2. Inceputurile

2.1 Contextul general

Cine crede ca dezvoltarea informaticii a fost ceva special, dat din dorinta de a aduce societatii un plus de valoare, face o mare eroare. Comunismul avea cateva sabloane dupa care se ghida si niste ziceri ale lui Lenin in legatura cu electrificarea, cu planificarea, erau deja celebre in epoca. Si la noi exista un profesor, Ion Capanu, de la catedra de statistica, personaj pitoresc al carui curs ii infricosa pe boboci perin faptul ca avea si el o zicere, ceva de forma, aerul, apa si statistica. Asa ca trebuie inteles exact contextul. Abia acum se vorbeste despre descentralizare si toate scremerile de regionalizare de la noi, pana azi nu au dat rezultate, caci este extrem de greu de a da cascavalul din mana si de a pierde dintre elementele de tortura economica, asa, de dragul de a fi altfel decat cineva este acum, adica stapan absolute. Si atunci ca si acum, centralismul excesiv a fost, este si va fi instrumentul sigur prin care se realizeaza marile comenzi politice, aducerea la stadiul de slugarnicie si al celor mai vocali si verticali lideri, dar si modalitatea sigura de a implementa gandiri dintre cele mai bizarre in numele unor interese superioare, supreme si etc. Singura modalitate de a fi cat de cat eficienti toti decidentii din structurile central, este de a avea informative complete, corecta, omogena, actual, sistematica, sugestiva, reprezentativa si mai ales dorita. Daca o economie este organizata pe commune, orase, judete, tara, deci undeva o structura arborescenta oarecare definite pe trei niveluri, este clar ca fiecare nod de pe fiecare nivel are nevoie de date pentru a fundamenta decizii, cat de cat coerente. Numai asa se explica elanul subit al comunistilor de a dezvolta tot ce permite:
- Structurarea informatiilor de la nivelul celulelor de baza ale economiei, adica din scoala, din intreprindere, din teatru, din cinematograf, din camin cultural, de la primarie, de la organizatiile de partid, de la CAP, din alimentara, de la sindicat, adica de peste tot, astfel incat sa se stie exact cine lucreaza, la ce lucreaza, cat lucreaza, in ce conditii lucreaza si mai ales, cat d eficient lucreaza; despre calitate, un pic mai la urma, pentru ca in primul rand trebuie sa se produca la nivel cantitativ, chiar daca in aprozar se vand cartofii cu mult pamant in ei, chiar daca painea este prea neagra, chiar daca sandalele au un cui in talpa, chiar daca tractorul mai intai este impins la iesirea din sectia de finisare si abia dupa o saptamana de reparatii porneste la cheie;
- Culegerea de date, sub forma unor dari de seama, dupa model sovietic, definite ca niste cearsafuri immense in care mai intai apareau date de identificare, sub forma unor coduri frumoase care nu lasau loc de corectii ulterioare asa cum se intampla azi cu numerele de telefon sau cu numerele de la autoturisme; erau stabilite interval de timp in care trebuiau completate si mai ales trimise; erau stabilite perioadele la care se facea referire; la data de 10 al lunii curente era termenul limita la care trebuia sa plece o dare de seama de la nivelul de baza A spre nivelul superior B; pe data de 15 a lunii trebuia sa plece de la nivelul B spre nivelul ierarhic superior C si pe data de 20 trebuia sa ajunga la nivelul central D; la fiecare nivel se faceau prelucrari, intelegand adunari astfel incat se stia numarul total de persoane care au lucrat, se stia valoarea productiei realizate, se stiau date despre fondul de timp utilizat; pana la 25 ale lunii, la nivel central erau cunoscuti indicatorii la nivel de tara si cei care au facut in ASE statistica industrial inainte de 1989 au o imagine foarte clara legata de nivelul de detaliere la care se ajunsese; diversitatea indicatorilor, formulele de calcul si incercarile, de cele mai multe ori nereusite de a fi cat mai exacte definitiile, spun totul despre dorinta de a se sti totul despre toate si mai ales despre toti, in numele asa-zisei fundamentari stiintifice a planurilor cincinale;
- De a achizitiona tehnica de calcul si de a define sisteme care sa fluidizeze, sa creasca complexitatea datelor initiale, a prelucrarilor si sa scurteze duratele necesare obtinerii de indicatori cu nivel maxim de agregare; sa ne imaginam camere in directiile locale de statistica unde se strangeau teancuri de dari de seama, acele cearsafuri immense, complexe, ce contineau nenumarate date inregistrate exact asa cum rezultatul la nivelul de baza al celulei din economies au din societate, fiind acele date primare, de la care incepea prelucrarea; in acele camera, pe birouri se aflau masini electromecanice de adunat, zgomotoase, greoaie, cu car mobil, care permiteau efectuarea de operatii de adunare, scadere, inmultire dar si impartiri; chiar daca nu erau foarte giabile, in micile infernuri create de rotile dintate care trebuiau sa se pozitioneze prin actionare electrica pentru a inregistra numere prin tastari actionate cu putere si prin a prelua valori ca sa fie adunate si apoi pentru a se face transcrieri de cifre din totalizatoarele pozitionate undeva mai sus, dupa ce se terminau calculele si masinile electromecanice amuteau; zgomotul imens creea conditii de lucru grele si de aceea operatorii aveau program de sase ore pe zi in loc de opt ore asa cum era in toata economia; mai tarziu, au fost achizitionate masini de calcul mecanografic; toate directiile judetene de statistica aveau statii de mecanografie; darile de seama statistice, putin restructurate pentru a permite transpunerea de date in cartele perforate, pe masura de ajungeau si dupa o analiza cantitativa erau acceptate, treceau in salile de perforare si se obtineau cutii cu cartele perforate care erau verificate si sortate, pentru ca apoi sa fie introduce in tabulatoare, spre a fi prelucrate datele si a se obtine date centralizate; de la judete, datele centralizate mergeau spre Directia Centrala de Statistica si acolo se faceau prelucrarile care dadeau o imagine despre tot ce se intampla in tara, luna de luna; primele calculatoare electronice tot in sistemul de statistica au fost achizitionate. Rezulta cu claritate ca nu dorinta de a face ceva care sa fie aliniat la o tendinta de modernizare a invatamantului universitar, a impus dezvoltarea Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, ci necesitatea de a avea specialisti care sa dezvolte sisteme informatice performante care sa slujeasca conducerii centralizate a economiei in expansiune. Sa nu se uite ca insusi Manea Manescu provenea din zona statisticii si el intelesese mai bine ca oricare altul ca fara un sistem de prelucrare a datelor statistice care sa cuprinda totalitatea elementelor oricarei colectivitati, decizia nu numai ca nu este cea mai buna, dar este si afectata de riscuri majore care o si compromite daca datele sunt incorecte sau sunt venite cu prea mare intarzaiere. Sa nu se uite, ca la un moment dat, Manea Manescu a fost si presedinte al Comitetului de Stat al Planificarii – CSP, al carui centru de calcul prin directoratul profesorului Valeriu Pescaru, caruia I s-au alaturat specialist de mare clasa precum Ioan Catona si Cristian Popescu, a impus un nou stil de a elabora variante de planuri cincinale, pentru care se lucre zi si noapte la foc continuu. Venind cu o astfel de gandire in care s-a pus in fata necesitatea de a face planificare fundamentata stiintific, iar planul cincinal din care decurgeau planurile anuale, trebuiau aprobate la congresele partidului, nimeni nu a indraznit sa opuna vreo rezistenta, pentru ca ar fi fost interpretata ca atitudine dusmanoasa impotriva ordinei de stat. cum profesorul Constantin Danciu, la acea vreme decan, era profesor de planificare, cum Marin A. Lupu la acea vreme rector, fusese guvernator al BNR, propunerile lui Manea Manescu aveau directive clara si solutie sigura. Sectia de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic trebuia sa existe caci era singura modalitate de a forma specialist care sa slujasca procesele de culegere si de prelucrare a datelor care sa ajunga la fiecare nivel de agregare si in final sa stea la baza marilor decizii politice. Manea Manescu a impus chiar abordarea intr-o plenara a CC al PCR a unui program de dezvoltare a sistemelor informatice si a dotarii economiei cu tehnica de calcul. Insasi aparitia fabricilor de echipamente de culegere de date si a fabricii de calculatoare, sunt expresiile vii ale necesitatii pe care au simtit-o comunistii de a dezvolta acele instrumente care sa slujeasca manifestarilor concrete ale centralismului dus dincolo de limite, pentru ca tot ce misca in tara, in orice colt, trebuia cunoscut la Bucuresti si chiar un bec ce trebuia schimbat, necesita o aprobare de la centru. Tot timpul s-a vorbit de dezvoltarea planica si proportionala a economiei, lucru care nu avea cum sa se produca fara existent unei imagini clare asupra a tot ce exista in economie. Desi s-a tot vorbit de eficienta economica a investitiilor, nu sunt cunoscute cazuri de aplasare a obiectivelor economice importante pe baza unor variante stiintifice de eficientizare a investitiilor. A se vedea in acest sens marile combinate siderurgice care aveau mai mult motivatie politica decat economica, daca se vede ca amplasarea lor la Calarasi si la Targoviste a insemnat un ceva ce dupa 1989 s-a dovedit ca latura economica a fundamentarii a fost total ignorata.
Contexul a fost favorabil dezvoltarii Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic si nimeni si nimic nu a stat in calea transpunerii in viata a gandirii lui Manea Manescu, profesor care el insusi vorbea cu admiratie ca fusese studentul lui Nicolae Iorga si sunt sigur ca invatase multe lucruri foarte speciale de la marele savant, dintre care cel legat de colaborarea cu specialist de top, era cu certitudine unul dintre acele lucruri deosebite. Numai asa se explica:
- Cooptarea in echipa de profesori a lui Edmond Nicolau, a lui Nicolae Racoveanu, a lui Dragos Vaida, mari nume in lumea stiintifica a vremii;
- Includerea in echipa de specialisti care colabora cu profesorii din ASE a celor care lucrau efectiv pe echipamente de prelucrare a datelor la Centrul de Calcul al Directiei Centrale de Statistica si aici ma refer la Vasile Bita, Ion Gheorghe, Cobzacu, Grigore Grama, Valeriu Pescaru;
- Transferurile masive de tehnica de calcul, chiar daca utilizata, spre laboratoarele Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, obtinandu-se in acest fel o baza de dezvoltare a aplicatiilor la care sa participle studentii, astfel incat diferentele dintre ceea ce se face in sala de seminarii si ceea ce se lucreaza in practica sa fie minime;
- Realizarea de planuri de invatamant orientate pe cerintele economiei, nu pe mofturile profesorilor care in dorinta de a-si coserva privilegiile sacrifica orice, inclusiv obtinerea de specialist care sa faca fata cerintelor pietei de forta de munca; pornind de la cerintele definite de existent unui sistem informational care sa slujeasca deplin si definitiv centralismul excesiv au fost incluse acolo discipline tehnice, discipline economice nebarbologice, ci exacte, dar si nenumarate discipline matematice care sa dea rigurozitate algoritmilor de prelucrare pe care societatea socialista multilateral dezvoltata ii cerea in vederea consolidarii modelelor de agregare a datelor.
Trebuia inteles, lucru care s-a si produs, ca noul specialist trebuie sa faca fata marilor provocari pe care planificarea moderna le impunea, intrucat a utiliza cei peste 33% din venitul national in zona acumularii, concretizate prin investitii, insemnau provocari immense, intreaga tara devenind un santier care nu se mai termina parca. Cursul de planificare tinut de profesoara Otilia Dumitriu era astfel structurat incat se vedeau sectiunile si totul avea claritatea cristalului, intrucat parca totul era un organism viu prin venele caruia curg date si care ajung sus, la un creier unde dup ace sunt centralizate apar ca felii bine structurate pe capitol ce permit identificarea acelor solutii care in final insemnau planul de stat, aprobat de partid. Cursul de calculi economic al profesorului Ludovic Tovisi era astfel construit incat lasa acea libertate necesara tututror celor care doresc sa aiba initiative care sa permita scoaterea din puhoaie de date a acelor samburi care sa dea directii favorabile dezvoltarii de regiuni, de obiective si de procese. Asa cum era gandit la inceput absolventul Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, acesta se bucura de urmatoarele caracteristici:
- Avea capacitatea de a se integra rapid si direct in productie intrucat stagiile de practica erau exact in locurile unde acesta urma sa lucreze dupa absolvire;
- Dispunea de un bagaj de cunostinte tehnice si economice suficient de bine structurate care ii permiteau intelegerea fenomenelor si proceselor din intreprinderi, din central industrial, din ministere sau din institutii de sinteza, asemeni celor care lucrau deja acolo de zeci de ani;
- Manuiau cu lejeritate toate tipurile de tehnica de calcul, de la masinile mecanice pana la cele electronice si stiau nu numai sa le manuiasca dar cunosteau si elemente de depanare care ii faceau extrem de utili atunci cand intr-un birou trebuia instalat un echipament;
- Praba cu lejeritate elemente de creativitate, initiativele prudente permitand o pozitionare buna fata de fiecare moment in care trebuia solutionata o problema; nu era vorba de lipsa de elan, ci de acel timp necesar aprofundarii, verificarii daca problema a fost bine inteleasa, astfel incat Solutia prefigurata sa fie analizata astfel incat sa vada daca merita sa fie enuntata sau trebuie supusa unui proces de rafinare;
- Mobilitate in a trece de la probleme simple la probleme cu nivel de complexitate mai ridicat, prin aplicarea de procedure clare prin care sa permita acomodarea cu noul context, astfel incat sa nu se simta acel discomfort si acea rigiditate specifice trecerii spre o noua calitate, pana la atingerea gradului de intelegere si de adaptare adecvat; numai asa se explica includerea cu rapiditate a absolventilor noii sectii in echipe de executie sau in echipe de cercetare, fara sa se vada diferentele de experienta existente intre cei gasiti acolo si cei care erau nou veniti.
Pozitia lui Manea Manescu ii permitea acestuia sa prezinte gandirea lui ca gandire a conducerii superioare de partid si de stat. era pe vremuri un scenarist care scrisese scenariul despre un mare barbat de stat al timpurilor trecute. Intr-un context, scenaristul s-a gasit pentru cateva clipe in preajma secretarul general al partidului. Probabil au schimbat oarece amabilitati si nimic altceva. Intr-o sedinta la cinematografie, scenaritul a zis ca tovararul si-a exprimat dorinta de a se face un film istoric despre. Intamplarea facea sa existe si scenariul. Si filmul s-a facut, ruleaza si azi cu mare succes, dar a fost rezultatul unei mici ghidusii ca strategie de marketing pentru un senariu si nimic altceva, lucru nementionat de nicio istorie a filmului romanesc. Asa si aici. Autoritatea lui Manea Manescu, modul sau de a gandi, dar si faptul ca s-a inconjurat de specialist de inalta clasa, toate au facut sa iasa nu un costum de haine urat facut de o echipa de designer, ci o constructie perfecta, intrucat a fost un singur designer si multe furnicute de exceptie care roboteau zi si noapte in musuroi pentru a face exact ceea ce trebuia facut. El stia ca centralismul este fundamental. Centralismul trebuie sa aiba date pentru a exista. Datele se obtin prin culegere de la nivelul de baza si se prelucreaza din aproape in aproape. Numai un sistem informational bine pus la punct este in stare sa dea toate informatiile decidentilor de la centru. Atat procesul de agregare, cat si procesul de defalcare sunt apanajul centralismului, iar communism inseamna punct unic de comanda si de control. Chestia cu initiativele maselor, masele fauritoare de istorie, atunci ca si acum sunt povestioare frumoase, ieftine, dulcegi, roze, neinteresante chiar pentru bebelusii care stiu sa foloseasca cu iscusinta tabletele. Aparitia centrelor de calcul teritoriale a venit sa slujasca aceluiasi deziderat. Intreprinderile au avut nevoie de un nou mod de a aborda prelucrarea de date. Darile de seama statistice au insemnat ceva, numai ca la nivelul intreprinderilor trebuiau:
- Calculate salariile personalului, lucru care trebuia facut musai pe calculator, pentru a da rigoare, viteza si acuratete caci fiecare salariat trebuia sa stie exact cat primeste si mai ales de unde vin acei bani; aplicatiile de salarii in contextul in care legile salarizarii sufereau modificari severe, se modificau si ele si meteahna ca fiecare organizatie sa aiba produsul software propriu de calcul salarii din acele vremuri este mostenita;
- Evidentiate mijloacele fice si era deja in epoca o aplicatie parca MFIX, pentru gestiunea mijloacelor fixe; as fi fost foarte fericit sa stiu ca respective aplicatie evidential momentul in care un mijloc fix era complet amortizat si se trecea la penalizarea celor care il foloseau in continuare; lucrul nu se producea si un mijloc fix complet amortizat era mana cereasca intrucat producea efecte asa-zis benefice, desi ii condamna pe cei in ograda carora se gaseau la inapoiere tehnologica; se zice ca prin anii ’70 la Uzinele 23 August a fost reperata o cladire care mai avea semnele de camuflaj de la cel de al doilea razboi Mondial si ca acolo inca mai functionau structure amortizate in urma cu vreo douazeci de ani; ce randament aveau acele vechituri, ce calitate a produselor dadeau, nu mai consemna nicio istorie, dar bucuria de a mentine in funciune echipamente uzate moral se regaseste si azi in zone unde se doreste revenirea la chestii traditionale precum plugul cu brazdar de lemn;
- Emiterea bonurilor de material, ca germene al aplicatiilor de programare, lansare si urmarire a productiei;
- Gestiunea stocurilor, numai in ideia de a le evidential atat la nivelul materiilor prime, cat si la nivelul produselor finite;
sistemul greoi de codificare a jucat nenumarate feste, intrucat a gestiona stocuri ar fi trebuit sa insemne in principal a nu face aprovizionare cu materii prime deja existente in magazii; numai ca sistemul de codificare SIRUES, preluat si nepus in corespondenta cu elemente de regasire facila a materiilor prime a generat supra aprovizionari; este de notorietate o intreprindere damboviteana privatizata lejer pe putini banuti, care a fost cumparata de un tip care a stiut un detaliu, strict legat de stocurile de materii prime din metale special, cu care magaziile erau intestate tocmai datorita carentelor sistemului informatic; problemele de optimizare a stocurilor nici in ziua de azi nu sunt operationale din varii motive, dintre care unele sunt legate de nivelul in care managerii vad puterea lor de decizie si percep alterarea acesteia de procesele de optimizare, intrucat alchimia este cu mult mai interesanta decat o functie obiectiv care trebuie sa fie maximizata la o adica;
- Evidenta de personal, atat de draga tuturor ERP-urilor din ziua de azi era si atunci la mare prêt, intrucat Centrul de Calcul Teritorial trebuia sa furnizeze toate detaliile legate de miscarea reala a persoanelor, fie ca proveneau de la evident populatie, fie ca proveneau din spitale, fie ca proveneau din penitenciare, din scoli sau din intreprinderi; la toate nivelurile trebuiau cunoscute realitatile nu neaparat pentru a lua decizii, ci pentru a le ascunde sau a le falsifica; erau extrem de putine situatiile care alarmau decidentii politici si acestea se refereau la problemele demografie, la desele de noi nascuti si masurile erau dure, promte, tintite, eficiente, simple si primitive; nimeni nu are cum sa uite decretul Nr. 770 din 1 octombrie 1966 sau decretul Nr. 153 din 24 martie 1970, care cu siguranta aveau la baza indicatori agregati obtinuti de un sistem centralizat, iar actele au reprezentat nu numai pusul degetului pe rana, ci utilizarea bisturiului.
