Proiecte baltă


Toate aceste proiecte vor fi văzute ca proiecte lăsate baltă, proiecte de care nimeni nu ştie dacă cineva se va mai ocupa vreodată, în condiţiile în care legea nu-i obligă pe proprietarii de terenuri să facă ceva ca oraşele să nu mai apară ca după bombardament.
Astfel de proiecte lăsate baltă se găsesc în toate domeniile, cu deosebire în zona informaticii unde peste 60% sunt abandonate în diferite stadii, din cauza:
- uzurii morale,
- lipsei de fonduri,
- falimentării dezvoltatorului,
- soluţiei greşite,
- termenelor depăşite,
- calităţii slabe.
Din punctul meu de vedere, proiectele lăsate baltă reprezintă risipă de resurse, căci cu acei bani cheltuiţi pentru ceva care nu va avea finalitate, dacă erau folosiţi altfel, se obţineau efecte pozitive pentru cel care-i investea, dar şi pentru societate. Un proiect îngheţat într-un anumit stadiu intermediar nu reprezintă aport la creşterea avuţiei naţionale, ci este pur şi simplu o pierdere.
Multe dintre aceste proiecte lăsate baltă nu se reiau niciodată şi chiar demolarea lor sau încercarea de a reutiliza componente se dovedesc ineficiente, încât ele zac drept mărturie ale unor opţiuni făcute de oameni cu abordări nerealiste.

                                                                                                                                                                                                    Înapoi