraneasca sistemul cu date legate de planurile lor de invatamant si sa ofere date despre absolventii care au finalizat studiile. Pe de alta parte intervin studentii care in timp isi spun parerea despre cat din ceea ce au invatat in facultate le este util. Un al treilea partener este mediul de afaceri, care prin cei de la human resources dau caracterizari absolventilor tinand seama de ceea ce acestia stiu sa faca la locurile lor de munca dupa absolvire, dar vin si cu noi solicitari spre universitati. De regula, fiecare dintre noi avem o parere atat de buna despre propria noastra persoana, incat nu mai suntm interesati de ceea ce spun cei din jur, banuindu-i pe tot de invidie si de neputinta de a ne egala. In virtutea acestei viziuni, nici universitatile nu dau in branci in a inuraja dezvoltarea unui astfel de sistem informatic mai ales cand stiu ce stiu despre unele specializari, nici companiile din piata nu au preocupari reale legate de forta de mnca daca se hranesc de la 80% in sus prin contracte obtinute preferential prin finantate cu bani de la buget, iar despre absolventi preocupati de ziua de maine, cu greutatile de a plati rate la casa, numai de a relationa cu universitatea nu le arde. Imi aduc aminte ca impreuna cu o doamna consilier juridic de la MAI, o specialista de inalta clasa am ajuns la un text pentru o hotarare de guvern ce sa conduca la crearea unei agentii care sa permita evaluarea deschisa a proceselor de instruire universiatra. Cand am pus-o sub ochii unui secretar de stat si cand am vazut brutalitatea cu care modifica sau mai bine zis deturna semnificatia ordonantei, mi-am zis in gand: bre, du-te cu vacile la pascut ca tot ce propui este o mare porcarie, fara valoare, damboviteaza pur-sange. Am abandonat ideia caci s-ar fi nascut un monstru, neoperational, bifand ca avem si noi inca un falit, cum bine le mai zicea Nenea Iancu, in Scrisoarea pierduta, actul III scena a VI-a. Daca ar fi existat acea agentie, asa cum trebuia sa fie ca la mama ei, cu siguranta ca fiecare sectie si deci si Sectia de Informatica Economica ar fi realizat planuri de invatamant:
- eliminand disciplinele neneceasre din evaluarile absolventilor
- introducand discipline noi cerute de absolventi si de companii
- imbunatatind studiile de caz prin preluare de probleme din industrie
- preluand concepte, tehnici si metode cerute de industrie, in mod treptat
- facand studii de marketing cu oferte de noi discipline spre absolventi si spre companii
- angajand specialisti din industrie in derularea de activiatati practice
- eliminand redundanta din sisteme prin analiza facuta de terti.
Nici acum nu este tarziu daca se realizeaza un astfel de proiect, iar beneficiarii sunt universitatile, absolventii dar in primul rand companiile unde absolventii isi desfasoara sau isi vor desfasura activitatea pe cel putin 40 de ani din momentul absolvirii pana la pensionare.
Indiferent despre ce tipuri de planuri de invatamant se face vorbire, trebuie remarcat faptul ca apar situatii in care intr-o sectie, pentru o specializare coexisista doua, trei sau patru planuri de invatamant si ele nu trebuie incurcate, confundate sau neglijate. Planurile care contin discipline noi, trebuie urmarite cu prioritate pentru a nu apare situatia jenanta ca acela care a propus disciplina, peste ani, se face ca ploua si la inceperea anului universitar nu are cine intra la cursuri si la seminarii, asa cum am vazut in destul de multe cazuri in trecut. Acolo unde planurile de invatamant sunt rezultatul activitatilor conjuncturale, se seamana vant si se culege furtuna, pentru ca se acumuleaza nemultumiri si contradictii, iar cand se sparge buboiul curge atat de mult puroi ca nimeni nu mai are puterea sa stopeze infectia si nu este exclus ca totul sa esueze, iar cine sta la panda, ca al treilea sa castige, cand doi se cearta ca chiorii. Si asta am vazut undeva, dar nu in ASE. Cu atat mai mult in zona informaticii economice, unde ma laud ca am avut colegi care avand o meserie, aceea de programator-analist, nu au dus niciodata lipsa de job-uri si nu au fost atat de legati de o anumita disciplna ca taranul de glie, incat avand mobilitate, au dat curs tuturor initiativelor care insemnau aducrea in fata studentilor a tot ceea ce reprezinta limbaje de programare noi, sisteme hardware noi, sisteme de operare noi, adica tot ce trebuie unui absolvent pentru a se mentine in topul preferintelor pe piata muncii, problema loviturilor frontale intre colegi nu se pune.

revenire

5.4 Formarea de specialisti

Cuvantul specialist a devenit la un moment dat ceva peiorativ pentru ca:
- oricine credea ca stie sa faca ceva, bine sau rau se autointitula specialist in acel ceva
- persoane fara experienta se apuca sa resolve probleme fiecare dupa capul sau
- rezultatele obtinute in cazul celor care-si zic specialist sunt slabe
- cuvantul s-a demonetizat prin folosire excesiva si in context impropriu
- durata de formare intr-o profesie este insuficienta pentru acrea specialisti
- a memora un text si a-l recita, nu inseamna a sti o meserie la inalt nivel
- experienta si evaluarea de rezultate pe termen lung este neglijata
- mediocritatea ajunge sa domine la un moment dat
- lipseste o ierarhizare pe criterii cantitative clare a specializarilor de orice nivel
- istoria organizatiilor este stearsa si nu exista evaluari pe perioade lungi a persoanelor
- competitiile sunt reduse ca frecvente, pentru ca aduc aminte de comunism, zice-se
- ponderea faptelor negative in media eclipseaza ceea ce duce la evidentierea valorilor
- intre o crima si o medalie, crima are intaietate in jurnalele de stiri din prime-time
- adevaratii specialisti tac si fac si lumea ii stie doar prin telefonul fara fir.