Absolvenii Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, iar mai tarziu absolventii Sectiei d Informatica Economica si-au gasit locul in aceste Centre Teritoriale de Calcul, cu sedii impozante pe strazi de mare interes in fiecare oras, resedinta de judet si au contribuit in mod hotarator la dezvoltarea de produse software care sa alimenteze setae de informatii aggregate a celor de la Bucuresti, in dorinta lor nesabuita de dirija totul de la centru, obsesie care bantuie si azi pe guvernantii care nu vor sa cedeze din puterea pe care o da bugetul sau capacitatea de a imparti daruri gurilor hamesite. Sub o aparenta autonomie a intreprinderilor cu luarea in considerare a particularitatilor acestora, structurile de baze de date, aplicatiile informatice specific, aveau menirea de a diversifica problemele de rezolvat. Era ca si cum pornind de la un sistem de drumuri bine definite, este lasata la latitudinea diferitilor specialist creearea de drumuri laterale pentru a satisface cerinte particulare. Numai ca, fluxurile, oricare ar fie le trebuie sa se concretizeze obligatoriu prin trecera pe reteaua din sistemul de drumuri bine definite. Exista o libertate, limitata insa, oricum un ceva in plus fata de ceea ce exista in vremurile in care exsistau dari de seama statistice si atat. Tot ce se construieste are la baza o serie de chestiuni specific, numai ca trebuie sa se calculeze si indicatorii obligatorii, exact cei care se regasesc in darile de seama statistice.ceea ce se prelucreaza de catre fiecare organizatie in parte la Central Teritorial de Calcul este cu mult mai complex decat cei cativa indicatori din darile de seama statistice si de aceea, a furniza date pentru DJS-uri sau DCS, nu a mai reprezentat nicio dificultate. Pe marile platform industrial au fost constituite Centre de Calcul, foarte bine dotate ethnic si unde absolventii Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, iar mai tarziu absolventii Sectiei d Informatica Economica au aratat ca sunt foarte buni specialist. Tot ce s-a construit in zona sistemelor informationale sau a sistemelor informatice a fost cu tinta precisa si anume sa fie furnizate toate cele necesare care prin agregare in doi sau trei pasi sa permita manifestari concrete ale centralismului, sa-i zicem democratic, daca a da cu barda mai inseamna democratie. Acela a fost contextul adevarat si nu altul, pentru ca daca Manea Manescu nu avea viziunea prin care sa fie alimentat sistemul care sa dezvolte sis a aprofundeze tot ceea ce insemna centralism real si eficient, Sectia de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, iar mai tarziu Sectia de Informatica Economica n-ar fi existat si azi nu s-ar mai fi scris despre acest vis frumos care era de fapt o forma de manifestare a unui cosmar pentru toti cei din varful politicii de demult.
revenire

2.2 Ideia de baza

Trebuie dat Cezarului ce este al Cezarului, adica sa recunoastem meritele lui Manea Manescu. Pentru a arata ca eu nu sunt cel care il auda pe Manea Manescu, trebuie sa spun ca in 1972, Manea manescu a propus o masura inimaginabil de dura si nedreapta la adresa mea, lucru peste care nu am trecut niciodata, drept care l-am urat cu toata fiinta mea pe acest personaj. Una-i una si alta-i alta. Nu inseamna ca a scrie despre Manea Manescu trec peste faptul ca l-am detestat si ninca il mai detest pe acest personaj, insa ca orice om cu creier la purtator care inca ma mai consider, trebuie sa recunosc ca Manea Manescu a avut o contributie hotaratoare la tot ce se cheama azi informatica economica. In rezumat, lui i se datoreaza:
- Trei cladiri ale ASE, cladirea din bd. Dacia, Cladirea din Dorobanti si cea din Macedonski;
- Infiintarea Facultatii de Calcul Economic si Cibernetica Economica, avand cele trei sectii, Cibernetica, Statistica si Informatica;
- Crearea Revistei de Calcul Economic si Cibernetica Economic a carei variant in limba engleza este catalogata ISI;
- Constituirea Centrului de Calcul al catedrei de Cibernetica Economica, unitate etalon de cercetare, gandita asemeni laboratoarelor de cercetare de pe langa marile universitati americane si de care s-a ales praful dupa anul 1989, pentru ca tot ce era bun trebuia sa si dispara intr-un elan distructiv, bun de alte tinte si pentru alte vremuri;
- Impunerea unui standard extrem de ridicat in selectia studentilor si a profesorilor, astfel incat Facultatea de Calcul Economic si Cibernetica Economica a fost in vremurile bune, acel centru de interes cu totul special pentru cei mai buni dintre cei mai buni, fie ca era vorba de absolventii de liceu care bateau la portile studentiei, fie care era vorba de profesori care isi doreau sa predea studentilor de la Cibernetica.
Trebuie marcat cu claritate obiectivul urmarit de Manea Manescu, profesor fiind, provenind din vechea scoala a Academiei de Inalte Studii Comerciale, unde avusese mari dascali, el insusi fiind asistemt universitar la un moment dat al profesorului Barbu Zaharescu. El si-a dorit o constructie solida,o facultate care sa-i puna in aplicare ideile sale legate de utilizarea calculului economic in fundamentarea deciziilor la centru, de catre cei din varful partidului. Cel care publicase impreuna cu profesorul Titus Cristureanu in 1964 volumul CALCUL ECONOMIC de peste 1000 pagini, gestionand un larg grup de lucru, stia cu precizie ce inseamna sa ai ca decident exact informatia de care ai nevoie, la momentul oportun si mai ales acea informative sa fie complete si corecta. Un om care stie cu claritate ce vrea, gaseste si solutia pentru a obtine toate mijloacele in vederea tingerii obiectivului. Numai asa se explica suita de pasi facuti fara ezitare de Manea Manescu in a obtine ceea ce trebuie. El stia ca numai lucrurile simple sunt de succes si de aceea el a imbracat in straie cu croiala simpla, accesibila si pe inteles toate ideile sale. O astfel de abordare l-a facut sa fie inteles si acceptat, fara a starni nicio clipa invidii si orgolii, pentru ca mai presus de orice se aflau interesele partidului, oamenii find si trecatori si vremelnic pe anumite pozitii. Din clipa in care Manea Manescu a primit acceptul partidului in problema gasirii de mijloace concrete in a furniza date aggregate pentru fundamentarea de decizii la nivel central, nicio bariera nu i-a mai stat in cale. Si altii au avut prilejuri si ma fericite de a porni mari proiecte, numai ca micimea gandirii lor i-a facut ca lucruri indraznete sa se naruie, in primul rand din faptul ca nu au fost in stare sa-si aleaga colaboratorii. Manea Manescu a fost un maestro in a-si alege colaboratorii, exclusive numai dintre cei mai buni specialist, stiind ca nimeni altul sa-i foloseasca in scopuri mai mult decat nobile. Sa dau numai un mic exemplu, cartea CIBERNETICA ECONOMICA publicata in 1979 de Editura Academiei RSR. Mergeam frecvent la etajul al patrulea al Centrului de Calcul si nu de putine ori am vazut niste scene extrem de interesante, in care venea o masina sa ia capitol ale acestei carti, sa le duca sus la CC al PCR la tovasarul cum i se spunea lui Manea Manescu. Vreau sa spun ca in acele vremuri Manea Manescu stia sa formeze echipe de specialisti foarte valorosi, pentru ca sectorul condus de Altar Miosa avea in componenta pe Radu Stroie, Constantin Hirtu, Catalin Arsene, Grigore Focseneanu, Badescu, Gheorghe Zaharia, Doina Boldeanu, Ionel Niculescu, Liliana Spircu, Adrian Badescu, Rodica Bocomcios si Nicolae Manea, persoane recunoscute prin nivelul foarte ridicat de profesionalism in chestiuni de modelare cibernetica si de teorie economica moderna, in care aparatul mathematic utilizat era ridicat la cote de foarte inalte. Nu trebuie sa mire pe nimeni ca un colectiv foarte omogen, format din specialist de inalta clasa a contribuit decisive la realizarea fundamentelor unei lucrari stiintifice, intrucat cu totii stiau cum gandeste MM-ul si mai ales ce trebuie spus, cum trebuie spus, unde trebuie spus, astfel incat in final sa se obtina lucrarea imaginata, dorita si gandita in linii mari de cel ce avea sa o semneze. In epoca erau cunoscute fapte de vitejie conform carora furnicute harnice trudeau spre gloria elaborarii de teze de doctorat pentru marimi precum St.B. caci nenumarate variante de modele cu coeficienti estimate cu mandrie prin Veronica de catre LDD si CF, obtinandu-se niste lucrari interesante, asa precum baladele populare, cu contributia intregului popor creator de folclor de tip stiintific. In cazul lui Manea Manescu lucrurile erau clare. Avea un sector in Centrul de Calcul care pastorea tot ce sulfa a cibernetica economica in Facultatea de Cibernetica si omul isi folosea sclavii intru scrierea de capitol dintre care cel dedicate cuanticii economice avea o istorie extrem de interesanta, zamislirea lui fiind decriptata in secretariatul de la etajul al patrulea, imediat ce plecase plicul care continea una dintre avriante si lumea rasufla usurata ca se incheiase munca de o zi, urmand alte modificari asa cum cerea marele diriguitor. In fond si la urma urmei se practica in toata lumea ca pentru un sef de scoala sa trudeasca furnicute, albinute si alte ute, pentru ca nu conteaza decat ideia si am mari semen de intrebare ca orchestra de la etajul al cincilea ar fi scos altceva decat zgomote disarmonice, in absenta dirijorului cu nume de vedeta de Hollywood, precum Marilyn Monroe, ca tot MM isi zicea si ea. Omul a stiut dintotdeauna de unde pleaca si unde vrea sa ajunga si era suficient sa aleaga echipa cu care sa porneasca la drum. Si cu lucrarea AVUTIA NATIONALA tot asa s-a intamplat. A avut ideia, a gasit echipa sip ac, lucrarea s-a scris de la sine. Totul merge rapid daca lucrurile sunt foarte clare si cartea parca se scrie singura. Asa se face ca Manea Manescu a avut ideia de baza de a inlesni prelucrarile de date care sa ajute conducerea centralizata a economiei socialiste prin planuri anuale ca defalcari de planuri cincinale, din aproape in aproape si de a obtine imagini de detaliu privind stadiul indeplinirii sarcinilor de plan la nivel de luna, trimestru, semestru, respectiv, la nivelul fiecarui an. Un om cu o astfel de ideie clara care slujeste unui obiectiv strategic de o asemenea importanta nu are cum sa intampine rezistenta la trecerea transpunerii in fapt si numai asa se explica viteza cu care s-a obtinut crearea Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic. Sa nu se uite niciodata ca o vioara Stradivarius va suna exceptional numai sub arcusul unui virtuoz, ceea ce inseamna ca si produsul numit Sectia de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic sub bagheta unui ageamiu ar fi fost un vehicul hodorogit, iar in final s-ar fi vorbit de un mare esec, pentru ca noncalitatea nu caracterizeaza niciodata un succes. Ori Manea Manescu a stiut:
- Cum sa puna problema conducerii de partid si de stat;
- Sa aleaga o echipa de supercalitate cu care a pornit la drum;
- Sa subordoneze totul unui obiectiv major;
- Sa urmareasca cu tenacitate pas cu pas indeplinirea sarcinilor trasate;
- Cum sa evalueze ceea ce s-a facut si ce corectii trebuie aduse;
- Mentinerea corabiei spre directia cea mai buna.
Orice alta tratare a problemei este artificial si dovada sta faptul ca elementele de conjuncture nu si-au dovedit viabilitatea, in timp ce, iata si dupa cincizeci de ani, ceea ce a gandit Manea Manescu, ramane in actualitate si va fi foarte dificil sa fie desprinse destinele ciberneticii economice si cele ale informaticii economice de numele sau, chiar daca totul a fost gandit pentru a satisface o nevoie fundamental de manifestare a cntralismului excesiv de cele mai multe ori, cu manifestari extrem ale politicului in zona economicului, generand riscuri si pierderi, care la un moment dat n-au mai prezentat interes, intrucat din victorie in victorie era netezit drumul spre prabusirea iminenta. Oricum, sistemul informatic necesar conducerii centralizate functioneaza si azi, numai ca parghiile statului sunt numai apparent diminuate, desi in realitate statul este prezent in diferite forme, cam peste tot, iar mediul privat suge zdravan prin contracte cu statul din resursele acestuia, fara a mai vorbi de procesul de capusare, atat de frecvent in marile agentii, autoritati sau companii nationale, unde banul sigur curge in valuri si fara intrerupere spre buzunare mereu goale datorita unei lacomii perene. Trecand peste aceasta constatare, trebuie subliniat ca omul care are o ideie, sties a o exprime, stie cui sa I se adreseze, gaseste tot sprijinul necesar dar de punerea in practica trebuie sa se ocupe tot el. Asa a facut Manea Manescu si multa lume s-a intrebat de ce s-a mentitut ani in sir pe pozitia de sef de catedra. Explicatia era simpla, caci el dorea sa stie tot timpul ce se intampla cu facultatea create de el, ce parcurs are si mai ales ce trebuie sa faca pentru a face ca lucrurile sa mearga constant inainte, fara rateuri. Aceasta este explicatia ca pana inainte de revolutia din Decembrie 1989, Manea Manescu s-a interest de rosturile Facultatii de Cibernetica, fiind present la sedintele mari ale Catedrei de Cibernetica, sedinte care se tineau in Aula Magna a ASE. Orice ideie de baza se dilueaza daca nu este urmarita atent ani in sir, astfel incat totul sa devina deprindere, fel de viata sis a intre in sange un nou stil de a vedea sistemele informationale, modelarea cibernetica si implementarile de sisteme informatice. In viziunea lui Manea Manescu totul insemna informative prelucrata, agregare de date si furnizarea de variante decidentului politic de pe orice nivel, astfel incat fundamentarea deciziilor si efectuarea de corectii sa se deruleze in timp real. Oricum este privita problema, gandirea sa este si acum actual, pentru ca adevaratele masuri trebuie luate inaintea producerii fenomenelor care antreneaza efecte necontrolate si pierderi de resurse sau risipa de resurse. In jurul nostrum apar nenumarate sincope si tot timpul trebuie reevaluata ideia ca informatia trebuie sa ajunga la nivel cntral in timp real, sa fie corecta, complete si prezentata in forma care sa permita decidentului sa hotarasca si nu oricum, ci in cunostinta de cauza, maximizand rata de succes. Si acum ca si acum peste cincizeci de ani tot asa stateau lucrurile, numai ca Manea Manescu a vazut problema, a definit obiectivul si a trecut la treaba cu o echipa construita de el. Si azi sunt mii de problem, mii de obiective. Ele asteapta sa fie identificate, asteapta sa apara echipele sis a se treaca la infaptuire. Nenumarate dintre ele dispar asa cum au aparut, foarte multe esueaza din varii motive. Asteptam o alta ideie de baza, alteptam pe altcineva sa vina pe un cal alb sa dezvolte o ideie si un vis sa devina o realitate, despre care sa se vorbeasca peste alti cincizeci de ani ca despre o realizare de exceptie asa cum a fost Sectia de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, ceea ce azi se cheama Sectia de Informatica Economica, iar numele parintelui sau nici in soapta nu este rostit, pentru ca asa se scriu paginile de istorie moderna, iar noi suntem obisnuiti cu rescrierile istoriilor noastre dupa cum bate vantul.
revenire

2.3 Grupul de initiatori

Un lucru este clar. In cazul unei constructii de succes se gasesc imediat nenumarate personaje care sa-si revendice paternitatea sau rolul fundamental, unii dintre ei uitand cate obstacole artificial au pus in fata dezvoltarii respectivului edificiu. In cazul Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic lucrurile nu sunt simple deloc.
In primul rand trebuie pornit de la ideia ca economia socialista se conduce centralizat prin plan si este nevoie de date de la toate nivelurile si de la toate structurile pentru a avea o imagine de ansamblu pentru a construe un plan dar si pentru a vedea din timp in timp care este stadiul de indplinire a sarcinilor incluse in plan. Modelul sovietic arata ca pentru un teritoriu extrem de vast, problema definirii si implementarii unui sistem informational riguros, cu procedure aproape de nivel militarizat era singura modalitate de a obtine date aggregate pentru a construe planurile cincinale si mai ales, pentru a vedea cum sarcinile d plan sunt indeplinite pas cu pas. Si in tara noastra statistica a existat si s-a dezvoltat insa avea la baza principiile vechi ale lucrului pe baza esantioane, iar profesorul Octav Onicescu era un celebru matematician care dezvolta teorii si aplica rezultatele cercetarilor sale in zone foarte importante pentru economia romaneasca interbelica. Era foarte clar ca deciziile la nivel macroeconomic vizau in principal taxe si impozite sau cel mult aspect legate de exportul de cereal si de ceea ce Banca Nationala avea sa gestioneze cu amabilitate. Statistica avea un rol usor descriptivist si guvernele cel mult se ghidau cu gratie pe baza ceea ce statisticile oficiale ofereau, timpul real acolo avand cu totul alte rezonante decat cele cu care suntem obisnuiti acum. Sa nu se uite ca in anul 2012, ca o ironie a sortie, nu se stia numarul celor cu drept de vot, desi recensamantul populatiei a avut loc in anul 2011 intre 7 si 16 mai, iar tehnica de calcul de care a dispus INS era de departe excelenta, dar ratiuni de ordin politic au aratat daca mai era cazul ca statistica este un instrument in mana politicienilor, fara a uita ca exista intr-o tara comunista un institute de falsificare a datelor statistice, pentru ca si cosmetizarea trebuie facuta cu cap, pentru a nu fi deconspirata.
In al doilea rand, tinerii nascuti intre 1930 - si 1935, au avut sansa sublima de a face studii la universitati din Moscova sau Leningrad, ceea ce le-a permis sa ia contact direct cu realitatile din Uniunea Sovietica, dintre care cea mai pregnant era existent unui sistem informational aproape perfect, in care elementele de mecanizare aveau o pondere deosebita si care se dovedea a fi extrem de eficient. Tinerii absolventi de invatamant superior sovietic au avut contact cu modul foarte bine pus la punct de a invata, care oricum s-a dovedit a fi bazat de creativitate, pe gandire libera si nu pe memorare, asa cum este invatamantul general sic el liceal din spatial mioritic ce ne defineste in substantialitatea sa deliranta. Acei tineri, cu cunostinte foarte solide atat la nivel theoretic dar si la nivel practice au revenit in tara si s-au pus pe treba, aratand ce trebuie facut si aici asa incat si tarisoara noastra sa intre in randul celor ce alcatuiau ceea ce in acele vremuri se numea lagarul socialist. La universitatile din Moscova si Leningrad, tinerii student romani selectati cu mare grija in legatura cu originea lor sociala sanatoasa, erau foarte motivate sa invete astfel incat sa obtina rezultate dintre cele mai bune, sa se afirme ca tineri specialist extraordinar de temeinici. La intoarcerea in tara, toti au ocupat pozitii importante, unii devenind profesori in catedre de economie, de statistica, de organizare, altii devenind sefi de departamente in institutii central, increderea in ceea ce stiau fiind totala si neconditionata. Acesti foarte tineri au ocupat pozitii de conferentiari si de profesori si au contribuit hotarator la supradimensionarea piramidei in organizatii, rasturnand-o pur si simplu. Ani in sir, datorita lor, in invatamantul superior nu s-au mai facut promovari, din dorinta de a reechilibra structure total deformate undeva in anii ’60. Totusi, latura pozitiva a prezentei acestor tineri in catedrele din ISEP V.I. Lenin a fost aceea ca acestia au inteles ca socialismul inseamna decizie de la centru si pentru a realize acest deziderat este necesar un sistem informational in care mecanizarea prelucrarii datelor este singura solutie. Tinerii intorsi de la studii din Uniunea Sovietica, aveau un nivel de performanta foarte bun si daca enumar pe Constantin Ionescu, Ludovic Tovisi, Ion Capanu, Traian Mitran, Valeriu Pescaru, Vasile Bita, Grigore Grama, Mircea Bulgaru, prin tot ceea ce s-a petrecut ulterior, chiar daca unii dintre ei au venit gata insurati cu neveste rusoaice, ca asa dadea bine, rezultatele special s-au vazut in timp, caci totul converge spre implementarea de metode statistice in care nu se mai lucre cu esantioane, ci cu colectivitatile in integralitatea lor. Intr-o tara in care imnul de stat cu versuri de Dan Desliu si Eugen Frunza pemuzica lui Matei Socol avea versuri precum:
Infratit fi-va vesnic al nostru popor
Cu poporul sovietic eliberator.
