Nu fac eu acum aprecieri dacă recoltele erau mari sau erau mici în agricultura socialistă, de la IAS-uri. Erau însă în fiecare toamnă practicile agricole studenţeşti de 3 până la 6 săptămâni. Am mers din 1971 până în toamna lui 1989, toamnă de toamnă la strâns porumb, cules de vie, recoltat de legume. Am coordonat grupuri de studenţi şi de studente cu care munceam cot la cot. După ani şi ani, i-am întâlnit pe unii dintre foştii mei studenţi şi ne-am adus aminte cu plăcere de acele vremuri, că noi eram tineri şi plini de viaţă atunci şi ştiam să ne facem viaţa frumoasă, că nu aveam o altă soluţie.
Oamenii de la sat, făceau nunţi, umblau beţi, se distrau, căci pe ei nu-i interesa strânsul de recolte de la IAS, ei având alte treburi.
Strânsul recoltei era în sarcina studenţilor, a elevilor şi a soldaţilor. Mai erau aduşi acolo, dar erau separaţi de noi şi puşcăriaşi care aveau drept la muncă.
Nu erau condiţii dintre cele mai bune, dar cât de cât studenţii îşi menţineau igiena la cote rezonabile. Dacă nu erau băi acolo în baza de practică, erau duşi la baia dintr-o localitate şi se rezolva săptămânal problema.
Era mare stricteţe cu furtul din avutul obştesc. Cine era prins cu un ştiulete intra la puşcărie un-doi. Se zicea că în Teleorman, un miliţian a prins-o pe maică-sa cu ştiuleţi, a dus-o la miliţie şi femeia a făcut şase luni de puşcărie.
Să nu creadă nimeni că reţeta era universal valabilă. Veneau mărimile locale şi plecau cu maşinile burduşite fie cu lăzi de struguri, fie cu lăzi de pere, fie cu saci de boabe de porumb sau chiar şi cu pepeni. La una din bazele de practică, la recoltat de pepeni, am fost rugaţi să mâncăm cât mai mulţi pepeni, cu condiţia să aducem seminţele, fără să le fi strivit între măsele. Ei aveau acolo un aparat cu acre sfărâmau pepenii şi separau seminţele, numai că multe erau deteriorate, iar ei doreau să le exporte. Le-am fost de mare ajutor.
Era un film Mondo cane, italian şi acolo era vorba de episoade, din care unul arăta femei ţinute în cuşti şi puse la îngrăşat să fie bune de măritat. Aşa eram noi cu norme de mâncat pepeni. A fost o experienţă interesantă, dar pe acre nu ştiu dacă aş mai repeta-o.
s-a vorbit de recoltele foarte mari de grâu şi de porumb, recolte istorie. Nu le-am simţit efectul, căci produsele de panificaţie nu se diversificau, iar mălaiul nu se vindea la discreţie. Unii spuneau că se exporta, alţii spuneau că se minţea. Eu zic că şi şi, adică recoltele nu erau aşa de mari, dar dacă se exporta ceva mai mult decât trebuia, clar că lipsurile din viaţa de zi cu zi a românului erau evidente.