|
Generalitatea este caracteristica de calitate care evidenţiază numărul de tipologii de probleme care sunt soluţionate de o aplicaţie online.
O aplicaţie online cu care se calculează media aritmetică simplă a unui şir de elemente este o aplicaţie online ceva mai simplă.
Dacă acestei aplicaţii i se adaugă opţiunea pentru calculul mediei aritmetice monderate, se vor calcula deci:
- media aritmetică simplă,
- media aritmetică ponderată.
Comparând această aplicaţie cu o alta, fără limită a numărului de termeni ai şirurilor, cu posibilitatea de a tipări dar şi de a salva rezultatele într-un fişier, care are opţiuni pentru a calcula:
- media aritmetică simplă,
- media aritmetică ponderată,
- media geometrică simplă,
- media geometrică ponderată
- media armonică simplă,
- media armonică ponderată,
trebuie să conchidem că această din urmă aplicaţie este mai generală decât prima aplicaţie care este cu mult mai limitativă.
Dacă elaborăm un dicţionar al scriitorilor contemporani şi includem numai prozatorii, prin comparaţie cu un alt dicţionar al scriitorilor contemporani care include prozatori, poeţi, dramaturgi şi critici literari, această aplicaţie online este mai generală decât dicţionarul care se ocupă numai de prozatori. Creşterea în generalitate se obţine atunci când se merge la includerea:
- folclorului,
- cronicarilor,
- marilor clasici,
- literaturii interbelice.
Tot aşa trebuie privită soluţionarea problemelor de programare liniară. Dacă se scrie un produs software pentru a rezolva o problemă cu maximum 30 de variabile şi 20 de restricţii, toate pe mai mic sau egal, clar că este vorba de a rezolva numai o anumită clasă foarte restrânsă de probleme. Creşterea generalităţii se va obţine prin:
- mărirea numărului de variabile la câteva mii,
- mărirea numărului de restricţii la câteva mii,
- includerea restricţiilor pe egal,
- includerea restricţiilor pe mai mare,
- introducerea reoptimizării,
- introducerea parametrizării,
- stocarea în fişiere a problemelor,
- introducerea opţiunilor de precizie a rezultatelor.
Este de dorit să se proiecteze din start componente ale avuţiei naţionale digitale în ideea de a le creşte generalitatea. Dacă nu se procedează din start aşa, vor apare probleme destul de mari în a adăuga noi funcţii la o construcţie deja saturată. Este exact ca în situaţia când se toarnă temelia unei care care este prevăzută doar cu parter şi după aceea se doreşte construirea a trei etaje. Este clar că trebuie fixaţi nişte stâlpi de rezistenţă care să preia greutatea etajelor, greutate care nu este suportată de temelia iniţială. Dacă însă, proprietarul a fost vizionar şi a turnat o temelie care să suporte greutatea a 5 etaje, lucrurile sunt foarte simple; se construieşte şi basta. Tot aşa este şi în cazul conţinutului digital.
Aplicaţiile destinate managementului bazelor de modele conţin proceduri de implementare a metodelor de estimare de coeficienţi.
O variantă ceva mai simplă include definirea de ecuaţii de regresie, corespunzătoare modelului liniar şi va fi implementată metoda celor mai mici pătrate. Dacă se lucrează cu două sau trei variabile independente, deja produsul este jalnic. Se doreşte să se lucreze cu n variabile independente, iar seriile să fie oricât de mari.
Lucrurile se complică atunci când se pune problema ca utilizatorul să-şi definească propria expresie analitică, iar estimarea de coeficienţi să se facă pentru ea. Produsul software trebuie să conţină un analizor sintactic pentru a verifica dacă expresia scrisă de utilizator este corectă şi după aceea să aibă implementate componente software deloc simple pentru estimarea de coeficienţi. exista în vremurile de demult, produsul EMI realizat de profesorul Gigi RUXANDA, care făcea aşa ceva cu mare succes.
|