Leninismul ni-e far si tarie si avant
Noi urmam cu credinta Partidul ne-nfrant,
Faurim socialismul pe-al tarii pamant.
cu greu se va crede vreodata ca nu se lucra pe toate planurile in a face si din plaiurile mioritice un ceva ca la Rasarit, intreaga literatura fiind bantuita de proza sovietica, teatrul radiofonic juca numai piesele lui Gorki, iar librariile erau inundate de carti in limba rusa, scolarii fiind sufocati cu gramatica aceleiasi limbi si cu versuri de Mihai Beniuc, traduse in ruseste, caci acesta era presedintele Uniunii Scriitorilor, iar in mintea lui avea o ideie pe care a scris-o in clar:
Pe unde trec, pe unde ma duc,
Lumea priveste, sopteste:
Acesta-i poetul Beniuc,
Stie sapte limbi si ruseste.
Tinerii veniti de la Moscova si de la Leningrad aveau idei novatoare si doreau sa se afirme, lucru posibil numai si numai prin proiecte grandioase, a caror implementare sa faca diferenta. Numai asa se explica viteza cu care in sistemul informational statistic s-a trecut la implementarea prelucrarii mecanografice, bazata pe utilizarea cartelelor perforate, a masinilor de perforat, a masinilor de verificat, a masinilor de sortat, a masinilor de interclasat si in final a tabulatoarelor care erau calculatoare cu opt totalizatoare care efectuau prelucrari paralele, adica adunari pe coloana si transferuri intre totalizatoare. Erau masini electromecanice bazate pe relee, care foloseau un ax principal care dadea ciclul masina, aveau nenumarate parghii, roti dintate si scoteau zgomote infernale. Se simteau trepidatiile date de faptul ca o cartela trebuia sa avanseze coloana de coloana dar pentru a fi perforate, trebuia sa fie pozitionata si inghetarea miscarii presupunea zgomot, cum tacanitul poansoanelor era si el tot un zgomot care se aplifica daca intr-o sala erau cateva zeci de masini de perforat. Nici masinile de verificare nu erau silentioase. Zgomotele vizau preluarea cartelelor dintr-o magazine, avansul cartelelor in ritmul in care operatoarea retasta continutul si se stabilea concordanta intre ceea ce era pe cartele si ceea ce se tastase din document. Masinile de sortat si cele de interclasat erau si ele zgomotoase, numai ca zgomotele durau pe perioada in care erau preluate continuu cartelele din magazie si erau dirijate in niste buzunare. Operatorii faceau combinarea pachetelor de cartele si asa se derula procesul de sortare fie de la mic la mare, fie de la mare la mic. Tabulatoarele erau masini electromecanice de calcul, programabile prin tabelul cu fire in care se realizau punerea in corespondenta a campurilor din cartele conform unei machete cu pozitiile totalizatoarelor si se indica operatiile ce trebuiau realizate. Tinerii veniti de la Moscova si Leningrad stiau meserie si Manea Manescu a vazut acest aspect, ceea ce l-a determinat sa constituie o echipa si cu talentul sau perfect de coordonator a si trecut la realizarea de lucrari de specialitate si in 1966 a publicat cartea Mecanizarea si automatizarea lucrarilor de calcul statistic si tot in acelasi an a publicat in Editura Tehnica lucrarea de 377 pagini intitulata Masini de calcul pentru mecanizarea si automatizarea lucrarilor economice si administrative. S-a vazut clar ca ei erau nucleul initiatorilor in ceea ce priveste dezvoltarea Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic.
In al treilea rand, dezghetul produs dupa anul 1964, cand a fost respins Planul Valev, iar in 1965, intre 19 – 24 iulie a avut loc Congresul al IX-lea al PCR, care a adus schimbari profunde in politica romaneasca, reflectate in economie, in cultura, in stiinta dar mai cu seama in invatamantul superior in general si in invatamantul superior economic in special intrucat acesta trebuia destalinizat complet. Intr-o tara membra a Tratatului de la Varsovia si membra CAER, intelectualitatea se revigora, lucru dovedit prin intalnirile la varful partidului cu profesor universitari. Aparitia Comisiei guvernamentale pe probleme de informatica, transformata mai tarziu in ICI arata clar ca initiativele de a dezvolta prelucrarea de date cu mijloace din ce in ce mai moderne devenea o realitate de necontestat. Grupul de initiatori pentru realizarea Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic nu era unic, intrucat, la Universitatea Bucuresti deja functiona o sectie de masini de calcul la Facultatea de Matematica, iar marele matematician Grigore Moisil era de departe personalitatea recunoscuta in domeniul teoriei computerelor, prin initiative si prin lucrari originale recunoscute in toata lumea. Si in Instituttul Politehnic, numit candva Gheorghe Gheorghiu-Dej, a existat un grup de initiativa si ciberneticianul veritabil Edmond Nicolau era unul dintre exponentii vizibili, insa au existat alti profesori care au pus umarul la infiintarea Facultatii de Calculatoare de acolo si au impus acel standard atat de ridicat incat au facut din aceasta facultate un simbol al performantei. Lucrurile nu au fost deloc simple, grupul de initiativa care a dus la fondarea Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic trebuie vazut azi cu ochii celor care stiu sa interpreteze exact faptele in contextul de atunci, cand cu foarte mare usurinta aprecierile se transformau in acuze grave, care se lasau cu puscarie daca ceva arata ca o directie este impotriva oranduirii de stat. Si grupul de initiativa din ISEP ar fi avut aceeasi soarta daca s-ar fi gasit cineva care sa toarne la securitate ca niste rebeli vor sa rastoarne cu calculatoarele oranduirea socialista, argumentand cu aberatii, tot felul de ipoteze care pentru unii ar fi devenit credibile si totul s-ar fi dus de rapa. Sa nu se uite ca un barbat a facut sapte ani la zdup numai ca vecinul lui l-a parat ca de Sfantul Mihail, in 1948, care era ziua acestuia de onomastica, serbeaza de fapt pe regele care tocmai abdicase in decembrie 1947. Initiatorii introducerii in zona economica a tehnicii de calcul au avut tactul necesar de a pune inaintea dorintei lor de a face ceva, acea necesitate data de credibilizarea tuturor deciziilor venite de la centrul pe baza datelor care reflecta tot ce misca in economie, prin culegere, transmitere si agregare, in timp real. Explicand in vorbe simple, artand ca se stie exact despre ce este vorba, dovedind ca specialistii au capacitatea de a pune trenul pe sine, s-a creeat acel context care a permis trecerea de la vorbe la fapte. Se stie ca dupa razboi multi viteji se arata si am vazut de-a lungul timpului nenumarate persoane care spuneau cat de implicate au fost ele in punerea de pietre la temelia noului edificiu si mai ales, cate oprelisti au intampinat si cu cata vitejie au infruntat toate vicistitudinile vremurilor intunecate. Grupul de initiativa a fost tot timpul in prima linie, a dezvoltat ceea ce trebuia si s-a manifestat tot timpul, fara ca cineva sa conteste meritele membrilor lui. Manea Manescu a fost tot timpul in primul plan si prin pozitia sa de barbat de stat, avea acea aureola care ii permitea sa fie prezent si sa vorbeasca. Chiar daca insira la inceput, nenumarate cuvinte de lauda adresate conducerii de partid si in primul rand celor doi, stim noi care, avea grija sa spuna dupa aceea un sir de cerinte care erau de fapt ideile sale legate de cum trebuie sa creasca nivelul calitatii in Facultatea de Cibernetica. Este o strategie clara d a obtine ceea ce vrei. Mai intai vorbesti despre calitatile extraordinare ale persoanei si numai dupa aceeai ceri acesteia sa-ti solutioneze problema. Daca oratorul are arta de a obtine un gest aprobator oricat de mic din partea celui care are painea si cutitul, cu siguranta ca isi va rezolva problema. Aceasta era arta lui Manea Manescu. El stia sa ridice in slavi pe cei carora trebuiau sa-i rezolve lui probleme mai mari sau mai mici. Procedand in acest fel a dus razboaie pe care le-a castigat si victoriile sale au fost marcate prin lucruri care si azi se vad. El a avut cateva initiative foarte bune pentru invatamantul superior de informatica economica si contemporanii mei ar trebui sa treaca acestuia cu vederea ca la o sedinta a mers si a pupat mana iubitului sau conducator. Avea si de ce sa faca acest gest, pentru ca toate initiativele sale au fost puse in opera in timpul domniei respectivului si daca la un moment dat se revarsa mania stapanului absolut si asupra sa, cu siguranta, tot ce cladise se naruia intr-o clipita. Cineva zicea ca un grup in frunte cu Mihail Florescu a mers la doamna sa-i prezinte o lucrare, prin 1979, ceva imens de cibernetica, automatica si informatica in chimie, iar doamna a intrebat cala ea la petresti, cum vine asta cibernetica Florescule, in chimie si toti s-au speriat si au conchis ca acesteia ii displacea si cibernetica si informatica, drept care multi ani au lipsit din titlurile cartilor publicate in tara, cei doi termeni buclucasi, desi sunt sigur ca intrebarea avea cu totul alte conotatii, izvorate dintr-o curiozitate femeiasca naturala si profunda si nicidecum din ura, infexibilitate si retinere fata de domenii altele decat polimerizarea stereospecifica a izoprenului. Si in context nu prea prielnic de la sine, grupul de initiativa care a lucrat efectiv pentru creearea noii sectii care trebuia sa pregateasca specialisti in analiza, proiectarea, realizarea si implementarea de sisteme informatice si de sisteme informationale, nu a avut o sarcina usoara, mai ales daca ne gandim ca Gogu Radulescu si Mircea Biji, desi erau profesori universitari provenind din zona statisticii si care au ajuns pe pozitii importante in ceea ce priveste marile decizii, nu s-au manifestat direct in sprijinul noilor idei, insa nu au facut opozitie, pentru ca orice semn negativ venit de la ei, ar fi distrus intregul edificiu, ei avand un nivel de credibilitate extraordinar in structurile de decizie ale partidului, mai ales din faptul ca ei activasera in ilegalitate, ca intelectuali cu pregatire temeinica si cu idealuri care coincideau cu cele ale doctrinei marxist-leniniste, in plina implementare in anii ’50. Daca analizam cu atentie vom vedea ca profesorul doctor docent Constantin Ionescu, barbat frumos si manierat, cu ascensiune speciala in structurile de decizie bazata pe rezultate cantitative, a avut o contributie deosebita la crearea sistemului informational statistic bazat pe prelucrarea mecanografica a datelor. Legenda zice ca in timpul directiratului sau la DCS nici musca nu zbura aiurea pe holuri, fiind instaurata o disciplina extrem de riguroasa. Nu avea cum sa fie altfel intrucat:
- Cartelele trebuiau sa urmeze fluxuri foarte bine definite;
- Stocarea si transportul cartelelor necesita procedure fara rateuri;
- Utilizarea tabulatoarelor necesita o disciplina de fier;
- Agregarea datelor se realiza pe doua niveluri;
- Datele erau correlate si erorile din cartele nu se corectau automat;
- Realitatea trebuia sa fie reflectata fidel pentru a se lua decizii corecte;
- Statistica pentru propaganda era altceva dar trebuia sa se creada ca nu este;
- Sistemul de prelucrare bazat pe mecanografie este cu zero erori daca disciplina este totala.
Profesorul doctor docent Constantin Ionescu s-a dovedit nu numai un sprijinitor al Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, ci si membru de baza al grupului de initiativa intrucat a pus la dispozitie noii sectii tot ceea ce DCS avea la acel moment, fara reserve si mai ales fara a tine seama de uzura morala sau de uzura fizica, asa cum se face acum cand invatamantul, ruda saraca, primeste prin transfer de la mesele bogatilor si calculatoare si echipamente expirate, de aruncat, intrucat calul de dar nu se cauta la dinti. Il consider pe profesorul doctor docent Constantin Ionescu, mare character si personalitate care a coagulat in jurul sau o echipa de tineri foarte valorosi pentru a elabora o serie de lucrari fundamentale de sisteme informationale. Mai mult, nenumarati tineri au elaborate teze de doctorat de calitate exceptional sub coordonarea sa si au devenit oameni de baza care si azi isi desfasoara o prodigioasa activitate in DICE. Tot profesorul doctor docent Constantin Ionescu, caruia isi spun asa din respectul cu totul special pe care I l-am purtat pe intreaga durata a vietii sale, a fost acela care le-a permis tinerilor pe atunci Vasile Bita, Valeriu Pescaru si Grigore Grama sa se implice active in procesul didactic ca specialist in mecanizarea si atutomatizarea proceselor de calcul. Nu am cum sa-mi imaginez pe acesti tineri cum ar fi lucrat la cartea coordonata de Manea Manescu si publicata in 1969 la Editura Tehnica, daca seful lor cel mare ar fi stiut si nu ar fi incurajat acest demers. Ori se stie ca intre Manea Manescu si Constantin Ionescu au fost raporturi de colaborare excelente si multi ani, cel care facea legatura intre Catedra de Cibernetica Economica si Manea Manescu, era incontestabil, profesorul doctor docent Constantin Ionescu. Asa ca locul si rolul lui Constantin Ionescu trebuie puse exact acolo unde realitatea istorica le determina, tinand seama de importanta si de eficienta demersurilor sale, recunoscute si in epoca dar si acum, dupa atatea ani.
Desi apare pe coperta uneia dintre cartile coordonate de Manea Manescu, intitulata Mecanizarea si automatizarea lucrarilor de calcul statistic, aparuta in Editura Didactica si Pedagogica in 1966, conferentiarul Mircea Bulgaru este o mare enigma opentru mine si tocmai de aceea caut argumentele din care sa rezulte daca este sau nu unul dintre mambri ai grupului de initiativa. Desi a facut studiile in Uniunea Sovietica, a lucrat in cadrul DCS, la venirea in Catedra de Cibernetica Economica si chiar pe pozitia de prorector, nu l-am perceput ca mare iubitor de informatica, tratandu-i pe toti colegii din subcolectivul de informatica cu apelativul injinierule, iar in nenumarate cazuri in calitatea sa de loctiitor de sef de catedra sau chiar de sef de catedra, nu s-a obosit sa ne invete numele, folosind ecpresii care ne deranjau profund, mai ales ca la niciunul dintre noi nu canta cocosul pe gardul care delimita bordeiul sau de alte latifundii. De cand il stiam, nu am vazut niciodata degetutele sale de la manutele proprietate personala sa tasteze un ce numar la o masina de calcul, oricare ar fi fost aceea, iar persistenta pe chestii de statistica agrara aratau cu claritate distanta sa fata de tot ce se chema Mecanizarea si automatizarea lucrarilor de calcul. Il includ in grupul celor care au avut initiativa infiintarii Sectiei de Mecanizare si Automatizare a calcului Economic, pentru ca fiind in preajma lui Manea Manescu, daca acesta ar fi observat o oarece rezistenta sau o oarece atitudine de fronda, sunt sigur ca l-ar fi indepartat fara crutare. Manea Manescu avea nevoie de persoane care sa accepte ideile sale si mai ales sa aiba capacitatea de a transmite in mase aceste idei, iar Mircea Bulgariu, chiar daca venea cu unele pasaje in versuri, in linii mari transmitea fara a distorsiona mesaje si executa fara sa cracteasca ce-i zicea marele lui sef. Ca sa arat ca asa stau lucrurile, aduc in discutie situatia in care un ins important din DCS trebuia sa sustina un referat la doctoratul coordonat de insusi Manea Manescu. Sedinta de catedra convocata in acest scop a demarat prost caci autorul referatului, el insusi considerandu-se atat de important incat sustinerea referatului sau sa se faca in lipsa, ca un fapt mai mult decat normal, a iritat-o pe Afrodita care a aratat ca ma facultatea de Matematica la sustinerea referatului trebuie sa fie prezent si doctorandul si conductorul acestuia. Atunci am vazut cum profesorul Mircea Bulgaru s-a schimbat la fata. Un alt profesor a iesit din sala. Era omul care asigura legatura cu Manea Manescu in situatii de urgenta. Nu stiu ce s-a discutat, insa stiu ca in cateva minute a aparut doctorandul, umil, plouat, tremurand, jenat si a inceput sa prezinte ceea ce avea in referat. A suportat nefericitul o ploaie de intrebari dar in final, colectivul catedrei i-a acceptat referatul, Manea Manescu scuzandu-se ca nu avea cum sa participe, fiind implicat in solutionarea de probleme guvernamentale, caci el atunci era cineva, adica prim-ministru. Deci este clar ca Mircea Bulgaru, cat a fost sef de catedra dar si director al Centrului de Calcul a cautat sa faca pe plac celui care il instalase acolo, insa limitele sale si firea sa un pic conflictuala au impus ca marele sef sa-l dea jos, gasindu-i inlocuitori mult mai valorosi. Totusi il includ in grupul de initiativa, pentru ca cel ce tac, inseamna ca accepta, iar Manea Manescu avea nevoie si de astfel de personaje in anturajul sau.
In grupul de initiative il include pe profesorul Ludovic Tovisi, cel care ani in sir avea sa fie loctiitorul sefului de catedra, adica loctiitorul lui Manea Manescu. Ludovic Tovisi, absolvent de studii in Uniunea Sovietica, s-a alaturat grupului care milita pentru crearea unei structure care sa se preocupe de prelucrarea cu mijloace mecanizate a datelor, desi in Uniunea Soviectica se produceau calculatoare electronice cat o casa de mari, desi in tara noastra la IFA se producea un calculator electronic facand din tara noastra al treilea producator mondial de calculatoare electronice. Era si o chestiune de costuri si o chestiune de randamente, pentru ca a face un sistem de prelucrare electronica in acele timpuri insemna:
- Multe calculatoare electronice, deci productie in serie mare;
- Calculatoare fiabile si de mare capacitate;
- Modalitate de stocare a datelor initiale dar si a celor prelucrate;
- Conditii tehnice care sa asigure buna fuctionare folosind statii de climatizare;
- Existent unui sistem coerent de asigurare a service;
- Specialist care sa programeze in cod masina sau in limbaj de asamblare;
- Schimbarea filosofiei sistemelor informationale intervenind procedurile de calcul;
- Acceptarea lucrului in timp real si separarea muncii depuse de operatori;
- Accentuarea diviziunii muncii in cadrul definirii fluxurilor de prelucrare.