Cu atat mai mult, la nivelul Facultatii de Cibernetica s-a pus problemea definirii specializarii de informatician, astfel incat absolventul Sectiei de Informatica Economica sa ocupe locuri de munca fara a fi necesare perioade de acomodare care sa depaseasca nu numar mic de saptamani. Numai in acest fel se explica modificarile frecvente ale planurilor de invatamant. daca in matematica, o teorema de talia Teoremei lui Pitagora apare o data la doua mii de ani si nu se simte nevoia schimbarii planurilor de invatamant cu mare frecventa, in informatica lucrurile sunt extrem de volatile. Daca are cineva curajul sa compare un plan de invatamant al promotiilor de inceput, cu un plan de invatamant al zilelor noastre pentru specializarea informatica economica, va avea surpriza ca in zona disciplinelor de specialitate exista numeroase modificari. Intrucat acum 50 de ani nimanui nu-i trecea prin minte sa vorbeasca de telefoane mobile, o disciplina de PROGRAMAREA ECHIPAMENTELOR MOBILE nici in visele cele mai colorate nu avea cum sa fie intuita, darmite definite si infipta intr-un plan de invatamant, chiar daca incepea cu prima fraza din introducere cu faptul ca este o disciplina de tip SF. Tot asa si in cazul disciplinei MULTIMEDIA, desi se faceau pe calculator harti si portrete asa cum dactilografele tipareau sau supratipareau caractere. Nu era vorba in vremurile de inceput nici de captarea sunetului si nici de poze digitale, cu atat mai putin despre animatia digitala. Cand profesorul Nicolae Racoveanu spunea ca intre universitatile americane existau conexiuni si se aloca resursele neocupate, fara ca utilizatorul sa stie unde are loc prelucrarea, un fel de cloude computing mai de inceput, dar tarasenia se intampla acum 37 de ani, noi, toti studentii de anul al V-lea ne minunam fara sa ne gandim ca in 2015 acel vis la noi atunci, realitate Americana tot atunci, devine ceva normal, firesc, interesant, practic, eficient, sigur, vecin cu banalul, daca ne gandim ca nu mai exista restrictii legate de resurse, iar costurile sunt absolut suportabile, daca nu penibile. Trebuie spus ca vorbind mult despre istorie, probabil s-a ajuns la saturatie. Mie imi place nespus de mult teoria marxista precum ca istoria este facuta de mase. Dar zicerea ca numai atunci cand conditiile sunt coapte apare o personalitate a momentului si este numai o intamplare ca respectiva persoana se numeste Napoleon, Stalin, Mao sau Milica Constantinescu, apelat in China cu Domnule Eminescu. In opinia mea lucruile stau altfel. Istoria la un moment dat duce spre o directie, fara a sti cine contribuie la acele evenimente. Sa zicem ca masele fac nazdravaniile. Un grup de persoane care au puterea la un moment dat, obtinuta prin vot sau prin forta, doresc sa impuna o anumita solutie. Atunci identifica un lider care se potriveste manuse acelui obiectiv. Deci personalitatea nu este rodul hazardului, ci al unor interese de grup, grupul fiind mai restrains sau mai larg sau si mai larg, pana ajunge in mod artificial la popor. Respectiva personalitate vede ce vrea grupul restrains, face rost de bani si pregateste terenul impreuna cu strategii sai, putini la numar, pentru a solutiona problema data de istoria momentul sau de momentul istoric, cum se zice in Vitan, la noi. Se trece la fapte si daca este nevoie de oaste, atunci se strange oastea si se trece la lupta pe fata. Rezulta ca exista un grup cu un exponent care spune ce sa se faca. Se vede clar ca masele executa. In opinia mea evenimentele istorice se produc doi timpi: primul timp, in care cineva gandeste si al doilea timp, cand multimile conduse trec la fapte. Daca acesti doi timpi se reunesc in propozitia ca poporul face istoria, sunt de accord, daca nu, nu sunt de accord. Asa si cu planurile de invatamant pentru informaticieni. Acum este analizat istoricul acestor planuri. In aer pluteste insatisfactia ca disciplinele sunt invechite. Cuiva ii vine ideia, ca lider, sa produca schimbarea planului de invatamant. El simte ce vrea grupul nemultumit si propune un plan care sa satisfaca exigentele grupului. Daca nu reuseste, din grup apare un alt lider si lucrurile se potolesc atunci cand toti membri grupului au obtinut bucata de ciolan care ii multumeste sau ii satura, mai pe romaneste spus. Planul nou de invatamant este invesmantat in cuvinte mari precum: istoria cere ca…, dezvoltarea noastra economica impune sa…, stiinta a evoluat atat de mult incat…, piata fortei de munca cere noi abordari legate de… Si tot asa. Grupul vine si prezinta planul, se discuta mai mult sau mai putin la subiect si cine are majoritatea impune. De aceea cei ce nu dispun de majoritate, tac in sedinte dar carcotesc pe la colturi neputinciosi, slabi, soptit, dezlanat, rautacios, negativist si mai ales indecisi, pentru a lasa loc de buna ziua in vedera apucarii unei bucati oricat de mici de resturi din cosul de gunoi sau de la masa bogatilor. Odata planul aprobat, este transpus in practica si masele, profesori si studentii trec la infaptuirea sa. Daca este bun si viata il certifica, autorii reali tac pentru a lasa loc sa repete chestia. Daca planul merge rau, se vorbeste radicand din umeri despre vicistitudinile vremurilor si toata lumea priveste neputincioasa spre cer, in asteptarea de vremuri mai bune, uitand ca intr-un fel sau altul fiecare a pus umarul la dezastru sau cel putin a tacut daca nu chiar a si aplaudat de bucurie ca se intampla ceva, orice acolo, dar ca pur si simplu se intampla, n-are importanta ce.
In opinia mea planurile de invatamant sunt faurire de acte istorice, dar asa cum am precizat, poporul executa, iar cineva, o persoana sau un grup dau directia. Sa nu-mi vorbeasca nimeni mie de cum sta treaba cu poporul care face istorie in zona planurilor de invatamant. Daca vine de sus ordin sa se refaca planurile de invatamant, fiecare tine la disciplina lui si nici in ruptul capului n-ar ceda un milimetru. Asa ca in chestiunea cu trecerea la invatamantul de licenta de trei ani in Europa este exemplul viu. Daca s-a lasat o perioada de gratie de cinci ani, nu-mi amintesc sa fi existat cineva care din prima zi de cand a fost aprobat acel program sa fi trecut la restructurare. Totul s-a facut sub imperiul sanctiunii de nonfinantare a celor care raman pe loc si nu se restructureaza. Deci, cum este cu masele care fac istoria? O alta situatie apare si in razboaie. Exista o capetenie a ostilor, exista puhoi de mase. Ostenii, adica masele, executa ordinele date de capetenie care este in acelasi timp strategul intregului razboi. Si in cazul planurilor de invatamant de la Sectia de Informatica Economica a existat un strateg si acesta a fost, este si va fi inca mult timp Manea Manescu. El a trasat liniile directoare ale noii specializari si toti care au venit, au detaliat, au corectat, dar nu au schimbat din temelii profilul informaticianului economist, care trebuie sa stie si economie dar si informatica, incat sa dea solutii la cheie problemelor din intreprinderi dar si din societate. Manea Manescu a fost asemeni celui care a inventat cuiul. A gandit ceva simplu, a dat o solutie simpla, exact cum a fost zicerea lui Traienel Basescu cu vara nu-i ca iarna. Cu asta sunt de accord dar ca ma trag din acesta, refuz. Sau zicerea lui Mircea Badea cu traim in Romania si asta ne mananca tot timpul. Mergand pe aceste coordonate, toate planurile de invatamant au fost gandite sa contina:
- discipline de economie
- discipline de specialitate
- discipline de cultura si sport.
De la perioada la perioada, ponderile acestor discipline difera functie de:
- momentul istoric
- cum inclina balanta de forte dintre catedre
- cine este decan sau sef de catedra sau rector
- pozitionari politice ridicate la rang de necesitati
- dezvoltarile din domenii reflectate in economie si in stiinta
- forta personalitatilor din departamente
- cerintele exprese ale organizatiilor
- vointa unora sau delasarea celorlalti
- intamplari absolut bizarre generate de lipsa de informatii
- decizii bine fundamentate sau, din contra, lasate la voia intamplarii
- uzura morala devastatoare a disciplinelor de tip regina a stiintelor
- cutremure politice reflectate in universitate.
