Ion Gh. ROȘCA

Am credinta ca ma numar printre persoanele care au avut ocazia sa lucreze si sa-l cunoasca bine pe profesorul Ion Gh. ROȘCA. Eram student in anii terminali ai facultatii de Cibernetica la sectia de Mecanizarea si Automatizarea Calcului Economic si stateam la un camin din Agronomie. Vorbeam intr-o zi la telefonul din holul de la parter cand a venit spre mine un domn distins, cu mustata, inalt si avand un raglan lung si o palarie cu borul mare, ce-i dadea o distinctie aparte. M-a luat direct;
- Tu esti fratele lui Mioara?
- Da. Am raspuns.
- Eu sunt fratele lui Rela, Ion.
- Eu, tot Ion.
Am mai discutat de una, de alta si viata a curs lin, mai departe. Promotia lor era mult mai unita, iar noi, razleti fiind ne duceam zilele cu tot felul de chestii dintre care unele incepusera sa puta urat de tot. Asa este cand se produce presiunea finalului, oamenii sunt dezorientati si nu stiu sa se poarte civilizat, incercand mis-masuri unele chiar murdare, pentru a iesi in fata, chiar pe nemeritate. Prin Centrul de Calcul ne mai vedeam cand duceam cartelele sa rula programe, ne salutam si schimbam cateva cuvinte. Niciodata nu am discutat chestiuni personale, desi colegi de-ai sai incercau sa-mi zica de una de alta, mai ales ca aveau si un motiv intemeiat, ziceau ei, neintemeiat ziceam eu, care eram protagonistul unui episod care a s-a terminat inainte de a incepe, pronosticurile fiind in floare, la o bursa imaginata de cineva anume.
Fiind sef de promotie, tanarul absolvent Ion Gh. ROȘCA, a ales sa vina in invatamantul superior, in colectivul de informatica al ciclopicei catedre de Cibernetica Economica. Responsabilul de colectiv din partea cadrelor didactice, persoana cu slabe calitati manageriale, mai ales prin faptul ca tintea un post de profesor pe care l-a obtinut taman dupa Revolutia din 1989, desi vorbim de anii '70. Cat despre cei care se autointitulau sefi de colectiv, provenind fie de la centrul de Calcul al Directiei Centrale de Statistica, fie din Centrul de Calcul al catedrei de Cibernetica, rolul lor era sa dezbine nu sa dezvolte un colectiv puternic. Tocmai de aceea, neavand o viziune clara, s-a conturat la nivelul nostru al celor mici si neansemnati grupuri de lucru, care faceau fiecare ce credeau ele, asa cum ar zice Hagi, sa fie bine, ca sa nu fie rau. Cred ca Valer ROȘCA a avut ideea stralucita de a face o carte de Limbaje de Asamblare - Limbajul ASSIRIS si pentru ca la acea disciplina lucrau mai multe peroane, el a stat de vorba cu fiecare si asa s-a format o echipa formata din Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion ROȘCA si eu, adica Ion IVAN, vorba lui Iliescu, ultimul pe lista cu voia dumneavoastra...
Totul a fost foarte clar. Toti parcurseseram materia la seminarii si cursuri de cateva ori si nici nu era atractiv acest limbaj de asamblare pentru corifeii din centrul de Calcul, caci daca ar fi fost, ne-ar fi spulberat un-doi. Nu era atractiv pentru ca in centrul de Calcul erau calculatoarele IBM 360 si 370 pe primul plan si toti aveau o parere nu prea buna despre calculatoarele IRIS, devenite la noi FELIX C-256, FELIX C-512 si mai tarziu FELIX C-1024, ce se fabricau la noi dupa o licenta frantuzeasca. Circulau multe ziceri despre uzura morala a acestor calculatoare dar pe noi ne-a interesat ca am reusit sa ne intelegem asupra capitolelor, a de lucru, a exigentei ce priveste textele sursa, tesytarea tuturor procedurilor, astfel incat sa scoatem un material de care sa nu ne fie rusine. Peste ani, privind in urma, aceasta caret ne face sa fim mandri de a pentru ca este o lucrare muncita, ce nu contine greseli, ce este clara si mai ales este scrisa de persoane care lucrarsera in acel limbaj, nu cum fac unii care aud in tramvai ceva si se trezesc ca scriu o carte despre acel ceva, fara a lucra temeinic, fara a avea experienta si expertiza in acea zona.
stabileam cu claritate termene, precizam elementele de continut. Nu s-a intamplat ca unul dintre noi sa intarzaie sau sa faca ceva care sa-i fie returnat din cauza slabei calitati. Ce m-a uimit, atat la Valer, cat si la Ion, ca desi nu erau nici frati si nici rude mai de departe, unul fiind ardelean, celalalt fiind valcean, a fost seriozitatea cu care se aplecau pe materiale si tocmai de aceea nu aveam voie sa gresim, pentru ca analiza lor era nemiloasa si mai ales facuta cu atata delicatete incat oricine prefera sa nu se produca un astfel de eveniment. Cartea a fost scrisa intr-un timp scurt, a fost dactilografiata si nu am cum sa uit pe studenta LARANAGA, o persoana extrem de talentata, care scriind exceptional de frumos, a reusit sa ne realizeze niste anexe si niste scheme incat nimeni nu a crezut ca o faptura omeneasca este in stare sa faca cu mana libera asa ceva.
Cartea de ASSIRIS a fost un succes si am vazut multi specialisti ca o tineau in mana si o foloseau cu incredere, pentru ca era o lucrare corecta, muncita si mai ales evidentia crearea unui grup puternic de tineri dornici sa faca ceva si mai ales, acel ceva sa fie bine facut. Cu acel prilej am reusit sa-l cunosc mai bine pe Ionică ROȘCA, asa cum ii spunea si Valer si Tinu APOSTOL.
Viata ne-a pus fata in fata cu mai multe ocazii. Aveam in derulare un contract la CIPA Rm. Valcea si trebuia sa facem niste cursuri de COBOL. Asa ca APOSTOL, Ionică ROȘCA si cu mine am facut deplasarea la Valcea. Am stat la niste camine al combinatului, curate si foarte bine amplasate. Atunci s-a intamplat sa se produca decesul tatalui lui Ionică. Am fost acolo, la el acasa, am stat la priveghi si am fost si la inmormantare si imi amintesc ca a vorbit intr-un mod extrem de emotionant, un cumnat al lui Ionică, un tanar care lucra in militie parca.
Au fost persoane care au promovat rapid, altele care au trudit din greu pentru a deveni lectori. Cand a candidat pe post de lector universitar, Ion ROȘCA, avea carti publicate, avea titlul de doctor, era o persoana deja cunoscuta in ASE. Pentru a nu apare confuzie de nume, intrucat in ASE era profesorul Ioan ROȘCA, la catedra de Contabilitate, colegul nostru a inclus in numele sau initialele tatalui, acel Gh. care elimina orice ambiguitate in mod elegant.
Tanarul lector Ion Gh. ROȘCA a avut initiativa de a invita sa tina un curs pe colegul sau Ion BUCUR, absolvent de calculatoare in Politehnica, ceva pe probleme de hardware, ca intre colegi, caci era important ca asistenytul sa tina cursuri, in prezenta titularului de curs, pentru a capata un pic de antrenament pentru vremea cand va da concurs sa promoveze pe post de predare. S-a auzit asta in catedra si seful de atunci, un caracter mic-mic de tot, impreuna cu seful de colectiv, caracter si mai mic, si-au zis ca e un prilej de a gasi o neregula. Adica merge Bebe BUCUR la curs in locul lui ROȘCA. Dar nu au avut o idee buna, caci Bebe BUCUR si Ion ROȘCA, coborau scarile de la etajul al saselea impreuna. cand au vazut ca titularul de curs si un asistent intra in sala, au facut stanga-mprejur si au inghitit galusca si unul si celalalt-sluga.
In acei ani, plini de elan, niste tineri au fosmat un colectiv BAR, cu numele, prescurtare de la niste litere din numele membrilor. Lucrau acei tineri la o metodologie care se dorea de analiza si proiectare de sisteme informatice. Cautau sa se documenteze desi exista o penurie de surse pe acea zona, pentru ca daca se aduceau carti de programare din occident, o vigilenta suspecta veghea la tot ce era management, iar sistemele informationale erau pentru management, caci MIS nu era altceva decat prescurtare de la Management Informational Systems. Se zice ca s-ar fi ajuns la niste rezultate. cand se pare ca era inchegata metodologia si multe lucruri erau puse la punct, unul dintre membri grupului s-a retras cu torte, nu mica fiind surpriza lui ROȘCA sa vada ca teza celui ce s-a retras continea ca parte originala exact ceea ce rezultase dintr-o munca in echipa. L-a deranjat pe ROȘCA acesta situatie si s-a retras fara zgomote din acea intreprindere cu caracter stiintific, urmand un alt drum, intrucat trebuia sa-si finalezeze teza de doctorat. Se intampla adesea ca persoane fara prea multa cultura si fara prea multa moralitate sa iasa din decor cu atitudini din acestea fara rost, pentru ca la acea varsta, oricine daca se apuca de ceva ofera cel putin 100 de solutii excelente la acel ceva de care s-a apucat. Ramane fara obiect ideea de a iesi in fata cu ceea ce nu e altau. Colegul acela a ales calea uricioasa a micului furtisag, umplandu-se de materiale fecale pentru vecie. Si la o intersectie a mea cu acea persoana tot o solutie proasta a ales, numai ca asa cum este in romanul lui Alexandre Dumas-tatal, fix dupa douazeci de ani a primit ceea ce a meritat din partea mea. Sunt sigur ca daca BAR ar fi fost ce si-au dorit ei sa fie initial, in zona informaticii s-ar fi vorbit despre ei ca despre Nicolas Bourbaki, pseudonim sub care se ascunde un grup de matematicieni celebri. Ei ajunsesera acolo prin munca proprie la niste idei foarte elevate, pentru ca intamplator, cineva din comisia de doctorat a insusitorului, mi-a dat sa citesc teza, pe care eu am gasit-o exceptionala, fara a sti ca acolo se ascundea munca a trei tineri si nu a autorului asa cum isi arogase el drepturl de proprietate intelectuala in introducere. Celalti doi aveau ocazia ca la sustinerea tezei sa se ridice in picioare si sa conteste, caci exista un moment in care sunt intrebati cei din sala daca au ceva de zis. Colegii mei nu au zis nimic. Nici eu n-as fi zis, pentru ca a-ti lega numele de o fapta urata, chiar daca n-ai facut-o tu, este echivalent cu a-ti anula cariera, fiind tot timpul asociat ca faptul ca tu ai descoperit nu stiu ce potolgarie. Timpul a trecul, BAR a disparut, teza respectivului e complet uitata si fiecare si-a vazut de drumul lui. Cu totul altfel ar fi stat lucrurile daca.

