CSIE'50 - primul doctor în specializarea informatică economică
în anul 2006, pe când eram director în MEC, am găsit înţelegere la secretarul de stat de la învăţământul superior, delatfel profesor tot în ASE ca şi mine, încât argumentele prezentate l-au convins să înscrie în lista specializărilor de la doctorat, specializarea de informaticî economică. Tot timpul am avut în minte o zicere a lui Laszlo TOKES despre asuprire, pe care am translatat-o spre mine în chestia cu doctoratul în cibernetică şi statistică economică, în condiţiile în care catedra din care făceam parte chiar avea o şcoală veritabilă de informatică economică. La tipărirea Ordinul nr. 4843/2006 privind domeniile pentru studii universitare de doctorat, sistemul de criterii şi metodologia de evaluare a instituţiilor de învăţământ superior pentru aprobarea organizării studiilor universitare de doctorat, am văzut că la poziţia pentru studii de licenţă 28, apărea specializarea Cibernetică, Statistică şi Informatică economică şi pe a doua coloană apărea domeniul distinct de Informatică Economică în care se oprganizează doctorat. Am considerat la acel moment victoria binelui împotriva răului născut şi rămas aşa dintr-o nedreptate a istoriei. Mi-am repetat exact ceea ce a zis Mihail KOGăLNICEANU în 1877, cu text un pic moditicat: suntem un domeniu de doctorat de sine-stătător.
Deşi am anunţat în ASE şi în CSIE de pe poziţia pe care o aveam că s-a produs isprava, am avut surpriza să văd că admiterea la doctorat se susţinea tot după vechile reguli, ceea ce arăta că răul voluntar nu dispăruse. Am trimis pe fax la rectoratul ASE textul ordinului 4843.2006 şi m-am liniştit când mi s-a confirmat că deja s-au înscris tineri să participe la colocviul de admitere la specializarea nou înfiinţată de Informatică Economică la studii doctorale. Printre aceşti tineri s-a aflat Daniel MILODIN şi aici voi scrie numai despre el, în viitor, rezervându-mi dreptul să scriu detaliat şi despre ceilalţi. Aşa cum eu am fost în 1978 primul care a obţinut titlul de doctor dintre absolvenţii Secţiei de Informatică Economică, tot aşa şi Daniel MILODIN este primul doctorand care a susţinut teza şi a obţinut titlul ştiinţific de doctor în specializarea Informatică Economică.
Daniel MILODIN s-a înscris la doctorat în anul 2006 şi a susţinut teza de doctorat în 27 noiembrie 2009, după ce a desfăşurat o intensă activitate de cercetare ştiinţifică şi după ce şi-a validat cu succes soluţiile în activităţi derulate în mediu real.
Eu am colaborat cu Daniel MILODIN încă de pe vremea studenţiei, asemeni celor peste 95% dintre doctoranzii cu care am lucrat în stagii doctorale de-a lungul anilor. A realizat sub îndrumarea mea lucrarea de licenţă Aplicatie informatica orientata spre comertul de cunostinte, susţinută în anul 2005. După ce a terminat cursul de master în specializarea informatică economică, a susţinut lucrarea de disertaţie Ortogonalitatea proiectelor, conditie de intrare in procesul de evaluare, pe care tot eu am coordonat-o. Deci, Daniel MILODIN era obişnuit cu modul meu de a colabora, unde rigoarea şi originalitatea şi temeinicia, sunt esenţiale. Pe durata stagiului doctoral Daniel MILODIN a realizat în condiţii foarte bune cerinţele care decurgeau din planul individual de pregătire şi nu s-a întâmplat niciodată să existe ezitări, amânări şi mai ales reveniri aupra subiectelor abordate.