Sunt nenumarate exemple cand seful de catedra isi extinde disciplina sa in mod nejustificat, isi favorizeaza lingaii, turnatorii, servitorii, sclavii, paharnicii, bucatarii si umfla artificial ponderea creditelor in zona banalului. Daca trebuie facuta o analiza obiectiva, sa arate cineva cu date concrete, cum disciplina la care lucreaza un prodecan si-a redus numarul de ore sau a disparut. Imi aduc aminte cu precizie ca o disciplina care a generat un congres mondial in vremea lui Ceausescu, s-a extins ca o pecingine, tocmai ca political insista pe dinamica unei resurse naturale. Au mai fost si alte situatii in care au aparut tot felul de variante de discipline care au disparut tot asa de repede, precum au aparut, dupa ce personajul care le-a demonstart necesitatea data de societatea din capul lui, a parasit functia. Oricum, ceea ce este artificial, dispare ca un foc de artificii sau ca un foc de paie. Formarea de specialisti este strict legata de planurile de invatamant. Nu exista specialisti de inalta calitate care sa accepte sa parcurga disciplie dintr-un plan de invatamant:
- dezlanat, fara a se tine seama de graful precedentelor
- diluat, prin discipline care nu spun nimic si care se intend pe multe semestre
- invechit, din cauza unui conservatorism ce depaseste orice limite, generat din comoditate si din lipsa de interes fata de ceea ce este nou si util
- in care redundanta are cote alarmante, cursurile diferite spunand aceleasi lucruri dar cu alte cuvinte, mestesugit alese si imbinate
- theoretic de la cap la coada, in care practica este eliminata din motive nesustinute cu argument ferme
- fara a avea discipline integratoare care sa-l familiarizeze pe student cu analiza economica la nivel ridicat de complexitate asa cum este in companii
- conjunctural, impus de persoane puternice dar fara viziune, fara calificare in domeniu, care interpreteaza totul asemeni semnelor zodiacale, spre a duce corabia intr-o directie necunoscuta cu Saturn in conjunctie cu Jupiter sau cam asa ceva.
Adevaratul specialist este acel tanar care are insusirile necesare spre a deveni meseriasul adevarat, adica:
- constientizeaza ca trebuie sa invete continuu
- aloca timp pentru studiu si pentru activitati practice
- lucreaza singur pentru a solutiona probleme concrete
- face eforturi pentru a se integra lucrului in echipa
- are capacitatea de a identifica si de a corecta erorile proprii
- are initiative pe care stie sa le defineasca si sa le argumenteze
- invata sa comunice eficient ca timp, costuri si claritate
- urmareste cu perseverenta atingerea obiecivului definit
- nu se lasa influentat in decizii de elementele subiective din jurul sau.
Am insistat asupra mecanismelor de elaborare a aplanurilor de invatamant aici, pentru a se veda cu maxima claritate ca acestea nu includ catusi de putin disciplinele care il invata pe specialistul in informatica economica sa stie:
- cand sa taca, pentru a lasa loc interlocuorilor sa vorbeasca, in vederea prezentarii de probleme, de opinii, de intrebari, de nelamuriri, de reluari pe un alt plan al chestiunilor;
- sa asculte pe cel din fata lui cand vorbeste, fara a da senzatia ca acesta ii spune lui lucruri deja cunoscute sau chiar aiureli, ci sa caute sa extraga din cele auzite exact ceea ce trebuie pentru a-i servi scopului pentru care s-a intalnit cu persoana care-i vorbeste;
- sa vorbeasca pe limba celui care ii sta in fata, folosind propozitii scurte, sa fie concis si mai ales sa transmita respect, grija de a prelua corect mesajele si dorinta de a face exact ce i se cere, ponind de la ideia ca cel ce plateste este regale;
- sa aleaga acel ton optimist care da certitudine celor din jur ca urmareste ce se vorbeste, ca intelege ceea ce i se spune si ca pentru problemele prezentate exista solutie;
- sa elaboreze texte clare, concise, din care sa razbata doua-trei idei, niciodata mai multe, pentru a nu plictisi si pentru a nu fi agasant, fiecarui partener adresandu-i-se cu textele pe care acestia le asteapta si nu cu textele imaginate de el, pentru ca orice neconcordanta are costuri enorme;
- sa planifice timpul propriu, astfel incat sa ajunga la ora stabilita la intalniri, fara a elabora scuze care nu-si gasesc rostul atunci cand a intarzaiat, pentru ca nimeni nu-l maia sculta, mai ales daca s-a ajuns la suprasaturatie cu asteptarea sau si mai rau, cu asteptarile in cazul unor intarzaieri repetate;
- explice intotdeauna ca exista mai multe modalitati de a solutiona o problemea, iar cel din fata sa, daca este beneficiarul solutiilor, sa aiba posibilitatea sa aleaga acea solutie care ii convine cel mai mult, dupa ce i-au fost prezentate in egala masura, cu acelasi nivel de deatliere si fara dorinta de manipulare, toate solutiile.
In multe cazuri am vazut cum specialistul, plin de suficienta nu-l lasa pe cel din fata lui sa prezinte problema pentru care doreste solutie informatica, zicand ca a inteles despre ce este vorba. Nu face altceva decat sa-l deranjeze pe interlocutor cu aroganta sa. Mai rau, am vazut asa-zisi specialisti in informatica economica, vopsiti dealtfel, care imediat ce primesc informatii despre problemea de rezolvat se transforma in specialisti in domeniul in care lucreaza de ani de zile interlocurorul din fata si incep sa spuna tot felul de banalitati, vecine cu stupiditatea, ingrozindu-si interlocutorii. Culmea este ca asa-zisii specialisti nu realizeaza ridicolul situatiei si continua in micimea lor demersul, care se incheie ca plecarea clientilor sau cand clientii ii dau afara din birou, pentru ca ei nu-si risca nici timpul si nici banii cu astfel de specimene de un arhaism delirant. Formarea de specialisti este si stiinta, dar este si o mare arta. Este stiinta daca ne gandim la disciplinele de matematica, de programare, dezvoltare de sisteme informatice, de baze de date, de managementul proiectelor IT&C, cu continutul lor, cu orele de predare si cu aplicatiile practice foarte apropiate de ceea ce se intampla in organizatii. Experienta a aratat ca acolo unde a existat acel echilibru stabil intre teorie si practica, asigurat de profesorii veniti direct din productie, au fost realizate marile salturi calitative. Formarea specialistului in informatica economica este o arta pentru ca lucrul cu caracterul, cu atitudinea, cu perseverenta, cu determinarea si cu profunzimea tanarului student se face diferentiat de la student la student, iar puterea exemplului este esentiala. In a critica un om, prin reprosuri in cascada si prin a lucra cot la cot cu acesta, bineinteles, a doua varianta este cea mai eficienta, pentru ca studentul:
- invata sa fie punctual
- deprinde cum se luceraza in echipa procedand ca la biserica, trebuind sa faci ceea ce face baba din fata ta;
- scrie texte care sunt corectate si va face in viitor in asa fel incat sa nu mai repete aceleasi greseli;
- executa diagrame folosind modele si prin caracterul repetitiv capata si viteza dar si intelegerea lucrului bine facut;
- il vede pe maestrul sau cum tine batista pentru a-si sulfa nasul, cum strange mana unui interlocutor, cum se aseaza pe scaun, cautand ca prin imitatie sa faca gesturi care vor evidentia un caracter puternic si stapanire de sine;
- primeste sfaturi extrem de utile de la cei cu vechime in productie si nu va repeta erorile acestora, dar daca este receptiv, va reactiona corect si se vor vedea modificarile de comportament de la o zi la alta;
- constientizeaza ca arta invatarii cum sa fie specialist credibil, serios, apreciat, respectat are character continuu si sursele de inspiratie sunt nenumarate, de la profesorul de la curs, la asistentul de la seminar, fara a uita ca si portarul de la intrarea in facultate este acea persoana de la care are de invatat cum se acorda respectul, pentru ca portarul in orice moment stie sa solicite cu o anumita deferenta legitimatia studentului, adreseaza rugamintea de a ridica o hartie de pe jos au raspunde ceremonios la salutul adresat lui de un profesor sau chiar de un student pe care il cunoaste.