S-a intamplat ca intr-un an sa nu obtina nota de trecere la Limbaje de programare fiul secretarului cu probleme ideologice de la judetul Tulcea. jale matre a fost. Atunci un ins, prorector care aspira la functia de rector, functie cu care l-a prins revolutia de a trebuit sa dispara electric din peisaj, s-a inflamat teribil. A pus si un panou la intrarea in ASE in care apareau cei patru lectori incriminati, Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion ROȘCA si Ion IVAN. Acolo se aratau procentele de promovabilitate care nu erau magulitoare pentru noi, niste rebeli, dar aparea in intrebarea conform careia ce am facut noi, adica nu am muncit serios de s-a ajuns acolo. Colegii ne felicitau pe oriunde ne intalneau pentru curajul de a nu ceda presiunilor. Numai profesorul MARGULESCU a avut curaj sa ceara rectorului desfiintarea acelui panou, caracterizandu-l ca fiind o rusine pentru ASE, o astfel de executie publica. Ce m-a mirat a fost ca peste ani cand a facut 75 de ani fostul prorector se autoproslavea intr-un discurs aiuritor si ca lucrurile sa se incheie apoteotic, rectorul in functie, nimeni altul decat profesorul Ion Gh. ROȘCA, i-a dat respectivului o diploma si o medalie omagiala. Victima isi premia calaul am zis undeva si-mi place sa ma repet. Este de dorit ca lucrurile sa nu treaca in uitare pentru a nu se mai repeta vreodata.
Dupa cutremurul din 1977, viata lui Ion Gh. ROȘCA a intrat intr-un tumult, de el fiind nevoie acolo unde trebuie energie si gandire limpede si mai ales solutii eficiente, lucru care nu se intampla decat in politica. Ascensiunea sa a fost deosebita, fiind omul care stia sa vorbeasca cu semenii lui, care stia sa respecte si mai ales care stia sa aprecieze pe fiecare dupa aportul cu care se facea sintit in colectivitatea in care activa. El nu a fost niciodata o persoana conflictuala, ba din contra, ori de cate ori a avut ocazia a stiut sa duca lucrurile in directia unei solutii pozitive care sa construiasca nu sa demoleze. dar indiferent cum au stat lucrurile, in plan profesional toti au crescut insa nu au promovat. revolutia l-a prins pe Ion Gh. ROȘCA, lector universitar, om cu multe carti, cu articole publicate si cu participari la sesiuni stiintifice, personalitate bine conturata in zona programarii calculatoarelor, respectat de toti colegii din colectivul de informatica si nu numai.