Profesorul Ludovic Tovisi, economist, lucrase impreuna cu profesorul Nicolae Rancu, mathematician, la elaborarea cartii fundamentale, avand peste 800 pagini, intitulata STATISTICA MATEMATICA CU APLICATII IN PRODUCTIE, aparuta la Editura Academiei RPR in anul 1963, in care se vedea de departe ca utilizasera tehnica de calcul din acea vreme, pentru a face toate calculele complicate, cu multe zecimale, intrucat statistica matematica impune folosirea de date tabelare, unde patru sau cinci zecimale reprezinta un lucru obisnuit. Desprinderea unui grup de tineri de vechea catedra de statistica si includerea lor intr-o noua structura a permis atat o buna delimitare a preocuparilor, cat si o mai exacta definire a obiectivelor urmarite, dintre care pe primul plan era introducerea pe scara larga a disciplinelor care aveau ca programa prezentarea de tehnica de calcul, fie ca era vorba de masini mecanice de calcul, masini electromecanice de calcul, masini electronice de calcul, fie ca era vorba de sisteme complexe de masini mecanografice, in care se lucre masiv si exclusiv cu cartele perforate. Cursurile profesorului Ludovic Tovisi de la disciplina CALCUL ECONOMIC erau astfel gandite incat:
- Se desprinda ideia lucrului cu volume foarte mari de date;
- Seriile de date rezultau din culegerea de la toate elementele din colectivitati;
- Datele trebuiau organizate pe linii sip e coloane avand si elemente de identificare;
- Formulele si modelele folosite aveau variabile in care apareau indici;
- Introduceau elemente de algoritmizare cu pasi distincti;
- Indicarea de fiecare data a faptului ca volumele mari de date presupun calculatoare.
Ca sa arat ca profesorul Ludovic Tovisi era dedicate introducerii de noi tehnologii de prelucrare, la prezentarea metodelor de analiza a sezonalitatii arata ca seriile de date trebuie sa fie de lunigimi mari si dadea exemplu cu consumul de inghetata, unde daca se inregistrau date zilnice pe trei ani, se obtineau serii ce depaseau cu lejeritate o mie de termini. Daca se inregistra consumul de inghetata in cele 41 de mari orase ale tarii, deja exista o imagine clara in virtutea careia numai folosind mijloace de calcul automat se implementa orice algoritm de analiza a sezonalitatii. Acesta a fost motivul in care in lucrarea mea de diploma de la terminarea facultatii am construit o rutina interpretative dedicate analizei de sezonalitate in care operam cu serii de date pe care le concatenam sau le deconcatenam, folosind niste operatori definite de mine, jenant de empiric daca stau sa ma gandesc de solutia pe care as fid at-o zilele trecute, in comparative cu ceea ce am gandit eu prin 1969 sau 1970. L-am adimrat pe profesorul Tovisi pentru ca a acceptat elementele de noutate in mod neconditionat si a sprijinit si ca prorector noua sectie de mecanizare. De pe acea pozitie a facut un gest cu totul special si anume a adus o echipa puternica de matematicieni, proaspeti absolventi ai promotiei 1969, cu care a crescut forta stiintifica a Catedrei de Cibernetica Economica. Initiativei sale exceptionale, sprijinita cu putere de Manea Manescu si de rectorul Marin A. Lupu, concretizata prin venirea in catedra a lui Vasile Nica, Afrodita Iorgulescu, Dumitru Marin si Gheorghe Oprescu, i s-au adaugat si alaturarea de ingineri valorosi precum Livia Nisipeanu, Teodor Misdolea, Dan Ionescu si Florin Pilat, pentru prima data vorbindu-se in clar despre interdisciplinaritate in sensul pur al cuvantului. Era pentru prima data cand in citadel economistilor penetrau sa lucreze cot la cot cu economistii, ingineri si matematicieni, toti dedicati noilor tehnici si metode de calcul. Matematicienii veniti in catedra si-au dovedit valoarea lor speciala, insa posibilitatile de manifestare le-au fost ingradite de atitudini cel putin caudate venite dintr-o directive de unde nimeni nu se astepta, un loc autoconsiderat creuzet al ciberneticii economice si adevarata fata a lucrurilor s-a vazut atunci cand din creuzetul acela cel putin patru persoane nu si-au gasit locul in noua Catedra de Cibernetica Economica, lee ace i-a determinat sa ia drumul bejaniei, spre o alta catedra unde chiar daca au avut mari realizari, cibernetica nu au profesat, chiar daca modelare numitu-s-a ceea ce au dezvoltat.
Grupul de initiativa ii include bineinteles si pe cei trei corifei ai mecanizarii si automatizarii calculului economic, sfetnicii credinciosi, performanti, temeinici, originali, profunzi, practici, perfectionisti, respectuosi, verticali, principiali si corecti, cu numele de Vasile Bita, Valeriu Pescaru si Grigore Grama. Intamplarea fericita, zic eu, a fost ca toti cei trei sa-mi fie profesori la discipline de specialitate si dup ace am ramas in invatamant, sa fiu coleg cu fostii mei profesori, colegialitate care a avut si unele sincope care m-au parcat pentru totdeauna si imi trebuie o energie incomensurabila sa ma abtin sis a scriu frumos despre lucruri frumoase, pe care cu usurinta le-as innegri si deforma daca cei cincizeci de ani de informatica economica nu ar insemna pentru mine o lupta intre bine sir au, invingator fiind binele. Asa ca de aceea voi scrie frumos si despre Vasile Bita si despre Valeriu Pescaru si despre Grigore Grama, pentru ca tori au pus umarul la faurirea si dezvoltarea Sectiei de Macanizare si Automatizare a Calculului Economic. Am mari retineri ca ei erau bine platiti de ASE pentru munca lor si am si mai mari retineri ca la DCS erau scutiti de sarcinile de serviciu pentru ca veneau sa tina cursuri si seminarii in ASE. Stiu ca veneau cu lectiile invatate, ca aveau material scrise dupa care isi prezentau cursurile, fara sa stea cu capul in foi, ca prezentau foarte multe aspect din practical or si aceste chestiuni ii captivau pe student, caci vedeau si lucruri care erau din afara salii de curs sau a laboratorului unde faceau lucrarile practice. Cei trei nu erau profesor asa cum erau cei de la economie politica sau de la matematica sau de la organizarea intreprinderii, ci se vedea ca veneau din productie, nefiind atat de didacti si de conventionali in exprimare. Chiar hainele lor aratau ca veneau din productie, intrucat aveau gesture nestudiate, mod de a scrie pe tabla din care se vedea ca suprafata tablei nu este un dat pentru a sistematiza idei, ci o suprafata pe care sunt expuse chestiuni exacte, desprinse dintr-o realitate imediata, pe care ei o stiau si cautau sa o puna intr-o forma pe intelesul nostru. In forme mai putin clare, Vasile Bita era si seful subcolectivului de informatica, el conducand sedintele subcolectivului, programate sa aiba loc seara, fie la biblioteca de la etajul al saptelea al centrului de Calcul, fie in sala de Consiliu de la etajul al patrulea, care are azi indicativul 2416. Sedintele conduse de Vasile Bita erau sumbre si noi cei din catedra, asistenti si lectori eram urecheati numai pentru vina de a nu lucre efectiv in afara ASE, asa cum era in cazul cadrelor didactice asociate ce proveneau din DCS, ICI sau Centrul de Calcul. Erau transmise mesaje, nu stiu daca reale sau imaginare din partea lui Manea Manescu, pentru ca ma indoiesc ca oricine avea acces la acesta, eu stiind ca profesorul Constantin Ionescu era cel care facea legatura intre catedra si MM. cei trei pe care eu ii recunosc ca piese de baza ale grupului de initiatori si-au prelungit peste ani influenta in subcolectivul de informatica al catedrei de Cibernetica si alaturarea lui Constantin Bilciu ceva mai tarziu, a venit sa duca intr-o directive, cred alta decat cea dorita de Manea Manescu a intregului edificiu. Creearea unui alt centru de putere prin ascensiunea fulminanta a profesorului Ilie Vaduva, a determinat o repozitionare nefericita, zic eu, a zonei de informatica si din cauza unui decan care n-a inteles niciodata cu ce se mananca informatica, dar si a unui sef de catedra, care a reusit performanta de a-i irita pe cei din Centrul de Calcul incat i-au fost gravate pe usa cabinetului vorbe spurcate. Pierderile au fost vizibile si din aproape in aproape lucrurile s-au deteriorate si numai Revolutia din Decembrie 1989 a avut capacitatea de a salva informatica economica si de a o intoarce din marasmul in care se afundase. Grupul de initiatori este cunoscut cu exactitate si trebuie spus ca fortele care au actionat concertat si constient au permis definirea clara a structurii noi de invatamant superior economic destinata prelucrarii mecanizate si automatizate a datelor. Existent unui conducator unic, recunoscut, apreciat, inteles, urmarit, urmat si bine informat a cdreeat fundamental solid pentru tot ce urma sa se intample, pentru ca nimic nu vine de la sine si oprelistele trebuiau ocolite cu intelepciune, inocenta, gratie si delicatete. Tuturor care si-au pus energiile in slujba Sectiei de Mecanizare si Automatizare a calcului Economic, respect, omagiu si recunostinta vesnica.
revenire

2.4 Primii pasi

Sectia de Mecanizare si Automatizare a Calcului Economic trebuie vazuta prin:
- Planurile de invatamant care au inclus discipline economice, discipline tehnice si multa, multa matematica;
- Studentii care au fost selectati dintre eci mai buni absolventi de liceu printr-o admitere cu doua probe de matematica si una de fizica, ei fiind atrasi de cuvantul magic CIBERNETICA;
- Profesorii care au venit sa predea studentilor, cu foarte mare grija selectati dintre eci mai buni profesori din catedrele de specialitate din ASE din Politehnica si de la Facultatea de Matematica din Universitatea Bucuresti;
- Managementul de inalt nivel asigurat de Edmond Nicolau si de Nicolae Racoveanu la inceputuri, continuat de profesorul Geo Vasilescu;
- Numeroasa echipa de specialisti veniti de la central de Calcul al Directiei Centrale de Statistica, din Laboratoarele Catedrei de Cibernetica Economica si din ICI;
- Caracterul deschis si dynamic la continutului, astfel incat cu o mare rapiditate, deci fara inertie s-a trecut de la o generatie la alta de tehnica de calcul, ca un lucru natural, fara sincope si mai ales cu mare daruire, intrucat toti cei antrenati in activitatile de curs, de laborator si de semninariierau tineri sub patruzeci de ani.
Au fost intreprinse actiuni concrete, rapid si la termene pentru ca fiecare an de studio sa fie bine pregatit sis a nu apara elemente de improvizatie care ar fi compromis tot procesul.
Desprinderea de facultatea de Economie Politica a fost brusca, fara socuri, intrucat noua structura exista si elementele de ortogonalitate erau evidente, nemaifiind cale de gestionare la comun. Asa a aparut noua structura, facultatea avad ca prin decan pentru o perioada scurta pe profesorul Ednomd Nicolau, personalitate recunoscuta in lumea ciberneticii prin lucrarile de pionierat in domeniu elaborate ca unic autor sau impreuna cu specialist din alte domenii. Fiind un mare nume, profesorul Edmond Nicolau, a avut acces la specialisti adevarati pe care i-a solicitat sa colaboreze in a tine prelegeri studentilor din Facultatea de Cibernetica, dar sa si propuna o structura curricular moderna in care disciplinele politizate sa aiba un rol foarte scazut, lucru care s-a produs cu succes si nu au fost cursuri in care profesorii sa vina sa teoretizeze cuvantari si documente de partid studiate in autobus, pe cand citeau ziarul Scanteia proaspat scos din tipografie, cald si frumos mirositor a cerneala abia uscata. Profesorul Edmond Nicolau avea o distinctive a lui, o pozitie vertical si un zambet larg specific numai oamenilor foarte inteligenti, care imprastie in jurul lor lumina, incredere si echilibru. Sunt sigur ca in perioada in care a fost decan, profesorul Edmond Nicolau:
- A avut un bun dialog cu Manea Manescu;
- A spijinit si potentat ideile privind latura calitativa a noii facultati;
- A impus o noua abordare, mai riguroasa spre integrarea cu productia;
- A iterat planurile de invatamint pana cand s-a ajuns la structura cea mai buna;
- A militat ca latura tehnica sa fie importanta si bine reprezentata;
- A creeat o atmosfera de lucru temeinic si de calitate in randul studentilor;
- A impus elemente care au dat diferenta intre studentii de ca Cibernetica si restul;
- A dat acel impuls de seriozitate si temeinicie specific studiului continuu.
Multi ani dupa incheierea stagiului la decanatul facultatii de Cibernetica, s-a vorbit de saltul spectaculos facut de noua facultate in timpul mandatului acestuia si faptul ca multi ani dupa aceea profesorul Edmond Nicolau a tinut ore de Cibernetica Economica, ecuatiile telegrafistilor si principiul lui Pontryagin, fiind elemente care au ramas in folclor din acele vremuri, arata ca Edmond Nicolau a reprezentat elemental de baza al fundamantarii noii facultati. Pasii facuti de Edmond Nicolau au rezistat multi ani si au dus facultatea la un standard atat de ridicat incat nenumarati detractor se simteau obligati sa se recunoasca invinsi de faptele concrete de care luau cunostinta cand se vorbea despre absolventi si de marile temeri si reserve pe care ei insisi le aveau cand trebuiau sa vina sa tina prelegeri sau sa conduca seminarii studentilor de la Facultatea de Cibernetica.
Primul pas intreprins a fost acela de a selecta studentii. S-a procedat la diferentierea structurii examenului de admitere fata de toate celelalte facultati din ASE. Pentru studentii de la Mecanizare si mai tarziu pentru studentii de la Facultatea de Cibernetica, admiterea a constat dintr-o proba de algebra, o alta proba de analiza matematica si o proba de fizica. Erau cunoscute preocuparile celor din catedra de matematica de a gasi probleme interesante si mai ales de a structura subiectele astfel incat sa se faca diferenta intre candidatii pregatiti dupa regulile ASE-ului si cei care stiau cu mult mai multa matematica. Tot timpul a existat in structura subiectelor cate o problema care avea un punctaj important si cei care o solutionau dintr-o data erau avantajati. Numai ca respective problema presupunea un ceva special, nu foarte ridicat peste medie, ci acel ceva care da diferenta intre un candidat oarecare si unul aplecat spre o pregatire temeinica si diversificata. In ceea ce priveste examenul de fizica daca ar fi sa scriu mai in detaliu, ar rezuta cel putin o lucrare de o mie de pagini. Fizicienii au ceva specific lor, adica texte lungi, formule si notatii cu litere din alfabetul grec si mai ales chestiuni extrem de alambicate. Ei au crezut intotdeauna ca sunt central universului si si-au dat o importanta supradimensionata, ceea ce a determinat restrangerea activitatilor lor. Cand au gresit consecutive la enunturile unor subiecte, cand au iesit din programa de consurs cu enunturile, deja au produs acele elemente ce genereaza contestatii si este foarte greu de crezut ca cineva isi mai pune pielea la saramura sa mai incerce inca o data si inca o data sa repete probe de fizica, iar cel mai lejer lucru este scoaterea fizicii ca proba de concurs, lucru care s-a produs si dupa 1978 dar si dupa anul 2000, prin decizii interne luate cu majoritate de voturi. Mediile de la Facultatea de Cibernetica, prin comparative cu mediile de la celelalte facultati din ASE erau intotdeauna mai mici, numai ca rezultau ca medie aritmetica din trei note, ca si la REI, in timp ce in restul ASE media aritmetica era din doua note. Nu descuraja pe nimeni astfel de clasamente pentru ca toata lumea recunostea valoarea speciala a studentilor ciberneticienti. Sa nu se uite ca acestia participau cu mare succes la concursul de matematica Traian Lalescu si veneau intotdeauna incununati de laurii victoriei. Cand dupa revolutie a existat posibilitatea ca un tanar sa opteze sa dea simultan mai multe examene de admitere, cei care au venit la informatica mai dadeau examene la calculatoare in UPB sau la Facultatea de Informatica din Universitatea Bucuresti. Nu am cum sa spun ca astfel de combinatii erau si la alte facultati din ASE, mai ales prin faptul ca programele de admitere erau compatibile intre Facultatea de Cibernetica si celelalte facultati de la alte universitati cu alte profiluri. Sa nu se uite ca multi ani, durata ciclului universitar a fost de cinci ani, exact asa cum era si la invatamantul politehnic dar si la cel de la Universitate. Pe durata celor cinci ani programele de instruire includeau:
- Multe discipline cu durata de doua semestre;
- Un numai important de cursuri si de seminarii;
- Un semestru dedicat elaborarii lucrarii de stat sau de licenta cum se zice azi;
- Durata alocata sesiunii de examene cam de o luna;
- Esitenta unei perioade de presesiune care insemna studio temeinic;
- Un nivel de rigoare ridicat in derularea activitatilor didactice;
- Obligativitatea prezentei la cursuri si seminarii, studentii fiind bursieri a statului;
- Inexistenta creditelor transferabile, promovabilitatea fiind stricta pentru frecventarea cursurilor din anii urmatori;
- Raporturi intre studenti si profesori foarte clare, fiecare dintre ei avand obligatii in primul rand si dupa aceea drepturi, toate conducand la derularea de procese de instruire complexe, complete si masurabile, elementele de contestare nefiind esentiale datorita rigurozitatii formularii subiectelor si a nivelului ridicat de autoevaluare al studentilor.
Daca se analizezza la rece cum au pornit lucrurile se va vedea ca:
- Au fost selectati cei mai buni profesori pentru a tine prelegeri si pentru seminarii;
- Disciplina era atoatecuprinzatoare si la student si la profesori;
- Criteriile de ierarhizare erau strict bazate pe cunostintele accumulate;
- Din 7 zile ale saptyamanii se invata in 6 zile;
- In fiecare zi erau cel putin 6 ore, din care cel mult un curs;
- Sistemul de acordare a burselor era transparent si ori erai ori nu erai bursier;
- Profesorii veneau cu cursul in cap si nu cu capul in curs;
- Sala de lectura de la etajul intai din cladirea veche era tot timpul ticsita;
- Asociatia studentilor functiona si in sedinte se discutau in principal probleme profesionale;
- In amfiteatrul I sambata erau spectacole si veneau mari interpreti printer care Iolanda Marculescu, Petre Stefanescu-Goanga, Dan Iordachescu, Magda Ianculescu-Muscel dar si frumoasa Elena Cernei;
- Laboratoarele dispuneau de echipamente in functiune in cea maim area lor majoritate, insa cele care se defectau erau reparate destul de repede si nu trebuie sa se uite ca o masina de calcul electromecanica avea nenumarate taste, roti dintate, parghii si toate erau actionate de un motor prin apasarea unei taste de start pentru operatii si se vedea cum trepidand se misca un car mobil si se schimbau cifrele vizibile ale unui totalizator;
- Fiecare dintre student dorea sa lucreze la un echipament pentru ca la examenele disciplinelor de specialitate existau pe bilet trei subiecte din care doua erau cu siguranta in a lucre efectiv pe o masina fie pentru a calcula, fie pentru a perfora cartele sau a le sorta.