Am cunoscut situatii in care studentul era numai criticat si scarbit, acesta a abandonat pe conducatorul lucrarii de diploma sau a facut schimbarea la o alta serie, unde preda un alt profesor sau si-a schimbat grupa pentru a lucra cu un alt asistent care stie sa aprecieze pe om. Formarea specialistului in informatica economica trebuie sa conduca in final la obtinerea unui absolvent care are capacitatea:
- sa asculte de la beneficiar tot ce acesta stie sa spuna despre o probleme ape care doreste sa o resolve cu calculatorul, in asa fel incat ajuns in biroul sau, sa aiba toate datele necesare elaborarii descrierii unei probleme bine definite; in cazul in care beneficiarul nu-i da toate detaliile, specialistul informatician terbuie sa duca discutia spre zona care il lamureste si dupa care el va primi si datele de care avea nevoie; daca problemea nu este definite, exista numai doua situatii si anume: problemea este subdefinita si inseamna ca nu are datele necesare fiind obligatorii noi intalniri cu beneficiarul pana primeste toate datele, respectiv, problemea este supradefinita, fiind puse acolo cu furca tot felul de date, unele repetandu-se dar in alta forma, ceea ce-l determina pe specialistul in elaborarea de specificatii sa clarifice lucrurile incurcate, desi nu a avut contact direct cu beneficiarul;
- sa scrie specificatii, adica texte clare, complete si consistente din care sa rezulte despre ce problemea este vorba; formarea specialistului informatician de la sectia din ASE, presupune multa munca in ceea ce priveste dezvoltarea abilitatilor acestuia de a transpune textele din limbajul natural, asa cum sunt date de beneficiar sau de client sau de utilizatorul aplicatiei informatice, intr-un limbaj conventional, mai formalizat dar foarte riguros, care sta la baza tuturor activitatilor specifice ciclului de dezvoltare software; numai un om care a parcurs de cateva ori cicluri de dezvoltare software si s-a confruntat cu zeci de probleme mai mici sau mai mari, strie sa pretuiasca calitatea specificatiilor, dar inainte de toate, stie sa elaboreze specificatii de calitate, atunci cand trebuie sa faca asa ceva;
- sa elaboreze variante de solutii, pornind de la realitatea descrisa de beneficiar si nu de la resursele de care dispune el in firma; sunt foarte multi informaticieni care dau solutii strict bazate pe resursele lor din firma; daca el are programatori care programeaza in limbajul PASCAL, chiar daca problemea concreta nu se preteaza la ceea ce ofera limbajul PASCAL, respectivul va face el ce va face si va oferi solutie scriind programe in limbajul PASCAL, demonstrand, caci orice se demonstreaza pe lumea aceasta, ca este singura solutie si din modestie, ca este si cea mai buna solutie; un specialist adevarat invata in scoala sa alege resurse pentru a rezolva o problemea si acele resurse selectate sunt cele mai potrivite; el va alege tehnica de programare care implementeaza acele functionalitati care sunt cel mai bine reprezentate; va folosi acel sistem de gestiune a bazelor de date care are la baza dimensiunea bazei de date, complexitatea prelucrarilor; in niciun caz nu va genera disproportii flagrante intre ceea ce beneficiarul doreste si ceea ce ofera dezvoltatorul, numai de dragul de a arata cat de moderne sunt tehnologiile cu care el lucreaza in mod curent; in niciun caz, pentru adunarea a doua numere nu va scrie un produs software care sa utilizeze SGBD Oracle, biblioteci multimedia, ci va scrie o mica aplicatie de captare de sunete si de conversie voce-ASCII si cateva proceduri de prelucrare siruri si de calcul, iar rezultatul va fi un fisier audio, sa zicem, daca beneficiarul este supermultumit cu o astfel de solutie; in niciun caz nu se vor invoca algoritmi de procesare paralela si mai ales facilitatile oferite de cloude computing, pentru ca problemea este de-a dreptul banala; variantele sa fie complete si prezentate neutru, pentru fiecare variant evidentiindu-se atat plusurile, cat si minusurile;
- sa scrie cod, nu numai dupa specificatiile si insemnarile proprii, cat mai ales dupa specificatiile si descrierile date pentru varianta agreata de beneficiar; vulgul zice ca oricine stie sa scrie cod, chiar si copiii de gradinita; adevarul este foarte departe de aceste afirmatii; formarea specialistului in informatica economica inseamna scrierea de multe mii de linii de cod si mai ales analizarea acestora, pentru a ajunge la acel nivel in care fiecare secventa de cod care se scrie, daca este analizata de alti programatori, toata lumea sa fie de accord ca este o secventa bine scrisa si ca si ei cam tot asa ar fi scris-o daca ar fi fost pusi sa faca acest lucru; toata lumea se pricepe sa scrie cod, asa cum toata lumea se pricepe la fotbal; cele mai tari formatii de dinainte de meci se fac si se desfac la crasma, in parc, in somn sau in fata unei sticle de tarie; scrierea de programe este o treaba grea si presupune creativitate, indrazneala, putere de munca, nivel ridicat de concentrare si capacitatea de a accepta realitatea ca programul este bun numai in proportie de 5%; cresterea de la 5% la 80% necesita eforturi sustinute, verificari peste verificari si concentrare maxima pentru a intelege care sunt minusurile incluse, de la scrierea primei linii de cod; cine crede ca a scris programul perfect comite o grava eroare; se stie ca toata lumea cand doreste sa demonstreze corectitudinea unui program se napusteste pe cele cateva linii sursa ale implementarii algoritmului lui Euclid; realitatea este cu totul alta si anume ca nimeni nu plateste nimic pentru programe noi care rezolva probleme vechi pentru care in piata exista solutii; tocmai de aceea, cei care scriu cod trebuie sa o ia sistematic; ei trebuie sa inceapa cu ceva; sa adauge de fiecare data la acel ceva putin cate putin si in final sa obtina produsul finit; programatorul daca se considera un specialist informatician orientat spre a solutiona probleme din economie, trebuie sa aiba capacitatea ca din fiecare secventa scrisa sa invete de o mie de ori mai mult decat din manelele pe care le asculta la radioul din masina sa eleganta, cand boxele bubuie la maximum; daca programatorul este solitar, din punctual meu de vedere el este neinteresant; daca cineva vine la mine cu un produs software de contabilitate si zice ca l-a scris singur, pentru mine nu prezinta niciun interes; este asemeni situatiei cand primul ministru nu discuta cu un sindicat cu 100 de membri, in timp ce ii tremura izmenele pe el cand are in fata un lider de sindicat cu un milion sau doua milioane de membri si stie ca daca ii sunt adusi in fata cladirii guvernului, guvernul se clatina si cade; tot asa sta treaba si in cazul programului de contabilitate scris de o echipa de 10 programatori foarte buni; si daca tot discutam de programul de contabilitate, stau si mai intreb in sinea mea cea interioara, cate dintre acestea au implementata matricea de corespondente dintre conturi si cate din acestea sunt utilizate prin comenzi vocale in limbaj natural, dar sa nu ma mai intreb, ca tot degeaba o fac; rezulta ca scrierea de cod in echipa este piatra de incercare pentru toti programatorii tineri, maturi sau batrani, modesti, vigurosi sau rosi de orgolii nesabuite;