A venit Revolutia din '89.
Au iesit la iveala lucruri teribile. Mai ales in ASE pentru ca au fost multi pesuitori in ape tulburi. Noi, cei de la colectivul de informatica aveam o mare durere: nu promovam pe conferentiar, desi in tot ASE-ul numai scaunele nu promovasera. Aveam sefi obtuzi care nu concepeau sa urce pe trepte didactice superioare si altii. Sa ramana numai ei acolo cocotati. Paharul s-a umplut si s-a produs ruptura. Asa s-a constituit Catedra de Informatica Economica, dintr-un grup de tineri care au hotarat sa nu mai mearga impreuna cu cei care nu intelegeau mersul lucrurilor in domeniul nostru. A fost ales sef de catedra lector universitar doctor Ion Gh. ROȘCA, uimind pe foarte multi di ASE, ca cei de la informatica din Cibernetica cum eram numiti noi, am avut curaj sa-l alegem pe cel mai bun dintre noi. Ei nu intelegeau pentru ca in micimea lor nu aveau cum sa inteleaga ca prin tot ceea ce facuse, Ion Gh. ROȘCA, era omul providential, asa cum zic criticii literari despre eroii romantici, personaje exceptionale, in situatii exceptionale. Si noi eram in astfel de situatie in care:
- trebuia recladita sectia de informatica economica
- trebuiau facut planuri de invatamant moderne
- trebuia selectata forta de munca pentru a derula procese educationale de calitate
- trebuiau scrise cursuri
- trebuia ridicata pe un plan superior intreaga noastra activitate pentru a fi aliniati la ceea ce este cel mai bun in lume.
Munca a fost extrem de grea, cu lovituri din multe directii. Foarte multi nu dadeau sanse de reusita noii infiintate catedre. Si totusi, prin perseverenta si mai ales prin tactul de care a dat dovada, foarte tanarul ei sef, doctorul Ion Gh. ROȘCA, au fost facuti toti pasii necesari. S-au obtinut posturile, s-a obtinut sediu, totul intrand in linie dreapta.
Pentru cine nu stie, trebuie spus ca doctorul Ion Gh. ROȘCA, intai a promovat pe conferentiar pe ceilalti colegi, el facandu-si post in stat si scotandu-si post nu printre primii cum era cutuma la toti ceilalti predecesori, ci catre sfarsit. Tot asa a procedat si la promovarea pe post de profesor. Nu s-a grabit, punand la respect pe foarte multi dintre vitezomanii in ale promovarilor.
ca sef de catedra a impus un stil extrem de exigent de a selecta si de a promova personalul.
Stau marturile colegii care au venit in catedra. Media de absolvire a facultatii, cunostintele de informatica, cunoasterea unei limbi straine, caracterul deschis in care comisia era formata din plenul catedrei, sunt numai cateva din elementele care dau si azi fiori unor candidati care n-au reusit sa treaca prin furcile caudine definite de tanarul sef de catedra, spre binele invatamantului de informatica economica.
Chiar faptul ca seful acestei catedre are o munca foarte grea si trebuie sa stea acolo numai un mandat, se datoreaza ca propunere tot lui Ion Gh. ROȘCA, lucru respectat de el si de urmatorii doi succesori.
Profesorul Ion Gh. ROȘCA, a facut multe in Catedra de Informatica Economica si tot timpul a intervenit in asa fel incat lucrurile sa mearga nu bine, ci foarte bine. In Catedra de Informatica Economica s-au derulat importante proiecte de cercetare, proiecte TEMPUS, proiecte finantate de Banca Mondiala, iar caracterul sau deschis colegial a permis crearea si mentinerea la standarde dintre cele mai ridicate a laboratoarelor cu tehnica de calcul din facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica.
Despre Ion Gh. ROȘCA, ca director de departament de cercetare sau despre Ion Gh. ROȘCA, ca prorector sau despre Ion Gh. ROȘCA, ca rector, sa vorbeasca altii. Stiu numai ca eu nu am mers niciodata sa cer ceva de la cineva din ASE pentru mine, adica sa ma milogesc. Stiu numai ca daca am mers sa cer ceva a fost pentru ceva legat de serviciu, nimic personal. Din acest punct de vedere conchid ca ori de cate ori am intrat la Ion Gh. ROȘCA, seful de catedra, directorul de departament, prorectorul cu cercetarea sau rectoriul ASE, am iesit cu problemele rezolvate. Repet: niciodata nu m-am dus sa cer cuiva din ASE solutionarea unei probleme personale. Stiu ca veneau cunoascuti bucurosi ca au obtinut o solutie favorabila intr-o chestiune personala. Cazul de notorietate este acela al aplicarii decretului cu ce care nu obtinusera titlu de doctor in sase ani. Si au fost multi. Profesorul Ion Gh. ROȘCA, in calitatea sa de rector a gasit solutii care sa nu distruga destine, a fost deosebit de uman si impricinatii trebuie sa-i poarte un adanc respect.
Prin anul 2005 s-a iscat mare valva cu intenstia staff-ului ASE de a realiza o fresca in biblioteca ASE. Ideea este extraordinara, iar atribuirea marelui pictor Sabin BALASA a acestei lucrari a fost dovada capacitatii staff-ului ASE, al carui capetenie era la acea data profesorul Ion Gh. ROȘCA, a fost un lucru rar, ce se intampla odata la 1000 de ani. Ceea ce Michelangelo a focut la Vatican, Balasa a facut in ASE, lucru despre care se va vorbi peste veacuri.
Pe la colturi, vitejii au a-si bate gura cu tot felul de ziceri. Este important sa zica cineva exact asa cum au stat lucrurile, pentru ca nu exista om perfect, asa cum nu exista copil cuminte si baba frumoasa. Chestia cu baba nu mai este de actualitate de cand cu siliconarile, operatiile estetice si injectiile cu botox. dar cand vorbim de o cariera de peste 40 de ani este greu sa vezi numai lucruri bune. Mai sunt si lucruri cenusii sau chiar mult mai inchise la culoare. dar daca ar fi sa scriu cateva sute de pagini as intra si in detalii nesemnificative care ar descrie si momente nefericite sa le zic. Dar merita? Nu merita pentru ca nici ca istorie sau ca anectotica nu le voi aminti aici si acum. Stiu numai ca fiecare moare singur, are moartea lui. este vorba de o moarte fizica sau este vorba de o moarte intelectuala. Sunt cazuri in care desi persoana este in autobuz sau pe strada, ea nu mai exista de nicio samanta. Sunt cazuri in care persoana exista numai fizic pentru ca manaca si continua, continua, continua.
Profesorul Ion Gh. ROȘCA, exista fizic prin tot ceea ce a facut, iar spiritul sau calauzeste pasii a numeroase generatii, care l-au avut in fata ca dasca, ca om de stiinta si mai ales ca om. Pentru unii a fost si prieten.
Una dintre marile calitati ale profesoruli Ion Gh. ROȘCA a fost dintotdeauna aceea de a coagula colective puternice in jurul unei idei.
Asa s-a intamplat in cazul primei editii a Conferintei Internationale de Informatica Economica.
S-a stabilit obiectivul.
A fost identificat graful activitatilor si a fost completat pe parcurs. Este adevarat ca membri fondatori ai catedrei au contribuit major si nu au precupetit niciun efort pentru a face ca lucrurile sa mearga struna. Dar a fost si un ins care atunci cand s-a pus problema lipirii de indicatoare clare spre toaletele care sunt disponibile celor ce vin la Conferinta, a zis ca nu este de rangul lui, simplu lector fiind , fara doctorat. S-a oferit insusi seful de catedra si a facut ceea ce acela trebuia sa faca, dandu-i o usturatoare palma morala peste figura-i de soson carpit.
Totul a mers struna, inclusiv primirea colegilor nostri din Republica Moldova in fruntea delegatiei avandu-l pe Dumitru Todoroi, profesor distins, cu calitati de manager exceptionale. Atunci s-au mobilizat toate colegele din catedra si personalul didactic auxiliar si sarbatoarea primirii colegilor de la ASEM Chisinau este vie si acum in mintea tuturor celor care erau acolo prezenti. Au fost appreciate preparatele noastre taraditionale si nu am cum sa uit acele icre de fasole marete, care s-au evaporat un-doi dintr-un castron imens, surclasand preparatele fine din carne aduse de o firma de catering celebra in acele vremuri. Si aceste intalniri au continuat, atat la Bucuresti, cat si la Chisinau, unde am fost primiti exemplar. S-au consolidat prietenii trainice si la fiecare editie a Conferintei noastre, pana in 2011, colegii nostril de la Chisinau au fost prezenti in corpore. Se incearca acum reluarea acestei minunate traditii intrerupta abrupt din considerente care mie imi scapa.
Tot in acest registru nu pot sa nu remarc faptul ca profesorul Ion Gh. ROȘCA a fost sufletul taberei de vara a studentilor economisti de la Tusnad, unde an de an veneau peste 50 de studenti de la Indormatica Economica din ASE dar veneau si student de la Cluj sau de la Timisoara dar mai ales venea profesorul Todoroi cu o echipa de cel putin 20 de tineri de la ASEM. Erau acolo prelegeri ale unor personalitati importante din viata stiintifica dar si din viata politica, studentii punand intrebari si primind raspunsuri.La Tusnad s-au organizat si activitati cultural sportive, cu meciuri de fotbal, cu seri dansante si mai ales cu remarcarea unor talente locale, ale unor virtuozi ai viorii sau ai tambalului. Acolo am ascultat Rapsodia Romana de George Enescu interpretata magistral la tambal de catre un artist din Miercurea Ciuc, om care dadea clasa multor sclifositi care se strofoaca fara talent pe tv.
La profesorul ROȘCA am remarcat faptul ca el tot ce cerea de la altii facea de o mie de ori mai bine daca se apuca sa faca el insusi. El a creat contextual pentru multi colegi de a se afirma plenar, ajutandu-I sa publice, ajutandu-I sa resolve probleme dintre cele mai delicate, fara a spune cuiva ca a facut vreun efort, ci se vedea ca este facut natural, din suflet, fara nimic ostentativ si fara in a-l pune pe cel care era in fata lui intr-o situatie delicata. Faptul ca atunci cand era director de department de cercetare, prorector dar mai ales in calitatea sa de rector al ASE avea usa deschisa pentru toata lumea este un lucru de necontestat. Partea dificila rezida din aceea ca multi ciudati s-au folosit pentru acest lucru doar-doar sa fie remarcati ca exista, pentru ca nu mai aveau probleme de rezolvat, care sa solicite interventia recorului, ei, saracii, nu au avu nimic niciodata, dar isi doreau sa le fie simtita prezenta numai. In rest, cei care doreau sa solutioneze probleme, acolo gaseau pe cel nimerit.