Numai student dispusi sa invete dar si dotati cu un nivel de inteligenta corespunzator dispuneau de resurse care sa le permita sa treaca rapid de la disciplinele cu character economic, precum contabil;itatea sau organizarea productiei, la discipline de matematica in care analiza numerica reprezenta un mare cui, dupa care cu aceeasi rapiditate trebuia sa se se adapteze la disciplinele tehnice precum mecanica cu frecare si parghii dar si la cursurile de electronic unde algebra booleeana sau schemele cu bistabile dadeau mare bataie de cap. Privind in urma, nu cu nostalgie, ci analytic, imi dau seama ca asa cum a fost gandita Sectia de Mecanizare si Automatizare a Calculului Econoimic a reprezentat acel trandafir unic intr-un mare buchet, care a iesit in evident din prima privire, bucurand nu ochiul, ci industria, atat de dornica de a face saltul in generalizarea prelucrarii automate a datelor, cu specialist foarte bine pregatiti.
Al doilea pas a fost acela de a defini planuri de invatamant adecvate creeerii unor specialisti care sa faca fata provocarilor din economie care cerea dezvoltarea de sisteme informatice. Daca am vazut imediat dupa 1990 cum s-au facut planurile de invatamant pentru Sectia de Informatica Economica a facultatii CSIE. Am observant in timp ca planurile de invatamant sunt facute pentru profesori si nu pentru student. Nenumarati profesori vin cu niste argument foarte bine construite prin care arata cat de importanta este disciplinal or si de fapt totul se traduce la a salva pozitia fiecaruia in stat. Imi aduc aminte cum un ins care a fost decan peren intr-o facultate si-a ridicat la rang de disciplina fundamental o chestier care era interesanta dar nu trebuia sa fie predate un an intreg, cu examen la finele anului, cand totul se reducea la analiza de serii de date si la interpretarea de date regrupate sub forma unei piramide. Numai ca politica de stat era de asa natura incat ii dadea apa la moara respectivului. Imi amintesc cum la un moment dat, cand s-a vazut ca rata cresterii populatiei nu are nivelul dorit, s-a produs o intalnire destul de bizara si noi cei de acolo a trebuit sa vorbim despre ce si cum in a contribui la ameliorarea indicatorului. L-am vazut pe un biet prorector, tatic de baiat cum si-a pus cenusa in cap ca are un singur copil. L-am vazut pe un brav profesor care si-a afcut autocritica pentru faptul ca nu are copii, asa cum si-o facea in sedintele de partid, pentru a motiva actiuni foarte indraznete care trageau jarul pe spuza sa. Cand mi-a venit randul mie, am zis ca am doi copii din cauza bucatariei prea mici unde nu incapea o masa la care sa stea mai mult de patru persoane. Daca bucataria ar fi fost mult mai mare cu siguranta as fi facut trei sau patru copii. Am solicitat sa mi se dea o locuinta cu bucatarie mare si sporul demographic in cazul meu va fi foarte vizibil. Asa ca revenind la structurarea planurilor de invatamant, secretarul de partid pe ASe, rectorul ASE, prorectorii, decanii isi trageau partea leului si faceau din disciplinele lor pietre unghiulare pentru stiinta economica. Insusi foatul rector Marin A. Lupu, care preda Istoria Economiei Nationale avea o catedra aparte, avea nenumarati profesori in echipa, Radu Vasile care avea sa ajunga premier pe mandatul presedintelui Emil Constantinescu era numai asistent universitar in acele vremuri. Acel rector facuse din disciplina lui unde se numarau morile de apa si se vorbea despre bancile cu capital german, o gogoasa foarte umflata, cu o carte format A4 de cateva kilograme, dactilografiata si litografiata in ASE. Cei care predau, o tineau si o urmareau ca litera de evanghelie si la multi dintre ei se potrivea zicerea ca veneau cu capul in curs, intrucat citeau din foile probabil rupte din exemplarul propriu. Si in subcolectivul de informatica economica am vazut cam aceeasi tendinta. Un personaj pe val, secretar de partid pe facultate si-a tras la impartirea darurilor ceva ore in care venea cu elemente descriptiviste, desi ceea ce preda el avea foarte multe elemente de constructive, de programare, numai ca acele lucruri trebuiau citite, intelese si verificate si apoi introduce cu truda in curricula, lucru care nu s-a produs. Mare surpriza am avut cand am vazut ca cineva din Catedra de Informatica Economica ajungand undeva nu in varf, dar undeva de unde avea butoane sa faca niste miscari, si-a imprastiat disciplina asa cum mercurul dintr-un termometru spart o ia in toate directiile. Balonul umflat aiurea, s-a desumflat a doua zi dup ace a parasit pozitie, iar acum disciplina este vai steaua ei. Numai ca parintii adevarati ai Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calcului Economic, au gandt planurile de invatamant pentru ceea ce avea nevoie economia, au pornit deci de la cum trebuie sa arate rezultatul procesului de instruire. Asa ca ei au fost dominate de ideia de a scoate dupa cinci ani un absolvent care sa stie:
- Sa programeze foarte bine un calculator electronic sis a lucreze intr-o echipa;
- Sa utilizeze correct concept specific unor discipline economice;
- Sa utilizeze correct tehnici si metode de analiza cantitativa;
- Sa efectueze analiza de sistem;
- Sa cunoasca tehnici si metode de proiectare de sisteme informatice;
- Sa duca pana la capat etapele unui ciclu de dezvoltare pentru un sistem informatic;
- Sa aiba capacitatea de a intelege realitatea economica sis a porneasca de la ea;
- Sa fie creativi si cu initiative;
- Sa stie sa porneasca un calculator, sa tasteze programe si sa le depaneze;
- Sa fie oameni de actiune, competent si sa-si asume responsabilitati.
Pentru a obine un astfel de absolvent, trebuia sa se realizeze un echilibru intre cunostintele teoretice si cele practice, pentru ca trebuia ca absolventul Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calcului Economic, odata intrat in campia muncii sa se integreze rapid. De aceea fauritorii sectiei au gandit practicile in productie, elaborarile de proiecte dar si elaborarea lucrarii finale ca parti rupte din realitatea de zi cu zi a intreprinderilor unde prelucrarea automata a datelor trebuia sa se produca in mod necesar la cote foarte inalte. Faptul ca erau implicate specialist din productie care veneau cu experienta lor vasta, faptul ca studentii mergeau in intreprinderi si in centre de calcul, arata necesitatea transpunerii in viata a triadei invatamant-cercetare-productie, care si azi este de mare actualitate, numai ca nu prea mai exista productia. Planurile de invatamant au cuprins pentru prima data matricea de precedente si se vedea ca toate disciplinele au o pozitie logica. Studentul invata mai intai statistica, mecanica, matematica din greu, echipamente mecanice si electrice de calcul, dar si economie politica. Ceva mai tarziu, studentul avansa spre electronic, masini de calcul mecanografice, management aplicat, metode numerice, sisteme de calcul si programarea calculatoarelor. Catre anii terminali se studiau aspectele legate de analiza, proiectarea si realizarea sistemelor informationale si a sistemelor informatice, tehnici de programare, optimizare, cibernetica economica dar si contabilitate. Fondul de timp era foarte generous, intrucat facultatea avea cinci ani durata, se invata sase zile din saptamana si in fiecare zi erau cel putin sase ore de cursuri sau seminarii. Se zice ca tonul face muzica si trebuie aratat ca fiecare curricula d disciplina era construita fara a porni d la nevoia de a acoperi orele unor profesori, intrucat subcolectivul de informatica era format preponderant din asistenti universitari si singurul lector avea felia lui, lasata de marele decan Nicolae Racoveanu. In acest context cu totul de exceptie, structurarea disciplinelor pornea strict de la obiectivul urmarit privind ce trebuia sa stie absolventul si nimic altceva. Imi aduc aminte ca ceea ce am invatat la disciplinele din primul an , in proportie covarsitoare am folosit in anii urmatori si tot asa. Dupa atatea ani am puterea sa spun ca profesorii mei m-au invatat lucruri care mi-au folosit toata viata si nu am a le reprosa nimic, inclusive, nu am a reprosa ca nu si-au tinut cursurile si seminariile, caci pe vremea aceea nu exista conceptual de recuperare de seminarii si cursuri la mica intelegere cu studentii. Nu stiu sa fi fost profesori care la curs sau la seminarii sa ne vorbeasca despre ce mancare au facut acasa, despre cum isi leagana copilul sau despre cat de putin au dormit ca au fost in club. Nu am vazut exagerari pentru ca cei pusi sa structureze planurile de invatamant ale Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calcului Economic nu aveau curajul sa mearga sa-i prezinte lui Manea Manescu improvizatii sau lucruri disproportionate. Exista atunci un elan cu totul special si tinerii implicate in dezvoltarea aceste noi sectii aveau acel inefabil care genera constructii orientate strict spre realizarea obiectivului major: specialist informatician de inalta clasa. Nici cand a crescut numeric subcolectivul de informatica economica, ponderea celor care veneau din productie sau din Centrul de Calcul sa tina cursuri era foarte mare si la continutul disciplinelor acestia erau consultati, ei neavand interes sa faca lucruri care sa-I fixeze pe posture didactice, intrucat aveau o parere nu prea buna fata de ceea ce inseamna a fi asistent universitar sau lector universitar. Ei vedeau pe asistent ca pe un slugarnic dedicate sa care geanta, umbrela si galosii profesorului, care plin de umilinta raspunde ca un mic robotel comenzilor profesorului. Am vazut si eu astel de asistent universitar undeva in Bucuresti, insa stiam ca respectivul isi merita soarta, datorit carentelor sale de character dar si lipsei sale de performanta. Imi amintesc cum un cetatean din Centrul de Calcul a avut tampita inspiratie sa ma puna sa-i car o cutie de cartele sa o duc la dispecerat la parter de la sala 2318, unde el isi tara existent ephemera. L-am refuzat si mi-a purtat sambetele, bineinteles eu nepierzand niciun prilej de a-i reprosa gestul sau de mojic, lucru care l-a costat pe termen lung infinit mai mult decat s-ar fi asteptat. Cei care veneau din productie trebuiau sa stie acolo la locurile lor de munca si teorie caci noile tehnici si metode erau descries in carti teorretice, dar si multa practica intrucat problemele de la locurile lor de munca trebuiau solutionate folosind acele tehnici si metode noi. Unii dintre ei fusesera la studii in Uniunea Soviectica, dar dup ace fusese cumparat calculatorul Felix C 256, un fost IRIS frantuzesc abandonat, multi tineri au fost la munca in Franta si s-au instruit sa lucreze in COBOL, ASIRIS, FORTRAN dar si in utilizarea bazelor de date. Ei au fost cei care au scris cartile ce au dominat informatica romaneasca si aici ma gandesc la Margareta Draghici si la Stelian Niculescu, desi in epoca erau programatori foarte valorosi si circulau mult mai restrains carti pe care le-am apreciat foarte mult. Structurarea disciplinelor s-a facut pornind de la mari carti sau de la documentatii care insoteau calculatoarele achizitionate, caci Programma 101, IBM 360 si Felix C256 au venit cu dulapuri de documentatie si era de rontait ani in sir, pentru cei care doreau sa fie cat mai sus in a utilize calculatoarele la inalt nivel de performanta. Meseriile presupun niste pasi indispensabili si cei care doreau sa faca din absolventul Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calcului Economic un specialist adevarat stiau ca acei pasi trebuie parcursi. Asa se explica includerea in disciplinele de programare a calculatoarelor a algoritmicii, a predarii de limbaje, nu neaparat a instructiunilor. Ca fapt divers, in vremurile intunecate ale ASE, cand se vorbea de o stiinta regina pentru economist, o tipa cu creier putin, auzise si ea ca la limbaje de programare se fac instructiuni. Numai ca in mintea ei, fara, credea ca este vorba de instructiunile care clarifica legile si de aceea a luat cuvantul si s-a facut de ras ca insista sa nu se mai faca la limbaje instructiuni, ca oricine sties a citeasca instructiunile de aplicare a legilor. Nici dupa revolutie personajul n-a prea inteles multe, caci justifica pozitia sa prin prezenta in Sala Palatului la congresul 14 si nu-si explica in 22 decembrie ce se intampla, cand ea vazuse cum pionierii dadusera buchete immense de garoafe rosii iubitilor ei conductor. Fata de cei care erau cadre didactice in catedra, specialistii din productie au dat dovada de foarte mult realism atunci cand au structurat disciplinele ca fond de timp si continut, realizand un echilibru necesar intre ceea ce se preda la curs si ceea ce se lucre in laboratoare. Asa se explica faptul ca la multe dintre cursuri exista un curs pe saptamana si un seminar si jumatate pe saptamana. De asemenea, cam la toate disciplinele se elaborau proiecte. Ideia de proiect atunci era cu totul alta decat este acum, pentru ca in niciun caz un proiect atunci nu se intocme in cateva ore, nici din cauza ca nu era Internet, nici din cauza ca nu se lucre in echipe, ci pur si simplu, ca fiecare proiect insemna munca, munca si iar munca. Cel care conducea laboratorul, din productie fiind propunea fiecarui student o tema complexa si stia sa o urmareasca astfel incat studentul trebuia sa mearga in productie, trebuia sa studieze si mai ales trebuia sa construiasca. Niciodata nu se primea o tema care mai fusese data candva altui student, niciodata nu era data o problema care fusese rezolvata. Profesorul asociat avea cheile lui d control si nu exista vreo posibilitate de a falsifica ceva, pentru ca cel care avea o astfel de tentative trebuia sa reia proiectul de la zero si conducatorul era foarte deranjat, urmarindu-l mai abitir decat pe hotii de cai. Caracterul formative era imprimat prin tot ce contineau planurile de invatamant. Faptul ca in acele vremuri nu se merge ape memorare, ci pe a judeca fapte, a analiza situatii si a da solutii, avea un rol exceptional in formarea viitorilor specialisti. Cei care veneau in fata studentilor erau nume grele in stiinta calculatoarelor, erau mari profesori in Poli, la Universitate, asa ca ei nu aveau niciun interes in a pune cu lopata discipline sau teme care sa fie numai de dragul de a fi puse. Nu de putine ori, pe cand eram sef de catedra mi s-a intamplat sa vina coleg sa propuna discipline noi. Le solicitam sa vino cu o bibliografie si cu trei-patru pagini in care sa detalieze ce au de zis, iar daca lucrurile merg in directia buna, sa scrie undeva vreo 30 pagini sub forma a doua articole pe care sa le publice in revista Informatica Economica, pentru a-si proteja munca si ideile. Nu s-a intamplat ca vreun coleg care sa vina cu astfel de nenumarate oferte sa le si duca mai departe. Toata lumea vrea sa continue ceea ce au facut inaintasii. In contextul de inceput al Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, inaintasii nostril si-au facut datoria pe deplin lasand o traditie, principia si o constructive mai mult decat solida.
Al treilea pas a fost acela de a aduce in fata studentilor un corp profesoral competent, format din specialist din productie, din cercetatori dar si din cadre didactice cu n orma de baza. Corpul profesoral era format din:
- Mari profesori recunoscuti in lumea academica, la radio si in randul studentilor prin prelegeri si carti tiparite;
- Specialisti veniti din productie, remarcati prin ceea ce realizasera ca subsisteme de prelcrare automata a datelor aflate in functiune si care dadeau rezultate, prin prezente la conferinte stiintifice dar si prin prelegerile tinute in fata studentiulor ca invitati ai nunor profesori din catedrele ASE;
- Cercetatori din Centrul de Calcul care lucrau la contracte pentru solutionarea de probleme de croire, de optimizare, de programare a productiei, de ordonantare, de gestionarea reparatiilor capital sau de modelare economica a unor zone geografice;
- Tineri absolventi ai Sectiei de macanizare si Automatizare a Calculului Economic care se afirmasera la locurile lor de munca prin rezultate cu totul remarcabile si aici ii numesc pe tinerii Alexandru Brodeala de la DCS si Ladislau Gaspar de la ICI, Margareta Pencea din Centrul de Calcul;
- Initati speciali de la marile centre de calcul de pe platformele industrial ale capitalei dar si de la CEPECA, IIRUC, fabrica de Calculatoare.
Se stia cu precizie cine intra in sala de curs sau de seminar, pentru ca profesorii erau personalitati deja cunoscute, iar studentii ii intalnisera fie in laboratoarele unde acestia desfasurau activitati de cercetare, fie in fata calculatoarelor unde isi rulau programele, fie in discutii cu beneficiarii vrafurilor de imprimanta care contineau solutii la problemele lor specifice. Daca se anunta ca vine la cercetari operationale Vasile Ionescu, se stia ca este mathematician, ca este sef de sector si ca el coordoneaza nenumarate proiecte dintre care cele cu Combinatul de Oteluri de la Targoviste, programarea productiei sub BOMP de la danubiana, optimizarea structurii la rafinaria de la Brazi sau cel de proiectare a petrolierelor la ICEPRONAV insemnau o carte de vizita care impunea respectul studentilor. Daca la cursul de programare in FORTRAN aparea Duta Doru Lucian, lumea stia de programul VERONICA destinat estimarii de coeficienti pentru modele de regresie linear sau nelineara, dar acre avea implementate si functii de prognoza,iar la vremea aceea a vorbi de serii de timp de lungime infinita era o chestiune de exceptie, intrucat lucru cu fisiere in limbajul FORTRAN nu era la indemana oricui, intrucat acele prelucrari presupuneau o anumita reprezentare a datelor, lucrul cu matrice rare sau matrice de foarte mari dimensiuni erau chestiuni de a visa cu ochii deschisi. Respectul purtat de student corpului profesoral era aparte, pentru ca profesorii se ridicau la acea inaltime care sa impuna respect. Un profesor ponosit si asa-zis popular nu se va bucura niciodata de un respect cat de cat din partea studentilor. Un profesor in costum, cu cravat, cu batista asortata la cravat, asa cum era Edmond Nicolau, va face pe student sa se incline cu respect. Daca profesorul are palarie sic and este salutat de student isi ridica palaria, cu siguranta devine acel personaj care merita si respect si consideratie. Cand Manea Manescu a scris primele pagini de istorie in zona prelucrarii automate a datelor, cu flerul sau special a selectat numai varfuri si a aprobat ca in fata studentilor sa vina numai specialist care sa nu improvizeze si care sa nu se balbaie atunci cand studentii intra in detalii mai mult decat trebuie sis a nu fie pusi in situatia ca acum, sa spuna ca se vor documenta si data viitoare vor oferi Solutia. Nu exista asa ceva atunci. Profesorul specialist venea, era toba de carte sic and vorbea, indiferent ce era intrebat de student, avea raspuns. La laboratoare trebuia scrise programe si rulate, fie ca era vorba de CIFA 102 unde se lucra in cod masina, fie ca era vorba de NEAC 1240 unde se lucre in COPCODER, fie ca era vorba de IBM 360 unde se lucre in FORTRAM. Profesorul, programator de meserie, enunta o problema foarte apropiata de ceea ce lucre el, in niciun caz de aflare a minimului dintre trei elemente, lamurea care sunt datele de intrare si ce trebuie obtinut, explica algoritmul, picta schema logica si scria programul. Se perfora banda sau se perforau cartelele imediat, se trecea la rulat si daca era nevoie avea loc depanare sau daca programul mergea din prima se trecea la efectuarea de analize. Si studentii erau pusi sa scrie programe individual si se discutau acele programe. Studentii trebuiau sa lucreze si ei la calculator si nu era deloc usor, pentru ca la CIFA si la NEAC trebuiau perforate benzi, iar la IBM trebuia asteptat la dispecerat de pe o zip e alta sa se obtina imprimante sis a se returneze cartelele job-ului infasurate in imprimanta care era mai bogata daca programul intra in executie sau mai saraca daca se inregistrau perforatii decalate chiar in cartela JOB si totul era rejectat. Respectul studentului fata de membrii corpului profesoral era impus de modul in care profesorii veneau sa tina cursuri, fara intarzaiere si modul in care acestia isi construiau prelegerile. Experienta lor avansata le permitea sa structureze prelegerile astfel incat sa prezinte acele lucruri care grabeau accesul studentilor la calculator in vederea lucrului efectiv si a avansarii din aproape in aproape, fara a astepta pana la calendele grecesti. Imi aduc aminte ca am aprticipat la un concurs de ocupare de post didactic si concurentul avea de prezentat comenzile UNIX, respectivul lundu-le in ordine alfabetica, lucru care m-a siderat. In vremurile de demult, profesorii cu mare experienta stiau care sunt comenzile si instructiunile cele mai folosite si cu ele incepeau. Numai dupa putine cursuri, studentul stia suficiente lucruri incat sa treaca el insusi la a scrie program pentru a rezolva problem. Se obtinea un lucru nemaipomenit si anume, in timp, studentul solution aceeasi problema introducand nenumarate facilitate, care dadeau in final o abordare de nivelul programelor care se aflau pe piata software. Numai ca pentru o astfel de abordare este necesar un programator care are in piata un program de care nu se jeneaza sip e care nenumarati beneficiar il solicita. In conditiile de azi, legatura cu industria este destul de firava si va trebui produsa o schimbare profunda, care sa asigure ceea ce EU isi doreste, adica un invatamant superior adevarat, performant si mai ales care sa nu produca risipa prin recalificari profunde ale absolventilor de neabsorbit de catre piata pentru ca au terminat specializari care nu au nicio legatura cu cererea pietei de forta de munca sau numarul de absolventi este supradimensionat. Absolventii Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calcului Economic au fost numeric putini, iar foamea economiei era enorma si nu s-a pus niciodata problema ca acestia sa nu-si gaseasca loc de munca intrucat erau recunoscuti pentru calitatile lor de analisti, programatori care stiau in plus contabilitate si finante si intelegeau foarte bine cum merg lucrurile in intreprinderi la stocuri, la productie, la personal si la mijloace fixe. cand se efectuau vizitele de lucru a celor din conducerea superioara de partid si de stat, se vizitau si laboratoare unde erau calculatoare de la ale caror imprimante se tipareau la o apasare de tasta fie harta Romaniei, fie chipul lui Iuri Gagarin, primul cosmonaut, fie calendare.