- sa efectueze testarea produselor software proprii dar mai ales sa testeze produsele altora; daca tot testeaza produsele altora, un absolvent de informatica economica este un maestru atunci cand cu mare rapiditate vede mesajul, stabileste cauza si fara a sti ce contine produsul software, pune degetul pe secventa buclucasa, asemeni unui medic diagnostician de succes care nu cere analize, dar care spune exact despre ce este vorba citindu-i chipul pacientului; testarea este masura maiestriei unui specialist in informatica economica intrucat, daca a facut multe testari va sti cu siguranta sa evite situatiile neplacute de a fi apostrofat de altii care se cheama testeri dar care vorbesc de sus si care din lipsa de respect rostesc fraze care arata ca sunt needucati, superficiali, badarani, mojici, nepriceputi, dar care prin pozitia pe care o au trag de urechi pe oricine, daca ei au gasit greseli, unele atat de banale incat este inexplicabil cum un programator experimentat le-a facut; este exact situatia cu soferul care de o mie de ori iese de pe un drum secundar fara a i se intampla ceva desi nu opreste la stop, iar cand trece a o mie una oara, stiind ca nu i se intampla tocmai lui ceva, buseste o limuzina de lux care circula pe drumul cu prioritate, trecand evenimentul in zona marelor ghinioane, pur si simplu; noi aven proverbul ca paza buna freest primejdia rea, numai ca el trebuie si aplicat asa, din cand in cand, iar acest asa din cand in cand este a opri la semnul de stop la intersectie de fiecare data; in programare sunt atatea primejdii incat un exemplu semnificativ nu am cum sa dau, pentru ca sunt cateva sute de exemple, unul mai semnificativ decat celalalt;
- sa participle la implementare si la executii curente si sa plece de la beneficiar numai in clipa cand s-a convins ca acesta stie sa opereze foarte, foarte, foarte bine cu programul zi de zi de zi ca la reclama pentru aspacardin; un program exceptional devine un gunoi atunci cand beneficiarul nu-si solutioneaza propriile probleme; fiecare program are chichitele lui si beneficiarul trebuie sa le stie, sa le inteleaga necesitatea si mai ales sa accepte realitatea, cruda, complicata, dinamica, rigida si ramforsata, pentru ca pentru banii dati, atat a obtinut; numerosi dezvoltatori, cred ca daca au facut un produs software, l-au testat si l-au pus in brate clientului, iar dupa ce si-au incasat banii, pa si la revedere, gresec ingrozitor; ei trebuie sa se asigure ca clientul utilizeaza acel produs, se bucura de calitatea rezultatelor si viata lui se va modifica, prin beneficiile pe care produsul software le genereaza; daca dezvoltatorul nu-l urmareste pe client o perioada si daca nu-i arata care sunt tainele utilizarii, daca nu-i defineste fluxuri simple de pregatire a datelor ca acestea sa fie corecte si complete, cu siguranta ca clientul va abandona produsul program considerand ca toate nenorocirile lui de la calculator se trag si va lucra ca inainte; adevaratul specialist informatician va vorbi pe limba clientului, ii va arata ca are chei de control si ca numai si numai daca datele de intrare sunt complete si corecte, rezultatele finale vor fi la randul lor, corecte si complete; orice alta abordare va prelungi nepermis de mult agonia acomodarii clientului cu produsul software, iar daca clientul se plictiseste, lupta cu noul este pierduta.
Formarea specialistului informatician inseamna ani buni de munca pe bancile facultatii. Datorita uzurii morale teribile a cunostintelor din domeniu si datorita avalansei de tehnici si tehnologii IT&C, tanarul absolvent trebuie tot timpul sa invete singur dar sa nu uite ca certificarile sunt necesare, pentru ca oriunde merge, acele documente atesta faptul ca el la un moment dat a stiut suficiente lucruri despre o chestiune. Daca a mai capatat si experienta, este un plus in CV-ul lui. Scoala ofera un support dar formarea specialistului sta in dorinta tanarului student si mai apoi a tanarului absolvent, de a deprinde tainele unei meserii frumoase, unde nu exista nicio sansa de a trisa.
revenire

5.5 Saltul calitativ

Lozincile din vremurile apuse ale comunismului totalitar glasuiau de transformarea cantitatii in calitate. Se vorbea de acumularile cantitative, care la un moment dat aduc acel salt, spre o noua calitate. Devenise o obsesie sintagma trecerea la o noua calitate. Asa s-a facut trecerea la o noua calitate incat dintr-un lucru bun s-a ajuns la un lucru prost, mai prost, mizerabil de prost. Se zice ca era o ministreaaa la industria usoara, cam politruca madama. Se auzise in in Anglia la producerea unui metru patrat de stofa se folosea o jumatate din cantitatea folosita pentru a produce aceeasi stofa de cat se consuma la noi. Ce s-a gandit ea, cu putinul sau creier, cum sa faca reducerea si chiar a ascultat tot un politruc vopsit specialist, de a facut stofa ca pe tifon, rara de nefolosit. In loc sa vada unde se produc pierderile, ea s-a dus pe etapele de fabricatie a produsului finit si a umblat exact acolo unde nu trebuia, pentru ca a compromise calitatea stofei si nimeni nu mai cumpara ceea ce oricum s-ar fi numit, numai stofa, nu. Aici, la Sectia de Informatica Economica, saltul calitativ s-a produs din prima clipa prin:
- selectarea studentilor cu probe de admitere de alt calibru
- definirea planurilor de invatamant orientate pe cerintele pietii fortei de munca
- impunerea unui standard ridicat profesorilor la predare si seminarizare
- legatura cu practica, aducand specialisti pentru cursuri si seminarii
- achizitionarea de echipamente pentru dotarea laboratoarelor
- legatura permanenta cu productia
- elaborarea de proiecte care solutioneaza probleme concrete din intreprinderi
- deschidere totala spre noutatile provenite din occident.
In multe cazuri am pomenit numele lui Manea Manescu. Intr-adevar, manea Manescu este purtatorul in nenumarate cazuri a schimbarilor in plan calitativ pentru ca:
- era un vizionar in ceea ce priveste rolul calculatoarelor
- venea din zona statisticii unde se lucra cu esantioane si nu cu colectivitati imense
- intuise corect rolul informatiei obtinute in timp real
- stia din interior care sunt elementele de strategie pentru facultati
- avea resorturile pe care sa le comande din functiile lui inalte
- stia sa-si aleaga colaboratorii dintre cei mai performanti profesionisti
- avea talentul de a folosi verbul si gestul pentru a obtine ceea ce dorea
- urmarea exact obiectivele strict legate de o problemea
- inspira teama printre supusi si acestia evitau sa gafeze
- oferea resurse din belsug si in diversitatea cea mai mare
- stia cand sa apese pe butonul care sa faca schimbarile radicale
- urmarea cu strictete atingerea obiectivelor definite de el insusi
- admitea ca ceea ce a adus progresul in USA este valabil si la noi
- dorea actiuni si nu vorbe goale, rostogolite, lipsite de substanta
- nu asculta banalitati si detalii nesemnificative in raport cu statutul si nivelul sau
- se concentra pe aplicarea stricta a ceea ce s-a decis, fara a accepta reluari si reveniri
- nu admitea gasti si grupuri de interese meschine in jurul sau.