Cei ce i-au stat in preajma nu au auzit de la Ion Gh ROȘCA vorbe grele. Cu totul special, in situatii in care regreta ceva, spunea numai: fir-ar al naibii sa fie, lucrul acesta avea alta solutie. Cauta sa puna in aplicare solutia pe care o gasea mai buna, nu asa cum fac foarte multi care din orgoliu nemasurat persista in a aplica prima solutie desi isi dau seama ca respective solutie este mai slaba decat o alta tot de ei gasita, dar mai tarziu, nemaivorbind daca solutia mai buna este sugerata de altcineva.
El in toate lucrurile intreprinse, chiar daca erau colegi care il suparau, niciodata nu a tinut supararea si cu atat mai mult, nu s-a razbunat pe nimeni, desi multi i-au platit monede chiar si atunci cand nu a meritat. Au fost personae care si-au dorit sa promoveze fara a avea merite speciale. Unii primeau, asemeni regilor care lasau tronul urmasilor directi, posturi prin succesiune, lucruri care au fost si ridiculizate dar si stopate. In cazul unor nedreptati vizibile din avion, in Consiliul Profesoral al Facultatii CSIE, a luat atitudine. Sa ne amintim ca a impus realegerea unui sef de catedra, cand alesul doar cu cateva zile in urma nu-si mai merita locul. Sa ne amintim ca in cazul in care s-au produs bizarerii legate de derularea unor activitati de finalizare, prin atitudinea sa a fost stopat un proces care ar fi consfintit ca incalcand legea si principii minime de moralitate, ar fi devenit calea sigura pentru a promova pe conferentiar.
Lucruri mici definesc unul cate unul o persoana, verticalitatea acesteia si mai ales statura sa in grupul careia ii apartine. Fara rautate, cu blandete si cu mult tact a reactionat ori de cate ori lucrurile tindeau sa ia o intorsatura necontrolabila. Imi amintesc cum la o sustinere de teza de doctorat in catedra, s-a pornit o avalansa de critici dure pe un biet doctorand datorita unei virgule, socotita de unii a fi gresit pozitionata intr-o feaza. Se discuta de o jumatate de ora si numai interventia sefului de catedra Ion Gh. ROȘCA i-a potolot pe guralivi, toti fara doctorat fiind. Altadata, un ins care nu publicare niciodata un articol in revista Informatica Economica si cand a publicat intr-un Proceedings la o conferinta s-a dovedit a fi un plagiat grosolan, s-a apucat s-o atace pe o doctoranda care avea peste 90% din teza acoperita cu articole publicate in diferite jurnale aplanarea discursului rautacios a apartinut tot profesorului ROȘCA. In acele vremuri Ion Gh. ROȘCA era director de department de cercetare si present fiind la Seminarul Stiintific Nicolae RACOVEANU al catedrei de Informatica Economica, a avut tactul deosebit de stopa evolutia discursului, spunand ca respectivul ins nu face decat o gluma. Si Acela a inghitit galusca, dandu-si seama probabil de ridicolul situatiei in care s-a pus singur.
Tot datorita lui exista in holul Facultatii de Cibernetica Internet Center-ul facut cu fundatia KADO din Republica Korea. Flexibilitatea de care a dat dovada si deschiderea, precum si implicarea pentru a invinge teribila birocratie de la nivelul ministerelor si de la vama, au fost singurele care a pus bazele unei actiuni reusite, careia pesimistii nu-I dadeau nicio sansa. Centru este, exista si este frecventat de dimineata pana seara de nenumarate personae, student si nu numai.
Daca ar fi sa se puna placate cu pe aici a trecut profesorul Ion Gh. ROȘCA sau cu acest obiectiv i se datoreaza profesorului Ion Gh. ROȘCA sunt sigur ca nu ar fi loc din ASE care sa nu aibe un astfel de insemn. Iar daca personae care ii datoreaza tot, absolut tot legat de cariera lor didactica si stiintifica, ar purta o banderola alba, sunt sigur ca s-ar crea impresia unei greve japoneze in Facultatea de Cibernetica.