Al patrulea pas a constat in a tine legatura tot timpul cu cerintele productiei prin atragerea in organul colectiv de conducere a facultatii a reprezentantilor din ICI, DCS, IIRUC, ministere importante, centre de calcul de pe marile platform industrial ale capitalei. Faptul ca profesorii caqre tineau seminarii si laboratoare proveneau direct din productie, a prezentat elemental cheie al legaturii invatamantului cu productia. Cei care intrau in laborator nu prezentau spre a fi rezolvate probleme visate de ei noaptea, ci probleme cu care ei se confruntau la locurile lor de munca. Daca era nevoie de a lucre pe tabulator, nu se venea cu o problema conventional, ci profesorul, specialist din DCS arata cum se compleetaza o dare de seama statistica, cum vin acele formulare la DJS-uri, cum este proiectata machete de transpunere a datelor si in laborator era masina de perforat. Se arata cum masina era programata sa fie perforate campurile, se perforu cartele de catre studentii din grupa. Dupa aceea era luat tabloul cu cabluri de la tabulator si se trecea la efectuarea conexiunilor care ar corespunde azi programelor. Se fixa tabloul cu conexiuni, se puneau cartelele perforat in magasie, se pornea tabulatorul si deja se trecea la efectuarea de prelucari. In mod concret, la acele ore de laborator se vedea cexact ceea ce se intampla in central de mecanbografie dintr-un DJS cand se prelucreaza darile de seama statistice. Si in cazul programarii pe claculatorul IBM, programatorii care intraun in sala de seminarii veneau tot cu probleme concrete, le prezentau, exista o discutie cu studentii, dupa care acestia cautau sa solutioneze problema schitand un algoritm si scriind programul. Exista posibilitatea perforarii de cartele si obtinerii in cadrul seminarului si a imprimantei. Daca lucrurile mergeu bine, erqau obtinute rezultate. De cele mai multe ori, programele studentilor necesitau cateva rulari. Primele rulari permiteau eliminarea erorilor de sintaxa. Urmatoarele erori eliminau erorile de editare de legaturi si in sfarsit, la ultimele rulari se eliminau erorile legate de datele de intrare. Bucuria obtinerii de rezultate era cu atat mai mare cu cat emotia de la o rulare la alta crestea, stiute fiind chiar riscurile ca laq citirea cartelelor in sala calculatorului o cartela sa fie agatata si se compromitea in acest fel intregul demers. Faptul ca studentii mergeau in intreprinderi cu profesorii lor, acolo unde acestia lucrau, faptul ca studentii erau implicate in rezolvarea de probleme la acele locuri de munca a schimbat mult infatisarea invatamantului de informatica de la inceputuri. Stagiile de practica vara in intreprinderi, in centre de calcul si in laboratoare de cercetare erau despuiate de formalismul care bantuia in deceniul al noualea al secolului trecut invatamantul de informatica. Pe durata unei luni calendaristice, cu un program de practica batut in cuie, studentii lucrau cam 6 ore pe zi si aveau srcini precise, iar proiectul final nu insemna automat nota zece, cum se intampla in iuresul postrevolutionar, in care toata lumea avea dreptate. Trebuie mentionata aplecarea lui Manea Manescu pe ideia de a fi etansi, ceea ce se traducea in a face exact ceea ce cere productia, pentru ca a pregati un absolvent nenecesar informaticii din intreprinderi echivaleaza cu realizarea unei constructii fara fundatie, care se va rupe sub propria sa greutate. De aceea toata lumea avea o grija speciala sa dea studentului acele cunostinte proaspete si de detaliu, invat acesta cand merge in productie sa lucreze direct, fara a mai fi nevoie de o perioada de acomodare. Este un deziderat urmarit si in zilele noastre. Al cincilea pas intreprins a fost acela de a realiza materiale didactice care sa fie puse la dispozitia studentilor. In acele vremuri, ori se multiplicau cursuri in litografia ASE, ori se publicau carti in una din editurile precum Editura Tehnica, Editura Didactica si Pedagogica, Editura Academiei RSR, in Editura Stiintifica si Enciclopedica sau in Editura Litera, daca autorul dorea sa publice pe cont propriu, adica sa-si plateasca acest serviciu sis a se ingrijasca de distributie. Publicatul in edituri era o mare problema, fiind vorba de plan editorial, de costuri si mai ales de resurse limitate. Asa ca erau numai anumite persoane care aveau acces a publice. Circula in epoca un folclor cum ca autorii primesc onorarii grase si tacit accepta sa dea editorului cam 30% drept multumire. Mi se pare ca suna cunoscut procedeul daca ma gandesc la cel care facilita cuiva recuperarea a 40.000 de hectare si in schimb dorea 12.000 de hectare commision, adica acel 30%, ceea ce inseamna ca este un coeficient de-a dreptul dacic care a traversat istoria fara a fi alterat de vicistitudinile vremurilor si de navalirea popoarelor migratoare. De aceea trebuie amintit ca virtejul in care au fost prinsi fondatorii Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic i-a determinat sa imbine cele doua modalitati. Asa se explica publicarea in 1966, sub coordonarea lui Manea Manescu a celor doua lucrari de Mecanizarea si automatizarea lucrarilor de calcul statistic si Masini de calcul pentru mecanizarea si automatizarea lucrarilor economice si administrative in anul 1966 dar si publicarea de catre Edmond Nicolau a lucrarilor Cibernetica -1961, Om, masina cibernetica – 1978, Introducere in cibernetica sistemelor hibride – 1975, Introducere in cibernetica sistemelor continue – 1972, Modelarea activitatii logice – 1965, Elemente de neurocibernetică- 1967 si multe altele fie ca singur autor, fie in colaborare.
In Litografia Ase au fost multiplicate numeroase cursuri de specialitate care se refereau la masinile de calcul de birou, la miasnile de prelucrare mecanografica a datelor si ceva mai tarziu, la calculatoarele electronice. Lectorii Constantin baron, Marin Predescu impreuna cu specialisti din productie au realizat o serie de lucrari astfel gandite incat studentii sa treaca direct la utilizarea echipamentelor de calcul. Si cei din Centrul de Calcul al ASE au realizat lucrari de programare pentru limbajele FORTRAN si COBOL, punand pe prim plan experienta lor, concretizata prim abordarea orientata spre practica, astfel incat studentul dupa ce citeste o astfel de lucrare sa treaca rapid la scrierea de programe, astfel incat sa invete temeinic sa gandeasca un program si sa aleaga cele mai bune combinatii de instructiuni. In acele carti erau rezervate importante spatii aspectelor practice legate de depanarea programelor. Autorii, programatori cu experienta stia care sunt erorile de programare cele mai frecvente si leprezentau in ordinea frecventei de producere, aratand si cauzele care le produc, dupa care aratau cum se repara programul si ce trebuie facut ca astfel de erori sa nu mai apara. Un aspect foarte important legat d depanare era cel de a identifica instructiunea unde s-a produs intreruperea executiei. Imprimanta care insotea cartelele continea foarte multe informatii, mai ales daca era date optiunile OBJ si DUMP, care permiteau tiparirea modulului obiect, adica rezultatul compilarii ca secvente in limbaj de asamblare si, respectiv, imaginea memoriei, data sub forma de cifre hexazecimale la nivel de cuvant, grupate cate opt cifre, iar pe prima coloana se afla deplasarea. Autorii, cu destul de mare intarzaiere au aratat cum se lua adresa fizica din sirul PSW afisat pe imprimanta, cu se scadea din aceasta continutul unui registru, mi se pare R14 daca nu ma insala memoria si rezulta deplasarea. Se urmarea acea deplasare pe coloana din stanga a textului obiect rezultat din compilare si rezulta instructiunea cu bucluc, cautandu-se cauza care determina intreruperea acolo a executiei. De regula, fie o variabila nu era initializata, fie se facea o impartire prin zero, fie aparea o depasire de capacitate a unui registru, oricum nu erau o infinitate de cauze, mai ales ca fiecare programator isi dadea seama rapid de gresala uneori impardonabila facuta in program. Algoritmul, simplu in felul lui, mult timp a facut ca numai unii initiati sa-l stie si tot poporul mergea la ei si numai acestia stiau sa localizeze asemeni unor alchimisti, instructiunea unde s-a produs eroarea. Era un grup la etajul intai din Centrul de Calcul, format din tipi secretosi care nici documentatie nu imprumutau si nici dragut nu se purtau pentru a nu le fi dfata jos aureloa cu care isi inconjurasera capsoarele, in mod cu totul artificial, intrucat stiinta inalta nu statea intr-un algoritm de doi bani, care o data deconspirat a pus in evidenta cat de mici caractere aveau aceele personaje mai mult decat bizare, obscure si banale. Exista la etajul al saptelea al Cladirii Centrului de Calcul o biblioteca extraordinara si gratie doamnei Bella Mihnea, femeie de mare cultura si cu dragoste de carte, s-a ajuns prin schimburi cu revista Studii si Cercetari de Calcul Economic si Cibernetica Economica, varianta in limba engleza, tot mostenire de la Manea Manescu, sa primeasca din strainatate carti si teze de doctorat care erau pentru tinerii informaticieni mana cereasca. Daca mai adaug ca prin 1968 sau 1969 editura Prentice-Hall a daruit acestei biblioteci o serie de carti dupa ce facuse o expozitie de carte de computer science, dau o imagine foarte exacta a ceea ce insemna materiale dupa care si studentii dar si profesorii aveau sa se documenteze. Al saselea pas a constat in cresterea cantitativa si calitativa a subcolectivului de informatica economica. Daca la momentul venirii mele in catedra in toamna anului 1971 subcolectivul de informatica era format din Gheorghe Dodescu, Dan Ionescu, Florin Pilat, Teodor Misdolea, Livia Nisipeanu, Constantin Baron, Marin Predescu, Gheorghe Sabau, Rodica Mihalca, Gheorghe Sofronie, Constantin Apostol, Valer Rosca, in 1972 au venit in catedra Ion Gh. Rosca, Ioan Odagescu si Adriana Ionescu. Ceva mai tarziu au venit in subcolectiv Ileana Vrejba, Ion Lungu, urmand o foarte lunga perioada in care nu s-au mai organizat concursuri de ocupare de posturi in invatamantul superior, nici macar pentru pozitii de asistent universitar, chiar daca doritori erau si inca tineri foarte valorosi. Subcolectivul de informatica era totusi foarte numerous pentru ca includea specialist din afara catedrei, care tineau si cursuri si seminarii. Iulian Satran, Doru Lucian Duta, Ioan Catona, Gabriel Diaconescu, Constantin Bilciu, Vladimir Dumitrescu, Wies Gheorghe, Csaba Fabian, Vasile Ionescu tineau cursuri, iar Margareta Pencea, Ion Teodor, Radu Homescu, Stefan Mustatea, Codrin Ionescu, Mircea Magda, Traian Lazea, Doina Fusaru, Radu Marsanu, Anamaria Sandi, Alexandru Vinea, Cristian Popescu, Georgia Hera, Dan Somnea, Stefan Brad, Dinca Chebeleu tineau seminarii cu profesionalism, fiind foarte buni cunoscatori in zona programarii dar lucrau efectiv la scrierea de programe care functionau in industrie. La ei se adaugau specialistii din IIRUC, DCS, ICI, ITC, CPECA dar si de la centre de calcul ale unor mari unitati industrial de pe platformele din jurul capital, acum fiind numai istorie, supermarketuri si locuri de SPA. In zona informaticii unde trebuie lucrat direct cu calculatorul, calculatorul fiind mai ceva decat inchizitia insasi, nu se riscau cei fara valoare sa se prezinte in concursuri sis a vina in fata studentilor, pentru ca nu aveau nicio sansa. Au incercat unii diletanti in felul lor dar au esuat lamentabil refugiindu-s in zone unde barbologia si chestiile aproximative, nemasurabile si neverificabile erau cu nemiluita, facand totusi acolo cariera, desi erau aratati cu degetul ca plecasera din zona de analiza, proiectare si realizare de sisteme informatice, cu coada intre picioare, cuvantul bar, neinsemnand in niciun caz locul unde lumea vine comanda o vodka, o da pe gat si pleaca sa-si vada de alte treburi.
Al saptelea pas a fost acela de a da o deschidere catre lume a noii facultati, prin organizarea de seminarii, conferinte si congrese stiintifice de specialitate. Sub coordonarea lui Manea manescu s-au tinut nenumarate editii ale Conferintei Nationale de Cibernetica Economica, ale carei pliante le am pentru ca impreuna cu colegi din colectiv ne-am dus cu lucrari, caci se organiza si o sectiune de sisteme informatice in slujba intreprinderilor. Am mari mirari acum de ca numaratoarea conferintelor d cibernetica organizate acum nu este in continuarea celor facut candva de Manea manescu. Daca se urmareste delimitarea de acesta, trebuie facuta o delimitare totala si aceasta ar presupune eliminarea termenului de cibernetica economica pentru ca este a lui MM, iesirea din cele doua cladiri, caci lui I se datoreaza, intreruperea existentei revistei in limba engleza si ISI ca tot de el a fost mosita si tot asa. Am credinta ca se face o reparative morala daca numaratoarea conferintelor de cibernetica de azi, asa cum a facut Ceusescu transformand congresul al III-lea al PMR in congresul al IX-lea al PCR s-ar face si acum pentru a da valoare istorica reala unor chestiuni care au inceput de demult si nu a venit un oarecine sa spuna ca a descoperit el apa calda. Acum se vorbeste foarte putin de Congresul Mondial de Cibernetica din 1975 de la Bucuresti, cand profesorul Rose i-a dat lui Nicolae Ceausescu Medalia de Aur Norbert Wiener. Au venit la congres foarte multe personalitati ale lumii stiintifice si au fost tiparite trei volume cu lucrarile acestui congres. Am fost in Aula magna cand intr-o sesiune pelara foarte tanarul pe atunci Ciprian Foias a prezentat intr-o engleza superb, o comunicare despre informative si entropie, starnind ropote de aplauze. Manea manescu a mai organizat si un simpozion bilateral romano-german, cu ocazia publicarii in tara noastra a lucrarii Introducere in cibernetica economica scrisa de germanul Oskar LANGE si publicata in Editura Stiintifica in anul 1967.
Chiar daca manifestarile stiintifice erau organizate in preajma unor evenimente cu rezonanta in viata politica din acele vremuri, fie ca era vorba de congrese, de moment privind nationalizarea, eliberarea, zile de nastere sau evenimente istorice dragi PCR, lucrurile erau bine puse la punct. Atunci trebuia anuntat la comitetul de partid, trebuia facuta o programare si luat avizul conducerii institutie, dar numai dup ace partidul dadea aviz si dadea fara prea mari ingradiri si datea. Dupa aceea se urma firul cunoscut si azi cu anuntul, cu rezumatul, cu lucrarea in extensor, cu comunicarea datei si orei sis ala unde se face prezentarea. Nu erau taxe in acele vremuri si nici mape cu volum. Se publica program, se publica volum cu rezumate si se publica si lucrarile in extensor. Editurile plateau bine daca era acceptat articolul in volum sub editura unui mare personaj politic. Sunt foarte incatnat ca am avut si eu doua lucrari publicate una in Editura Academiei si alta in Editura Politica, pentru care am primit si volum si destui banuti. La Cluj se intrumeau informaticientii din tara noastra si directorul Vasile Peteanu era o gazda excelenta, iar acolo se publicau comunicarile in niste volume de un format ce depasea A4, si se tipareau texte pe doua coloane. Si acum am doua din acele volume si ma mandresc cu faptul ca tanc fiind am si eu acolo ceva publicat, numele langa care ma pierd si eu sunt de foarte mare rezonanta pentru informatica noastra. Tot acolo, la biblioteca universitara am avut ocazia sa vad cum au catalogat drept glume matematice lucrari de metode numerice publicate in Editura Tehnica avand autori nematematicieni, stiuta fiind aplecarea clujenilor pentru metode numerice, un mare academician Tiberiu Popoviciu, cu preocupari similare, avand sediul acolo, nu aveau cum sa tolereze improvizatia, caci una este sa canti la vioara folosind note si alta sac anti dupa ureche, chiar daca vioara este Guarnieri. Al optulea pas a fost acela de a trece la perfectionarea prin doctorat a tinerilor din subcolectivul de informatica economica. Din capul locului trebuie spus ca toate cadrele didactice tinere din subcolectivul de informatica economica au parcurs stagii doctorale, unii in ASE sub coordonarea profesorilor Constantin Ionescu, Ludovic Tovisi, Mircea Bulgaru, altii la Institutul de Petrol si Gaze coordonati fiind de profesorul Nicolae Racoveanu, iar altii la Facultatea de matematica din Universitate sub conducerea profesorului Solomon Marcus. Temele tezelor de doctorat au tratat probleme de informatica, numai ca specializarea era de cibernetica si statistica economica. Tinerii pe atunci Valer Rosca, Constantin-Gelu Apostol, Constantin Baron, Gheorghe Sabau, Gheorghe Sofronie, Ioan Odagescu, Ion Gh. Rosca, Ion Lungu, Traian Surcel, Rodica Mihalca si Ion Ivan au sustinut teze de doctorat inainte de 1989, reusind sa finalizeze stagiile si sa evite astfel dialoguri cu sefii care ori de cate ori i-ar fi intalnit le-ar fi zis ca daca aveau titlul de doctor le-ar fi scos posturi de conferentiari la concurs, lucruri mai mult decat promisiuni bizare, fasmantagorice, dulcege si false.
