Comunismul - Planificarea


Comuniştii au avut ideea tâmpită că prin plan ei gestionează totul.
Comuniştii planificau numărul de tractoare care se vor produce.
Comuniştii planificau numărul de apartamente care se vor construi.
Comuniştii planificau nivelul salariului minim.
Comuniştii planificau numărul de locuri în facultăţi.
Comuniştii planificau numărul de noi născuţi.
Comuniştii planificau producţia de doctorii.
Comuniştii planificau producţia agricolă pe tipuri de culturi.
Comuniştii planificau câte vaci, câte o, câţi porci vor fi în ţară.
Nu exista nimic care să nu fie planificat, căci ţinea partidul la anumite proporţii. Dacă planul era îndeplinit, era OK. Dacă planul nu era îndeplinit era vai şi amar de cei care răspundeau de realizarea obiectivelor acolo. Nu existau în acele vremuri nici scuze, nici amânări, nici explicaţii.
Exista CSP – Comitetul de Stat al Planificării, unde se elaborau variante de plan, care erau analizate la partid. Când se ajungea la varianta cea mai convenabilă, deja se vota, se adopta şi totul era bătur în cuie. Erau planurile anuale. Erau planurile cincinale. La fiecare congres al partidului se aprobau indicatorii sintetici ai planului cincinal. Se defalcau şi uneori se corectau şi apăreau detalii în planurile anuale. Se urmărea pas cu pas îndeplinirea planului, fiind un aparat foarte bine pus la punct atât la Direcţia Centrală de Statistică – DCS, dar şi prin raportări paralele pe linie de partid.
La ASE a apărut cuvântul planificare în denumirea facultăţii de Cibernetică, devenind peste noapte în 1978 facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică, dar zona planificării a rămas tot bântuită de un descriptivism stalinist, căci cei ce predau acolo erau din vechea şcoală sovietică, deşi făceau ei valuri că Franţa are plan cincinal, dar uitau să spună că Franţa folosea modelarea econometrică exact cum se folosea mămăliga la ţară de către oamenii nevoiaşi.
Eu cred că exagerarea chestiei cu planificarea a dus tocmai din dorinţa de a avea anumite proporţii, exact la fenomenul invers, devenind multe elemente obiective în sine, ceea ce a subminat dezvoltarea, căci economia modernă nu pe producţie de dragul producţiei se bazează, ci pe producţia orientată spre consumul cetăţenilor, producţie care este adevăratul motor. Nu agricultura dezvoltată pentru export este scopul în planificare, ci agricultura pentru creşterea nivelului de trai prin consum este aceea care duce la dezvoltare. Primitivismul abordărilor a făcut ca în planificare să se pună boii înaintea carului şi s-a ajuns în marele impas al comunismului în general şi al comunismului românesc în special.

                                                                                                                                                                                                    Înapoi