Prin firea mea, nu am apreciat unele lucruri. Cand imediat dupa Revolutie a aparut un personaj cu parul absolut alb si sprancene absolut negre, mi-am adus aminte de lucruri urate traite, cand vedeam barbati cu parul vopsit, pe altii cu barba vopsita. Cum barba are un ritm de crestere mai rapid, iar ei nu procedau la revopsire, totul arata disgratios. Vedeam barbati in toata puterea cuvantului, care pastrau o suvita uitata acolo de vremuri, pe care si-o plimbau grijulii cu pieptenele. Se zvonea ca unii isi fixau acea suvita cu sirop de zahar, iar unul dintre acestia si-ar fi altoit nevasta care plecase fara sa ia in geanta sticluta miraculoasa, iar el in show-ul tv, din cauza ventilatoarelor a fost pus in niste situatii de licate. Ei bine, profesorul si amicul sau Todoroi de la ASEM Chisinau au luat decizia de a nu se ascunde dupa aparente, drept care s-au tuns foarte scurt, necrutatori cu orice urma de suvita care ar avea rolul de a camufla o realitate. Ei au aparut ca doi barbati care au stiut sa-si asume o realitate, astfel incat, asa cum erau au dovedit ca altele sunt laturile esentiale care definesc o personalitate, cu mult peste niste artificii care de multe ori joaca feste, aducand un minus in evolutia la prima vedere a celui care apare in fata. Despre acest lucru vorbea cu calm, ca despre un lucru firesc ce trebuie sa se intample oricui are nesansa de a-si pierde un bun de pret, care contribuia cu o pondere oarecare in definirea ca persoana intr-o colectivitate, care oricum apreciaza cu totul alte aspecte in raport cu obiectivele urmarite de fiecare in parte, coafura nefiind prioritate pentru niciunul din membri colectivitatii. E antologica acea imagine din 10 Downing Street, cu suvita buclucasa antrenata de o pala de vant, in bataia reflectoarelor si in obiectivele iscoditoare ale zecilor de camere de luat vederi... Cand aparea o persoana cu o alta convingere decat asa pe acea problema nu o analiza, ci povestea cum a decis el si profesorul Todoroi sa treaca la fapte concrete si mai ales sa ramana perseverenti in intreprinderea lor.

