După vizitele prin Asia ale lui CEAUŞ ESCU, acesta a venit cu idei dintre cele mai creţe. aşa au apărut construcţiile megalomane. Aşa au apărut clădirile numite fabrici de mâncare sau circuri ale foamei, pe care, venind Revoluţia, nu a mai avut timp să le pună în operă.
El ne vedea pe toţi mâncând la cantină, exact cum făcuse HITLER cu ciorba aceea populară, la distanţă de 50 de ani.
Era o fabrică de mezeluri la Popeşti Leordeni şi CEAUŞ ESCU a vizitat-o. era acolo o lucrătoare foarte stânjenită în a purta bonetă şi a avea mănuşi în mâini, semn că în viaţa de zi cu zi ea avea alte haine de protecţie, adică, nu avea nici mănuşi şi nici bonetă. Se zice că şi în Iad drumul este asfaltat cu bune intenţii. Aşa şi mâncarea făcută la fabricile de mâncare gândite de CEAUŞ ESCU. America are de mult asemenea soluţii. Acolo mâncarea este foarte diversificată şi are preţuri variabile, ajungând ca după ora 16,00 să fie cu preţuri simbolice. Chestia este de calitate, abundenţă şi existenţa de alternative.
Când semipreparatele din galantarele româneşti sunt jalnice, chestie care se certifică şi azi, în nici un caz nu ai cum să vorbeşti de fabrică de mâncare. Când şniţelul este făcut din cea mai proastă carne şi aceea doar o foiţă, dar învelişul de pesmet este 80%, deja calitatea este zero şi apetitul pentru fabrica de mâncare e nul.
Tema alimentaţiei raţionale are substanţă acolo unde există:
- alimente la discreţie,
- bani adevăraţi,
- facilităţi,
- opţiuni,
- educaţie.
Dacă alimentele de bază lipsesc din magazine, dacă lumeaq aleargă după mâncare şi nu are bani să cumpere marfă de calitate, a vorbi despre alimentaţie este cum ai vorbi despre funie în caza spânzuratului. Cei ce au scris în vremea comunismului cărţi despre alimentaţia raţională, săracii de ei, abordau teme de mare interes pentru nutriţie pe plan mondial, numai că la noi era ridicol să vorbeşti de alimentaţie raţională când pâinea, fasolea şi cartofii erau baza, exact cum sunt şi acum, la nivelul de sărăcie al populaţiei noastre.
Alimentaţia raţională înseamnă cunoaşterea:
- caloriilor consumate,
- lipsa de stres,
- alegerea mâncării sănătoase,
- preocuparea faţă de evoluţia proprie,
- costuri foarte mari,
- diversificare alimentaţie,
- eliminare cargohidraţi,
- gestionarea balanţei calorice.
Era imposibil de vorbit despre alimentaţia raţională înante de 1989 cum tot dificil este de vorbit şi azi, căci fundamentul vieţii noastre economice este greşit, salariile şi bugetul de timp nepermiţând abordări decente ale problemei. Pe vremuri se dădeau diurnă 18 pe zi, ştiind că o ciorbă era cel puţin 5 lei, adică aşa, o zeamă chioară. La cantinele partidului se mânca un prânz cu 6 lei, dar orinde altundeva, o mâncare la jumătate din calitate ca la acele cantine cu circuit închis costa 12 lei. Nu mai fac calculele căci devine enervant şi au trecut 30 de ani, ridicolul diurnei rămânând neclintit.
Partidul ne dorea pe toţi aşezaţi ca porcii la troc, mâncând din blide diferite, dar în acea atmosferă de comun, în care egalitarismul era dus la cotele cele mai vulgare posibile.
Dacă atunci salamul şi parizerul cu soia erau culmea ironiei, acum ele sunt căutate, dar magazinele de azi au o gamă de produse infinit mai diversificată decât mărfurile din galantarele alimentarelor comuniste.