Admiterea la doctorat a devenit un obiectiv atunci cand am vazut ca toti colegii din catedra mai mari ca mine erau doctoranzi si se faleau cu aceasta calitate ori de cate ori era nevoie, sa se dea mareti, destepti, sublimi si etc. Trebuia sa am un conducator. Adica sa-mi aleg un conducator. Eu am avut intotdeauna fixatia ca eu aleg si nu sunt orientat si cu atat mai putin sa ma aleaga pe mine cineva. Asa ca m-am gandit cu cine cred ca ma voi intelege dintre profesorii cu drept de conducere de doctorat dintre cei cu care am lucrat la cursuri in anii de studii. Mi-am facut o lista in gand, stiam de fapt cu cine as dori sa lucrez, dar pentru linistea mea am facut acea lista. I-am exclus rand pe rand si am ajuns de unde am plecat, adica la profesorul universitar doctor Ludovic TOVISSI. Lucrasem in anu al patrulea de studentie la disciplina Calcul economic si am vazut ca:
- era un om calm
- vorbea frumos
- explica cu argumente
- se vedea ca citea mult literatura de specialitate
- dovedea ca avea cultura generala la un nivel special
- ii placeau lucrurile noi
- era foarte temeinic si perseverent
- avea un nivel de obiectivitate ridicat
- colabora bine cu asistentii sai
- avea doctoranzi rasati.
Dupa ce m-am intors din armata in decembrie 1970 am solicitat o intalnire profesorului TOVISSI din care i-am spus foarte clar ca doresc sa colaborez cu domnia sa. S-a aratat ingaduitor si a acceptat si asa am inceput sa invat cum se citeste o carte, cum se cauta o solutie, ce inseamna sa faci o analiza, cum se fac masuratori, cum se aplica decent metodele cantitative in informatica. Am observat ca profesorul este un om corect, care stie sa vorbeasca, un om care apreciaza ceea ce faci daca este bine facut si care are un tact special in a-si exprima nemultumirea daca un lucru este facut prost sau de mantuiala sau aiurea sau solutia este cea neasteptata prin superficialitatea abordarii.
Asa am lucrat prin pasi marunti pana la momentul admiterii la doctorat, care s-a comis in anul 1972. Dar inainte de a merge la colocviul de admitere trebuia sa fac un dosar care musai trebuia sa includa faptul ca sefii de la catedra chiar vor ca eu sa fac un doctorat. Isi explimau acordul, pana in momentul in care aflau cu cine vreau eu sa lucrez. cand auzeau ca vreau sa-mi fie conducator profesorul TOVISS, parca ii apucau dracii, se schimbau la fata, ii apuca tremuriciul si cautau sa schimbe vorba. Mai mult, seful de colectiv vasile Bita, chiar mi-a zis ca-mi sugereaza un alt conducator la care se va gandi el in curand. Asa ca piesa de baza numita recomandarea catedrei devenea imposibil de obtinut si termenele se apropiau vertiginos.
Dumnezeu a vrut ca intr-o dimineata sa-mi vina ideea sa merg la profesorul valeriu PESCARU, director adjunct stiintific al Centrului de Calcul, sa-i zic ce si cum despre adimitere si sa-l rog sa-mi dea o recomandare, mai ales ca lucrasem cu domnia sa la un contract cu CCTPLPP cand faceam pe analistul in laboratoarele acelui centru. Omul mi-a zis:
- Ba Ivane, iti dau ca nu pot sa ma opun eu viitorului tau.
Mi-a dat recomandarea, am facut dosarul, am dat proba la colocviul de admitere si am fost admis dar trebuia dosarul meu sa treaca prin Consiliul Profesoral al facultatii. Cand au aflat corifeii ca eu am dat examen fara voia lor, sa faca apoplexie nu alta si cand au aflat ca aveam recomandare de la profesorul PESCARU i-a apucat dracii vertiginos, iremediabil si galopant. Ce a urmat, numai eu pot sa stiu, pentru ca sicanele au fost continue, intense si putin subtile.
Impreuna cu conducatorul am stabilit planul individual de lucru:
- trei examene care acopereau aspecteesentiale ale zonei mele de cercetare
- trei referate pe care am vrut sa le definesc astfel incat sa le regasesc sub forma de capitole ale tezei
- titlul dezei si un cuprins al acesteia cat de cat apropiat de ce va fi teza ca structura in viitor, adica o introducere, o descriere a problemei, ceva solutii, concluzii, bibliografie si anexe.
Planul a fost aprobat de Consiliul Profesoral al facultatii si am inceput treaba:
- citit carti din domeniu, cu realizarea de conspecte si discutii cu conducatorul sa vada ca nu stau degeaba si tai frunza la caini
- elaborare de mici lucrari cu care sa particip la conferinte in ASE dar si in afara cu cate ceva din ceea ce imi propusesem sa cercetez
- participarea la seminarii stiintifice in Centrul de Calcul sa ma vada lumea ca individ ca ceva mai tarziu sa vin si eu si sa deschid gura sa spun despre ce si cum in legatura cu modelul de sectie din intreprinderea industriala, ca asa se numea si teza mea
- intrarea in grupuri de cercetare pana la momentul in care aveam deja un contract pe tema mea incheiat intre ASE si CIPA Rm. Valcea cu modelarea procesului la sectia de productie PVC care se potrivea manusa cu ceea ce cercetam eu si se vede treaba ca ma pot numara printre fericitii doctoranzi la aceea vreme care faceau teze pe baza de contract de cercetare, adica ceva pentru o sectie reala, cu model direct aplicabil
- pregatirea de a publica pentru ca revistele erau putine si foarte exclusiviste ceea ce explica de ce abia prin 1977 am publicat primul articol, nu ca acum cand nici nu si-a sters nasul prea bine un tanar si se si gandeste sa fie publicat in reviste ISI sau sa fie pe covorul rosu la ceremonia de acordare a premiului Nobel, iar regele Suediei sa-i inmaneze diploma, medalia si sa-i infunde in buzunarele incapatoare cecul cu milionul de USD
- primirea de materiale de la conducator, obicei care-l practic si eu cu doctoranzii mei, dandu-le materiale, iar ei uitand sa mi le returneze, facandu-si biblioteci din troacele mele, pentru a-si dovedi ascendenta in taur in conjunctie cu Jupiter si alte astre favorabile activitatilor lor elevate de cercetatori in ceva, in orice...
.................