Sunt lucruri obisnuite in felul lor prin caracterul neobisnuit in care se produc dar mai ales prin frecventa cu care au loc. Intr-un an, o tanara isi sustinea teza de doctorat. Profesorul avea de platit o suma la termen fix, parca o rata,pentru o masina achizitionata, daca nu ma insel, un SEAT si cred ca mai multa lume stia acest lucru, inclusiv generatorii de ponturi, de care ASE-ul nu duce lipsa. Cand se derula sustinerea tezei, s-a produs evenimentul. Adica hotii au patruns prin efractie, au rasturnat casa omului cu fundul in sus, au furat ei cate ceva si au disparut. Era catranit profesorul si pe ceea ce i se intamplase, dar si pe faptul ca fusesera date cu niste solutii pentru a-i prinde pe hoti, lucru care nici ca s-a intamplat vreodata. Traia cu senzatia ca se intrase in intimitatea sa, lucru pentru care suferea foarte mult.
In alt an, s-a intamplat ca un Sfant Ion, ca multi Ioni mai eram acolo (Ion Lungu, Ion Smeureanu, Ioan Odagescu, Ion Gh. Rosca, Ion Ivan) un Ion din catedra , sa lanseze invitatia de a face ziua onomastica la el acasa in Damaroaia, lucru care s-a si produs, profesorul Rosca luandu-si familia si mergand acolo. Numai ca in acea zi, o vecina de bloc, a venit cu niste pomana si cum atunci cand dai si primesti se aprinde o lumanare, acest ritual s-a intamplat si atunci. Ei si-au zis ca lumanarea trebuie sa arda si au pus-o intr-un pahar si paharul l-au pus in chiuveta pentru a nu exista riscuri. Cine si-ar fi inchipuit ca lumanarea sa arda, s-a se incovoaie datorita caldurii, sa cada in chiuveta, chiuveta fiind din fibra de sticla si sa ia foc? Asa s-a trezit Rosca chemat cu telefonul ca are pompierii acasa si in acea zi, de asa distractie a avut el parte.
In alta perioada, plecat fiind in concediu, cand s-a intors, a avut surpriza sa nu-i mai mearga televizorul. A luat-o pe fir in jos, ca in balada mesterului Manole si a descoperit ca un vecin ii scosese cablul de la priza pentru care profesorul platise abonamentul si introdusese acolo mufa lui, asa de zmecher ce se considera, ca tot damboviteanul prost-crescut. Cand profesorul a avut o discutie cu insul, respectivul, ca un trandafir a sustinut ca are acest drept, dar cand a fost sa arate factura a dat-o in balba si a plecat porceste, cu coada rasucita in sus, covrig. S-a dovedit in timp ca respectivul, mare om de afaceri avea astfel de talente. Inclusiv, Acela de a nu-si plati intretinerea, executat silit fiind. Nu a crezut nimic, pana cand intr-o zi si-a gasit lucrurile pe culoare, pentru ca acolo in fosta lui locuinta se mutase deja noul proprietar. Vorva proverbului: ulciorul nu merge de prea multe ori la apa.
Toate acestea le-am aflat direct de la cel ce le patimise, fiind trecute in zona faptelor diverse, depasite cu fruntea sus de el si de familia lui, pentru ca nu se incrancena nici pe altii si nici pe viata.
In mod obligatoriu trebuie sa scriu de faptul ca profesorul Rosca si-a aparat colaboratorii intotdeauna. Sa dau numai cateva exemple. Era undeva prin 1995 la organizarea editiei a doua a Conferintei Internationale de Informatica. Fiecare din catedra trebuia sa faca ceva. In acel timp, un prorector vesnic pe post a angajat o protejata a lui, inginera fiind cu motocicleta, ca tehniciana la catedra de Informatica, numai pentru simplu fapt ca mamicuta ei era servitoare in casa la nepotul respectivului emploiat. Injiniera, sturlubatica din fire nu avea nicio aplecare cu vreo menire la locul ei de munca, fiind constienta de inalta ei protective. Drept care, atunci cand I s-a solicitata sa raspunda la un telefon, a facut un gest absolut semnificativ pentru alte locuri tot publice vizionate de politia de moravuri si a disparut. M-a luat gura pe dinainte si am zis ca nici maturatoare n-as tine-o pe individa. Drept care un ciripitor s-a dus si l-a informat pe protectorul ei supreme. Acesta, neinspirat, a vrut sa-l cheme pe seful meu, adica pe profesorul Rosca, la ordine. Acesta stia exact despre ce este vorba si l-a atentionat sa schimbe registrul ca ceea ce face va fi catalogat de subalternul vizat drept act de coruptie inpardonabil. Respectivul s-a potolit electric si asta pentru ca seful de catedra nu i-a cantat in struna cu supusenie.
O alta situatie a fost cand tot asa, un sefusor vroia sa-si aduca lectoreasa in catedra pe o juna absolventa de tinichigerie, care nu avea in foaia matricola nicio nota la vreo disciplina de informatica. Neobrazarea nu cunoaste limite uneori. In calitatea mea de sef de catedra, am scris pe dosarul acelei fapturi, aviz nefavorabil. Tanara, la un asemenea affront venise sa ma porcaiasca, drept care am dat-o afara din birou. Cel ce o proteja, a vrut el sa faca o pirueta, dar prorectorul Rosca, atunci avea aceasta pozitie, l-a sfatuit sa stea in banca lui ca legea e de partea mea si se joaca cu focul.
O a treia situatie a fost la o admitere la doctorat. Erau atunci dialoguri cu candidatii care trebuiau sa convinga ca au activitate, ca stiu ce e aceea cercetare si mai ales ca sunt in stare sa finalizeze o teza. S-a intamplat ca unul dintre conducatorii de doctorat, destul de copt, a adus un fost coleg de facultate, cam dus cu sorcova, fiind si fost candidat la Primaria Capitalei, fara success bineinteles. Colegul nostrum gasise prilejul perfect sa-l umileasca pe fostul lui coleg, ca prea-i umilise respectivul in liceu, deoarece provenea dintr- familie instarita. Candidatul a venit cu un geamantan de lucrari, din domeniul tinichigeriei, despre care a vorbit cam tre sferturi de ora. Ma enervasem teribil vazand aceste lucruri, fara sa stiu exact esenta problemei, simteam ca ceva este in neregula. Cand insul a adunat toate materialele, a inchis geamantanul, mi-a venit idea sa-l intreb si eu ceva, caci, ziceam eu, am niste nelamuriri. Toata comisia era siderata, cand a vazut pe candidat ca deschide din nou geamantanul si o ia de la capat. Profesorul Rosca a pus si el o intrebare-doua, asa ca supliciul s-a intors impotriva celui ce-l provocase candidatului. Ne-am inteles din priviri, caci nici lui nu-i convenea o treaba personala sa fie adusa netam-nesam in fata unui grup. Rufele si le spala fiecare singur sau la masina de spalat, mai ales daca e vorba de lenjeria intima a amintirilor urate din liceu retraite dupa 30 de aniā€¦