Manea Manescu a fost promotorul a cel putin zece salturi calitative, dintre care amintesc numai:
- faurirea Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calcului Economic prin selectia de student, prin crearea unor planuri de invatamant care sa defineasca ideia de specialist in informatica economica, chiar daca in formele adoptate sau cel putin gandite aparea numai conceptual de economist informatician;
- crearea Sectiei de Informatica Economica in care s-au regasit elementele de maxima modernitate in zona programarii calculatoarelor, in zona analizei si proiectarii de sisteme informatice si in zona utilizarii de pachete de programe software;
- mentinerea la standarde de cel mai inalt nivel a continutului profesional pentru aceasta sectie, prin toate elementele de selectie la categoriile operationale, studenti, profesori, management, prin directivele clare date si prin definirea sanctiunilor in caz de punere in opera a esecurilor de catre cei care s-ar fi incumetat sa riste ceva, orice, lucru important sau un detaliu nesemnificativ;
- ramanerea la aceleasi standarde si in vremurile de restriste, ba mai mult, cresterea in profunzime a nivelului de performanta prin dotari nenumarate si prin realizarea de contracte cu colosii industriali precum cei care construiau supernavele care transportau petrolul sau combinatele siderurgice;
- permanentizarea atitudinii de introducere a progresului prin alinierea la ceea ce cerea industria care avea acea dinamica accelerate data de nivelul record al ratei acumulatii din venitul national; avea loc acea infuzie de noutati date de dorinta de a introduce in productie liniile de fabricatie cele mai modern, desi cei care vindeau mijloace de productie pentru producerea mijloacelor de productie mimau integrarea in cele mai noi tehnologii, caci si-ar fi taiat creanga de sub picioare;
- obligativitatea de a fi etansi, in ideia de a face exact ceea ce ritmul dezvoltarii stiinte impune; etanseitatea nu viza in niciun caz asezarea pe scaunul de la WC in asa fel incat incaperea sa nu mai fie sufocanta in lipsa deodorizantelor, ci ramanerea in perimetrul celor mai noi cunostinte din domeniu; daca in informatica se lucre sub sistemul de base de date al generatiei XXX in USA, exact acel sistem de gestiune a bazelor de date trebuia sa fie predate studentilor si sistemul de implementare pe calculator trebuia sa fie operational, indiferent de costurile, mai ales politice, pe care insusi mentorul sau guru sau taticul sau oricum i s-ar zice, trebuia sa le plateasca, chiar daca se numea Manea Manescu.
Dupa anul 1978 nu s-au inregistrat salturi calitative inseminate intrucat:
- o armata de mediocritati isi tara scheletele pe toate nivelurile, nefacand altceva decat sa emita puncte de vedere care nu aveau darul sa miste ceva din loc, dar sa franeze evolutia lucrurilor, exact ca in zilele noastre, cu siguranta;
- frica de tovarasul, aratandu-se catre inaltul cerului avea darul de a paraliza orice initiativa; numai asa se explica datul din cap si vorbele lingusitoare adresate, incat constructii ca mult iubite si stimate, titlul de onoare suprem, deja devenisera banalitati, lumea politica si artistic fiind in continua cautare de noi si noi formularie, unele mai bombastice decat altele;
- intimitatea stiintifica fusese bulversata de evenimente de-a dreptul socante, precum observatiile si sanctiunile in virtutea carora, cine nu introduce citate din conducatorul iubit, stimat, respectat, admirat, adulat, injurat, este pierdut pe vecie; daca nu sunt la loc de cinste in bibliografii documentele ultimului congres al PCR si ultima cuvantare rostota in legatura cu oarece, deja sanctiunea pe linie de partid nu mai este ceva care sa mire poporul;
- continuarea viciatului mod de a deplasa un fapt real spre zona derizoriului, astfel incat o realitate era transformata in altceva cu o seninatate demna de alti ciobani, mai ciobani decat acela care vorbea cu o oaie din nu stiu ce motiv sau din motivul despre care am mare rusine de a scrie aici-sa; ca sa acuze un practicant al unui cult neagreat, se mergea si se inventariau donatiile si in cazul in care in saci era o pereche de ciorapi rupti neinscrisi in contabilitate, pastorul era saltat si umilit pentru hotie; in loc sa se arate ca un profesor a calcat pe bec si si-a dat intreaga masura intr-ale mojiciei, se invoca absenta documentelor de partid si a cuvantarilor potentatului zilei din bibliografia lucrarilor respectivului dascal si era matrasit cat ai bate din palme; stiu un decan din vremea comunismului care a avut o astfel de soarta. Imi aduc si acum aminte cum la o sedinta calma, decent, obisnuita, cu subiect elevat, un ins a sarit ca ars si a declamat cateva lozinci citite de pe o foaie de hartie si ca bezmeticul s-a apucat sa aplaude ca si cum lovea cu maiul intr-un sant sa taseze pamantul peste care ar fi pus bolovani si apoi ciment; nu-l pusese nimeni dar dorea sa se remarce; am observant ca dupa cateva saptamani, el era marele stapan al dulapului de organizatoric de la comitetul mare, de unde se raspundea la telefonul 281 de catre omniprezenta doamna M, femeie cumsecade dealtfel.
Numai imediat dupa Revolutia din Decembrie 1989 s-au copt conditiile pentru un nou salt calitativ in zona informaticii economice dat de:
- necesitatea de a reinfiinta Sectia de Informatica Economica
- existenta unei forte de munca inalt calificate care astepta sa fie folosita
- plictiseala si rutina care pusesera stapanire peste tot si peste toate
- vartejul nimicitor generat de aparitie a generatiilor de calculatoare personale
- scaderea dramatica a costurilor pentru achizitionarea de tehnica de calcul
- prefigurarea unui Internet atat de cuprinzator incat expresia vine ca un tavalug isi pierdea semnificatia
- dorinta tinerilor studenti de a fi altceva decat niste robotei in mana unui destin banal
- lancezeala acumularilor cantitative care dusesera spre suprasaturatie si greata
- scarba fata de tot ceea ce reprezenta trecutul, caci aruncand laturile din copaie se pare ca a fost abandonat insusi pruncul ale carui scancete nici nu se mai auzeau in harmalaia cu moarte intelectualilor sau noi muncim, nu gandim
- adjudecarea pariurilor cu viata de apoi, odata cu punerea pe tarabe a multitudinii de ziare adresate adultilor, la care se holbau copiii din lipsa acoperirii cu ambalaj opac a copertilor mai mult decat colorate prin continutul provocator
- vopsirea stridenta a fostilor propagandisti in mari aparatori fie ai monarhiei, fie a valorilor democratice, cand toti erau cunoscuti pentru dogmatismul lor imperativ, obscen si pestilential in care se balacisera intru slava celui din varf, care credeau ei ca primesc lumina din intunericul lui tenebros, primesc vapaia neagra si rece a directiei gresite spre care isi indreptau pasii fara hoiturile lor voluminoase, ci numai spiritele lor ratacite printer lozinci, arhive, carnati si cavouri de marmura
- moartea lenta a sperantelor datorata asteptarilor ca fiecare congres al aprtidului sa dea liber la promovarile pe conferentiar si pe profesor, care, iata, nici in al doiprezecelea ceas, adica la al XIV-lea congres nu s-au produs, fapt ce a creeat asemenea tensiuni, incat nimeni si nimic nu le mai stapanea; cei ramasi pe loc in mod nedrept acumulasera niste energii de milioane de volti si erau gata sa le descarce mai ceva decat puterea fulgerelor lumii intregi.
Decizia de a forma Catedra de Informatica Economica a fost luata pe fundalul acestui context, favorabil pe de o parte, dar dezastruos pe de alte cateva mii alte de aprti. Si daca este sa se vorbeasca de personalitatea creata de istorie ca rod al intamplarii, aici nefiind vorba de asa ceva, Fat-Frumosul nostru pe cal alb a venit de langa noi si l-am numit Ion Gh. Rosca, pentru ca vorba lui Marin Sorescu, el trebuia sa poarte un nume. Si numele a fost Rosca, iar pentru a eleimina orice confuzie a fost adaugat Gh. dupa Ion.