Ion Ivan a sustinut in anul 1978, la 31 de ani sub coordonarea profesorului teza de doctorat intitulata Modelul economic matematic al sectiei intreprinderii industrial.
Ioan Odagescu a sustinut in anul 1980 la 31 Ani, sub conducerea profesorului Ludovic Tovisi teza de doctorat intitulata Modelarea cibernetica a fiabilitatii unor produse industriale.
Ion Gh. Rosca a sustinut in anul….. la…. Ani, sub conducerea profesorului…. Teza de doctorat intitulata…..
Traian Surcel a sustinut in anul 1983 la 36 de ani, sub conducerea profesorului Ludovic Tovisiteza de doctorat intitulata Modele pentru conducerea operativa a unei intreprinderi de comert exterior
Gheorghe Sabau a sustinut in anul 1982 la…. Ani, sub conducerea profesorului Constantin Ionescu teza de doctorat intitulata Proiectarea unui sistem informatic pentru urmarirea operativa a importului de utilaje
Gheorghe Sofronie a sustinut in anul 1984 la…. Ani, sub conducerea profesorului Ludovic Tovisi teza de doctorat intitulata Contributii la proiectarea si perfectionarea unui sistem informatic pentru conducerea activitatii de comert exterior.
Rodica Mihalca a sustinut in anul 1988 la 46 de ani, sub conducerea profesorului Ion Ivanescu Teza de doctorat intitulata Perfectionarea sistemului informational al calitatii produselor.
Ion Lungu a sustinut in anul 1983 la 33 de ani, sub conducerea profesorului Constantin Ionescu teza de doctorat intitulata Probleme ale modernizarii sistemului informational-decizional al planificarii productiei in industria metalurgica.
Constantin Baron a sustinut in anul 1979 la 41 de ani, sub conducerea profesorului Constantin Ionescu teza de doctorat intitulata Metode moderne de prelucrare a informatiei economice in domeniul fiabilitatii produselor : pe exemplul instalatiilor electro-energetice.
Mult timp a fost o mare problema sustinerea de referate si de teze in subcolectivul de informatica pana cand seful de facto al subcolectivului, director de centru de calcul dar si director general adjunct al ICI a sustinut doctoratul, moment dupa care totul s-a relaxat. Un ochi atent are ce vedea in teza acestuia si mai ales are de ce se minuna, reprimandu-mi orice obiectie din motive de jena fata de mine in primul rand, fiind foarte mandru de mine pentru epigrama cam porcoasa pe care am emanate-o si pe care numai un grup foarte restrains si serios a aflat-o caci orice turnatorie m-ar fi dezavantajat pe vecie.
Au sustinut doctorate si o serie de cercetatori din Centrul de Calcul care lucrau in informatica, dintre acestia enumar pe Vasile Ionescu, Gabriel Diaconescu, Doru Lucian Duta, Doina Fusaru, Janette Cucu, Radu Homescu, Vladimir Dumitrescu, Constantin Bilciu, dar de departe Fabian Csaba cu doctoratul sau sustinut la Universitatea din Bonn in 1967 la 36 de ani, era cap de afis.
Nivelul de exigenta foarte ridicat si imposibilitatea de a accede la posturi ca doctoranzi ai lui Manea Manescu, a permis tinerilor sa fie tratati omogen, sa dezvolte aspect teoretice neincorsetati de viziuni specific unui mare magistru sis a se incadreze in termene destul de relaxate, cele mai multe stagii fiind pe durata a sase anis au ceva mai mult. Au fost si situatii in care tineri valorosi nu au finalizat doctoratul pentru ca in opinia mea cele trei examene si cele trei referate nu erau prea strans legate de teza, fiind trasata o linie de demarcatie cam rigida intre terminarea examenelor si referatelor, respectiv, sustinerea tezei, pentru care fata de cei patru ani obligatorii, mai fiind alocati inca trei ani. Au fost multe cazuri de solicitare a prelungirilor, fara efect insa, pentru ca chiar dupa 25 de ani, stiu un caz, respectivul nu a reusit sa sustina teza, schimbandu-si domeniu intr-un tarziu si fiind trecut de pe lector pe asistent pentru un timp, spre rusinea sa. Generatia veche, cu doctorate obtinute candva, a devenit la randul ei purtatori de sanse pentru a coordona doctorate la randu-le. Acum, dup ace multi dintre acestia au iesit la pensie, generatia tanara, lupii tineri, cum ii place sa-i alinte profesorul Constantin Mitrut, au luat fraiele in maini si asa cum decurg lucrurile, am certitudinea ca domeniul de doctorat informatica economica este pe calea cea buna.
Al noulea pas a fost implicarea studentilor informaticieni in competitii nationale a cercurilor stiintifice la care au participat student matematicieni si din zona politehnicii. Totul era organizat pe o structura precisa. Mai intai erau cercurile stiintifice studentesti. Dintotdeauna a exista o preocupare a tinerelor cadre didactice de a se afirma, lucru posibil prin regruparea celor mai buni student din ani mici sau din ani mai mari, in cercuri de cercetare studenteasca. Asistentul universitar, membru al colectivului de informatica din Catedra de Cibernetica Economica, la seminarii sau in pause, vorbea studentilor de existent unui cerc de cercetare, fie ca era vorba de Cercul de Cercetare Stiintifica de Programarea Calculatoarelor, fie ca era vorba de Cercul de Cercetare Stiintifica de Sisteme de Calcul, fie ca era vorba de Cercul de Cercetare Stiintifica de Statistica. Studentii care doreau sa aprofundeze notiuni, care doreau sa citeasca mai mult in domeniul respectiv, se inscriau in cercul ce li se parea ca li se potriveste cel mai bine. Nu era obligatoriu, dar se stia din folclor ca studentul care merge la un cerc, face o lucrare care va fi premiata, are un avantaj in examen fata de colegii lui. Mai mult, se stia ca numai studentii care participau la cercuri de cercetare stiintifica, au medii mari vor fi selectati sa devina membri de partid si vor avea sanse foarte bune de a ramane in invatamant, de a merge la central de Calcul al MAPN sau sa se duca la securitate, unde toata lumea stia ca exista un centru de calcul cu echipamentele cele mai performante din tara sis u specialist de top, dar si cu supersalarii si alte conditii care civilii nu aveau cum sa le vizeze, chiar daca visau in culori. Dupa ce lucrau in cadrul sedintelor lunare ale cercurilor, undeva in aprilie se organiza sesiunea crcurilor stiintifice pe ASE, ceea ce se intampla si in zilele noastre. Era o cutuma ca studentii care erau in ani mari sa-si prezinte capitol din lucrarea de diploma, bineinteles, fara a emite pretentii la premii datorita decalajului de profunzime intre ceea ce prezentau ei si ceea ce prezentau studentii din anii mici, cei care trebuiau sa fie incurajati. Am observant ca lucrarile premiate erau cele ale studentilor care aveau coordonatori profesori si daca profesorii mai aveau si functii administrative si asistenti slugarnici, lucrarile erau si mai valoroase. Sunt sigur ca azi nu mai exista aceste practice sau sunt idealist sau visez si trebuie sa ma trezesc din somn, caci este ora unsprezece ziua cand scriu despre aceasta problema si am inceput scrisul de doua ore. Dupa ce se incheia sesiunea stiintifica pe ASE se organiza o masa festiva la una dintre cantine si toata lumea era foarte bucuroasa pentru faptul ca se incheiase o zi importanta, zi in care fiecare avusese sansa de afirmare sau posibilitatea de a purta un dialog pe o tema interesanta. Cei care primisera diplomele in Aula Magna erau si mai bucurosi. In toamna anului universitar urmator, se organiza de regula in tara, la Timisoara sau la Cluj sau la Iasi sesiune nationala a cercurilor stiintifice studentesti, unde mergeau studentii care castigasera premii la sesiunile locare ale cercurilor stiintifice. Imi amintesc ca studentul Nicolae Laudatu a participat la Timisoara la o astfel de sesiune nationala si a luat un premiu cu o lucrare al carei coordinator a fost profesorul Ludovic Tovisi. Si in lagarul socialist se organizau sesiuni international ale cercurilor stiintifice studentesti. Imi amintesc ca studentul Nicolae Cataniciu a participat cu succes la o astfel de sesiune la Praga. Mult mai tarziu, dup ace eu am sustinut doctoratul am primit sarcina prin 1981 sa merg cu o echipa mare de student la sesiunea nationala a cercurilor studentesti organizata de Universitatea Alexandru Ioan Cuza. A fost pentru mine o experienta teribila, pentru ca echipa cu care am mers era formata din student exceptionali si lucrarile lor erau foarte bune, drept care au obtinut nenumarate premii. Cand am revenit in ASE am avut ideia de a face un panou pus la nun loc vizibil in care erau afisate diplomele studentilor premianti si eram si eu mandru de mine caci acolo era si diploma unui student pe care il coordonasem eu si facuse o lucrare despre complexitatea software, certificandu-mi-se ca studiul calitatii software nu este un domeniu de aruncat la gunoi. Trebuie sa spun ca din echipa aceea de studenti a facut parte si Ion Smeureanu, viitorul profesor universitar, cel care avea sa fie sef al Catedrei de Informatica Economica si din anul 2008 decan al Facultatii de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica. Drumul trasat atunci a fost bine gandit si ceea ce s-a intamplat in etapa de pionierat a fost consolidate si iata ca acum la cincizeci de ani de la infiintarea Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic, studentii Sectiei de Informatica Economica fac cercetare, lucreaza in companii de productie de software si se fac cunoscuti prin ceea ce gandesc si produc, ducand mai departe faima informaticii economice, exact asa cum s-au gandit precursorii ei, in acele moment de entuziasm ale oricarui inceput de succes.

revenire

2.5 Actiuni concrete

Actiunile concrete trebuie luate incet, pe rand, in detaliu si sistematic pentru a fi intelese dupa atat d multi ani de cand s-au petrecut si pentru a gasi esenta lor, astfel incat unele dintre ele sa nu se mai produca niciodata, iar cele cu efecte bune sa fie amintite si reamintite incat cei de azi sa aiba cunostinta de ele spre lauda celor ce le-au faptuit. Si studentii aveau viata lor, formata din segmente foarte bine delimitate.
Viata de biblioteca, rea spre deosebire de zilele de azi, foarte intense, neexistand alte surse alternative pentru documentare. Studentul avea fie notitele lui de la curs sau insemnarile de la seminarii, fie cartile de la biblioteca. Nu mai exista si altceva. Exista posibilitatea de a cumpara cursuri. Nici studentii cu bani nu-si cumparau cursurile. Studentii bursieri primeau cartela, camin si 30 de lei pe luna. Cu cei 30 de lei in niciun caz nu-i statea mintea studentului sa cumpere cu 10 lei o carte sa citeasca din ea pentru un examen si dupa aceea sa o puna intr-o asa-zisa biblioteca de specialitate. Sa nu se uite ca lucrarile litografiate aveau foaie de foarte slaba calitate, coperta usor cartonata si alba se deteriora rapid. In sesiune bibliotecile erau ticsite, trebuind ca studentul sa vina cu noaptea in cap, sa stea la rand si atunci cand se deschidea biblioteca sa alerge sa ocupe un loc. Exista legitimatia de student care trebuia vizata de conducerea bibliotecii, se complete o fisa si se statea la coada pentru a da fisa si se astepta destul de mult pentru a primi cartea, daca aceasta era in depozitul de la subsolul ASE, stiut fiind faptul ca sala de lectura nr. 1 era la etajul intai, unde este si azi. In biblioteca erau reguli precise pentru a pune paltonul pe cuier. Studentul care ocupa inca un scaun cu paltonul sau cu servieta lui, avea dja o problema. Se zice ca un coleg al meu din Lunguletu, Ion M, intr-o seara cand sala de lectura nu era suprasolicitata si-a pus paltonul pe spatarul unui scaun. Intamplarea a facut ca rectorul ASE sa treaca si prin sala de lectura. A vazut nelegiurea lui Ion M. s-a indreptat ca o pasare de prada spre acesta, l-a mustruluit si la intrebat daca este student. Ion M. boboc la active a zis ca este student si rectorul, cu o privire patrunzatoare si cu glas de tunet l-a anuntat ca nu va mai fi. A fost numai o vorba sa-l sperie pe faptuitor si a reusit rectorul, caci nu numai Ion M. dar si noi care am auzit povestea am evitat sa punem paltoanele sau servietele in locuri nepotrivite, in veacul veacurilor, vorba lui Barbu Stefanescu Delavrancea. Existau si situatii absolute caudate in care daca imprumutai cartea si nu stateai cu ochii pe ea ca pe butelie, veneau colegi nenorociti carora nu le placea sa stea intepeniti pe scaunele de la biblioteca ore in sir, iti furau cartea, o bagau la ei in geanta si dispareau ca magarii in ceata. Asa ca studentul, ramas fara carte trebuia sa o plateasca de cinci ori sis a fie si sanctionat cu mustrare sau sa I se retraga bursa pe cateva zile sau chiar pe o luna. Lucrurile erau si mai rele daca in carte erau niste anexe folositoare la intocmirea de proiecte. Existau student care nici in ruptul capului nu stateau ei in sala de lectura sa faca proiectele, drept care rupeau filele din carte unde erau acele anexe cu coeficienti sau cu formule. Daca bibliotecarele verificau, ii prindeau si urma un taraboi adevarat, lasat cu sanctiune. Daca insa cartea devastate trecea de bibliotecara si urmatorul care o imprumuta nu verifica, devenea bun de plata siu primea toate sanctiunile, chiar daca el nu avea decat vina de a nu fi fost vigilant. Am avut colegi care au picat in astfel de pacate cu carti de contabilitate unde erau planurile de conturi sau cu carti de programare unde erau instructiunile limbajelor cu sintaxa completa. Mai erau si alte sali de lectura numai ca trebuie spus din capul locului ca erau dificil de a fi frecventate nu din lipsa materialelor de consultat, ci pur si simplu din cauza ca aveau parchet pe jos si scartaia de te urcai cu picioarele pe pereti, caci incercarile de a pune niste presuri nu duceau la niciun rezultat. Mie imi placea atmosfera din acele Sali de lectura pentru ca aveau ceva special, niste dulapuri foarte frumos garnisite si cu lucrari foarte vechi, cu coperti in piele, care insa nu erau necesare, noi trebuind sa facem conspecte din clasicii marxism-leninismului sau din carti scrise de profesorii nostril si litografiate. Mi-ar fi facut o placer deosebita sa am in mana o carte din acelea scrise undeva dupa 1800, numai ca nu am indraznit niciodata sa solicit sa mi se deschida o usa de dulap, pentru ca bibliotecarele erau si rele si acre si putin binevoitoare, iar numai incruntarile te faceau sa o iei la fuga sa mananci pamantul. A trebuit zi de zi sa merg in biblioteca pentru ca acolo am gasit cursuri interesante si acolo erau carti chiar in limbi straine, fara a ma referi numai la carti in limba rusa. Acolo am gasit un dictionar de cibernetica tradus din limba rusa si la care am mai facut referire si citind despre ce insemna pentru sovietici cibernetica, m-am speriat, eu cel care eram student la Mecanizare. Aveam niste neclaritati caci la libtaria Cartea Rusa din Pitesti, pe cand eram elev de liceu, adica undeva inainte de 1965 am gasit un volum cu lucrarile unei conferinte tinute la Kiev cu multi ani inainte despre matematica sistemelor stochastice, ceea ce m-a determinat sac red ca una era pentru ei, adica lucruri de top si alta era pentru atrile satelite, adica ceea ce trebuia sa le tina la distant, sa fie in urma si tot timpul dependente de marele stapan. Biblioteca ASE a fost pentru mine si mama si tata, caci fara a merge la biblioteca nu aveam nicio sansa de a termina facultatea intrucat cursurile scrise dupa ceea ce se preda nu erau suficiente, iar studiile de caz se gaseau in atat de putine exemplare incat era o mare problema in a intra in posesia unui astfel de aciet, mai ales cand se apropiau termenele de predare si toata lumea studenteasca se inghesuia sa finalizeze, lucrand zi si noapte, desi daca ar fi pornit sa lucreze in ritmul dat de asistenti nu ar fi aparut necazurile specific oricarui lucru in asalt. Cand trec acum si vad salile de lectura atat de goale am o nostalgie a celui caruia cartea in format fizic i-a spus foarte mult si inca ii mai spune, comparativ cu tinerii pentru care cititul de pe tablet sau de pe laptom este un lucru absolute normal, banal, necesar, cotidian si de neinlocuit. Raman la ideia ca intre clasicism si modernism trebuie aleasa calea de mijloc. Adica niste manuscrise foarte fragile trebuie digitizate si accesul la ele sa se faca online, dar am convingrea ca a tine in mana o carte tiparita echivaleaza cu primul contact cu o floare sau cu un bulgare de zapada, fiind de neinlocuit contactul fizic cu valurile marii, cu nisipul fierbinte al unei plaje sau volanul unei masini puternice de curse. Viata la cantina a studentului caminist care venea de undeva din tara si nu existau resurse pentru a sta in gazda sau in chirie, fiind obligatorie primirea cartelei ca principal component a sumei alocata ca bursa de studii, trebuie luata exact asa cum era ea si cu bune dar si cu relele ei. Daca este sa discut la rece despre cantina, prin cate cantine ale ASE dar si ale Iniversitatii am trecut, o nota acordata este intre 8,00 si 9,00, pentru ca programul de functionare era corespunzator, mancarea in vremuea cand eu am fost student era foarte buna, curatenia era la un inalt standard, iar personalul parca nu era pus pe furat asa cum am vazut dupa anul 1980 si pana inainte de Revolutie, cand ca aistent universitar sau ca lector, am fost obligat sa merg si la scosul alimentelor sis a supraveghez prelucrarea si vedeam cum se topea nu numai carnea dar si legume, lumea fiind hamesita si lacoma fara a mai tine seama ca studentii aveau niste drepturi si existau limite peste care nimeni nu avea cum sa treaca, intrucat n se faceau snitele din oase.