Sunt lucruri obisnuite in felul lor prin caracterul neobisnuit in care se produc dar mai ales prin frecventa cu care au loc. Intr-un an, o tanara isi sustinea teza de doctorat. Profesorul avea de platit o suma la termen fix, parca o rata,pentru o masina achizitionata, daca nu ma insel, un SEAT si cred ca mai multa lume stia acest lucru, inclusiv generatorii de ponturi, de care ASE-ul nu duce lipsa. Cand se derula sustinerea tezei, s-a produs evenimentul. Adica hotii au patruns prin efractie, au rasturnat casa omului cu fundul in sus, au furat ei cate ceva si au disparut. Era catranit profesorul si pe ceea ce i se intamplase, dar si pe faptul ca fusesera date cu niste solutii pentru a-i prinde pe hoti, lucru care nici ca s-a intamplat vreodata. Traia cu senzatia ca se intrase in intimitatea sa, lucru pentru care suferea foarte mult.
In alt an, s-a intamplat ca un Sfant Ion, ca multi Ioni mai eram acolo (Ion Lungu, Ion Smeureanu, Ioan Odagescu, Ion Gh. ROȘCA, Ion Ivan) un Ion din catedra , sa lanseze invitatia de a face ziua onomastica la el acasa in Damaroaia, lucru care s-a si produs, profesorul ROȘCA luandu-si familia si mergand acolo. Numai ca in acea zi, o vecina de bloc, a venit cu niste pomana si cum atunci cand dai si primesti se aprinde o lumanare, acest ritual s-a intamplat si atunci. Ei si-au zis ca lumanarea trebuie sa arda si au pus-o intr-un pahar si paharul l-au pus in chiuveta pentru a nu exista riscuri. Cine si-ar fi inchipuit ca lumanarea sa arda, s-a se incovoaie datorita caldurii, sa cada in chiuveta, chiuveta fiind din fibra de sticla si sa ia foc? Asa s-a trezit ROȘCA chemat cu telefonul ca are pompierii acasa si in acea zi, de asa distractie a avut el parte.
In alta perioada, plecat fiind in concediu, cand s-a intors, a avut surpriza sa nu-i mai mearga televizorul. A luat-o pe fir in jos, ca in balada mesterului Manole si a descoperit ca un vecin scosese de la priza pentru care profesorul platise abonamentul si introdusese acolo mufa lui, asa de zmecher ce se considera, ca tot damboviteanul prost-crescut. Cand profesorul a avut o discutie cu insul, respectivul, ca un trandafir a sustinut ca are acest drept, dar cand a fost sa arate factura a dat-o in balba si a plecat porceste, cu coada rasucita in sus, covrig. S-a dovedit in timp ca respectivul, mare om de afaceri avea astfel de talente. Inclusiv, acela de a nu-si plati intretinerea, executat silit fiind. Nu a crezut nimic, pana cand intr-o zi si-a gasit lucrurile pe culoare, pentru ca acolo in fosta lui locuinta se mutase deja noul proprietar. Vorbvva proverbului: ulciorul nu merge de prea multe ori la apa.
Toate acestea le-am aflat direct de la cel ce le patimise, fiind trecute in zona faptelor diverse, depasite cu fruntea sus de el si de familia lui, pentru ca nu se incrancena nici pe altii si nici pe viata.

Desigur, profesorul ROȘCA adesea mi-a reprosat ca nu uit lucrurile rele si mai ales ca platesc inzecit celor care mi-au facut rau. este o informatie nenorocita in genomul meu care nu-mi da pace, asemeni vocilor acelora din romanele cele proaste cu crime in care eroii audo voci cu mesaje contradictorii si ei cad prada exact vocii ce duce la fapte cu consecinte nefaste. Informatia din genomul meu, clar, e unica si directionata intr-un singur sens. Profesorul imi spunea ca el n-ar tine minte ce i-a facut rau unul acum doua zile, dar cu 30 de ani in urma sau cu 20. Pentru ca atunci cand aveam o reactie si ma intreba, ii raspundeam ca cel care primise o rasplata, nemeritata in contextul dat din punctul altora de vedere, nu este altceva decat consecinta a ceea ce respectivul mi-a facut acum, sa zicem, 35 de ani, oferind detalii. Uneori mi se dadea dreptate, dar tot era peste puterea de a intelege ca exista si o astfel de reactie. Nici crimele de razboi nu se prescriu, iar ceea ce fac unii tot cam acolo se incadreaza atat timp cat consecintele au efecte dezastruase pentru evolutia unei persoane. Au mai fost si alte cateva situatii in care am fost intru totul de acord si aici ma refer la niste pigmei stupizi care tot faceau afirmatii ca exista profesori care iau bani de la studenti pentru a promova examenele, fara a aduce dovezi clare. Nu vreau sa-mi dau drumul la gura in legatura cu tartorul lor. dar stiu clar ca aveam studenti care veneau iarna incaltati cu pantofi sport subtiri, cand afara era frig de inghetau pietrele. Erau studentii cu care lucrau si daca stiau asamblare foarte bine, sunt sigur ca si celelalte discipline le stiau, asa ca ei nu erau cei care sa-si plateasca promovarea. dar crearea de legende ofera platosa pentru unii. Nu este proverbul: hotul, striga:hotii? Imi reprim si acum cu greu revolta fata de indivizi care ii subapreciaza pe studenti, aruncand cu noroi. Se zice ca fum fara foc nu exista. Dar nici a calomnia la nesfarsit nu este o solutie si ROȘCA, nu-i aprecia pe lansatorii de fumigiene.

Cred ca merita interes si episodul din 2009, cu alegerile prezidentiale. Dupa turul intai, ramasesera in finala presedintele in functie Traian Basescu si contracandidatul sau, Mircea Geoana. Dar inainte, n-am sa inteleg cum s-a ajuns acolo, rectorul ASE a adresat cinci scrisori catre Crin Antonescu, Traian Basescu, George Becali, Mircea Geoana, Kelemen Hunor, Sorin Oprescu si Corneliu Vadim Tudor, propunandu-le sa vina in fata studentilor. Ceva-ceva se vorbea in targ, dar erau numai barfe legate de faptul ca nenumarati copilasi de grei ai politicii dambovitene sunt adastati in Piata Romana 6, vorba catecului lui Nicu ALIFANTIS care zice: Chiar daca ninge, chiar daca ploua/Pata Romana numarul 9.. Ori 6 este un noua rasturnat, asa ca nu se schimba nimic. S-a dscutat mult, unii au acceptat, altii au introdus inexactitati, cum ca nu profesorul Dolgu a fost conducatorul de doctorat al lui Mirecea Geoana, ci insusi rectorul care facea invitatia. Luarile de pozitie au fost extreme de dure, disproportionate si nefiresti. Ele ascundeau insa o teama teribila de modul in care se gestioneaza atitudinea tinerilor care nu aveau cum sa fie selectati pe sprinceana ca la Casa Poporului lui Ceausescu. In final nu s-a facut acesta intalnire. Stiam pe profesor ca isi dorea sa stea departe de jocurile politice si mai ales nu dorea sa implice institutia in astfel de jocuri. Cand in toamna anului 2011 am avut o discutie in care i-am zis sa mearga la president sa discute despre un post de ambassador intr-o tara europeana, ca sunt atatea, pentru a nu se expune dupa incheierea mandatului al doilea de rector unor situatii delicate, mai ales ca dupa ianuarie 2011 nu i-a fost usor sa aplice noua Lege a Invatamantului, celebra lege corect de numita Legea educatiei nationalesau Legea nr. 1/2011 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 10 ianuarie 2011. Unii au fost nedreptatiti prin comas area de catedre, altii au trebuit sa-si ia talpasita chiar a doua zi de la implinirea a 65 de ani de viata, ca niciunde in Ro si multe altele, caci asa se intampla cand o lege se aplica exclusiv in litera ei. Mai mult, dupa opt ani de stat in varful unei piramide are loc erodarea pozitiei in mod ireversibil. Pozitia de ambassador mi se parea excelenta, ceea ce presupunea sa solicite un senat extraordinary undeva prin decembrie 2011 in care sa anunte ca incheie inainte mandatul. Sunt sigur ca prezidentul ar fi satisfacut solicitarea sa in mod favorabil, pentru ca un om care conduce o institutie cu peste 30.000 de suflete impecabil, dispune de toate resursele pentru a reprezenta in conditii foarte bune tarisoara noastra draga. N-am inteles de ce nu a facut acest pas, acceptand sa se expuna unor suplicii nemeritate, stuit fiind faptul ca exista un gol de generatii in ASE si oricum nu sunt sanse de a se asigura o continuitate lina, invatamantul superior fiind absolut neatractiv o lunga perioada pentru tinerii de exceptie, prin ssalarizarea sa absolut modesta, ca la medicii stagiari care isi tocesc coatele invatand si societatea le intoarce spatele in mod josnic. Vazand ca lucrurile isi au cursul lor, dupa ceva care mai fusese si in alt specatol prin 2005, am participat la ultimul Senat si am facut cateva poze din spate, marcand multimea semnificativa a capetelor cu parul carunt. M-am retras fara sa fiu interest de ce va urma, stiind din start ca nu va fi indeplinirea unei dorinte. Pasul Bran imi reamintea de fiecare data cand treceam pe el, o istorie pe care nu mi-o doream repetata. Viata are suisuri si coborasuri si fiecare dintre noi, ori trebuie sa le acceptam, ori trebuie sa criem acel context care duce la evitarea coborasurilor in mod public, chiar daca ele sunt in sufletului nostru, in ciuda faptului ca vrem sa ne simtim tineri, vesnici tineri, chiar dnu tottdeauna infasurati in mantie, vorba poetului.