Daniel MILODIN a publicat intens, ritmit şi numai şi numai pe problematica tezei, pe care noi am intutulat-o: Ortogonalitatea entitatilor structurate. Ceea ce se discută acum despre condiţiile ce trebuie să fie îndeplinite de lucrările originale, el a abordat cu multe detalii în stagiul doctoral. A publicat singur sau în colaborare lucrări precum:
- Ortogonalitatea cifrelor arabe si a alfabetului latin folosind diferentele nete, Revista Română de Informatică şi Automatică, vol. 16, nr. 2, 2006, pg. 69 - 80
- Data Orthogonality Metrics, Workshop Information Systems and Operations Management - Romanian American University, pag. 326-341, Bucureşti, 2006
- Ortogonalitatea alfabetelor, Revista Română de Informatică şi Automatică, vol. 15, nr. 3, 2005, pg. 41 - 56
- Entitati Bazate, Economia, seria Management, Anul VIII, Nr.1, pag. 84 - 97, Bucuresti, 2005
- Aplicatie informatica orientata spre comertul de cunostinte, Lucrare de licenţă, Bucuresti, 2005
- Sisteme informatice AMIS, Suplimentul
Economie teoretic si aplicata, nr. 430, Cotidianului
Economistul, nr. 1798 (2824), pg. I, III, 2004
- The impact of the monetary policy shocks on the economic aggregates, Economic computation and economic cybernetics studies and research, Editura ASE, vol. 38, nr. 1-4, pg. 241-246, Bucureşti, 2004
- Software pentru ordonarea multirang a componentelor unei colectiviăţi, Revista Economia, Nr. 2, Bucureşti, 2003, pg. 78 - 82
În timpul stagiului doctoral, Daniel MILODIN a elaborat o aplicaţie informatică dedicată analizei proiectelor elaborate de studenţii din anul al III-lea de la secţia de Informatică Economică din CSIE pentru disciplina Structuri de date. în acest fel a fost asigurate:
- unicitatea titlurilor proiectelor;
- originalitatea de conţinut a proiectelor;
- diferenţele majore dintre textele sursă;
- respectarea cerinţelor de structură;
- respectarea termenelor în condiţii de flexibilitate.
Despre susţinerea tezei de doctorat de la sfârşitul lunii noiembrie 2009 voi spune că am urmărit cu mare atenţe modul de elaborare, asigurând ortogonalitatea între capitole şi echilibrul dintre subcapitole, accentuînd asupra elementelor de originalitate. Comisia de analiză a teZei în vederea susţinerii în şedinţă publică a avut în componenţă pe:
- prof.dr. Ion SMEUREANU, decanul facultăţii CSIE, preşedinte
- prof.dr. Ioan ANDONE, Universitatea Al. I. CUZA Iaşi, membru
- prof.dr. Victor PATRICIU, Academia Tehnică Militară, membru
- prof.dr. Cătălina COCIANU, ASE, membru
- prof.dr. Ion IVAN, ASE, conducător ştiinţific.
Referatele favorabile din partea membrilor comisiei, prezentarea făcută de doctorand şi răspunsurile la întrebări au condus la încheierea procesului verbal cu calificativul în care s-a concluzionat că se acordă titlul ştiinţific de doctor lui Daniel MILODIN cu calificativul foarte bine. Dosarul său a fost trimis la comisia de ma minister şi după un anumit interval, a primit confirmarea titlului, după care a fost eliberată diploma de doctor acestuia. El este, aşa cum m-am lăudat încă de la început, primul doctor în specializarea Informatică Economică de la noi din facultate, din ASE şi ca să mă laud şi mai mult, din ţară. Chestia cu Europa, cu planeta, cu constelaţia, respectiv, cu universul n-am verificat încă, dar am auzot că la NASA au fost descoperite nişte planete unde ar exista forme de viaţă, ceea ce mă fac să-mi păstrez calmul meu cel englezesc şi să nu mă apuce disperarea. Până una-alta, lucrez cu certitudinea că Daniel MILODIN este primul doctor în Informatica Economică de la noi. Punct.
(13 martie 2017) preluare din Blogul meu Actualitatea romÂnească