ASE avea multe locuri unde erau organizate cantine. Era cantina Iorga, era cantina Grivita, era cantina Dionisie Lupu, era cantina Cihoski dar erau si cantinele Buzesti si Agronomie. Pe perioada studentiei am frecventat cantinele Iorga, Grivita, Dionisie Lupu si Agronomie. Exista posibilitatea alegerii cantinei cand mergeam sa ridicam cartelele de la serviciul social de la etajul al patrulea din cladirea veche a ASE. Circula folclorul care ma dirija sa aleg si consider ca alegerile mele au fost rezonabile. Cantina Iorga, acolo unde astazi este Serviciul de Pasapoarte, avea in vecinatate Ambasada Canadei unde erau in acele vremuri cozi interminabile caci multi isi doreau sa emigreze in acea tara friguroasa. In drum spre cantina era si o casuta mica unde acum este un magazine de diverse si acolo era tot timpul un geam cu o perdea lasata dar se vedea in lumina electrica o umbra a unui copilasi chinuit de parinti sa invete sac ante la vioara. Cat timp am trecut pe langa acea casa sa merg la masa am auzit sunetele care purtau marea jale a acelui copil sechestrat sa faca lucruri oribile, din moment ce nu am vazut niciun progres ani in sir. Mi-am jurat ca eu sa nu fac niciodata asa ceva cu copiii mei, intrucat nu as fi suportat ca ei sa sufere asa cum suferea acel sufletel din cauza unor paritnti exagerati. Dar sa revin la cantina. Dimineata ca sa ajung la cursuri la ora 7,30, trebuia sa fiu in cantina la 6,50 cel tarziu, sa iau ori ceaiul fierbinte care clocotea pe aragaz, ori cafeaua cu lapte. Era langa ceai sau cafea paine, unt si gem dar si o felie de salam sau parizer. Nu-mi amintesc sa fi fost alte mezeluri mai selecte. Uneori erau si oua fierte sau omleta sau oua ochiuri. Eram foarte grabit si m-am obisnuit sa beau ceaiul foarte fierbinte, ceea ce mira pe cei din familia mea atunci cand ajungeam acasa si pur si simplu se speriau de viteza cu care beam ceaiul fierbinte dimineata in vacante. La pranz se manca o vesnica ciorba nedefinita. Cu timpul s-a trecut si la corba de periosare sau la o ciorba de parne de vita. Felul al doilea era format din mancare cu sos si cu carne, varza cu carne, musaca si foarte rar fripturi de pasare sau de porc. De regula, cand erau zile special ale istoriei recente, acestea erau marcate de mancare ceva mai speciala. Sarbatorile religioase erau ca si inexistente si in niciun caz nu se pregateau mancaruri care sa le marcheze. Felul al treilea era un cornulet, o bucata de placinta, o prajitura banala facuta la tavi din acelea immense sau un fruct traditional, mar sau para. Seara serau doua feluri de mancare ori ceva gatit si o budica cu branza sarata, ori un orez cu lapte ori o mamaliguta cu branza si smantana. Eu am apreciat foarte mult cum se manca la cantina pentru ca se vedea ca acolo era curatenie si modul transparent marca efortul bucatarilor de a face treaba ca lumea. In vremea aceea nu era dominant hotia si mai exista frica de pedepsele care se administrau de securitatea opresiva si in virtutea acelor temeri oamenii aveau cu mult mai putina aplicare sprea fura sa nu zic a jecmani ca la drumul mare, asa cum am vazut in anii ’80 si ceva mai tarziu. Cantinele erau destul de zgomotoase pentru ca studentii erau plini de viata. In anumite moment se formau cozi care se diluau rapid, pentru ca numai vreo douazeci de minute dupa ora 13,30 se suprapuneau cei ce veneau de la cursuri cu cei care intrau dupa amiaza la cursuri, la ora 14,00. Seara nu exista nicio problema, pentru ca de la ora 18,00 pana la ora 21,00 toata lumea avea timp sa ia masa fara problem. La un moment dat s-a pus problema schimbarii tacamurilor de table oribile, cu tacamuri de inox. Era insa o problema: tacamurile de inox se furau. Nu era ca la armata ca nu se fura, ci se completeaza. Tacamurile se furau pur si simplu. Mi s-a intamplat sa intru in cantina, sa primesc tacamul, sa-l pun pe masa – mare gresala – sa merg sa iau tava sa aduc mancarea. La intoarcere nu am mai gasit tacamul. A fost o problema pentru ca cei din cantina nu erau interesati decat de faptul ca la intrare sa-ti dea un tacam complet sit u la plecare sa pui lingura, furculita si cutitul, murdare, intr-un cos. Cand m-am intors cu tava negasind tacamul am mers sa cer altul. Am fost identificat cu legitimatia de student, am semnat un document si bineinteles ca am platit acel tacam din cei 30 de lei ai bursusoarei mele. De atunci am fost foarte atent. Numai ca peste ani, mergand la o inmormantare, am vazut ca gazda, avea legatura cu ASE-ul, cand mi-a dat cirba de gasca, am avut surpriza sa constat ca avea linguri, furculite si cutite stantate cu semnele cantinelor ASE, ceea ce arata ca practicase preluarea de tacamuri si nu as fi fost mirat daca printer ele erau si tacamurile platite de mine. Aqm invatat lectia bine si tot timpul am cautat sa nu mai fiu pus in situatii proaste sa platesc ceea ce nu luasem, ci ceea ce mi se luase. Intr-un cuvant, cantinele ASE au fost bune si ofereau cantitate corelata cu calitatea, insa accentual era pe cantitate. Cand am mancat la cantina Grozavesti, dupa ce m-am casatorit, am vazut ca acxolo in fiecare seara se manca fripturi, ca mancarea la pranz era cu totul alta si deja ma plasa intr-un spatiu de-a dreptul boieresc. Era insa foarte departe de unde aveam caminul si faceam parca naveta spre a ajunge sa iau cate doua mese zilnice, pentru ca masa de dimineata o saream si sotia imi aducea ceea ce sa dadea dimineta, cand ne intalneam la masa de pranz. Faptul ca am iesit intreg dupa cinci ani de facultate arata ca statul se ingijea ca noi studentii sa nu ajungem sa ne imbolnavim de boli de nutritive si mai mult, sa fim sanatosiu, in forta sa facem fata unui regim de lucru foarte dur, caci a invata sase zile din saptamana si in fiecare zi de a sta in scoala cel putin sase ore, plus orele de la biblioteca plus orele de invatat de la camin era un efort care trebuia sa fie conjugat cu mancare si multa si buna. Viata de camin era cu totul alta decat viata de acasa, pentru ca acolo in camera erau colegi mai multi sau mai putini, dupa cum camerele erau mai mari dau mai mici. Fiecare dintre noi venea cu nivelul sau de educatie, cu minusurile lui si la varsta de 18 sau 19 sau 20 de ani este dificil de a realize acel context favorabil intelegerii unei realitati dirijate pentru atingerea obiectivului numit invatatura. Cxaminul de pe strada Roma, unde fusese candva Siguranta statului si dupa desfiintarea caminului s-a facut acolo CNST-ul Elenei Ceausescu, avea camera mari, cu si cu 18 paturi dar pentru studentii din anul alV-lea erau camera de un pat sau doua paturi. Un asistent care statea acolo, ce a devenit dupa multi ani rector al ASE avea o camera cu un pat si toata lumea ii recunostea valoarea speciala. Nu era usor sa se armonizeze programul celor 18 tineri si acolo am vazut lucruri dintre cele mai diferite, de la concursuri de flotari, pana la batai in toata regula. Se vedea ca fiecare provenim din medii foarte diferite, insa se vedea cu claritate ca nu erau acolo copii de printi sau de magnati, ci diferentele erau adte ca unii proveneau de la oras iar altii proveneau de la tara, unii erau singuri la paritnti si nu intelegeau prea multe lucruri, iar cei ce veneau din familii numeroase stiau sa respecte pe cei din jur. In vremurile de inceput ale Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calcului Economic, noi studentii eram foarte diferiti ca varste. Erau printre noi foarte multi colegi cu cinci ani mai mari decat noi, dar erau colegi care erau cu zece anis au chiar cu paisprezece ani mai mari. Imi amintesc ca la facultatea de Contabilitate erau student tatal si fiul, lucru care ma determina sa-i respect ori de cate ori ma intalneam cu ei in cantina sau la biblioteca. In camin, colegii mai varstnici aveau tabieturile lor, aveau un anumit fel de a vedea lucrurile si cautau sa-si impuna punctele lor de vedere, chiar daca se vedea de departe ca fac greseli pe care le vor regreta. Eu am cautat sa nu am conflicte nici cu cei de varsta mea, nici cu cei mai varstnici. Am fost provocat la o intrecere de a face flotari. Era acolo un coleg, Fane babanul, care nu facea decat noua flotari. Ceilalti colegi au dat definitia barbatului adevarat, pentru ca Fane babanul prin tot ce face se autodefinea ca un veritabil exponent al specie, facea numai noua flotari. La a zecea flotare cadea pur si simplu in nas spre deliciul celor in fata carora el dorea sa arate cat de barbat este. Statnd deoparte, am fost luat in deradere si cu dificultate m-am lasat antrenat in acel joc. In liceu faceam flotari nenumarate si faceam flotari sip e holul caminului, insa tot ceea ce faceam era pentru mine si atat. Cand am facut cincizeci de flotari corecte, s-a lasat tacere. Nu am dorit nici respect, nici laude, ci am dorit sa fiu lasat in pace, sa-mi duc zilele dupa felul meu de a fi, pentru ca eu trebuia sa invat sa iau note care sa-mi permita sa iau bursa pentru ca fara bursa nu aveam cum sa continui facultatea. Despre curatenia in caminele perioadei de inceput a Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calcului Economic, sunt multe de spus pentru ca numai dupa 1980 s-a vorbit de autogospodarire. In vremea studentiei mele, care coincide cu inceputurile mecanizarii, in camine erau foarte multe femei de service, erau covoare pe jos in camera, eraparchet care era lustruit saptamana, geamurile erau spalate. Totul sclipea de curatenie. Sa nu mai vorbim despre grupurile sanitare. In caminele ASE-ului nu erau gandaci, nu erau mirosuri, totul era perfect. Si ca totul sa fie exact ca la carte, usile nu se incuiau cu cheie si la dulapuri nu existau lacate. Se ajunsese la un nivel atat de ridicat de civilizatie incat cu greu cineva mai recunostea caminele din vremea cand am fost student de caminele din anii ’80 sau chiar dupa ’95. Cand m-am mutat la caminul C2 sau la caminul C3 de la Agronomie, camerele erau mici, cu patru paturi si regruparea era facuta astfel incat sa ne intelegem cat mai bine. In ultimul an dja stateam cu colegi care erau ca si casatoriti si stateau mai mult la noile familii, ceea ce insemna ca de multe ori ramaneam singur in camera. Acolo era un teren de fotbal si pe margine erau niste roti de vagonet si ma luptam in fiecare seara cu ele, pe post de haltere. Daca anlizez studentia prin prisma vietii de camin, trebuie sa spun ca a fost frumoasa, intrucat ceva frumos este definit intre niste repere proiectate in mintea fiecaruia. Pentru mine viata de camin a insemnat curatenie, lenjerie schimbata regulat, praf sters, parchet lustruit, grupuri sanitare curate, apa calda si apa rece in orice moment al zile, posibilitatea de a face dus fara restrictii si lod unde sa invat fara oprelisti. Este adevarat ca pentru a ajunge din complexul Agronomie in Piata Romana trebuia sa merg ori cu tramvaiul 3 care ma lasa la Piata Buzesti si de acolo sa merg pe jos, fie sa merg cu tramvaiul 4 de la Casa Scanteii care ma lasa la intersectia starzii Ilie Pintile cu Caderea Bastiliei si continuam sa merg pe jos pana la sala de curs. Am facut aceste drumuri vreo trei ani de zile, dar contactul cu lumea pestrita de dimineata in tramvaie imi arata ca lucrurile nu sunt nici pe departe atat de roze precum erau descries in cartile de economie politica, unde se arata ca mergem spre communism in zbor. Caminele aveau un presedinte ales dintre student si un director cadru didactic. Directorii pe care i-am cunoscut erau persoane absolute civilizate, care stiau sa vorbeasca cu noi, care ne intelegeau si mai ales care cu tact stiau cum sa ne duca pe drumul bun daca aveam unii dintre noi tendinta de a o lua pe aratura sau mai ales de a fi obraznici, atunci cand directorul venea in camera si inrerupea nu stiu ce activitate nestudenteasca, nu despre jocuri de noroc fiind vorba. O singura data s-a intamplat ca la caminul Sahia sa fie nu director ci directoare. Cu un an inainte caminul fusese camin de fete si a fost schimbata destinatia lui din motive pe care nu am cum sa le explic aici de jena, devenind camin de baieti si dintr-o eroare, nu a fost schimbata doamna cu un domn. Doamna avea obiceiuri cel putin deplasate de a intra in camerele noastre fara a se anunta si nu de putine ori a fost martora unor scene pe care nicio doamna nu le doreste decat atunci cand merge la spectacole cu Chippendales. Au iesit niste discutii si dupa un timp a fost inlocuita cu un mare profesor de la catedra de geografie pe care l-am respectat pentru caracterul sau cu totul remarcabil. In camin am cunoscut si pe Valer Rosca si pe Ion Gh. Rosca dar si pe alti colegi cu care am tinut legatura multi ani dupa terminarea facultatii.
Viata de asociatie trebuie si ea analizata, pentru ca toti trebuia sa fim membri ai UASCR, adica Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania, caci asa se dorea, ca toata lumea sa faca parte din ceva. La nivelul fiecarei serii de student exista un secretar ASC si se faceau adunari lunare. Mult mai tarziu a venit treaba cu invatamantul politic in care se discuta despre vizitele tovarasului, despre zicerile lui si ale ei sau despre ce gandeau ei sau ce documente de partid mai emanasera intre timp. La adunarile ASC se discuta depre abonamente la ziarul Viata Studenteasca, la necesitatea de a citi acea fituica si la plata abonamentelor, acceptandu-se ca mai multi student sa contribuie si sa cumpere un abonament. Mai erau discutii dar nu de ordin profesional. Spre vara se discuta despre bilete in tabere si daca nu erau musterii se cauta sa fie convinsi colegi pentru a merge la Costinesti. In vacant dintre anul al IV-lea si anul al V-lea din motive de lipsa de pretendenti, a trebuit sa merg la Costinesti cam zece zile, fara sa-mi displaca pentru ca am stat la casute, am prins vreme buna si era si mancare de calitate, iar mie imi placea sa inot. Viata de asociatie insemna si altceva. Spuneam ca printer student erau unii proaspeti absolventi de liceu, adica la intrarea in facultate aveau 18 ani, dar erau deswtul de multi dintre student cu mult mai mari, care veneau din productie. Ei terminasera liceul la seral si fusesera la baza muncitori, provenind din familii cu origine sociala sanatoasa. Adiva nu avusesera avere, erau saraci, eventual parintii lor fusesera fie comunisti ilegalisti, fie sprijinisra venirea regimului communist intr-o forma sau alta, crezand ca fac bine. Colegii nostril mai batrani, sa le zic asa, erau membri de partid. Intre ei si ceilalti era o mare diferenta. Una era sa ai 18 ani si altceva insemnau 26 de anis au chiar mai mult. Tinerii erau mult mai zglobii, in timp ce batranii erau mai asezati, mai rationali si erau invatati cu munca, cu regimul rigid al productiei in mediul communist pur, in care la fiecare doua minute se facea o sedinta fie sa se angajeze ca vor face ceva, fie sa infiereze oarece elemente dusmanoase. Cred ca acele diferente de gandire, pe de o aprte agandirea tinerilor mult mai libera, mai orientate spre joaca sip e de alta aprte gandirea bataranilor orientate spre fapte marete, spre a bate pasul pe loc in sedinte interminabile, in analize sterile si mai ales in a propaga dogmele partidului ca fraze spuse fara a fi intelese, au creat o prapastie in fiecare colectivitate astfel structurata, pe criteriul de varsta. Batranii credeau ca sunt detinatorii adevarurilor radical, absolute si de urmat fara cractire, iar tinerii se gandeau la un film, la o bere, la un meci si chiar la a-si face prietene din randul studentelor frumoase. Cred ca s-au iscat dezbateri, au aparut contradictii, cred ca au fost schimburi de cuvinte grele si la un moment dat situatiile au scapat de sub control si s-a lasat cu ceva punmi. Numai ca cei care au incasat erau dintre cei batrani, toti membri de partid, iar cei care au dat erau niste tineri bucuresteni, catalogati de toti ca fiind niste smecherasi, declasati, fara idealuri, retrograzi, care in acest fel si-au data arama pe fata ca fiind adevaratele elemente dusmanoase, care si-au aratat ca lupta impotriva oranduirii de stat, fatis, violent si arrogant. Imi aminetsc ca la inceputul anului universitar 1966-1967 s-a tinut in amfiteatrul III o mare sedinta de a infiera cu manie proletara, comunista si studenteasca pe faptuitori. Batausii au fost scosi in fata si erau tinuti in picioare la judecata de acum. Era un prezidiu format din secretarul de partid pe ASE al carui frate fusese batut sic red ca amploarea sedintei de pedepsire a elementelor descompuse, s-a datorat si faptului ca secretaru de aprtid dorea sa ofere o lectie pentru ca tocmai fratiorul sau o incasase. S-a vorbit despre ceea ce s-a intamplat, fara a se identifica adevaratele cauze. Nici in ziua de azi nu stiu din ce s-a iscat bataia. Stiu sigur, ca indiferent de context, cine detine controlul oricarei situatii trebuie sa dea dovada de foarte mare inteligenta si stapanire de sine. Numai persoane care nu stiu elemente de comunicare adancesc conflitele si isca forte brute care se manifesta violent si se stie ca din nimic se isca marile furtuni, teribilele tragedii si se declanseaza si marile conflagratii. Totul are la baza neintelegeri cultivate, atitudini neevaluate si dureri inabusite care mocnesc si care la un moment dat se manifesta dramatic. Stiu numai ca toata lumea care lua cuvantul vorbea de faptul ca niste membri de partid fusesera baturi mar in timp ce raspandeau lumina partidului in randul maselor. Erau voci puternice, hotarate si mesajele erau clare, parca reproduce cuvant cu cuvant din ziarul Scanteia organul de presa al PCR. In timp ce tinerii batausi erau judecati de profesori, de colegiilor cu spirit revolutionar dar si de unii dintre ei care intuiau ca nu este o glum ace se intampla si cautau sa-si apre pielea, un student din anul al V-lea s-a ridicat in picioare si cu o voce de tunet a zis ceva ca in timp ce lumea dezbate probleme de viata si de moarte pentru organizatia comunista a studentilor un tanar din banca a zis ca fetele celor din prezidiu cer pumni. Imediat toata greutatea discutiei s-a deplasat spre nefericitul care lansase blasfemia si acesta a fost scos in fata, pus si el in rand cu batausii. S-au lansat nenumarate acuzatii la adresa mentalitatii retrograde a acestuia, la faptul ca staul ii plateste hrana, caminul si il ajuta sa devina om, factor de baza al edificarii noii orinaduiri. Discutiile au continuat ore in sir. Eram speriat ca parca nu se mai terminau, ba din contra se amplificau si acuzatiile cresteau in gravitate si totul se indrepta spre un aproxism scapat de sub control. Intr-un tarziu, probabil ca cei de la prezidiu fie obosisera, fie doreau sa mearga la o bauta sau trebuiau sa ajunga la nevestele lor s-a luat decizia exmatricularii tuturor unii din intreg invatamantul superior, iar pentru altii numai exmatricularea din ASE. Trebuia facuta curatenie in plan ideologic, ziceau ei si curatenia s-a facut. Am ramas profund impresionat de acel eveniment si multi ani l-am asociat pe studentul care s-a ridicat in picioare cu un asistent de la planificare si m-am ferit de el. Sper sa nu fi gresit dar daca am gresit nu am cum sa-i cer iertare ca nu i-am facut niciun rau, ci l-am evitat pentru ca am vrut sa ma apar de relele pamantului.
Asa ca viata de asociatie a fost interesanta si daca prin anul al treilea sau al patrulea de studentie am devenit secretar ASC s-a datorat faptului ca aveam note bune si in discutiile mele cu colegii m-am dovedit un tip care era ascultat dar nu ca politica, dar ca programator banuiesc. Anii de inceput ai Sectiei de Mecanizare si Automatizare a Calculului Economic au corespuns cu anii de dezghet ai societatii, caci dupa 1965 Nicolae Ceausesc a facut niste schimbari importante care au creat senzatia ca societatea romaneasca se indreapta spre un fagas nou, normal, in concordant cu aspiratiile celor care munceau si isi doreau o viata mai buna. N-a fost sa fie.
Succes!

In acest capitol au fost utilizate unele fotografii puse la dispozitie de domnul Emil ABĂLUȚĂ, caruia ii aduc multumirile mele.
revenire