Pionierii erau cei care începeau să fie contaminaţi cu ceea ce se chema educaţie comunistă, definită prin:
- declararea unor sentimente nobile faţă de partid,
- iubirea necondiţionată faţă de conducătorii ţării,
- combaterea religiei şi obscurantismului,
- călirea caracterului prin muncă şi pentru muncă,
- disciplină liber consimţită,
- sete de învăţătură pentru a fi un exemplu.
Elevii cei mai buni erau selectaţi pentru a intra în rândurile pionierilor. Era o mândrie în acele vremuri pentru un copil săpoarte cravata roşie cu tricolor. Primirea în rândurile organizaţiei de pionieri se făcea într-un cadru festiv, fie la muzeul de istorie al pcr, fie într-un loc cu încărcătură istorică, spre exemplu închisoarea Doftana, la celula H unde fusese închis Nicolae CEAUşESCU sau Gheorghe GHEORGHIU Dej. Cred că dintr-o mie de copii nu erau mai mulţi de 5 care să nu fie pionieri. Devenise un fel de organizaţie de masă, aşa cum era şi partidul, care la un moment dat număra aproape patru milioane de membrii.
Pionierii:
- învăţau bine,
- aveau adunări de detaşament,
- strângeau fier vechi,
- mergeau în excursii tematice,
- apăreau la gazeta de perete,
- recitau poezii,
- erau chemaţi la serbări tematice,
- ofereau flori şefilor partidului la congrese,
- mergeau la defilări,
- purtau uniforme simple dar interesante,
- erau priviţi cu mândrie de către familie.
Când venea timpul de a se face pionieri într-o clasă, primul eşalon era cel mai interesant. Era o luptă teribilă între copii, pentru a intra în acel prim etalon.
Acum nu mai există organizaţia de pionieri. Copiii sunt organizaţi în tot felul de structuri neomogene, în funcţie de profesorii din şcoli, dar după părerea meaq, statul ar fi trebuit să pună în loc ceva, o altă organizare a tinerilor, ca aceştia să fie angrenaţi în activităţi educative, nu pentru a deveni om nou, ci pentru a deveni om educat, om eficient, adică om de la care societatea aşteaptă foarte mult, iar el nu dezamăgeşte prin ceea ce face