25 iulie 2013, ziua in care m-am dat cu parasuta

Ziua cea mare am asteptat-o cu emotie, pentru ca mi-am dorit nespus sa ma arunc in gol si dupa aceea sa plutesc in aer, dus lin de o parasuta, manuita cu profesionalism. La noi am avut ezitari probabil induse de televiziuni care arata tot ce pica din cer la intamplare, avion de mici dimensiuni, parapanta, deltaplan si MIG-uri. Drept care in dialogurile mele cu Robert Enyedi, mare amator de sporturi extreme, ne propusesem sa facem si acest lucru cat mai repede posibil. La mine a aparut acest prilej cu mult inainte, sub forma cadoului de ziua mea, facut de Anca fiica mea si de Ankur, ginerele meu.
Nu ma asteptam sa fie totul atat de normal, ca si cum faceam acest lucru a nu stiu cata oara. Era in primul rand datorat increderii pe care o aveam in mine si in instructor. Eu am chestia aia ca daca ma uit la ochii unui om si daca dau noroc cu el, voi sti daca ma inteleg si voi colabora foarte bine cu el sau nu voi colabora. Si totul ducea spre o colaborare perfecta. Asa a si fost.
Instructorul meu se numea CALEBB, un tip inalt, roscat, slab dar puternic si foarte bun meserias. Mi-a explicat ce am de facut, cum ma va atentiona sa parcurg pasii explicati de el. Stia si respecta intrutotul procedurile.