In timp, lucrurile s-au schimbat. Oamenii care pana mai ieri lustruiau clanta de la usa RECTORULUI s-au rarit. Au venit alegerile in Catedra de Informatica Economica si a fost ales tanarul Catalin BOJA, foarte multi din ASE interpretand acest eveniment ca momentul marilor schimbari de generatii. Ziua de 29 octombrie 2011 nu o voi uita niciodata. A fost primul moment neprielnic al celui care tot timpul a fost un invingator. Al doilea moment a fost acela al alegeritol pentru presedintia Senatului ASE, cand a iesit castigator profesorul Razvan ZAHARIA.
Ori de cate ori am mers la profesorul Ion Gh. ROȘCA sa discut despre revista sau despre premiul Grigore Moisil am avud discutii ample, el avand mare deschidere spre tot ce inseamna imbunatatirea calitatii revistei. Ne-am mai intalnit la sustinerea tezei de doctorat a Alinei IOAN, cand in sala erau Valer, Tinu, Ionica si eu. Contextul nu a permis sa continuam un dialog intrerupt acum cateva zeci de ani. Dar acum imi dau seama ca merita.
Prin septembrie 2012 se puneau probleme de alegeri la Scoala Doctorala de Informatica economica. Atunci a aparut si profesorul Ion Gh. ROȘCA. Nu am sesizat ceva special la el. Undeva prin noiembrie-decembrie am aflat ca urma un tratament. Mai tarziu am auzit ca nu mai raspundea organismul sau la tratamente. Si in 6 aprilie 2013, a venit vestea cutremuratoare, a disparitiei dintre noi a celui care a fost profesorul Ion Gh. ROȘCA.
El a lasat in urma o catedra puternica a carui prin sef a fost, creind acel climat constructiv, exigent si orientat spre calitate in invatamant.
El a fost initiatorul Conferintei Internationale de Informatica Economica, a carei prima editie a avut loc in anul 1993.
El a propus si a devenit realitate editarea revistei Informatica Economica, al carui prim volum a aparut in anul 1997.
Profesorului Ion Gh. ROȘCA i se datoreaza revirimentul cercetarii stiintifice in ASE atat in calitatea de director al Deartamentului de Cercetari Economice, cat si in calitatea de prorector cu probleme de cercetare intre anii 1999-2003.
Acordarea medaliei si dipomei Grigore C. MOISIL are la baza propunerea profesorului Ion Gh. ROȘCA si cele mai reprezentative personalitati din tara noastra care s-au remarcat in domeniul informaticii au fost recompensate cu acest premiu.
Pe durata celor opt ani cat a fost rector al ASE, profesorul Ion Gh. ROȘCA a realizat ceea ce si-a propus si in vremuri grele de criza economica mondiala profunda, a reusit sa mentina acel echilibru care sa duca spre dezvoltarea invatamantului superior economic.
El este o figura luminoasa si trebuie sa ramana in mintea celor care l-au cunoscut prin faptele bune, prin dreptatea pe care a stiut sa o imparta cu generozitate celor care o meritau.
Ma pot lauda ca ma numar printre cei care au primit de-a lungul anilor, carti cu dedicatie din partea autorilor, dintre care cele in care profesorul Ion Gh. ROȘCA este coautor m-au bucurat mult.
Las pe altii cu mult talent si cu dorinta de a se aplica peste documente spre a scrie o carte asa cum o merita profesorul Ion Gh. ROȘCA, pentru a vedea lumea ca meleagurile valcene nasc figuri luminoase, nascute si crescute acolo, caci Anton Pan are o casa memoriala acolo dar el e venit din alte zari, sa zicem Sliven, Rumelia, azi Bulgaria si ea, tara membra UE ca si noi.
Toate cate le-am scris aici sunt numai in calitate de fost coleg, asa cum m-a dus pe mine capul, coleg care ii datoreaza mult profesorului Ion Gh. ROȘCA, inclusiv pozitia de editor sel al jurnalului stiintific INFORMATICA ECONOMICA, avand ca obiectiv sa devina jurnal ISI, lucru pentru care depunem eforturi inimaginabile, pe toate planurile si pe care cu siguranta ca de acolo de unde este el acum, le vede si asteapta ca si noi verdictul.



1993


2007


2009


2006

Afisat azi 28 iunie 2013
Los Gatos, California
Pentru reproducerea oricarei parti a acestu
material se impune acceptul dat in prealabil de autor.