Trebuie spus ca fosrte tanarul Ion Gh Rosca facuse dovada in anii de dinainte de 1989 ca este un foarte bun organizator si nu este de mirare de ce atunci cand noi l-am ales sef al noi catedre, eram oprit de multi din ASE care ma apostrofau de cata putina minte am avut de a alege in fruntea unei catedre atat de importante un om cu trecutul sau patat, pentru ca in mintea multora era o mare vina de a fi fost membru de aprtid si de a fi avut o functie, de parca acolo in functii ajungeau pungasi, escroci, criminali, corupti, batausi, vidanjori, curve, idioti, neica-nimeni, analfabeti, pitipoance, codosi, proxeneti, parveniti, inculti, arivisti asa cum se mai dovedeste ca se intampla in anul de gratie 2015, cand ies la iveala niste fapte de coruptie de ti se opreste ceasul de la mana si inima in piept. Oricum nu mai conta ce vorbea lumea in targ, pentru ca noi stiam pe ce carte jucam si s-a dovedit ca el, acest Ion Gh. Rosca, aratat cu degetul de neinitiati:
- era un stralucit sef de promotie
- avea experienta managerial cu carul
- isi definise o strategie pe termen lung
- introdusese principii specifice unei evolutii circumscrise Revolutiei recente
- stia sa vorbeasca cu oamenii
- juca rolul de closca, noi fiind puii lui avand capacitatea de a aduna si nu de a dispersa
- stia programare si nu-i sufla multa lume in ciorba pe chestiuni de meserie - provenea dintr-o scoala de informatica economica de top
- il infruntase pe insul care urla despre promovabilitatea de sub 20%
- intelesese ce este cu democratia si unde se opreste acesta
- adusese suflul nou al schimbarii, dorit de toata lumea
- intelesese semnificatia directiei de urmat
- stapanea parghiile progresului Sectiei de Informatica Economica
- stia la ce usi sa bata si cu ce tonalitate sa vorbeasca.
Un om care are un obiectiv clar definit, stie sa construiasca o strategie, stie sa treaca la fapte si are toate elementele necesare de a face salturile calitative cerute de momentul istoric. Daca revin la teoria cu masele, este clar ca alegerea lui Ion Gh. Rosca pe pozitia de sef de catedra cu unanimitate de voturi a insemnat, nu ca erau coatre conditiile si ca este o intamplare ca el era sef de actedra, ca s-ar fi gasit cineva bla-bla-bla. In acest caz, lucruile sunt foarte clare. Noi stiam ce dorin, noi stiam incotro vrem sa ne indreptam, noi ne cunostea calitatile si defectele si in urma unei analize lucide si responsabile, noi, adica poporul am vazut ca cel care are calitatile care sa-i permita sa ne treaca desertul sis a separe apele este el, adica Ion Gh. Rosca si nu altcineva. El nu a aparut din spuma marii. Fiecare lucrase cu Ion Gh. Rosca fie la un seminar, fie scrisesem o carte, fusesem la munci agricole, carasem mortal la cladirile afectate de cutremurul din 1977, fusesem la cursuri de pregatire a specialistilor de la CIPA Rm. Vilcea, deci vazusem si bune si rele. Asa ca chestia cu conditiile copate, cu omul providential si toti care dau exemplul cu caporalul Napoleon, nu fac altceva decat sa ma irite, sa ma plictiseasca si sa scoata din mine tot ce este mai nefavorabil abordarii materialist-dialectice a faptelor din istorie, cand se stie ca omul sfinteste locul sau tot omul impute locul prin tot ceea ce face. Consider ca Ion Gh. Rosca a facut in 1990 cel de al doilea salt calitativ extraordinar dupa saltul facut de MM in 1969, fiind pe picior de egalitate cu performanta lui Manea manescu pentru ca:
- a srtucturat planuri de invatamant orientate spre cerintele economiei si nu spre potentialul de cadre didactice, asa cum s-a facut ani in sir inainte de 1989; am vazut si acum cum insi certati cu actualizarea continutului disciplinelor lor, bateau fara success la usa noii catedre, pentru ca aiurelile lor sa fie cuprinse in planurile noastre de invatamant, ale celor de la informatica economica; usa a ramas inchisa ani multi pana cand datorita unor conjuncturi nefaste, iar s-a pus problemea ponderilor disciplinelor, iar cei puternici au inceput sa bata cu pumnul in masa; iar au revenit argumentele frumos ambulate, care ascundeau neputinta unora de a intelege mersul istoriei; ei confundau nevoia sociala a nu stiu carei discipline, pentru a-si apara de fapt posturile pe care Revolutia din Decembrie 1989 le zgaltaisera din temelii;
- in mod direct, solemn si ferm, noul sef de actedra a spus ca noi trebuie sa facem planuri de invatamant care sa fie compatibile cu cele de la marile universitati ale lumii; daca imi aduc bine aminte, Manea Manescu ne cerea sa fim etansi; saracutul, prin a fi etansi, tot acest aspect il viza, numai ca cred ca tradusese incorect conceptul; asa s-au petrecut lucrurile cand in sedinte de catedre fiecare dintre colegii mei au propus discipline noi pentru studenti, nu pentru profesori si un lucru important a fost acela ca aveam obligatia ca intr-un an sa avem o fisa a disciplinei, sa pregatim cursurile seminariile si sa scriem materiale didactice de foarte buna calitate; așa se explică dorința colegilor noștri de a începe un nou drum, drum greu, cu suisuri si coborasuri, dar interesant si unic, fiind pentru fiecare dintre noi o sansa mai mult decat o provocare, din moment ce fiecare dintre noi asteptase momentul acesta ca pe o mare eliberare;
- a declansat batalia cu noi insine pentru a dovedi tuturor din ASE si nu numai ca de aici se da ora exacta in informatica economica, drept care au fost consultate toate materialele de la Biblioteca Americana, de la Bibiloteca Franceza de la Institutul Johann Wolfgang von Goethe si toate materialele care aparusera in Communication of the ACM sau alte reviste ce erau fie in biblioteca ICI, fie la INID, fie la biblioteca Facultatii de Automatica, fie in biblioteca Facultatii de Matematica, toate aceste biblioteci fiind bine garnisite cu lucrari valoroase si cu reviste la zi; asa s-a vazut cum trebuie structurat un curs adevarat de baze de date, un curs de ingineria programarii, un curs de tehnici si metode de programare; pentru mine a fost foarte usor la noile discipline pe care mi-a revenit sa le gestionez pentru ca eu am pornit de la ideia care este uzuala in America si nu numai privind echivalarile de studii; sa zicem ca vreau sa predau disciplina de STRUCTURI DE DATE; atunci iau zece carti care au in titlu DATA STRUCTURES publicate in edituri foarte renumite si care sunt utilizate in universitati din top 25 ale lumii; vad ce au in cuprins; fac intersectia cuprinsurilor; construiesc propriul cuprins; caut sa asigur volumul de cunostinte care sa permita echivalarea de studii oriunde in lumea aceasta larga; tot asa am procedat si cu disciplina LIMBAJE DE ASAMBLARE, caci in literatura de specialitate corespondentul era ASSEMBLY LANGUAGES, iar capitolele si temele erau cam la fel, la toate acrtile publicate in marile edituri; eu aveam oarece experienta pentru ca in vremurile de demult ma preocupasera limbajele nonprocedurale, designul limbajelor de programare; trebuie spus ca in 1975 in ASE a fost publicata o carte de limbaje de asamblare scrisa de gaqbriel Diaconescu si Ion Lungu; lucrul cu liste, stive, arbori erau pentru mine jucarii foarte dragalase invatate de la tata