Să nu zică nimeni că iniţiativa privată era sugrumată în comunism, au apărut mandatarii, acei mici întreprinzători cu covrigării, cafenele şi mici restaurante. Erau persoane publice din lumea artistică şi nu numai care au devenit mandatari, căci strânseseră bani mulţi pe căi despre care nu mă apuc aici să scriu. Erau înfloritoare acele afaceri pentru că:
- serviciile erau prompte,
- calitatea era deosebit de bună,
- preţurile mici le făceau accesibile,
- aveau un dinamism pe care statul nu-l asigura nicicum.
Mandatarii au evoluat spectaculos, fiind germenii unui capitalism neacceptat nici în ruptul capului de comuniştii români, deşi în China se vorbea de o ţară şi două sisteme, realitate care funcţionează şi în zilele noastre.
Mandatarii au existat doar câţiva ani. Prea se dezvoltaseră şi periclitau prin dinamica proprietăţii private, virtuţile proprietăţii socialiste. Mai mult, ei nu intrau în rigorile economiei planificate.
Au avut o existenţă meteorică şi multă lume i-a regretat.
Singurii privaţi care au rezistat au fost florăresele, căci perisabilitatea mărfii şi riscurile imense, făceau ca statul să nu pornească o aqventură în a vinde flori la piaţă. cele câteva magazine de flori ale statului, erau aşa de decor, ca să nu zică lumea că statul nu face afaceri cu flori, dar baza erau tot florăresele de la piaţă cu marfă:
- proaspătă,
- ieftină,
- aspectuoasă,
- pe alese,
- de calitate,
- cu prezentare.
Mandatarii aveau grija clientului, acesta musai trebuia să se simtă bine, să plece mulţumit, pentru a reveni şi a doua oară. Marfa se ambala cu atenţie, cuvântul mulţumesc nu lipsea niciodată, nici promptitudinea, nici ospitalitatea şi nici zâmbetul mu erau străine mandatarului, un fel de patron al zilelor noastre, dar mult mai educat faţă de ceea ce avem noi acum în stare caricaturală.
. Restul economiei era în zona cenuşie, căci micile ateliere de reparaţii, croitoriile şi atelierele de reparaţii erau sufocate de impozite. Aveau vitrine prăfuite şi lucrau numai muncitorii care fuseseră patroni pe vremuri. Ele dispăreau cu timpul, pe măsură ce meseriaşii se retrăgeau.