Televiziunea comunistă era cu program de două ore zilnice, iar sâmbăta şi duminica programele erau pe durată mai mare. Nu înseamnă că invazia de acum a canalelor este o mare brânză, din moment ce programele sunt extrem de slabe. Atunci pe durata celor două ore era ştiri într-o limbă de lemn, dar uneori se ofereau seri de teatru, care erau mari regaluri, dar şi preluări de spectacole de operă. Filmele care rulau erau şi cele româneşti, dar mai erau date şi filme extrem de bune.
Televiziunea din ţara noastră sa acoperit de mare ruşine prin:
- limbajul de lemn,
- slugărnicia totală,
- soluţii obscure,
- spectacole omagiale pline de grandomanie,
- minciunile propagate,
- subcultura practicată,
- schematismul dus până la obscenitate,
- hainele ponosite ale oamenilor,
- bătutul pasului pe loc,
- lipsa de creativitate.
Când pornea televizorul, până şi copiii mei mititei spuneau cu mult înainte exact ceea ce spuneau crainicii, căci erau lipsiţi de imaginaţie, exact cum sunt ştiriştii şi reporterii de teren care şi-au construit nişte şabloane şi ca la o placă de gramofon, repetă şi tot repetă, folosind aceleaşi construcţii neghioabe. Nici emisiunile de duminica nu mai aveau acea prospeţime pe acre o aşteaptă omul ca să se relaxeze. Televiziunea a reuşit performanţa de a se acoperi de ridicol tot difuzând la aşa-zisa cerere a telespectatorilor filmul Zidul sau tot la cererea telespectatorilor se reluau spectacolele acelea penibile prin tematică, joc de cartonaşe, cânturi patriotice dar şi dansuri tematice ca la chinezi, inclusiv cu corul Madrigal, căci toată lumea se dorea în acele spectacole groteşti, ca să se considere că sunt în cărţile conducerii de partid, care era pe stadion să vadă cum se prostituează slugile plătite cât de cât.
N-am să uit cum balerinele dansau cu rochii lungi şi grele că tovarăşei nu-i plăceau femeile cu cracii goi, cum solişti renumiţi de folclor erau reuniţi în grupuri amorfe, care cântau, bineînţeles, cântece dedicate lui şi ei, care cred că-i gâdilau plăcut la auz.
Compozitorii se înghesuiau să compună cântece care să placă partidului. Nu este de uitat cântecul acela cu cincinalul în patru ani şi jumătate. Exemplele sunt nenumărate, căci oamenilor cu cultură puţină şi orgolioşi le face plăcere să audă cântece şi poezii în care ei sunt eroii de bază. Tot aşa e şi acum când oamenii au scris aiureli, fără să ţină seama de vremuri, că năravul nu se pierde uşor.
Scriitorul Marin Preda a scris Delirul, iar acolo în câteva pagini a scris despre CEAUŞESCU în tinereţea fragedă, când era dus din post în post.
Televiziunea comunistă era o eroare totală, din cauza persoanelor care colcăiau pe coridoarelor din Modrogan. Fiind angajaţi în acele timpuri pe criterii politice, redactorii, regizorii, cameramanii şi ceilalţi funcţionari, tremurau de frică să nu facă greşeli şi să fie daţi afară. Erau celebre în epocă situaţiile în care emisiuni în direct, au fost întrerupte brutal datorită telefoanelor venite de la CC al PCR sau direct de la el sau de la ea, cărora nu le-a plăcut o abordare.
Cenzura din televiziune era înlocuită cu autocenzura, toţi punându-se în pielea culturnicilor puternici ai vemii şi crezând că fac pe placul unuia sau altuia, au reuşit performanţa ca timpul şi aşa scurt de emisie să fie de o calitate atât de proastă încât oamenii vizionau programele de la televiziunea bulgară. Deveniseră celebre antenele făcute din lighene care sălăşuiau pe casele de peste tot, semn că oamenii vizionează emisiuni bulgăreşti de televiziune. Am avut senzaţia că JIVKOV a fost mai inteligent decât al nostru, dar el a avut-o pe fiie-sa care era destupată la cap.
Acum, să nu creadă nimeni că ceea ce oferă televiziunile ne dau afară din casă prin calitate. Reclamele stupide nu fac altceva decât să ne ducă în epoca de piatră şi să devenim mai ignoranţi decât în vremurile cu două ore pe zi la tv.