KNUTH; ceilalti colegi au procedat si cu mai multa atentie decat mine, pentru ca asa cum ii stiam lucrau extrem de aplectati la detalii, mai ales daca se are in vedere ca nu se facea niciun pas fara a arata colegilor in sedinte de lucru care au fost progresele realizate; sunt sigur ca si in vremea cand Manea Manescu realiza noua constructie, activitatea de pionierat si entuziasmul de atunci, tot in acest fel ii determinau pe oameni sa lucreze; am amintiri fabuloase despre acele saptamani sau luni, in care discutam si clarificam si porneam la noi etape in zilele ce urmau; seful de catedra Ion Gh. Rosca avea talentul de a nu pleca nimeni fara ca lucrurile sa nu fie clare; odata lucrurile clarificate, nu se mai revenea asupra lor si nici pe la colturi nu se vorbea, pentru toti care aveau ceva de zis, ziceau sa auzim toti; eram o echipa, pentru ca plecarea din vechea catedra s-a facut ca eram impilati, redusi la tacere, depersonalizati si striviti de aberatiile unor sefi nerecunoascatori fata de munca toastra istovitoare de a tine stindardul sus in rulari la computere; numai daca am fi fost apreciati cate cutii cu cartele caram si sunt sigur ca acei sefi ar fi trebuit sa ne faca un grup statuar care sa domine fie Piata Romana, fie curtea interioara din Macedonski sau macar un WC proaspat renovat intre 1999-2003 din cladirea veche;
- abordarea problemei promovarilor in mod frontal ca urmare a unei autoanalize efectuate de fiecare dintre noi, astfel incat o ierarhizare sa se produca fara zgomote prea mari, care ar fi deteriorat iremediabil atmosfera de lucru; faptul ca seful de actedra a anuntat ca el va promova ultimul pe orice functie didactica, a avut darul de a tempera elanul celor care din motive mai mult decat oculte doreau sa arda etape; imi aduc aminte ca eu nu aveam carti publicate si am avut neobrazarea sa solicit conducere de doctorat si mai mult sa cer sa conduc in managementul calitatii software, lucru care l-a mirat si pe profesorul Ludovic TOVISSI, cel care imi fusese conducator de doctorat cu peste douazeci de ani in urma; au trecut pe la doamna V. unii dintre colegi si s-au uitat prin dosar si nu-mi dadeau sanse de a obtine ceea ce solicitam; norocul meu a fost ca ministrul invatamantului Șora punea mare accent pe articole, iar eu aveam articole publicate in reviste din strainatate, inclusiv in USA inainte de 1989; asa ca fapt divers, lumea se vaita imediat dupa Revolutia din Decembrie 1989 ca nu a fost lasata de dictatura sa publice, lucru fals in totalitate; eu nu am avut sa public pe cat as fi avut unde sa plublic si as fi primit aprobarea de la securitate sa public in occident; dar este o alta poveste foarte lunga si nu vreau sa mai tulbur linistea celor care si acum dorm la gandul cat ar fi putut publica dar dictatorul nu-i lasa, desi daca scriau si aveau literatura de sertar, la 25 de ani de la Revolutie, ar fi aparut ceva epocal; nu a fost sa fie, atata tot, ura si gargara;
- implementarea unei noi atitudini intr-o echipa formata din persoane cu acelesi idealuri in care exigenta este cuvantul de ordine si unde mediocritatea nu avea ce cauta; nici acum nu incape mediocritatea aici la DICE, pentru ca exista anticorpii necesari respingerii oricaror tentative de introducere a elementelor caracterizate prin nonperformanta; cei care au venit prin concurs in Catedra de Informatica Economica stiu pe propria lor piele in ce a constat un concurs, iar cei care incercau sa faca ceea ce se mai practica pe colo si pe colo dar nu in ASE, dispareau in ceata, fara vreo sansa de a castiga ceea ce-si doreau; imi aduc aminte ca cineva isi facuse in concediu nu la Ghimpati, nici la Afumati, nici la Cuca Macaii si nici la Oarja si-si crease obligatia fata de un ambasador sau ceva acolo, drept care incerca sa aduca pe respectiva aici, fara a reusi; a mai fost un tatic ce-si dorea aducerea pe un post important a odraslei sale, clamand peste tot ca lasa scaunul sau de profesor odraslei, care musai tot profesor trebuia sa fie; era un fel de succesiune la tron, cum se produsese in Coreea de Nord, care nu s-a produs aici, pentru ca in piesa lui Delavrancea, eroul principal are zicerea pe care nu o mai sfarseste intrucat se prabuseste si tunete prelungi incheie marele rol jucat de George Calboreanu, neegalat nici pana in ziua de azi; s-a pastrat si in vremurile de acum exigenta impusa de Ion Gh. Rosca si de echipa lui, cei care in cel mult zece ani de acum inainte vom fi doar amintiri, urmand ca alta generatie sa faca acele acumulari care sa insemne un nou salt calitativ; cum lucrurile au o periodicitate de cel putin 25 de ani, daca n-a fost sa fie acum vor mai trece inca 25 de ani si alti 25 de ani, pentru ca Brucan a gresit ordinul de amrime; nu 20, ci 200 trebuia sa zica, pentru a fi corect cu noi, nu cu sine, pentru ca perspectiva reala este cea care ne intereseaza pe fiecare dintre noi, fara a ne intrista, nu un gand spus la necaz sau la durere sau la stramtoare sau la intalnirea cu domnita cu coasa.
Oricine va dori sa cunoasca adevarata fata a Sectiei de Informatica Economica va reusi daca si numai daca va fi onest, silitor, intelegator, profund, pregatit, ingandurat, serios, iubitor si mai ales eliberat de cinismul celor care in viata lor nu au miscat un pai, ci au dat din gura ca niste mori neferecate, care merg in gol, crezand ca se pricep la de toate pentru toti. Nu este posibila intelegerea faptelor petrecute pe un interval de timp lung, daca se rup din context actiuni, oameni, realizari, esecuri si inscrisuri semnate. Este rezonabil ca oricine studiaza faptele, sa aiba intelepciunea de a se pune in pielea celor care au actionat atunci, in conditiile de atunci si cu mijloacele de atunci, pentru a vedea daca ar fi facut lucruri mai bune, ar fi dat solutii mai inteligente si ar fi reusit sa schimbe cursul istoriei. Pentru a nu repeta zicerea cu acei viteji multi care se arata dupa razboi, sa ne preocupam sa ducel lucrurile pentru a nu ne gasi in situatia zicerii de la Revolutie: vai din cat de putini am fost, cat de multi am ramas! Cine cauta sa gaseasca locul sau in prezent fara a face o buna pozitionare fata de trecut, risca sa repete erorile trecutului si sa amplifice gafele prezentului, care ii trece vijelios pe sub nas toate nenorocirile, fara miros, fara culoare, fara sunet si mai ales criptate. Sunt sigur ca azi mai mult ca oricand, Sectia de Informatica Economica si noi nădăjduim în Dumnezeu că vom fi ce am fost, şi mai mult decât atâta, vom plăti tot pe tocmai, asa cum scria Petru Rares judelui orasului Bistrita, de la Stambul. Chestia cu plata nu prea mai merge aici, dar se accepta daca ne gandim la cresterea salariilor la profesori, la cresterea cheltuielilor per studentul de la informatica economica, iar vom plati tot pe tocmai, vom cnsemna ca ei guvernantii vor plati, tot ce inseamna returnarea celor 25% inhatati in 2010 si castigati in tribunal, pe tocmai, este subantelesul ca platile nu vor fi lasate ca data scadenta la Pastele cailor, ci intr-un viitor apropiat, adica luna urmatoare sau cel mai tarziu, anul ce va sa vina. Asa sa ne ajute Cel de Sus! Amin!
revenire